Istoria imaginarului.

Orizonturi
imaginare în societăţile de
altădată
Ce este imaginarul?
• Imaginarul : o dimensiune a istoriei ce se cere definita, fiind prin
natura ei VAGA.
• Structura de bază a mentalului colectiv medieval, imaginarul
constituia pentru oamenii Evului Mediu principalul mijloc de legătură
cu „lumea de dincolo”, concepută ca inseparabilă de universul vizibil.
• Dintre toate manifestările imaginarul, viziunile, apariţiile şi visele erau
cele mai obişnuite, fiind forma esenţială de cunoaştere şi comunicare
cu transcendentul şi un factor important de schimbare a lumii.
• Jacques Le Goff: «O istorie FARA imaginar este o istorie mutilata,
descarnata »
Ce este imaginarul?
• Imaginarul reprezintă o dimensiune ambiguă, surprinsă de-a lungul
timpului in termeni cu semnificaţii foarte diferite, fiind valorizat
implicit in manieră peiorativă.
• Gilbert Durand a sesizat de-a lungul istoriei atitudini oscilante in faţa
acestei dimensiuni ceţoase şi profunde, numindu-le "paradoxurile
imaginarului”.
• Imaginarul e definit de Jacques Le Goff prin trei termeni de referinta:
conceptele, documentele si imaginea.
 Conceptele
Imaginarul se confunda cu:

• A.Reprezentarea= orice traducere mentala a unei realitati exterioare

percepute; legata de procesul de abstractizare
Eg: reprezentarea unei catedrale este IDEEA de catedrala
• # imaginarul intra in sfera reprezentarii, dar constituie tocmai partea
nereproductivă a traducerii, nu o simpla transpunere in imaginea
mentala, ci o traducere creatoare, poetica in sensul etimologic
• # fantezia in sensul deplin al cuvantului poarta imaginarul dincolo de
reprezentarea intelectuala
Conceptele
• B.Simbolicul: - nu se poate vorbi de el decat daca obiectul luat in
considerare este raportat la un sistem de valori subiacent, istoric sau
ideatic.
• Ex: regii Frantei de pe portalele catedralelor= actualizarea a regilor
antici;
• sculptura gotica: femeia legata la ochi este emblema Sinagogii
• CATEDRALA ca simbol al lumii
Conceptele
• C.Ideologicul
• # este învestit cu o concepţie despre lume care tinde să impună
reprezentării un sens capabil să denatureze atît „realul” material, cît şi
celălalt real, „imaginarul”; numai pt ca actioneaza cu forta asupra
realului, constrans sa intre intr-un cadru conceptual preconceput,
ideologicul prezinta o oarecare inrudire cu imaginarul.
• Eg.: (la clericii Evului Mediu) reprezentarea soc. pamantesti prin cele
doua spade, puterea regală, puterea pontificala, nu descriu
societatea, ci ii IMPUN o imagine menita sa-i despartă pe clerici de
laici si sa stabileasa o ierarhie;
• delimitarea celor 7 pacate de moarte – fauresc un instrument de
combatere a viciilor in numele ideologiei creştine
 DOCUMENTELE
• documentele cu care lucrează istoricul pot conţine toate, fara indoiala, o
doza de imaginar; imaginarul din scris difera de cel din vorbire; istoria
imaginarului isi are documentele ei predilecte: operele literare si artistice
• pergamentul, cerneala, scrisul, pecetile=un mod de imaginare a culturii, a
administratiei, a puterii;
• lipsa interdiscipilinaritatii: medievistii puri se multumesc sa foloseasca
destul de nesatisfacator documentele produse de imaginar ; pretind să le
furnizeze numai informatii istorice, adica referitoare la elementele
traditionale ale istoriei : evenimente, institutii, mari personalitati.
• Un autentic istoric al imaginarului trebuie sa se ocupe de aceste
documente ţinând seama de specificul lor ; operele artistice sunt o
realitate istorica prin ele însele, nu se supun acelorasi motivatii si nici nu
au aceleasi destinatii ca documentele de arhiva
IMAGINEA

• In imaginar exista imagine

• Din secolul al XVII-lea metoda carteziană a invadat intregul camp de
investigare a cunoaşterii "veritabile." Imaginea n-a avut
• acces la demnitatea de a fi "arta de a demonstra."
• #Imaginile sunt concrete si reprez obiectul unei stiinte
individualizate : iconografia : Emile Mâle) – s-a constituit pe baza
tipologiei temelor, a apropierilor stabilite intre operele de arta si
texte, a studierii evolutiei tematice (si stilistice, in subsidiar).
• #inlocuirea ei cu iconologia : Panofsky si Meyer Schapiro : semiotica,
analiza structurala
 IMAGINEA
• DE CE un nou domeniu al istoriei : IMAGINARUL : «pt ca istoricii
îşi dau seama din ce in ce mai bine că tot ce se intamplă în viata
oamenilor şi a societatilor se petrece IN ISTORIE şi necesita o
abordare istorica ; si viata omului si a societatilor sunt legate de
imagini, care nu se limiteaza la cele din iconografie şi cele
artistice, ci se extind si la cele din universul imaginilor mentale.
• Istoria imaginarului=aprofundarea istoriei conştiinţei ; hraneste
spiritul si il indeamna pe om sa actioneze ; este un fenomen
colectiv, istoric, social.
• cercetarea originii si a naturii profunde a omului, creat « dupa
chipul lui Dumnezeu »
 IMAGINEA
• Imaginile care il intereseaza pe istoric sunt imaginile colective
sudate prin vicisitudinile istoriei : ele se formează, se sudează,
se transforma, se exprima prin cuvinte, prin tem, se mostenesc,
se imprumuta de la o civilizaţie la alta (cf Alphandery si
Dupront : ce i-a determinat pe creştinii din Occident să
pornească la cruciade a fost imaginea Ierusalimului)
• Imagination : cuv fr aparut in sec XII ;
• in EM clericii leaga sensibilitatea ext de cea int (exista un ochi
interior si o ureche interioara care percep revelatia divina,
vorba si soaptele celei mai reale dintre lumi, cea spirituala, a
adev vesnice) ; in zona aceasta este perceput si actioneaza
universul imaginilor.
Imagini celebre din Evul Mediu
• omul-microcosmos, oglinda, biserica-trup mistic vs. societatea-corp
organic, dansul macabre, reprez simbolice de tipul celor ierarhizante :
vesminte, blanuri, drapele, flamuri).
• Carol cel Mare, Cidul, Regele Arthur, Roland, Papesa Ioana, Robin
Hood, Melusina, vrăjitorul Merlin, vulpoiul şi licornul sunt eroii.
Catedrala, cetatea şi claustrul sunt minunile.
• Jacques le Goff vorbeşte pe larg despre aceste figuri legendare şi
despre aceste fenomene ale imaginarului medieval în cartea „Eroi şi
minuni ale Evului Mediu“.
Conceptul de MIRABIL (le merveilleux)
• DIFERIT de le miraculeux : concept cheie al imaginarului de EM, la
rascrucea dintre religie, creatie literar-artistica, gandire si sensibilitate ;
• trimite la o zona întinsă din universul imaginar al EM, la lumea de aici si la
cea de dincolo, la natura si om, la animale, la obiecte, la geografie si istorie;
• TIPOLOGII ale mirabilului (Jack Goody): in functie de:
• «vehiculele » mirabilului – fiinţe însufleţite sau obiecte neînsufleţite ;
• de sursele + resursele istorice – Biblia, Antichitatea, izvoare traditionale
barbare, moştenirea orientala ;
• natura şi funcţiile M : mirabil cotidian, simbolic, ştiinţific, politizat.
Conceptul de Mirabil
• intereseaza sistemul de lectura al supranaturalului in cadrul caruia a
functiona de la sf sec XII pana in sec XVI
• Mirabilul este un supranatural neutru – natural – situat intre
supranaturalul divin (miraculosul, dependent numai de vointa
mantuitoare a lui Dumnezeu) si supranaturalul diabolic (magicul,
unde predomina actiuna ruinatoare a Satanei
• o LAICIZARE a supranaturalului
„Arthur îi reprezintă foarte bine pe acei eroi ai
Evului Mediu care, între realitate şi imaginar, între
ficţiune şi istorie, au devenit personaje mitice, la fel
cum unele personaje istorice care au existat cu
adevărat s-au îndepărtat de istorie, pentru a deveni şi
ele mituri şi pentru a se alătura eroilor fictivi din
lumea imaginarului“ (Jacques le Goff)
 Lucian Boia – teorii ale imaginarului
• Istoricul Lucian Boia propune „recurgerea la
arhetipuri, ca elemente constitutive ale imaginarului“
• defineste istoria imaginarului ca o istorie a
arhetipurilor.
• Insa, spre deosebire de Jung, el priveste arhetipul ca o
„programare“ aplicata omului pentru a-i da
posibilitatea „sa gandeasca, sa simta si sa viseze intr-o
maniera bine definita“ si il defineste drept „o schema
de organizare, o matrita, in care materia se schimba,
dar contururile raman“.
L. Boia: Pentru o istorie a imaginarului, Bucuresti, Editura
Humanitas, 2000

• Exista opt structuri arhetipale, susceptibile sa acopere

un imaginar aplicat evo lutiei istorice:
• a) cunostinta unei realitati transcendente (domeniul
supranaturalului, sacrului);
• b) „dublul“, moartea si viata de apoi (trupul material
este dublat de elementul imaterial: spirit, suflet);
• c) alteritatea (eu si ceilalti; noi si ceilalti);
L. Boia: Pentru o istorie a imaginarului,
Bucuresti, Editura Humanitas, 2000
• d) unitatea (aspiratia omului de a trai intr-un univers
omogen si inteligibil);
• e) actualizarea originilor (valorizarea originilor prin mituri
fondatoare);
• f) des cifrarea viitorului (descifrarea istoriei viitoare);
• g) evadarea (aspiratia omului de a se elibera de
constrangeri);
• h) lupta (si complementaritatea) contrariilor (imaginarul
polarizat).
Lucian Boia: functiile imaginarului
• „Credinta intr-o realitate de esenta superioara care dirijeaza
lumea naturala; speranta in viata de dincolo de moarte;
uimirea si nelinistea in fata diversitatii lumii si, mai ales, a
Celuilalt; dorinta de a asigura lumii si comunitatilor un
maximum de coerenta; incercarea de a face inteligibile
originile, esenta si restul lumii si al istoriei; strategii vizand
controlul destinului individual, al istoriei si al viitorului; sau,
dimpotriva, refuzul istoriei si tentativa de a evada pentru a se
refugia intr-un timp invariabil si armonios; si, in sfarsit,
dialectica infruntarii si sintezei tendintelor opuse“
 Gilbert Durand
• acorda imaginatiei statutul de cea mai importanta functie
psihica, mai importanta chiar decat gandirea;
• imaginarul „constituie esenta spiritului, adica efortul fiintei de-
a inalta o speranta vie in pofida lumii obiective a mortii“.
• Mai mult decat atit, pe traseul antropologic - de-a lungul
caruia se sedimenteaza scheme, arhetipuri si simboluri
articulate in structuri -, imaginarul apare „drept marca unei
vocatii ontologice“,manifestandu-se „nu numai ca activitate
care transforma lumea, ca imaginatie creatoare, dar mai ales
ca transformare eufemica a lumii, ca ordonare a fiintei
conform unui ce mai bun“
 Imaginarul - antropologie
• Imaginarul, din perspectiva antropologica, se prezinta
„ca tensiunea a doua «regimuri» care inven tariaza
fiecare imaginile, in doua universuri antagoniste“
(constient si inconstient), care se interpatrund
(„pactizeaza“) intr-un subunivers (subconstientul)
sistematic, datorita faptului ca „polaritatile
divergente, imaginile antagoniste isi pastreaza indi
vidualitatea proprie, potentialitatea lor antagonista, si
nu se leaga decat in timp, pe firul unei povestiri, intr-
un sistem mai degraba decit intr-o sinteza“.