ISTORIA MEDICINII IN SECOLUL XVIII-XIX

MEDICINA (LATINESCUL: ARS MEDICINA MEDICINA = ARTA DE A

VINDECA) ESTE ȘTIINȚA ȘI PRACTICA
STABILIRII DIAGNOSTICULUI, PROGNOSTICULUI, TRATAMENTULUI ȘI
PREVENIRII BOLILOR. MEDICINA OPEREAZĂ CU CONCEPTE MAI NOI
SAU MAI VECHI DIN MAJORITATEA ȘTIINȚELOR, DE LA ANATOMIA
UMANĂ FUNDAMENTALĂ, PÂNĂ LA MODELE MATEMATICE
COMPLEXE ȘI CHIAR NOȚIUNI ÎMPRUMUTATE
DIN CÂMPUL FILOSOFIEI ȘI AL ARTEI. MEDICINA STUDIAZĂ CAUZELE
(ETIOLOGIA), MANIFESTĂRILE CLINICE ȘI EFECTELE ASUPRA
ORGANELOR (PATOLOGIA CLINICĂ), RECUNOAȘTEREA
(DIAGNOSTICUL), TRATAMENTUL (TERAPIA) ȘI PREVENIREA
(PROFILAXIA) BOLILOR CARE AFECTEAZĂ CORPUL OMENESC.
Stăpânirea universului şi a legilor lui, precum şi cunoaşterea omului şi a feluluiîn care funcţionează organismul uman
sunt mizele majore pornind de la care se nascnoi teorii, se alocă fonduri importante laboratoarelor de cercetare.Toate
tehnologiile care ne fac viaţa mai uşoară, toate medicamentele şi echipa-mentele medicale care salvează vieţi, tot ceea
ce ştim despre crearea lumii este mul-ţumită acestor oameni de ştiinţă care au petrecut mii de ore în laboratoare pentru
a in-venta aceste lucruri. Ei ne-au dat lumea aşa cum este ea astăzi.

Marcello Malpighi (1628 - 1711) de la Universitatea din Bologna (Italia) descopera capilarele sanguine, in timp ce in
Anglia medicul Thomas Willis (1622 - 1675) vasele de la baza creierului.

Thomas Sydenham (1624 - 1689), medic englez, face descrieri clinice amanuntite ale malariei, recunoaste
deosebirea dintre scarlatina si pojar si face observatii epidemiologice.

În Italia, catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, apar studiile de patologie ale lui Giovanni Battista Morgagni
(1682 - 1771) iar Lazzaro Spallanzani (1729 - 1799) infirma teoria generatiei spontane.

În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 - 1823]] introduce metoda vaccinarii anti-variolice
Medicina în secolul al XIX-lea

Numeroase descoperiri au condus la progrese importante in diagnosticul si tratamentul bolilor

precum si in dezvoltarea interventiilor chirurgicale.

În jurul anului 1819, in Franta, Rene Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, pana astazi cel mai utilizat
instrument in examinarea medicala.

Lucrarile lui Marie Bichat (1771 - 1804), in Franta, asupra tesuturilor pun bazele histologiei, in timp ce
germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), in Berlin (Germania)studiaza substraturile anatomo-patologice ale bolilor
si emite cunoscuta teorie a patologiei celulare.

Descoperirile fundamentale in lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) si ale lui Robert
Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring (1854 - 1917) si Ilia Mecinicov
(1845 - 1926) pun bazele Imunologiei. Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis
(1819 - 1865) introduce Asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), in Anglia foloseste pentru prima data fenolul ca
substanta antiseptica.
Pe taramul fiziologiei sunt de remarcat lucrarile francezului Claude Bernard (1813 - 1878) asupra functionarii
glandei tiroide, ficatului si asupra sistemului nervos vegetativ si ale lui Ivan Petrovici Pavlov (1849 - 1936), in Rusia,
cu privire la reflexele conditionate.
SPANIOLUL SANTIAGO RAMON Y CAJAL (1852 - 1934) A CONTRIBUIT LA CUNOASTEREA STRUCTURII
SISTEMULUI NERVOS.

WILHELM RONTGEN, IN GERMANIA, (1845 - 1923) DESCOPERA IN 1895 RAZELE X SI LE APLICA IN

INVESTIGAREA ORGANELOR INTERNE.

INTRODUCEREA NARCOZEI CU ETER IN AMERICA IN DE CATRE AMERICANUL WILLIAM

THOMAS MORTON IN 1846, A ANESTEZIEI LOCALE CU COCAINA IN 1884 DE AUSTRIACUL CHRISTIAN
KOLLER SI RACHIANESTEZIEI IN 1898 DE CATRE AUGUST BIER IN GERMANIA CONTRIBUIE LA
DEZVOLTAREA FURTUNOASA A CHIRURGIEI.
În anii '80 ai secolului al XIX-lea s-au aplicat primele analgezice
sintetice, antipiretice, anestezice (antipirină, fenaceină,
anestezină etc.)
Descoperirea efectului anestezic al cloroformului, alcoolului etilic și oxidului
de azot datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. În 1859 și 1879,
eficacitatea anilnitritului și a nitroglicerinei în angină pectorală a fost
descoperită succesiv. Descoperirea acțiunii antiinflamatorii a salicilaților,
etc., datează din anii 1970. În general, până la sfârșitul secolului, a fost
creat un arsenal relativ extins de medicamente. Medicii au folosit cu succes
acest "instrument" cât mai mult posibil dar totuși nu existau încă suficiente
medicamente eficiente, practic nu sa știut nimic despre mecanismele acțiunii
lor, fundațiile științifice necesare ale farmacoterapiei nu existau încă.