Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

IMPACTUL
INSTITUŢIONALIZĂRII ASUPRA
DEZVOLTĂRII EMOŢIONALE
Cuprins

Introducere Capitolul 2. Metodologia cercetării


Capitolul 1. Fundamentele teoretice ale cercetării 2.1. Obiectivele cercetării
1.1. Dezvoltarea emoţională 2.2. Ipotezele cercetării
1.2. Ataşamentul 2.3. Metode şi tehnici folosite
1.2.1. Dezvoltarea ataşamentului 2.4. Prezentarea lotului de subiecţi
1.2.2. Importanţa ataşamentului în copilărie. Construirea încrederii Capitolul 3. Prezentarea, analiza, interpretarea
datelor
1.3 Dezvoltarea emoţională la copiii separaţi de părinţi 3.1. Informaţii obţinute în urma aplicării interviului
1.3.1. Definirea abandonului copiilor 3.2. Informaţii obţinute în urma aplicării chestionarului
1.3.2. Protecţia drepturilor copiilor în România Concluzii
1.3.3. Consecinţe ale instituţionalizării asupra dezvoltării emoţionale Anexe
Bibliografie
Fundamentarea teoretică
Teoria ataşamentului descrie şi integrează ştiinţific nevoia oamenilor
de a forma şi întreţine legături emoţionale puternice cu alţi oameni.
Încă de mici (primii 3 ani de viață), copiii au nevoie să-şi dezvolte o legătură strânsă
măcar cu un părinte sau îngrijitor astfel încât prin intermediul experienţelor cu această
persoană latura lor emoţională să se dezvolte normal.

Copiii îşi creează prima relaţie emoţională de durată în primului an de viaţă. Însă ce se
întâmplă dacă nu pot să facă acest lucru din cauză că le lipseşte acea şansă, cum se
întâmplă cu copiii crescuţi în instituții de stat, unde nu există figuri parentale?
Justificarea cercetării
Copiii instituţionalizaţi se confruntă cu nesiguranţa viitorului
lor iar prognosticul evoluţiei acestora este întunecat de: lipsa
oportunităţilor de învăţare a rolurilor şi deprinderilor necesare
vieţii adulte, deprivarea de experienţele emoţionale
indispensabile adaptării sociale adecvate, absenţa suportului
acordat de obicei de familie.
În acest context, prin lucrarea de faţă am încercat să pledez
pentru importanţa îngijirii acestor copii într-un mediu familial
arătând, prin intermediul acestei microcercetări, influenţa pe care
o are asupra dezvoltării unui copil, marcat de rana separării de
părinţi, mediul în care este îngrijit şi calitatea relaţiilor pe care le
stabileşte cu cei din jur.
Obiectivele cercetării
1. Analizarea interdependenţei dintre influenţele mediului
existenţial (asistent maternal/centru de plasament) şi
dezvoltarea afectivă a tinerilor.

2. Identificarea tipului de ataşament al copiilor


instituţionalizaţi (centre de plasament, asistenţi maternali).

3. Identificarea personalităţii conturate în funcţie de stilul


de ataşament dezvoltat.
Ipotezele cercetării

1. Există o serie de diferenţe semnificative în dezvoltarea


afectivă a tinerilor crescuţi în centrul de plasament în
comparaţie cu cei crescuţi de asistenţi maternali.

2. Copiii care au fost ocrotiţi de asistenţi maternali dezvoltă


un ataşament securizant, spre deosebire de copiii crescuţi în
centrele de plasament, la care tipul de ataşament poate varia.
Prezentarea instrumentelor cercetării

Pentru realizarea obiectivelor propuse spre cercetare, am folosit


ancheta pe bază de interviu şi ancheta prin chestionar, însoţite de
observaţie.
Ancheta pe bază de interviu
În ceea ce priveşte interviul administrat grupului ţintă, în cadrul
acestei cercetări, acesta este unul cu întrebări deschise, semistructurat,
alcătuit din 13 întrebări prin care am urmărit să aflu mai multe
amănunte legate de felul în care au crescut şi au fost îngrijiţi aceşti
copii, în centre de plasament sau în familii substitutive.
Ancheta prin chestionar
Pentru a măsura ataşamentul şi a diferenţia subiecţii în funcţie de stilul
de ataşament am folosit chestionarul lui Collins şi Read (1990) : AAS
(Adult Attachement Scale). Chestionarul este alcătuit din 12 itemi, câte 4
pentru fiecare tip de ataşament (ataşament securizant, ataşament evitant,
ataşament anxios). Ancheta întreprinsă are un caracter cantitativ, întrebările
din cadrul chestionarului adresat tinerilor fiind întrebări închise.

Metoda observaţiei
Am ales să observ fiecare subiect în parte, urmărind comportamentul
acestuia şi interacţiunea lui cu mine (o persoană străină lui) pe parcursul
derulării interviului deoarece, spre deosebire de alte metode de cercetare,
observaţia evidenţiază în mod direct interesul şi atitudinea subiectului faţă
de activitatea desfăşurată.
Prezentarea lotului de subiecți

Studiul efectuat în vederea identificării impactului


instituţionalizării asupra dezvoltării emoţionale a copiilor a
fost realizat pe un eşantion alcătuit din 10 subiecţi (6 băieţi şi
4 fete), cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani.
Cei 10 participanţi la cercetare sunt ocrotiţi în medii
diferite. Astfel, 5 dintre aceştia beneficiază de măsură de
protecţie într-o familie substitutivă iar ceilalţi 5 sunt ocrotiţi
într-un centru de plasament din municipiul Reşiţa.
Testarea ipotezei 1
În urma analizării tuturor răspunsurilor date de către subiecţi în timpul interviului, am
constatat că dezvoltarea afectivă a tinerilor crescuţi în centrul de plasament, comparativ cu
dezvoltarea afectivă a tinerilor crescuți de asistenți maternali, are de suferit din cauză că a lipsit
din viața lor persoana de atașament. Excepție face subiectul numărul 10 care deși a fost crescut
în centrul de plasament, de la naștere până la vârstă adultă, a avut norocul ca unul dintre
îngrijitori să-și îndrepte toată grija și atenția către el.
EXEMPLU: Întrebarea nr. 3: Încearcă să-mi descrii puţin relaţiile pe care le-ai avut cu
persoanele care te-au îngrijit când ai fost mic/mică.
Răspunsuri date de copii crescuți în familii substitutive: Era mereu atent să am tot ce îmi
trebuie.; am crescut într-o familie bună. Deşi sunt nişte străini pentru mine, mi-au oferit o
educaţie bună.; ...am avut o copilărie foarte frumoasă; Şi când eram rea ei mă iubeau.;
Răspunsuri date de copii crescuți în centru de plasament: ...erau prea mulţi oameni în jurul
meu. Erau multe educatoare care aveau grijă de noi.; aveau grijă de noi, dar nu puteau să se
împartă pentru toţi.; ...erau câteva doamne educatoare care aveau grijă de noi, dar nu erau
afectuoase; Am avut o copilărie grea...; Dacă ascultam se purtau bine cu mine, dar nu am avut
niciodată pe cineva care să se ocupe doar de mine, care să mă iubească doar pe mine. Deși aș
fi vrut...; Ea era singura care se ocupa mai mult de mine.;
Testarea ipotezei 2
În urma aplicării chestionarului şi obţinerea rezultatelor, se observă că acei copii care au
avut lângă ei o persoană care a răspuns în mod constant şi consecvent nevoilor lor, în cazul de
faţă asistentul maternal, au acum un ataşament securizant. Acei copii care au crescut de la
vârste mici în case de copii, unde persoanele care îi îngrijeau se succedau iar atenţia lor nu
putea fi centrată pe un singur copil, ci împărţită la toţi cei ocrotiţi, au avut de suferit din punct
de vedere emoţional, neprimind suficientă afecţiune, astfel încât unii au acum un ataşament
securizant, alții un atașament evitant iar alţii au ataşament anxios.
Concluzii
Am aflat din diferite surse că ataşamentul este o legătură afectivă de
durată, pe care orice copil o poate stabili cu o persoană cu care
interacţionează.
Modul în care cei din jur interacţionează cu copilul chiar de la naştere,
trimite acestuia mesaje legate de felul în care îşi pot exprima emoţiile, de
împrejurimile în care îşi pot exterioriza emoţiile şi de acţiunile ce pot fi
realizate pentru a se putea adapta cu uşurinţă situaţiilor care provoacă apariţia
emoţiilor. Astfel copiii îşi formează tipul de ataşament şi personalitatea, care
este în strânsă legătură cu acesta.
Dacă ataşamentul este unul securizant, copilul va fi capabil să
achiziţioneze autonomia şi competenţa pe fundalul încrederii în propria
persoană. Ataşamentul insecurizant este nefavorabil pentru orice copil din
cauză că acest tip de ataşament duce la dezvoltarea unei personalităţi greu de
controlat sau chiar o personalitate necontrolată.
BIBLIOGRAFIE

1. Allport, G..,W., Postman, J. (1947), Psychology of Rumor, Russell and Russell, New York.
2. Birch, A. (2000), Psihologia dezvoltării din primul an de viaţă până în perioada adultă, Editura Tehnică, Bucureşti.
3. Birch, K., Lodge, I. (2008), Critical Survey. The Third Sector and the Regional Development of Social Capital,
Regional Studies 42, 03 (2008) 437-450
4. Bocancea, C., Neamţu, G.. (1993), Elemente de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi.
5. Borzaga, C., Spear, R. (2004), Trends and challenges for co-operatives and social enterprises in developed and
transition countries, Edizioni31, Trento.
6. Bourbeau, L., (2007), Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine. Accesat la adresa
liviabonarov.files.wordpress.com/2010/12/lise-bourbeau-cele-5-rani-care-neimpiedica- sa-fim-noi-insine.pdf în data de 13
aprilie 2014.
7. Bowlby, J. (2007), Ataşament şi pierdere, Editat de Oficiul Român pentru Adopţii, Bucureşti.
8. Bowlby, J. (2011), O bază de siguranţă: aplicaţii clinice ale teoriei ataşamentului, Editura Trei, Bucureşti.
9. Chelcea, S. (1975), Chestionarul în investigaţia sociologică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
10. Cosmovici, A. (1996), Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi.
11. Guvernul României, Departamentul pentru protecţia copilului. (1997), Situaţia copilului şi a familiei în România,
Bucureşti.
12. Ionescu, Ş. (coord.) (2001), Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, intervenţie, Editura Fundaţia internaţională
pentru copil şi familie, Bucureşti.
13. Killen, K. (2003), Copilăria durează generaţii la rând, Editura First, Timişoara.
14. Killen, K. (1998), Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timişoara.
15. Killen, K. (2013), Intervenţia timpurie în grădiniţele de copii. Interacţiune şi ataşament, Editura Waldpress,
Timişoara.
16. Legea nr. 272/2004 privind protecţia si promovarea drepturilor copilului, republicată, Monitorul Oficial, Partea I nr.
159 din 5 martie 2014.
17. Lewis, M. (2002), Child and Adolescent Psychiatry: A Comprehensive Textbook. Lippincott Williams & Wilkins
Publishers, 3rd edition
18. Macavei, E. (1989), Familia şi casa de copii, Editura Litera, Bucureşti.
19. Marcu, M. (2012), Copiii în dificultate şi nevoile lor, în Papers of the Sibiu Alma Mater University Conference, Sixth
Edition, Vol. 2.
20. Mănoiu, F., Epuranu, V. (1996), Asistenţa socială în România, Editura All, Bucureşti.
21. Minulescu, M. (2006), Relaţia psihologică cu copilul tău: nevoia de ataşament şi iubire în viaţa copilului mic... şi a
noastră, Editura Psyche, Bucureşti.
22. Mitrofan, I. (2003), Cursa cu obstacole a dezvoltării umane: psihologie, psihopatologie, psihodiagnoză, psihoterapie
centrată pe copil şi familie, Editura Polirom, Iaşi.
23. Moscovici, S. (1998), Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iaşi.
24. Muntean, A. (2013), Adopţia şi ataşamentul copiilor separaţi de părinţii biologici, Editura Polirom, Iaşi.
25. Muntean, A. (2006), Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iaşi.
26. Neamţu, G.. (coord.) (2003), Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi.
27. Neamţu, C., Gherguţ, A. (2000), Psihopedagogia specială, Editura Polirom, Iaşi.
28. Popescu-Neveanu, P. (1987), Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti.
29. Revista reţelei pentru prevenirea abuzului şi neglijării copilului, Copiii de azi sunt părinţii de mâine.
30. Rygaard, N., P. (2011), Tulburările severe de ataşament în copilărie: ghid de terapie practică, Editura Polirom, Iaşi.
31. Schaffer, H., R. (2010), Psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
32. Spangler, G.., Grossman, K.E. (1993), Biobehaviral organisation in securely and insecurely attached infants, in Child
Development, Vol. 64, Issue. 5, p1439-1450.
33. Stan, V., O. (2002), Ataşamentul şi sisteme comunitare în sănătatea mentală, Editura Eurobit, Timişoara.
34. Stativă, E. (2002), Abuzul asupra copilului în instituţiile de protecţie socială din România, Extreme Group, Bucureşti.
35. Stern, D. (2004), The First Relationship – Infant and Mother, Harvard University Press Publisher.
36. Şoitu, C., T. (2013), Personality traits in adolescents assistend in residential care, accesat la adresa www.ceeol.com în
data de 7 mai 2013.
37. Van Ijzendoom, M., H., Tavecchio, L., W., C. (1987), Attachment in social networks: Contributions to the Bowlby-
Ainsworth Attachement theory, Elsevier Science Publishers, Amsterdam.
38. Winnicott, D., W. (2002), Consultaţia terapeutică a copilului, Editura Fundaţiei Generaţia, Bucureşti.
39. Waters, E. (1995), The attachment Q-set, accesat la adresa http://www.jstor.org/discover/10.2307/1166181
uid=3738920&uid=2129&uid=2&uid=70&uid=4&sid=21103910981351 în data de 30 mai 2014.
40. Whitfield, C. (1993), Boundaries and relationships. Knowing, Protecting and Enjozing the Self, Health
Communications, Florida.
41. Zeanah, C., H. (2013), Handbook of Infant Mental Health, Third Edition, Guilford Press Publisher, New York
42. http://www.adoptiiromania.ro/files/interes/21_int_Expunerea%20Domnului%20F.%20Hallet.pdf
Vă mulțumesc pentru atenție!