Sunteți pe pagina 1din 16

Factorii fundamentali ai dezvoltării psihice, ai

formării personalităţii
„Personalitatea, aşa cum se manifestă ea la
persoana matură, cu structura şi
funcţionalitatea sa complexă, este rezultatul
unui îndelungat proces de dezvoltare care
începe încă din copilăria timpurie. Astfel,
omul nu se naşte cu personalitate, ci aceasta
se formează treptat.”
 Factori fundamentali ai dezvoltării psihice,
ai formării personalităţii
◦ Ereditatea
◦ Mediul
◦ Educaţia
 Tipuri de interacţiuni ale individului cu
mediul şi educaţia.
 este primul factor fundamental al dezvoltării personalităţii şi
primul care se manifestă

 mecanismul transmiterii acestor caractere este codul genetic


– care reprezintă ansamblul genelor proprii speciei umane,
organizate în mod specific la fiecare fiinţă (genom);

 mecanismul ereditar asigură particularităţi ale structurii şi


funcţionării corpului: tipul somatic, aspectele statuare şi
ponderale, particularităţi metabolice, compoziţia sângelui,
specificul funcţional al sistemului hormonal şi al altor organe,
caracteristici ale sistemului nervos şi ale organelor de simţ;

 ereditatea este un factor necesar pentru dezvoltarea


personalităţii, ea asigură premisele organice ale vieţii psihice
în general şi implicit şi ale personalităţii;
Ereditatea este importantă la vârste timpurii când se
asigură creşterea şi funcţionarea cu deosebire a sistemului
nervos şi la formarea temperamentului, inteligenţei, aptitudinilor
speciale

 rolul eredităţii în cazul unora este mult mai pregnant decât în


cazul altora (de exemplu temperamentul, emotivitatea, sunt mai
puternic amprentate de ereditate decât caracterul)

 într-o măsură însemnată ereditatea antrenează şi aptitudinile,


deşi în acest caz un rol de seamă revine şi factorului activator.

S-au realizat, de exemplu, studii asupra moştenirii aptitudinilor


de-a lungul generaţiilor. În familia lui Bach din 57 de membri a 5
generaţii au aparut 15 compozitori remarcabili. Johann Sebastian
Bach a avut 20 de copii dintre care 10 au fost dotaţi muzical.
Ereditatea nu este suficientă, ea asigură
premisele (potenţiale şi polivalente) şi abia intervenţia celorlalţi
factori conduce la definirea şi formarea anumitor componente
ale personalităţii; dacă mediul şi educaţia nu acţionează la timp,
potenţialul ereditar se pierde.

 de exemplu, anumite caracteristici funcţionale ale analizatorului auditiv, nu reprezintă


condiţia suficientă pentru ca un copil sa se afirme ca un talent muzical, fiind nevoie de
identificarea acestor predispoziţii şi de o stimulare educativă adecvată.

 în plus, aceleaşi predispoziţii ereditare pot fi valorificate în mod diferit: de exemplu o


bună motricitate poate sta la baza obţinerii unor performante deosebite în domeniul
sportului, dar la fel de bine conditionează reuşita în arta coregrafică, sau în profesii care
presupun fine coordonări ale mişcărilor.

 totuşi, fiinţa umană poate depăşi limitele unei eventuale mosteniri ereditare mai puţin
favorabile pentru realizarea performantă a unei anumite activităţi; prin motivaţie, voinţă,
determinare o persoană poate să compenseze, într-o anumită măsură, absenţa unor calităti cu
alte calităti, la fel cum este posibil ca o altă persoană, cu o mostenire genetică favorabilă, să
obtină performanţe mai scăzute într-un domeniu pentru care are înclinaţii native, dar de care
nu se simte atras, nu perseverează, nu exersează etc.
Ereditatea oferă aşa numitele
„perioade sensibile” în care intervenţia mediului este optimă.
Nefructificarea acestor perioade poate împiedica realizarea
unei anumite achiziţii.

 de exemplu, achiziţia limbajului trebuie să fie realizată într-un anumit


moment optim al copilăriei – cazurile copiilor crescuţi de animale;
 un alt exemplu elocvent în acest sens este numit “proces de imprimare”-
formarea ataşamentului la bobocii de gâscă faţă de orice este în mişcare,
cu condiţia ca acesta să fie situat în preajma bobocilor în momentul
ieşirii lor din găoace.

Concluzionăm că ereditatea nu se transformă nemijlocit


în componente ale personalităţii, ci se implică în interacţiuni complexe cu
ceilalţi doi factori.
Mediul reprezintă totalitatea influenţelor naturale şi sociale,
fizice şi spirituale, directe şi indirecte, spontane şi organizate,
intenţionate şi neintenţionate, care constituie ambientul în
care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă omul.
Omul se află sub influenţa mai multor medii:
 mediul natural şi ecologic: influenţează dezvoltarea şi sănătatea omului
prin climă, relief, radiaţii şi poluare. Cercetările de până acum nu au
putut pune în evidenţă existenţa unor influenţe directe ale mediului
natural asupra dezvoltării structurilor psihice individuale. Doar atunci
când un înalt grad de poluare a mediului natural produce mutaţii
genetice la nivelul organismului, se poate vorbi de o influenţă directă a
mediului natural asupra dezvoltării psihice a oamenilor.

 mediul socio-cultural: permite umanizarea şi socializarea individului prin


asigurarea condiţiilor materiale, de civilizaţie şi cultură, prin relaţiile
inter-umane, instituţii, ideologii, tradiţii, concepţii, stiluri de viaţă etc.
Mediile cu care interacţionează omul de-a lungul vieţii sale sunt :

 - familial
 - al instituţiilor educative de diverse grade
 - al grupului de prieteni
 - al grupului de muncă
 - al comunităţii urbane sau rurale, al celei regionale sau continentale,
care au şi un anumit specific socio-cultural.

În ceea ce priveste rolul mediului în dezvoltarea psihică a individului,


subliniem aspectele cele mai importante:

 mediul reprezintă factorul care transformă potenţialul ereditar în


componentă psihică reală;
 mediul umanizează fiinţa şi funcţiile sale biologice;
 mediul nu acţionează direct asupra dezvoltării, ci oferă circumstanţele şi
oportunităţile pentru dezvoltare (împrejurarile si conditiile de viaţă,
informaţiile şi modelele de conduită, prilejurile de comunicare şi
schimburile afective cu ceilalţi semeni).
Mediul exercită influenţe variate şi caracteristice pentru fiecare
vârstă, acestea definesc
NIŞA DE DEZVOLTARE, care se referă la:

 obiecte şi locuri accesibile copilului în cadrul aceluiaşi mediu;


 răspunsurile şi reacţiile persoanelor din jurul copilului;
 cerinţele adulţilor privind comportamentele şi performanţele pe care trebuie să le
atingă copilul;
 activităţile propuse, impuse sau desfăşurate din iniţiativa copilului şi acceptate de
cei din jur.

După aceste dimensiuni se pot analiza condiţiile de dezvoltare


oferite de diferite tipuri de familie şi diferite culturi.

Dacă influenţele mediului se exercită la timp în concordanţă cu


desfăşurarea programului ereditar, atunci dezvoltarea se
realizează la niveluri înalte. Cea mai bună perioadă în
desfăşurarea acestor influenţe este între 2 şi 8 ani, când au loc
procese importante de maturizare somatică şi funcţionare
generală a organismului şi mai ales a sistemului nervos.
 mediul exercită influenţe puternice asupra formării caracterului, s-a
demonstrat că familia reprezintă un puternic factor de dezvoltare în
copilărie;

 mediul familial şi şcoala contribuie foarte mult la dezvoltarea sistemului


motivaţional şi a aspiraţiilor, la formarea idealului de viaţă;

 începând cu preadolescenţa creşte foarte mult rolul grupurilor formale şi


mai ales al celor informale.

Aceşti factori pot consolida anumite trăsături caracteriale, pot dezvolta


altele, lărgesc experienţa socială a tinerilor, diversifică atitudinile şi
comportamentele lor prosociale.

În dezvoltarea psihică a individului, importantă nu este doar simpla


prezenţă sau absenţă a factorilor de mediu, ci, îndeosebi, măsura,
maniera şi rezonanţa interacţiunii dintre aceşti factori şi individ.
Educaţia este ansamblul de acţiuni şi activităţi care integrează
fiinţa umană ca pe un factor activ, se desfăşoară sistematic,
unitar şi organizat, pe durate lungi de timp, având conţinuturi
definite în raport cu cerinţele societăţii, utilizând metode şi
strategii fundamentate ştiinţific şi fiind conduse de persoane
competente, special calificate.

Educaţia este considerată ca fiind un factor hotărâtor în


dezvoltarea personalităţii pentru că:
 proiectează devenirea acesteia
 asigură condiţii corespunzătoare de realizare
 dezvoltă la nivel înalt capacităţile umane
 asigură dezvoltarea deplină a personalităţii
 promovează constant valori şi norme care ajută la formarea
caracterului, a aspiraţiilor şi proiectelor de viaţă.
 Educaţia depinde de ceilalţi doi factori (ereditatea şi mediul) şi
nu poate avea puteri nelimitate (nu poate compensa în
totalitate o ereditate afectată şi nici un mediu total
defavorabil).

 Ereditatea oferă sau nu potenţialul de dezvoltare psiho-


fiziologică, mediul oferă sau nu anumite condiţii, iar educaţia
dirijează, prin procesul învăţării, formarea armonioasă şi
integrală a personalităţii, fiind factorul determinant al
acesteia.

 Educaţia este o premisă a dezvoltării psihice, mediul este


sursă şi o condiţie, educaţia este un factor determinant, o
forţă motrică a dezvoltării.
În relaţiile mediu - educaţie fiinţa umană nu este pasivă, ci
poate realiza mai multe tipuri de interacţiuni:

 interacţiune reactivă- în mediul familial, în funcţie de ce a


reuşit să acumuleze, copilul va răspunde într-un anumit
fel, specific, la anumite stimulări

 interacţiune evocativă - nivelul reacţiilor copilului,


schimbându-se, antrenează răspunsuri diferenţiate ale
celor din jur, atenţie şi stimulări progresive

 interacţiune proactivă- pe măsură ce copilul, adolescentul


şi preadolescentul se dezvoltă, devin capabili să selecteze
relaţiile şi influenţele ce se exercită asupra lor,
construindu-şi un mediu propriu
„Sub influenţa acestor factori se desfăşoară un
proces complex şi îndelungat de formare a
personalităţii care atinge niveluri calitativ distincte,
deosebite între ele prin diferenţierea şi
specializarea interioară a componentelor
personalităţii, dar şi prin relaţiile de interacţiune şi
interdependenţă realizate între structura internă şi
factorii externi.” (M. Zlate)
 Realizaţi un eseu în care să evidenţiaţi
impactul şi tipul unic de interacţiune al
eredităţii, mediului şi educaţiei în cazul
vostru.