PROTEZA PARŢIALĂ

ACRILICĂ
CURSUL IV
ELEMENTELE DE MENŢINERE,
SPRIJIN ŞI STABILIZARE
 CAUZELE MOBILIZĂRII
PROTEZELOR

Protezele parţiale acrilice au tendinţa să se

mobilizeze de pe câmpul protetic datorită:
 Mobilităţii părţilor moi de la marginea
câmpului protetic (frenurile, bridele,
musculatura oro-facială, planşeul bucal);
 Alimentelor, care împreună cu saliva,
formează paste cu grad mare de
adezivitate;
 Gravitaţiei, care acţionează la maxilar.
 Deplasările acestor proteze se
produc în următoarele sensuri:
 În sens vertical, se înfundă pe câmpul
protetic la contactul ocluzal cu dinţii arcadei
antagoniste;
 În sens vertical, se desprind de pe câmpul
protetic;
 În sens orizontal se pot mezializa, distaliza
sau vestibulariza;
 Protezele cu şei terminale au tendinţa să
basculeze.
ÎNFUNDAREA ŞEII PROTETICE
PENDULAREA ŞEII
TERMINALE
 ELEMENTELE
În scopul împiedicării sau diminuării
deplasărilor protezelor parţiale acrilice de pe
câmpul protetic, deplasări care fac dificilă
purtarea şi utilizarea lor, sunt folosite
anumite mijloace cunoscute sub numele de
elemente de menţinere, stabilizare şi sprijin.
La proteza parţială acrilică, aceste elemente
sunt reprezentate de croşetele de sârmă şi
pintenii ocluzali din sârmă.
 DEFINIŢIE

Croşetele dentare sunt acele componente

ale protezelor parţiale care realizează o
legătură mobilizabilă între corpul protezei şi
dinţii stâlpi.
Ele fac parte din mijloacele directe,
extracoronare, de menţinere, sprijin şi
stabilizare ale protezelor parţiale, fiind cele
mai vechi, mai simple, mai ieftine dar şi cele
mai răspândite şi utilizate la ora actuală.
 TIPURI DE PROTEZE ACRILICE
FĂRĂ CROŞETE CLASICE:
 Proteza “lingură”(spoon) – este utilizată
pentru înlocuirea a 1 - 2 dinţi din zona
frontală. Prezintă un mare risc de inhalare
sau ingestie;
 Proteza “spoon” modificată – la acest tip
există fricţiune între placă şi feţele palatinale
ale dinţilor posteriori, sau se pun croşete;
PROTEZA “SPOON”
PROTEZA “SPOON”
MODIFICATĂ
 ALTE TIPURI DE PROTEZE:

 Proteza “Every” – este folosită la maxilar

pentru breşele multiple şi limitate de dinţi şi
care are doar nişte “stopuri”de sârmă pentru
a împiedica migrarea distală a protezei.
 ISTORICUL CROŞETELOR

Originea croşetelor se află la mijlocul anilor

1700, începutul anilor 1800, când J. Gall
publică o lucrare litografiată despre tehnica
croşetelor.
 ISTORIC

Începând cu anul 1880 când Bonwill

concepe croşetul cu pinten ocluzal, încep să
se fundamenteze şi legile aplicării croşetelor
care care sunt valabile şi astăzi. Cele două
legi enunţate de Bonwill sunt:
 LEGILE LUI BONWILL
 Croşetul trebuie să vină în contact cu dintele
pe care se aplică în 3 puncte determinate de
extremităţile croşetului şi pintenul ocluzal;
 Croşetul trebuie să încercuiască dintele cel
puţin jumătate din circumferinţa sa în
proiecţie orizontală.
 ISTORIC
În trecut, cel mai utilizat mijloc de menţinere
a fost croşetul plan, sub formă de bandă.
Deoarece majoritatea protezelor deţineau
sprijin pur muco-osos, se opta pentru un
element de menţinere cu o suprafaţă mare
de contact, care prin efectul simplu de
pensare să se opună forţelor de tracţiune.
Menţinerea protezei se baza de fapt pe
fricţiunea dintre croşet şi dintele stâlp.
 ISTORIC
Deoarece o bandă rigidă nu se poate
adapta perfect morfologiei unui dinte, se
formau unghiuri şi spaţii ascuţite, favorabile
retenţiei alimentare. Un alt dezavantaj l-a
constituit fricţiunea mare pe care o exercitau
aceste croşete asupra dinţilor stâlpi. De
aceea croşetele sub formă de bandă s-au
utilizat ulterior doar pe coroane de înveliş
metalice cu pereţi plani.
 ISTORIC
În 1907 este realizată prima turnătură din aur
după o machetă din ceară a bazei protezei şi a
croşetelor. La începutul secolului trecut chiar a
existat tendinţa în Statele Unite după care proteza
mobilizabilă ar trebui să înlocuiască puntea
dentară. Pentru menţinere se utilizau croşete din
sârmă semirotundă, rotundă şi croşete plane din
aur laminat, adaptate la dinţii stâlpi şi lipite la baza
protezei.
 ISTORIC
S-au dezvoltat croşetele de sârmă sub
formă de buclă, care realizau un contact mai
redus în suprafaţă cu dintele stâlp şi aveau
posibilităţi superioare de igienizare. La
aceste croşete se întâmpinau dificultăţi la
plasarea porţiunii subecuatoriale a buclei,
unde frecvent sârma se fractura.
ALTE REGULI ALE CROŞETELOR:

 Plasarea braţelor croşetului cât mai aproape

de treimea cervicală a dintelui stâlp pentru a
evita la maxim forţele de torsiune;
 Dispunerea simetrică a croşetelor;
 Solidarizarea dinţilor stâlpi în edentaţiile
terminale.
 ISTORIC
Apariţia aliajelor din cobalt-crom a ridicat pe
o treaptă nouă tehnologia protezei parţiale.
Realizarea paralelografelor a dus la
posibilitatea aplicării cât mai biologice a
croşetelor. Au apărut concepţii noi asupra
funcţiilor croşetului, asupra plasării pintenilor
ocluzali, a utilizării unor croşete care să
îndeplinească condiţiile mecanice şi
biologice actuale.
 ISTORIC

Preocuparea pentru aspectele biologice dar

şi estetice a determinat apariţia unui număr
mare de dispozitive speciale de mare
precizie care la rândul lor au impulsionat
crearea unei adevărate industrii.
 ISTORIC
În prezent cele mai utilizate sunt croşetele
dentare turnate, care se realizează odată cu
scheletul metalic al protezei, constituind o
unitate. Croşetele de sârmă sau din profile
prefabricate sunt utilizate la ora actuală ca
mijloace de menţinere la proteza parţială
acrilică.
 ISTORIC
Mai sunt utilizate la proteza scheletată şi
croşetele mixte, care au o componentă din
sârmă. Mai recent au apărut croşete
estetice executate din materiale
termoplastice, dar utilizarea lor este încă
restrânsă şi sunt mai puţin abordate de
literatura de specialitate.
 FUNCŢIILE CROŞETELOR:
 Menţinerea - reprezintă capacitatea
croşetului de a împiedica desprinderea
protezei de pe câmp în timpul desfăşurării
funcţiilor ADM şi de a permite desprinderea
ei voluntară;
 Sprijinul - proprietatea croşetelor de a
împiedica înfundarea protezei pe câmp. Se
realizează prin elementele supraecuatoriale
ale croşetelor;
 FUNCŢIILE CROŞETELOR:
 Stabilizarea - funcţia croşetelor de a
împiedica deplasările laterale ale protezelor;
 Încercuirea - reprezintă proprietatea
croşetelor de a încercui mai mult de 180°
din perimetrul dintelui pe care este aplicat.
Este aşa-numita “tehnică a bijutierului,” fiind
legată de elasticitatea unui inel deschis
unilateral, unidirecţional, care poate fi
deformat deschizându-se şi care revine la
situaţia iniţială când nu se mai exercită forţe
asupra sa;
 FUNCŢIILE CROŞETELOR:
 Reciprocitatea - funcţia de a compensa
presiunea pe care croşetul o exercită asupra
dintelui în cursul inserţei şi dezinserţiei
protezei;
 FUNCŢIILE CROŞETELOR:
 Pasivitatea - proprietatea croşetului de a
nu exercita presiuni asupra dintelui stâlp
atunci când proteza este complet inserată
pe câmp;
 Menţinerea indirectă - reprezintă efectul
antibasculant al croşetelor, adică împiedică
rotirea protezelor în jurul unui ax.
CLASIFICAREA CROŞETELOR

Croşetele utilizate la proteza parţială acrilică

se prezintă într-o mare diversitate de forme,
de aceea şi metodele de clasificare sunt
variate. În scop didactic, o clasificare poate
fi:
 1. După materialul din care se
confecţionează:

 Croşete metalice – care la rândul lor pot fi:

– croşete plane;
– croşete din sârmă.
 Croşete acrilice;
 Croşete mixte - din metal şi acrilat.
2. După numărul braţelor pot fi: cu un
singur braţ, cu mai multe braţe;
3. După locul de aplicare al croşetului:
croşete care se aplică pe dinţi, croşete
care se aplică pe mucoasă şi croşete
care se aplică şi pe dinţi şi pe mucoasă;
4. După topografia dinţilor pe care se
aplică: croşete aplicabile pe dinţii frontali,
croşete aplicabile pe dinţii laterali;
5. După numele autorului: Bonwill, Jackson,
Bonyhard, Adams, etc.
 CLASIFICAREA CROŞETELOR
UTILIZATE LA P.P.A.
 Acrilice (simple acrilice);
 Metalo-acrilice;
 Metalice:
– plane;
– de sârmă.
 1. Croşetele simple acrilice
Croşetele acrilice pleacă din şaua protezei,
fiind prelungiri sub formă de digitaţii sau
pelote ale şeii protetice situate pe partea
retentivă vestibulară sau orală a crestelor.
Ele sunt rigide, fac corp comun cu restul
protezei şi au grosimea de 2 - 3 mm.
 CROŞETELE ACRILICE

Se utilizează rar deoarece provoacă leziuni

ale mucoasei, mai ales la inserţie sau
dezinserţie pe zone retentive. De asemenea
nefiind elastice, ele se pot fractura uşor.
 CROŞETELE ACRILICE
Se folosesc doar cu titlul de provizorat
pentru edentaţii uni sau bidentare mai ales
frontale pentru mascarea deficitului estetic,
pe perioadele de vindecare
postextracţională. Utilizate timp mai
îndelungat, duc la rezorbţii şi atrofii marcate
ale componentei muco-osoase şi la retracţii
gingivale proximale ale dinţilor stâlpi.
 INDICAŢIILE LOR:

 Edentaţii reduse frontale sau laterale;

 Ca lucrări protetice de tranziţie.
 TIPURI DE CROŞETE ACRILICE:

 Croşetul muco-alveolar: se plasează pe

mucoasă, la nivelul versantului vestibular al
procesului alveolar. Poate fi utilizat numai
când această zonă nu prezintă o
retentivitate prea accentuată, în caz contrar,
nu permite introducerea protezei din cauza
elasticităţii reduse a acrilatului, sau chiar se
poate rupe.
CROŞETUL MUCO-ALVEOLAR

Confecţionarea lui se face prin modelarea

unor prelungiri a machetei de ceară, în
zonele indicate de medic, care până la
terminare, sunt supuse aceloraşi faze ca şi
proteza din care fac parte.
CROŞETUL MUCO-ALVEOLAR
Aceste croşete sunt indicate pentru zona
frontală, în scop fizionomic, sau când poziţia
şi mobilitatea dinţilor, împiedică utilizarea
celor din sârmă. Au dezavantajul că pot
produce leziuni la nivelul mucoasei şi se pot
fractura uşor în timpul inserţiei sau
dezinserţiei protezei de pe câmpul protetic,
datorită rigidităţii lor.
CROŞETUL MUCO-ALVEOLAR
CROŞETUL MUCO-ALVEOLAR
 TIPURI DE CROŞETE ACRILICE:
 Croşetul dento-alveolar: este compus
dintr-un braţ alveolar, situat pe suprafaţa
mucoasei dintelui stâlp, care are rolul de a
se opune tendinţelor de deplasare orizontală
a protezei şi în mică măsură forţelor de
tracţiune. Uneori poate fi extins şi pe
versantul vestibular al procesului dentar.
CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR

Mai prezintă un braţ dentar, care se aplică

pe suprafaţa vestibulară a dintelui cu care
poate realiza un contact liniar, la dinţii
frontali, sau un contact în suprafaţă, mai
ales la molari.
CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR
CROŞET DENTO-ALVEOLAR: 1 - CU
CONTACT LINIAR; 2 – CU CONTACT
ÎN SUPRAFAŢĂ
CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR
Acest braţ, când este aplicat pe dinţii
anteriori, se realizează din acrilat
transparent din motive estetice. Pentru a
mări elasticitatea croşetului şi a reduce
pericolul de fracturare, se pot introduce în
masa acrilică, bucăţi de sârmă de wiplă de
diametru de 0,6 mm. Acest croşet poate fi
de trei tipuri:
 CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR

a. Croşetul dento – alveolar circular închis:

cuprinde dintele de jur împrejur cervical,
până la suprafaţa lui ocluzală, fiind indicat
pentru dinţii izolaţi;
CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR

b. Croşetul dento – alveolar circular deschis:

se obţine prin secţionarea celui închis. După
direcţia braţelor faţă de linia mediană, el
poate fi cu o conexiune mezio – distală şi
disto – mezială;
CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR
CIRCULAR DESCHIS
CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR

c. Croşetul dento – alveolar cu conexiune

metalică bilaterală: este indicat mai ales în
edentaţiile frontale intercalate. Are o
elasticitate mai mare, prin includerea sârmei
de wiplă şi este de fapt un croşet mixt.
CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR

Aceste croşete se realizează din ceară pe

modelul de lucru, odată cu macheta
protezei, iar după polimerizarea acrilatului,
cu un fierăstrău se vor face secţionările
necesare realizării croşetelor.
 CROŞETELE ACRILICE:
Astăzi, cu apariţia şi utilizarea pe scară din
ce în ce mai largă a acrilatelor elastice la
protezarea edentaţiei parţiale (de tip
Valplast, Flexite, etc.), croşetele acrilice au
revenit din nou în actualitate, unde, datorită
elasticităţii materialului se pare că dau un
randament bun şi pe deasupra sunt mult
mai estetice decât croşetele din sârmă.
 CROŞETUL KEMMENY

Este tot un croşet acrilic simplu care

înlocuieşte un dinte frontal lipsă. Are
versantul palatinal puţin lărgit spre mezial şi
distal, având un aspect de fluture.
CROŞETUL KEMMENY
 Tehnica de lucru pentru machetarea
croşetului Kemeny (în tură de şah):

 Se alege dintele adecvat ca formă, mărime

şi culoare;
 Dintr-o placă de ceară cu grosimea de 2 mm
se modelează şaua şi prelungirile sub formă
de digitaţii pe versantul vestibular şi oral al
procesului alveolar din dreptul dinţilor vecini;
 Se montează dintele ales, aliniind coletul
său cu cel al dinţilor vecini.
CROŞETUL TIP KEMENY
CROŞETUL TIP KEMENY
 VARIANTE DE PROTEZE KEMENY

 Proteza parţială Kemeny cu bază acrilică;

 Proteza parţială Kemeny cu bază
metalică;
 Proteza parţială Kemeny – copie după
varianta originală Kemeny Imre.
 Proteza parţială mobilizabilă Kemeny cu
bază acrilică

Macheta protezei Proteza finala din acrilat

Proteza parţială mobilizabilă Kemeny
cu bază metalică

Macheta de Macheta cu dinţi

ceară a
componentei
metalice

Proteza parţială mobilizabilă Kemeny, cu schelet metalic

Macheta protezei parţiale mobilizabile
– copie după original Kemeny
2. Croşetele metalo-acrilice:
Sunt croşete realizate din sârmă de wiplă cu
diametrul de 0,7 - 0,8 mm şi din răşină
acrilică. Sunt mai reduse dimensional decât
cele acrilice. Componenta metalică are
formă de buclă, ale cărei capete pornesc şi
se întorc în şaua protezei, în imediata
vecinătate a dinţilor stâlpi, la distanţă de 0,5
mm de mucoasă.
Ansa de sârmă se plasează pe procesul
alveolar retentiv din zona frontală
vestibulară, de obicei simetric, oral fiind
dispusă o digitaţie, care este tipică
croşetului acrilic pur. Capătul liber al buclei
de sârmă se înveleşte într-un strat subţire
de acrilat, realizând pelote mucozale.
 INDICAŢII
 Edentaţii de dinţi foarte vizibili în vorbire, la
pacienţi cu buză scurtă;
 Rebord alveolar foarte retentiv;
 Proteze parţiale acrilice în edentaţii
intercalate şi terminale cu lipsa caninului.
 DIN ACEASTĂ CATEGORIE FAC
PARTE:

 Croşetul cu pelotă mucozală;

 Croşetul cu pelotă interdentară.
 1. CROŞETUL CU PELOTĂ
MUCOZALĂ (MUCO-ALVEOLAR)

Este confecţionat din sârmă dublă cu

diametrul de 0,6 mm. În porţiunea în care
sârma se întoarce pentru a deveni dublă, se
efectuează o buclă, sau i se dă o formă
romboidală care urmează să fie acoperită
de acrilat şi plasată mucozal.
 CROŞETUL CU PELOTĂ
MUCOZALĂ

Se va evita lezarea fundului de sac

vestibular, prin aplicarea pelotei la distanţă
de acesta. Între pelotă şi proteză rămâne o
zona de 3 – 5 mm în care cele 2 sârme
paralele nu vor fi acoperite cu acrilat şi se
vor afla la o distanţă de minim 2 mm de
mucoasă.
 INDICAŢII
Acest croşet se întrebuinţează la maxilar în
cazul edentaţiilor unilaterale, bilaterale şi
intercalate întinse, când există grupul dinţilor
frontali, iar la mandibulă în zonele retro –
milohioidiene, unde supraextinderea
protezei este greu suportată de pacienţi.
 TEHNICA DE LUCRU:
 Se alege sârma de wiplă rotundă cu
diametrul de 0,7 – 0,8 mm şi se taie la
lungimea potrivită;
 Cu ajutorul unui cleşte crampon se
modelează buclele de sârmă, astfel încât
ele să se plaseze în porţiunea retentivă a
procesului alveolar vestibular, la o distanţă
de 0,5 mm de acesta;
 TEHNICA DE LUCRU:
 Capetele de sârmă ale celor două bucle se
modelează cu ondulaţii pentru a retenţiona
în baza protezei acrilice;
 Se plastifiază ceara şi se fixează aceste
capete în baza protezei, acoperindu-se
complet cu ceară pentru a nu fi vizibile.
CROŞETUL MUCO-ALVEOLAR
 2. CROŞETUL CU PELOTĂ
INTERDENTARĂ
Se confecţionează dintr-o singură sârmă,
nedublată ca în cazul croşetului cu pelotă
mucozală. Pelota din acrilat se plasează în
zona interdentară, deasupra papilei. Sârma
neacoperită de acrilat, are o lungime mai
mare decât în cazul anterior şi păstrează o
distanţă de cel puţin 2 mm de festonul
gingival. Este utilizat la dinţii frontali.
CROŞETUL CU PELOTĂ
INTERDENTARĂ
3. Croşetele metalice din folie de
oţel
Sunt benzi plane de oţel care se aplică pe
conturul ecuatorului dentar de malpoziţie
secundară, jumătate deasupra şi jumătate
sub ecuatorul dintelui. Acestea asigură
menţinerea şi stabilizarea protezei prin
fricţiune şi pot avea unul sau mai multe
braţe.
 Prezintă însă o serie de inconveniente, din
care cauză au fost abandonate de mult timp:
 Irită gingia cu care pot veni în contact în
timpul înfundării protezei;
 Pot da eroziuni dentare datorită suprafeţei
mari de contact cu dintele stâlp;
 Retenţionează resturile alimentare;
 Mobilizează dinţii pe care sunt aplicate;
 Sunt prea vizibile datorită dimensiunilor pe
care le au.
 4.Croşetele din sârmă
Sunt utilizate în 98% din cazuri pentru
ancorarea protezei parţiale acrilice. Se
aplică sub ecuatorul protetic al dinţilor stâlpi
şi sunt mai estetice decât cele turnate,
lezând mai puţin ţesuturile dentare. Sunt
mai igienice pentru că nu retenţionează
resturile alimentare, dar forţa lor de retenţie
nu poate fi corect dozată.
 PĂRŢILE COMPONENTE
 Segmentul dentar – se aplică pe 2/3 din faţa
vestibulară a dintelui stâlp, în zona subecuatorială,
retentivă;
 Segmentul elastic – are forme şi dimensiuni
variate, el asigurând elasticitatea croşetului. Poate
fi situat la 0,5 - 1 mm de mucoasa crestei
alveolare sau în raport cu dintele stâlp;
 Segmentul de fixare – în şaua sau baza protezei,
care are formă de buclă sau ondulată (în zig-zag)
pentru retenţionare în masa acrilică.
PĂRŢILE CROŞETULUI DIN
SÂRMĂ
 CARACTERISTICI:
 Au desen trasat de medic pe model (cel mai
frecvent), sau prin studiu la paralelograf;
 Segmentul dentar plasat în funcţie de
ecuatorul protetic;
 Au contact liniar cu dinţii;
 Segmentul dentar şi intermediar plasate la
distanţă de parodonţiul marginal;
 CARACTERISTICI:
 Croşetele cu segment intermediar în formă
de “Z”, “S” sau “V” au grad mai mare de
elasticitate, influenţat de lungimea
segmentului respectiv;
 Sunt mai elastice şi pot fi activate mai uşor
decât croşetele turnate. Pot fi activate în
plan orizontal şi vertical;
 Asigură ancorarea verticală şi stabilizarea
orizontală;
 CARACTERISTICI:
 În caz de deteriorare sau fractură se
înlocuiesc uşor;
 Pot avea efect suprasolicitant asupra dinţilor
stâlpi dacă:
– Sârma este mai groasă de 1 - 1,2 mm;
– Segmentul intermediar este scurt;
– Sunt activate prea intens.
 CARACTERISTICI:

 Poziţia segmentului dentar se poate

modifica datorită înfundării protezei şi a
dezactivării prin tracţiuni repetate;
 Se activează empiric de către medic;
 CARACTERISTICI:
 Suprasolicită dinţii stâlpi, mai ales când sunt
situate în zone foarte retentive, când sunt
din sârmă groasă şi cu segment elastic
redus;
 Reparaţiile sunt facile de executat în cazul
înlocuirii croşetului.
 EFICIENŢA ESTE DATĂ DE:
 Lungimea segmentului de sârmă;
 Grosimea sârmei;
 Calitatea materialului;
 Gradul de retentivitate al dintelui;
 Calitatea ţesuturilor parodontale.
 MATERIALE UTILIZATE:
 Aliajele înalt nobile sub formă de sârmă de
aur platinat (750%O aur şi 120%0 platină)
cu grosimea de 0,8 - 1,2 mm. Aceste aliaje
sunt rar utilizate;
 Aliajele nobile (52% aur şi platină) care sunt
de asemenea rar utilizate;
 MATERIALE UTILIZATE:
 Aliajele de cobalt-crom-nichel: seamănă ca
şi culoare şi manipulare cu wipla, dar are
avantajul că este rezistent la temperaturi
mari şi de aceea sunt indicate la proteza
scheletată, atunci când croşetele se fixează
de restul scheletului prin sudare sau lipire;
 MATERIALE UTILIZATE:
 Aliajul de crom-nichel (wipla). Sârma de
wiplă rotundă sau semirotundă pe secţiune,
având diferite grosimi, dar majoritatea
croşetelor se confecţionează cu grosimea
de 0,6 - 0,8 mm.
 CARACTERISTICILE WIPLEI:
 Compoziţie:
– fier 70 - 72%;
– carbon 0,07% - cele două formează un aliaj austenitic,
formând soluţii solide omogene;
– nichel 8% - creşte maleabilitatea şi rezistenţa mecanică;
– crom 18% - conferă pasivitatea faţă de factorii oxidanţi;
– alte elemente: mangan, molibden, siliciu, tantal, titan,
favorizează fixarea carbonului şi inhibă apariţia carburii
de fier;
 CARACTERISTICI:
 Culoarea este alb-argintie, asemănătoare
platinei;
 Duritatea este de 160 kg/mm2 pe scara
Brinell;
 Intervalul de topire este cuprins între 1.375 -
1.420 grade Celsius;
 Are o mare elasticitate, favorabilă modelării
croşetelor;
 CARACTERISTICI:

 Rezistentă la acţiunea oxidantă şi corozivă a

mediului bucal, menţinându-şi luciul;
 În stare topită curge lent în tipar datorită
vâscozităţii materialului;
 Vâscozitatea crescută nu favorizează
curgerea în tipare cu dimensiuni mici;
 CARACTERISTICI:

 După răcire prezintă un coeficient mare de

contracţie, de 2 - 2,5%, dând turnături
imprecise;
 Nu există masă de ambalat specifică;
 Piesa turnată are nevoie de tratament termic
prin reîncălzire la 1.000 – 1.100 grade
Celsius, urmată de răcire bruscă.
 CLEŞTI UTILIZAŢI:

În tehnica dentară, pentru modelarea sârmei

de wiplă sunt utilizaţi cleşti diferiţi, care
acţionează pe baza principiilor pârghiilor de
gradul I. Sunt turnaţi din oţeluri speciale, au
o parte activă asemănătoare unei ştanţe şi
braţele de aproximativ 120 mm.
 CLASIFICARE:
 Cleşti pentru menţinere – prezintă vârful şi
suprafeţele de prindere cu striaţii sau netede
(cleştele crampon);
 Cleşti pentru tăiat sârma – cu vârful sau
muchiile ascuţite;
 Cleşti pentru îndoire – au fălci rotunjite,
netede sau sunt realizaţi pe principiul mojar-
pistil (cleştii Andresen, Waldsachs).
În mod obişnuit, la confecţionarea croşetelor
din sârmă se pot folosi următorii cleşti de
tehnică dentară:
 CLEŞTELE CRAMPON:
are fălci scurte, drepte, de formă uşor
conică, cu vârful rotunjit şi pe feţele interne
prezintă striaţii transversale care
favorizează priza sârmei sau a benzii
metalice. Există şi o variantă cu vârful
ascuţit. La baza fălcilor prezintă o cavitate
concavă, delimitată de o muchie ascuţită,
care permite tăierea sârmei.
Este cleştele cu cea mai largă utilizare în
medicina dentară, atât în laboratorul de
tehnică dentară cât şi în cabinet, fiind un
cleşte universal. La confecţionarea
croşetelor din sârmă, prin mişcări scurte şi
repetate sunt realizate îndoirile rotunjite, iar
prin mişcări largi se obţin îndoirile
unghiulare.
CLEŞTELE CRAMPON SIMPLU ŞI
ASCUŢIT
CLEŞTELE CU FĂLCI ROTUNDE:

are partea activă rotundă, cu fălcile în

contact pe toată lungimea lor şi prevăzute
cu mici zimţi. Se foloseşte la modelarea
buclelor croşetelor.
CLEŞTELE CU FĂLCI ROTUNDE
 CLEŞTELE FISCHER:
este un cleşte universal care are fălci lungi
de formă tronconică şi plate pe 2/3 din
lungimea lor şi vârf drept cu striaţii pe 1/3
terminală. Segmentele tronconice permit
îndoiri rotunde, iar vârfurile plate îndoiri
unghiulare.
CLEŞTELE FISCHER
 CLEŞTELE ADERER:
are o falcă dublă cu un spaţiu între cele
două segmente în care pătrunde cealaltă
falcă care este unică. Favorizează îndoirile
în formă de buclă. Poate fi model mare sau
mic.
CLEŞTELE ADERER
CLEŞTELE ADERER
 CLEŞTELE WALDSACHS:
prezintă o falcă de formă lamelară cu o
parte zimţată spre extremitate şi o alta
semirotundă spre articulaţie. Cealaltă parte
activă are formă de jgheab în care pătrunde
falca lamelară. Acţionează pe principiul
ştanţei, dezvoltând o forţă de îndoire foarte
puternică.
La nivelul articulaţiei, între cele două fălci
există două margini care, dacă sunt puse în
contact, pot secţiona sârma. Se utilizează
pentru îndoirea sârmei în mai multe planuri
şi pentru modelarea unor croşete deosebite.
CLEŞTELE WALDSACHS
 CLEŞTELE ADAMS:
se prezintă în două variante: cu fălcile
prezentând vârfurile în patru muchii, folosit
pentru îndoiri unghiulare şi cu o falcă cu
vârful în patru muchii şi cealaltă cu vârful
rotund, folosit la îndoiri rotunjite.
CLEŞTELE ADAMS
CLEŞTELE ADAMS PENTRU
ÎNDOIT SÂRMĂ
 CLEŞTELE DE SECŢIONAT
SÂRMĂ:
are două variante, cu partea activă dispusă
frontal şi cu partea activă dispusă
longitudinal şi este utilizat la secţionarea
sârmei de wiplă cu diametrul până la 1,2
mm. Braţele sunt mai mari pentru a imprima
fălcilor forţe mai puternice.
CLEŞTII DE TĂIAT SÂRMĂ
Reguli tehnologice de modelare a
sârmei de wiplă:
 Sârma de wiplă se îndoaie într-un singur
sens. Repetarea îndoirii modifică structura
cristalină a sârmei cu micşorarea rezistenţei
la rupere;
 Sârma se îndoaie pe baza unor marcaje
exacte, la dimensiunea dorită;
 Modelarea sârmei se va realiza cu cleşti ce
au partea activă netedă şi nu secţionează
sârma;
 REGULI TEHNOLOGICE:
 Braţele croşetelor se modelează în general
de la vârf către bază în cazul utilizării sârmei
şi invers dacă există profile prefabricate;
 Se contraindică strict introducerea sârmei în
flacără, pentru că devine prea elastică şi
puţin rezistentă;
 Unghiurile nu au voie să fie ascuţite
deoarece apar tensiuni interne;
 REGULI:
 Vârful segmentului dentar va fi bine rotunjit
pentru a nu eroda smalţul sau leza mucoasa
din vecinătate;
 Segmentul de fixare (terminal) va fi modelat
în formă de ansă sau zig-zag pentru a fi
retenţionat în masa acrilică şi pentru a nu se
roti;
 REGULI:
 Se foloseşte numai sârmă cu un grad mare
de elasticitate, în grosime de 0,6 - 0,8 mm,
în niciun caz mai groasă, medicul dentist
fiind obligat să consemneze în fişa de
laborator grosimea sârmei pentru fiecare
dinte în parte, în funcţie de retentivitate şi
implantare, precum şi locul de aplicare al
extremităţii retentive (mai aproape sau mai
departe de ecuatorul protetic);
 REGULI:
 Este bine să se deseneze pe modelul de
lucru în prealabil croşetele alese, mai ales
pentru tehnicienii începători;
 Dacă laboratorul este dotat cu un
paralelograf, forma croşetului va fi aleasă
după studiul modelului de lucru la acest
aparat.
 PRINCIPII BIOMECANICE:
 Forţa de ancorare a croşetelor va asigura
stabilizarea protezelor contra forţelor
dislocante şi va permite desprinderea numai
când pacientul doreşte;
 Forţa de ancorare a croşetelor va fi corelată
cu rezistenţa parodontală a dinţilor stâlpi,
care se opune smulgerii acestora din
alveolă;
 PRINCIPII BIOMECANICE:
 Forţa de desprindere voluntară trebuie să
depăşească numai cu puţin forţa de
desprindere involuntară, imprimată de
alimentele lipicioase, greutatea protezei
maxilare sau musculatura periprotetică;
 Croşetul să nu erodeze smalţul dintelui pe
care se aplică (efect cariogen);
 PRINCIPII BIOMECANICE:
 Croşetul să nu favorizeze retenţionarea
resturilor alimentare;
 Croşetul să nu vină în contact strâns cu
parodonţiul marginal sau cu părţile moi
periprotetice pentru a nu produce leziuni;
 Să fie cât mai puţin vizibil pentru a nu trăda
protezarea.
REALIZAREA CROŞETELOR DIN
SÂRMĂ:
La distribuţia croşetelor, baza protezei
trebuie să fie împărţită în două părţi egale,
astfel că linia care uneşte croşetele să poată
servi ca ax de rotaţie imaginar al protezei.
De cele mai multe ori această linie
traversează câmpul protetic printre primul şi
al doilea premolar, dar ea poate trece şi prin
alte zone, în funcţie de:
 Numărul dinţilor restanţi;
 Distribuţia lor topografică;
 Mobilitatea, dimensiunea şi forma dinţilor
restanţi;
 Dimensiunea bazei protezei;
 Relaţiile de ocluzie.
Linia pe care trebuie să o urmeze o proteză
parţială acrilică pentru a putea fi introdusă şi
îndepărtată cu uşurinţă de pe câmpul
protetic se numeşte direcţie sau axă de
inserţie a protezei. Determinarea direcţiei de
inserţie constă în stabilirea unui ax comun al
tuturor dinţilor pe care urmează să se
confecţioneze croşete, chiar dacă axele lor
individuale sunt neparalele.
Dacă nu s-ar efectua această determinare şi
croşetele s-ar confecţiona fără să se ţină
seama de acest ax comun, proteza nu ar
putea fi introdusă la locul său pe câmpul
protetic.
Direcţia de inserţie a protezei în prezenţa
unor dinţi cu axe lipsite de paralelism se
poate determina prin:
1. Metoda bisectoarelor: este o metodă
geometrică. Se aleg doi dinţi pe care
urmează să se aplice croşetele. Dacă
dinţii sunt paraleli (cazuri rare), direcţia de
inserţie şi dezinserţie nu ridică nicio
problemă, proteza se poate aplica pe
câmpul protetic cu uşurinţă, în sens
vertical. Dacă:
 Dinţii sunt înclinaţi în plan sagital (mezio-
distal) se vor trasa cu creionul pe soclul
modelului axele acestora. Apoi aceste axe
se prelungesc până la linia lor de unire pe
un carton, aşezat deasupra modelului când
dinţii menţionaţi sunt convergenţi, sau sub
model când dinţii sunt divergenţi. Se duce
bisectoarea unghiului format de axele
prelungite ale dinţilor şi se însemnează pe
soclul modelului. Linia de inserţie
corespunde cu această bisectoare;
DINŢI CONVERGENŢI
DINŢI DIVERGENŢI
 Dacă dinţii sunt înclinaţi şi în plan frontal
(deci în două planuri), direcţia de inserţie a
protezei va corespunde cu bisectoarea
unghiului format prin unirea bisectoarei din
planul sagital cu cea din planul frontal;
 Dacă există şi un al treilea dinte ales pentru
ancorare, direcţia de inserţie se va stabili tot
prin bisectoarea unghiurilor de înclinare.
2. Metoda paralelografului: aceasta are la
bază o teoremă din geometria în spaţiu,
conform căreia toate perpendicularele duse
la acelaşi plan sunt paralele între ele.
PARALELOGRAFUL
TRASARE CONTURULUI
CROŞETULUI
 TEHNICA DE LUCRU LA
MODELAREA CROŞETELOR DIN
SÂRMĂ:
 Pe dintele stâlp se va marca ecuatorul
protetic;
 Pe acest dinte se va contura traseul vizibil al
croşetului, în special partea retentivă activă,
dispusă vestibular;
 TEHNICA DE LUCRU:
 Se va alege sârma de wiplă cu diametru de
0,6 - 0,8 mm şi cu lungimea de 2,5 - 3 cm,
care se secţionează dintr-o rolă;
 Segmentul dentar are contact liniar cu
dintele;
 Segmentul elastic trebuie să aibă forma şi
lungimea corelate cu gradul de retentivitate
al dintelui şi cu valoarea sa parodontală;
 TEHNICA DE LUCRU:

 Pe sârmă se va măsura segmentul activ,

retentiv subecuatorial, care se va conforma
curb cu un cleşte, în conformitate cu cele
2/3 vestibulare ale dintelui stâlp, mulându-se
pe acesta, la distanţă de 1 - 2 mm faţă de
parodonţiul marginal şi în general paralel cu
festonul gingival;
 TEHNICA DE LUCRU:
 Extremitatea liberă se plasează în zona
retentivă subecuatorială a dintelui stâlp;
 Se va imprima forma caracteristică a
segmentului elastic, diferită la fiecare tip de
croşet, avându-se în vedere că îndoirea
sârmei să se producă odată într-un sens şi
să nu rezulte unghiuri ascuţite;
 TEHNICA DE LUCRU:
 Segmentul de fixare are formă
caracteristică, retentivă, pentru a se fixa în
şa şi este fie ondulat, fie cu o retenţie sub
formă de ansă;
 Segmentul terminal se va insera în baza
protezei parţiale acrilice la distanţă de
zonele de interferenţe negative ale câmpului
protetic şi la distanţă de marginile libere ale
protezei;
 TEHNICA DE LUCRU

 Pentru inserarea cozii în bază se va plastifia

ceara pe locul de inserţie şi se va aplica
ulterior ceară pentru acoperirea estetică a
acestui segment al croşetului. Sârma nu se
va încălzi când se plasează în baza
machetei.
CONFECŢIONAREA CROŞETULUI
CU DOUĂ BRAŢE

 Se secţionează cu cleştele de tăiat sârmă o

bucată de 2,5 - 3 cm din rola de sârmă de
wiplă. Iniţial este realizată zona de retenţie a
croşetului în baza protezei, care se poate
confecţiona cu două perechi de cleşti: cu
unul se ţine sârma, iar cu celălalt se îndoaie.
 Se adaptează apoi pe faţa proximală a
dintelui, ţinând bucata de sârmă între
indexul şi policele mâinii stângi şi cu cleştele
crampon se începe îndoirea ei, pornind de
la colet până ajunge deasupra ecuatorului
dintelui stâlp. De la acest nivel pleacă cele
două braţe, care se adaptează pe faţa
vestibulară şi orală, începând de la bază
spre vârf, prin îndoirea sârmei.
SECŢIONAREA SÂRMEI CU
LUNGIMEA POTRIVITĂ
APLICAREA PE FAŢA PROXIMALĂ
 Mularea sârmei se face pe toată lungimea
braţului şi trebuie permanent să se verifice
adaptarea intimă la dinte, pentru a nu reveni
cu o nouă îndoire, cea ce ar diminua
structura cristalină, scăzându-i rezistenţa.
Apoi se confecţionează la fel şi celălalt braţ.
CONFECŢIONAREA BRAŢULUI
VESTIBULAR
CONFECŢIONAREA BRAŢULUI
ORAL
PROTEZE PARŢIALE ACRILICE
PROTEZE PARŢIALE ACRILICE
5. Croşetele obţinute din elemente
prefabricate

Elementele prefabricate utilizate pentru

confecţionarea croşetelor se prezintă sub
forme variate. Croşetele realizate din aceste
elemente pot fi cu un braţ sau două, care
pot fi cu sau fără sprijin ocluzal.
Cele care au şi sprijin ocuzal prin pintenul
prefabricat sunt de preferat celorlalte,
deoarece pe lângă menţinere, asigură şi
sprijinul protezei parţiale. Trebuie remarcat
faptul că în acest caz lăcaşul pentru pinten
trebuie preparat, pentru a nu se produce
perturbări ale ocluziei, intervenind astfel şi în
stabilizare.
 TIPURI DE CROŞETE
PREFABRICATE:
 Croşetul în „T” “Y” J” – croşetul cu un braţ;
 Croşetul în „C” – croşet cu două braţe;
 Croşetul în „E” – croşet cu două braţe şi
sprijin ocluzal;
 Croşetul cu buclă după Balters – cu sprijin
ocluzal;
 Croşetul proximal – pentru dinţii frontali;
 Croşetul în „G”;
 Croşetul în „G” prelungit;
 Croşetul inelar;
 Croşetul cu acţiune posterioară;
 Croşetul Thielemann;
 Croşetul în „T” după Elbrecht;
 Croşetul Scheu – ancoraj cu bilă;
 Croşetul Bonwill;
 Croşetul Jackson.
CROŞETE PREFABRICATE:
CROŞETE PREFABRICATE:
CROŞETE PREFABRICATE DIN
SÂRMĂ:
6. Croşetele dentare din materiale
termoplastice

Din răşini termoplastice flexibile se pot

confecţiona atât proteze cât şi croşete. În
anii 1971 - 1973 a fost elaborat primul
croşet flexibil de culoarea dinţilor dintr-un
fluoropolimer termoplastic.
În 1986 compania Dental D a lansat croşete
flexibile de culoarea dinţilor, din acetal. În
anul 1992 compania Flexite a patentat
primul croşet performant flexibil în diferite
nuanţe coloristice - roz, alb şi transparent.
În vederea confecţionării de proteze parţiale
din materiale neconvenţionale, ce permit
înlocuirea croşetelor metalice, chiar a
întregului schelet metalic, a apărut gama de
materiale denumită generic ERP (Esthetic
Removable Partial Line). Principalele
avantaje ale acestor sisteme sunt:
 AVANTAJE:
 Estetică deosebită pentru protezele parţiale;
 Utilizarea tehnologiei de injectare;
 Rezistenţă bună;
 Adaptare intimă;
 Realizarea de proteze cu greutate mică;
 Varietate mare de materiale, adaptabile în
funcţie de fiecare caz clinic în parte.
 Din această categorie fac parte
următoarele materiale:

 Estheti-Clasp – permite realizarea de

croşete estetice, de culoarea dinţilor;
 Estheti-Flex – un material termoplastic
extrem de flexibil, practic incasabil, ce
asigură confort şi estetică deosebită;
 Estheti-Flex Duet – material estetic şi
foarte rezistent.
 7. Pintenii ocluzali la proteza
parţială acrilică

Pintenii ocluzali se aplică pe dinţii stâlpi care

limitează breşele edentate, dar şi pe dinţii
situaţi la distanţă de edentaţie. Prin sprijinul
dentar pe care-l realizează contribuie la
transformarea sprijinului mucozal al protezei
parţiale acrilice în sprijin mixt.
Se confecţionează din sârmă de wiplă cu
profil semirotund, groasă de 1 - 2 mm şi din
sârmă cu profil rotund, groasă de 1 - 1,5
mm. În lipsa acestora se pot confecţiona şi
din sârmă de 0,8 mm, realizând o ansă
dublă.
Pintenii dentari au o formă caracteristică
asemănătoare literei “Z”, având trei
segmente:
 Segmentul dentar se aplică într-un locaş
preparat strict în smalţul dentar, la nivelul
unei fosete proximale a unui dinte lateral. El
trebuie astfel plasat încât să transmită
presiunile în axul lung al dintelui;
 Segmentul intermediar se plasează pe faţa
proximală a dintelui;
 Segmentul retentiv se fixează în şaua
protezei.
PINTEN OCLUZAL DIN SÂRMĂ
În literatura de specialitate sunt citaţi şi
pintenii incizali (gheruţele incizale) a căror
segment dentar se aplică la nivelul dinţilor
frontali, în locaşuri preparate la nivelul
unghiurilor proximale a doi dinţi vecini.
Segmentul intermediar se plasează în
spaţiul interdentar, acoperind parţial treimea
proximală a fiecărui dinte pe care s-a
preparat locaşul, iar segmentul retentiv, sub
formă de ansă, se fixează în placa protetică,
la 1 mm de coletul dintelui.
GHERUŢE INCIZALE