Sunteți pe pagina 1din 20

EXCURS ISTORIC ÎN GENEZA CONSILIERII

ȘI EDUCAȚIEI FAMILIEI
• Istoria culturii societății și antropologia au demonstrat prin dovezi științifice că la
toate popoarele, existau anumite persoane cu o experiență mai bogată de viață
care ofereau sfaturi, îndrumau, sprijineau semenii lor, se împărtășeau cu ideile și
strategiile de comportare în situații dificile.
• Pe parcursul evoluției societății fenomenul sfătuiriise dezvoltă și se diferențiază
treptat, consolidându-se într-o activitate socială de ajutorare practică a oamenilor
în dificultate.
• R. Ghibson și M. Mitchell au ajuns la concluzia că Platon/Aristocle poate fi
considerat primul consilier și fondator al acestei activități.
• În epoca modernă, psihoterapia, care includea și elemente de consiliere, avea
caracter moral și viza sfera dirijării pasiunilor omului, a modelării conduitei și
supunerea acesteia principiului rațiunii (R. Descartes; B. Spinoza; M. de
Montaigne; Im. Kant etc.)
• Consilierea datează cu primele decenii ale sec. al XX-lea, apare în SUA din
necesitățile legate de industrializarea și urbanizarea statului, care afectau variate
aspecte ale existenței omului.
• În anii 1930 consilierea era considerată ca o funcție și o parte componentă a
educației.
• E. C. Wiliamson, a fondat teoretic modelul de consiliere profesională în baza
concepției trait and factor, ce a dominat consilierea până la sfârțitul anilor 1950.
• 1951-1956 apar încercări de diferențiere de status între psihiatri, consilierii,
psihologi și asistenții sociali.
• Către anul 1955, M. Hahn delimitează funcțiile consilierului psiholog.
• După 1970 în Germania, apare profesia de consilier şi unitatea de consilier în
școli.
• În perioada 1973-1985, statul impune prin lege ca la 500 de
elevi (în școlile germane) să activeze câte un consilier.

• În 1977 în Marea Britanie a fost fondată o asociație de


consiliere The British Association for Counselling, care se
face cunoscută în lume prin contribuțiile unui șir de
cercetători talentați: P. Clarkson; M. Pokorny; J. Mackewn
etc.
DEFINIREA CONCEPTELOR DE BAZĂ
-Consilierea este folosirea pricepută și principială a relației
interpersonale pentru a facilita autocunoașterea, acceptarea
emoțională și maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor
personale.

- Semnificația originară a cuvântului terapie/Ѳερaπεia este


îngrijire, serviciu, tratament, vindecare. Semnificația contemporană
a acestui cuvânt este: o conversație structurată dintre un specialist
și clientul său, scopul acesteia fiind alinarea suferinței sau
vindecarea prin cuvinte.
-
ŞCOLI DE TERAPIE ȘI
CONSILIERE A FAMILIEI
Terapia familială structurală (consilierea familială structurală / CFS)
se bazează pe un șir de supoziții:
- familia îndeplineşte un ansamblu de funcţii (biologică, economică, educativă,
psihologică, culturală şi socială). Respectarea acestora asigură protecţie, îngrijire,
susţinere tuturor membrilor ei.
- familia are o structură clară, definită prin relaţiile ierarhice şi hotarele/graniţele
dintre membrii ei;
- relaţiile ierarhice şi acţiunile membrilor familiei sunt definite de anumite reguli
şi prescripţii, care determină modul vieţii/convieţuirii şi colaborării în cadrul
acesteia;
- hotarele/graniţele consemnează subsistemele în cadrul sistemului familial
(subsistemul soţilor, părinţilor; al fratriei, bunicilor, nepoţilor etc.);
- regulile şi structura pe care o stabileşte familia (membrii ei adulţi), pot fi
observate şi identificate din exterior (de specialistul consilier/terapeut);
- familia trebuie să aibă o structură funcţională (trăsăturile de bază:
adaptabilitatea; coeziunea etc.), adică subsistemele ei să fie flexibile, gata de a se
înlocui; completa, să ofere ordine mutuală etc.
Terapia familială structurală (consilierea familială structurală / CFS)
Dificultăţi posibile:
– împletirea/enmeshment – hotarele dintre subsisteme
sunt prea permiabile (de ex.: este întrebat ceva adultul, iar
copilul – răspunde, etc.);

– detaşare/disengagement – hotarele sunt prea rigide (de


ex.: unul suferă, iar ceilalţi se ocupă cu nişte activităţi
de parcă nimic nu se întâmplă);
– coaliţie transgeneraţională – subminarea autorităţii
părinţilor prin implicarea bunicilor etc.
Terapia familială structurală (consilierea familială structurală / CFS)
Scopul consilierii şi terapiei constă în dezvoltarea unei structuri noi sau restabilirea
funcţionalităţii celei vechi în baza analizelor autocunoaşterii şi intercunoaşterii.
Terapia/consilierea este axată pe îndeplinirea a trei sarcini:
a) afilierea/joining – dezvoltarea unei legături cu familia; con-silierul devine parte din sistemul
familial; b) observarea şi monitorizarea permanentă; alcătuirea unei hărţi a relaţiilor
familiale/mapping; c) organizarea unor interacţiuni alternative mai funcţionale (oferă susţinere,
orientare-direcţie, provoacă comportamente, încurajează, blochează anumite înteracţiuni.
Metode şi tehnici:
- definirea hotarelor/graniţelor boundary making înscenarea/enactment;
- dezechilibrarea-schimbarea unor relaţii ierarhice disfuncţionale/unbalancing.
Se exersează interacţiunea de tip aici şi acum şi mai puţin se analizează evenimentele din trecut;
se incită discuţii despre probleme prezente ale familiei, analiza, conştientizarea relaţiilor
familiale şi orientarea spre edificarea unor interacţiuni alternative optime.
Terapia / consilierea familială strategică / CFS )
se bazează pe un șir de supoziții:
- viaţa este complexă, dificultăţile sunt inevitabile şi deseori vin una
după alta;
- modalităţile ineficiente de rezolvare pot transforma dificultatea
apărută în altă problemă şi contribuie la menţinerea sau înrăutăţirea
situaţiei;
- se pot dezvolta cercuri vicioase (comportamente vicioase, soluţii
ineficiente, presupuneri, conflicte dintre actorii familiali sau sociali);
- oamenii sunt fiinţe strategice (fac planuri, structurează acţiunile
decid etc.);
- orice relaţie umană include, deseori, şi o componentă de luptă
pentru putere.
Terapia / consilierea familială strategică / CFS )
Scopul consilierii: renunţarea persoanei la modalitatea ineficientă de
rezolvare a problemei (dacă ceva nu funcţionează, beneficiarul încearcă
altceva, uneori strategia poate fi una neobişnuită, alogică etc.).
Caracteristicile CFS:
– se ţine cont de toţi membrii familiei;
– invitarea la simularea comportamentului în descrierea problemei;
intervenţia este orientată spre căutarea şi găsirea comportamentelor noi,
reuşite;
– intervenţiile sunt unicale – reţete gata nu sunt;
– şedinţa de consiliere este scurtă, uneori este una sau cel mult două;
– asumarea responsabilităţii de către beneficiar, pentru schimbare şi
elaborarea unor perspective existenţiale noi (cu susţinerea specialistului).
Terapia / consilierea familială strategică / CFS )

Procesul consilierii constă din 4 etape:


1. analiza/evaluarea tiparului interacţional din jurul problemei şi a
încercărilor de soluţionare a acestora.
2. elaborarea strategiei pentru întreruperea sau anihilarea secvenţei
negative a cercului vicios (împreună cu beneficiarul).
3. traducerea strategiei alese în acţiuni concrete.
4. monitorizarea rezultatului şi reajustarea intervenţiei la necesitate şi
context.
Consilierea familiei în baza terapiei sistemice Milano
* În baza unor conversaţii ce ar contribui la formarea noilor informaţii şi
convingeri, care ar avea la baza trei principii călăuzitoare:
-Ipotetizarea constă în generarea conştientă a ipotezelor privind problema din
sistemul familial. Explorarea ipotezelor este eficientă dacă acestea ţin, mai întâi de
prezent, apoi de prezent şi trecut, în final – de viitor. Ipotezele menţin ordinea în
conversaţia consilier-beneficiar.
- Circularitatea include 3 aspecte: a) atenţia la răspunsurile membrilor familiei
(interviu – investigarea ştiinţifică clasică). b) includerea în interviu, pe rând, a
tuturor membrilor familiei pentru a-şi exprima punctul de vedere. c) folosirea
întrebărilor pentru testarea ipotezelor – întrebări circulare (vizavi de conţinutul şi
calitatea relaţiilor, comunicării, convingerilor etc.), dar pot fi şi întrebări ce
solicită reflecţia fiecărei persoane.
- Neutralitatea se manifestă la trei nivele: faţă de persoană; neutralitatea faţă de
orice idee discutată în cadrul conversaţiei şi neutralitatea faţă de schimbare.
Terapia/consilierea centrată pe soluţie
Principii fundamentale ale TCS:
- centrarea pe prezent şi pe viitor, trecutul este pe planul doi – vizitarea acestuia se face doar
pentru identificarea unor resurse în viaţa beneficiarului;
- centrarea pe resursele beneficiarului: specialistul are o viziune pozitivă despre acesta,
considerându-l competent şi în putere să depăşească dificultăţile;
- schimbarea este inevitabilă – poziţia ocupată şi insuflată beneficiarului de către specialist;
- exerciţii – identificarea exerciţiilor ce reprezintă rolul-cheie în construirea soluţiilor;
- paşii mici sunt semnificativi – se organizează călătoria beneficiarului de la problemă la soluţie
cu paşi mici. Beneficiarul se convinge că schimbările mici declanşează schimbări mari în
sistemul familial;
- beneficiarul ca expert, iar specialistul joacă rolul unui ghid atent. Beneficiarul este considerat
expert şi decident al propriei vieţi.
Terapia/consilierea centrată pe soluţie
Conversaţia în cadrul consilierii include:
– ascultare activă şi atentă, centrată pe identificarea unor soluţii,
competenţe, exerciţii etc.;
– transformarea expresiilor beneficiarului în descrieri concrete în
termeni comportamentali;
– uimire sinceră şi admiraţie (manifestate de consilier) pentru soluţiile
găsite de beneficiar;
– constatări pozitive, aprobare, încurajare şi complimente adresate
beneficiarului;
– rezultatul evidenţiat pe marginea ideilor prezentate de beneficiar.
Sumarizarea oferă posibilitate pentru accentuarea, repetarea sau
evidenţierea resurselor beneficiarului – reformulare pozitivă,
recadrarea/resemnificarea – prezentarea într-un nou context/cadru.
Terapia/consilierea centrată pe soluţie
Etapele principale:
1. Discutarea problemei pentru scanarea resurselor, competenţelor
soluţiilor beneficiarului (notarea lor).
2. Identificarea scopurilor şi a obiectivelor.
3. Scalarea – tehnică ce ajută la monitorizarea schimbării şi se poate
realiza cu ajutorul întrebărilor de scalare (punctele 1 …. 10 pe o scală
şi identificare a poziţiei beneficiarului pe ea).
4. Formularea sarcinilor comportamentale concrete (paşii mici pe care îi
corelăm cu obiectivele).
5. Monitorizarea progresului prin scalare şi observaţii; identificarea şi
analiza atingerii obiectivelor şi a scopului.
Terapia/consilierea colaborativă
Condiţiile pe care le creează specialistul:
– transparenţa (specialistul poate explica beneficiarului motivul adoptării unui
anumit mod de lucru, poate împărtăşi unele experienţe de viaţă pe care le
consideră utile acestuia; deciziile şi comportamentele sale etc.;
– normalizarea – în conversaţie se valorifică un limbaj obişnuit, accesibil; se evită
limbajul pur profesional;
– atitudinea caldă de invitare/incitare pentru a experimenta idei, soluţii,
comportamente noi; a evalua stilul consilierii, a rezultatelor obţinute etc.;
– se discută ce este relevant pentru beneficiar în fiecare şedinţă (pentru fiecare
aspect);
– tolerarea ambiguităţii şi a unor idei contradictorii.
Terapia/consilierea centrată pe reflecţie (valorifica-
rea echipei de reflecţie)
Scenariul consilierii include:
1. Specialistul explică modalitatea de lucru beneficiarului sau familiei
şi cere acordul ei.
2. Conversaţia iniţială – observată de o echipă de terapeuţi/consilieri
de reflecţie.
3. După un anumit interval de timp specialistul invită echipa să-şi
expună ideile referitoare la cele auzite în cadrul interviului. Echipa
conversează, iar familia şi consilierul sunt în poziţia de observator.
4. Echipa de reflecţie revine la poziţia ei de observator, iar familia
comentează ideile exprimate de echipă.
Terapia/consilierea centrată pe reflecţie (valorifica-
rea echipei de reflecţie)
Principii care necesită respectare:
– atitudine colaborativă;
– respect faţă de autonomia fiecărei persoane (se discută după dorinţă etc.);
– dialogul cuprinde: imaginea situaţiei; explicaţiile situaţiei/cazului şi
alternativele acestora;
– atenţie la reacţiile participanţilor;
– echipa de reflecţie este atentă la explicaţiile sale;
– se evită blamarea/învinovățirea, critica, atribuirea unor intenţii negative,
desconsiderarea, patologizarea etc.;
– se încearcă includerea în reflecţii a tuturor ideilor expuse de membrilor
familiei.
Terapia/consilierea narativă

Se întâmplă că povestirile personale sau familiale nu explică


experienţele, sunt contradictorii uneori, iar în unele familii,
povestirile diferitor membri ai acesteia vin în conflict.

Scopul terapiei şi consilierii narative constă în construirea


unor povestiri noi, care oferă noi opţiuni. Beneficiarul este
autorul principal al povestirii alternative, iar specialistul are rolul
de coautor sau editor.
Terapia/consilierea narativă
Condiţiile consilierii narative:
1. Să citească/asculte cu atenţie povestirea pentru a identifica problemele şi contextul.
2. Scanarea povestirii pentru a identifica dificultăţile, lacunele, incoerenţele, invitând
beneficiarul să completeze povestirea; clarifică unele aspecte.
3. Observarea, examinarea şi clarificarea contradicţiilor, aspectelor conflictuale şi
comentarea lor.
4. Realizarea deconstrucţiei, adică urmărirea istoricului ideilor şi a modului valorificării
acestora în povestire.
5. Se observă părţi sau detalii interesante şi originale a povestirii, care pot fi dezvoltate
împreună, adăugând detalii sau schimbând unele personaje şi detalii.
6. În rezultat, ca produs al CN se conturează o povestire nouă, mai coerentă, interesantă,
iar beneficiarul este mulţumit, el poate împărtăşi creaţia lui cu alte persoane, care se
confruntă cu acelaşi tip de probleme.