Sunteți pe pagina 1din 12

Armeanca Andreea Cătălina

Stan Gabriel Andrei


Reproducerea reprezintă o caracteristică a organismelor
vii, care se manifestă prin naștere, ca rezultat al
fecundării, a unui urmaș.

Formele reproducerii:
 Reproducere asexuată – participă un singur individ, la
bacterii și plante
 Reproducerea sexuată – participă doi indivizi
Reproducerea asexuată (fără fecundație) se poate realiza prin structuri
specializate (spori) sau prin organe vegetative. Sporii de la mușchi și ferigi se
formează prin meioză.
Unele plante au organe vegetative specializate pentru reproducere. De exemp,
grâușorul (Ficaria verna) are muguri care cad pe sol și pot genera noi plante.
Bulbii, rizomii și tuberculii au și ei în mod secundar funcția de reproducere.
La multe plante se poate forma un organism nou pe cale vegetativă, adică
pornindu-se de la un organ sau de la un fragment de organ. Planta nou formată
moștenește în întregime informația ereditară a plantei mamă, fără recombinare
genetică.
Floarea angiospermelor este o ramură scurtă cu frunze metamorfozate, adaptate
pentru asiguararea procesului sexual și pentru formarea fructului și seminței.
 Stigmat (partea superioară a ovarului sau a stilului)
 Stil (partea filiformă aflată deasupra ovarului, care se termină prin stigmat)
 Filamentul staminal susținând anterele
 Axa florală sau receptacul, antofor (extremitatea pedunculului floral, pe care sunt așezate periantul,
androceul și gineceul, )
 Articulație (locul de inserție a axei florală pe pedicel)
 Pedicel (suportul mic al florii) sau peduncul floral (suportul florii pe care sunt prinse florile solitare
sau grupate în inflorescențe)
 Nectarină (organ care secretă sau conține nectar)
 Stamină (organ al florii format din filament, anteră și conectiv, totalitatea lor constituind androceul)
 Ovar (cavitatea bazală a gineceului conținând ovulele; primordiul fructului)
 Ovule (celule sexuale femele din ovar)
 Conectiv (partea terminală a filamentului staminal care unește cele două teci ale anterelor)
 Sac polinic (cavitate aflată în interiorul lojei anterei, conținând grăuncioare de polen)
 Anteră (extremitate superioară a filamentului staminal conținând de obicei patru saci polinici)
 Periant (totalitatea învelișurilor florale: caliciu, corolă, perigon)
 Corolă (înveliș floral intern al florii, de obicei colorat, format din petale)
 Caliciu (înveliș floral extern al florii, de obicei verde, format din sepale)
1 – floare matură 10 – ovar
2 – stigmat 11 - ovule
3 – stil 12 - conectiv
4 – filamentul staminal 13 – sac polinic
5 – axa florală 14 - anteră
6 – articulație 15 - periant
7 – pedicel 16 - corolă
8 – nectarină 17 - caliciu
9 – stamină
Floarea angiospermelor are rolul de a produce fructe și semințe. Pentru aceasta au loc mai
multe procese:
 Formarea grăuncioarelor de polen în anteră începe cu meioza. Mai multe celule se
divid prin meioză și se formează celule haploide. Fiecare dintre ele va da naștere unui
grăuncior de polen prin mitoză.
 Formarea sacului embrionar are loc în interiorul ovulului. O celulă se divide prin
meioză. Din cele 4 celule haploide rezultate numai una va continua tranformarile: prin
3 diviziuni fără separarea citoplasmei se formează 8 nuclee haploide. Două din ele
fuzionează la centru. Rezultă sacul embrionar cu 7 nuclee. Cel din centru este diploid
(nucleu secundar). Un nucleu haploid va deveni gametul femeiesc – oosfera.
 Polenizarea este transportul polenului de la anteră la stigmar. Poate fi directă
(înauntrul aceleiași flori) sau încrucișată (de la o floare la alta). În cel de al doilea caz
florile prezintă adaptări la polenizare prin vânt sau prin insecte.
 Formarea tubului polinic are loc după ce grăuncioarele de polen au ajuns pe stigmat.
Aici ele încolțesc și produc tubul polinic care înaintează spre ovul. Între timp, nucleul
generativ, coborând prin tubul polinic, se divide formând 2 gameți bărbătești –
spermatii.
 Fecundația se produce în sacul embrionar. Aici, una din spermatii se va contopi cu
oosfera și se va produce zigotul.
Un fenomen care se produce numai la angiosperme este dubla fecundație: a doua
spermatie se contopește cu nculeul diploid și va rezulta o celulă tripoidă. Ulterior ea va
da naștere unui țesut nutritiv al seminței numit albumen (endosperm).
 Formarea semințelor și fructelor începe după fecundație. Zigotul va produce
embrionul. Ovulul va crește în jurul embrionului și va forma sămânța. Ovarul va crește
în jurul ovulelor și va forma fructul. Fructele au o mare varietate de forme prin care
asigură protecția și răspândirea semințelor.
Rădăcinița, tulpinița și mugurașul formează o plantă în miniatură.
Cotiledoanele sunt componente ale embrionului. La fasole ele ocupă cea
mai mare parte din volumul seminței. Ele sunt rezervele de substanțe
nutritive ale seminței.
După numărul cotiledoanelor, angiospermele se împart în dicotiledonate
și monocotiledonate.
La unele specii, rezerva nutritivă principală este endospermul.
 Fructe cărnoase – conțin țesuturi moi, bogate în substanțe
nutritive cu rolul de a atrage consumatori. Animalele se
hrănesc cu fructele, dar contribuie și la răspândirea lor.
Drupe simple (cu o singură sămânță): cireș, prun, cais etc.
Drupe compuse: mur, smeur etc.
 Fructe uscate – învelișul are rol de protecție.
 Indehiscente – nu se deschid: nuca, achena, cariospa, samara
 Dehiscente – se deschid: păstăi (fasole, salcâm, mazăre etc.),
silicve (rapiță, varză etc.), capsule (prin pori la mac, valve la
crin, brândușa de toamnă).
 Fructele „false” provin din concreșterea ovarului cu alte părți
ale florii.
Este întâlnită numai la câteva grupe de animale, iar modalitățile
de realizare sunt puțin diversificate.
 Înmugurirea reprezintă cel mai frecvent mod reproducere
asexuată la animale: indivizii noi se dezvoltă ca niște muguri pe
corpul parental. Este întâlnită la spongieri, unele celenterate
etc.
Spongierii pot forma atât muguri externi – ce se pot desprinde
la maturitate, cât și interni (gemule)
 Regenerarea este întâlnita la unele nevertebrate (hidra,
platelminti, anelide, stele de mare etc.). Aceste mod de
reproducere este unul accidental: permite unul animal să
refacă părțile pierdute și chiar să se multiplice în cazul
atacului unui prădător (fiecare fragment se regenerează într-
un individ nou).
 Partenogeneza presupune dezvoltarea unui nou individ
dintr-un ou nefecundat. Se întâlnește frecvent la nevertebrate,
îndeosebi la artropode (păduchii plantelor, căpușe, molii etc.)
și foarte rar la unele specii de vertebrate (șopârle).
După modul de reproducere, mamiferele se împart în:
 Mamifere ovipare – monoterme – clocesc ouăle fie în
cuib (ornitorincul) fie într-o puncp tegumentară
(echidna). Ele au glande mamare primitive, așa că puii
ling laptele care se scurge pe abdomen.
 Mamifere marsupiale – nasc pui insuficient dezvoltați
deoarece embrionul nu poate fi hrănit suficient timp în
uter. Puii își continuă dezvoltarea în marsupiu, unde se
află și glandele mamare.
 Mamiferele placentare – asigură o hrănire eficientă a
embionului și, prin aceasta, o dezvoltare intrauterină mai
îndelungată.
Sistemul reproducător este formar din gonade, conducte
genitale, organe genitale externe și glande anexe.
Testiculele (gonadele mascule) conțin numeroase tuburi
seminifere în care se produc spermatozoizi. Aici are loc
meioza și, deci, spermatozoizii sunt celule haploide.
Conductele genitale mascule sunt niște tuburi care
acumuează și produc sperma. Aceasta este formată din
spermatozoizi și lichidul spermatic. Sperma trece succesiv
prin: calaul epididimului, canalul deferent și canalul
ejaculator care se varsă în uretră. Uretra, care străbate
pensiul, este și cale urinară și cale genitală. Veziculele
seminale, glande anexe pereche, colectează sperma pe
măasurp ce este produsă de testicule și secretă lichid
spermatic. Altă glandă anexă este prostata.
Ovarele (gonadele femele) conțin numeroși foliculi ovarieni. La
anumite intervale, un număr de foliculi vor crește căpătând forma
unor vezicule. Va avea loc meioza și fiecare folicul va produce câte un
ovul. Ovulul va fi expluzat din ovar (fenomenul se numește ovulație) și
va fi preluat de oviduct (la om, oviductele sunt trompele uterine). Aici
poate avea loc fecundația. Zigotul format se divide și va începe dezvoltarea
embrională. Între timp, embrionul este împins spre uter. Când ajunge aici, el
are aspectul unei grămezi de celule. Uterul are acum mucoasa îngroșată.
Embrionul se cufundă în mucuoasa uterului (nidație).
În jurul embrionului se formează o pungă cu lichid (sacul amniotic), cu rol
de protecție și de hrănire. La peretele uterului se formează un organ
temporar de hrănire numit placentă. Aceasta este formată din două rețele
vasculare separate de un spațiu îngust: o rețea aparține embrionului, cealaltă
mamei. La acest nivel au loc schimburi respiratorii și nutritive între mamă și
făt. Între placentă și embrion este cordonul ombilical prin vasele căruia
circulă sângele embrionului.
La naștere, cordonul ombilical se rupe. Un timp după naștere, puii sunt
hrăniți cu lapte.
Conformația sitemulu genital, numărul de ovulații pe an, intervalul dintre 2
ovulații succesive (ciclul estral), numărul de pui, durata gestației și alte
caracteristici diferă de la o specie la alta, ca adaptări la diferite condiții de
mediu.