CESTODE

CLASA CESTODE
Caractere generale
Include viermi lungi si turtiti, in forma de panglica care in stadiul adult au corpul
segmentat şi crestere continua. Un cestod se compune din 3 portiuni: un scolex (capul
viermelui), un gat (colul) si strobila helmintului constituita din mai multe segmente sau
proglote. In stadiul adult paraziteaza tubul digestiv ai vertebratelor (gazde definitive).
Ouale sunt eliminate in mediul extern o data cu materiile fecale ale gazdei definitive. Ele
contin o larva. Embrionul este infectant prin ingestie pentru gazda intermediara receptiva.
In stadiu larvar paraziteaza vertebrate si nevertebrate, la nivelul diferitelor organe
(gazde intermediare). Gazda definitiva se infecteaza prin ingestia gazdei intermediare
ce contine una sau mai multe larve; specificitatea cestodelor pentru gazda este destul de
stricta atat in stadiul larvar cat si in cel adult.
Primele etape de dezvoltare a unui ovul fertilizat, până la formarea unui embrion, se
desfășoară în uter. Aici, un embrion cu de șase cârligi - oncospheră - se dezvoltă în
interiorul cochiliei de ou.
Pentru o dezvoltare ulterioară, oncosphere ar trebui să intre în gazda intermediară, în ale
cărei organe se dezvoltă într-o larvă - finnă. Structura Finnei este diferită și tipică pentru
fiecare tip de cestode.
tip cisticercoid (monoscolex și un apendice în formă de coadă la capătul din spate):
GenulTaenia; tip cisticerc (vezica umpluta cu lichid): Genul Hymenolepis; tip plerocercoid
(forma de vierme): Genul Diphyllobotrium; cenur – o bulă cu mai multe scolexe; echinococ
- o bulă mare primară cu bule secundare înăuntru.
Clasa Cestode se imparte in:
- ord. Cyclophilidea - prezinta pe scolex ventuze si inconstant un rostru cu carlige;
uterul se inchide in deget de manusa, fara a mai comunica cu exteriorul; ouale sunt
neoperculate, embrionate; ciclul biologic necesita o singura gazda intermediara.
- ord. Pseudophilidea - pe scolex se gasesc botridiile cu functii asemanatoare ventuzelor,
uterul se deschide direct in mediul exterior, ouale sunt operculate, neembrionate, se
elimina separat de proglote; ciclul evolutiv necesita doua gazde intermediare.
CLASA CESTOIDEA
ORDINUL CYCLOPHILLIDEA
FAMILIA TAENIIDAE
GENUL TAENIA
1. TAENIA SAGINATA
I.PARAZITUL
1. Raspandire geografica
Taenia saginata are o raspandire universala, regasind-o pe toate continentele, fiind un
parazit mai frecvent implicat in etiologia teniazelor decat Taenia solium. O regasim
endemic in acele regiuni unde se consuma carne de vita, mai ales carne tocata,
neprelucrata sau insuficient prelucrata termic (la populatia musulmana din Asia,
Africa in apusul Europei) sau in tari unde carnea scapa controlului sanitar veterinar.
2. Morfologie
Helmint lung de 4- 8-12 m in stare adulta, format din scolex, gat, strobila.
Scolexul mai mare decat al parazitului Taenia solium, este globulos de l,5-
2mm diametru, avand o forma
patrulatera, prevazut lateral cu 4 ventuze alungite si musculoase. Intre aceste
ventuze, in regiunea apicala se gaseste o mica invaginare. Nu detine rostrum cu carlige.
Strobila provine din asezarea cap la cap a proglotelor (cca 1200- 2000), este fina si
transparenta. In lantul strobilei intalnim
proglote de varste diferite: tinere, adulte si batrane. Segmentele tinere sunt mai mult
late decat lungi. Proglotele adulte (in care gasim atat organele genitale femele cat si
mascule), au o forma aproximativ patrata, in timp ce cele batrane prin destinderea si
ramificarea uterului se alungesc, putand ajunge de 4-5 ori mai lungi decat
late. In segmentele batrane toate organele se atrofiaza, ramanand doar tubul uterin
care are forma unui ax central antero- posteror cu numeroase ramificatii laterale (20 -30),
care se divid la randul lor dihotomic. Eliminarea proglotelor este intermitenta, intre 0-12
proglote pe zi.
Ouale de culoare galben-brun, se dezvolta in uter, contin embrioforul constituit din
embrionul hexacant (ovalar, cu 4-6 carlige, fara ventuze) si un invelis exterior, gros,
striat, care la randul lui este acoperit de o membrana vitelina.
Ouale pana la 100 000, nu se pot deosebi de ouale de Taenia solium. Eliminarea lor nu
este dependenta de dezintegrarea proglotelor, ci are loc imediat dupa desprinderea de
strobil, cand prin marginea anterioara a proglotului iese un lichid alburiu plin cu oua.
Ouale eliminate in mediul exterior pot contamina vegetalele unde pot ramane viabile 2-3
luni dar sunt distruse de variatiile mari de temperatura, in mediu uscat nu traiesc mai mult
de 2 saptamani.
3. Ciclul evoltiv
Este diheteroxen, deci pentru evolutia completa a speciei sunt necesare 2 gazde: gazda
definitiva este omul (pentru parazitul adult), iar gazda intermediara sunt bovideele
(pentru cisticerci - formele larvare ale parazitului) care pot ingera ouale odata cu hrana
vegetala. S-au identificat forme larvare ale parazitului si la girafe, lame, antilope.
Bovideele se infecteaza mai putin masiv decat porcul. In intestinul subtire al bovideelor,
embrionul hexacant se elibereaza rupand membrana oului cu ajutorul carligelor si pe cale
sanguina si limfatica pe parcursul unei ore ajunge in musculatura somatica, veziculandu-
se intre fibrele musculare. Embrionul hexacant veziculat, intr-un punct al
veziculei formeaza un cap de tenie, transformandu-se in forma larvara de 'cisticerc'
(Cisticercus bovis). Cisticercii Taeniei saginata sunt mai mici (10mm/5mm) decat cei ai
Taeniei solium si mai putin numerosi ceea ce explica cazurile mai frecvente de parazitism
la om, deoarece pot scapa controlului sanitar veterinar. Pot supravietui in musculatura
scheletica intre 1-3 ani, fiind localizati cu predilectie in musculatura membrelor
posterioare, diafragm, muschii intercostali,muschii limbii si in miocard.
In momentul in care omul consuma carne de vita infectata cu cisticerci, cruda, incomplet
sau incorect prelucrata termic, sau neavizata sanitar veterinar, cisticercul isi evagineaza
scolexul si ajuns in intestinul subtire al omului se
fixeaza cu ventuzele pe epiteliul intestinal (in portiunea superioara a jejunului).
Helmintul creste zilnic 5-7 cm, si in 8-10 saptamani devine adult. In momentul cand
ajunge la lungimea specifica speciei, proglotele batrane se desprind de restul strobilei si
incep sa se elimine activ in mediul exterior. Proglotele se desprind izolat, una cate
una.
Proglotul prin contractiile musculaturii sale puternice forteaza sfincterul anal,
eliminandu-se activ in intervalul dintre scaune, precum si o data cu materiile fecale.
Proglotele batrane ajunse in mediul extern, pe sol se distrug si ouale devin liberie, putand
ajunge la bovine prin hrana vegetala infectata.
In general in organismul uman se dezvolta un singur exemplar de tenie, exceptional mai
multe.
Se apreciaza ca un exmplar de Taenia saginata poate supravietui in organismul uman o
perioada de pana la 50 de ani.
CLASA CESTOIDEA
ORDINUL CYCLOPHILLIDEA
FAMILIA TAENIIDAE
GENUL TAENIA
TAENIA SOLIUM
Denumirea infectiei: teniaza
I PARAZITUL
1. Raspandire geografica
Desi se admite ca este un cestod cu raspandire universala, Taenia solium este mai rar
raspandit decat Taenia saginata, evoluand endemic in regiuni ca Africa, Asia de Sud-Est,
Europa de Est, America Latina, prevalenta ei fiind influentata de obiceiurile culinare,
nivelul igienico-sanitar, modul de crestere al porcilor, acurateta controlului- sanitar
veterinar. Nu este diagnosticata la populatia musulmana, careia religia ii interzice consumul
carnii de porc.
2.Morfologie
Parazitul adult are o lungime de 2-7 m si respecta aceleasi entitati morfologice ca si Taenia
saginata: scolex, gat (col) si strobila.
Scolexul de 0,6-lmm, globulos detine pe langa cele 4 ventuze si un rostru, prevazut cu 2
siruri de carlige chitinoase.
Gatul (colul) genereaza proglotele tinere.
Strobila, mai mica decat la Taenia saginata este alcatuita din proglote de forme diferite in
functie de varsta. Proglotele tinere sunt dreptunghiulare, cele adulte sunt patrate, iar la
cele batrane lungimea depaseste de cateva ori latimea. Strobila helmintului are 800-l000
proglote. Aparatul reproducator se gaseste si el in diferite stadii de dezvoltare, la proglotele
tinere sunt inca nedezvoltate, pentru ca in proglotele batrane organele genitale sa se
atrofieze ramanand numai uterul in care sunt depozitate ouale in jur de 80 000. Proglotele se
elimina una cate una sau inlantuite, dar numai odata cu materiile fecale, pacientul
remarcand aceasta particularitate de expulzare a lor si adresandu-se medicului.
Ouale au caractere similare cu cele descrise la Taenia saginata, numai ca invelitoarea este
mai subtire iar oul are o forma ovalara detinand un embrion cu 6 carlige.numit embrion
hexacant. Acesta impreuna cu membrana formeaza embrioforul, care acoperit de o
membrana vitelina alcatuieste oul de tenie.
Oul se elimina o data cu materiile fecale in mediul exterior.
3. Ciclul evolutiv
Este biheteroxen, ca cel al parazitului Taenia saginata; gazda definitiva este omul, iar
gazda intermediara este porcul.
Omul polueaza mediul exterior cu proglote pline cu oua daca nu respecta reguli minime
de utilizare a WC-urilor, sau nu procedeaza la inactivarea materiilor fecale eliminate dupa
tratamente antihelmintice. Proglotele nu se elimina decat in timpul scaunelor, motiv pentru
care depistarea lor se face mai greoi de catre bolnav.
Ouale de Taenia solium rezista conditiilor de mediu existente, si atunci cand sunt inghitite de
gazda intermediara (porcul) isi contnua dezvoltarea eliberand embrionul hexacant sub
actiunea sucurilor digestive. Acesta traverseaza peretele intestinal cu ajutorul carligelor, intra
in torentul circulator si de acolo ajunge in cele din urma in tesutul de electie: musculatura
somatica, unde embrionul isi pierde carligele, se veziculeaza si se transforma intr-o larva-
cicsticercul (Cysticercus cellulosae).
Larva este monochista si monocefala, avand forma unei vezicule de 10/5 mm ce contine un
lichid transparent si un scolex invaginat prevazut cu carlige si ventuze. Larva creste si se
dezvolta rapid astfel ca dupa 10 saptamani, cisticercul isi inchieie ciclul de dezvoltare ajungand
infectant pentru om. Cisicercii se pot localiza in musculatura somatica (limba,
diafragm,miocard) unde au o forma ovalara; in ochi, forma rotunda; in spatiul
subarahnoidian - forme neregulate; in creier, ficat unde pot supravietui perioade mari de
ani (5 ani). Invazia cu cisticerci a gazdei intermediare (porcul) este mai mare decat la
bovideele cu Cysticercus bovis, dar Cysticercus cellulosae este mai mare ca dimensiuni,
masele musculare ale porcinelor sunt mai mici, ceea ce face posibila depistarea lor la un
control sanitar veterinar de rutina si indepartarea carnii infectate. In cazul in care omul
consuma carne de porc infectata cu Cystucercus cellulosae, sub actiunea combinata a sucurilor
digestive si a bilei cisticercul evagineaza si se va fixa de peretele intestinal cu ventuzele si cu
carligele. Parazitul va creste aproximativ 7 cm pe zi va ajunge in doua luni la maturitate,
capabil sa elimine o data cu materiile fecale si proglotele cu ouale de tenie.
CLASA CESTOIDEA
ORDINUL CYCLOPHILLIDEA
FAMILIA TAENIIDAE
GENUL ECHINOCOCCUS
Genul Echinococcus este reprezemtat de 4 specii: Echinococcus granulosus,
Echinococcus multilocularis, Echinococcus vogeli care sunt agentii etiologici ai boli
hidatice – infectia cu stadiul larvar al cestodului la om si Echinococcus oligarthus.
Echinococcus granulosus, determina chistul hidatic, echinococoza propriu zisa,
Echinococcus multilocularis - echinococoza alveolara, Echinococcus vogeli –
echinococoza polichistica.
Ciclul lor evolutiv este identic presupunand existenta unei gazde definitive (cainii sau alte
animale domestice sau salbatice) si a unei gazde intermediare (mamifere si accidental
omul).
ECHINOCOCCUS GRANULOSUS ( sin. TAENIA GRANULOSUS)
Denumirea infectiei: boala hidatica, hidatidoza, echinococoza.
I PARAZITUL
1. Raspandire geografica
Parazitul are o raspandire cosmopolita, cu o frecventa mai mare in zonele cu numeroase
ferme de ovine si bovine pazite de caini (America de Sud, Australia, Africa de Nord si Est,
Europa de Sud, Europa Centrala, Australia, Noua Zeelanda).
2. Morfologie
Helmintul adult are o marime de 3-6 mm pana la 1 cm, fiind un cestod de talie mica.
Scolexul este globulos, masoara 300 microni in diametru, dispune de 4 ventuze care-i
folosesc la fxare si un rostru, pe care exista 2 siruri de carlige.
Gatul (colul) viermelui este scurt si contractil cu rol proliferativ.
Strobila este formata din 3-4 proglote. Primul segment cel tanar, de forma
patrata, este lipsit de organe reproducatoare. Al doilea, alungit este segmentul adult in
care se gasesc bine dezvoltate atat organele reproducatoare mascule cat si cele femele. Al
treilea segment, cel mai lung este segmentul batran, in care nu se mai gaseste decat
uterul cu ouale (pana la 2000 oua). Acest segment se va desprinde si se va elimina cu
materiile fecale ale cainelui. Ceva mai inainte de a se desprinde cel de-al treilea segment,
apare in regiunea gatului un segment nou, pe cale de dezvoltare. In acest moment
tranzitoriu, viermele va avea 4 segmente.
Parazitii adulti au o durata de viata intre 0,6- 2 ani.
Ouale sunt similare din punct de vedere morfologic cu cele descrise la Taenia saginata.
Contin embrionul hexacant inconjurat de o membrana groasa dubla cu striuri radiare.
Ouale sunt deosebit de rezistente la conditiile mediului extern: frig, caldura, uscaciune,
umiditate ceea ce favorizeaza vehicularea lor la distanta.
Ciclul evolutiv
Gazda definitiva de Echinococcus granulosus, in faza adulta este cainele, dar se mai
citeaza si lupul, vulpea, cerbul si pisica.
Nu traieste ca forma adulta la om.
Gazdele intermediare se infecteaza cu stadiul larvar (chistul hidatic). Aceste gazde
intermediare pot fi: oaia, boul, bivolul, capra, mai rar porcul, mistretul, calul,
magarul, iepurele, soarecele, cainele, pisica si alte animale. In stare larvara se poate se
poate dezvolta si la om, provocand boala numita hidatidoza, echinococoza .
Omul se considera gazda intermediara, accidentala.
Proglotele de Echinococcus granulosus sunt eliminate in exterior de catre caine o data cu
materiile fecale, poluand iarba sau ramanand pe blana acestuia. Proglotele batrane, o data
cu actul defecarii, pot ramane si in pliurile perianale ale cainelui, produc un prurit intens
motiv pentru care cainele isi va linge orificiul anal si va prelua pe bot proglotul sau
ouale, reinfectandu-se..
Omul se infecteaza peroral cu ouale de tenii prin mana murdara, sau alimente
contaminate.
In intestinul subtire embrionul hexacant se elibereaza sub actiunea sucurilor digestive
din embriofor si traverseaza peretele tubului digestiv, patrunde in vena porta si ajunge la
ficat, unde se poate fixa sau pleaca mai departe spre cordul drept, artera pulmonara,
plaman, pe care-l poate parasi, fixandu-se in orice organ sau tesut (splina, rinichi,
creier, oase, etc).
Ajuns la capatul migrarii, embrionul isi pierde carligele si se veziculeaza
unilocular. ( hidatida, chist hidatic).
In acelasi timp creste si se dezvolta. Evolutia se face foarte incet, in cativa
ani depinzand de o serie de factori, in special imunitari.
Chistul hidatic este inconjurat la exterior de o membrana perichistica (adventice fibro-
scleroasa) care nu face parte din structura de organizare a parazitului ci reprezinta
raspunsul inflamtor al organismului gazda, impotriva agresorului care l-a infectat. Intre
aceasta membrana si membrana cuticulara a chistului hidatic se creaza o camera virtuala
care in anumite conditii poate deveni reala prin suprainfectie bacteriana, complicand
evolutia unei maladii hidatice.
Chistul hidatic propriu-zis este o formatiune veziculoasa, care are o marime intre 250
microni- 20 - 25 cm diametru avand o structura complexa.
Peretele chistului hidatic este alcatuit din doua straturi si anume:
- o cuticula externa (membrana anhista), de l mm grosime, stratificata, foarte
elastica permitand distensia ei sub presiunea lichidului hidatic din interior si avand tendinta
de a se rasuci in cornet. Contine o substanta apropiata de chitina, fiind
formata din numeroase lamele concentrice, care in sectiune dau imaginea foilor de carte
privite in muchie. Este din punct de vedere chimic de natura mucopolizaharidica, nu are
circulatie proprie, schimburile se practica prin difuziune, fiind impermeabila pentru
germeni si permeabila pentru anumite substante cristaloide si coloide necesare nutritiei
chistului.
- o membrana proligera sau germinativa care captuseste pe dinauntru cuticula.
Membrana germinativa este foarte subtire: 20-25 microni, si este compusa din celule
diferentiate nu dintr-un sincitiu cum s-a crezut multa vreme.. Histochimic se constata ca
are un continut bogat in glicogen si lipide.
Aceasta membrana reprezinta membrana fertila a chistului care are dubla abilitate: spre
exterior contribuie la formarea cuticulei (membrana anhista), spre interior participa activ
la formarea veziculelor proligere.
Dupa 5-6-8 luni, in interiorul chistului pe marginea interna, fertila iau nastere veziculele
proligere astfel: membrana germinativa inmugureste, mugurii se
cliveaza formand o cavitate in care patrunde o foita fina cuticulara care o va captusi.
Mugurele se stranguleaza la baza, transformandu-se intr-o vezicula, care are deci structura
inversa decat cea a chistului mama. Ea se numeste vezicula proligera si are un diametru
de: 0,5- l mm, poate fi vizibila si cu ochiul liber. In aceste vezicule se produc l0- 30-50
scolecsi (protoscolecsi).
In chistul hidatic se pot forma si vezicule fiice. Ele isi au
originea in resturi de substanta germinativa, ramase intre
foitele concentrice cuticulare si ele pot migra fie in vezica mama
(vezicule fiice interne), fie in organul care gazduieste chistul hidatic (vezicule fiice
externe). Aceste vezicule au o
organizare morfologica similara cu chistul hidatic si pot ajunge la dimensiuni intre
3-4- cm. In interiorul lor se pot dezvolta alte vezicule denumite vezicule nepoate.
Inauntrul chistului se gaseste un lichid incolor, limpede, ca apa de stanca numit lichid
hidatic si reprezinta secretia larvei inchistate. Are un pH alcalin, contine urme de
albumine si glucide, saruri minerale (NACL,
fosfat de sodiu, sulfat de sodiu, succinat de sodiu si de calciu), toxoalbumine.
Centrifugand lichidul hidatic obtinem nisipul hidatic care este compus din vezicule
proligere cu scolecsi, scolex invaginat, dezinvaginat si carlige independente.
Evolutia chistului hidatic poate lua mai multe directii: crestere, involutie, infectie sau
ruptura.
Cresterea chistului este un proce lent cu o rata anuala de 1cm pana la 5 cm, iar formarea
protoscolecsilor necesita mai mult de 1 an de zile. Volumul chistului poate fi impresionant
(de mai multi litri), putand contine sute de mii de protoscolecsi.
Potentialul infectant al chistului este enorm, protoscolecsii putand lua doua directii de
dezvoltare: una spre parazitul adult daca ajung in gazda definitiva sau prin ruperea
chistului primar raman in organismul gazdei intermediare sub forma altei hidatide cu o
alta localizare: locala sau la distanta.
Involutia chistului duce la moartea parazitului, putandu-se ajunge la necroza aseptica
sau la calcificarea sa.
In cazul in care cuticula este strapunsa, microorganismele pot patrunde in chist,
unde lichidul hidatic este un excelent mediu de cultura, acestea se dezvolta transformand
chistul in abces.
Ruptura chistului este o complicatie majora realizandu-se prin traumatism sau infectie.
ECHINOCOCCUS MULTILOCULARIS
Denumirea infectiei: hidatidoza alveolara, multiloculara (bavarezo-tiroleza)
I.PARAZITUL
1. Raspandire geografica
Foarte raspandita in emisfera nordica, in tari ca Franta, Elvetia, Austria, Germania (Europa),
Rusia de Nord, Japonia (Asia), America de Nord (Canada, Alaska, SUA). Limita sudica
cuprinde tari ca Iranul, India, China. Animalele incriminate sunt vulpile polare vulpile rosii,
rozatoare, caini.
2. Morfologie
Parazitul adult se dezvolta la vulpile rosii si la cele polare, fiind o tenie mica foarte
asemanatoare cu cea de Echinococcus granulosus.
Stadiul larvar se prezinta ca o vezicula care are tendinta de a invada tesutul pe care-l
paraziteaza prin emiterea de prelungiri racemoase.
3. Ciclul evolutiv
Gazda definitiva. vulpea polara, vulpea rosie, eventual cainele si pisica.
Gazda intermediara: rozatoare, pasari, accidental, omul.
Tenia adulta traieste in intestinul vulpii, cainii sau pisicii. Elimina embriofori care pot fi
preluati de rozatoare, pasari (gazde intermediare), omul contaminandu-se accidental prin
consum de fructe salbatice (fragi, smeura, afine) contaminate de dejectele vulpilor. Omul se
mai poate contamina si de la pisica care se hraneste cu soareci de camp. Localizarea este
preferential hepatica.
GENUL HYMENOLEPIS
HYMENOLEPIS NANA
Denumirea infectiei: himenolepidoza.
I. PARAZITUL
1. Raspandire geografica
Parazitul are o raspandire cosmopolita, considerat cestodul cel mai raspandit in special
printre copiii prescolari din regiunile calde ale globului (Asia), dar in prezent se regaseste
frecvent si in regiunile temperate.
2. Morfologie
Cestod mic, alb, masoara pana la 5mm lungime si lmm latime, format din scolex, gat (col),
strobila.
Scolexul este romboidal, cu 4 ventuze rotunde. In regiunea apicala, scolexul prezinta o
infundatura, in care este invaginat un rostru retractil, scurt, gros, inarmat cu o singura
coroana de carlige dispuse in forma literei Y (20-30).
Gatul, relativ scurt si subtire cu rol proliferativ.
Strobila este formata din cel mult 200 de proglote mai mult late decat lungi si cu
unghiurile posterioare iesind in afara, dand aspectul de trapez. In proglotele batrane
gasim tubul uterin plin cu oua (aproximativ 200).
Ouale sunt ovalare, de 50-60 microni, prezinta un invelis extern foarte subtire si
transparent. Inauntru se gaseste un al doilea invelis tot ovalar, prezentand la cei doi
poli, doua mameloane De la fiecare din acesti doi poli se desprinde cate un manunchi de
flageli (4-8), care se impletesc neregulat intre ei, ocupand spatiul dintre
cele doua invelisuri. Embrionul situat inauntrul invelisului intern este tot ovalar,
prevazut cu 6 carlige, deci este hexacant. Se identifica si oua degradate, modificate in
diferite stadii de evolutie, care de fapt sunt expresia unui raspuns imun din partea
organismului gazda.
Segmentele imbatranite se distrug chiar in interiorul intestinului, asa incat ouale
sunt eliberate si se elimina o data cu materiile fecale, fiind infectioase.
3. Ciclul evolutiv
Se poate desfasura in doua moduri:
- ciclul direct, monoxen, nu necesita gazda intermediara. Ouale sunt direct infectioase
si per oral ajung in intestinul subtire al omului, unde isi pierd
invelisurile, iar embrionul hexacant eliberat va patrunde in grosimea unei vilozitati
intestinale, unde se va transforma in larva cisticercoida. Dupa 4 zile cisticercoidul
rupe vilozitatea si patrunzand din nou in lumenul intestinal, se va maturiza, in timp de 2
saptamani si va fi capabil sa produca oua dupa alte 2 saptamani. Durata de viata a unui
exemplar este aproximativ 1,5-2 luni. Dar posibilitatea autoinfectiei face ca
hymenolepidoza boala sa persiste cativa ani.
-ciclul indirect, nu este obligatoriu, avand un rol epidemiologic modest. Parazitul
Hymenolepis nana, initial biheteroxen si-a pastrat si capacitatea de a evolua intr-o gazda
intermediara, reprezentata de un antropod din clasa Insecta coleoptera (Tenebrio molitor,
Tenebro obscurus) sau a unor purici (Xenopsilla cheopis). In cavitatea generala a
insectelor, embrionii hexacanti evolueaza pina la nivelul de cisticercoizi infectanti
pentru om. Omul in mod accidental ingera o data cu gazda intermediara si larva
cisitcercoida a parazitululi Hymenolepis nana.
GENUL DIPHYLLOBOTRIUM
DIPHYLLOBOTRIUM LATUM (BOTRIOCEPHALUS LATUS, TAENIA LATA)
Denumirea infectiei: botriocefaloza.
I. PARAZITUL
1. Raspandire geografica
Este un cestod raspandit cosmopolit in Europa, Asia si Africa in regiunile cu lacuri. In
Europa focare principale exista in tarile nordice (Suedia, Finlanda) sau baltice (Polonia,
Rusia) unde populatia se hraneste preponderent cu peste. In Romania s-a semnalat in
Delta Dunarii.
2. Morfologie
Botriocefalul este un helmint de talie mare ce poate ajunge pana la l0-15 m, exceptional
20 m.
Scolexul de 2-5mm, ovalar, alungit, turtit dorso-ventral, de aspect lanceolat, nu detine
ventuze sau carlige ca formatiuni de fixare, ci este prevazut lateral cu 2 invaginatii
adanci si alungite numite botridii cu care parazitul adult se fixeaza in mucoasa
intestonala .
Gatul uneori este lung, alteori contractat, scurt si gros, are rol proliferativ.
Strobila este formata din 3000-4000 proglote trapezoidale. Segmentele batrane
sunt mult mai late, decat inalte, tubul uterin este dispus in rozeta, pe linie mediana si
este plin de oua de culoare bruna, din care motiv segmentele apar punctate (tenia
punctata). Spre deosebire de alte specii de tenii, uterul nu detine ramificatii laterale si se
deschide spre exterior printr-un orificiu numit tocostom.
Oul are forma ovoida, 75 microni, de culoare bruna; la una din extremitati este operculat
iar in partea opusa detine un pinten (carena). Oul nu este embrionat in momentul
eliminarii. In interiorul oului se gaseste celula ou inconjurata de bule viteline. Ouale
mature sunt eliminate periodic cu materiile fecale in mediul extern. Dupa ponta proglotele
finale sunt lizate precoce si de aceea sunt absente in materiile fecale.
3. Ciclu evolutiv
Botriocefalul este un cestod triheteroxen obligator, al carui ciclu evolutiv se desfasoara
numai in apa dulce.
Gazde definitive ii sunt: omul si alte animale carnivore.
Helmintul adult traieste in intestinul subtire, mai ales in ileonul gazdelor definitive.
Ouale neembrionate eliminate prin materiile fecale trebuie sa ajunga in mediu lichid,
deoarece segmentarea lor si formarea embrionului se petrec in apa. Segmentarea are
loc intr-un timp variabil, in raport cu temperatura inconjuratoare. In conditii optime (30
gr.C), ecloziunea embrionului are loc in l0-14 zile. O data format, embrionul hexacant
impinge capacul oului si devine liber.
Acest embrion - coracidium - este prevazut cu numerosi cili vibratili, putand innota
ca un infuzor cateva zile, chiar o saptamana, interval in care trebuie sa
fie inghitit de un crustaceu inferior capepod: Cyclops strenuus sau Diaptomus
gracilis (pentru Europa) care reprezinta prima gazda intermediara.
Inghitit de acesti crustacei, isi pierde cilii, strabate peretele intesitnal si ajunge in cavitatea
generala a gasteropodului unde se transforma in larva alungita numita larva procercoida.
Pentru formarea ei sunt necesare 2-3 saptamani. Ajunge la 500 microni.
Daca ciclopii infectati cu larva procercoida sunt ingerati de un peste rapitor favorabil
dezvoltarii ulterioare a parazitului, larva procercoida pusa in libertate in tubul digestiv al
gazdei noi (stiuca, bibanul, mihaltul) va strabate cavitatea generala, va ajunge in
musclatura si in viscerele pestelui (ovare) unde se va transforma in larva plerocercoida
ce masoara 0,5-2 cm lungime. Pestele rapitor este a doua gazda intermediara a
parazitului. Larva plerocercoida reprezinta forma infectanta a parazitului pentru gazda
definitiva.
Daca omul sau cainele, pisica, porcul, vulpea vor ingera pesti infectati pesti cruzi,
afumati, saramurati sau insuficient prelucrati termic, larva se var fixa de peretele
intestinal si se va transforma in botriocefal adult, vierme ce creste 8-9 cm pe zi in
intestinul subtire al gazdei definitive. Durata de viata a botriocefalului este de 10-15 ani.