Ceara de

petrol

Asfaltul
Nafta
Gelul
de
petrol

Naftalin
Ceara a
De
parafina

Marin Dragos
Parafina Stefan Petru Sabin
Marica Mircea
Poterasu Cosmin
Ciobotaru Alex
Dima Alex
 Petrolul, sau țițeiul, împreună
cu cărbunii și gazele naturale fac parte din
zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în
scoarța pământului. Petrolul, care este un
amestec de hidrocarburi solide și gazoase
dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide,
este un amestec de substanțe lipofile.
Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste
17 000 de substanțe organice complexe, motiv
pentru care este materia primă cea mai
importantă pentru industria chimică (vopsele,
medicamente, materiale plastice) și
producerea carburanților. Ca o curiozitate, se
poate menționa că unele varietăți de țiței devin
fosforescente în prezența luminii ultraviolete.
 Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că
Petrolul ia naștere din organisme marine plancton care după moarte s-au
depus pe fundul mării, fiind acoperite ulterior de sedimente.
Conform acestei teorii, perioada de formare a petrolului se întinde pe
perioada de timp de ca. 350 - 400 milioane de ani în urmă- Devonian -
perioadă în care a avut loc în rândurile florei și faunei o mortalitate în
masă, explicată prin teoria meteoritului uriaș care a căzut în acea perioadă
pe Pământ, declanșând temperaturi și presiuni ridicate. Astfel s-au format
așa numitele substanțe cherogene ce provin din substanțe organice cu un
conținut ridicat în carbon și hidrogen. Prin procesele următoare de
diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni substanțe bituminoase,
rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt denumite roci
mamă a zăcămintelor de petrol.
Compoziția zăcământului de petrol poate avea un raport diferit
de alcani și alchene, la fel poate diferi raportul
grupărilor alifatice și aromatice.

Teoria abiogenă are adepți mai puțini, petrolul ar fi rezultat din

minerale, roci cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen care având
greutatea specifică mai mică au fost presate spre suprafață.
 Asfaltul este un material negru sau vâscos
care are o consistentă ce variază de la lichid
vâscos la solid sticlos. Asfatul constă în compusi
cu hidrogen si carbon, cu proportii mici de azot,
sulf si oxigen.
Obtinere
Se obtine fie ca reziduu din distilarea
petrolului, fie din depozite naturale.Asfaltul
natural, despre care se crede că se formează
într-o etapă timpurie a distrugerii depozitelor
marine în petrol, contine în mod caracteristic
minerale, în timp ce asfaltul rezidual de petrol
nu.
Proprietati
Asfaltul se înmoaie
când este încălzit si este
elastic în anumite
conditii. Proprietătile
mecanice ale asfaltului
au o importanta mică,
cu exceptia cazului în
care se utilizează ca
liant sau adeziv.
Principala utilizare a
asfaltului este în
asamblarea drumurilor.
 Ceara de petrol, orice ceară obtinută
din petrol, inclusiv ceara de parafină, ceara
microcristalină si jeleul de petrol. Prin
comparatie, cercurile animale si vegetale
sunt, în general, mai ridicate în costuri, de
construire chimică variabilă si de
disponibilitate incertă si, prin urmare, au
fost înlocuite în mare parte de cercurile de
petrol.
 Gelul de petrol, denumit
si petrolatum, translucid,
galben pana la chihlimbar sau
alb, substanta dulce care nu
are aproape nici un miros sau
gust, derivat din petrol si
utilizat in principal in
medicina si farmacie ca
pansament de protectie si ca
inlocuitor al grasimilor din
unguente si cosmetice. Este
de asemenea utilizat in multe
tipuri de lustruire si in
unsoare lubrifiante, in
prevenirea ruginii si in
modelarea argilei.
 Naftalina este o hidrocarbură
importantă care generează o serie de
produse de substitutie utilizate în
fabricarea colorantilor si a răsinilor
sintetice. Naftalina este constituentul
cel mai abundent al gudronului de
cărbune, un produs volatil din
distilarea distructivă a cărbunelui si
este format, de asemenea, din
procese moderne pentru crăparea la
temperaturi înalte(ruperea
moleculelelor mari) de petrol. Este
produsă comercial prin cristalizare
din fractia intermediară de gudron de
cărbune condensat si din fractia mai
mare de petrol cracat.
 Nafta, una dintre multele
amestecuri de hidrocarburi lichide
volatile, foarte inflamabile,
utilizate în principal ca solventi si
diluanti si ca materie primă pentru
conversia în benzină. Nafta a fost
numele initial aplicat tipurilor mai
volatile de petrol emise de sol în
districtul Backu din Azerbaidjan si
Iran. Încă din secolul I I.Hr., nafta
a fost mentionată de scriitorul
grec Dioscorides si de scriitorul
roman Plinius cel Batran.
Alchimistii au folosit cuvântul în
pricipal pentru a distinge diferite
lichide mobile de punctul de
fierbere scăzut, inclusiv anumiti
eteri si esteri.
 Parafina este o substantă solidă, albă,
formată dintr-un amestec de hidrocarburi
saturate obtinute la distilarea titeliului si
întrebuintată la fabricarea lumânărilor, la
impregnarea hârtiei si a tesăturilor, ca materie
primă în industria chimică.
Cel mai răspândit alcan care intră în
componenta parafinei este C31H64, iar cel mai
simplu compus este eicosanul(C20H42). Punctul
de topire este în jur de 48-66 C.
 A fost produsa pentru
prima data în 1867, la mai
putin de 10 ani dupa ce a fost
forat primul put de petrol.
Ceara de parafină
precipită usor din petrol la
răcire. Progresul a facut ca
separarea si filtrarea să fie
mai eficiente si mai
economice. Metodele de
purificare constau în
tratamentul chimic,
decolorarea prin absorbenti si
fractionarea cerurilor separate
în grade prin distilare,
recristalizare sau ambele.
Uleiul brut diferă foarte mult
în continutul de ceară.
 Napalamul a fost creat la
Universitatea Harvard între 1942
si 1943 de către o echipă de
chimisti condusi de profesorul
Louis F. Fieser. Napalmul era
realizat dintr-un amestec de
sapun de aluminiu si palmitat (un
acid gras saturat)-cunoscute ca si
acizi naftenici si palmitici- de
unde si denumirea de napalm.
 Acizii naftenici- corozivi naturali
ce se găsesc în petrol
 Acizii palmitici- acizi grasi
naturali (ex. uleiul de cocos)
 Separat, naftalena si palmitatul sunt substante
inofensive. Săpunul aluminic al acizilor naftenici si
palmitici transformă benzină într-un sirop gros si lipicios
care poate fi proiectat pe distante mari si care arde
lent, degajând o temperatură mare. Scopul acestui
amestec era vascozitatea mare, arderea intensă si
aderenta la orice suprafată. Napalmul modern nu mai
foloseste Napalm(naftalena sau palmitatul)-în schimb
folosesc un amestec de polistiren, gazolină si benzen.
Noua formulă este napalmul-B, super-napalmul, sau NP2
si nu contine napalm. Polistirenul si benzenul sunt
folosite pentru a gelifica benzina. Napalmul modern e
un amestec de benzen(21%), gazolină(33%) si
polistiren(46%)
 Denumirea de napalm este
aplicată si altor tipuri de lichide
incendiare ce sunt folosite pentru
război. Napalmul-B este mai
avantajos fată de napalmul original,
deoarece putea fi controlată
aprinderea. Napalmul este mult mai
putin inflamabil decat benzina. Cu
cât este mai putin polistiren în
amestec, cu atât se aprinde mai
greu. Nici măcar un chibrit aprins
nu poate aprinde napalmul. De
aceea este folosit un agent special
de aprindere, de regulă termitul.
Unele forme ale napalmului modern
nu pot fi aprinse nici măcar de
explozia unei grenade.