Paharul plin

Un eminent profesor universitar a făcut

odată o vizită unei femei celebre pentru
înţelepciunea ei. Profesorul ţinea cursuri
„despre contextul psihocultural al stărilor de
fericire sociale şi individuale“. Un lucra însă îi
scăpase în toţi aceşti ani de cercetare şi
muncă la catedră: cum anume
poate fi resimţită fericirea Nu se întrebase
niciodată dacă el însuşi era fericit; şi numai
în ultimul timp - după ce soţia îl părăsise - îşi
dăduse seama că de ani buni nu mai răsese
şi nimic nu-i mai oferise prilej de bucurie.
 Aşa că venise la femeia cea înţeleaptă
pentru a o întreba ce este fericirea
înţeleaptă a zâmbit cu înţelepciune şi l-a
servit pe oaspete cu o cafea. Cu un aer
absent, profesorul a luat ceaşca; femeia a
început să toarne cafea şi nu s-a oprit nici
atunci când ceaşca s-a umplut, iar cafeaua a
început să curgă pe masă.
Profesorul s-a indignat. „De ce nu sunteţi
atentă? Vedeţi ce faceţi!“ s-a răstit el.
Vorbele lui n-au tulburat-o însă pe femeie;
aceasta turna în continuare cafeaua.
 Abia după ce a golit cafetiera şi toată cafeaua se
răspândise pe faţa de masă, a început şi ea să
vorbească.
„Vreţi şi lapte la cafea?“ l-a întrebat, senină. Cu
vocea gâtuită de furie, profesorul a strigat, roşu la
faţă: „Chiar nu vedeţi? Ceaşca este plină! Cum ar
mai putea încăpea şi lapte?“
„Dragul meu domn profesor“, i-a explicat ea răbdă-
toare, ca şi cînd ar fi avut de-a face cu un copil.
„Mă întrebaţi despre fericire, dar nu sunteţi deloc
pregătit să auziţi răspunsul Pur şi simplu nu mai
aveţi loc pentru nimic inlăuntral dumneavoastră.
Dacă vreţi să aflaţi ce este fericirea, trebuie mai
Întâi să uitaţi tot ceea ce credeţi că ştiţi desprea
ea.’’