TUBERCULOZA

OSTEOARTICULARĂ

Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni”

Catedra de Ortopedie-Traumatologie
Şef catedră: Prof. Dr. Florian Purghel
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Tuberculoza este şi astăzi considerată cea mai importantă boală

transmisibilă, interesând prioritar populaţia adultă productivă.
Nediagnosticată la timp şi netratată correct determină sechele
grave ale aparatului locomotor, cu repercusiuni sociale
considerabile.
 Anual se înregistrează în lume peste 10 milioane cazuri noi
de tuberculoză. În România, incidenţa globală este de 102,6 la
100.000 locuitori (în 1995). Incidenţa la copii este de 21 la
100.000 locuitori.
 Tuberculoza extrarespiratorie deţine un procent de 15% din
totalul cazurilor de tuberculoză, iar tuberculoza osteoarticulară
(TOA) ocupă locul al doilea cu 1,1 % după tuberculoza
sistemului ganglionar periferic (1,5 %), adică un procent de 9 %
din totalitatea cazurilor de tuberculoză extrarespiratorie.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Istoria naturală a TOA

 TOA este o boală infecţioasă cauzată de cele mai multe ori, dar nu
întotdeauna, de Mycobacterium tuberculosis.
 TOA este întotdeauna secundară unei primoinfecţii pulmonare, care
diseminează pe cale vasculară la os sau la ţesutul sinovial. Această
dezvoltare este evidentă la copil, unde leziunea osteoarticulară este
întotdeauna subsecventă leziunii primare pulmonare.

La adult există mai multe posibilităţi :

 diseminarea dintr-o leziune primară pulmonară recentă
 diseminarea dintr-o leziune pulmonară veche, din copilărie
 diseminare în urma unei noi infecţii exogene (situaţia cea mai rară)
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Particularităţile evolutive actuale ale TOA

 Chimioterapia antituberculoasă modernă opreşte procesul distructiv

în stadiul de la începutul tratamentului şi vindecă infecţia tuberculoasă, dar
nu repară niciodată defectele anatomice deja apărute.
 Dacă tratamentul se începe după instalarea leziunilor, tuberculoza se
vindecă, dar cu preţul unor distrugeri osteoarticulare. Tratamentul
ortopedic vizează împiedicarea apariţiei unor astfel de diformităţi şi
distrugeri. TOA se poate vindeca şi fără tratament chirurgical sau
ortopedic, dar cu sechele funcţionale mai importante.
 Anchiloza spontană, ca modalitate de vindecare a unei TOA, se
produce, mai frecvent, la nivelul coloanei vertebrale (67 %), faţă de
membre (20 %).
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Particularităţi ale cicatrizării în TOA

 TOA este o inflamaţie mediată celular, cu o

vindecare care este aproape întotdeauna imperfectă şi
relativă.
 Vindecarea provizorie se realizează prin
claustrare (procesul prin care bacilul
viu determină formarea granulomului).
 Vindecarea în TOA diferă, după cum leziunea
este sinovială, osoasă sau musculară.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Etiopatogenie
 frecvenţa cea mai mare: 20 – 40 ani

 factori generali favorizanţi:

 subnutriţie
 surmenaj fizic, psihic
 igienă defectuoasă
 boli infecţioase anergizante (rujeolă, tuse convulsivă)
 pleurezie
 factori locali favorizanţi : traumatismul este
elementul revelator al unei afecţiuni preexistente
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Patogenie
 bacilii din complexul primar ggl. pulmonar (mai
frecvent) sau ggl. mezenterici→cale sanguină
(bacilemie)→semne generale precedând semnele
locale de TOA
 contiguitate (ex : abcesul rece din TOA vertebrală
ajunge la şold sau articulaţia sacroiliacă)
 cale limfatică (ex : spina bifida→cale
limfatică→TOA genunchi
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Anatomie patologică
 leziunile sunt :
 osoase
 sinoviale

Evoluează în 3 faze anatomice :

 debut

 evoluţie

 separare
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Anatomie patologică
I.Faza de debut
 Leziuni osoase : în epifiză sau metafiză se produce o
medulohaversită proliferativă sau
infiltrativă→rezorbţie osoasă secundară materializată
prin osteită cu foliculi TBC care evoluează spre
cavernă (prin confluarea lor). Invazia articulară se
poate face prin perforarea cartilajului articular sau
penetrarea în zona de inserţie sinovială.
 Leziuni sinoviale : se manifestă ca şi granulaţii şi dau
clinic un revărsat articular.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Anatomie patologică
II. Faza de evoluţie
 Leziuni osoase :
 numărul cavernelor creşte, e le conţinând cazeum, puroi şi apar sechestrele TBC
(mici, mai puţin condensate decât sechestrele din osteomielita cu germeni banali)
 osteoporoză vecină cavernelor şi uneori deformare epifizară prin contracţie
musculară→ulceraţia compresivă Lannelongue
 Leziuni sinoviale : exudat serofibrinos→sinovită serofibrinoasă→sinovită
fungoasă (muguri cărnoşi) cu aspect pseudotumoral (tumora albă a
genunchiului). În final, fungozităţile cazeificate şi exudatul articular se
transformă în puroi grunjos gălbui→abces artrofluent.
 Cartilajul articular : suferă desprindere de pe epifiză şi leziuni
ulceronecrotice.
 Abcesele reci (osifluente sau artrofluente) : ies prin breşe articulare, de-a
lungul spaţiilor conjunctive din jurul vaselor mari sau de-a lungul
interstiţiilor musculare şi se deschid la exterior prin piele sau ajung la
distanţă de punctul de plecare. Excepţie – TOA a umărului, sub aspect de
geode înconjurate de scleroză.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Anatomie patologică
III. Faza de reparaţie
 uscarea leziunilor

 osul se recalcifică, dar nu reconstruieşte ceea ce s-a

distrus, cu condensare osoasă în jurul leziunilor
 abcesele reci dispar

 anchiloză osoasă la copil

 anchiloză fibroasă la adult

 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Simptomatologie

I. DEBUT
 cel mai frecvent se prezintă ca o monoartrită de intensitate moderată,
asemănătoare cu monoartrita reumatismală, dar semnele generale sunt de
impregnare bacilară (inapetenţă, astenie, insomnie, scădere în greutate,
subfebrilitate, transpiraţii nocturne)
 durerea este cel mai frecvent moderată, calmată de repaus
 impotenţă funcţională prin durere şi contractură musculară
 dificultăţi la mers şi mers şchiopătat în artritele membrelor inferioare
 mobilitate articulară diminuată
 pt. articulaţiile superficiale : tumefacţie caldă, dar NU roşie
 lichidul articular : opalin sau tulbure, cu celule între 5000 – 20.000/mm³
(cele mai multe polinucleare, dintre care unele au aspect de ragocite)
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Simptomatologie
II. STARE
Pentru TBC pledează :
 sinoviala îngroşată
 adenopatie în teritoriul supraiacent
 rapiditatea amiotrofiei
 şoc rotulian prezent
 plica Alexandros
 adenopatie satelită nedureroasă
 atitudini vicioase (luxaţii patologice)
 abcese reci
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Simptomatologie
III. TARDIV
 Într-un stadiu tardiv articulaţia superficială
este mult tumefiată, contrastând cu atrofia
musculară din vecinătate ; pielea este
albicioasă (tumoră albă), uneori brăzdată de
vene dilatate ; uneori în vecinătate se palpează
tumefacţia unui abces.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Semne radiologice
DEBUT : nu se observă nici o modificare radiologică, cel mult o îngroşare de părţi moi

STARE : hipertransparenţă difuză a extremităţilor osoase, un flu al conturului lor, la

copil şi mai ales semne de distrucţie cartilaginoasă şi osoasă.
Distrucţia osoasă constă din eroziuni şi ancoşe rău delimitate de
contururile osoase şi din imagini geodice subcondrale deschise în articulaţie
(carie osoasă) sau aparent închise, cel mai adesea rău delimitate şi neconturate
de osteoscleroză.
Pensarea interliniului articular, mai mult sau mai puţin accentuată, este
semnul radiologic al distrucţiei cartilaginoase.

STADII AVANSATE :
-distrucţii cartilaginoase complete
-distrucţii osoase foarte importante
-ligamente relaxate
-extremităţile osoase sunt subluxate/luxate
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

TOA GENUNCHI INAINTE SI DUPA TOA SOLD LA COPIL

ARTRODEZA
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Semne biologice
 VSH crescut (> 50 mm/h) (la debut VSH poate fi
normal)
 IDR negativ elimină diagnosticul de TOA
 IDR pozitiv nu înseamnă întotdeauna TOA
 caracterul flictenular al IDR la tuberculină este în
favoarea artritei TBC
 în lichidul articular rar se depistează bacili Koch, care
pot însă să apară la 4 -6 săptămâni după însămânţare
pe mediu Löwenstein
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Diagnostic pozitiv
Deoarece frecvent din lichidul articular nu se pot obţine date
concludente pentru TOA, se efectuează biopsia sinovială (prin puncţie sau
artroscopie).
Schematic, diagnosticul de TOA presupune 5 stadii :
 anamnestic
 clinic şi de laborator
 radiologic
 bacteriologic
 histologic
La acestea se mai poate adăuga studiul imuno-genetic.
Prin prelucrarea rezultatelor se poate ajunge la diagnosticul de :
 bolnav TBC (tablou clinic şi paraclinic cu confirmare bacteriologică şi/sau
histologică)
 suspect TBC (tablou clinic şi paraclinic fără confirmare histo-bacteriologică)
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Stadiul anamnestic:
 rol orientativ

 putem suspiciona TOA la bolnavi: nevaccinaţi

BCG, cu status socio-economic precar, cu
carenţe alimentare importante, anergizaţi, cu
antecedente de TBC pulmonară, contacţi cu
focare active de TBC, din mediu de risc,
bolnavi cu vechi focare de TBC stabilizată
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Stadiul clinic:
 semne comune cu ale altor artrite nespecifice în
faza inflamatorie : redoare articulară, atrofie
musculară, reacţie sinovială, hidartroză,
sensibilitate la palpare, împăstare
 semne sugestive pt. TBC : tumefacţie locală izolată,
abces rece, fistulă, adenopatie, diformitate (cifoză –
morb Pott, redoare în flexie)
 semne generale de impregnare bacilară: scădere
ponderală, anorexie, paloare, ochi sticloşi, subfebră
vesperală, fatigabilitate
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
Stadiul radiologic :
Există 4 stadii lezionale (Martini):
 localizare sinovială a bolii: nu există leziuni osoase, osteoporoză locală, lărgirea
spaţiului articular
 localizare osoasă: cavităţi sau eroziuni în osul juxtacortical, îngustarea spaţiului
articular
 interesarea întregii articulaţii, care îşi păstrează arhitectura: cu îngroşarea
păgeode pe ambii versanţi articulari, spaţiu articular mult îngustat/dispărut,
demineralizare locală importantă, pierderea transparenţei normale a ţesuturilor
moi
 se accentuează leziunile din stadiul III şi apar modofocări ale arhitecturii
articulare
În stadiiile III şi IV apar false imagini de « radiografie prost
developată », datorită suprapunerii osteoporozei difuze cu îngroşarea
părţilor moi.
CT poate da erori de diagnostic, punând în evidenţă
pseudocavităţi acolo unde osteoporoza localizată este normal prezentă.
Semnele radiologice nu sunt patognomonice pentru TOA.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Stadiul de laborator :
 valoare orientativă (VSH crescut, leucocite
normale, limfocite crescute)
 IDR la tuberculină : există mari variaţii
individuale ; pot apărea reacţii fals
pozitive/negative, datorate reacţiilor
încrucişate cu micobacterii nontuberculoase
sau la persoane anergice cu răspuns imun
cutanat deprimat (ex : HIV)
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
Stadiul bacteriologic :
a) Recoltarea produsului patologic se poate face în trei variante :
- biopsie chirurgicală
- puncţie chirurgicală
- recoltare din fistulă (recoltarea corectă se face prin cateter). În această situaţie
produsul obţinut poate fi : steril la 24 – 72 ore, caz în care trebuie reluată
recoltarea şi foarte probabil examenul histobacteriologic va fi sugestiv pentru
BK, confirmarea fiind făcută prin culturi ; pozitiv pentru stafilococ auriu sau,
mai rar, pentru gram-negativi, dar nu se poate exclude originea tuberculoasă a
leziunii, rezultatul putându-se datora (55 % czuri) suprainfecţiei ţesuturilor moi
din jurul fistulei (caz în care se repetă recoltarea pe cateter).

b) Diagnosticul bacteriologic în TOA este foarte dificil,dat fiind numărul

extrem de mic de BK la nivelul focarului (TOA este paucibacilară deoarece BK
este strict aerob, iar la nivelul osului cantitatea de oxigen este redusă, ceea ce
duce la orată de multiplicare scăzută la nivelul leziunii, metabolismul BK
necesită un pH local neutru pentru multiplicare, iar la nivelul leziunii pH-ul este
alcalin).
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Spectrul microbian :
 Mycobacterium tuberculosis (cel mai frecvent)

 Mycobacterium bovis (excepţional, prin

contaminare cu lapte de la vaci cu mastită
TBC)
 Mycobacterii atipice (M. avium, M. Kansasii,
M. scrofulaceum, M. ulcerans, M. murinum,
M. fortuitum etc.)
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Dickinson (1985) a arătat că în leziunile

osteoarticulare pot fi întâlnite 3 tipuri distincte de
populaţii celulare :
 bacili cu creştere continuă, situaţi mai ales la
periferia leziunii, unde pH-ul este neutru
 bacili cu creştere lentă

 bacili dormanţi, al căror metabolism este absent,

el putând fi activat în anumite condiţii favorabile
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Cum în TOA predomină bacilii cu metabolism redus sau

dormanţi, iar numărul germenilor este redus comparativ cu
tuberculoza pulmonară, rezultă 2 concluzii de ordin
terapeutic : 1) rata de apariţie a mutanţilor rezistenţi la
tratament este aproape nulă (posibilitatea de selecţie a unui
mutant rezistent este de 1 la 10 pentru izoniazidă),
multirezistenţa primară în TOA fiind excepţională, ea apărând
în cvasitotalitatea cazurilor după o TOA secundară unei
tuberculoze pulmonare multirezistente ; 2) chimioterapia
standard, de regulă eficace în TOA, trebuie prelungită faţă de
TBC pulmonară datorită predominenţei bacililor dormanţi.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Stadiul anatomo-patologic. Principii :

 2 procese sunt sugestive pentru tuberculoză : necroza şi reacţia
granulomatoasă
 modificările histologice sunt aceleaşi indifferent de ţesutul în care e
localizată leziunea
 semnătura diagnostică este dată de prezenţa foliculului tuberculos (expresia
mecanismelor locale de apărare ale organismului)
 foliculul tuberculos persistă atât timp cât bacilii vii se găsesc la nivelul
ţesuturilor
 foliculul tuberculos este format din : celule gigante centrale, celule
epitelioide şi o coroană de limfocite periferice (hard tubercle) ; prin necroza
cazeoasă el devine folicul moale (soft tubercle), ce va fi ulterior înconjurat
de o arie de scleroză
 după localizare TOA distingem :
 osteomielita tuberculoasă (localizare strict osteo-medulară)
 osteoartrita tuberculoasă (localizare osteo-articulară)
 abcesele reci
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Concluzii practice :
 recoltarea probelor pentru anatomie patologică trebuie făcută
atât din os cât şi din ţesuturile moi
 biopsia trebuie efectuată de un chirurg cu experienţă
 anatomopatologul este obligat să examineze toate ţesuturile
recoltate prin biopsie
 e posibil ca examenul anatomopatologic să fie negativ şi în
contrast cu examenul clinic şi cu bacteriologia pozitivă
 foliculul moale are o mare valoare diagnostică (foliculul dur
poate apărea şi în alte afecţiuni: lepră, coccidiomicoză,
granuloame de contaminare cu zirconiu, beriliu, corpi străini,
chist hidatic, sarcoidoză, boală Crohn)
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Diagnostic diferenţial
 la adult :
 poliartrita cronica evolutiva
 spondilita anchilopoetica
 tabes
 artroze
 osteomielite
 la copil :
 tumori
 distrofii
 artropatia hemofilică
 artrite infecţioase/reumatice
 osteocondroze
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Evoluţia
Înaintea erei antituberculostaticelor :
 la copil : după o evoluţie mai gravă de 2-3 ani, TOA se vindeca după 4-5
ani de evoluţie, lăsând cel mai frecvent o anchiloză, în poziţie vicioasă, cu
scurtarea membrului interesat, vindecarea fiind cel mai frecvent definitivă
 la adult : recidive frecvente, fiind necesare intervenţii chirurgicale radicale
Actualmente :
 TOA este vindecată prin tuberculostatice
 prognosticul vital nu este afectat
 prognosticul articular depinde de starea articulaţiei surprinsă la începutul
tratamentului :
 când nu există pensare sau distrugeri osoase vindecarea este fără sechele
 când la debutul tratamentului se găsesc pensări articulare, evoluţia spre artroză
secundară este sigură, şi mai ales când tratamentul se începe pe distrucţii
osteoarticulare grave funcţia articulară va rămâne grav perturbată
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tratament
 Există 3 metode de tratament : medical,
ortopedic şi chirurgical.
 Tratamentul ortopedic vizează profilaxia
poziţiilor vicioase prin imobilizarea
segmentelor afectate în posturi funcţionale.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tratamentul medical

Trebuie subliniat că tratmentul TOA este în primul rând medical.

Intervenţiile chirurgicale sunt complementare tratamentului medical,
adresându-se nu tuberculozei ca boală, ci complicaţiilor acesteia.

Chimioterapia antituberculoasă.
Principii de tratament :
 este de lungă durată (1-1,5 ani)
 asociază cel puţin 3-4 tuberculostatice (cel puţin în primele 2-3 luni)
 utilizarea Pirazinamidei, eficace asupra germenilor dormanţi
 administrare zilnică în primele 2-3 luni
 trebuie administrat continuu
 bolnavii trebuie supravegheaţi permanent
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tratamentul medical
Dozele terapeutice ale principalelormedicamente antituberculoase (Programul
Naţional de Control al Tuberculozei 1997-2000) :

Medicament Doze (mg/kg) Doza maximă (mg)

Zilnic 3/7 Zilnic 3/7
Hidrazidă 5 10 300 600
Rifampicină 10 10 600 600
Pirazinamidă 30 40 2000 2500
Streptomicină 20 20 1000 1000
Etambutol 25 30 1500 2000
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
 Hidrazida :
-1 tb = 300 mg
 Rifampicina (Sinerdol) :
1 tb = 150 sau 300 mg
4 tb/zi într-o singură priză, la distanţă de mese
toxic hepatic
colorează sputa şi urina în roşu
 Pirazinamidă :
1 tb = 500 mg
5 tb/zi (30 mg/kg/zi)
 Streptomicină :
1g/zi
 Etambutol :
1 tb = 250 mg
8 tb/zi
priză unică, pe nemâncate
poate da leziuni de nerv optic
 HIN :
3 tb/zi + vit. B6
poate da polinevrite, tulburări psihice
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Alte medicamente tuberculostatice sunt folosite

numai în cazuri de multirezistenţă, fiind mult mai
toxice pentru a fi folosite ca medicamente de primă
linie. Dintre tuberculostaticele « de rezervă » fac
parte : etionamida, cicloserina, ranamicina,
capreomicina, acidul paraminosalicilic .
 Medicamente noi, active mai ales în tratamentul
infecţiilor cu Mycobacterii atipice (M. avis) sunt
ciprofloxacina şi ofloxacina (fluorochinolone),
clofazimina şi amikacina, dar acestea dezvoltă rapid
rezistenţă microbiană, fiind rezervate pentru cazuri
deosebite.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Tratamentul chirurgical :

Tuberculoza genunchiului :
 în faza iniţială, fără leziuni majore ale osului sau/şi
cartilajului, este indicată debridarea articulară, ce
constă în : evacuarea şi drenajul abceselor,
sinovectomie, chiuretajul leziunilor. Mobilizarea
precoce a genunchiului duce la rezultate
satisfăcătoare. Este bine să se evite imobilizările
gipsate prelungite, inutile şi chiar dăunătoare prin
pierderea mobilităţii şi atrofie musculară.
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
Tratamentul in faza distructiva:
 artrodeza : desfiinţarea chirurgicală a articulaţiei, indicată la tineri, este bine
tolerată şi permite activităţi de « forţă »
 artroplastia cu interpoziţie de fascia lata : rezecţia suprafeţelor articulare
distruse şi interpunerea unui material biologic. Se obţine un genunchi mobil,
dar instabil. Este preferată în lipsa protezei totale de genunchi, la pacienţii cu
profesiuni sedentare.
 artroplastia cu proteză totală, ce presupune sterilizarea completă a leziunilor
tuberculoase (cel puţin 6 luni de tratament tuberculostatic), duce la obţinerea
unui genunchi mobil şi stabil, dar prezintă o serie de particularităţi :
 necesită continuarea tratamentului tuberculostatic cel puţin 1-1,5 ani
 dificilă tehnic, datorită osteoporozei şi calităţii precare a osului
 recuperare dificilă, datorită atrofiei musculare
 riscul redeşteptării infecţiei tuberculoase
 riscul sepsisului cu germeni piogeni
 preţ ridicat
 fiabilitate limitată în timp
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tuberculoza şoldului : indicaţiile chirurgicale ţin seama de 3

criterii: durere, poziţie vicioasă, lipsa mobilităţii. Există 3
posibilităţi:
 artroplastia excizională : presupune emondaj articular şi
artroplastie cu sac amniotic de interpoziţie sau cu interpoziţie de
fascia lata. Se obţine un şold indolor, mobil, dar instabil.
 artrodeza : rezolvă definitiv problema durerii şi a poziţiei
vicioase. Oferă un şold stabil, de forţă. Realizează « neutralitatea
mecanică » necesară vindecării. Are o serie de dezavantaje:
 operaţie amplă şi dificilă tehnic
 duce la pierderea definitivă a mobilităţii, fapt ce poate antrena suferinţe
secundare la nivelul coloanei vertebrale, genunchilor, şoldului
contralateral
 artroplastia cu proteză totală : este metoda chirurgicală de elecţie
pentru că satisface cele 3 deziderate : şold indolor, stabil şi
mobil
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Protocol pentru tratamentul chirurgical al

tuberculozei şoldului :
 biopsia chirurgicală şi confirmarea diagnosticului
 iniţierea tratamentului tuberculostatic 6 luni
 control radiologic şi de laborator pentru evaluarea
stingerii infecţiei şi bilanţ lezional
 artroplastia cu proteză necimentată sau cimentată în
funcţie de vârsta bolnavului şi gradul leziunilor
 tratament cu chinolone, 5 zile postoperator (profilactic)
 continuarea tratamentului tuberculostatic, fără
întrerupere, până la 1 an
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Dificultăţi:
 părţile moi sunt adesea fibrozate
 status imunitar precar
 susceptibilitate la infecţii cu germeni banali
 sunt necesare intervenţii adiacente (tenotomii) pentru corectarea
poziţiilor vicioase
 atrofia musculară creşte riscul luxaţiei postoperatorii a protezei
 osteoporoza poate fi cauza unei malfixări a componentelor
articulare şi a decimentării precoce
 distrucţiile osoase mari necesită reconstrucţii cu grefă osoasă
 preţ ridicat pentru întregul tratament
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tuberculoza vertebrală :
Tuberculoza vertebrală trebuie, cu anumite excepţii, tratată medical. Indicaţiile
chirurgicale sunt:
 absolute:
 deficit neurologic secundar
 abcese paravertebrale gigante cu tulburări respiratorii
 progresia cifozei şi a instabilităţii vertebrale în timpul sau după chimioterapie
 relative :
 imposibilitatea obţinerii materialului bioptic pentru diagnostic
 persistenţa durerii şi a spasticităţii, de cauză mecanică
 persistenţa instabilităţii vertebrale cu durere
 Intervenţia chirurgicală combină :
 chiuretajul leziunii
 evacuarea abceselor
 grefa osoasă
 stabilizarea coloanei
 decompresia canalului medular (când este cazul)
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

MORB
POTT
 TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Concluzii
 Tuberculoza rămâne o problemă majoră de sănătate
publică în lume, dar mai ales în ţara noastră.

 Axiomatic, înainte ca boala să poată fi tratată, ea trebuie

recunoscută, iar înainte ca medicul să o recunoască, trebuie să
se gândească şi la ea, ca la o posibilitate diagnostică.

 TOA este o realitate patologică, trebuind a fi corect

diagnosticată; tratamentul de bază este medical, cel chirurgical
adresându-se doar complicaţiilor şi sechelelor bolii.

 TOA este o boală ce se poate vindeca.