Metode de predare și stiluri de învățare

Ilie Vancea, prorector

Institutul de Formare Continuă
 Există un model al educației?

• Criza mondială a educației este demonstrată prin existența a patru categorii

de contradicții fundamentale:
• Contradicția dintre cererea mare de educație de calitate și imposibilitatea
sistemelor de învățământ de a oferi o educație de calitate
• Contradicția dintre investiția în educație și rezultatele obținute în timp
• Contradicția dintre sistemele sociale ce devin din ce în ce mai flexibile în
societatea modernă și sistemele de învățământ, care rămân tot mai
conservatoare
• Contradicția dintre nevoia celor educați de înnoire, de inovație și “scleroza
tradiției”, caracteristică unor profesori, dar și celor care proiectează educația
 Există un model al educației?

La începutul secolului al XX-lea, un grup

important de pedagogi, psihologi, medici și dascăli acuză
cu vehemență instituția școlară pentru lipsa ei de adecvare
la nevoile copiilor și la cerințele pieței muncii. Școala,
considerau ei, deformează copilul în loc să-l formeze, îi
închide orizontul în loc să î-l deschidă, îl obligă la
nemișcare, lipsă de reacție și deci, nu-l pregătește pentru
viață.
 Temă de discuție

Ce păreri aveți despre incriminările de mai sus?

Este nevoie ca școala să pregătească pentru viață?
Care sunt, după părerea dumneavoastră, rolurile școlii?
Faceți o listă a achizițiilor necesare în viață și pe care
școala le oferă sau ar trebui să le ofere elevilor.
 Temă de reflecție

Ce procent din ceea ce predați dumneavoastră este

util pentru viața socio-profesională și personală a
viitorului absolvent?
Faceți o listă a achizițiilor cu adevărat utile pe care le
predați
 Sistemul metodelor de învăţământ

Etimologia cuvântului metodă (gr, methodos,

“metha”- spre, către şi “odos” – cale, drum) ne
sugerează semnificaţia metodelor didactice, în
procesul de învăţământ. Nu în ultimul rând, semnifică
calea pe care o parcurge profesorul pentru a-i ajuta pe
elevi să-şi găsească propria cale de devenire
 Metode: scurt istoric

Conversaţia socratică
“Lectura”- citirea cu glas tare
Lectura textului scris şi însoţit de comentarii
Metoda prelegerii- secolul al XVI-lea
Metode de memorare şi reproducere(Epoca Renaşterii)
Metode obiective sau intuitive – secolul al XIX-lea
Metode de aplicare a cunoştinţelor- începutul secolul al XX-lea
“Metodele noi” ,apropierea şcolii de practica vieţii– prima jumătate a secolului XX
Metode active şi metode de acţiune practică – pedagogia contemporană
 Funcţiile metodelor de instruire

Există două categorii de funcţii: a) Funcţii generale, b) Funcţii specifice

Funcţiile generale cuprind:
• Funcţia cognitivă: vizează organizarea şi dirijarea cunoaşterii şi a
învăţării;
• Funcţia instrumentală (operaţională): metoda are funcţia de intermediar
între obiective şi rezultate, între elev şi materia de studiat;
• Funcţia normativă: arată cum să se predea, cum să se înveţe, astfel încât
să se atingă performanţele propuse;
• Funcţia motivaţională: metoda stimulează curiozitatea, interesul,
creativitatea elevilor;
• Funcţia formativă: constă atât în dezvoltarea proceselor psihice şi
motorii, cât şi însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor.
• Funcţiile particulare (specifice): sunt proprii fiecărei metode în parte.
 Clasificarea metodelor

Tabloul metodelor clasificate de pedagogii I.Cergit,S.Cristea,O.Pănişoară arată astfel:

Metode de comunicare orală
Metode expozitive(expunere cu oponent, prelegerea dezbatere, discuţie)
Metode interogative
Metoda discuţiilor şi dezbaterilor
Metoda problematizării
Metoda de comunicare bazate pe limbajul intern. Reflecţia personală
Metode de comunicare scrisă. Tehnica lecturii
Metode de explorare a realităţii (observaţia sistematică, expermentul, învăţarea prin
cercetarea documentilor, metode demonstrative, metode de modelare)
Metode bazate pe acţiune ( metode bazate pe acţiune reală,metoda exerciţiului,metoda
studiului de caz,proiectul sau tema de cercetare-acţiune, metoda lucrărilor practice,metode de
simulare, metoda jocurilor, metoda dramatizării, învăţarea pe simulatoare)
Metode de raţionalizare a învăţării şi predării (metoda învăţării cu fişele, metode algoritmice
de instruire, instruire asistată la calculator)

Â
 Metode de predare

Pentru a face o alegere informată asupra metodelor sau a

strategiilor de învățare, profesorul trebuie să știe:
• Aspectele caracteristice, difinitorii ale şcolii tradiţionale şi
şcolii moderne
• Ce metode de predare există
• Care sunt punctele tari și punctele slabe ale acestor metode
• Ce scopuri deservește fiecare dintre acestea
• Cum trebuie puse în aplicare
 Şcoala tradiţională versus şcoala modernă

Criterii Şcoala tradiţională Şcoala modernă

Fundamentarea teoretică, ontologică
Baza epistemologică
Realitatea este obiectivă, concretă, Realitatea fizică este punctul de
fizică şi este cunoscută astfel. plecare, în timp ce cunoaşterea este
subiectivă, la nivel ideatic.
Realitatea există numai prin Cunoştinţele sunt incluse în
informaţiile prezentate, transmise şi acţiunea directă de explorare prin
este externă cunoscătorului. cunoaştere individuală.

Baza psihologică Domină concepţiile behavioriste Realizată prin colaborare şi

asupra învăţării, privită ca o participare, învăţarea este bazată pe
achiziţie. căutare, explorare, înţelegere şi
interpretare proprie.
Cunoaşterea Decontextualizată, prin transmitere Prin construire, situată în acţiune
externă obiectivă. sau experienţă, distribuită.

Cultura Reprezintă ceva ce ar trebui învăţat Toate culturile au valoare egală şi

de către elevi.
Educaţia Concepută ca o artă de a conduce
copilul spre asimilarea normelor
societăţii prin reproducerea
sistemului socio-cultural existent.
constituie realităţi la fel de
importante.
Se bazează pe achiziţiile psihologiei
dezvoltării copilului şi vizează
cultivarea tuturor calităţilor
potenţiale ale acestuia.
 Şcoala tradiţională versus şcoala
modernă
Criterii Şcoala tradiţională Şcoala modernă
Principiile specifice instruirii Principiul participării conştiente şi Principiul propriei construcţii
active în învăţare; mentale;
Principiul sistematizării şi Principiul învăţării prin colaborare;
continuităţii în învăţare; Principiul autonomiei şi
Principiul respectării individualizării;
particularităţilor de vârstă şi Principiul învăţării contextuale;
individuale; Principiul priorităţii evaluării
Principiul unităţii dintre formative, dinamice.
cunoaşterea senzorio-perceptivă şi
cea abstractă;
Principiul accesibilizării şi
diferenţierii;
Principiul legării teoriei de
practică;
Principiul însuşirii temeinice;
Principiul asigurării feedbackului
în instruire.
Scopul, obiectivele Se aleg pe baza unui nivel mediu de
Se stabilesc în acord cu
cunoştinţe. competenţele pe care le posedă
fiecare elev.
Conţinutul Principalele surse de informare Sursele de informare sunt mai
sunt profesorul şi manualul. diversificate.
Şcoala tradiţională
Există un model versus
al şcoala
educației
modernă
Criterii Şcoala tradiţională Şcoala modernă
Predarea Se axează pe expunerea Este independentă şi productiv
profesorului. creativă a elevilor.
Tratarea elevilor Este nediferenţiată. Este diferenţiată (se acceptă
diversitatea şi se asigură şanse de
succes educaţional pe măsura
dotării fiecăruia).
Profesorul Este transmiţătorul autoritar al Este facilitator subiectiv şi
cunoaşterii obiective; constructor al cunoaşterii;
Se consideră şi se manifestă ca Este partener în învăţare;
un părinte; Creează condiţiile optime pentru
Transmite cunoştinţele într-o ca elevii să descopere singuri;
formă pregătită; Ajută elevii să înţeleagă şi să
Impune puncte de vedere. explice punctele de vedere
proprii.

Modul de realizare Predominat prin memorare şi Predominant prin formare de

reproducere de cunoştinţe. competenţe şi deprinderi
practice.
 Şcoala tradiţională versus şcoala
modernă
Motivaţia învăţării
Elevul
Interesele
Strategia didactică
Metode şi procedee
Mijloace şi materiale
Predominant
extrinsecă
Este considerat obiect al instruirii;
Având rol pasiv, nu îşi afirmă
preferinţele, nu poate alege
obiectivul;
Încearcă să reţină şi să repoducă
ideile auzite;
Lucrează izolat.
Accent pe interesele generale,
profesionale exprimate.
Predominant informativă, cognitivă,
algoritmică, centrată pe predare.
Se folosesc metode expozitive,
verbaliste, receptive şi bazate pe
memorie şi reproducere.
Tabla, creta, planşele.
Predominant
intrinsecă
Este considerat un centru autonom
de iniţiative;
Devine subiect activ al procesului de
învăţământ şi are posibilitatea să îşi
afirme preferinţele şi să aleagă
obiectivul;
Realizează un schimb de idei cu
ceilalţi;
Cooperează în rezolvarea
problemelor şi a sarcinilor de lucru.
Accent pe interesele personale,
profesionale dar şi extraprofesionale.
Predominant formativă şi educativă,
afectiv-atitudinală, centrată pe relaţia
dintre predare, învăţare, evaluare.
Se folosesc metodele bazate pe
acţiune, cercetare, explorare,
tehnicile de muncă intelectuală, de
autoinstruire.
Diversificarea mijloacelor
Şcoala tradiţională versus şcoala
modernă
Motivaţia învăţării Predominant extrinsecă Predominant intrinsecă
Formele de organizare Predominant frontală. Îmbinarea tuturor formelor de
organizare, cu accent pe activitatea
pe grupe şi cea independentă a
elevului.
Comunicarea Predominant comunicarea rezervat- Predominant comunicarea deschisă.
cenzurată şi monologat-distantă.
Evaluarea Se realizează în special în vederea Vizează progresul de învăţare al
clasificării şi diagnosticării. fiecărui elev.
Proiectarea Modelul didacticist centrat pe Modelul curricular centrat pe
conţinuturi, relţii întâmplatoare obiective, raporturi de
disparate, nediferenţiate între interdependenţă între elementele
componentele activităţii didactice. activităţii didactice.
Formele de organizare Predominant frontală. Îmbinarea tuturor formelor de
organizare, cu accent pe activitatea
pe grupe şi cea independentă a
elevului.
Managementul Conducere rigidă a instituţiei şi Conducere bazată pe motivaţie,
control formal, aversiv. conducere prin cooperare, conducere
prin delegare (permite atribuirea
temporară a unei sarcini de
conducere), conducere prin
alternative (insistă pe elaborarea de
variante în realizarea obiectivelor).
 Metode clasice versus metode moderne

Metode clasice Metode moderne

acordă prioritate instruirii; trec formarea elevului înaintea instruirii;

sunt centrate pe conţinut, pe însuşirea materiei; sunt centrate pe elev, pe dezvoltarea capacităţilor şi
aptitudinilor;
acordă întâietate activităţii profesorului; sunt axate pe activitatea şi participarea elevului;

pun accent pe predare; trec învăţarea înaintea predării;

elevul este privit ca obiect al instruirii; elevul este atât obiect cât şi subiect al actului de
instruire şi educare, al propriei sale formări;

neglijează însuşirea metodelor de studiu personal, de urmăresc însuşirea unor tehnici de muncă
muncă independentă; independentă, de autoinstruire;
sunt centrate pe cuvânt, fiind dominant comunicative; sunt centrate pe acţiune, pe explorare (experienţa
verbale şi livreşti; dobândită prin explorare, cercetare, acţiune);
 Metode clasice versus metode moderne
Metode Clasice Metode moderne
sunt receptive, bazate pe activităţi reproductive; sunt activ-participative adică propun o cunoaştere
dobândită prin efort propriu;

sunt orientate spre produs, prezintă ştiinţa ca o sumă de cunoştinţe îşi îndreaptă atenţia spre procesele prin care elevii ajung
finite; la elaborări personale;

sunt abstracte şi formale; pun accent pe contactul direct cu realitatea, sunt

concrete;
au prea puţin caracter aplicativ; cultivă spiritul aplicativ, practic şi experimental;
impun o conducere rigidă a învăţării, încurajează munca independentă, iniţiativa,
creativitatea;
impun un control formal; stimulează efortul de autocontrol, de autoevaluare, de
autoreglare la elevi;
promovează competiţia; stimulează cooperarea;
se bazează pe o motivaţie extrinsecă cu elemente de frică, motivaţie intrinsecă ce izvorăşte din actul învăţării, din
constrângere; bucuria succeselor obţinute;

întreţin relaţii rigide, autocratice (autoritariste) între profesori şi raporturile profesor-elevi se apropie de condiţiile vieţii
elevi; sociale şi de cerinţele psihologice ale tânărului în
dezvoltare, promovând relaţii democratice, care
intensifică aspectele de cooperare;
profesorul este transmiţător de cunoştinţe; profesorul este organizator, îndrumător, animator;
disciplina învăţării este impusă prin constrângere. disciplina învăţării derivă din organizarea raţională a
activităţii.
 Metode de predare

• Metoda explicativ – ilustrativă (rolul principal aparține

profesorului)
• Metoda învățământului programat
• Metoda euristică (descoperiri de cunoștințe și fapte noi)
• Metoda problematică (care are caracter de problemă)
• Metoda model (de cercetare)
 Metode activ-participative

 Pornesc de la ideea că învăţarea este o activitate personală,

care nu poate fi înlocuită cu nimic, iar cel care învaţă este
considerat managerul propriei învăţări, al întregului proces
de învăţare.
 Presupun activizm, curiozitate intrinsecă, dorinţa de a observa,
a explica, a explora, a descoperi.
 Pun accent pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin
acţiune, aduc elevii în contact nemijlocit cu situaţiile din viaţa
reală.
 Privesc elevul ca subiect şi participant activ al învăţării,
pregătit să-şi însuşească cunoştinţele prin efort propriu.
 Se centrează exclusiv pe elev şi sunt decesive în formarea
personalităţii acestuia.
 Metode de predare/învăţare activă

 Expunerea  Harta cognitivă

 Conversaţia  Tehnica Florii de nufăr
 Demonstraţia  Metoda Sinelg
 Observarea  Metoda Cubului
 Exerciţiul  Metoda Ciorchinelui
 Algoritmizarea  Metoda
Jigsaw(Mozaicului)
 Modelarea  Metoda turnirului între
 Metode de simulare echipe
 Metode de predare/învăţare care stimulează
creativitatea

 Brainstormg  Tehnica 6/3/5

 Explozia stelară  Controversa creativă
 Metoda pălăriilor  Tehnica acvariului
gănditoare  Tehnica focus-grup
 Caruselul  Patru colţuri
 Multi-voting  Metoda Frisco
 Masa rotundă  Sinectica
 Interviul de grup  Buzz-grupus
 Studiul de caz  Metoda Delphi
 Incidentul critic
 Phillips 6/6
 Noi tendinţe în metodologia didactică

Tendinţele în metodologia didactică sunt:

 Punerea în practică a noilor metode şi procedee de instruire care să soluţioneze
adecvat situaţiile de învăţare.
 Folosirea pe scară mai largă a unor metode activ-participative, prin activizarea
structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor şi prin aplicarea la metode
pasive numai când este nevoe.
 Extinderea folosirii unor metode care solicită componentele raţionale ale
activităţii didactice, respectiv aspectul comunicaţional pe axa profesor- elev
sau pe direcţia elev-elev; întărirea dreptului elevului de a învăţa prin
participare.
 Accentuarea tendinţei formativ-educative a metodei didactice; extinderea
metodelor de căutare şi de identificare a cunoştinţelor, şi nu de transmitere a
lor pe cont propriu; cultivarea metodelor de autoeducaţie permanentă;
promovarea unor metode care îi ajută efectiv pe elevi în sensul dorit;
adecvarea metodelor la realitatea existentă.
 Temă de reflecție individuală

Care sunt metodele dumneavoastră preferate?

Profesorii au nevoe de Metodă sau de metode?

 Preferințele elevilor privind metodele de predare
Stil Plăcut Neplăcut Neutru
% % %
Discuții în grup 80 4 17
Jocuri/simulări 80 2 17
Drama 9 22
Lucru la arte 67 9 26
Design 4 33
Experiment 61 11 28
Opțiuni(la alegeri) 61 4 33
Calculator 59 22 20
Explorarea sentimentelor(empatie) 59 11 30
Citirea literaturii englez[ 57 9 35
Idei practice 52 9 37
Lucrări de laborator 50 11 37
Cercetare la bibliotecă 50 24 26
Planșe, tabele 46 15 37
Abilități practice 43 17 39
Lucrări de teren 43 20 35
Lucrări cu final deschis 43 20 37
Lucrări tematice 41 11 48
Crearea de produse 41 11 43
Lucru individual 41 26 33
Invenții 39 20 41
Organizarea de date 37 20 43
Empatia 35 30 35
Observarea 30 13 57
Fișe de lucru 28 17 52
Citirea pentru informație 26 30 43
Folosirea tehnologiei 24 26 46
Termene limită 24 50 26
Planificări orare 17 41 41
Analiza 17 35 46
Teorie 39 43
Eseuri 28 54
Prelegeri 11 70 19
 Preferințele elevilor privind metodele de
predare

Cercetări efectuate în ultimii 25 de ani arată că pasivitatea din

clasă(înțeleasă ca rezultat al predării tradiționale, în care profesorul
ține o prelegere, eventual face o demonstrație, iar elevii îl urmăresc)
nu produce învățare decât în foarte mică măsură. Iată câteva
rezultate ale acestor studii:
Elevii sunt atenți numai 40% din timpul afectat
prelegerii(Pollio,1984)
Elevii rețin 70% din conținuturile prezentate în primele 10 minute și
numai 20% din cele prezentate în ultimele 10 minute ale
prelegerii(McKeachie,1986)
Elevii care au urmat un curs întroductiv de psihologie bazat pe
prelegere au demonstrat că știu numai cu 8% mai mult decât elevii
din clasa de control care NU au făcut cursul de loc! (Rickard,1988)
 Preferințele elevilor privind metodele de
predare

Un studiu vizând împlicațiile predării centrate pe discursul

magistral(Johnson,Smith,1991) relevă că:
• atenția elevilor descrește cu fiecare minut care trece pe parcursul prelegerii;
• prelegerea se potrivește numai celor care învață eficient prin canal auditiv;
• prelegerea promovează învățarea de nivel inferior a informațiilor factuale;
• prelegerea presupune că toți elevii au nevoie de aceleași informații în același
ritm;
• elevilor nu le place să fie supuși unei prelegeri.
 Crize de atenție:

1. După 14-18 minute Din această cauză

2. După 11-14 minute la lecție sunt
necesare repetările,
3. După 9 -11minute
permanent
4. După 5 – 6 minute accentuând atenția
la ceea ce este
esențial.
 Schimbarea gradului de percepere a
materialului de studii în cadrul unei lecții

1-4 5-23 23-34 35-40

Min. Min. Мin. Мin.
a lecție a lecției a lecției a lecției

Capacitatea Capacitatea Сapacitatea Capacitatea

de însușire de însușire de însușire de însușire
informației informației informației informației
60% 80% 40 -45% 6%
 Temă de discuție

Ce părere aveți despre cercetările evocate

anterior? Sunt ele valide? Se pot aplica aceste
concluzii școlii dumneavoastră? De ce? Ați
observat lipsa atenției elevilor?
Dacă da, ați găsit soluții pentru ameliorarea
situației? Împărtășiți colegilor acest gen de
experiențe.
 Memoria elevilor
Receptarea
orală(5%)
Receptarea
mesajului
scris(10%)

Audio-visual(20%)

Demostrație facută de
profesor(30%)

Discuția în grup(50%)

Exercițiul practic(75%)

Elevul îi ajută pe alții sau aplicare imediată a celor

învățate(90%)
 Metodologia: de la tradiţie la
inovaţie
Prelegerea – o perspectivă modernă:
Cu puţină „sare şi piper” prelegerea poate fi recondiţionată şi introdusă într-un demers didactic modern,
centrat pe achiziţiile elevului. Din această perspectivă, dascălul trebue să se preocupe de:
1. Stimularea interesului elevilor prin:
• intrarea în prelegere prin intermediul unei informaţii neobişnuite, amuzante, imagini captivante şi în
deplină relaţie cu ceea ce urmează să fie predat prin intermediul prelegerii;
• prezentarea unei probleme/ unui studiu de caz pe care se focalizează prezentarea;
• lansarea unei întrebări incitante( astfel încât elevii să fie atenţI la prelegere pentru a afla răspunsul)
2. Aprofudarea înţelegerii elevilor prin:
• folosirea de exemple şi anologii pe parcursul prezentării(pe cât posibil, cu trimiteri la viaţa reală);
• Dublarea verbalului cu alte coduri – oferirea de imagin, grafice şi alte materiale ilustrative;
folosireqa limbajului corporal,
 Metodologia: de la tradiţie la
inovaţie

Prelegerea – o perspectivă modernă

3. Implicarea elevilor pe parcursul prelegerii prin întreruperea prelegerii:
• pentru a incita elevii la a oferi exemple, anologii, experienţe personale;
• pentru a da răspunsuri la diferite întrebări;
• pentru a efectua o sarcină scurtă care clarifică diverse poziţii enunţate.
4. Evitarea unui punct final la final!
• încheierea prelegerii prin intermediul unei probleme/aplicaţii care urmează să fie
rezolvate de elevi;
• solicitarea elevilor pentru a rezuma cele prezentate sau pentru a concluziona.
 Stiluri de învăţare

Stilul de învăţare este o ”combinaţie

de caracteristici cognitive, afective şi
alţi factori psihici care servesc drept
indicatori relativ stabili ai felului în
care elevul percepe, interacţionează şi
răspunde la mediul de învăţare”
 Stiluri de învățare
Studii mai recente au identificat trei categorii a stilului de învăţare:
 stil centrat pe semnificaţie, specific elevului predespus să se implice în
sarcinile de învăţare în baza unei motivaţii intraseci (curiozitate, plăcere);
 stil centrat pe reproducere, care descrie elevul predispus să se implice în
sarcinile de învăţare şi să facă eforturi deosebite din teama de insucces
(motivaţie extrinsecă);
 stil centrat pe achiziţii, care implică tot motivare extrisecă dar legată de
speranţa de succes(acest elev va face eforturi deosebite de a achiziţiona
noi şi noi cunoştinţe în speranţa satisfacţiilor pe care i le aduce succesul)
 Sursele stilurilor de învăţare
Conform cercetărilor diferenţele de stiluri au
două surse principale:
 Tipul de funcţionare a creierului;
 Experienţa, antrenamentul intelectual.
Conform teoriei exprimate de unii savanţi, stilul
de învăţare este o consecinţă a predominaţiei unei
emisfere cerebrale, în ciuda simetriei lor
morfologice.
 Sursele stilurilor de învîţare
Emisfera cerebrală stângă este responsabilă de gândirea ştiinţifică, gândirea
formală, abordarea logică, raţională, iar emisfera dreaptă apare ca centru al
gândirii artistice, globale, integrative, al gândirii intuitive şi al inteligenţei
kinestezice.
Stânga este: auditivă, raţională, faptică, realistă, sistemică, previzibilă,
liniară, analitică, logică, obiectivă, organizată, practică, procedurală,
secvenţială în tratarea informaţiei. Aceasta favorizează acţiunile verbale,
lectura şi scrierea, calcului matematic.
Dreapta este: vizală, intuitivă, analogică, sistemică, artistică, interpersonală,
empatică, sensibilă la asemănări, spaţială, imaginativă, sociabilă, subiectivă,
simultană. Astfel emisfera dreaptă devine centrul activităţilor de sinteză, al
creaţiei artistice, al activităţilor muzicale, dansului, al activităţilor sportive
etc.
Trebue reţinut, însă, faptul că între cele două emisfere nu e o ruptură, ele se
găsesc într-o unitate funcţională care permite achiziţia de cunoştinţe.
 Stiluri de învățare și reprezentări
multiple

• Unii elevi preferă prezentarea ideilor prin canalul

visual:prin vidio, demonstrații, diagrame
• Alții preferă canalul audio și explicația profesorului,
convesația ș.a.
• Există elevi care preferă input kinestetic sau “tactil”
• Stil vizual (29% dintre elevi au dominantă vizuală)
• Stil audio (34% au o dominantă auditivă)
• Stil kinestezic (37% au o dominantă kinestezică)
 Stiluri de procesare

• “partea dreaptă a creierului” (vizual/holistic) și “partea stângă a

creerului” (verbal/secvențial) ex. Cooper
• Rider: holistic/analitic și verbal/imagistic
• Concret sau abstract ( ex.Gregorc)
• Reflexiv, theoretician, pragmatic, activ (ex. Honey și Mumford)
• Inteligențile multiple ale lui Gardner
 Procesare cu emisfera dreaptă și cu emisfera
stângă a creierului

• Elevii ce învață cu emisfera stângă a creierului gândesc prin

limbaj și dacă au înțeles ceva, pot să exprime în cuvinte ceea
ce au înțeles. Ei gândesc verbal și,de asemenea, secvențial,
îndeplinind sarcinile de lucru pe rând, într-o ordine logică.
• Elevii ce învață cu emisfera dreaptă a creierului gândesc
non-verbal. Emisfera dreaptă vede lucrurile în întregul lor
(holistic) iar înțelegerea este non-verbală,vizuală sau
imediată.
 Personalitate și stilul de învăţare

Pentru a afla care este stilul de învățare a

elevului trebue să cunoaștem cărui tip de
personalitate aparține el:
extrovertit(exteriorizarea sentimentilor)
sau introvertit(obsedat de propriile trăiri
interioare)
Știlurile învățării după Honey şi Mumford

A FACE
(activ)

A APLICA A REVIZUI
(pragmatic) (reflexiv)

A ÎNVĂȚA
(teoretician)
 Inteligențele multiple ale lui Gardner

• Inteligență lingvistică: capacitatea de a folosi limbajul, atât oral, cât şi scris

• Inteligență muzicală: abilitate muzicală şi ritmică
• Inteligență logico-matematecă: capacitatea de a utiliza numere şi logica matematecii şi
ştiinţelor
• Inteligență spațială: capacitatea de a înţelege hărţi, planuri şi de a gândi tridimensional
• Inteligență kinestezică: abilitate de mişcare şi manipulare
• Inteligență interpersonală: capacitatea de a înţelege empatic şi de a lucra bine cu alţii
• Inteligență intrapersonală: conştiinţa de sine, capacitatea de a-ţi regla propria gândire
• Inteligență naturalistă: conştientizarea şi abilitatea asociată cu lumea naturală
Inventarul stilurilor de învăţare a lui Kolb

În cercetările sale Kolb a evidenţiat patru tipuri de stiluri de

învăţare:
Stilul divergent, asociat cu abilităţi de relaţionare, ajutorare a
celorlalţi.
Stilul asimilator cu abilităţi de adunare şi analiză a datelor, de
formare a teoriilor.
Stilul convergent ce deţine abilităţi de analiză, de folosire a
tehnologiei, de fixare a scopurilor.
Stilul adaptiv ce cuprinde abilităţi precum leadership, iniţiativă,
acţiune.
Meseria de profesor, al cărei câmp lexical
cuprinde noţiuni precum: tact pedagogic,
stăpînire de sine, răbdare, dragoste faţă de
profesie, vocaţie, măiestrie pedagogică,
“metodă”, nu ţine nici de tradiţionalizm, nici
de modernizm, ci de stilul propriu de predare
şi duşmanul cel mai mare al profesorului nu
este metoda nepotrivită, ci automatizarea
metodei bune.