Conflicte în familie?

UIŢI ŞI CÂŞTIGI

Sursă: George Uba,

“Sărut mâna doamnă”
• Ce-l determină pe
partenerul ofensat să-i
răspundă celui ce a produs
conflictul cu aceeaşi
monedă?
• În primul rând există în firea
noastră plăcerea de a juca
rolul de victimă. Vrem să ne
culegem simpatia şi aprobarea
altora din faptul că am fost
trataţi cum nu trebuie.
Ai dreptate.
Nu te lăsa.
• În al doilea rând, considerăm
că urgenţa dreptăţii trebuie
instalată, căci altfel vom fi
socotiţi slabi, iar “cei slabi
pierd mereu şi sunt jucăria
celor tari”
• În al treilea rând, replicăm cu
reactivitate pentru a stabili un
echilibru pierdut, în baza acţiunii şi a
reacţiei. Celălalt trebuie să ştie că nu-
i merge dacă încearcă metode din
acestea de atac la persoană, căci îşi
găseşte “naşul” imediat.
• Un alt motiv pentru care cel
ofensat zice că merită să înfrunte
prima cauză a conflictului este că
nu doreşte să fie la fel de tare ca
celălalt, ci chiar mai puternic
decât el. Nu îl interesează scorul
egal, ci doar acela care îi aduce
un avantaj. Aşa că vehemenţa
replicii trebuie să fie mai
devastatoare decât a iniţiatorului.
• În al cincilea rând , îţi vei
contra partenerul pentru a-i
dovedi că eşti mai bun decât
el. Iertarea ar însemna o
bătălie pierdută. Şi cine mai
are chef în zilele astea atât de
zbuciumate să tot piardă?
• Un al şaselea motiv pentru
care e preferată replica pe
măsură este că mass-media
învaţă aşa. Răzbunarea este
aşteptată ca măsură a dreptăţii
personale, care este
promovată deasupra oricărei
legi.
• În ultimul rând, ne aruncăm pe
contraofensivă, trântindu-l pe
partenerul iubit, aşa cum a
făcut-o el, pentru că nu putem
altfel. În noi e ceva care ne
împinge să facem astfel şi nu
rezistăm sentimentului care ne
invadează.
• Merită să mai amintim de
iertare, astăzi, când a-l
puncta pe celălalt pentru
orice ieşire care ne
frustrează este un gest
privit ca o marcă de
personalitate?
 Ierţi cât iubeşti.

• Se spune că iertarea este cea mai frumoasă

răzbunare, o răzbunare împotriva spiritului
nostru…răzbunător.
• Natura noastră frământată
între bine şi rău are nevoie
cumplită de iertare.
• Cine vrea să păstreze
dragostea trebuie să se
hotărască să păstreze şi
iertarea.
• Numai prin iertare iubirea nu
pleacă.
• Dragostea reafirmată te obligă să
uiţi. A aduce din nou greşeala
celuilalt în discuţie înseamnă să
ascunzi resentimentul în spatele
gândurilor şi al simţămintelor cu
scopul de a-l scoate când crezi că
celălalt atentează la puterea ta.
• Teama de a fi rănit sau de a
nu fi socotit mai slab te
poate face abil în a promite
celuilalt iertare, doar în mod
declarativ, dar nu cu
adevărat.
• Cel care iartă nu înseamnă
că va scăpa de a mai fi rănit
vreodată, ci se declară
vulnerabil la fiecare act al
iertării pe care o dăruieşte.
• Nobleţea unei inimi care e hotărâtă să
uite orice gând şi simţământ care
poate condamna.
• Încrederea celuilalt şi pace în suflet
• Discernământ continuu şi putere de a
angaja forţele vieţii care contează, şi
nu uzură şi nimicnicie
• Abilitatea de a rezolva conflictele care
ar putea pustii, dacă aş accepta o
rezolvare reactivă
• Beneficiile unei mai mari capacităţi de
relaţionare
• Este evident, că în memoria
noastră se păstrează un raport
al unui eveniment neplăcut,
dar, asemenea unei albine
care nu mai are ac prin care
să-şi lase veninul, aşa vor fi şi
acele scene pe care le
păstrăm neactivate, de dorit,
odată pentru totdeauna.
Vrei o viaţă de familie
reuşită?
Alege să ierţi şi …
să uiţi!