Capitalurile întreprinderii

Abordări privind capitalul firmei

Capitatlul constituie o condiție esențială pentru ca toate activitățile la nivelul firmei să se
desfășoare în condiții bune.

Capitatlul este abordat sub 2 aspecte:

- ca resurse (fonduri) bănești;
- ca mijloc sau factor de producție.

Capitatlul reprezintă un element principal al unei datorii în opoziție cu venitul sperat (dobânda).
În această abordare, capitalul firmei este exprimat prin componente ale pasivului bilanțului,
destinate să finanțeze activul patrimonial pe o perioadă durabilă.

Capitatlul este mijloc sau factor de producție, capitalul exprimă totalitatea resurselor materiale
care prin combinare cu ceilalți factori de producție participă la obținerea de bunuri și servicii
pentru a obține profit.
Prin extensie, capitaluirle reprezintă patrimoniul deținut de firmă la care se poate raporta un
venit.

Cadrul General de întocmire și prezentare a situațiilor financiare, elaborat de Comitetul

pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASC), face referiri la conceptul financiar al
capitalului și la conceptul fizic al capitalului:

• în baza conceptului financiar al capitalului, care se referă la banii investiți sau puterea de
cumpărare determinată, capitalul este sinonim cu activele nete;

• în baza conceptului fizic al capitalului, care presupune capacitatea de exploatare, capitalul

reprezintă capacitatea de producție a întreprinderii exprimată de exemplu, în unitati de
producție pe zi.
Cele două aspecte privind capitalul conduc la apariția conceptelor de menținere a capitalului:

a) menținerea capitalului financiar conform căruia profitul se obține doar dacă valoarea
fianciară (sau monetară) a activelor nete la sfârșitul perioadei este mai mare decât valoarea
fianciară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricărei
distribuiri către proprietari și a oricărei contribuții din partea proprietarilor în timpul perioadei
analizate.

b) menținerea capitalului fizic conform căruia profitul se obține doar atunci când capacitatea
fizică productivă (sau capacitatea de exploatare) a întreprinderii (sau resursele, fondurile
necesare atingerii acestei capacități) la sfârșitul perioadei depășește capacitatea fizică productivă
de la începutul perioadei, după ce s-a exclus orice distribuire către proprietari și orice contribuție
din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.
În limbaj economic, circulă și conceptele de: capital fictiv și capital real.

Capitalul fictiv - capitalul existent sub forma hârtiilor de valoare (acțiuni, obligațiuni și alte
active financiare). Ca titlu de valoare (de proprietate sau de credit) capitalul fictiv dă posibilitatea
deținătorilor de a-și însuși un venit sub formă de dividend sau dobândă.

Capitalul real (capitalul tehnic, bunuri-capital) - capitalul existent în economia reală. El este
rezultatul unui proces de producție anterior și servește la producerea altor bunuri economice
destinate vânzării. Se compune din capital fix și capital circulant.
Capitalul real se regăsește în circuitul firmei, se evidențiază în bilanț și reprezintă fie o avere
proprie fie o datorie față de terți.
Noțiunele de capital mai cuprind și:

• capital de risc - capitalul investit într-o afacere, în care întreprinzătorul acceptă riscul ca firma
să dea faliment.

• capital eterogen - capitalul fizic sub forme specifice anumitor procese de producție și
netransferabile altor procese. Este opus conceptului de capital adaptabil, care poate fi folosit
la producerea mai multor bunuri prin procese diferite.

• capital împrumutat - loan capital;

• capital împrumutat fară garanții - unsecured loan stock;

• capital împrumutat nerambursabil - irredeemable loan stock;

• capital în titluri de valoare - (stock);

• capital nesolicitat - (uncalled capital);

• capital obținut prin emisiunea de acțiuni - (issued capital);

• capital pe termen lung (long term capital) - capital sub formă financiară (monetară) care
atunci când este luat cu împrumut și reprezintă o datorie, are un termen de scadență foarte
lung, de obicei peste 10 ani. Poate fi și un capital majorat prin emisiune de acțiuni, ceea ce îl
face să fie restituibil până la lichidarea firmei.

• capital speculativ/febril (hot money) - dacă o țară are o rată a dobânzii favorabilă, ea poate
atrage bani de peste hotare. Acești bani pot părăsi țara respectivă dacă ratele dobânzilor se
schimbă, devenind mai favorabile în alte părți.

• capital sub forma de actiuni (equity capital);

• capital uman.
 Conținutul și structura capitalului
Capitalurile firmei se formează la înființare, se modifică prin creșteri sau diminuări și se
lichidează la încetarea existenței ei. În funcție de proveniență și apartenență, capitalul firmei se
grupează în:

• capitaluri proprii;
• capitaluri împrumutate.

Capitalurile proprii se formează din contribuții externe și interne.

Contribuțiile externe sunt aportul proprietarilor și eventual aporturile statului, colectivităților

sau unor organisme specializate.
Contribuțiile interne - capacitatea de autofinanțare a firmei.

În categoria capitalurilor proprii sunt cuprinse:

• capitalul social;
• rezervele asimilate capitalurilor;
• fonduri, provizioane, rezultatele capitalurilor.
Capitalurile împrumutate se formează atunci când firma își epuizează resursele proprii și
recurge la îndatorare. Îndatorarea firmei se poate realiza:

• pe termen mediu și lung;

• pe termen scurt (până la 1 an).

Modalitatile de finanțare prin îndatorare pe termen mediu și lung constau în:

• creditul bancar pe termen mediu și lung;

• creditul obligatar.

Creditul bancar pe termen mediu și lung se solicită de către firmă și se acordă de către băncile
comerciale pe bază de programe bine definite pe diferite termene (variabile).
Creditul obligatar - împrumut pe termen lung pe baza emisiunii de titluri de credit,
instrumentul principal de realizare a creditului obligatar =obligațiunile.

Capitalul propriu + capital împrumutat (datorii pe termen mediu și lung) = capitalul

permanent

Pentru finanțare, orice firmă are nevoie în afara creditelor pe termen mediu și lung, de resurse
temporare cu o durată mai mică de 1 an. Aceste nevoi temporare de capitaluri sunt urmarea nu
atât a procesului de producție cât mai ales a plasamentelor în credit comercial oferit clienților
sau a modului de gestionare a trezoreriei.

Împrumuturile pe termen scurt iau forma:

• fie a creditului de furnizor;

• fie a creditului bancar pe termen scurt.
Creditul furnizor apare atunci când firma primește valorile materiale de la furnizor fără ca acesta
să pretindă plata imediat.

Creditele bancare pe termen scurt sunt împrumuturi care se bazează pe creanțe comerciale și
sunt credite de trezorerie acordate pentru nevoi temporare.

Capitalul permanent + Datorii pe termen scurt = Capitalul total al firmei

Pentru gestiunea financiară a firmei, o problemă de interes deosebit este structura

financiară dată de raportul dintre capital împrumutat și capital propriu. Este considerată optimă
acea structură financiară care asigură o rentabilitate cât mai ridicată.
 Forme de materializare a capitalului firmei
Capitalul total al firmei urmărit pe surse de proveniență se referă la pasivul bilanțului. Acest
capital total obținut de firmă este utilizat prin plasamente pe termen lung și pe termen scurt în
așa numitele active.

Pasivul bilanțului este expresia monetară a surselor sau izvoarelor de finanțare la un moment
dat a activului bilanțului.

Activul este ansablul veniturilor și creanțelor care figurează în bilanțul firmei. Este format din
clădiri, utilaje, stocuri, sume datorate de debitori sau deținute în conturi bancare sub formă de
lichidități. Activul este resursa controlată de către o întreprindere ca rezultat al unor evenimente
trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere.

Plasamentele de capital:
• pe termen lung se materializează în active imobilizate;
• pe termen scurt se materializează în active circulante.
Activele imobilizate cu o durată îndelungată de imobilizare a capitalului sunt recuperate sub
aspectul valorii de intrare, în modalități diferite, în funcție de poziția în care se află:
• active imobilizate amortizabile;
• active imobilizate neamortizabile.

Activele imobilizate amortizabile corporale și necorporale cuprind: construcții, amenajările

de terenuri, instalații tehnice și mașini etc.

Activele imobilizate neamortizabile se referă la titlurile de participare deținute la societate din

cadrul grupului, creanțe legate de participații etc. Se are în vedere faptul că o firmă poate avea
interese în desfășurarea activităților altor întreprinderi, context în care modalitatea de participare
la luarea deciziilor în cadrul acestuia o constituie cumpărarea de titluri de proprietate (acțiuni) și
participarea la formarea capitalului lor social. În acest caz, recuperarea capitalului imobilizat se
face prin vânzarea titlurilor de valoare pe piața financiară și nu prin amortizare.
Activele circulante cuprind acele plasamente pe durată mai mică de 1 an. Acestea sunt ușor
transformabile în disponibilități bănești care pot fi utilizate pentru onorarea obligațiilor scadente
sau pentru noi plasamente în stocuri materiale sau chiar în active imobilizate.

Funcție de natură și permanentă lor în circuit și după rapiditatea transformării lor în lichidități,
activele circulante pot fi:

• valori de exploatare, determinate nemijlocit de ciclul de exploatare cum sunt: stocurile de

materiale pentru producție, stocurile de producție în curs de fabricație, stocurile de produse
finite. Acestea constituie partea relativ constantă, stabilă a activelor circulante.

• valori realizabile care sunt caracterizate prin transformarea lor în lichidități într-un timp scurt.
Ele cuprind: creanțe rezultate din creditul comercial și portofoliile de titluri de valoare
achiziționate în vederea tranzacțiilor bursiere.

• disponibilități banesti (lichidități) concretizate în: soldurile conturilor deschise la bănci, sume
aflate în casierie, alte valori.
 Capitalul propriu
După cadrul general IASC, capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în
activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale. Cadrul general are în vedere
faptul că elementele legate direct de evaluarea poziției financiare sunt activele, datoriile și C.P.. În
aceeași idee, OMFP, 1752/2005 consideră capitalul propriu: dreptul acționarilor (interesul
rezidual) în activele întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor acesteia.

Deși capitalul propriu este definit ca interes rezidual al acționarilor acesta poate fi clasificat în
bilanț. Spre exemplu, pot fi prezentate separat:

• fondurile cu care au contribuit acționarii Capitalul social (CS);

• profitul capitalizat;

• rezervele ce reprezintă alocarea reportată și ce reprezinta ajustări pentru menținerea nivelului

capitalului.
Asemenea clasificări pot fi relevante pentru procesul de luare a deciziilor de către utilizatorii
situațiilor financiare când există restricții legale sau de altă natură privind capacitatea firmei de a
distribui sau de a utiliza într-un alt mod capitalul propriu.
De asemenea, ar putea reflecta faptul că părțile care au interese în capitalul firmei au drepturi
diferite cu privire la primirea dividendelor sau la rambursarea capitalului.

OMFP 1752/2005 precizează structura capitalului propriu (CP):

• aporturile de Capitalul social (CS);

• primele de capital;

• rezervele;

• rezerve reportat;

• rezervele exercițiului.
 Capitalul social
Capitalul social reprezintă volumul total de capital emis de o societate comercială (SC) sub
formă de acțiuni, în cazul societății pe acțiuni (SA) sau de părți sociale în cazul societăților de
persoane.
Legea nr.31/1990 precizeaza că în cazul SA , capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise
de societate.

Se poate considera capitalul social ca un element al patrimoniului întreprinderii care este dat de
totalitatea sumelor bănești puse la dispoziție în mod permanent de către propritari sau asociați.

Aportul proprietarilor sau asociaților pot fi:

• în numerar, obligatorii la constituirea oricărei forme de proprietate;

• în natură, care sunt admise la toate formele de societate și se realizează prin transferarea
drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare
de utilizare.
 Capitalul împrumutat – termen lung și scurt
La începutul activității și pe parcurs, întreprinderile au nevoi suplimentare permanente de
capitaluri peste nivelul capitalului propriu. Aceste nevoi suplimentare se asigură prin
împrumuturi pe termen mediu și lung.

Întrucât capitalurile împrumutate pe termen mediu și lung se află un timp mai îndelungat în
circuitul întreprinderii, ele formează împreună cu capitalurile proprii, capitalurile permanente.

În principal, împrumuturile pe termen mediu și lung iau forma:

• creditului bancar pe termen mediu și lung;

• creditul obligator.
Întreprinderea își completează nevoiele de capitaluri (ca urmare a insuficienței capitalului
permanent pe parcursul ciclului de exploatare) cu împrumuturi pe termen scurt.

Împrumuturile pe termen scurt iau forma:

• Creditului commercial acordat de furnizor

• Creditele bancare pe termen scurt

Creditul commercial reprezintă creditul pe care și-l acordă firmele la vânzarea mărfii sub forma
amânării plăților. Metodologia de creditare:

Creditul commercial se manifestă sub 2 forme:

• Creditul comparator caracterizat prin plățile în avans. Aceste credite apar ca o prefinanțare de
către beneficiar a produselor pe care intenționează să le achiziționeze. Sunt frecvente în
ramuri precum: agricultura și construcții de locuințe.

• Creditul vânzător (furnizor) care are ca obiect vânzarea mărfurilor cu plata amânată.
Creditul comercial acordat de furnizori, numit și credit de furnizori, apare ca urmare a existenței
între partenerii de afaceri a unor întelegeri sau contracte referitoare la condițiile de livrare,
termenele și modalitățile de plată. Existent unui decalaj de timp între momentul livrării
produselor și momentul plății, generează capitaluri care îmbracă formă materială sau banească și
pe care le folosește fără costuri.

Creditul bancar pe termen scurt are ca destinație acoperirea nevoilor temporare de funcționare
a firmei.

Se poate acorda sub formă de:

• Creanțe comerciale

• Credite de trezorerie
Creditul pe baza creanțelor comerciale sub formă de titluri de credit se realizează prin
instrumente specifice, cum sunt: biletul la ordin, cambia sau cecul (numite și efecte de comerț).
Cu ajutorul lor, firma primește credit, dar poate acorda la rândul ei, credit altor firme.

Creditele de trezorerie sunt cele acodate firmelor pe termen de până la un an. Rata dobânziii
este variabilă. Acest credit se negociează între firmă și bancă, iar în urma negocierii se semnează
contractul de credit care cuprinde: suma, rata dobânzii, scadențele, garanții, alte condiții.

Între creditul commercial și cel bancar există o strânsă legătură, în sensul că uneori creditul
commercial se poate transforma în credit bancar sau creditul bancar poate constitui un support
al acordării unui credit commercial.
 Bibliografie
• Feleaga N., G., Ionascu I. ,,Contabilitate financiara”, vol I, Ed. Economica, Bucuresti, 2003
• Pantea I. P., ,,Managementul contabilitatii romanesti”, vol I, Ed. Intelcredo, Deva, 2002
• http://www.referatele.com/referate/economie/online2/Capitalul---CAPITALURILE-
INTREPRINDERII-Capitalurile-proprii--Contributii-sau-surse-interne--externe.php
• https://conspecte.com/Analiza-financiara/capitalul-firmei.html
• https://www.conta-
conta.ro/miscellaneous/655_miscellaneous_contabilitate_files%20655_.pdf
• http://www.referatele.com/referate/economie/online4/MANAGEMENT-FINANCIAR-
CONCEPT--FUNCTII---CURSURI-referatele-com.php