Sunteți pe pagina 1din 155

Analizatorii

formatiuni morfo- functionale, cu rol in receptionare


informatiilor, transformarea acestora in impuls
nervos, conducerea impulsurilor nervoase, analiza,
prelucrarea si elaborarea senzatiilor
cerespunzatoare
3 segmente
• - receptor
• - de conducere
• - central ( de analiza)
Analizatorii

• Receptorii sunt formaţiuni nervoase distante specializate în


transformarea energiei diferitor stimuli în impulsuri
nervoase.
• Analiza primară, simplă a excitaţiei ere loc la nivelul
receptorului. Impulsurile de la receptor ajung la zona
corticală prin căile de conducere.
• În zona corticală are loc analiza superioară, detaliată a
informaţiei şi sinteza răspunsului respectiv la excitaţie.
CARACTERISTICI GENERALE ALE STIMULILOR ŞI

RECEPTORILOR

• STIMULII
o variaţiile de energie
o determină apariţia unor senzaţii subiective diferite = modalităţi
senzoriale (văz, auz, miros, etc)
o în cadrul aceleiaşi modalităţi senzoriale există mai multe
calităţi senzoriale (culoarea roşie, culoarea verde)
RECEPTORII SENZORIALI
structuri specializate care transformă (traduc) variaţii de
energie din mediu în potenţiale de acţiune neuronale
(transducţie)
Particularităţile Receptorilor:
1. Procesele de transformare a impulsului la nivelul
receptorului au loc pe baza energiei potenţiale
interne proprii;
2. Formează câmp electric, ce poate fi transmis altor
neuroni;
3. Posedă o sistemă de cili mobili;
4. Membrana celulelor receptorii conţine diferite
substanţe biologic active: pigmenţi, enzime, etc..
5. Pot recepţiona excitaţia prin intermediul corpului
în întregime (ex: hemoreceptorii), sau prin
microcili (ex: cilii gustativi)
6. Impulsurile recepţionate pot fi adecvate (ex:
lumina pentru fotoreceptori) şi neadecvate
(acţiunea mecanică, termică, chimică - pentru
receptori).
CLASIFICAREA RECEPTORILOR SENZORIALI

• ÎN FUNCŢIE DE LOCALIZARE:
o exteroceptori → sensibili la stimuli din exteriorul organismului
o interoceptori → sensibili la stimuli de la viscere
o proprioceptori → sensibili la stimuli de la muşchi, tendoane,
articulaţii, oase

• ÎN FUNCŢIE DE FORMA DE ENERGIE A STIMULULUI:


o mecanoreceptori → detectează modificări mecanice
o termoreceptori → detectează modificări de temperatură
o chemoreceptori → detectează modificări ale compoziţiei chimice
a
lichidelor organismului
o nociceptori → detectează stimuli de intensitate mare, indiferent de
natura lor, care ar putea determina leziuni tisulare
o receptori electromagnetici → detectează lumina (undă
electromag.)

!!! receptorii senzoriali răspund la un sing. tip de stimuli = stimuli adecvaţi


Clasificarea receptorilor:
După sensibilitatea selectivă:
• monomodali – percep numai stimuli adecvaţi.
• polimodali – percep mai multe tipuri de excitaţii:
chimice, termice, mecanice

• - de contact ( r gustativi, tactili)


• - de distanta (fotoreceptori, r.acustici)
Clasificarea receptorilor:
Receptorii cu adaptare lentă - tonici
o transmit impulsuri atâta timp cât stimulul este prezent
o prezinta o activitate relativ constanta pe toata durata aplicarii
stimulului: receptorul vizual.
o dacă stimulul rămâne absolut constant receptorii se pot
adapta după ore sau chiar zile

Receptorii cu adaptare rapidă - fazici


o reacţionează doar atunci când are loc efectiv o variaţie a
stimulului
o raspund cu o crestere a activitatii la aplicarea stimulului la
mentinerea constanta a acestuia, activitatea lor scade
ulterior (de exemplu, receptorul olfactiv);
IV. După structură
• Primari (sensibilitate primară) – sunt formaţi
dintr-o singură celulă nervoasă, neuron
bipolar, situat la periferie. Dendritele lui pot
avea cili şi percep stimulii, axonul transmite
excitaţia spre centru.

• Secundari (sensibilitate secundară) –


neuronul receptor primeşte impulsul prin
celula receptivă. Excitaţia este iniţiată în
celula receptivă şi este transmisă neuronului
receptor prin intermediul sinapsei, care apoi
se transmite spre regiunea centrală.
Mecanismul excitării R

Pentru receptorii primari:


• I etapă – interacţiunea specifică a excitantului cu
receptorului la nivel molecular
• II etapă – schimbarea permeabilităţii membranare în
locul interacţiunii excitantului cu receptorul → apariţia
potenţialului receptor (PR)
• III etapă – sumarea şi răspândirea electrotonică a PR
• IV etapă – generarea potenţialului de acţiune în
proeminenţa axonală.
• V etapă – propagarea potenţialului de acţiune spre
neuronul senzitiv.
Canale ionice cu poartă
• Controlate mecanic
Pentru receptorii secundari:
• I – III etapă coincide, dar modificările induse
de excitant au loc în celula receptivă → PR
• IV – eliberarea mediatorului de structurile
presinaptice.
• V – apariţia potenţialului generator (PG) pe
membrana postsinaptică a fibrei nervoase.
• VI – sumarea şi răspândirea electrotonică PG
• VII – generarea potenţialului de acţiune în
proeminenţa axonală a neuronului receptor.
• VIII – propagarea potenţialului de acţiune
spre neuronul central.
Potenţialul receptor (potenţial generator)

• PR (PG)= modificarea potenţialului de membrană al


receptorului determinată de interacţiunea dintre stimulul
specific şi organul receptor;
• Caracteristici:
• se răspândeşte electrotonic (se sumează) în zonele
învecinate,
• răspunsul poate fi gradat – “legea intensităţii”,
• poate rămâne localizat sau, când amplitudinea sa
depăşeşte pragul poate iniţia un potenţial de acţiune
• cu cât potenţialul de receptor este mai mare decât nivelul
prag, cu atât este mai mare frecvenţa de descărcare a
potenţialelor de acţiune
PR
PR

PG
Generarea potenţialului de
acţiune
PR = RL
PG = PPSE
Adaptarea
Aplicând asupra unui
receptor un stimul stabil
de intensitate constantă,
frecevenţa potenţialelor
de acţiune în fibra
nervoasă senzitivă scade
cu timpul.
• A. receptori cu adaptare
lentă (tonici)
• B. receptori cu adaptare
rapidă (fazici)
Adaptarea analizatorului. Mecanismele.

Adaptarea are loc la nivelul receptorilor.


Pentru majoritatea receptorilor, indiferent de natura
excitantului este caracteristică starea de
„deprindere” la acţiunea îndelungată a
excitantului. Acest fenomen se numeşte adaptare.

La o excitaţie îndelungată şi uniformă adaptarea se


caracterizează prin:
• creşterea pragului de excitaţie
• micşorarea şi dispariţia potenţialului generator
Relaţia dintre intensitatea stimulului şi amplitudinea

potenţialul receptor (PR)


Câmpul receptor

• CR= aria senzorială din


care primeşte informaţii
un neuron senzitiv.
• Cu cât este mai mic
câmpul receptor, cu atât
mai precisă e localizarea
stimulilor.
Codarea inforfatiei
• Codarea calitativă a impulsului -
perceperea selectivă impulsurile
adecvate de catre R
• Codarea intensităţii impulsului –
schimbarea frecvenţei impulsurilor
de la receptori spre cortex.
• Codarea în spaţiu capacitatea
receptorilor de a determina locul şi
forma stimulului
• Codarea în timp determinarea
intervalul de timp între două
impulsuri consecutive
legea Veber-Fehner.
• S = ΔI/I • S = a logR + B
• S – Senzaţia • S – valoarea senzaţiei
• I – intensitatea iniţială a • R – valoarea excitaţiei
stimulului • a, B – constante
• Δ I – creşterea • Din formulă rezultă că
intensităţii iniţiale a senzaţia este direct
stimulului. (1/30) proporţională cu log
excitaţiei.
• Segmentul de conducere(intermediar)
reprezentat de caile ascendente specifice si nespecifice
• - specif: spino-talamo-corticale (cai rapide si precise)
• - nespecif : subst. reticulate, de tip reticulo-corticular
(cortico-reticulo-cortical)  S.R.A.A.

• Segmental central
- repr. de aria din scoarta cerebrala, unde are loc
analiza, prelucrarea inf. si elab. senz. corespunzatoare
1. TRANSMITEREA SPECIFICĂ A MESAJELOR SENZORIALE
FUNCŢIILE TALAMUSULUI
− staţie de releu pentru toate căile senzitive care merg la scoarţa
cerebrală (excepţie sensibilitatea olfactivă)
− sensibilitatea interoceptivă are releu talamic → după o staţie
sinaptică în hipotalamus
− rol în starea de plăcere sau neplăcere, care însoţeşte senzaţiile
venite de la periferie

 axonii neuronilor talamici proiectează strict somatotopic în aria


somato-senzitivă principală, în funcţie de tipul informaţiilor
conduse
 neuronii talamici au câmpuri receptoare inhibitoare şi excitatoare
CORTEXUL SENZORIAL

• ARIA SOMESTEZICĂ PRIMARĂ

• ARIA SOMESTEZICĂ
SECUNDARĂ (II)

• CORTEXUL PARIETAL
POSTERIOR

• ARIILE 39 ŞI 40
HOMUNCULUS SENZITIV
Receptorii cutanati
. Piele glabră - recepţia tactilă e asigurată
I
de:
• terminaţii nervoase libere,
• discuri Merkel,
• corpusculi Meissner,
• corpusculi Pacini,
• corpusculi Ruffini
1. Corpusculi Pacini
Alcătuiţi din:

►capsulă -20-60 lamele de ţesut


conjunctiv între care există un
fluid văscos => foiţelor de ceapă

►fibră nervoasă cu un buton


nemielinizat în contact cu
lamelele centrale; înainte de a
părăsi corpusculul →
mielinizată; I nod Ranvier - în
interiorul corpusculului.
Percepe:
Compresiunea mecanică
Stimularea vibratorie a pielii:
• contact cu obiecte ce vibrează
• mişcarea pielii pe suprafeţe rugoase
• percep vibraţii cu frecvenţe între 30 şi 800 cicli/sec
2. Corpusculii Meissner

• prezent în pielea lipsită


de păr
• terminaţiune nervoasă
incapsulată
• în capsulă se află mai
multe filamente ale
terminaţiunilor nervoase
• stimulaţi în principal de
vibraţiile cu frecvenţă
joasă, de 2-80 cicli/sec,
• se adaptează rapid
3. Discurile Merkel
• = discuri concave, aplicate pe celule
epiteliale cu structură modificată
• Prezente atât în pielea glabră cât şi în
cea păroasă
• Densitate mare la degete
• Receptor - mai multe celule Merkel (5-
8) în contact strâns cu terminaţii
nervoase senzitive (tip A beta)
• Rolul celulelor Merkel ???
• suport pentru terminaţiile nervoase
• rol trofic pentru fibrele nervoase
• transmiterea pasivă a stimulului
mecanic la terminaţia nervoasă
• perceperea atingerii continue.
• câmp receptor îngust => rol important
în localizarea senzaţiilor tactile
4. Corpusculii Riffini
• Situaţi în straturile profunde ale
pielii (derm profund şi hipoderm)
►Formă cilindrică sau fusiformă,
lungime 0,25-2 mm.
►Sunt alcătuiţi din:
• capsulă formată din 4-5 lamele
concentrice cu fibre de colagen
• fibră nervoasă cu numeroase
ramificaţii fine terminate în butoni
• impulsurile sunt transmise prin fibre
mielinizate groase de tip A beta

• Se adaptează foarte puţin


• ►Semnalează starea de deformare
continuă a pielii, fiind importanţi în
perceperea senzaţiei de presiune
5. Terminaţii nervoase
libere
• • Fibre subţiri sărace în
mielină sau amielinice
• • Prezente pretutindeni la
nivelul pielii
• • Pot detecta atingerea
şi presiunea

►Implica mai multe tipuri


de receptori:
• receptori pentru cald şi
pentru rece (răspund la
stimuli termici inofensivi) şi
• receptori pentru
durere (stimulaţi numai
de nivelurile extreme de
temperatură)
II. Tegument acoperit cu păr -
recepţia tactilă e asigurată de receptori :
• terminaţii nervoase libere,
• discuri Merkel,
• corpusculi, Pacini,
• corpusculi Ruffini
• R asociaţi foliculului pilos,
Receptorii anexaţi firului de păr

• Fiecare fir de păr împreună cu terminaţiile


nervoase ce-i însoţesc baza constituie un
receptor tactil – organul terminal al
firului de păr.
• Adaptare rapidă - descarcă doar în
timpul mişcării tijei, frecvenţa
descărcărilor fiind proporţională cu viteza
de deplasare a firului de păr.
• Menţinerea firului de păr în noua poziţie
se asociază cu încetarea generării
potenţialelor de acţiune.
• Rol în detectarea mişcării obiectelor pe
suprafaţa corpului şi a contactului
iniţial cu un obiect.
Căile sistemului
somato - senzorial
a. Sistemul coloanei dorsale
• fibre de Aβ, care intră in
rădăcina dorsală (ganglion spinal
– neuron ord. 1) → ipsilateral la
nucleul gracilis şi cuneatus.
(neuronii de ord. 2 ) →
intersectează linia mijlocie şi
înaintează spre talamusul
contralateral.
• Transmit semnalele de atingere,
presiune, vibrare şi mişcare.
b. Sistemul anterolateral
• fibre Aδ care intra in cordonul
spinal (ganglion spinal –
neuron ord. 1) → in cornul
posterior (neuronii secundari) →
incrucisare → cordoanele
anterolaterale contralateral
→ spre talamusul.
• Tractul spinotalamic anterior
senzaţiile tactile
• Tractul spinotalamic posterior
senzaţiile de durere şi
temperatură.
DUREREA. NOCICEPŢIA

• NOCICEPŢIA:
o reprezintă latura senzorială a durerii
o cuprinde:
o fenomenele legate de transducţia stimulilor dureroşi la nivelul receptorilor
periferici (nociceptori)
o transmiterea potenţialelor de acţiune pe calea ascendentă senzitivă
o proiecţia corticală a acestora
o apariţia percepţiei stimulului dureros
Modularea:
o modificarea pragului receptorilor şi a intensităţii senzaţiilor, în funcţie de
starea sistemului nervos şi a organismului
o se produce la toate nivelurile căii de conducere nociceptive,
determinând fie reducerea, fie amplificarea senzaţiei
o Analgezia – neperceperea unui stimul dureros asociat cu un stres
o Hiperalgezia - stimuli care în mod normal sunt indiferenţi (ex.
stimuli tactili) pot produce durere
NOCICEPTORII

• STIMULII - mecanici
- termici
- chimici
 cea mai mare parte dintre nociceptori sunt sensibili la toate
categoriile de stimuli = receptori polimodali
 restul nociceptorilor sunt sensibili la stimuli mecanici sau termici

• TRANSDUCŢIA are loc prin depolarizarea membranei neuronale:


o stimulii mecanici → activează canale membranare de Na+
o stimulii termici (cald) → activează un canal neselectiv pentru
cationi (în special Ca2+ şi Na+)
o stimulii chimici → acţionează prin mai multe mecanisme (canale
ionice operate de ligand, activare prin
mesager secund), specifice pt. fiecare subst.
o stimularea nociceptorilor → este produsă de bradikinină, H+, K+
NOCICEPTORII

• terminaţii nervoase libere, răspândite în toate structurile corpului

• neuronii primari senzitivi


o corpul celular situat în ganglionii spinali ai rădăcinii
posterioare a nervilor spinali
o dendritele acestor neuroni formează receptorii senzoriali
periferici = nociceptori

• în fcţ. de gradul de mielinizare al neuronilor primari → pot avea:


o fibre Aδ - mielinizate
o fibre C - amielinice
NOCICEPTORII

• Fibrele Aδ
o transmit senzaţia de durere ascuţită, acută, bine localizată,
care apare imediat după acţiunea stimulului
o Informaţia - este transmisă rapid
- serveşte la - localizarea stimulului
- declanşarea reflexelor de apărare
o se găsesc: - la nivelul tegumentului
- în toate structurile aparatului locomotor

• Fibrele C
o transmit senzaţia de durere surdă, difuză, care apare la
câteva secunde după acţiunea stimulului
o informaţia este transmisă şi structurilor implicate în viaţa
afectivă  instalarea caracterului neplăcut al durerii
o se găsesc în: - tegument
- aparatul locomotor
- viscere
• NEURONII PRIMARI SENZITIVI

o pătrund în măduvă prin rădăcina posterioară a nervilor spinali


o fac sinapsă cu :
 neuroni secundari nociceptivi specifici
(fac sinapsă numai cu fibre provenind de la nociceptori)
neuroni secund. cu răsp. dinamic larg (wide dynamic
range, WDR)
o primesc aferenţe de la nociceptorii cutanaţi, viscerali şi de la
mecanoreceptori care nu au legătură cu nocicepţia (fibre Aβ)
o importantă convergenţă a aferenţelor
o integrarea câmpurilor receptoare ale receptorilor, într-un câmp receptor
comun, mai întins;
numeroşi neuroni intercalari
CALEA DE CONDUCERE A INFORMAŢIILOR NOCICEPTIVE

• NEURONII SECUNDARI
o trec în cordoanele anterioare de partea opusă  tractul spinotalamic:

 tractul neospinotalamic
o conduce informaţii de la fb. Aδ şi câteva din fb. C, la talamusul
lat.
→porneşte fasciculul talamocortical → se proiectează la nivelul
ariilor somestezice corticale primare şi secund.
o informaţiile provin de la fb. rapide Aδ  apariţia imediată a
senzaţiei de durere
o împreună cu informaţiile de la ceilalţi receptori cutanaţi, ce se
proiectează în aceeaşi zonă, contribuie la localizarea şi
caracterizarea senzorială a stimulului dureros

tractul paleospinotalamic
o conduce inf. de la fb. C la talamusul med. şi formaţiunea
reticulată
o din talamusul medial pornesc proiecţii difuze spre arii corticale
extinse şi spre struct. subcorticale (sist. limbic, subst. reticulată)
o informaţiile transmise pe această cale au funcţie senzorială
redusă, dar determină apariţia modificărilor emoţionale şi a
fenomenelor vegetative ce însoţesc nocicepţia, pentru a produce
senzaţia complexă de durere
DUREREA. NOCICEPŢIA

• EXPERIENŢA SENZORIALĂ NOCICEPTIVĂ se însoţeşte:

o de manifestări afective, emoţionale → sunt în majoritatea


cazurilor negative  durerea este o senzaţie neplăcută 
trebuie evitată

o de apariţia unor reacţii vegetative


− tahicardie
− creşterea tensiunii arteriale
− creşterea secreţiei sudorale
− modificarea respiraţiei

o fenomene motorii somatice:


− reflexe de apărare
− adoptarea unor poziţii antalgice → evitarea amplificării
stimulului dureros.
Sisteme de modulare a durerii
• Scop -------- modifica gradul de excitabilitate a neuronilor din
coarnele dorsale ale măduvei spinării, locul de intrare al aferentelor
nocicepţie pe calea rădăcinii dorsale a nervilor spinali. Atunci când
gradul de activare ale SNC atinge un nivel maxim de alerta se
activează sistemul de control al durerii care implica mai multe
structuri subcorticale. Principalele structuri implicate in
controlul durerii sunt:
• ‐ substanţa gri periapeductala si arii periventriculare ale
mezencefalului
• ‐ nucleul rafeul magnus localizat in porţiunea inferioara a punţii si
porţiunea superioara a măduvei spinării.
• ‐ complexul inhibitor al durerii din coarnele dorsale ale
măduvei spinării.
• Prin stimularea nucleului refeului magnus si a substanţei gri
periapeductale se reduce si chiar suprima durerea condusa prin
rădăcinile dorsale ale nervilor spinali. Neuronii sistem de control
prezinta fibre descendente care descarcă in coarnele anterioare mai
multe tipuri de mediatori: serotonina, substanţe opiacee,
metionin‐enkefalina, beta‐endorfina, dinorfina. Toti acești
mediatori inhiba neuronii din substanţa gelatinoasa din cornul dorsal
al măduvei spinării.
Ochiul reprezintă un sistem de lentile compus din 4 interfeţe:
1. Aer / suprafaţa anterioară a corneei
2. Suprafaţa posterioară a corneei / umoarea apoasă
3. Umoarea apoasă / suprafaţa anterioară a cristalinului
4. Suprafaţa posterioară a cristalinului / umoarea vitroasă
Suma algebrică a tuturor suprafeţelor de refracţie formează o
singură lentilă – “ochi redus”
• Ochiul redus are o putere de refracţie – 59 dioptrii, cu
distanţa focală – 17 mm
• 1 dioptrie – puterea de refracţie a lentilei cu distanţa focală –
100 cm

• Sistemul de lentile din ochi focalizează imaginea reală exact


pe retină dar inversată şi micşorată, dar totuşi creierul
percepe obiectele ca o imagine reală
Analizatori chimici
Simţ olfactiv
Simţ gustativ
Chemoreceptori pentru substanţe
chimice dizolvate în soluţii apoase
Specializat pentru recepţionarea, conducerea şi analiza
informaţiilor legate de simţul mirosului.
ROL:
• previne pătrunderea în organism, unor substanţe
chimice nocive,
• permite aprecierea calităţilor olfactive ale alimentelor
• declanşează secreţiile digestive.La om simtul mirosului
este microsmatic.
-Selectia hranei,
-Activitatea sexuala si instinctuala,
-Adaptarea la mediu – intervine in protectie si recunoasterea
mediului,
-Imbogatirea vietii psihice a individului prin reactii afective
pozitive sau negative,
-Activitatea secretorie si motorie reflexa a tractului digestiv.
Membrana olfactiva este localizata in regiunea
superioara a fiecarei narine. Medial, membrana
olfactiva se intinde pe suprafata septului nazal
superior; lateral,se intinde la nivelul cornetului nazal
superior si o mica portiune a cornetului nazal mijlociu.
La nivelul fiecarei narine,membrana olfactiva are o
suprafata de aproximativ 2,4cm2. Ea are urmatoarea
structura:
Celulele olfactive reprezinta neuroni bipolari cu
origine in SNC.
Extremitatea de la nivelul mucoasei formeza o
proeminenta de la care se proiecteaza intre 4-25 peri
olfactivi (cili olfactivi). Cilii au diametrul de 0,3microni si
lungimea de 200 microni, ei reactioneaza la agentii din aer,
stimulind celulele olfactive.
Printre celulele olfactive sint dispuse numeroase
glande Bowman care secreta mucus.
Potentialul de membrana in interiorul celulei olfactive
este de -55 mV.
La acest potential,majoritatea celulelor genereaza in
permanenta potentiale de actiune cu o frecventa foarte redusa,
care variaza de la unul la 20 pe sec.
Substantele odorizante depolarizeaza membrana celulei
olfactive,scazind potentialul negativ intracelar de la -55 mV pina
la -30 mV,astfel voltajul este modificat in directie pozitiva.
Acest efect determina cresterea numarului potentialelor
de actiune la 20-30 pe secunda.
Rata impulsurilor nervoase olfactive variaza aproape
proportional cu logaritmul intensitatii stimulului.
La contactul cu suprafata membranei olfative, substanta chimica
odorizanta difuzeaza initial in mucusul care acopera cilii. Ulterior se
ataseaza la receptorii proteici prezenti in membrana fiecarui cil,
urmind urmatoarea cascada:
1.Activarea receptorului proteic de catre substanta chimica odorizanta
activeaza proteina G
2.Aceasta activeaza numeroase molecule de adenilat ciclaza din
interiorul membranei celulei olfactive
3.Aceasta determina formarea a numeroase molecule de AMPc
4.In final AMPc determina deschiderea unui nr. tot mai mare de canale
de sodiu.
Ionii de sodiu cresc potentialul electric intracelular spre valori pozitive,
ceea ce conduce la stimularea neuronului olfactiv si transmiterea
potentialelor de actiune la nivelul SNC pe calea nervului olfactiv.
• Se deosebesc 7 senzatii olfactive principale (prisma
olfactiva Hensing):
• 1.Camfor
• 2.Mosc
• 3.Floral
• 4.Menta
• 5.Eter
• 6.Intepator
• 7.Putrid

• Senzatiile olfactive sunt apreciate prin tonul emotional –


afectiv, placut sau neplacut.
• 1.Segmentul periferic -celulele senzoriale olfactive ce se
gasesc in epiteliul olfactiv.
• 2.Segmentul de conducere- calea olfactiva are doar 2
neuroni .Axonii neuronilor olfactivi constituie nervii
olfactivi (10-20 de axoni). Nervii olfactivi strabat lama
cibriforma a osului etmoid si fac sinapsa cu deutoneuronii
din bulbii olfactivi reprezentati de celulele mitrale.
• Axonii celulelor mitrale se despart:
- O parte trec in bulbul contralateral
- O parte formeaza tracturile olfactive.
• Axonii celulelor mitrale constituie tractul olfactiv.
• Axonii tracului olfactiv trimit colaterale catre nucleii
habenulari une se inchid refleze olfactivo-somatice si
olfactivo-vegetative.
• 3.Segmentul central - Tractul olfactiv conduce impulsul
nervos in 2 directii (nu are conexiuni directe cu
talamusul)
• a) Prin tuberculul olfactiv, spre:
1. Lobul piriform al sistemului limbic in santul lateral
Sylvius (cortexul olfactiv primar-paleocortex)
2. Pe fata mediala a lobilor temporali (chiar deasupra
orbitelor)- aria olfactiva (girul hipocampic si nucleul
amigdalian) unde apare senzatia constienta de miros
• b) Prin hipotalamus, spre:
• - Alte componente ale sistemului limbic (implicate in
declansarea reactiilor emotioale legate de un anumit
miros)
• - Structuri subcorticale.
Adaptarea receptorilor olfactivi se realizeaza in proportie de
50% dupa apriximativ 1 sec de stimulare. Senzatiile olfactive se
adapteaza pina aproape de disparitie dupa aproximativ 1min de la
intrarea intr-o atmosfera care contine substante odorizante

Mirosul este inalt si rapid adaptabil, prin:


• scaderea sensibilitatii in cursul actiunii substantelor
odorifice;
• restabilirea sensibilitatii dupa incetarea actiunii substantelor
odorifice
Adaptarea poate fi omogena (pentru o substanta), sau
heterogena, diferentiata in cazul unui amestec de substante.
• Numeroase fibre nervoase eferente au
traiect retrograd de la ariile olfactive
corticale prin tractul olfactiv si se termina
la nivelul unor celule inhibitorii speciale
din bulbul olfactiv, denumite celule
granulare.
S-a postulat faptul ca dupa expunerea la un
stimul olfactiv,SNC genereaza un mecanism
de feed-back inhibitor puternic pentru a
suprima transmiterea impulsurilor olfactive
prin bulbul olfactiv.
Anosmia -pierderea completa a senzatiei olfactive
Hiposmia -diminuarea acuitatii olfactive(in urma lezarii aparatului olfactiv)
Hiperosmia - un simt olfactiv exacerbat,prezent la unele persoane prin
determinare genetica(cercetatorii de parfumuri)
Alte boli cu afectarea simtului olfactiv:Rinita,Sinuzita,Polipoza nazala,Infectii
virale,persoanele care sufera de Alzheimer,Parkinson,Huntington
!!! Indivizii care sufera de epilepsie pot percepe mirosuri care nu sint prezente
sau pot experimenta Parosmia-o perceptie distorsionata a mirosului.
MECANISMELE PRODUCERII

POTENŢIALELOR DE ACŢIUNE

• SUBSTANŢELE SĂRATE
o depolarizează celulele receptoare pentru gustul sărat
o perceput pe întreaga suprafaţă a limbii
o mecanism → influx pasiv de Na+ prin canale apicale
o exemple → cationii sărurilor ionizabile: Na+, NH4+, Ca2+, Li2+, K+

• SUBSTANŢELE ACRE
o depolarizează celulele receptoare pentru gustul acru
o este perceput pe părţile laterale ale limbii.
o mecanism → depolarizează celulele receptoare prin:
• deschiderea canalelor de H+
• blocarea canalelor apicale de K+
o exemple → acizi → intensitatea senzaţiei este proporţională cu:
• logarithmic concentraţiei de H+
• gradul de disociere al substanţelor
→ acizii organici sunt mai acri comparativ cu cei minerali
MECANISMELE PRODUCERII

POTENŢIALELOR DE ACŢIUNE

• SUBSTANŢELE DULCI
o depolarizează celulele receptoare pentru gustul dulce
o se percepe cu vârful limbii
o mecanism → se leagă de receptorii membranari cuplaţi cu proteina Gs
• activează adenilat ciclaza
• creşte AMPc
• activează proteinkinaze A
• fosforilează canalele de K+ de pe membrana bazo-laterală
• reducerea conductanţei pentru K+
• depolarizarea membranei
− dependent de:
 grupările chimice OH- , COO-
 prezenţa ionilor metalelor grele (plumb, beriliu)
 de o anumită conformaţie spaţială a substanţei
MECANISMELE PRODUCERII

POTENŢIALELOR DE ACŢIUNE
• SUBSTANŢELE AMARE
o depolarizează celulele receptoare pentru gustul amar
o este perceput de receptorii gustativi de la baza limbii
o mecanism →se leagă de receptorii membranari cuplaţi cu proteina Gq
• activează fosfolipaza C
• PIP2 → IP3 + DAG
• IP3 eliberează Ca2+ din reticolul endoplasmatic
o exemple:
 unii alcaloizi (morfina, stricnina, chinina)
 glicozizi
 săruri de Mg2+ , Ca2+
 de săruri biliare
CALEA GUSTATIVĂ
− impulsurile gustative de la nivelul celor 2/3 anterioare ale limbii → nervul
coarda timpanului (ramură a nervului facial, VII)
− impulsurile de la nivelul 1/3 posterioare → nervul glosofaringian (IX)

• PROTONEURONUL
o localizat în:
 ganglionul geniculat pentru coarda timpanului
 ganglionul Andersch pentru glosofaringian

• DEUTONEURONUL
− este situat în nucleul gustativ din tractul solitar bulbar
− impulsurile de la baza limbii, faringe, palat moale, epiglotă, laringe,
ajung pe calea nervului vag, tot în tractul solitar, din bulb
o calea gustativă
 trece de partea opusă
 urcă în lemniscul medial

• AL III-LEA NEURON
− nucleul ventro-postero-median al talamusului
Segmentul central este reprezentat de aria gustativa, situata la baza
girusului parietal ascendent, unde se integreaza sensibilitatea gustativa cu
cea tactila, termica si dureroasa a limbii, transmisa prin fibrele
trigemenului
URECHEA

- este formata din 3


portiuni:

- urechea externa

- urechea medie

- urechea interna
• Urechea externa
o Pavilion –
• localizeaza spatial semnalul
• Focalizeaza
• Contribuie la stabilirea directiei
• Are o frecventa de rezonanta proprie la aprox. 3000 Hz
• Transforma undele sonore sferice in unde plane
• Urechea medie - cavitate de 15x5x2 mm, cu aer
o Timpan- oscileaza sub actiunea undei sonore
o Ciocan
o Scarita
o Nicovala
• Oscioarele transmit vibratiile de la timpan la
fereastra ovala, functionand ca o parghie ce
micsoreaza amlitudinea miscarii, dar mareste forta.
Urechea interna
• Melcul (cohleea)
• Are o structura spirala
cu 2 ture si ¾
o Rampa vestibulara
o Canalul cohlear
o Rampa timpanica
o Membrane:
• Reissner
• Bazilara
• tectoria
• Membrana bazilara – joaca rol de rezonator
o Latimea membranei creste de la baza spre apex (de
la 50 µm la 500µm)
o Elasticitatea creste de la baza la apexin raport de
1/100
o Functioneaza ca un continuum cu frecventa de
rezonanta variabila progresiv
o Unda progresiva ia nastere la baza si se deplaseaza
spre apex
o Frecventele sunt cuprinse intre 16 si 20 000 Hz
o Realizeaqza o separare spatiala - tonotopie
Propagarea undei
sonore
Celulele ciliate
• Celulele ciliate- 16 000 celule, cu rol de transductor
mecano-electric
o CC interne- dispuse pe un singur rand cu densitatea uniforma de-a lungul
cohleei
o CC externe – dispuse pe trei randuri, iar catre apex, in 4-5 randuri. CCE au
proprietati contractile.
Activitatea electrica a
cohleei
• Potentialul de receptor al CC
o In repaos intre fata interna si cea externa a membranei CC apare o
diferenta de potential de -70mV
o Stimularea duce la schimbarea polarizarii membranei
o PR este determinat de amplitdinea deformarii MB pentru CCExterne si de
viteza deformarii, pentru CCInterne.
• CCI sunt celulele senzoriale propriu-zise ale
cohleei
• Deplasarea cililor determina deschiderea-
inchiderea canalelor de K, ceiea ce duce la
aparitia-disparitia unui potential de membrana
• Cilii CCI nu sunt incastrati in MT, ci doar o ating,
in urma deformarii MB
• Realizeaza o separare spatiala neta
• Frecventa caracteristica (FC) frecventa pentru
care raspunsul este maxim
Actiunea CCE
Activitatea electrica a
cohleei
• Potentialul de receptor al CC
o In repaos intre fata interna si cea externa a membranei CC apare o
diferenta de potential de -70mV
o Stimularea duce la schimbarea polarizarii membranei
o PR este determinat de amplitdinea deformarii MB pentru CCE si de viteza
deformarii, pentru CCI.