Sunteți pe pagina 1din 58

PATOLOGIA TRUNCHIULUI

CEREBRAL
SINDROAMELE DE TRUNCHI
CEREBRAL

Trunchiul cerebral (TR)

situat între diencefal (talamus şi hipotalamus) şi măduva spinării

constituit din bulb, punte şi pedunculii cerebrali.

curpinde numeroase formaţiuni structurale într-un volum foarte mic


→ leziunile de la acest nivel se manifestă printr-un tablou clinic
foarte variat prin interesarea:

● căilor descendente
● căilor ascendente
● nucleilor nervilor cranieni
● formaţiunilor proprii
Căile descendente

1. Fasciculele piramidale.
Se află în porţiunea ventrală a trunchiului cerebral şi se încrucişează
în regiunea caudală bulbară.
La nivelul trunchiului ele emit fibre pentru nucleii motori ai nervilor
cranieni.
Lezarea lor determină sindroame piramidale controlaterale cu
interesarea feţei atunci când leziunea se află deasupra nucleului
perechii. VII (n. faciali)

2. Fibre cortico-oculo-cefalogire
bandeleta longitudinală posterioară

se constituie într-un system morfofuncţional implicat în motilitatea


conjugată a globilor oculari.
Fasciculul central al calotei. Este format din
fibre care iau naştere în diencefal şi nucleul
roşu şi asigură legături cu oliva bulbară
determinând mioclonii ritmice cu o frecvenţă
ridicată (100-200Hz) a musculaturii laringo-
faringo-velopalatine.

Fibre simpatico iridodilatatoare. Ele pornesc


din hipotalamusul posterior şi se continuă în
măduvă spre centrul ciliospinal. Lezarea lor
generează apariţia sindromului Claude-
Bernard-Horner

Fasciculele vestibulospinale au rol în controlul


tonusului muscular.
Căile ascendente

1. Lemniscul medial. Mai poartă numele de “panglica lui Reil


medială” şi conţine fibrele sensibilităţii proprioceptive conştiente şi
este situate în porţiunea dorsală a tegmentului trunchiului cerebral. -
- Lezarea sa determină o abolire a sensibilităţii profunde de tip
disociaţie tabetică.

2. Fasciculele spinotalamice.

a. fasciculul spinotalamic anterior (sensibilitatea tactilă) se află


situate în ½ inferioară a trunchului cerebral (bulb şi porţiunea
caudală a punţii) pe linia medială în spatele lemniscului medial, iar
în ½ superioară se află partea laterală împreună cu

b. fasciculul spinotalamic lateral (sensibilitatea termoalgică).


- Lezarea fasciculului spinotalamic anterior determină tulburări ale
sensibilităţii tactile iar a celui lateral a sensibiltăţii termoalgice
(disociaţie siringomielică)
3. Fibrele senzitive ale nucleilor nervilor cranieni
(fibrele cvintotalamice ale perechii a V-a şi
fasciculul solitar a perechilor a IX-a, a X-a, şi a
XI-a ) ale căror leziuni determină tulburări de
sensibilitate în teritoriul respective.

4. Fasciculele spinocerebeloase au importanţă


prin fasciculul spinocerebelos Flechsig care
ajunge în cerebel prin
pedunculul cerebelos inferior şi a cărui
lezare produce un sindrom paleocerebelos
Nucleii nervilor cranieni

situaţi → în pedunculi (perechile III şi IV)


→ în punte (perechile V, VI, VII, VIII)
→ în bulb (perechile IX, X, XI, XII)

nucleii perechii VIII → situaţi în zona de trecere dintre


punte şi bulb

lezarea nucleilor nervilor cranieni → pareză sau paralizie


homolaterală de nervi cranieni. Dacă leziunea cuprinde
şi căile motorii(fasciculul piramidal) sau sensitive
(lemniscul medial sau fasciculul spinotalamic), ea
determină sindroamele alterne motorii sau sensitive.
Atunci când apar, ele indică întotdeauna o suferinţă a
trunchiului cerebral şi se caracterizează prin paralizii ale
nervilor cranieni homolateral leziunii şi hemiplegii sau
hemianestezii controlaterale.
Formaţiuni proprii

1. Penduculii cerebeloşi realizează legătura între diferitele segmente


ale trunchiului cerebral şi cerebel.

a. pedunculul cerebelos inferior (corpul rostiform) conţine fibre


spinocerebeloase şi fibre ale sensibilităţii proprioceptive conştiente,
cinic determină un sindrom paleocerebelos homolateral

b. pedunculul cerebelos mijlociu conţine fibre cortico-ponto-


cerebeloase; clinic determină un sindrom neocerebelos homolateral.

c. pedunculul cerebelos superior conţine fibre cerebelo-dento-rubro-


talamice şi face legătura între cerebel şi pedunculii cerebrali
(mezencefal); clinic determină un sindrom cerebelos. Când leziunea
este situată înaintea decusaţiei acestor fibre (decusaţia Werneking
situată înaintea terminării fibrelor în nucleul roşu) fenomenele clinice
sunt homolaterale iar când leziunea este deasupra decusaţiei
manifestările clinice apar controlateral.
2. Nucleul roşu se află situat în pedunculii cerebrali şi,
prin legăturile pe care le are cu formaţiunile
extrapiramidale şi cerebel,
în caz de lezare, determină mişcări involuntare de tip
coreic, coreo-atetozic sau mioclonii şi/sau sindrom
cerebelos.

3. Substanţa neagră se află situată tot în pedunculii


cerebrali iar
leziunile sale determină un sindrom de rigiditate şi
tremor parkinsonian.

4. Substana reticulată reprezintă o aglomerare de


celule nervoase grupate în două coloane dintre care
una se află situată medial şi una lateral în calota
bulbo-ponto-mezencefalică şi care este împărţită în
mai multe grupe nucleare în funcţie de conexiunile
sale.
Din punct de vedere funcţional, substanţa reticulată se
împarte în două sisteme:

- sistemul reticulat activator ascendent (SRAA) –


localizat în porţiunea cranială a trunchiului cerebral,
primeşte aferenţe de la toate căile descendente
senzitivosenzoriale, din cerebel şi scoarţa cerebrală;
aferenţele sunt nespecifice şi
se realizează prin căi scurte polisinaptice trecând prin
talamus şi hipotalamus şi
se proiectează difuz pe zone întinse asociative ale
cortexului cerebral.
Impulsurile permanente ale acestui sistem asigură
menţinerea tonusului de excitabilitate al scoarţei
cerebrale.
- sistemul reticulat descendent (SRD) –
primeşte impulsuri corticale,
extrapiramidale şi cerebeloase
pe care le transmite prin fasciculele
reticulospinale
spre neuronii cornului anterior al măduvei,
pe care îi poate influenţa atât supresor cât
şi facilitator îndeplinind un rol important în
modelarea tonusului muscular.
Lezarea substanţei reticulate determină

a. Rigiditatea prin decerebrare apare prin leziuni care


afectează zonele din substanţa reticulată cu rol superior
asupra tonusului muscular.
Clinic se caracterizează prin contractură în extensie a
membrelor inferioare, superioare şi a capului,
contractura putând fi modificată de reflexele cervicale
profunde: rotirea capului duce la accentuarea extensiei
pentru membrul superior de partea bărbiei şi la
accentuarea flexiei la membrul superior de partea
occipitală.
Rigiditatea poate fi uni sau bilaterală, în crize sau
permanent ,
fiind declanşată de stimuli nociceptivi.
Apare in come
b.Tulburările funcţiei somn – veghe apar prin leziuni ale
structurilor ce asigură secvenţa periodică a stărilor de
veghe şi somn:
căile serotoninergice (din nucleii rafeului pontin) ce
asigură adormirea şi menţinerea somnului sau a celor
noradrenergice (din locus coeruleus),
dopaminergice (din locus niger) şi
colinergice care asigură trezirea şi menţinerea stării de
veghe.
Afectarea structurilor serotoninergice determină o
insomnie persistentă şi grade diferite de vigilenţă
crescută. Î
n contrast, afectarea celorlalte structuri determină
apariţia unei stări de somnolenţă sau hipersomnie cu
caracter paroxistic sau permenent.
c. Tulburările de conştienţă apar prin leziuni situate în regiunea
superioară a substanţei reticulate şi a fibrelor reticulocorticale ce
determină fenomene de deaferentare care se manifestă clinic
prin:

- alterarea stării de conştienţă: confuzie, comă vigilă, comă


profundă

- mutism akinetic caracterizat prim mutism asociat cu


imobilitatea completă a pacientului cu excepţia mişcărilor globilor
oculari cu care poate urmări pe cei din jur şi obiecte, sau a
unor mişcări de deglutiţie atunci când se tentează alimentarea lui
- halucinoza pedunculară caracterizată prin viziuni de
tip oniric cu posibilitatea pacientului de a aprecia critic
fenomenele halucinozice ce pot asocia şi stări de
agitaţie psihomotorie şi anxietate

d. Tulburări vegetative care apar prin interesarea unor


aferenţe hipotalamice şi a controlului exercitat de
substanţa reticulată asupra funcţiilor vegetative,
se manifestă prin
tulburări respiratorii (respiraţie Cheyne Stokes),
variaţii ale tensiunii arteriale,
hemoragii digestive.
Precizarea topografiei leziunilor de trunchi cerebral
- localizarea craniocaudală - interesarea nervilor cranieni
în mezencefal (pedunculii cerebrali) se află perechile III
şi IV,
în punte perechile V, VI, VII şi VIII iar
în bulb perechile IX, X, XI şi XII

- localizarea ventro-dorsală : manifestările piramidale


care indică leziune ventrală şi
manifestările senzitive sau cerebeloase care indică
leziune dorsală

- localizarea transversală (stânga-dreapta) este dată de


afectarea nervilor cranieni în sensul că afectarea lor
determină manifestări homolateral iar afectările motorii
piramidale şi cele senzitive se manifestă controlateral.
Combinarea acestor manifestări determină sindroamele
alterne.
Sindroamele bulbare

1. Sindromul median (interolivar) se manifestă clinic


controlateral prin:

- hemiplegie cu excepţia feţei prin lezarea porţiunii


ventrale a piramidelor

- tulburări de sensibilitate cu disociaţie tabetică (leziunea


panglicii Reil şi a fasciculului spinotalamic anterior cu
păstrarea integrităţii fasciculului spinotalamic posterior
(sensibilitate proprioceptivă păstrată)
- atingerea nucleului XII cu paralizia limbii însoţită de
atrofii şi fasciculaţii, homolateral;
apare în ocluzia arterelor paramediane care derivă din
arterele spinale anterioare, şi mai rar, din arterele
vertebrale.
2. Sindromul lateral bulbar - sindromul Wallenberg,
retroolivar, al fosetei laterale a bulbului. Este cel mai
frecvent sindrom vascular al trunchiului cerebral (bulbar).
Clinc se manifestă prin apariţia bruscă a unui vertij foarte
puternic însoţit de sughiţ (singultus) şi vărsături, fără
tulburări de conştienţă.
Manifestările clinice care apar homolateral constau din:
- hemianestezie a feţei frecvent cu disociaţie
siringomielică localizată în teritoriul oftalmic, parestezii şi
diminuarea reflexului cornean (atingerea nervului V sau
a fibrelor cvintotalamice)

- paralizia vălului, faringelui şi corzilor vocale exprimate


prin tulburări de deglutiţie şi fonaţie (atingerea nucleului
ambiguu)

- sindrom vestibular exprimat prin vertij, nistagmus


orizontal şi girator, deviaţie tonică (atingerea nucleilor
vestibulari)
- hemisindrom cerebelos static cu predominanţă la
membrele inferioare (atingerea pedunculului cerebelos
inferior şi a corpilor restiformi)

- sindrom Claude Bernard – Horner (atingerea fibrelor


simpatice iridodilatatoare)

- greţuri, vărsături (atingerea centrului vomei din


vecinătatea nucleului ambiguu)

- sughiţ şi tulburări respiratorii (atingerea centrilor


respiratori din formaţia reticulată).

Manifestările controlaterale constau din:

- hemihipoestezie termoalgică care exclude faţa şi care


asociază tulburări vasomotorii (atingerea fasciculului
spinotalamic posterior)
Sindroamele protuberanţiale

1. Sindromul median (paramedian, pontin anterior)


reprezintă forma clinică cea mai frecventă a
sindroamelor vasculare pontine. Leziunea se află în
treimea mijlocie sau inferioară a piciorului protuberanţei
şi se manifestă prin:

- în leziunile unilaterale: hemipareză sau hemiplegie


controlaterală brahială cau crurală

- în leziunile bilaterale: paraplegie sau tetraplegie

- în leziunile ventro-caudale (nucleul nervilor VII şi VI):


paralizie facială periferică, paralizia dreptului extern
ipsilateral asociat cu hemiplegie controlaterală
(sindromul Millard- Gubler)
Sindroamele mezencefalice

Sindromul median (ventral) este dat de leziuni ce


afectează porţiunea medială a piciorului pedunculului şi
nervul oculomotor comun prin obstrucţii arteriale, tumori
sau leziuni traumatice.

sindromul Weber:

- controlateral: hemiplegie, paralizie facială de tip central,

- homolateral: paralizie totală sau parţială de nerv


oculomotor comun

- falsul sindrom Weber este determinat de un anevrism


al arterei comunicante şau cerebralei posterioare care
poate comprima pereche III şi piciorul pedunculului
cerebral.
2. Sindroamele de nucleu roşu apar ca urmare a
interesării nucleului roşu şi a unor formaţiuni de
vecinătate: bandeleta longitudinală posterioară, nucleul
şi fibrele perechii III, lemniscul medial cu fibrele
oculocefalogire, nucleii cuneiformi ai substanţei reticulate
şi se manifestă ca:

- sindromul Benedikt – paralizie homolaterală de nerv


oculomotor comun III, asociată cu mişcări
coreoatetozice, tremor de postură sau intenţional

- sindromul Claude Bernard – paralizie homolaterală de


perechea III, hemisindrom de neocerebel controlateral
(tremor intenţional, dismetrie, adiadocokinezie, ataxie)

- sindromul anterior (superior) Foix şi Masson – sindrom


neocerebelos şi mişcări involuntare coreice controlateral.
PATOLOGIA CEREBELULUI
Sindromul cerebelos
Date anatomo-funcţionale:

Cerebelul: situat în loja posterioară, subtentorial (semne de lojă posterioară,


semne subtentoriale)

Alcătuit din vermis (porţiunea mediană) şi emisferele cerebeloase

Alcătuit din substanţă albă şi substanţă cenuşie

Faţa superioară este acoperită de emisferele cerebrale iar faţa inferioară


vine în contact cu trunchiul cerebral

Trei perechi de pedunculi, care fac legătura cu mezencefalul, puntea,


respectiv măduva

Nuclei->dinţat,emboliform,globiform,fastigii

Arhicerebel: conexiuni vestibulare

Paleocerebel: aferenţe spinale

Neocerebel: aferenţe corticale


Rolul cerebelului:

Mare centru reflex spre care converg impulsuri


proprioceptive şi labirintice şi de la care pleacă impulsuri
reglatorii pentru
tonus,
funcţiile echilibrului,
acţiunile voluntare ale trunchiului şi membrelor.

Importantă influenţă asupra musculaturii, distribuind


tonusul, asigurând ajustările fine şi precise ale mişcărilor
care fac grupele musculare să lucreze armonios;
reglarea contracţiei agoniştilor şi
antagoniştilor participanţi la o anumită acţiune motorie;
modulează intensitatea, forţa, viteza, amplitudinea,
continuitatea unei mişcări.
Manifestări clinice:

I. Ataxia cerebeloasă:
A) Dismetria: dimensionarea greşită a mişcărilor, cu
depăşirea ţintei propuse (dismetrie cu hipermetrie)
sau neajungând la ea (dismetrie cu hipometrie). Se
poate evidenţia prin:

1. Proba indice-nas
2. Proba indice-indice
3. Proba gâtului sticlei (Grigorescu)
4. Proba liniilor paralele
5. Proba punctului
6. Proba prehensiunii
7. Proba scrisului->scris diform,dezordonat,linii mari
neregulate,inegale
8. Proba călcâi-genunchi
9. Proba călcâi-creasta tibiei
B) Adiadocokinezia (disdiadocokinezia):
incapacitatea de a executa mişcări alternative
succesive. Evidenţiată prin:

1. Proba marionetelor

2. Proba flexiei şi extensiei degetelor mâinii

3. Proba baterii tobei cu degetele

4. Proba flexiei plantare şi dorsale a picioarelor


C) Asinergia: imposibilitatea coordonării diverselor
grupe musculare în vederea realizării unor acţiuni
motorii complexe, care astfel se descompun în
mişcările componente elementare. Evidenţiată prin:

1. Proba răsturnării pe spate->cerebelosul cade pe


spate

2. Proba flexiei gambei pe coapsă şi a coapsei pe


bazin (călcâi-fesă)

3. Proba depunerii piciorului pe scaun

4. Proba indice-nas

5. Proba mersului
D) Modificări de vorbire: vorbirea devine
sacadată, scandată, expansivă datorită
tulburărilor de coordonare ce interesează
musculatura fonatorie

E) Tremorul intenţional (este kinetică, de


acţiune nu de postură): apare în cursul
execuţiei mişcărilor, alterându-le.Lipseşte în
repaus. Se datorează lipsei acţiunii frenatoare
a antagoniştilor. Contribuie la alterarea
mersului
II. Simptome cerebelo-vestibulare:

A) Astazia: imposibilitatea menţinerii ortostaţiunii.

B) Mers modificat:

ebrios, ezitant, titubant

nu poate menţine linia dreaptă

cu bază largă de susţinere

C) Vertij şi nistagmus

III. Proba devierii braţelor: dacă se întind braţele şi se închid ochii se


observă devieri spre partea leziunii; se poate sensibiliza prin
pendularea verticală a braţelor
Tulburări datorate alterării aferenţelor proprioceptive:

A. Hipotonia: se remarcă la palpare (flasciditatea musculaturii); mişcările pasive


au amplitudine exagerată, iar reflexele miotatice sunt pendulare.

-la mobilizarea pasivă a m.s.->se atinge cu uşurinţă umărul cu articulaţia radio-


carpiană

-flexii pasive m.i.->se atinge fesa cu călcâiul; flexia coapsei pe bazin se face cu
uşurinţă cu amplitudine exagerată

-extensia mâinii peste limitele fiziologice

-proba pasivităţii Barany->la mişcări de răsucire a trunchiului se produce


extensia amplă a m.s. din articulaţia scapulo-humerală

-proba rezistenţei Holmes-Stewart->flexia antebraţelor pe braţ şi opunere; dacă


se dă drumul antebraţului pacientul loveşte umărul cu mâna

-proba reflexelor pendulare->reflex rotulian pendular (serie de mişcări mai ample


şi pendulare de partea bolnavă)

-proba simetriei tonice dinamice->pacientul ridică ambele braţe şi le opreşte


brusc->pe partea lezată braţul se ridică mai mult
Crizele cerebeloase: crize de opistotonus, cu hiperextensia
membrelor, care seamănă cu cele din decerebrare, dar acestea
apar în leziuni cerebeloase massive

Conexiunile cerebelului se referă la cele trei circuite funcționale


cerebeloase: --

Circuitul arhicerebelos vestibule-cerebelo-vestibular leagă


nucleii cerebelului floculus și fastigiali cu nucleii vestibulari

Circuitul paleocerebelos spino-cerebelo-spinal leagă măduva


cu cortexul cerebelos : spino-cerebelo-dentato-rubro-spinal
cuprinzând calea Flechsig și Gowers, cortexul cerebelos, nucleul
mare dințat nucleul roșu din mezencefal.

Circuitul neocerebelos leagă cortexul cerebelos de cortexul


cerebral : cortico-ponto-cerebelo-dentato-rubro-talamo-cortical.
Fiziologie.
Arhicerebelul are un rol esențial in
menținerea ortostatismului acționând asupra
musculaturii axiale, și echilibrului trunchiului și
mișcărilor coordonate ale capului și ochilor.

Paleocerebelul are rol în reglarea tonusului


muscular in sinergia miscarilor, și echilibru prin acțiunea
sa pe segmentele proximale ale corpului

Neocerebelul are rol in coordonarea și


armonizarea funcției motorii somatice pentru actele
complexe, achiziționate prin coordonarea mișcărilor
segmentare , echilibru, fixarea membrelor în acțiune.
Cerebelul

- coordonează activitatea muschilor agonisti, accesori,


antagonisti, asigurând armonia, precizia și eficiența
execuției unei mișcări.

- primeste permanent informații,-input- atât instrucțiuni


legate de miscare cât și informații de la periferie despre
poziția și mișcările tuturor segmentelor corporale.
Integrarea tuturor acestor informații este urmată de
procesarea lor și de-output- care este repartizat
componentelor sistemului motor, și în final se
concretizează prin impulsuri la nivelul intregii musculaturi
striate.

- reprezintă un sistem reglator și stabilizator care


compară permanent actul motor dorit cu feedbackul
afferent al mișcării și cursul actual al mișcării. El
realizează toate corecturile și adaptările necesare pentru
ca mișcarea să aibă calitatea dorită.
Sindromul arhicerebelos se caracterizează prin tulburări de
echilibru și ortostatism (antero, retropulsie), ataxia trunchiului,
nystagmus. În mers apare tendința de a cădea pe spate. Nu apar
tulburări de coordonare.

Sindromul paleocerebelos se manifestă prin hipotonie musculară,


tendință de cădere, ataxia mersului, se asociază cu sindromul
arhicerebelos.

Sindromul neocerebelos cuprinde tulburări de coordonare ale


membrelor cu dismetrie, hipermetrie, hipometrie, adiadococinezie,
tulburări in precizia executării mișcărilor. Hipotonia se însoțește de
pendularism rotulian. Este prezent tremorul cerebelos intențional
final, asinergia globală a miscărilor. Vocea cerebeloasă e
explozivă,cu vorbire sacadată scrisul cerebelos e festonat, mare,
neregulat. Neocerebelul dozează forța și amplitudinea mișcării
intervenind optim în mișcările inițiate de cortexul cerebral.
Patologia cerebelului:

-Tumorile cerebeloase: glioame, hemangioblastoame, metastaze,


chiste. La copil, meduloblastomul, tumoră vermiană cu
HIC(hipertensiune intracraniană) precoce, cefalee, vărsătură și
tulburări mari de echilibru, ataxia mersului, edem papilar precoce.
Crizele cerebeloase apar în iminența angajării amigdalelor
cerebeloase în stadiile tardive ale bolii.

-Afecţiuni infecţioase: în cadrul encefalitelor de diverse etiologii,


sau independente primitive apar –cerebelite –. Ele pot apare și
secundar în rujeolă, scarlatină, gripă, pneumonie, febră tifoidă,
dizenterie sau nevraxite.
Abcesele cerebeloase rezultă prin diseminarea unor procese
infecțioase petromastoidiene, sau a unor tromboflebite cerebrale
infecțioase. Se manifestă prin cefalee intensă retroauriculară, ataxie
cerebeloasă homolaterală, alterarea stării generale, sindrom HIC .
Determinările tuberculoase, tuberculomul e mai frecvent la copii,
greu de diagnosticat.
-boli demielinizante (e.g. scleroza multiplă)

-afecţiuni vasculare (hemoragii, hematoame, ischemii)

-Atrofii cerebeloase primitive apar în degenerescențele


cerebeloase congenital, heredofamiliale, sau sporadice.

- Heredoataxiile : abetalipoproteinemia, deficitul de


hexosaminidază, deficitul de piruvatdehidrogenază, deficitul de
glutamatdehidrogenază

Ataxia teleangiectazică familială: sdr. cerebelos progresiv, din


copilărie, mișcări coreoatetozice, afectarea mișcărilor ocular +
teleangiectazii conjunctivale, cutanate etc. + deficit de IgA.

-Heredoataxiile cerebeloase cu mecanism necunoscut cuprind


atrofiile olivopontocerebeloase de tip Menzel și Dejerine-Thomas,
atrofia cerebeloolivară Holmes, Dissinergia cerebeloasă progresivă
(sindromul Ramsay Hunt)
Atrofii cerebeloase dobândite Atrofia cerebelocorticala tardivă (Marie Foix
Alajouanine) apare dupa 47 ani cu mers instabil, ataxia trunchiului afectind
ortostatismul și mersul, tulburări de coordonare la nivelul membrelor superioare. Rar
se observă nystagmus, hipotonie, și semne piramidale. Fucțiile cognitive se mențin
normale iar se speranța de viață nu este afectată.

Atrofiile cerebeloase difuze sunt de etiologie heterogenă


Atrofiile cerebeloase tardive în alcoolismul cronic

Atrofia cerebelocorticală subacută paraneoplazică e cel mai frecvent sindrom


paraneoplazic neurologic, și apare cel mai ades în cancerul bronhopulmonar cu
celule mici, cancerul ovarian, și limfomul Hodgkin. Manifestările clinice apar cu câteva
luni, rar ani, înainte de debutul simptomatologiei tumprii primare. Inițial apare o
tulburare de coordonare discretă care în câteva săptămâni sau luni devine
accentuată simetrică, afectând trunchiul, cu disartrie, disfagie, nystagmus,
oscillopsie, și vertij. Ades se asociază diplopie, hipoacuzie, semne piramidale, semne
coordonale posterioare, polineuropatie, sau demență. Majoritatea pacienților prezintă
imposibilitatea mersului.

Ataxii toxice (alcool, plumb, mercur, hidantoină, litiu, piperazină,)


Sdr. cerebeloase posttraumatice
Talamus
A. Sindroame talamice:

Date anatomo-funcţionale:

Raporturi cu planşeul ventriculilor laterali, hipotalamus, capsula


albă internă

Nuclei de releu (popas pt.impulsurile senzitivo-senzoriale->corpi


geniculaţi interni/externi, nucleul ventral posterior/intern,nucleul
anterior,primeşte şi aferenţe de la scoarţă

Nuclei de asociaţie->nucleul lateral posterior/anterior,nucleu


dorso-median

Nuclei cu conexiuni subcorticale->nucleu paraventricular,nuclei


intralaminari
Sindromul talamic total. Tabloul clinic e dominat net de tulburări
senzitive. Pot apare:

Sindromul senzitiv talamic: durere foarte intensă, aspect cauzalgic,


răsunet afectiv neplăcut (hiperpatie talamică) pe hemicorpul opus
leziunii.

Tulburări obiective de sensibilitate: mai ales de sensibilitate


profundă, cea superficială având reprezentare bilaterală.

Hemiataxie opusă leziunii

Mişcări involuntare (coreice, atetozice) de partea opusă

Hemianopsie omonimă laterală de partea opusă

Hemipareză

Tulburări vegetative: cianoză, edeme, tulburări vasomotorii

Demența talamică
Sdr talamice parțiale(vasculare):

-Sdr. talamic prin lezarea pediculului talamo-geniculat:


tulburări de sensibilitate predominând la
membre,esp.m.i.cu respectarea feţei şi hemianopsie,
predomina hemiataxia și coreoatetoza

-Sdr. talamic prin lezarea pediculului talamo-perforat:


tulburările de sensibilitate afectează predominant faţa,
mai puţin m.s. şi deloc m.i..,cu importante tulburări
trofice, aspect de ”mână înghețată”

-Sdr. talamic prin lezarea pediculului lenticulo-optic:


tulburări de sensibilitate ce interesează esp.m.i.şi m.s.şi
nu sunt însoţite de tonalitate afectivă, predomină durerea
talamică, hiperpatia.