UMIDITATEA CONSTRUCTIILOR

Umiditatea este parametrul de stare care

se refera la cantitatea de apa nelegată
chimic conţinută de aer şi de materialele
capilar-poroase.
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

SURSE DE UMIDITATE ÎN CONSTRUCŢII

• apa iniţialã de construcţie, introdusã prin procesele de
execuţie;
• apa din teren, care pãtrunde prin ascensiune capilarã;
• apa meteorologicã, din precipitaţii (ploaie, zãpadã);
• apa de exploatare, rezultatã din procese umede;
• apa de naturã biologicã, provenitã de la oameni;.
• apa higroscopicã, absorbitã de unele materiale direct
din aer;
• apa de condens, provenitã din condensarea vaporilor
de apã.
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

• SURSE DE UMIDITATE • PRINCIPALELE SURSE

DE UMIDITATE IN
CLADIRI
1- Precipitatii – etanseitatea
acoperisului
2- Actiunea combinata
vant+ploaie – porozitatea
peretilor + fisuri
3- Infiltratii de apa
4- Vapori de apa
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Umiditatea aerului
• Conţinutul efectiv de vapori de apã din aer (masa vaporilor de apã -
mv), raportat la volumul total de aer umed (V) reprezintã umiditatea
absolutã a aerului (Ua), exprimatã în g/m3 sau Kg/m3.
• Conţinutul maxim de vapori de apã ce poate fi absorbit de aer la
temperatura T (masa vaporilor de apã la saturaţia aerului – mv,max),
raportat la volumul total (V) defineşte umiditatea absolutã de
saturaţie a aerului (Us sau Ua,max).
• Cantitatea de vapori de apã dintr-un volum de aer umed (mv),
raportatã la masa aerului uscat din volumul respectiv (ma) defineşte
concentraţia de vapori a aerului c, Kg vap./Kg aer uscat, iar
corespunzãtor saturaţiei rezultã concentraţia de saturaţie (cs).
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Corespunzãtor conţinutului de vapori de

apã al aerului la o anumitã temperaturã se
defineşte concentraţia (c) şi presiunea
parţialã a vaporilor (pv), iar în momentul
saturaţiei - concentraţia de saturaţie (cs),
presiunea de saturaţie (ps) ale vaporilor
de apã.
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Umiditatea relativã a aerului () exprimã

cota parte a conţinutului real de vapori de
apã din aer la temperatura T, faţã de
conţinutul maxim de vapori pe care îl
poate avea aerul la acea temperaturã, şi
se defineşte de regulã prin raportul dintre
presiunea parţialã (pv) şi presiunea de
saturaţie (ps):
 = (pv /ps )x 100 (%)
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Umiditatea materialelor de construcţii

• apa de construcţie, sau legatã chimic, prin reacţiile de
formare a structurii interne; nu este afectatã de
procesele de umezire-uscare;
• apa de structurã, sau de hidratare, reţinutã în urma
participãrii la formarea structurii cristaline a unor
materiale;
• apa higroscopicã, reţinutã în structura unor materiale
direct din faza gazoasã (vapori), prin fenomenele de
absorbţie sau adsorbţie, pe pereţii porilor şi capilarelor;
• apa liberã, reţinutã mecanic, datoritã contactului direct
al materialelor cu faza lichidã (infiltraţii din ploi, procese
funcţionale), sau ca urmare a fenomenului de condens.
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Umiditatea materialelor se exprima în douã

moduri:
• pe bazã gravimetricã, prin raportarea greutãţii
apei conţinute în material (Ga) la greutatea
materialului uscat (Go)
ug = (Ga /Go )x100 (%)
• pe bazã volumetricã, prin raportarea volumului
de apã existent în material (Va), la volumul
materialului uscat (Vo):
uv = (Va /Vo )x100 (%)
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

FENOMENUL DE CONDENS ÎN CONSTRUCŢII

Datoritã structurii interne capilaro-poroase sau fibroase,
majoritatea materialelor de construcţii care alcãtuiesc
elementele de închidere permit trecerea vaporilor de apã
sub efectul diferenţei de presiune parţialã, fiind prin
urmare permeabile la vapori de apã.

Permeabilitatea la vapori de apã (Pv) şi inversul

acesteia, rezistenţa la permeabilitate la vapori (Rv),
Pv = /d respectiv Rv = d/
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Condensul pe suprafaţã (fenomenul de rouã)

• ca urmare a creşterii concentraţiei vaporilor de apã din aerul
încãperilor, la temperaturã interioarã constantã, prin aport de vapori
datoritã surselor existente în interior, pânã la valoarea concentraţiei
de saturaţie (c = cs), dupã care surplusul de vapori se depune sub
formã de picãturi de apã pe suprafaţa unor elemente, începând cu
cele mai reci;
• prin scãderea temperaturii aerului interior, chiar în condiţiile în
care umiditatea absolutã (conţinutul de vapori) rãmâne constantã,
pânã se ajunge la valoarea pentru care presiunea parţialã a
vaporilor corespunde presiunii de saturaţie, adicã pv = pvs;
• prin scãderea temperaturii suprafeţei interioare a elementelor,
datoritã scãderii temperaturii aerului exterior sau interior, pentru
concentraţie constantã a vaporilor, pânã la atingerea valorii pentru
care conţinutul de vapori de apã din aer corespunde saturaţiei.
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Pentru evitarea declanşãrii fenomenului de condens pe

suprafaţa interioarã a elementelor de închidere
exterioare, trebuie adoptate urmãtoarele mãsuri
generale:
• creşterea temperaturii suprafeţelor interioare Tsi, prin
sporirea capacitãţii de izolare termicã a elementelor de
închidere, sau prin majorarea (în limitele permise de
criteriile economice) a temperaturii aerului interior, prin
furnizare de energie suplimentarã;
• micşorarea conţinutului de vapori din încãperi, prin
eliminare în exterior prin schimb de aer eficient, sau prin
reducerea numãrului şi a debitului surselor de vapori.
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Fenomenul de condens în structura

elementelor
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Variaţia presiunilor parţiale şi de saturaţie ale vaporilor de apã

 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Calculul la condens în structura elementelor are ca

scop:
• stabilirea riscului de condensare a vaporilor de
apã în element
• localizarea zonei de condens
• evaluarea cantitãţii de apã formatã în masa
elementului în perioada de condensare,
• posibilitatea de eliminare prin evaporare în
perioada caldã
• acumularea progresivã, de la an la an, datoritã
evaporãrii incomplete
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Calculul la condens se efectueazã prin metoda grafo-analiticã

(Glaser), cu urmãtoarele etape:
• Corespunzãtor condiţiilor temperaturilor de calcul a aerului interior şi
exterior, se calculeazã temperaturile pe suprafeţele straturilor (Tk).
• Se stabileşte presiunea de saturaţie a vaporilor pe suprafeţele
fiecãrui strat, funcţie de valorile temperaturilor (din tabele): psk =
f(Tk);
• Se calculeazã presiunile parţiale (pvk) pe feţele straturilor;
• Se traseazã diagramele pvk şi psk pe schema elementului
reprezentatã la scara rezistenţelor la vapori, în care în loc de grosimi
apar rezistenţele la vapori ale straturilor.

Dacã cele diagramele pvk şi psk au cel puţin un punct comun se

considerã cã este posibil fenomenul de condens în element.
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Combaterea fenomenului de condens

• sporirea gradului de izolare termicã a elementelor de închidere, având ca
efect distribuţia mai favorabilã a temperaturii în structurã, şi implicit a
presiunilor de saturaţie a vaporilor de apã, astfel încât cele douã diagrame
de presiuni ale vaporilor se distanţeazã;
• micşorarea debitului vaporilor de apã care strãbat elementul de
construcţie, prin reducerea numãrului şi debitului surselor de vapori de apã
din încãperi, precum şi prin eliminarea unei cantitãţi de vapori din aerul
interior printr-o ventilare eficientã;
• limitarea procesului de difuzie a vaporilor de apã prin elementele de
închidere exterioare şi mai ales a accesului vaporilor de apã în zonele reci,
favorabile condensãrii, prin prevederea de bariere de vapori plasate pe
faţa caldã a elementului sau a izolaţiei.
• asigurarea eliminãrii active a vaporilor de apã din structura elementelor,
prin ventilare naturalã, prin intermediul unor straturi de material cu
porozitate mare, spaţii de aer ventilat, reţele de canale de aerare etc.,
plasate în faţa zonei de condens şi puse în legãturã cu exteriorul prin orificii
sau dispozitive speciale.
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Dren periferic langa fundatie Dren periferic departat de fundatie

UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

Drenaj vertical
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

PROCEDEU DE DRENARE (DELTA –DRAIN)

1- perete de subsol
2- sistem DELTA-DRAIN
3- pietris
4- dren
5- suport beton
 UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII

PROCEDEU DE DRENARE (DELTA –DRAIN)

1-profil de etansare
2-sistem DELTA-DRAIN
3-pietris
4-dren
5-umplutura
UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII
UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII
UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII
UMIDITATEA ÎN CONSTRUCŢII
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA

Pierderea totală de căldură a clădirii (Qp) este constituită din

suma pierderilor de căldură prin transmisie directă (Qt) prin
elementele care alcătuiesc anvelopa, respectiv prin: pereţii exteriori,
cu componentele corespunzătoare zonelor opace (Qpe) şi zonelor
vitrate (Qpf), prin acoperişul-terasă (Qa), prin planşeul de la parter
(Qpl) sau/şi prin pereţii de subsol sau de soclu (Qs). La acestea se
adaugă căldura cedată spre mediul exterior odată cu aerul viciat
evacuat în cursul procesului de ventilare (Qv)

Qp = Qt + Qv = (Qpe + Qpf + Qa + Qpl + Qs) + Qv

COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Coeficientul global de izolare termică a unei clădiri de locuit (G)
este un parametru termoenergetic al anvelopei clădirii pe ansamblul
acesteia şi are semnificaţia unei sume a fluxurilor termice disipate
(pierderilor de căldură realizate prin transmisie directă) prin
suprafaţa anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de temperatură între
interior şi exterior de la 1 K, raportată la volumul clădirii, Ia care se
adaugă cele aferente reîmprospătării aerului interior, precum şi cele
datorate infiltraţiilor suplimentare de aer rece.
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA

G = [∑ (Lj τj ) / V] + 0,34 n [W/m3K]

• L coeficientul de cuplaj termic, calculat cu relaţia : L = A/R’m [W/K]

• τ factorul de corecţie a temperaturilor exterioare [ - ];
• V volumul interior încălzit al clădirii [m3];
• R'm rezistenţa termică specifică corectată medie pe ansamblul
clădirii a unui element de construcţie [m2 K/W];
• A aria elementului de construcţie [m2 ], având rezistenţa termică
R'm;
• n viteza de ventilare naturală a clădirii, respectiv numărul de
schimburi de aer pe oră [h-1].
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Anvelopa clădirii separă volumul încălzit al clădirii de:
• aerul exterior;
• sol (la plăci în contact direct cu solul, amplasate fie peste cota
terenului sistematizat, fie sub această cotă, precum şi la pereţii în
contact cu solul);
• încăperi anexă ale clădirii propriu-zise, neîncălzite sau mult mai
puţin încălzite, separate de volumul clădirii prin pereţi sau/şi
planşee, termoizolate în mod corespunzător (exemplu: garaje,
magazii, subsoluri tehnice sau cu boxe. pivniţe, poduri, camere de
pubele, verande, balcoane şi logii închise cu tâmplărie exterioară,
ş.a.);
• spaţii care fac parte din volumul constructiv al clădirii, dar care au
alte funcţiuni sau destinaţii (exemplu : spaţii comerciale la parterul
clădirilor de locuit, birouri, ş.a.);
• alte clădiri, având pereţii adiacenţi separaţi de clădirea considerată,
prin rosturi.
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Aria anvelopei clădirii A
A = ∑ Aj [m2]
• A aria anvelopei, reprezentând suma tuturor ariilor elementelor de construcţie
perimetrale ale clădirii, prin care au loc pierderile de căldură;
• Aj ariile elementelor de construcţie care intra în alcătuirea anvelopei clădirii şi anume:
- suprafaţa opacă a pereţilor exteriori;
- suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi/sau închise;
- suprafeţele ferestrelor şi uşilor exterioare, precum şi ale pereţilor exteriori vitraţi
şi ale luminatoarelor;
- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;
- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;
- suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
- suprafaţa plăcilor în contact cu solul;
- suprafaţa pereţilor în contact cu solul;
- suprafaţa planşeelor care delimitează clădirea la partea inferioară, de exterior (la
bowindouri, ganguri de trecere, etc.);
- suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii, de spaţii adiacente
neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii
etc.
COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Volumul clădirii V - reprezintă volumul încălzit al clădirii,
cuprinzând atât încăperile încălzite direct (cu elemente
de încălzire), cât şi încăperile încălzite indirect (fără
elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin
pereţii adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie semificativă. In
acest sens se consideră ca făcând parte din volumul
clădirii: cămări, debarale, vestibuluri, holuri de intrare,
casa scării, puţul liftului şi alte spaţii comune.
Mansardele, precum şi încăperile de la subsol, încălzile
la temperaturi apropiate de temperatura predominantă a
clădirii, se includ în volumul clădirii.
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de
construcţie (R'm ) se determină cu luarea în consideraţie a influenţei tuturor punţilor
termice asupra rezistenţelor termice unidirecţionale, în câmp curent (R).
Principalele punţi termice care trebuie să fie avute în vedere la determinarea valorilor
R'm sunt următoarele:
- la pereţi: stâlpi, grinzi, centuri, plăci de balcoane, logii şi bowmdouri, buiandrugi,
stâlpişori, colţuri şi conturul tâmplăriei;
- la planşeele de Ia terase şi de la poduri: atice, cornişe, streaşini, coşuri şi ventilaţii;
- la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea superioară: pereţii structurali şi
nestructurali de la parter şi zona de racordare cu soclul;
- la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea inferioară: pereţii structurali şi
nestructurali de la subsol, grinzile (dacă nu sunt termoizolate) şi zona de racordare
cu
soclul;
- la plăcile în contact cu solul: zona de racordare cu soclul, precum şi toate suprafeţele cu
termoizolaţia întreruptă;
- la planşeele care delimitează volumul clădirii la partea inferioară, de aerul exterior:
grinzi (dacă nu sunt termoizolate), centuri, precum şi zona de racordare cu pereţii
adiacenţi.
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Influenţa punţilor termice se poate evalua
aproximativ (simplificat) printr-o reducere
globală a rezistenţelor termice unidirecţionale (în
câmp curent), astfel:
- la pereţi exteriori 20...45 %
- la terase şi planşee sub poduri 15...25%
- la planşee peste subsoluri şi sub bowindouri
25...35 %
- la rosturi 10...20 %
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare
τ = ( Ti – Tj )/ ( Ti – Te)
Te temperatura exterioară convenţională de calcul pentru perioada rece a
anului, care se consideră în conformitate cu harta de zonare climatică a
teritoriului României,
pentru perioada de iarnă, astfel: .
• Zona l Te = -12°C
• Zona lI Te = -15°C
• Zona III Te = -18°C
• Zona IV Te = -21°C
Ti temperature interioară convenţională de calcul pe timpul iernii, care la
clădirile de locuit se consideră temperature predominantă a încăperilor:
• Ti = +20°C
Tu temperatura în spaţiile neîncălzite din exteriorul anvelopei, determinată pe
baza unui calcul al bilanţului termic.
Tj temperatura în mediul din exteriorul anvelopei care poate fi:
• Tj = Te sau Tj = Tu
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
La pierderile de căldură prin transfer termic se adaugă pierderile
aferente unor condiţii normale de reîmprospătare a aerului interior,
precum şi pierderile de căldură suplimentare, aferente infiltraţiei în
exces a aerului exterior, care poate pătrunde prin rosturile
tâmplăriei.

Aceste pierderi, raportate la volumul clădirii V şi la diferenţa de

temperatură ΔT = Ti –Te, au valoarea 0,34 . n [W/m3 K],
n viteza de ventilare naturala a clădirii, respectiv numărul de
schimburi de aer pe ora [h-1];
• 0,34 reprezintă produsul dintre capacitatea calorică masică şi
densitatea aparentă a aerului:
• ca =1000 W.s/(kg.K)
• ρa = 1,23 kg/m3
 COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Coeficientul global normat de izolare
termică GN este stabilit funcţie de :
- numărul de niveluri (N)
- raportul dintre aria anvelopei şi volumul
clădirii (A/V)
iar valorile acestuia pentru toate zonele
climatice sunt indicate in normative.
COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE
TERMICA
Nivelul de izolare termică globală este
corespunzător, dacă se realizează
condiţia:
G ≤ GN [W/m3 K]
 ACUSTICA CLADIRILOR

Problemele acusticii construcţiilor sunt:

1 - protecţia faţă de zgomote şi vibraţii;
• reducerea intensităţii zgomotelor la sursă;
• atenuarea zgomoţelor la trecerea prin elementele de
închidere.
2 - asigurarea condiţiilor optime de audiţie în săli
• tratamente acustice absorbante, pentru a reduce
reflexia sunetelor şi efectele sale negative;
• dirijarea convenabilă a sunetelor utile pe baza reflexiei.
 ACUSTICA CLADIRILOR

IZOLAREA ACUSTICĂ ÎN CONSTRUCŢII

Izolarea la zgomot aerian
Elementele de construcţie de închidere
sau de separaţie trebuie să asigure o
atenuare corespunzătoare a zgomotului
din exterior sau din încăperile adiacente,
astfel încât nivelul de zgomot efectiv din
încăperea protejată să nu depăşească
nivelul admisibil (Lad).
 ACUSTICA CLADIRILOR

Sunetele sunt vibraţii transmise printr-un mediu elastic sub formă de

unde, care având o anumită intensitate şi frecvenţă sunt percepute
de urechea omenească, producând senzaţii auditive.

Sunetele pot fi simple sau complexe (sunete muzicale, zgomote).

Sunetele supărătoare, indiferent de natura lor reprezintă zgomote.

Sunetele se pot propaga prin aer, în care caz se numesc sunete

sau zgomote aeriene, sau prin medii solide (elemente de
construcţie) fiind numite sunete sau zgomote structurale.

Zgomotele produse de lovituri, şocuri etc. sunt zgomote de impact

şi se transmit prin structură şi prin aer.
 ACUSTICA CLADIRILOR

Sunetele produse de un număr mic de vibraţii,

adică cele cu frecventă mică se numesc sunete
joase, iar cele produse de un număr mare de
vibraţii deci cu frecvenţă mare se numesc
sunete înalte. Urechea omenească percepe
sunete cu frecventa între 16 şi 20000 Hz.
Vibratiile mecanice cu frecvenţe mai mici de 16
Hz se numesc infrasunete iar cele cu frecvenţe
mai mari de 20000 Hz se numesc ultrasunete.

In construcţii interesează în special intervalul

de frecvenţe 100 ... 6400 Hz.
 ACUSTICA CLADIRILOR

• Intensitatea sunetului (I) este fluxul de energie acustică care străbate

unitatea de suprafaţă perpendicular pe direcţia de propagare a undelor
sonore în unitatea de timp. Se măsoară în W/m2.
• Nivelul de intensitate acustică (Li) exprimă constatarea că senzaţia
auditivă este proporţională cu logaritmul excitaţiei şi se defineşte prin
relaţia:
Li = 10 log I/I0
I este intensitatea sunetului, iar I0 - intensitatea sonoră de referinţă, cu
valoarea de 10-12 W/m2.
Unitatea de măsură a nivelului de intensitate sonoră este 1 decibel (dB),
definit ca nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de 1,26 ori mai
mare decât intensitatea sunetului de referinţă.
• Nivelul de tărie acustică este corespondentul auditiv al nivelului de
intensitate sonoră şi se măsoară în foni. Pentru frecvenţa de 1000 Hz,
nivelul de tărie al sunetului este numeric egal cu nivelul de intensitate
sonoră.
 ACUSTICA CLADIRILOR

La întâlnirea unui obstacol o parte din

energia sonoră se reflectă (Er), o parte
este absorbită (Ea) şi o parte (Et) este
transmisă prin element (E = Er + Ea + Et).
Raportul dintre energia acustică absorbită
şi cea incidentă se numeste coeficient de
absorbţie (α = Ea/E) şi variază cu natura
materialalor şi cu frecvenţa sunetului.
 ACUSTICA CLADIRILOR

• Reverberaţia reprezintă amortizarea

energiei acustice într-o încăpere închisă
după încetarea emisiei sursei, concretizată
prin prelungirea sunetului. Durata de
reverberaţie (T) este timpul în care nivelul
acustic dintr-o încăpere scade cu 60 dB
după încetarea sursei sonore.
 ACUSTICA CLADIRILOR

gradul de izolare acustică efectiv (Def ) al elementelor

să fie cel putin egal cu gradul de izolare necesar (Dnec )
stabilit functie de nivelul de zgomot perturbator (Li) şi
nivelul admisibil (Lad) corespunzător destinaţiei
încăperii.
Def ≥ Dnec
Dnec = Li – Lad
Izolarea acustică efectivă a unui element se poate
determina experimental sau pe cale analitică, cu ajutorul
unor relaţii care ţin seama de variaţia Iogaritmică a
gradului de izolare acustică cu masa elementului (legea
masei):
DEF = k log m + c
 ACUSTICA CLADIRILOR

îmbunătăţirea gradului de izolare

acustică la zgomot aerian a elementelor
se poate face pe baza creşterii masei,
fie prin majorarea grosimii, fie prin
adoptarea unui material cu densitate
mai mare.