Sunteți pe pagina 1din 153

CURSUL VI

AMPRENTA PRELIMINARĂ
ETAPELE DE REALIZARE A
PROTEZEI PARŢIALE
MOBILIZABILE ACRILICE

În realizarea unei proteze parţiale acrilice


mobilizabile se trece printr-o succesiune
de etape clinice, realizate de medic în
cabinet şi tehnice, realizate în laboratorul
de tehnică dentară.
FAZE CLINICE:
• Examenul clinic al pacientului
• Pregătirea preprotetică (nespecifică)
• Pregătirea proprotetică (specifică)
• Amprenta preliminară
• Amprenta finală (funcţională)
• Determinarea rapoartelor intermaxilare
• Proba machetei
• Aplicarea protezei. Indicaţii privind întreţinerea
protezei parţiale acrilice
FAZE DE LABORATOR:

• Realizarea modelului preliminar


• Portamprenta (lingura) individuală
• Realizarea modelului de lucru
• Realizarea şabloanelor de ocluzie
• Montarea în simulatorul ADM
FAZE DE LABORATOR:

• Realizarea machetei protezei:


Realizarea machetei pentru probă
Realizarea croşetelor
Prelucrarea finală a machetei
FAZE DE LABORATOR:

• Realizarea tiparului
• Prepararea şi introducerea răşinii acrilice
în tipar
• Polimerizarea acrilatului
• Dezambalarea, prelucrarea şi lustruirea
protezei
AMPRENTA PRELIMINARĂ.
DEFINIŢIE:

Amprenta în medicina dentară reprezintă


înregistrarea negativă a câmpului protetic.
În edentaţia parţială avem mai
multe tipuri de amprente:
A. Amprenta documentară.
B. Amprenta pentru modelul de studiu.
C. Amprenta preliminară.
Amprenta documentară
Este copia negativă a întregului câmp protetic al
pacientului, luată bimaxilar, la prima prezentare
la medic. Ea reprezintă dovada situaţiei iniţiale,
în care nu s-a instituit niciun tratament, situaţie
prin care să putem justifica terapia impusă şi pe
care să o putem compara cu starea finală după
tratamentul instituit. Pe baza acestei amprente
se va turna modelul documentar care are
valoare medico-legală, didactică, statistică, etc.
Amprenta documentară

Această amprentă se ia cu materiale


elastice de tipul hidrocoloizilor ireversibili,
iar modelul se toarnă din gipsuri de clasa
a II-a sau a III-a. Pe baza acestui model
se pot elabora doar unele trasee relative
de tratament, deoarece aspectul lui se va
schimba după pregătirile nespecifice şi
specifice.
Amprenta pentru modelul de
studiu
Este luată după parcurgerea tratamentelor
preprotetice (nespecifice). Pe baza ei se
toarnă modelul de studiu pe care se vor
urmări toate elementele câmpului protetic
direct legate de confecţionarea piesei
protetice. Amprenta se ia tot cu
hidrocoloizi ireversibili, iar modelul se
toarnă din acelaşi tip de gips ca modelul
documentar.
Amprenta pentru modelul de
studiu
Analiza modelelor se face iniţial separat pe
arcade, apoi cu ajutorul paralelografului şi
ulterior cu ele montate într-un simulator al
aparatului dento-maxilar. Acest model mai
poate fi utilizat în cercetare, statistică,
didactic, etc.
Amprenta preliminară

Este copia negativă a câmpului protetic,


care reproduce toate elementele zonei de
sprijin ale viitoarei proteze parţiale şi dă
relaţii despre periferia acestuia (zona de
menţinere şi stabilizare).
Amprenta preliminară

Se numeşte preliminară pentru că precede


fazele clinice ale tratamentului protetic şi
asigură, în limite posibile, condiţiile de
sprijin, menţinere şi stabilizare a piesei
protetice.
Obiectivele amprentării preliminare
sunt:
• Cuprinderea întregului câmp protetic –
suportul muco-osos şi dinţii restanţi;
• Crearea premizelor unei menţineri şi
stabilităţi optime a viitoarei piese protetice
prin înregistrarea suprafeţelor de sprijin,
menţinere şi stabilizare;
• Evitarea interferenţelor cu musculatura
periprotetică.
Etapele parcurse în amprentarea
preliminară sunt:
• Alegerea lingurii universale (standard);
• Alegerea materialului de amprentare;
• Alegerea tehnicii de amprentare;
• Pregătirea pacientului;
• Amprentarea propriu-zisă;
• Verificarea amprentei în cabinet;
• Păstrarea amprentei şi transportul ei la
laborator.
Alegerea lingurii universale
Lingurile universale sunt suporturi rigide
pentru materialul de amprentare. Sunt
fabricate industrial şi livrate în seturi, cu
mărimi, forme şi retenţii diferite.
CONDIŢIILE LINGURILOR
UNIVERSALE:
• Să fie rigide, adică stabile la deformare;
• Să corespundă ca mărime şi formă arcadei
amprentate;
• Să acopere în întregime câmpul protetic,
fără a atinge sau interfera cu vreuna din
componentele acestuia şi să nu limiteze
mişcările funcţionale ale părţilor moi;
CONDIŢIILE LINGURILOR
UNIVERSALE:
• Să retenţioneze cât mai bine materialele
de amprentă prin diferite sisteme
mecanice sau chimice (lacuri adezive);
• În sens antero-posterior vor cuprinde în
interiorul lor tuberozităţile şi tuberculii
piriformi, distal fără a depăşi linia „Ah” sau
inserţia ligamentului pterigo-mandibular;
CONDIŢIILE LINGURILOR
UNIVERSALE:
• În sens transversal vor cuprinde crestele
alveolare şi zonele biostatice, fără a depăşi
lingual la mandibulă linia milohioidiană;
• Să fie distanţate de marginile câmpului
protetic la 3 - 5 mm şi să permită o
distribuire relativ uniformă a materialului
de amprentare;
• Marginile să ajungă în fundurile de sac
fără să le modifice limitele.
În funcţie de materialul din care
sunt confecţionate pot fi:
• Metalice – cromate, nichelate, din oţel
inoxidabil, alamă sau din aluminiu placat
cu răşini epoxidice. Aceste linguri pot fi
sterilizate la căldură uscată sau umedă,
rezistând până la temperaturi de 200
grade Celsius. Se confecţionează industrial
în trei mărimi pentru fiecare arcadă.
Ele pot fi:
– Cu perforaţii sub formă de orificiu sau
fantă, pentru alginate – orificiile de
degajare asigură dispunerea
materialului într-un strat uniform, de
aproximativ 3 mm, care previne
deformările şi tensiunile interne;
Ele pot fi:

– Fără perforaţii, pentru siliconii vâscoşi –


aceste linguri pot avea din fabricaţie o
nervură de retenţie. În absenţa ei,
retenţia trebuie făcută extemporaneu în
cabinet, cu benzi adezive cauciucate
(leucoplast), aplicate pe marginile
lingurii sau cu materiale termoplastice.
LINGURI METALICE FĂRĂ
PERFORAŢII
LINGURI DIN ALUMINIU CU
PERFORAŢII
Linguri standard
• Din mase plastice – din răşini acrilice, materiale
compozite, polistiren, răşini policarbonate, etc.
Pot fi neperforate, perforate sau cu nervuri.
Acestea pot fi de unică folosinţă (pentru o
singură amprentare) sau de folosinţă
îndelungată, fiind livrate de firmele producătoare
în seturi pe diverse mărimi. Cele din a doua
categorie se pot dezinfecta în soluţii antiseptice,
iar unele tipuri se pot steriliza prin autoclavare.
SETURI DE LINGURI STANDARD
DIN MASE PLASTICE
Linguri standard

Există şi linguri care amprentează simultan


cele două arcade la relaţii intermaxilare
relativ determinate. Sunt două seturi de
astfel de linguri: cu două perechi,
culisabile şi şanjabile între ele; cu cinci
linguri, din care două culisabile şi alte trei
cu rapoarte fixe intermaxilare;
Linguri standard

• Mixte (metalo-acrilice) – ele sunt


confecţionate din mase plastice, cu
accesorii adaptabile (mâner) metalice.
LINGURĂ STANDARD CU
PERFORAŢII
CENTRAREA LINGURII STANDARD
Diferenţa dintre lingurile universale
utilizate la edentatul total, care au un
aspect rotunjit, dimensionat pe crestele
alveolare, şi cele utilizate în edentaţia
parţială este că acestea din urmă, pentru
porţiunile cu dinţi, au marginile în unghi
drept. Pentru edentaţiile parţiale
biterminale, lingurile metalice sunt
prevăzute cu casetă frontală pentru dinţi şi
jgheaburi distale pentru crestele edentate.
Când nu găsim o lingură conformă cu
câmpul protetic pe care dorim să-l
amprentăm, utilizăm o lingură standard
individualizată. Această operaţie constă în
remodelarea lingurilor metalice:
- lărgind sau îngustând jgheabul pe anumite
porţiuni, cu ajutorul cleştelui crampon;
- de asemenea se pot decupa cu foarfeca pe
zonele unde se consideră că sunt lungi;
- dacă lingurile sunt scurte, pot fi lungite cu
materiale termoplastice, distal sau
marginal;
- în cazul unei bolţi palatine prea adânci
(ogivală), se completează lingura cu
Stents pe zona corespunzătoare bolţii
pentru a reduce spaţiul dintre lingură şi
boltă.
Alegerea materialului de
amprentare

Din multitudinea de materiale de


amprentare utilizate, în edentaţia parţială
se pare că s-au impus:
1. Alginatele (hidrocoloizii
ireversibili):
Au fost introduse în practică în anul 1940
şi fac parte din familia materialelor de
amprentă elastice. Se prezintă sub formă
de pudră, care în contact cu apa trec în
faza de sol şi după priza definitivă trec în
stare de gel, datorită unei reacţii chimice
ireversibile.
Hidrocoloizii ireversibili – Alginatele

• Denumiri comerciale:
Palgat (Espe), Imprex
(Espe), Alginoplast
(Bayer), Xantalgin
(Bayer), Septalgin
(Septodont), Ypeen
(Spofa), Orthoprint
(Zhermack), Chromatic
(Ruthinium), Vival NF
(Vivadent), Algodent
(România).
Avantaje:

• Reproduc cu fidelitate detaliile câmpului


protetic;
• Proprietăţile fizico-chimice (elasticitatea,
rezistenţa la compresiune şi alungire,
vâscozitatea) le fac bune pentru
amprentarea preliminară a edentaţiei
parţiale;
Avantaje:

• Sunt elastice după priză, ceea ce


favorizează îndepărtarea lor uşoară de pe
câmpul protetic;
• Uşurinţă în preparare şi mânuire;
• Sunt lipsite de toxicitate;
• Toleranţă senzitivă în mediul bucal;
• Preţ de cost accesibil.
Dezavantaje:

• Nu aderă de lingura standard şi de aceea


sunt necesare retenţii;
• În timpul formării gelului la amprentare nu
trebuiesc induse tensiuni interne în
material, determinate de mişcarea
amprentei pe câmp;
Dezavantaje:
• La demularea amprentei, în zonele
interdentare se tracţionează şi adeseori se
rupe, deformând amprenta. Ca atare se
impune o prealabilă deretentivizare a
acestor zone;
• În timpul amprentării şi după, dacă
manipularea materialului scapă de sub
control, apare riscul unor modificări
dimensionale ale amprentei prin fenomene
de hidrocinetică. Amprenta poate:
 Pierde apa din gel prin două
mecanisme: dezhidratare prin evaporare
şi exudarea de fluide prin sinereză
(contractarea unui gel, însoţită de
separarea spontană a mediului de
dispersie). Exudatul care apare la
suprafaţa gelului nu este apă pură ci
este de natură alcalină sau acidă, în
funcţie de compoziţia gelului. Sinereza
alterează calitatea modelului de gips,
dându-i un aspect cretos la suprafaţă,
însoţită şi de o modificare de volum;
 Dacă amprenta este păstrată în apă
(greşeală foarte frecventă), gelul absoarbe
apa prin imbibiţie şi îşi măreşte volumul.
Dezavantaje:

Modificările volumetrice ale gelului


constituie neajunsuri care pot fi evitate
prin respectarea regulilor de amprentare şi
turnare a modelului în 8 - 15 minute.
Amprentele se vor păstra într-o atmosferă
saturată de vapori şi nu pe uscat sau în
apă;
Dezavantaje:

• Unele alginate pot influenţa priza gipsului


din care se toarnă modelul.
Clasificare:

În funcţie de timpul de priză, hidrocoloizii


ireversibili se împart în două categorii:
•Cu gelificare rapidă, 1 - 2 minute;
•Cu gelificare normală, 2 - 14 minute.
Indicaţiile alginatelor:
• Amprentarea preliminară (este indicaţia
majoră);
• Amprentarea pentru realizarea modelelor
documentare;
• Amprentarea pentru realizarea modelelor
de studiu;
• Amprentarea arcadelor antagoniste;
• Amprentarea după tratamentul protetic cu
proteze parţiale acrilice aplicate în
cavitatea bucală, pentru modelele
documentare de sfârşit de caz.
Contraindicaţia alginatelor:

• Amprentarea funcţională, care însă se mai


practică, cu deficienţe mari de precizie.
AMPRENTĂ LUATĂ CU ALGINAT
AMPRENTĂ PRELIMINARĂ
AMPRENTA PRELIMINARĂ
AMPRENTA ARCADEI
ANTAGONISTE
2.Elastomerii de sinteză:

Sunt utilizaţi cei de consistenţă chitoasă la


amprentarea câmpurilor protetice
edentate parţial când există şi preparaţii
ale dinţilor stâlpi şi rar la amprentarea
preliminară propriu-zisă, când avem
câmpuri protetice „dure”. Se prezintă sub
formă de pastă şi un activator ce
determină polimerizarea acesteia.
Avantaje:

• Înregistrează cele mai fine detalii ale


câmpului protetic;
• Se pot folosi în câmpurile protetice cu
retentivităţi mari;
• Prezintă stabilitate volumetrică în timp;
Avantaje:

• Prezintă o mare stabilitate chimică;


• Se pot turna mai multe modele într-o
amprentă;
• Prezintă stabilitate la temperaturi ridicate
(peste 100 grade Celsius).
Lingura utilizată trebuie să fie metalică
pentru asigurarea unei rigidităţi mai mari,
iar pentru retenţie se pensulează lingura
în interior cu un adeziv specific fiecărui
silicon.
Dezinfecţia amprentei:

- cu hipoclorit de sodiu 1%;


- cu glutaraldehidă 2%.
Sunt două metode:

• Prin imersia amprentei în întregime


(inclusiv şi mânerul) într-un vas care
conţine una din soluţiile enumerate mai
sus;
• Prin pulverizarea pe suprafaţa amprentei a
substanţei dezinfectante şi apoi
introducerea acesteia într-o pungă de
plastic închisă ermetic.
Dezinfecţia amprentei:

În ambele metode timpul de lucru este de


10 minute, după care amprenta va fi
clătită energic cu apă de robinet.
Creşterea timpului de dezinfecţie la 20 de
minute sau chiar mai mult se soldează cu
afectarea stabilităţii dimensionale.
Dezinfecţia amprentei

Există alginate care au în compoziţie


substanţe antimicrobiene (săruri de
amoniu cuaternar), care realizează o
autodezinfecţie în timpul amprentării, dacă
şi lingura a fost dezinfectată. Dar aceste
substanţe nu au şi acţiune antivirală.
Dezinfecţia amprentei

Amprentele luate cu elastomeri de sinteză


se dezinfectează la fel, tot timp de 10
minute.
Verificarea amprentei:
• Materialul de amprentat este fixat stabil în
portamprentă;
• Materialul să prezintă o grosime uniformă
în toate zonele;
• Apariţia unor porţiuni din lingură la
suprafaţa amprentei;
Verificarea amprentei:

• Suprafaţa amprentei să fie netedă, fără


goluri sau lipsuri determinate fie de
prezenţa bulelor de aer, fie de insuficienţa
materialului, fie că acesta nu a fost în
contact cu câmpul protetic;
• Amprenta nu reproduce fidel întreg
câmpul protetic;
Verificarea amprentei:

• Amprenta nu este simetrică sau corect


centrată;
• Zonele marginale să nu fie subţiri şi
nesusţinute de lingură;
• Marginile amprentei să fie modelate după
forma şi dimensiunea fundurilor de sac;
Verificarea amprentei:
• În marginile amprentei să fie vizibile
impresiunile lăsate de inserţiile frenurilor şi
bridelor;
• Dinţii restanţi, crestele alveolare,
tuberozităţile maxilare, tuberculii piriformi,
bolta palatină, să fie redate cu exactitate;
• Suprafaţa amprentei să nu prezinte
aspectul de material tras (nu s-a aştepta
priza materialului).
Trasarea conturului marginal
pe amprenta preliminară
Scopul acestei operaţii este vizualizarea
corectă a limitelor câmpului protetic în
vederea obţinerii unei linguri individuale
cât mai uşor de adaptat. Această operaţie
trebuie să o facă medicul dentist cu un
creion chimic, fie pe amprenta preliminară,
de unde se va imprima pe model, fie pe
modelul preliminar, dar în acest caz va
necesita o şedinţă în plus pentru pacient.
Păstrarea amprentei:

Amprentele luate cu alginate se vor turna


în 15 minute de la îndepărtarea din
cavitatea bucală. În timpul păstrării
amprentei:
Păstrarea amprentei:
• nu se va plasa lângă surse de căldură (calorifer,
lămpi) sau în aer timp îndelungat deoarece se
produce contracţia ei;
• nu se va păstra în apă deoarece se produce
imbibiţia alginatului cu creşterea sa în volum;
• se va plasa pe suporturi care să nu le deformeze
marginal, mai ales în porţiunea distală a
mandibulei, unde nu întotdeauna lingura oferă o
susţinere optimă.
Transportul amprentei

• Amprenta se transportă într-un ambalaj de


sticlă acoperit, în mediu saturat cu vapori
de apă. Cel mai corect ar fi să o toarne
medicul în cabinet.
• Amprentele din elastomeri de sinteză vor fi
păstrate maximum 30 de minute după
dezinserţie din cavitatea bucală şi
trebuiesc răcite ca apoi să fie depozitate la
temperatura camerei pentru a le
compensa contracţia. Înainte de turnarea
modelului amprenta trebuie să fie uscată,
mai ales cele luate cu silicon de adiţie sau
gume polieterice.
MODELUL PRELIMINAR
DEFINIŢIE

Este copia pozitivă a câmpului protetic


luată cu un material de amprentare şi cu o
lingură standard.
Modelul preliminar

El redă cu exactitate zona de sprijin


(crestele edentate, dinţii restanţi,
tuberozităţile maxilare, bolta palatină,
tuberculii piriformi) şi cu aproximaţie
zonele periferice ale câmpului protetic.
Părţi componente:
• modelul propriu-zis – este copia pozitivă a
tuturor componentelor câmpului protetic;
• soclul modelului – circumscrie modelul în
totalitate, are rolul de-ai conferi rezistenţă şi are
dimensiuni pe verticală de 1,5 - 2 cm, iar
transversal cu 0,5 - 1 cm mai mare decât
modelul propriu-zis. Forma bazei soclului se
poate realiza direct cu ajutorul conformatoarelor,
sau se poate fasona manual (cu cuţitul de gips)
sau mecanic (la soclator).
CONFORMATOR PENTRU SOCLU
CONFORMATOR PENTRU SOCLU
SOCLATORUL
SCOP:

Scopul modelului preliminar în edentaţia


parţială rezolvată prin proteze mobilizabile
este:
• completarea examenului clinic al
pacientului – model de studiu;
• conservarea situaţiei clinice iniţiale –
model documentar;
• confecţionarea lingurii individuale.
Turnarea modelului preliminar

• Spălarea şi dezinfecţia amprentei – toate


amprentele, indiferent de materialul din
care sunt confecţionate, sunt spălate sub
un jet de apă pentru a îndepărta
eventualele urme de sânge şi salivă.
Urmele de mucină din salivă rămase pe
amprentă se pot combina cu gipsul
modelului şi stratul superficial al acestuia
prezintă o duritate mai redusă. Pentru
dezinfecţie se procedează conform
descrierii de la amprentare.
• Pregătirea amprentei – se înlătură
surplusul de apă prin suflare cu aer sau
cu hârtie absorbantă. Se secţionează cu
foarfeca marginile balante ale amprentei,
care depăşesc limitele câmpului protetic,
nesusţinute de lingură.
ÎNDEPĂRTAREA EXCESULUI DE
APĂ
REDUCEREA MARGINILOR
BALANTE
• Controlul amprentei – şi tehnicianul
dentar trebuie să parcurgă această
etapă, controlând aceleaşi lucruri cum a
făcut medicul în cabinet. O amprentă
incompletă, incorect centrată, cu lipsuri
mari, etc. necesită repetarea ei.
• Izolarea amprentei – această etapă nu
mai este de actualitate, ea era
obligatorie la amprentele luate cu gips,
material care a fost exclus astăzi în
amprentarea edentaţiei parţiale. Toate
amprentele ce sunt luate cu alte
materiale nu se izolează pentru că gipsul
folosit la model nu aderă de ele, dar ele
trebuie să fie umezite pentru ca pelicula
de lichid formată să favorizeze curgerea
pastei de gips şi pătrunderea ei în toate
detaliile amprentei.
• Alegerea şi prepararea gipsului – la
modelul preliminar se utilizează gipsul de
clasa a II-a sau gipsul dur de clasa a III-a
care se prepară în amestec cu apa
distilată, după indicaţiile producătorului
din prospect. Prepararea lui se poate
realiza manual, cu un bol de cauciuc şi o
spatulă pentru gips, sau mecanic
folosindu-se un malaxor mecanic cu vid.
BOL ŞI SPATULĂ DE MALAXAT
La 400 g de gips, manual se va spatula cu
o frecvenţă de două mişcări pe secundă
timp de un minut, iar mecanic se
spatulează timp de 30 de secunde. În
practică, modelul preliminar la proteza
parţială acrilică se confecţionează din gips
obişnuit de bună calitate şi apă, iar
modelul se toarnă monobloc.
• Turnarea propriu-zisă – pasta de gips de
consistenţă smântânoasă, fără acceleratori
de priză, se introduce progresiv în
amprentă, strat cu strat, de pe vârful
spatulei. Se aşează amprenta pe măsuţa
vibratoare cu un colţ mai sus, se porneşte
măsuţa şi se toarnă gipsul, dinspre
posterior (boltă palatină sau tuberculi
piriformi, zone care sunt mai înalte) spre
anterior.
Prin vibrare, gipsul curge şi umple toate
zonele declive ale amprentei, evitându-se
formarea bulelor de aer şi ulterior se
umple întreaga amprentă, până ce gipsul
refluează peste margini.
TURNAREA GIPSULUI ÎN
PORŢIUNEA CEA MAI ÎNALTĂ
VIBRAREA MANUALĂ
• Se trece apoi la executarea soclului: după
aproximativ 2 - 3 minute de la umplerea
amprentei se crestează cu un cuţit
suprafaţa gipsului, realizând mici şanţuri
perpendiculare unele pe altele. Din pasta
rămasă se realizează soclul modelului.
Peste şanţurile create în scopul retenţiei şi
aderării gipsului, într-o a doua fază se
aplică restul de pastă, cu spatula, în etape
(aceasta având deja o consistenţă mai
mare).
REALIZAREA RETENŢIILOR
PENTRU SOCLU
• O altă metodă recomandă aplicarea unui
mic depozit de gips pe masa de lucru,
după care amprenta umplută cu gips este
uşor presată, "centrat", după răsturnarea
portamprentei cu baza în sus. Presarea va
fi atent condusă pentru a nu reduce
înălţimea soclului sau să se ajungă la
asimetrii în ce priveşte grosimea lui (care
trebuie să fie egală pe toată
circumferinţa).
• Cu indexul sau cu o spatulă se
regularizează şi completează marginile
soclului înainte de a face priză puternică.
Înălţimea soclului va fi apreciată la
aproximativ 2 cm, iar lăţimea lui trebuie să
depăşească cu aproximativ 5 mm limita
fundurilor de sac. Priza corespunzătoare a
gipsului pentru a trece la desprinderea
amprentei (şi lingurii) de pe model,
pretinde un minim de 30 minute.
REALIZAREA SOCLULUI
• În cazul utilizării conformatorului se
răstoarnă amprenta peste acesta după ce
în prealabil a fost umplut cu gips prin
vibrare.
• Demularea amprentei – este operaţia de
îndepărtare, de separare a amprentei şi a
lingurii standard de pe model. Este
posibilă numai după 30 - 60 de minute de
la turnarea pastei de gips şi se realizează
de obicei prin distrugerea amprentei. În
cazul amprentelor luate cu materiale
elastice se procedează la desprinderea
marginală a materialului de amprentare şi
tracţiunea verticală a complexului lingură
standard-material de amprentă.
Tracţiunea trebuie efectuată cu atenţie
pentru că în edentaţia parţială există
multe zone retentive, mai ales la nivelul
dinţilor restanţi, care se pot deteriora.
Amprentele luate cu alginate trebuie
îndepărtate imediat după priza gipsului, în
caz contrar ele absorb apa din model şi îi
modifică structura de suprafaţă.
DEMULAREA AMPRENTEI
• Fasonarea soclului – se practică la
modelele turnate fără conformator.
Operaţia se execută cu un cuţit de gips
şi/sau cu ajutorul soclatorului. Clasic
fasonarea se face în formă de pentagon
pentru modelul superior şi de trapez
pentru cel inferior. Sunt autori care
recomandă ca soclarea să se facă înainte
de demularea amprentei când există
marginile acesteia ca reper.
• Trasarea limitelor câmpului protetic – dacă
au fost trasate de medic pe amprentă, ele
se imprimă şi pe model iar tehnicianul
trebuie doar să le întărească. Dacă nu au
fost desenate pe amprentă, tehnicianul
dentar trebuie să le traseze astfel:
La maxilar:
• se însemnează poziţia foveelor palatine şi
se trasează înapoia lor o linie curbă cu
convexitatea posterioară;
• tot cu linii curbe cu convexitate
posterioară se trasează şanţurile
retrotuberozitare;
• aceste trei linii se unesc cu două linii cu
convexitatea anterioară şi se conturează
limita posterioară a câmpului protetic;
• limita vestibulară va fi trasată la un
milimetru în interiorul punctului de
maximă convexitate al marginii modelului
(care reprezintă fundul de sac vestibular),
cu ocolirea frenului labial superior, bridelor
laterale şi procesului zigomatic.
La mandibulă:
• se începe cu trasarea liniei mediane în
zona linguală centrală, luând ca reper
frenul lingual;
• se marchează apoi marginea linguală de o
parte şi de alta a liniei mediane pe o
distanţă de 3 cm, pe convexitatea maximă
a marginii amprentei în zona linguală
centrală, aşa cum a ieşit în urma mişcărilor
limbii executate de pacient;
• din punctele terminale ale acestei linii se
duc două perpendiculare pe muchia
crestei edentate;
• din aceste puncte se trasează direcţia
crestei edentate până la tuberculul
piriform;
• de la punctele de terminare ale zonei
linguale centrale se duc două linii paralele
cu mijlocul crestei edentate, către distal.
Aceste linii traversează tuberculul piriform
dinspre lingual către vestibular la unirea
celor 2/3 anterioare cu 1/3 posterioară.
Limita vestibulară a lingurii se situează la
un milimetru spre interiorul amprentei faţă
de convexitatea maximă a marginii
vestibulare a amprentei.
MODELUL PRELIMINAR
ARCADA ANTAGONISTĂ
MODELE DIN GIPS OBIŞNUIT
Gipsul
• Gipsurile obis
obisnuite – sunt
frecvent utilizate,
cunoscute sub numele de
“ gips farmaceutic”
farmaceutic”.
• Pulberea de ipsos este
compusa din particule
lungi, poroase cu aspect
de ace.
• Caracterisicile gipsurilor
obis
obisnuite:
- duritate medie în mediu uscat, redusa în mediu umed;
- rezistent
rezistenta redusa la uzura;
uzura;
- rezistent
rezistenta medie la presiune;
presiune;
- rezistent
rezistenta satisfacatoare la rupere;
rupere;
MODEL PRELIMINAR
MODEL PRELIMINAR
Odată operaţia de confecţionare a
modelului preliminar încheiată, tehnicianul
trebuie să controleze cu atenţie acest
model deoarece în practică pot apărea o
serie de deficienţe care se pot datora:
1. Amprentării:

• Proporţionarea incorectă a
componentelor materialului de
amprentare;
• Lipsa de omogenizare a materialului
de amprentare;
• Nerespectarea timpilor de amestec,
manipulare, amprentare şi de priză;
Amprentării:
• Deformarea amprentei în timpul
prizei datorită deplasării materialului
din amprentă;
• Modificări volumetrice ale amprentei
datorate grosimii neuniforme a
materialului de amprentă;
• Prezenţa salivei sau a sângelui pe
amprentă;
Amprentării:
• Desprinderea marginală sau ruperea
amprentei la nivelul spaţiilor
interdentare a dinţilor restanţi;
• Păstrarea amprentei peste timpul
optim de turnare;
• Deteriorarea amprentei în timpul
transportului la laborator.
2. Turnării modelului:

• Fenomenul de sedimentare cu
alterarea straturilor superioare prin
acumularea de apă la acest nivel
datorită malaxării manuale în boluri
de cauciuc;
• Un model fragil datorită nerespectării
proporţiei dintre gips şi apă;
Turnării modelului:
• Apariţia unor goluri pe suprafaţa
modelului datorită malaxării manuale
şi/sau vibrării insuficiente;
• Pe suprafaţa modelului apar plusuri
datorită insuficientei vibrări în timpul
turnării;
Turnării modelului:
• Model cu suprafaţă aspră sau
rugoasă când se utilizează un material
vechi, expirat sau păstrat în condiţii
improprii;
• Model cu suprafaţă moale sau
cretoasă când amprenta nu a fost
spălată, gipsul turnat nu a avut
consistenţa corespunzătoare sau
amprenta nu a fost curăţată de apa în
exces.
3. Demulării:

• Ruperea unor fragmente şi mai ales a


unor dinţi restanţi;
• Demularea înainte de priza gipsului poate
provoca deformarea modelului.
LINGURA INDIVIDUALĂ
DEFINIŢIE

Lingura sau port-amprenta individuală


este o piesă protetică intermediară cu
ajutorul căreia medicul dentist ia amprenta
de precizie (amprenta funcţională).
Este suportul rigid, nedeformabil, pentru
materialul de amprentă funcţională, fiind
de unică folosinţă şi individualizată pentru
fiecare pacient. Scopul ei este de a se
obţine:
• O închidere marginală optimă;
• Limite funcţionale pentru zona de suport
muco-osos;
• Un relief corect şi precis pentru suprafaţa
de sprijin;
• O extindere maximă a viitoarei proteze.
Avantajele utilizării lingurii
individuale:

• Obţinerea unei amprente finale de


precizie, modelată funcţional;
• Grosime optimă a amprentei;
• Economie de material de amprentare;
Avantajele utilizării lingurii
individuale:

• Retenţionare mai bună a materialului de


amprentare;
• Gabarit mai mic al amprentei în cavitatea
bucală;
• Adaptare marginală mai precisă.
Caracteristicile lingurii individuale:

• Acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului


protetic;
• Are o grosime uniformă de 1,5 - 2 mm,
exceptând marginile care au grosimi
variabile, în funcţie de zonă (de la 2 la 3
mm);
• Marginile sun rotunjite, netede şi decupate
în dreptul frenurilor şi bridelor;
• Marginile trebuie să fie în contact intim cu
periferia modelului;
• Este rigidă şi rezistentă pentru a nu
deforma amprenta finală;
• Pe anumite porţiuni, unde se
intenţionează o despovărare, baza poate fi
distanţată de model prin foliere;
• Accesoriile ei nu trebuie să deranjeze
periferia câmpului protetic şi acţiunea
musculaturii de la periferie;
• Trebuie să urmărească desenul trasat de
medic în cabinet şi întărit de tehnician pe
modelul preliminar;
• Dacă este menţionat în fişă, tehnicianul
trebuie să facă perforaţii pentru retenţia
materialului de amprentare finală. Unii
medici preferă să primească din laborator
lingura fără perforaţii şi să facă ei această
manoperă în funcţie de preferinţele şi
necesităţile clinice.
Clasificarea lor se face după:
1. Contactul cu modelul preliminar:
• Linguri individuale totale (complete) –
acoperă în întregime câmpul protetic
supus amprentării;
• Linguri individuale răscroite la nivelul
dinţilor restanţi, lăsând libere feţele
vestibulare ale acestora şi procesul
alveolar corespunzător lor.
2. După procedeul de execuţie:

• Polimerizare – auto, termo sau


fotopolimerizare;
• Termoformare;
• Plastifiere;
• Turnare.
3. Materialul din care se execută:

• Mase termoplastice de tipul plăcilor de


bază şi polistirenului;
• Răşini acrilice autopolimerizabile sau
termopolimerizabile;
• Răşini diacrilice compozite
fotopolimerizabile;
• Poliesteri şi copoliesteri;
• Materiale hidrotermoplastice;
• Alte materiale, - metale, stents, ebonită,
gutapercă neagră, etc. - care astăzi nu se
mai utilizează.
Elementele componente:

1. Baza lingurii: este partea care


acoperă zona de sprijin, iar marginile
ajung la limitele trasate pe model. Distal
trebuie să depăşească cu 2 mm zona „Ah”.
Baza este intim adaptată pe model şi nu
trebuie să basculeze la acţiunea
presiunilor alternative.
2. Elementele accesorii – care sunt
reprezentate de:

• Mânerul lingurii – serveşte inserţiei,


centrării, modelajului funcţional marginal
şi dezinserţiei amprentei finale. Este situat
anterior, pe linia medio-sagitală, pe faţa
externă a bazei, indiferent dacă există sau
nu dinţi restanţi pe arcadă în această
zonă.
Are dimensiunile înscrise în limitele a doi
incisivi centrali, formă paralelipipedică, cu
toate feţele concave, ce asigură o prindere
uşoară, fără alunecare. Poziţia lui faţă de
creasta alveolară este oblic-verticală,
pentru a nu împiedica părţile moi în
efectuarea mişcărilor funcţionale.
• Butonii de presiune – sunt blocuri mici
paralelipipedice fixate pe suprafaţa externă
a bazei lingurii individuale inferioare, cam în
zona premolarilor, doar dacă nu există dinţi
în aceste zone. Aceste accesorii se utilizează
doar la mandibulă, iar dacă există premolari,
ei nu îşi mai au rostul. Se poate aplica şi un
singur buton, unilateral, când situaţia clinică
este de aşa natură (în edentaţii clasa a II-a
Kennedy).
Rolul lor este de a menţine degetele
operatorului la distanţă de marginile
lingurii, mai ales în cazul câmpurilor
protetice foarte înguste, unde distanţa
dintre fundurile de sac vestibular şi lingual
este foarte mică, permiţând modelarea
corectă a materialului de amprentare şi
totodată permit exercitarea unor presiuni
cât mai uniforme în timpul amprentării.
• Întăriturile – măresc rezistenţa lingurii
care este predispusă la fracturi. La lingurile
din placă de bază se fac din sârmă de 8 - 10
cm lungime şi 1 - 1,5 mm grosime, inserate
în grosimea bazei, aproape de suprafaţa
externă, orală a lingurii. La lingurile din
răşină acrilică autopolimerizabilă pot fi
executate din răşină prin nervuri externe
care produc îngroşări zonale.
• Bordurile de ocluzie – se pot confecţiona
din acelaşi material din care este
confecţionată baza sau din materiale
termoplastice. Ele sun prefigurarea stilizată
a arcadelor dentare şi sunt folosite când se
determină relaţiile intermaxilare deodată cu
amprentarea funcţională. Sunt confecţionate
doar la solicitarea medicului.
O lingură individuală bună nu se desprinde
involuntar de pe model şi nu necesită o
forţă de desprindere voluntară exagerată.
Când retenţia este obţinută pe model, de
regulă ea se păstrează şi în cavitatea
bucală.
Tehnica de confecţionare a
unei linguri individuale:

Indiferent de materialul din care se


confecţionează lingura individuală, se
trece prin următoarele secvenţe de lucru:
• Izolarea modelului în funcţie de materialul
din care se realizează portamprenta
individuală;
• Delimitarea câmpului protetic. Se referă la
componenta muco-osoasă a câmpului
protetic, la reliefarea zonelor de mucoasă
pasiv mobilă şi ocolirea celor de mucoasă
mobilă. Pentru delimitare se alege un creion
chimic care se aplică în unghi de 45 grade
faţă de planul de orientare ocluzală şi care
se va plimba în limitele interne ale şanţurilor
vestibulare şi orale ale câmpului protetic.
Pentru zonele distale creionul va fi plasat
vertical, perpendicular pe model.
DELIMITAREA CÂMPULUI
PROTETIC
La maxilar se va avea în vedere limita
internă a şanţurilor vestibulare şi
delimitarea zonei „Ah”, iar la mandibulă se
va creiona limita internă a şanţurilor
vestibulare şi linguale, incluzând treimea
anterioară a tuberculului piriform;
• Deretentivizarea zonelor dentate cât şi a
celor exagerat de retentive (tuberozităţi,
creste alveolare). Această operaţie se face
cu ceară, gips, placă de bază sau cu
ciment dentar, în funcţie de materialul din
care se confecţionează lingura individuală;
• Confecţionarea bazei lingurii individuale în
funcţie de materialul utilizat;
• Realizarea elementelor accesorii: mâner,
butoni de presiune (la lingura inferioară,
când situaţia clinică o permite), întărituri
(când este cazul), borduri de ocluzie (la
solicitarea medicului);
• Prelucrarea finală a lingurii;
• La cererea medicului se realizează orificii
de maximum un milimetru diametrul cu
rolul de a retenţiona materialul de
amprentă. Se practică câte un orificiu la
nivelul muchiei crestei şi câte 3 - 4 la
nivelul zonelor cu dinţi de pe faţa orală şi
vestibulară.
Alţi autori recomandă să se practice orificii
pe toată suprafaţa lingurii, distanţate la un
centimetru unul de altul. La maxilar, când
există, se vor practica câte un orificiu la
nivelul torusului şi rafeului median
proeminent, pentru despovărare.
Deficienţe apărute în
confecţionarea lingurii
individuale

• Fracturarea dinţilor restanţi la


desprinderea lingurii de pe model se
datorează fie lipsei deretentivizării sau
deretentivizării ineficiente, fie tracţiunii
brutale a portamprentei;
• Flexibilitatea lingurii din răşină acrilică care
se poate solda cu fracturarea acesteia, mai
ales dacă se utilizează siliconii de
consistenţă medie pentru amprentare.
Aceasta se datorează aplicării unui strat
insuficient de gros de acrilat;
• Lipirea lingurii de model şi imposibilitatea
desprinderii acesteia decât odată cu
deteriorarea modelului. Cauza deficienţei
este izolarea deficitară a modelului.