Hemoragia si hemostaza

• Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în afara sistemului

vascular prin una sau mai multe soluţii de continuitate ale
acestuia.
Clasificarea hemoragiilor
• Clasificarea hemoragiilor se face după mai multe criterii:
a) După natura vasului lezat, se diferenţiază:
· Hemoragia arterială – sângele are culoarea roşu deschis şi ţâşneşte
ritmic;
· Hemoragia venoasă – sângele are culoarea roşu închis şi se
exteriorizează sub presiune constantă, fără pulsaţii;
· Hemoragia capilară – este difuză neavând o sursă anume de
sângerare, sângerează în pânză.
• Rareori se întâlnesc tipuri pure de hemoragie. De cele mai multe ori,
hemoragia este mixtă, cu predominanţa uneia dintre ele.
b)- In funcţie de sediul sângerării, se deosebesc:
1) Hemoragia externă – când sângele se scurge în afară printr-o
plagă;
2) Hemoragia internă – când sângele se acumulează într-o
cavitate anatomică în interiorul organismului.

După localizarea hemoragiei interne deosebim:

- hemotoraxul – acumularea sângelui în cavitatea pleurală;
- hemoperitoneul – acumularea sângelui în cavitatea peritoneală;
- hemopericardul – acumularea sângelui în cavitatea pericardică.
 3) Hemoragia internă exteriorizată - este o hemoragie internă într-un organ
cavitar, urmată de eliminarea sângelui la exterior pe cale naturală.
În funcţie de sursa sângerării, deosebim:
- Epistaxis – hemoragia mucoasei nazale;

- Hemoptizia –hemoragia a cărei sursă este la nivelul arborelui respirator. Sângele

este roşu, aerat, spumat, eliminat pe gură prin efort de tuse.

- Hematemeza – eliminarea pe gură, prin vărsături, de sânge amestecat cu chiaguri.

Sângerarea îşi are sediul în esofagul interior, stomac sau duoden. Când hemoragia
este puternică, sângele este roşu, nealterat, dacă însa sângerarea este redusă şi
sângele stagnează în stomac,sângerarea are aspect de „zaţ de cafea”

- Melena – constă în exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv ca urmare a

unei hemoragii digestive superioare, prin defecaţie. Scaunul melenic este negru,
lucios, moale, de culoareapăcurei.
- Hemoragia ocultă – constă într-o sângerare digestivă de mica
intensitate dar persistentă, ce nu modifică aspectul scaunului, dar care
prin eliminarea fierului, produce în timp anemie.
- Menstre (metroragie) – sângerare de origine uterină, exteriorizată
prin vagin, produsă în intervalul dintre două cicluri menstruale;
- Menoragia – menstruaţie excesiv de abundentă şi prelungită;
- Hematuria – sângerarea prin micţiune produsă la nivelul aparatului
reno-urinar.
4) Hemoragia intratisulară – în urma căreia, prin acumulare locală de
sânge se produce un hematom.

După cauza generatoare a hemoragiei,se diferenţiază:

• Hemoragii traumatice (accidentale sau chirurgicale);
• Hemoragii netraumatice, când sângerarea are loc în absenţa unui
traumatism (agresiune chimică, tulburări trofice etc.).
• După abundenţa sângerării, hemoragiile pot fi:
1) de mică intensitate (de gravitate mică), când cantitatea totală de
sânge care s-a pierdut este mai mică de 500 ml. Clinic: TA 100 mmHg;
AV 100 b/min; Hb10 g; Ht35%;
2) de gravitate medie, când cantitatea de sânge este între 500 şi
1500ml; cu tablou clinic evident: 80 TA 100mmHg; 100 AV 120b/min;
Hb=8-10 g; Ht=30-35%; apar simptome clinice - astenie, ameţeli, chiar
senzaţii de lipotimie.
3) de gravitate mare, însoţite de şoc şi colaps circulator, pierderea de
sânge este continuă şi depăşeşte 1500 ml; clinic AV 120 b/min, apoi
160 b/min în faza decompensată, TA 80 mm Hg, Hb 7 g Ht 25%,
extremităţile sunt reci şi transpirate.
4) Cataclismice, când ritmul pierderii de sânge este rapid (din base
mari), colaps vascular care conduce la comă.
• Simptomatologia pacienţilor cu hemoragie depinde de:
• cantitatea de sânge pierdută;
• ritmul sângerării;
• continuarea sau oprirea sângerării;
• condiţia biologică a bolnavului;
• nivelul anterior al hemoglobinei (Hb) şi al hematocritului (Ht).
O sângerare de mică intensitate nu are repercursiuni importante.
Hemoragiile medii şi grave sunt însoţite însă de tulburări din partea
întregului organism, pacientul acuzând: astenie marcantă, ameţeli, lipotimie
la trecerea în ortostatism, tulburări de vedere şi echilibru, stare de agitaţie şi
anxietate datorită lipsei de oxigen a creierului.
Se constată paloarea accentuată a tegumentelor şi mucoaselor, transpiraţii
reci, polipnee, tahicardie, tensiunea arterială are tendinţă de scădere, sete
intensă, limba uscată, diureză în cantitate mică (oligurie).
Clasificarea hemostazelor
• Hemostaza reprezintă oprirea spontană sau terapeutică a hemoragiei.
• Hemostaza spontană se realizează prin mijloace proprii ale organismului.
Aceasta este posibil însă numai pentru vase mici (capilare, venule,
arteriole).
Procesul se desfăşoară în trei faze succesive:
• o Faza vasculară în care la nivelul vasului lezat se produce o vasoconstricţie;
• o Faza endotelio-trombocitară în care la nivelul endoteliului vascular lezat
se aglomerează trombocite care vor căuta să închidă breşa din vasul lezat
formând un chiag provizoriu, care în timp determină o reţea de fibrină ce
conduce la un chiag definitiv şi reparare endotelială;
• o Faza de coagulare propriuzisă când prin vasul de sânge lezat continuă
curgerea sângelui fără extravazare, vasospasmul revine la normal.
• Hemostaza terapeutică (chirurgicală) poate fi provizorie sau definitivă
a) Hemostaza provizorie constituie manevra de urgenţă făcută în scopul
opririi temporare a hemoragiei. Modalităţi de realizare a acesteia:
- poziţionarea pacientului în funcţie de sângerare;
- compresie digitală a vasului lezat, pe un plan osos (cu tampon,
compresă);
- compresie circulară deasupra sau dedesubtul zonei lezate (cu garou
sau cu mijloace improvizate – curea, cravetă).
Intermitent, la 15-30 minute, acesta trebuie slăbit câteva minute
pentru a permite irigarea ţesuturilor. Nu se va aplica pe o durată mai
mare de două ore, deoarece există riscul de apariţie a şocului de
degarotare.
b)- Hemostaza definitivă se obţine prin obliterarea lumenului vascular,
ligaturarea vasului sau sutura plăgii vasculare şi se poate realiza prin:
- electrocauterizare, o metodă larg utilizată;
- forcipresura (strivirea), se realizează cu pensă. Este o metodă des folosită la
hemostaza parietală;
- tamponare, aplicată pentru plăgi sau cavităţi mai mici în care se introduc
meşe sterile îmbibate cu apă oxigenată, care se îndepărtează după 24 ore;
- ligatura vasului, mijlocul cel mai eficient şi mai sigur de hemostază;
- sutura vasculară, indicată pentru vasele de calibru mediu şi mare. Se
realizează prin coaserea orificiului produs în vas;
- capitonajul, metoda constă în apropierea strânsă a buzelor plăgii prin
câteva fire de catgut;
- embolizarea selectivă a vasului lezat. Este o tehnică laborioasă, ce
presupune cateterism arterial.