OSIFICAREA MANDIBULEI

mandibula este al 2-lea os care își începe

osificarea, dupa claviculă. Osificarea
mandibulei începe în ziua 30-40 de viață
intrauterină.
există mai multe centre (puncte) de osificare. Astfel:
Pt. ramura orizontală:
- punctul central (punctul angular inferior), nucleu
principal
-punctul incisiv secundar
-punctul mentonier (simfizar)
Pt.ramura verticală: -punctul condilian
-punctul coronoidian
-un punct situat în zona spinei Spix
-intern de aceste puncte se află cartilajul lui Meckel
 Osificarea ramurii orizontale
Primele schițe osoase apar altor lamele arcuate, care,
la nivelul punctului împreună cu primele,
central, situat în locul delimitează orificiul
viitoarei găuri mentonier.
mentoniere, la locul de
bifurcare în nervul
mentonier și incisiv, ca
niște lamele arcuate
formând un fel de gutieră
în care se găsește nervul
incisiv. Urmează formarea
primele lame osoase se formează lateral, extern de
cartilajul lui Meckel. Osificarea se propagă înapoi,
spre distal și marginea inferioară a mandibulei
membranoase. Lama osoasă se îngroașă, crește
în dimensiune verticală și se răsfrânge,
îndreptându-se în sus,în contact cu fața
vestibulară a cartilajului Meckel. Rezultă astfel 2
lame (lama internă și lama externă), lame situate
lateral(extern) de cartilajul Meckel, între care se
formează un șanț. În șanțul delimitat de cele
două lame se află o venă, pachetul vasculo-
nervos inferior și mugurii dentari.
Cele două lame osoase emit prelungiri
orizontale ce vor septa acest șanț. Primul
plafon osos apare sub pachetul vasculo-
nervos inferior, delimitând un canal în care se
află vena osoasă, canalul Serres. În timp,
vena, ca și canalul Serres se atrofiază.
Superior, între pachetul vasculo-nervos
inferior și mugurii dentari, septul osos
delimitează printr-un plafon osos canalul
mandibular.
În țesutul mezodermal dintre mugurii dentari
apar prelungiri osoase (trabeculări) orizontale
Deasupra acestui canal apar noi prelungiri
osoase, care separă mugurii dentari unii de
alții, îi încadrează, lăsând o zonă care
corespunde lui iter dentis. Plafonul care separă
canalul mandibular de regiunea foliculilor și
pereții dintre foliculi sunt străbătute de tunele
prin care trec pedunculii vasculo-nervoși.
Trei stadii în dinamica osificării mandibulei(după Andronescu)
Osificarea inițiată la nivelul nucleului central se
întinde anterior până în regiunea
parasimfizară și posterior, participând la
formarea ramurii ascendente.
 Osificarea regiunii simfizare și
mentoniere
Prin activitatea punctelor mentonier și incisiv
secundar, puncte care apar mai târziu. țesutul
osos rezultat din proliferarea acestora se
sudează cu masa osoasă rezultată din nucleul
central în luna a IXa.
Există multe teorii care susțin că o parte din osul
mentonier (și anume zona apofizelor genii) ar
fi de origine encondrală, din extremitatea
mezială a cartilajului Meckel, fiind singurul
element care ar rămâne din cartilajul lui
Meckel și care contribuie la dezvoltarea
ulterioară a proeminenței mentoniere.
Zona mentonului:
• Au existat multe discuții referitoare la echilibrul
filogenetic și ontogenetic al acestei zone. Ea este
considerată o întărire (îngroșare) osoasă, pe care:
• Unii autori o consideră ca fiind rezultatul îndoirii
mandibulei în zona frontală
• Alți autori o consideră ca fiind rezultatul axului
de implantare a dinților
• Alți autori o consideră ca fiind rezultatul inserției
musculare de pe marginea inferioară a zonei
anterioare a mandibulei
Din punct de vedere filogenetic, mentonul este
considerat ca:
• Un contraechilibru anterior al expansiunii
posterioare a cutiei craniene și reducerii
scheletului facial și dentar
• Un rezultat al angulării bazei craniului
• Un rezultat al poziției verticale și locomoției
(ce contribuie de asemenea la modificările
bazei craniului)
• La om, stadiul fetal este caracterizat prin
absența mentonului,care evoluează cu
creșterea. La sexul masculin apoziția de os
parasimfizar pare a fi ultima schimbare a
formei din perioada de creștere. Între 16-23
ani (Graber), apoziția modelantă dă o nouă
formă mentonului.
În anomaliile cls II/1 Angle mentonul este mic,
spre deosebire de cls. II/2, în care este foarte
dezvoltat, dezvoltare care se consideră a fi
legată de axul de implantare al incisivilor
inferiori
Tweed considera că tratamentele ortodontice,
după modul de acțiune si rezultatul asupra
axului incisivilor inferiori, pot produce
modificări la nivelul mentonului.
Pe linia mediană se află sutura mentonieră, care
se închide:
• În 1/3 inferioară: la 1-2 ani
• În 1/3 medie: la 3-4 ani
• În 1/3 superioară: odată cu erupția incisivilor
permanenți
 Osificarea ramurii ascendente.

Se face direct, osificare de origine membranoasă,

pornind din:
• Punctul condilian-osificare condil și partea
posterioară a ramurii ascendente
• Punctul coronoidian- osificarea apofizei
coronoide și a porțiunii adiacente din ramura
ascendentă
• Punctul spinei Spix, din care pornește osificarea
feței interne și a marginii anterioare a ramurii
ascendente
În afară de cele 3 puncte de osificare (condilian,
coronoidian și punctul din zona spinei lui Spix),
apar și niste cartilaje, în lunile III-IV de viață
intrauterină
• Cartilajul primar: cartilajul lui Meckel
• Cartilaje secundare: condilian, coronoidian,
angular și incisiv(simfizar).
Central se găsește canalul dentar, în care intră
nervul mental și care merge până între cei 2 Pm.
• Cel mai important este cartilajul condilian. El
are o formă alungită, cu vârful în jos, spre
regiunea trigonului retromolar, iar porțiunea
lui posterioară coafează conturul condilului.
Apariția cartilajului condilian creează
posibilitatea unei creșteri mai rapide a
mandibulei, participă și la formarea ramurii
ascendente, nu doar a condilului. Osificarea lui
debutează de la vârf, din partea inferioară într-
un ritm destul de rapid, astfel că în luna a IXa
(la naștere) persistă numai porțiunea
superioară. Această porțiune rămâne cu
activitate de creștere condrogenică până în
jurul vârstei de 21 ani. Osul encondral format
are ochiuri largi ce sunt în continuitate sau
comunică cu cartilajul.
La nivelul cartilajului condilian creșterea se face
inițial în sus și înapoi,realizându-se o alungire
în sus și înapoi a ramurii ascendente după
care mandibula se deplasează în jos și înainte
(nu se mai poate dezvolta în sus și înapoi,
pentru că acolo se află cavitatea glenoidă).
Deși își încetează activitatea la 21 ani,
cartilajul condilian și-o poate relua în situații
patologice.
• Cartilajele simfizare (pt.menton): osificarea lor
se face devreme, odată cu reducerea
completă a cartilajului lui Meckel.
• Cartilajul angular: de importanță redusă, se
osifică mai târziu
• Cartilajul coronoidian: servește de model
cartilaginos pentru osificarea apofizei
coronoide, este activ până în luna VII-VIII de
viață intrauterină
Concluzie: mandibula prezintă o osificare
encondrală importantă, însă la fel de
importantă este și osificarea directă, de
membrană. Deci, ne aflăm în fața unui
segment cu o evoluție complexă, atât în ceea
ce privește creșterea, cât și dezvoltarea.
 Osificarea Maxilarului
Maxilarul beneficiază mai ales de osificare directă
(desmală, de membrană). Există 5 puncte de
osificare pentru fiecare hemimaxilar:
• Punctul nazal (pt. regiunea canină și apofiza
ascendentă a maxilarului)
• Punctul incisiv (între punctul nazal și linia
mediană)
• Punctul palatin (pt. cele ¾ posterioare ale
apofizele palatine ale osului maxilar)
• Punctul malar
• Punctul orbito-nazal (care formează sinusul
maxilar și partea internă a planșeului orbital)
Punctele de osificare apar în luna a IIa, cresc rapid și
fuzionează între ele(aproximativ luna a IVa).
Se poate considera că există 2 mari porțiuni pt.
osificarea maxilarului:
Porțiunea anterioară: punctul premaxilar (incisiv) -
care provine din mugurele nazal intern,situat sub
orificiul nazal
Porțiunea posterioară: punctul postmaxilar (care
provine din mugurele maxilar), situat sub orbită
Cele 2 porțiuni au o dezvoltare relativ rapidă, se
apropie dar rămân multă vreme separate de o
fantă între mugurii IL și canin. La acest nivel,
între premaxilă și postmaxilă există un țesut
conjunctiv amorf, la nivelul căruia pot să apară
tulburări de dezvoltare (tulburări de formă, de
volum, de implantare a dinților, chisturi,
despicături, etc.). Dezvoltarea celor 2 zone
(pre- și post maxila) se face atât în suprafață,
cât și în profunzime.
 Osificarea în suprafață:

Premaxila se dezvoltă:
• În jos, formând lama osoasă alveolară
externă-în regiunea incisivă
• Înainte, pe sub fosele nazale, formând spina
nazală anterioară
• În sus, formând apofiza ascendentă a
maxilarului
Postmaxila se dezvoltă:
• În jos, formând lama alveolară externă de la
canin la ultimul molar
• În sus și anterior, formând partea posterioară
a apofizei ascendente a maxilarului și partea
anterioară a planșeului orbitei, până la sutura
infraorbitară
• În sus și posterior, formând apofiza malară a
osului maxilar și restul planșeului orbitei
Osificarea în suprafață
 Osificarea în profunzime
de la lama aveolară externă pornesc în
profunzime travee osoase, care pătrund
printre foliculii dentari, înglobând și resturi
epiteliale din lama dentară (luna a IVa)
Osificarea în profunzime
traveele prezintă câteva particularități, și anume:
• Pe linia mediană (unde se unesc 2 premaxile): în
vecinătatea liniei mediane se formează două
proeminențe- procesele palatine mediane, unite
median prin sutura palatină, și mărginind lateral
cele două canale nazo-palatine, prin care trece
pachetul vasculo-nervos incisiv. Pe linia mediană,
premaxilele emit septuri osoase care delimitează
alveolele incisivilor centrali
La nivelul spațiului dintre mugurii IL și C ( unde se
unesc premaxila cu postmaxila traveele se împart
de parcă ar întâlni obstacolul unei suturi- sutura
incisivo-canină. De asemenea, la acest nivel există
2 alveole:
• O alveolă din premaxilă, pt. IL
• O alveolă din postmaxilă, pt. canin
În rest, există câte o alveolă, între foliculii dentari.
Într-o etapă ulterioară nu mai există prelungiri ale
lamei dentare. În schimb, osul este complet
format (se formează procesul alveolar).
 FORMAREA SINUSURILOR MAXILARE

• Dupa formarea cavităților nazale primare,

relieful începe să se modifice prin apariția
cornetelor și meaturilor nazale.
• Fundul meatului mijlociu se adâncește, ia
denumirea de infundibul, care se întinde și
pătrunde în interiorul formațiunilor
cartilaginoase și osoase ale părții superioare
ale feței, pneumatizându-le.
Infundibulul se întinde :
• Înapoi (și formează sinusul maxilar)
• În sus (și formează sinusurile frontale)
• În sus și ușor lateral (și formează celulele
etmoidale anterioare)
Liniile de forță masticatorii trec în general pe lângă
sinusul maxilar. Ele reprezintă rezultatul
distribuirii forțelor generate de aparatul dento-
maxilar. Sinusurile maxilare încep să se formeze în
săptămâna 10 de viață intrauterină, progresează
în profunzime pe măsură ce mugurii dentari
coboară. La naștere, sinusurile maxilare au
mărimea unui bob de mazăre (sunt foarte mici),
încep să se dezvolte dupa vârsta de 6 ani (ceea ce
explică de ce copiii până la 6 ani nu fac sinuzite).
 MECANISMELE CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII LA NIVELUL
Ap.D.M(aparatul dento-maxilar)
Creșterea = progresarea anatomică a elementelor
Dezvoltarea = adaptarea funcțională, de finisare
Organogeneza și morfogeneza implică următoarele procese:
Automultiplicarea (celule de același fel)
Diferențierea
Organizarea
Referitor la înălțime și greutate:
În viața intrauterină: -înălțimea crește de 5000 ori
-greutatea crește de 6,5 miliarde ori
Dupa naștere și până la vârsta adultă:
-înălțimea crește de 3,5 ori
-greutatea crește de 20 ori
Osificarea începe în viața intrauterină și se
continuă dupa naștere diferențiat pe sexe:
- la bărbați până la 20-21 ani
- la femei până la 16 ani
Pentru a aprecia dacă individul mai are sau nu
potențial de creștere, folosim noțiunea de
vârstă biologică (în care intră: vârsta dentară,
vârsta osoasă și vârsta endocrină). Vârsta
biologică se raportează la vârsta cronologică.
Cel mai constant dintre elementele vârstei
biologice este vârsta osoasă.
• Vârsta osoasă se apreciază cel mai frecvent și mai coret
pe radiografii. Se folosesc (ca radiografii) următoarele:
• Radiografia pumnului (a palmei)
• Radiografia ultimului metacarpian (dacă acest os nu s-a
osificat încă, mai există creștere la nivelul aparatului
dento-maxilar)
• Radiografia cotului
• Radiografia oaselor carpiene este cea mai importantă
(!atenție! la femei există o precocitate față de bărbați)
• Radiografia coloanei cervicale
Baiat, 10 ani
Adult
Vârsta osoasă se apreciază dupa:
• Numărul centrelor de osificare
• Gradul de osificare al oaselor carpiene,care ne
dau posibilitatea să le corelăm cu zonele de
creștere facială și cu înălțimea + greutatea
individului.
Toți acești parametri de creștere sunt influențați
de diverși factori: factori ereditari, factori de
mediu, factori loco-regionali.
Tipuri de creștere:
1. Creștere la nivelul cartilajelor de creștere (cea
mai veche): caracterizează oasele lungi
2. Creșterea suturală (care apare la locul de unire
dintre oasele late, de origine desmală)
3. Creșterea periostală (care se păstrează toată
viața, dar într-un ritm redus)
4. Creșterea prin resorbție și apoziție osoasă
5. Creșterea la nivelul ligamentelor alveolo-dentare