SISTEMUL JURIDIC AL

UNIUNII EUROPENE
ORGANE JURISDICŢIONALE ALE UE

• Sistemul instanțelor judecătorești ale Uniunii Europene (UE) este

constituit pe trei planuri: Curtea de Justiție,Tribunalul și
tribunalele specializate în domenii specifice. Aceste instanțe ale
UE asigură respectarea interpretării și aplicării dreptului UE.

• Curtea de Justiție a Uniunii Europene (denumită uneori și Curtea Europeană

de Justiție) reprezintă cea mai înaltă autoritate judiciară a UE. Ea asigură, în
cooperare cu instanțele judecătorești ale statelor membre, aplicarea și
interpretarea unitară a dreptului Uniunii Europene. Curtea de Justiție se
compune din câte un judecător din fiecare stat membru.

• Tribunalul judecă în prima instanță cauzele care nu sunt atribuite

tribunalelor specializate sau direct Curții de Justiție. Tribunalul judecă, de
asemenea, căile de atac împotriva deciziilor (pronunțate în primă instanță)
de tribunalele specializate. Tribunalul se compune din cel puțin câte un
judecător din fiecare stat membru.

• Tribunalele specializate pot fi înființate în domenii specifice. Acestea pot

judeca și se pot pronunța în primă instanță asupra cauzelor, cu posibilitatea
ca deciziile acestora să facă obiectul unei căi de atac la Tribunal.
CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE
(CJUE)
• Rol: se asigură că legislația UE este interpretată și aplicată
în același mod în toate țările UE; garantează că țările și
instituțiile UE se supun dreptului european.
• Membri:
• Curtea de Justiție: câte 1 judecător din fiecare țară a UE, plus
11 avocați generali
• Tribunalul: 47 de judecători. În 2019, numărul acestora va
crește la 56 (câte 2 judecători din fiecare țară a UE).
• Înființare: 1952
• Sediu: Luxemburg
• CJUE este formată din 2 instanțe:
• Curtea de Justiție - se ocupă de cererile de hotărâre
preliminară adresate de instanțele naționale și de anumite
acțiuni în anulare și recursuri.
• Tribunalul - se pronunță asupra acțiunilor în anulare
introduse de persoane fizice, întreprinderi și, în anumite
cazuri, de guvernele UE. În practică, această instanță se
ocupă în principal cu legislația privind concurența, ajutorul
de stat, comerțul, agricultura și mărcile comerciale.
• Judecătorii și avocații generali sunt numiți de statele
membre, de comun acord, pentru un mandat de 6 ani, care
poate fi reînnoit. Judecătorii din cadrul fiecărei instanțe
aleg un președinte, pentru un mandat de 3 ani, care
poate fi reînnoit.
 TRIBUNALUL DE PRIMA INSTANTA
• Tribunalul de Prima Instanta este competent sa
• Tribunalul de Prima Instanta este compus din cel putin cate un judecator
pentru fiecare stat membru (27 in 2007). Judecatorii sunt numiti de comun
acord de guvernele statelor membre, pentru un mandat de sase ani ce poate
fi reinnoit. Judecatorii desemneaza din randul lor un presedinte pentru un
mandat de trei ani si numesc un grefier pentru un mandat de sase ani.
• Infiintarea sa a fost decisa in 1988 de catre Consiliul Comunitatilor
Europene la cererea Curtii de Justitie.
Judecatorii isi exercita atributiile in deplina impartialitate si independenta.
Spre deosebire de Curtea de Justitie,Tribunalul nu dispune de
avocati generali permanenti. In mod exceptional, aceasta functie
poate fi incredintata unui judecator.
instrumenteze:
-actiuni introduse de persoane fizice sau juridice impotriva
actelor institutiilor comunitare (acte adresate acestor
persoane sau care le privesc in mod direct si individual)
sau impotriva abtinerii acestor institutii de a da o decizie.
Este vorba, de exemplu, de o -actiune introdusa de catre o
intreprindere impotriva unei decizii a Comisiei prin care i
se aplica o amenda;
-actiuni introduse de statele membre impotriva Comisiei;
-actiuni prin care se urmareste obtinerea unor despagubiri
pentru prejudiciile cauzate de institutiile comunitare sau
de functionarii lor;
-actiuni ce au la baza contracte incheiate de Comunitati,
prin care se atribuie in mod expres Tribunalului
competenta de instrumentare;
-actiuni in domeniul marcilor comunitare.
 • Tribunalul Funcției Publice avea competența de a judeca în primă instanţă
contenciosul funcției publice europene, ceea ce reprezenta aproximativ 150 de
cauze pe an pentru un personal de aproximativ 40 000 de persoane pentru
ansamblul instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii. Litigiile
soluționate de Tribunalul Funcției Publice priveau nu numai probleme

TRIBUNALUL
referitoare la raporturile de muncă propriu-zise (remuneraţie, desfăşurarea
carierei, recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci şi regimul de securitate socială

FUNCTIEI (boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocaţii familiale etc.). De

asemenea, era competent să soluționeze litigiile privind categorii speciale de

PUBLICE AL UE personal, cum ar fi personalul din cadrul Eurojust, al Europol, al Băncii Centrale
Europene, al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală
(EUIPO) și al Serviciului European de Acțiune Externă. Deciziile pronunțate de
Tribunalul Funcției Publice puteau face obiectul unui recurs limitat la probleme
de drept, în termen de două luni, în faţa Tribunalului Uniunii Europene și, în
condiții excepționale, deciziile pronunțate de Tribunal în recurs puteau face, la
rândul lor, obiectul unei reexaminări în fața Curții de Justiție.
LEGISLAŢIE
COMUNITARĂ
• Uniunea Europeană (UE) are un
sistem juridic și un drept care îi
sunt proprii: cele mai importante
norme și principii sunt
prevăzute în tratatele
fondatoare; UE poate adopta
acte juridice și legislative, pe
care statele membre trebuie să
le respecte și să le aplice.
 • Cele două izvoare principale ale dreptului UE sunt: dreptul primar și dreptul secundar.

• Dreptul primar este format din tratatele care stabilesc cadrul juridic al Uniunii Europene. Dreptul secundar este compus din
instrumente juridice bazate pe aceste tratate, cum ar fi regulamente, directive, decizii și acorduri. Acestora li se adaugă principiile
generale ale dreptului UE, jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană de Justiție și dreptul internațional.

• Dreptul UE se caracterizează prin faptul că este direct aplicabil în toate statele membre ale UE („efect direct”) și că legile statelor
membre ale UE pot fi declarate inaplicabile în cazul în care intră în conflict cu dreptul UE („supremația” acestuia din urmă).

• Dreptul primar al UE (tratatele) : În Uniunea Europeană, dreptul primar poate fi considerat principalul izvor de drept. Acesta se
află în vârful piramidei ordinii juridice europene și este format, în principal, din următoarele tratate:

• tratatele „fondatoare”: Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcționarea UE și Tratatul de instituire a Comunității
Europene a Energiei Atomice;

IZVOARELE • protocoalele și anexele la tratate, tratatele de aderare ale statelor membre la Uniunea Europeană și alte tratate.

DREPTULUI UE • Împreună, aceste tratate stabilesc repartizarea competențelor între Uniune și statele membre, definesc procesul de luare a
deciziilor, atribuțiile instituțiilor UE și sfera acestora de acțiune în fiecare domeniu de politică.

• Ultima revizuire a dreptului primar al UE a avut loc odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare în
decembrie 2009 (tratatele menționate mai sus includ modificările introduse de Tratatul de la Lisabona).

• Dreptul secundar al UE (legislație, acorduri etc.) :Legislația secundară include așa-numitele acte unilaterale și acorduri.

• În principal, actele unilaterale sunt cele enumerate la articolul 288 din Tratatul privind funcționarea UE: regulamente, directive,
decizii, avize și recomandări. În plus, există acte specifice bazate pe tratatele menționate anterior: de exemplu, în domeniul penal
continuă se aplice „decizii-cadru” (acestea au fost adoptate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, când
cooperarea judiciară și polițienească în materie penală avea un statut specific - puteți găsi mai multe informații cu privire la
aceasta accesând următorul link: sinteze - domeniul penal până în noiembrie 2009). Actele obligatorii din punct de vedere juridic
adoptate prin procedură legislativă (cum ar fi regulamente, directive și decizii-cadru) se numesc acte legislative sau „legislație”.

• Acordurile includ: acorduri internaționale sau convenții, semnate de Comunitate sau de Uniunea Europeană și de o țară sau o
organizație terță, acorduri între statele membre și acorduri interinstituționale încheiate între diferitele instituții ale UE.
 • https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Justi%C8%9Bi
e_a_Uniunii_Europene

BIBLIOGRAFIE • https://e-justice.europa.eu
• https://curia.europa.eu
• https://www.avocatnet.ro