Sunteți pe pagina 1din 3

Cantec

Nichita Stanescu
«a diminua » – kata

« a desface » -lyein.
1
Tu ai un fel de paradis al tău
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un braț
și cateva frunze iți cad înainte.
Cu ovalul feței se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
de-a ridica orașele ca norii,
și de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
când aerul devine mov și rece
și harta serii fără margini,
și-abia mai pot rămane în viață
mai respirănd, cu ochii lungi, imagini. 2
Cuvintele toate-şi pierd sensul,
Spun tâmplă şi cred că-i călcâi,
Iubire, ascultă-mă bine,
Adio, adică rămâi.

Pe sobă sunt blocuri de gheaţă,


La Cercul Polar cresc lămâi,
Eu nici nu mai ştiu adevărul,
Adio, adică rămâi,

lubindu-te, parcă-ţi port ură,


Reproşuri, când fac, te mângâi,
Spun viaţă şi tu auzi moarte,
Adio, adică rămâi. 3