TEMA I

ROMANTISMUL
 Definitie
 A aparut in prima jumatate a secolului XIX in Europa ca expresie a framantarilor politice, sociale, intelectuale
si morale. Se manifesta in filozofie, literatura, muzica, arte plastice sub forma elanurilor revolutionare,
declansand in constiinta artistica sperante entuziaste sau tonuri pesimiste. Estetica romantismului a aparut ca
o reactie impotriva clasicismului rasturnand toate principiile estetice ale acestuia.  
 Trasaturile Romantismului
 Literatura romantica e rezultatul sentimentului si al fanteziei creatoare fata de clasicism care il concepeau ca
rezultat al ratiunii.
 Personajul romantic apartine oricarui mediu social ,de obicei celui mai umil, fiind un erou exceptional in
imprejurari exceptionale („Razvan si Vidra „– Razvan).
 Personajele intruchipeaza elementele si sentimetele autorului : firi problematice, inadaptabile, instabile,
optimiste, angelice, demonice, generoase, exaltate.
 Stilul – scriitorul romantic e liber sa-si imbogateasca stilul si limbajul poetic, apeland la toate straturile limbii
(regionalisme, arhaisme).
 Apare interesul pentru natura care devine locala particularizandu-se in functie de starile afective ale eroului
sau ale poetului.
 Interesul pentru folclor si traditie devine sursa inepuizabila pentru poezia romantica; aceasta a valorificat
folclorul prin expresia limbajului .
 Interesul pentru istorie
 Reabilitarea personalitatii umane, infatisata in toata complexitatea ei contradictorie animata de ambitii
personale sau idealuri colective
 Libertatea totala in abordarea oricarei specii literare si chiar amestecul speciilor fiind preferate; meditatia,
elegia, romanta, drama istorica, nuvela istorica
 Subiectivismul – realitatea este reprezentata asa cum o doreste autorul
 Evadarea in vis, stari halucinatorii
 Imagineaza calea de acces la adevar si esente, gustul pentru fantastic, supranatural .
 Preferinte pentru : peisajul selenar, corpuscular, Evul mediu intunecat sau idealizat, Orientul
fabulos, introducerea liricului in eseu, predilectia pentru obscuritate, simbol
 
 Romantismul romanesc
 In literatura romana, Romantismul coexista cu Clasicismul. Aparand in aceeasi perioada, Istoria
literaturii a stabilit 3 etape:
 Coincide cu preromantismul si este ilustrata de Gheorghe Asachi si Ion Heliade Radulescu in
domeniile scolii nationale, presei si teatrului. In aceasta perioada, cei doi sau Grigore Alexandrescu,
intorc privirile spre istoria nationala valorificand tema ruinelor preluata de la Volney. Se fac
numeroase traduceri din literatura franceza.
 A doua este inaugurata de „Dacia Literara” (1840). Mihail Kogalniceanu in articolul program
intitulat „Introductie”, stableste norme privind originilitatea literaturii romane, cerand autorilor sa
creeze o literatura cu un pronuntat caracter national indicand ca surse de inspiratie istoria, folclorul,
natura si viata sociala. Datorita acestor indemnuri” Introductia” este manifestul Romantismului
romanesc. Aceasta etapa cuprinde Pasoptismul (1848) care da literaturii romantice romanesti o nota
revolutionara.
 Se manifesta dupa 1848 si se prelungeste pana spre Primul Razboi Mondial. Este perioada
maturitatii romantismului romanesc.
 Dacia Literara
 
 In anul 1840, Mihail Kogalniceanu publica revista „Dacia literara”si redacteaza „Introductia” –
programul revistei care are la baza patru idei importante pentru dezvoltarea literaturii romane:  
1. Dezvoltarea unei literaturi originale si nationale.
 Originalitatea este conceputa de Kogalniceanu inauntrul sferei culturii nationale. Aceasta este pentru el
insusirea cea mai pretioasa a unei literaturi. In acest sens el indica drept sursa de inspiratie pentru
scriitori: istoria, folclorul( obiceiurile, traditia populara nationala), natura si viata de zi cu zi. „Istoria
noastra are destule fapte eroice , frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt
destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris”. Accentul pe ideea de
originalitate ca si indrumarea scriitorilor spre istoria nationala si folclor sunt elemente ce leaga aceste
program de doctrina romantica.  

2. Renuntarea la traduceri si imitatii.

 Daca inainte de 1840 traducerile si imitatiile erau preponderente in viata literara romaneasca , existand prea
putina creatie originala, prin acest program Mihail Kogalniceanu lupta impotriva acestora. Pentru el traducerile
si imitatiile nu alcatuiesc o literatura, dimpotriva au devenit periculoase pentru ca „omoara duhul national”.
3. Literatura si limba romana unica pentru toti romanii.
 Mihail Kogalniceanu intelgea astfel sa pregateasca unirea Moldovei cu Tara Romaneasca prin realizarea unei
unitati spirituale. Drept urmare isi propune ca revista sa publice creatiile romanesti din oricare parte a fostei
Dacii numai sa fie bune. Ideea valorii artistice a operelor se coroboreaza in opinia lui Kogalniceanu cu aceea a
diversitatii de stiluri individuale sau regionale. Individualitatea unei literaturi nationale nu respinge, dimpotriva,
implica diversitatea de stiluri, mentionand ca in paginile revistei vor fi publicate creatii ale scriitorilor
modoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni „fiecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau”.

4.Critica obiectiva
 Dezvoltandu-se o literatura originala era necesara aparita criticii literare. Colaboratorii „Daciei literare”
pledau pentru o critica obiectiva. Ea trebuia sa aiba in vedere cartea si nu autorul, deci obiectivitatea
criticii va trebui sa se bazeze pe criteriile originalitatii si pe valoarea estetica.
 Acum se pun bazele criticii obiective, literatura romana fixandu-si principiile elementare pentru
totdeauna.
LIRICA PASOPTISTA- “Umbra lui Mircea la Cozia” de Grigore Alexandrescu

 Poezia (meditatie romantica) este inserata in jurnalul de calatorie al lui Grigore Alexandrescu.
 Semnificatia titlului: “umbra”-prezenta tacuta si tainica a celui ce a fost Mircea cel Batran.
 Tema poeziei: trecutul glorios devine model moral pentru societatea contemporana.
 Structura si continutul meditatiei : exista trei secvente mari, iar prima si ultima se afla in raport de
simetrie.
 Prima secventa cuprinde: o meditatie romantica prin care se contureaza spatiul romantic , nocturn,
in mijlocul naturii unde isi va face aparitia “umbra” mareata a luil Mircea.
 Oltul , muntii recunosc “marea fantoma” al carei nume rasuna ca un ecou in spatiul stapanit
odinioara.
 Secventa a II-a: eroul liric ii aduce un omagiu “fantomei incoronate” in numele generatiei sale de
“fii ai Romaniei”.Sunt slavite victoriile lui Mircea, idealurile lui si ale vremurilor apuse.
 Comparatia trecut-prezent vadeste un spirit iluminist atasat ideii de progres, a inlocuirii razboiului
“bici groaznic” cu gandirea “in pace”
 Secventa a III-a : spectacolul misterios al reinvierii umbrelor se incheie intr-un cadru asemanator
cu cel descris la inceputul poeziei.Mareata fantoma reintra in mormant, intunericul noptii e sporit de
norii ce se “adun” si se “intind”.Se reia imaginea “turnurilor cele- inalte”comparate cu “fantome de
mari veacuri”
ALEXANDRU LAPUSNEANUL- NUVELA ISTORICA
1. CARACTERISTICI ALE NUVELEI ISTORICE:
 O constructie cu un fir narativ central;
 Tendinta de obiectivare a perspectivei narative;
 Aparenta verosimilitatii faptelor prezentate;
 Personajele sunt caractere bine conturate;
 Este inspirata din trecutul istoric: tema ,subiectul obiceiuri, vestimentatie;
2. TEMA NUVELEI :cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul;lupta pentru impunerea autoritatii
domnesti;
3. ELEMENTE DE REALITATE SI FICTIUNE:
 nuvela se inspira din cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin;
 personajele au numele si unele trasaturi reale corespunzatoare personalitatilor istorice din cronici;
 realizarea personajelor se remarca prin viziunea romantica a autorului si prin conceptia pasoptista despre
istorie;
 reconstituirea epocii se realizeaza prin culoarea locala , care depinde de arta naratiunii si a descrierii.
4. SUBIECTUL
 Conflictul : lupta pentru putere intre domnitor si boieri;
 timpul si spatiul :intoarcerea lui Lapusneanu pe tronul Moldovei, in a doua domnie;
 textul este organizat in patru capitole, care poarta cate un motto reprezentativ;
 expozitiunea si intriga se gasesc in capitolul I (“Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…”)
 Desfasurarea actiunii- capitolul al II-lea (“Ai sa dai sama, doamna!”)
 Punctul culminant-capitolul al III-lea (“Capul lui Motoc vrem…”)
 Deznodamantul- capitolul al IV-lea (“De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu…”)
 Incipitul-rezuma evenimentele care justifica revenirea la tron a lui Lapusneanul.
 Finalul- consemneaza moartea domnitorului-tiran :”Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de
sange in istoria Moldaviei”.
5. PERSONAJELE
 Lapusneanul – personaj principal, romantic, exceptional care actioneaza in situatii de exceptie( scena uciderii celor 47 de
boieri, a pedepsirii lui Motoc, scena mortii tiranului);
 Reprezinta tipul domnitorului tiran si crud, alcatuit din lumini si umbre, prin antiteza cu doamna Ruxanda;
 Domina celelalte personaje prin forta lui exceptionala;
 Este inteligent ,bun diplomat, o minte dedicata maleficului, detine arta disimularii, rece, o fire vindicativa.
 Doamna Ruxanda- personaj secundar, fiica lui Petru Rares, nepoata lui Stefan cel Mare;
 este o eroina de tip romantic, realizata pe baza contrastelor cu domnitorul :angelic-demonic, blandete-cruzime, caracter
slab- caracter puternic;
 nu actioneaza din proprie vointa, este o fire influentabila, tematoare.
 Motoc – boier tradator, viclean, las, intrigant;
 il tradase pe Lapusneanul la prima domnie, iar acum devine lingusitor.
 Lapusneanul se razbuna pentru tradarea lui si-l arunca multimii stranse la portile palatului.
 Personaje episodice: Spancioc si Stroici-boierii tineri, patrioti, cu rol justitiar.
 Personajul colectiv: Lapusneanul cunoaste forta gloatei si psihologia acesteia ,manipuland-o in folosul sau, al propriei
razbunari.
 Modalitati de caracterizare : caracterizare directa (portretul fizic al domnitorului), cuvintele mitropolitului Teofan
(“Crud si cumplit este omul acesta”),autocaracterizarea;
 Caracterizarea indirecta- fapte, inlantuirea gradata a scenelor din capitolul al III-lea, limbajul, vestimentatie ,gesturi, relatia
cu alte personaje.
 Naratorul este omniscient, omniprezent, focalizare zero, viziune “dindarat”.
TEMA 2
Clasicismul
JUNIMEA SI TITU MAIORESCU
 Clasicismul a apărut în Franţa sec. al XVII-lea fiind un curent raţionalist iubitor de echilibru, ordine şi rigoare.
Societatea franceză din sec. al XVII-lea realizează un tip ideal de om reprezentat de nobilul de la curtea
monarhului absolut.
 Clasicismul valorifică Poeticele antichităţii scrise de Aristotel şi Horaţiu sau ale Renaşterii şi e momentul în care
Boileau, valorificându-le, cristalizează estetica clasicismului în lucrarea "Arta poetică", el devenind teoreticianul
curentului.
 Rene Descartes, în "Discurs asupra metodei", lansează două idei esenţiale ale clasicismului: raţiunea ca facultate
esenţială a omului, nevoia de ordine şi de logică.
 
Trăsături
1) ca expresie a raţiunii arta trebuie să îmbine utilul cu plăcutul pentru a exprima adevărul identificat cu binele şi
frumosul; de aici finalitatea artei care trebuie să placă şi să moralizeze în acelaşi timp;
2) clasicismul pledează pentru puritatea speciilor literare, pentru o anumită specializare a scriitorilor în general; se
preferă tragedia, idila, oda, epigrama, rondelul, satira, epistola, epopeea, fabula, comedia. Idila, tragedia, oda,
epopeea sunt specii ale aristocraţiei. Satira, fabula, comedia sunt specii ale poporului.
3) personajul literar clasic are trăsături distincte; el reprezintă un tip ideal cu însuşiri
morale înalte şi face parte din rândul aristocraţiei sau chiar din familia regală. Este dominat de
o singură trăsătură de caracter (curaj, vitejie, laşitate, avariţie, naivitate etc.) care rămâne
aceeaşi de-a lungul operei literare.
 Personajul clasic este dominat de raţiune şi nu de sentiment. Datoria lui este de a-şi demonstra virtuţile.
4) Natura reprezintă pentru clasici doar un fapt general cu valoare decorativă fără
particularităţi sau rezonanţe în sufletul omului. Natura este cadru, decor, sursă de inspiraţie,antichitatea
greacă şi latină ignorându-şi adesea istoria şi eroii naţionali.
5) Stilul - o trăsătură dominantă este frumuseţea şi puritatea lui. Aşa zisul stil înalt care
nu permite amestecul de stiluri. De aici interdicţia folosirii unor cuvinte sau expresii aparţinând limbii
populare, acestea fiind lipsite, în concepţia clasicilor, de resurse estetice.
6) opera de artă trebuie să respecte următoarele principii:
 generalitate;
 esenţialitate;
 verosimilitate;
 caracter moralizator.
7) regula celor 3 unităţi ale unei piese de teatru:
 de loc: acţiunea să se desfăşoare în acelaşi loc;
 de timp: să nu depăşească limita a 24 ore;
 de acţiune: unitatea părţilor în cadrul subiectului. 
 Concluzie: Obligaţia respectării acestor reguli a condus la exagerări ceea ce a atras reacţia
violentă a romanticilor. In literatura română, care are o adevărată vocaţie a clasicismului, ceea ce explică
persistenţa elementului clasic până în epoca actuală, au apărut primele manifestări prin poezia
Văcăreştilor şi a lui Costache Enache în primele decenii ale sec. al XlX-lea.
 Stabilitatea politica, dezvoltarea relaţiilor capitaliste, dobândirea independentei de stat vor face posibilă
manifestarea uneia dintre cele mai strălucite etape ale culturii noastre - consacrate prin sintagma Epoca marilor
clasici, marcată de apariţia, la Iaşi, a Societăţii Junimea, - februarie 1864 si a revistei „Convorbiri literare" - 1
martie 1867.
 Junimea, formata de tineri intelectuali formaţi la studii in străinătate, a întreprins „acea fundamentare ideologica
mergând de la problemele limbii literare si ale esteticii literare..." (I. Negoitescu) la promovarea literaturii prin
revista „Convorbiri literare" - „baza cea mai rapida a noii direcţii fiind poezia lui Eminescu, căreia i s-au adăugat
apoi, in decursul timpului, proza lui Creanga si Slavici, comediile lui Caragiale si, in cele din urma, romanele lui
Duiliu Zamfirescu.
Bazele Junimii au fost puse de:
 Petre P. Carp (1837-1919), licenţiat in ştiinţe economice si drept, la Universitatea din Bonn Vasile Pogor (1833-
1906) licenţiat in drept, la Paris
 Theodor Rosetti (1837-1923), absolvent al Facultăţii de Drept din Paris
 Iacob Negruzzi (1843-1932), cu doctoratul in ştiinţe juridice la Berlin
 Titu Maiorescu (1840-1917), licenţiat in filozofie in Germania si in Drept la Paris
 Gheorghe Panu (1848-1910), memoralist
 Alexandru Lambrior (1845-1933), lingvist
 Vasile Conta (1845-1882), filozof
  1863-1874 - activitatea s-a desfăşurat la Iaşi si a fost importanta mai ales prin caracterul ei
polemic in domeniul limbii, al literaturii si al culturii. Se promovează in aceasta perioada principii
estetice si morale.
 1874-1885 - se consolidează „o noua direcţie" in literatura romana, prin apariţia operelor
de maturitate ale lui Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici. – diminuarea criticismului.
 După 1885 - „Junimea", împreuna cu revista „Convorbiri literare" se muta la Bucureşti.
Activitatea junimiştilor se canalizează in aceasta perioada către preocupări universitare, căpătând
un caracter academic.
 Se ocupa de alte domenii ale vieţii culturale, neabordate pana acum si anume filozofia,
istoria, geografia. Ca urmare se publica primele studii de istorie (A. D. Xenopol - „Istoria
romanilor", in 14 volume), de filozofie (Vasile Conta).
 
 Obiectivele Junimii:
 răspândirea spiritului critic
 incurajarea literaturii naţionale
 neatârnarea intelectuala a poporului roman
 originalitatea culturii si a literaturii romane
 crearea si impunerea valorilor naţionale
 educarea oamenilor prin cultura (culturalizarea maselor)
 unificarea limbii romane literare.
 Contribuţia lui Titu Maiorescu la dezvoltarea culturii si a literaturii romane. Idei estetice
 Titu Maiorescu (1840-1917), fiul dascălului transilvănean Ioan Maiorescu, originar din Transilvania, s-a născut la Craiova.
 Face studii la Craiova, Braşov, la Institutul Theresianum din Viena, incheind ca sef de promoţie, in anul 1858; studii
superioare la Berlin si Paris; Ia doctoratul in filozofie si licenţa in drept si litere.
 Din anul 1861 (când se reîntoarce in tara) pana in 1874, lucrează la Iaşi ca director al Colegiului National si al Scolii
Normale de Ia Trei Ierarhi, avandu-l ca elev pe Ion Creanga. A fost rector al Universităţii din Iaşi, profesor de filozofie.
 A fondat Societatea Junimea si revista „Convorbiri literare”. In perioada 1874-1917 activează la Bucureşti, unde a fost:
avocat, profesor la Universitatea din Bucureşti, deputat, ministru al învăţământului. Ca elev la Viena, de la vârsta de 15 ani
va tine un jurnal toata viata.
 Intre 1910-1912 este deputat in Parlamentul României, prim-ministru si ministru de externe in Guvernul României. In 1913
prezidează Conferinţa de Pace de Ia Bucureşti, care pune capăt Războiului Balcanic.
 Opera
 Volume:
 „Critice" (1874)
 Studii despre limba:
 „Despre scrierea limbei romane" (1866);
 „Betia de cuvinte" (1873);

 „O cercetare critica asupra poeziei de la 1867”;

 „Comediile d-lui Caragiale
 
Principiile estetice ale lui
Titu Maiorescu
Studiile din care se pot desprinde ideile estetice ale lui Titu Maiorescu sunt :“ O cercetare critica asupra
poeziei romane de la 1867”, “ Comediile domnului Caragiale” – 1885 si “ Poeti si critici”. In general
ideile lui estetice nu sunt originale, el fiind influentat de filosofii germani: Hegel, Schopenhauer.
 “O Cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”
 Primul studiu insoteste o antologie alcatuita de junimistii din literatura de la inceputul secolului si
pana la ei. Din aceasta antologie lipseau poetii Vacaresti, Asachi, Eliade Radulescu. Studiul cuprinde doua
parti:
 conditiunea materiala a poeziei
 conditiunea ideala
 In aceasta impartire care vizeaza in primul rand forma poeziei si apoi cuprinsul ei de sentimente se
observa influenta lui Herbart.
 Prima conditie a poeziei este aceea ca prin cuvintele ei sa sugereze imaginile. In continuare, el
apreciaza ca in procesul evolutiei oricarei limbi termenii se abstractizeaza, isi pierd posibilitatea de a
sensibiliza si uneori chiar se compromit. In acest sens el a facut unele recomandari:
 sa se utilizeze expresiile cele mai noi care sa fie capabile sa sensibilizeze obiectul denumit (ex:
“simt durere = durerea ma invaluie” ) ;
 sa se utilizeze epitetele, mai cu seama ornante ;
 sa se utilizeze personificari, comparatii, metafore ( figuri de stil). Comparatiei ii cere sa fie noua si
justa.
 A doua parte a studiului ia in discutie diferenta dintre stiinta si arta
 Ideea sau obiectul exprimat prin poezie, este intotdeauna un sentiment sau o pasiune, niciodata o
cugetare exclusiv intelectuala”, deci obiectivul poeziei il constituie sentimentele ca: iubirea, ura,
tristetea , mania, disperarea. Titu Maiorescu afirma: “invatatura, politica sunt obiecte ale stiintei,
niciodata ale artelor

 “Comediile domnului Caragiale” – 1885

 Criticul atrage atentia ca moralitatea sau imoralitatea artei nu trebuie judecate dupa aspectul operei,
dupa forma acesteia. Daca am judeca astfel, ar trebui sa eliminam din muzee nudurile.Cu privire la
moralitatea sau imoralitatea teatrului lui Caragiale, Titu Maiorescu raspunde intr-un mod semnificativ
pentru modul cum el concepe functia criticii literare.
 Problema esentiala a criticii este de a stabili daca opera are valoare estetica sau nu.
 Despre “O scrisoare pierduta”, Titu Maiorescu spune ca e o capodopera, fiind superioara piesei “O
noapte furtunoasa”, insa in privinta piesei “D’ale carnavalului” este extrem de sever considerand-o
“o simpla farsa”. Refereindu-se la problema moralitatii artei afirma ca ea are o functie moralizatoare.
Apeleaza la ideile lui Schopenhauer care sustine ca “vointa de a trai se manifesta la om sub forma
egoismului; din egoism oamenii comit fapte rele si devin imorali”. Pentru a scapa de tirania vointei
de a trai exista trei mijloace: mila crestina, contemplatia estetica, asceza.
 Arta ne face sa devenim pentru moment mai buni”. De aici, opera lui Caragiale are valoare morala.
Despre “O scrisoare pierduta”, Titu Maiorescu spune ca e o capodopera, fiind superioara piesei “O
noapte furtunoasa”, insa in privinta piesei “D’ale carnavalului” este extrem de sever considerand-o
“o simpla farsa”
 “O SCRISOARE PIERDUTA” DE I. L. CARAGIALE
Reprezentata pe scena in 1884
 “O scrisoare pierduta” este o comedie de moravuri.
 Caracteristici ale textului dramatic (comedia):
 opera este structurat in patru acte, alcatuite din scene;
 este construita prin replicile dintre personaje;
 interventiile directe ale autorului in text se marcheaza prin paranteze si se numesc didascalii;
 la inceputul piesei se prezinta lista cu personaje;
 modurile principale de expunere sunt: dialogul si monologul dramatic;
 situatia finala este marcata de veselie prin rezolvarea cu bine a conflictelor;
 procedee specifice comediei: comicul de situatie, comicul de moravuri, de caractere, de limbaj, de nume.
 Surse de inspiratie:
 alegerile pentru Adunarea Constituanta pentru alcatuirea unei noi Camere a Deputatilor;
 discutarea modificarilor pentru Constitutia care era in vigoare din anul 1886.
 Titlul- instrumentul santajului politic, pretextul conflictului din comedie;
 Tema: satirizarea aspectelor societatii contemporane autorului;
 Subiectul:
 actiunea se desfasoara in “capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, intr-o periada electorala, peparcursul a
trei zile;
 intriga: pierderea unei scrisori de dragoste a prefectului Tipatescu, adresata Zoei Trahanache, sotia celui mai bun
prieten ;
 Catavencu, membru al opozitiei, avocat, proprietar al ziarului “Racnetul Carpatilor” va sustrage scrisoarea de la
cetateanul turmentat si o va folosi pentru a obtine un loc in Camera;
 partidul de guvernamant refuza sa-l sustina, mai ales ca de la Centru va fi trimis Agamemnon Dandanache;
 acesta va fi ales deputat;
 scrisoarea este pierduta de Catavencu si revine la Zoe;
 finalul aduce bucurie si toate personajele par multumite de rezolvarea conflictelor.
 Personajele:
 Trahanache-presedintele mai multor comitete si” comitii”; tipul incornoratului, al politicianului abil;
 Tipatescu-prefectul judetului,tipul donjuanului,reprezentant al partidului de guvernamant;
 Agamemnon Dandanache-luptator de la 1848, politician demagog;
 Catavencu-avocat, director proprietar al ziarului “Racnetul Carpatilor”, presedinbte-fondator al Societatii
Enciclopedice-Cooperative”Aurora Economica Romana”,tipul santajistului, al politicianului demagog;
 Pristanda-politistul orasului, functionarul umil, corupt;
 Zoe Trahanache-sotia lui Zaharia Trahanache, tipul cochetei adulterine;
 Farfuridi si Branzovenescu- avocati, membri in diferite comitete si “comitii” formeaza un cuplu comic al
politicianului incult si demagog;
 sunt personaje plate, care nu sufera transformari pe parcursul actiunii;
 individualizarea personajelor se realizeaza prin : comportament, limbaj, nume si trasaturi psihologice;
 caracterizarea eroilor se face in mod indirect prin : fapte, ganduri,relatiile cu alte personaje,limbaj; caracterizarea
indirecta se realizeaza de catre autor prin didascalii si de catre alte personaje;
 Tipuri de comic:
 comicul de situatie: este constituit din evenimente care provoaca rasul: pierderea si regasirea succesiva a scrisorii,
evenimentele la care participa Tipatescu, Zoe, Trahanache (triunghiul conjugal),aparitia lui Dandanache;
 comicul de moravuri: vizeaza viata politica(demagogia, santajul), viata de familie(triunghiul conjugal);
 comicul de caracter:evidentiaza caractere general-umane: incultura, demagogia lui Catavencu, a lui
Farfuridi,a luiDandanache sau Pristanda;
 comicul de nume: surprinde o trasatura dominanta de caracter: Trahanache tipul “ticaitului”, al
personalitatii usor modelabile, Catavencu (“cata”-vorbeste mult si fara rost) foloseste cuvinte al caror
sens nu-l cunoaste;
 comicul de limbaj: ticuri verbale:”Ai putintica rabdare,stimabile!”(Trahanache), “Industria romana e
admirabila, sublima,putem zice, dar lipseste cu desavarsire”(Catavencu), “Curat –murdar”
TEMA 3
MIHAI EMINESCU
 Luceafarul

 → A aparut in 1883 in aprilie:- in Almanahul Societatii Academice,” Romania

 Juna” din Viena,
 - in august in revista “Convorbiri literare”,
 - in decembrie in volumul “Poezii”-editia Titu
 Maiorescu.
 → Poemul a fost conceput inca din timpul studentiei la Berlin, pastrat in manuscris si reluat in
variante succesive in perioada 1880-1883.
 → Este o capodopera a literaturii romane fiind conceput ca o sinteza a intregii creatii eminesciene.
 → Tema centrala a poemului este problematica omului de geniu in raport cu
 lumea, iubirea si cunoasterea .
 → In poem se intalnesc aproape toate temele creatiei eminesciene: iubirea, natura, cosmogonia si
timpul.
 → Ca motive sunt valorificate: m. zburatorului, m. oniric, m. lunii, m. ingerului, m. demonului, m.
metamorfozei, m. calatoriei intergalactice, m. fetei de imparat, m. florilor de tei.
 La baza poemului se afla izvoare folclorice, filosofice si cultural- mitologice.
 1)Izvoare folclorice.
 Ca orice romantic, Eminescu a manifestat un interes deosebit pentru folclorul national.
 El a cules basme pe care le-a prelucrat versificandu-le. Punctul de plecare al poemului “Luceafarul” sunt :
“Fata in gradina de aur” cules de Richard Kunisch intr-o calatorie in Tarile romane si publicat intr-un
memorial aparut la Berlin in 1861. si “Miron si frumoasa fara corp”;
 Mitul zburatorului.
 2) Izvoare filosofice
 Sunt folosite conceptele lui Schopenhauer din lucrarea “Lumea ca vointa si reprezentare”. Eminescu a
declarat ca intentia lui a fost sa infatiseze o drama a geniului insingurat si nefericit.
- Pentru aceasta, el a asimilat si a transformat in simboluri lirice urmatoarele antinomii din filozofia lui Schopenhauer in
legatura cu geniul si omul comun aflati in sfere diferite.
 
 Geniul Omul comun

- inteligenta -instinctualitate
- ratiune
- obiectivitate -subiectivitate
- capacitatea de a-si depasi sfera -incapacitatea de a-si depasi
- aspiratie spre cunoastere sfera
- puterea de a se sacrifica pt -vointa de a fi fericit in
atingerea scopului obiectiv sensul spetei
- singuratate -sociabilitate
3) Izvoare cultural-mitologice
a). Motive din mitologia greaca
 - prima metamorfoza din apa, neptunica- conform careia cerul si marea se afla la originea lumii (Platon).
“ Din sfera mea veni cu greu
Ca sa-ti urmez chemarea
Iar cerul este tatal meu
Si muma mea e marea.”
 a doua metamorfoza, uranica- la originea lumii se afla noaptea (Aristotel si Hesiod)
 “Din sfera mea veni cu greu
 Ca sa te-ascult si-acuma
 Si soarele e tatal meu
 Iar noaptea-mi este muma.”
 - prima metamorfoza din apa, neptunica- conform careia cerul si marea se afla la originea lumii (Platon).
 “ Din sfera mea veni cu greu
 Ca sa-ti urmez chemarea
 Iar cerul este tatal meu
 Si muma mea e marea.”
 
 b). Motive din mitologia indiana- in expunerea Demiurgului (gnome) 
 c). Sugestii literare, stiintifice: in descrierea calatoriei cosmice, in simbolizarea lui Hyperion ca geniu (Holderlin)
si in realizarea schemei prozodice dupa modelul baladelor lui Burger.
Apartenenta la gen:
  
→ “Luceafarul” este un poem epico-lirico-dramatic fiind considerat o capodopera a literaturii romane.
 → Genul literar preponderent e cel liric, intamplarile si personajele sunt simboluri, metafore, in care
sintetizeaza idei filosofice, atitudini morale, o viziune poetica.
 → In poem se intalnesc procedee si elemente de compozitie si expresie ale unor specii lirice
precum:
 1 .elegia - in strofele in care fata de imparat ii evoca lui Catalin nostalgia dragostei ei de neatins.
 2. idila - iubirea dintre Catalin si Catalina in tablourile II si IV,
 3. meditatia filosofica - in care Demiurgul defineste locul oamenilor in Univers.
 4. pastelul cosmic, calatoria lui Hyperion spre Demiurg
 5. pastelul terestru (tabloul IV).
 Lirice sunt si pateticele chemari ale fetei adresate Luceafarului sau raspunsurile
 lui prin cele doua metamorfoze si replici ce exprima pasiunea iubirii.
 Apartine genului epic prin formula de introducere: “A fost odata..” specifica basmului,
existenta personajelor –“voci”ale poetului, mastile lui (Tudor Vianu
 vorbeste despre “o lirica a rolurilor”; schema epica a poemuui este reprezentata de elementul
narativ preluat din basm si care e pretext pentru reflectia filosofica.
 Apartine genului dramatic. Categoria dramaticului trebuie inteleasa in doua sensuri:
→ Primul sens tine de tehnica si are in vedere faptul ca poemul este alcatuit dintr-o succesiune de scene unde
dialogul are un rol important.
 Ex: intalnirea dintre fata de imparat si Luceafar, scena Catalin-Catalina din tablourile II si IV, dialogul
dintre Demiurg si Hyperion, schimbul de replici dintre Hyperion si Catalina din finalul poemului.
→ Al doilea sens este unul de substanta, multe scene fiind dramatice datorita intensitatii trairilor sufletesti.
 Ex: Catalina il invoca pe Hyperion , este o traire dramatica, fata se zbate intre aspiratia ei catre inalt,
efortul de a-si depasi conditia terestra si chemarea pamantului.
 Dramatica este si hotararea Luceafarului de a se naste din pacat, de asemenea, declaratia de dragoste pe
care i-o face Catalin Catalinei in tabloul IV.
 Aceasta interferenta de genuri caracteristica romantismului confera poeziei o mare profunzime si
posibilitati multiple de interpretae, ea fiind o poveste fantastica de iubire.
 → Structura si compozitia: poemul este structurat pe doua planuri:
 terestru-cosmic / real-fantastic.
 Este un poem de 99 de strofe, organizat intr-o succesiune de patru tablouri legate de asemanarile si diferentele
dintre ele.
 Tabloul I pare o poveste fantastica de iubire intre doua fiinte apartinand unor lumi diferite. Cadrul este terestru si
cosmic, atmosfera este grava, solemna, gesturile sunt ceremonioase, protocolare, comunicarea indirecta se
realizeaza in vis.
 Tabloul II este un inceput de idila intre semeni: Catalin-Catalina. Cadrul este terestru, atmosfera este intima,
familiara, gesturile sunt rapide, stereotipe, dictate de instinct, comunicarea este directa.
 Tabloul III prezinta calatoria intergalactica a lui Hyperion si dialogul lui cu Demiurgul. Cadrul este cosmic,
atmosfera este glaciala, limbajul sententios, gnomic, dialogul este presupus.
 Tabloul IV reprezinta povestea fericirii prin iubire si a revelatiei Luceafarului asupra diferentelor dintre
cele duoa lumi. Cadrul este terestru si cosmic precum in primul tablou. Atmosfera este pe de o parte feerica, intima,
senzuala ca in idile, pe de alta parte este rece, distanta, rationala. Dialogul s-a anulat, cuvintele nu mai comunica.
→ Semnificatii :
- o prima interpretare si cea mai veche apartine lui Mihai Emincescu : `daca geniul nu cunoaste moarte si numele
lui scapa de noaptea uitarii, aici pe Pamant el nu este capabil de a ferici pe cineva, nici de a fi fericit.El nu are
moarte, dar nu are nici noroc”.
- Din acest punct de vedere,”Luceafarul” este o alegorie pe tema romantica, a geniului in lume, ceea ce inseamna
ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de metafore, simboluri, personificari.
- Problematica geniului este dezbatuta din perspectiva filosofiei lui
Schopenhauer.
- Potrivit filosofului german, cunoasterea lumii este accesibila doar omului de geniu, singurul capabil sa se
obiectiveze. Spre deosebire de el, omul comun nu-si poate depasi conditia obiectiva.
- Mihai Eminescu prelucreaza artistic ideile lui Schopenhauer inzestrandu-si eroulnu numai cu atributele
cunoasterii rationale ci si cu o capacitate afectiva.
- Aceasta capacitate afectiva a Luceafarului devenit simbol al omului de geniu este punctul generator al alegoriei
in poemul lui Eminescu.

- Fata de imparat este pentru Hyperion nu doar obiectul cunoasterii ci si iubita sa.
Setea de iubire il determina sa se sacrifice. Ideea devine simbol al iubirii vazuta ca ideal tangibil doar prin credinta
si sacrificiu.
- Nu tot asa reactioneaza fata, desi il doreste si il invoca de 2 ori, tot de atatea ori il respinge pentru ca nu-l intelege,
iar apropierea lui il sperie : ´ochiul tau ma-ngheata´, ´privirea ta ma arde´, ´desi vorbesti pe inteles, eu nu te pot
pricepe´.
- Dragostea dintre ei nu poate fi implinita, hotararea lui de a se sacrifica ramane fara scop.
- Eminescu prezinta aici intr-o viziune filosofica, un univers static.
TEMA 4
MOARA CU NOROC DE IOAN SLAVICI
 MOARA CU NOROC DE IOAN SLAVICI
PUBLICATA IN ANUL 1881
Incadrarea in gen si specie literara:
 apartine genului epic;
 naratiunea se desfasoara cronologic,linear, prin inlantuirea secventelor narative;
 naratorul este omniscient si omniprezent;
 opera este nuvela psihologica prin tema si prin modalitatile de investigare psihologica a personajelor;
 Accentul cade pe desfasurarea conflictului interior.

Tema nuvelei: influenta nefasta a banului si efectele dezumanizante ale dorintei de inavutire rapida.
Conflictul nuvelei:
 cel interior: dorinta lui Ghita de a se imbogati dar si de a ramane un om cinstit;
 Cel exterior: intre Lica Samadaul si Ghita.

Subiectul:
 incipitul: cuvintele batranei, soacra lui Ghita,reprezinta un precept moral:”Omul sa fie multumit cu saracia sa,
caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.”;
 finalul: acelasi personaj plaseaza evenimentele tragice pe seama destinului:” Simteam eu ca nu are sa iasa bine;
dar asa le-a fost data.”;
 actiunea se desfasoara intre doua sarbatori religioase importante: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste(pe
parcursul unui an);
 expozitiunea: Ghita, cizmar in satul sau, se hotaraste sa ia in arenda hanul de la Moara cu noroc pentru a scapa
de saracie si a avea un trai mai bun;
 la inceput afacerile merg bine si el se bucura de semnele bunastarii impreuna cu familia sa(Ana si cei doi copii);
 intriga: aparitia lui Lica Samadaul la han tulbura armonia in care traia familia lui Ghita, fapt care va declansa
conflictul interior al personajului;
 desfasurarea actiunii: Ghita se asociaza cu Lica in afacerile necinstite ale acestuia, participand la jefuira
arendasului, la uciderea unei femei si a unui copil;
 se indeparteaza de Ana;
 se aliaza cu Pintea,jandarmul, pentru a-l prinde pe Lica, oferindu-I dovezi ale vinovatiei acestuia;
 isi indeamna sotia sa se apropie de Lica si o lasa singura la han, in timp ce el merge sa anunte pe Pintea ca are dovada
vinovatiei samadaului;
 punctul culminant: intors la han, Ghita observa apropierea dintre Ana si Lica si de aceea isi ucide nevasta, iar el este omorat
de catre Raut;
 deznodamantul: hanul este incendiat, Lica se sinucide, iar singurele personaje care supravietuiesc sunt: batrana si cei doi
nepoti.
Personajele
Ghita- personajul principal al nuvelei este prezentat la inceput ca fiind: harnic, bland, dornic de munca, gospodar, hotarat sa
ofere familiei sale o viata mai buna.
 slabiciunea carciumarului este banul, fapt speculat de Lica in favoarea afacerilor sale necurate.
 Conflictul interior al personajului: dorinta de a se imbogati cat mai repede dar si de a ramane pana la urma un om cinstit.

 Ghita este surprins in plina transformare sub influenta lui Lica: el devine tot mai ursuz , “se aprinde pentru orisice lucru de
nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el.”
 Isi pierde repede rabdarea, se indeparteaza de Ana.

 Recunoaste propria slabiciune dar nu are puterea de a rezolva situatia spunand ca:” Asa m-a lasat Dumnezeu!...Ce sa-mi fac
daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?”
 Devine complicele lui Lica , jurand stramb in procesul arendasului jefuit si al femeii omorate.

 Din dorinta de razbunare, Ghita colaboreaza cu Pintea dar ii ofera probe ale vinovatiei lui Lica dupa ce si-a oprit jumatate
din banii castigati necinstit.
 Caracterul slab al lui Ghita va duce la deznodamantul tragic al familiei sale: el o ucide pe Ana iar Raut il omoara din
ordinul lui Lica.
Ana- personaj secundar, sotia lui Ghita; era mai tanara decat el , educata in spiritul familiei si al respectului pentru valorile
traditionale.
 “Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa”.
 Ana este pentru sotul ei si un partener caruia ii impartaseste gandurile si ii asculta sfaturile.

 Ea mentine echilibrul, armonia familiei.

 Ana este indepartata de Ghita si impinsa de sotul ei in bratele lui Lica.
 Incalca juramantul casatoriei si isi primeste pedeapsa chiar de la Ghita.
Lica- personaj secundar, cu caracter malefic.
 Este”un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu
sparncenele dese si impreunate la mijloc.”
 Lica era porcar, dar nu din cei cinstiti ci din aceia care se bucurau castigul obtinut prin furt.
 Domina tinutul, avea o personalitate puternica si de aceea Ghita trebuia sa colaboreze cu el pentru a ramane la
Moara cu noroc.
 Lica isi impune de la inceput regulile: “Eu voiesc sa stiu cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si
cine ce face, si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nustie.”
 Se foloseste de patima pentru bani a lui Ghita.
 Sfarsitul personajului : se sinucide pentru a nu fi prins de Pintea.
Modalitati de caracterizare:
 caracterizare directa: portrete fizice bine conturate(Lica, Ana, Ghita);
 mijloace de investigatie psihologica: monologul interior, autoanaliza;
 caracterizare indirecta: gesturi dialogul relatiile dintre personaje;
 Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile.
TEMA 5
POVESTEA LUI HARAP-ALB DE
ION CREANGA
 ION CREANGA-”POVESTEA LUI HARAP-ALB”
S-a publicat in revista” Convorbiri literare” in anul 1877
Caracteristici ale basmului popular:
 basmul apartine literaturii populare si are caracter oral, anonim, colectiv si traditional;
 o specie epica de mare intindere;
 se prezinta intamplari fantastice ale unor personaje imaginare;
 eroii au insusiri supranaturale;
 fabulosul domina basmul popular: totul se petrece pe un taram imaginar;
 structura se bazeaza pe cele trei formule : initiala, mediana si finala;
 eroul iese invingator si cu ajutorul altor personaje: donatori, adjuvanti;
 lipsa provoaca intotdeauna inceputul naratiunii;
 timpul si spatiul sunt nedeterminate;
 finalul este fericit, in favoarea eroului, conform principiului: binele invinge raul;
 G.Calinescu spunea ca” basmul este o oglindire a vietii in moduri fabuloase”.
Caracteristici ale basmului cult “Povestea lui Harap-Alb”:
 basmul cult preia elemente ale basmului popular;
 perspectiva este a unui autor omniscient;
 formula initiala este:”Amu cica era odata…”; formula mediana:”Ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este…”; formula
finala:” Si a tinut veselia ani intregi…”;
 fantasticul ia nastere prin incalcarea rationalitatii, creand o lume opusa realului, banalitatii;
 supranaturalul popular se imbina cu evocarea satului moldovenesc, humulestean;
 personajele amintesc de eroii-tarani din Humulesti;
 Harap-Alb este un erou atipic pentru basm: are trasaturi exceptionale dar nu neaparat supranaturale;
 eroul se formeaza de-a lungul basmului trecand prin experiente diferite cu caracter etic, de aceea creatia lui Creanga este
un “bildungsroman”.
 supranaturalul este inlocuit cu eticul;
Subiectul:
 incipitul: formula de inceput:”Amu cica era odata…” evoca atat timpul fabulos cat si spatiul imaginar infinit si instituie o
conventie cu cititorul prin care orice situatie devine posibila;
 expozitiunea: un crai avea trei feciori iar fratele lui, Verde imparat avea trei fete si ii lipsea un mostenitor pentru tron
(motivul lipsei);
 craiul trebuie sa aleaga pe unul dintre fiii sai pentru a-l trimite la Verde imparat sa-i fie mostenitor;
 mezinul trece proba curajului si primeste din partea tatalui sfatul de a se feri de omul span si de cel rosu;
 intriga:fiul cel mic, plecat de la palatul tatalui sau, incalca sfatul parintesc si accepta pe Span ca sluga;printr-un viclesug,
Spanul il va atrage pa mezinul imparatului intr-o cursa si-l va transforma in sluga sa,Harap-Alb;
 desfasurarea actiunii:

 ajunsi la Verde imparat, spanul se da drept fiul imparatului, iar pe Harap-Alb il prezinta ca fiind sluga sa;
 Harap-Alb va fi trimis sa aduca salatele uriase din gradina ursului si pielea cu nestemate a cerbului fermecat, probe la care
va fi ajutat de Sfanta Duminica;
 ultima incercare este de a aduce pe fata Imparatului Rosu pentru a-i fi sotie Spanului; in aceasta incercare va fi ajutat de
cele cinci personaje himerice(Setila , Flamanzila, Gerila Ochila si Pasri-Lati-Lungila), animale fabuloase(calul, craiasa
furnicilor si a albinelor);
 dupa ce trece peste toate incercarile la care a fost supus, Harap-Alb va primi pe fata Imparatului Rosu cu care se va
intoarce la Span;
 momentul culminant: fata Imparatului Rosu il va demasca pa Span, aratand ca Harap-Alb este adevaratul crai;

 Spanul va taia capul lui Harap-Alb, iar calul il va omori pe Span;

 Harap-Alb va fi readus la viata de catre fata Imparatului Rosu cu cele trei smicele de mar verde, cu apa moarta si cu apa
vie;
 deznodamantul: eroul se va casatori cu fata Imparatului Rosu, devenind mostenitorul lui Verde imparat .

Personajele
 Harap-Alb este protagonistul basmului, se incadreaza in categoria personajelor pozitive, realiste;
 semnificatia numelui: este construit oximoronic: “harap” se refera la statutul sau de sluga, iar “alb” face trimitere catre
calitatile lui exceptionale evidentiate in fiecare incercare;
 starneste simpatia lui Verde imparat si a fetelor sale si isi face usor prieteni;
 el dovedeste loialitate fata de stapanul sau, nu-si incalca juramantul, asumandu-si urmarile greselilor;
 este un tanar : harnic ,generos (o miluieste pe Sfanta Duminica fara a astepta vreun ajutor din partea acesteia);
 respecta valorile traditiei si ale intelepciunii parintesti( ia hainele, armele si calul din tinerete ale tatalui sau);
 generozitatea si grija fata de animalele fragile (furnici si albine) vor fi rasplatite de catre acestea in momentele de cumpana
ale eroului;
 Harap-Alb reuseste sa vada dincolo de aparente si se intovaraseste cu cele cinci namile fabuloase, care ii vor fi de ajutor la
trecerea probelor la care il va supune Imparatul Rosu;
 impresionat de frumusetea fetei de imparat, el se indragosteste de aceasta, dar o va aduce Spanului, asa cum a promis;
 momentul in care este readus la viata marcheaza intoarcerea la statutul initial, de print;
 Calul-personaj adjuvant: la inceput apare ca fiind rapciugos si jigarit dar se transforma intr-unul aratos, cu puteri
supranaturale dupa ce mananca jar; calul ii este sfatuitor si initiator;
 Spanul: antieroul, personaj negativ, intruchipand maleficul;
 este”schima raului”, dar cu rol de initiator:” si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa
prinda la minte.”
 cele cinci personaje himerice, adjuvante:Setila, Gerila, Flamanzila. Ochila si Pasari-Lati-Lungila sunt prezentate in mod
caricatural, ingrosandu-se o trasatura dominanta;
 ele sunt intruchipari ale unor trasaturi cum ar fi: foamea exagerata, frigul perceput ca fiind devastattor, agerimea,
curiozitatea umana fireasca;
 Imparatul Verde-se afla intr-un capat al pamantului, departe de fratele sau;
 este o fire pasnica, iubeste poezia, colectioneaza pietre scumpe si ii place sa aiba invitati oameni de seama din toate
tinuturile;
 Craiul-este la celalalt capat al pamantului fata de fratele sau;
 A fost un bun luptator, curajos, astfel incat pentru el proba curajului este cea mai imporatnta in selectia fiului care va pleca
sa devina mostenitor al imparatiei fratelui sau;
 Modaliati de caracterizare: caracterizare directa prin realizarea portretelor fizice(cele cinci namile
fabuloase), parerea altor personaje(Sfanta Duminica:”puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta ,
Harap-Alb”);
 caracterizarea indirecta- prin dialog, fapte, atitudini, gesturi;
 Originalitatea basmului “Povestea lui Harap-Alb”-arta narativa
 realismul in povestea lui Creanga se observa atat din faptul ca totul porneste de la o situatie reala, dar si din arta
caracterizarii si a individualizarii unor personaje;
 eroul(Harap-Alb) are atat calitati cat si defecte: se teme de unele incercari la care-l supune Spanul, se simte deznadajduit,
nu are puteri supranaturale si nu poate trece cu bine probele daca nu este ajutat de alte personaje;
 modul de a vorbi si de a se comporta al fiintelor himerice se aseamana cu al taranilor din Humulesti;
 diferentele dintre o poveste a lui Creanga si una populara ies in evidenta analizand urmatoarele niveluri ale operei: arta
povestirii,
 fantastical,umorul,eruditia paremiologica, limbajul. 
 1.Arta povestirii.
 Modul de a povesti al lui Creanga se caracterizeaza prin:
 ritm rapid (eliminarea explicatiilor generale, a digresiunilor, a descrierilor). :
 individualizarea actiunilor si a personajelor prin amanunte care particularizeaza:
 dramatizarea actiunii prin dialog. 
 2.Particularitatile fantasticului.
 Fantasticul este umanizat, personajele au un comportament, gesturI,o psihologie, o mentalitate si un limbaj care
amintesc de eroii din “Amintiri din copilarie”, deci este o lume concreta ,taraneasca, humulesteana.
 Se vorbeste despre localizarea fantasticului.
 3.Eruditia paremiologica.
 Sunt folosite proverbe, zicatori, vorbe de duh pe care le introduce prin expresia « vorba ceea ».
 Citatul paremiologic are urmatoarele efecte :
 -da rapiditate povestirii ;
 -produce haz ;
 -aseaza intamplarile in perspectiva unui umanism popular.
 4. Comicul este provocat prin mijloace diferite :
 a) exprimare mucalita (« sa traiasca trei zile cu cea de-alaltaieri ») ;
 b) ironia(« Doar unu-i imparatul Ros, vestit pentru milostenia lui ») ;
 c) porecle si apelative caricaturale (Buzila, mangositi) ;
 d) zeflemisirea (« Tare-mi esti drag !Te-as vari in san, dar nu incapi de urechi ») ;
 e) diminutive cu valoare augmentative : buzisoare, bauturica ;
 f) caracterizari pitoresti ( caracterizare lui Gerila, Ochila) ;
 g) scene comice (cearta dintre Gerila si ceilalti, discutia dintre imparatul Ros si petitori ;
 h) citate cu expresii si vorbe de duh (« Da-i cu cinstea sa peara rusinea).
 5. Limbajul
 Creanga foloseste limba populara, termeni regionali, expresii, ziceri tipice. Scriitorul nu copiaza limba taraneasca, ci o recreeaza si
devine marca a stilului sau.
 Originalitatea se evidentiaza prin urmatoarele aspecte :
 vocabularul specific- regionalisme ;
 exprimare locutionala ;
 limbajul afectiv – Creanga se implica, participa sufleteste.
 Exprimarea afectiva este marcata de prezenta interjectiilor, a exclamatiilor, a dativului etic ( « Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de
cap ») ;
 economia de mijloace- Creanga nu foloseste metafora; expresivitatea limbii provine din comparatii (« Hojma tolocaneste pentru
nimica toata, curat ca un nebun ») ;
 oralitatea stilului – desi scrise, frazele lui Creanga lasa impresia de spunere. Oralitatea rezulta din :
 -prezenta expresiilor onomatopeice ;
 -verbe imitative ;
 -interjectii ;
 -expresii narative tipice (si odata, si atunci) ;
 -intrebari si exclamari ;
 fraze ritmate sau versuri populare («  De-ar sti omul ce-a pati, /Dinainte s-ar pazi »).

 
TEMA 6
MODERNISMUL
GEORGE BACOVIA
LUCIAN BLAGA
 Modernismul include in sens larg toate miscarile artistice fundamentate sau nu ideologic, care exprima o ruptura de traditie.
 Curentele postromantice, incepand cu simbolismul, sunt moderniste deoarece au contestat vechile valori si reperele culturale
anterioare.
 In perioada interbelica, s-au manifestat in literatura romana doua tendinte opuse:traditionalismul si modernismul.
 Bazele teoretice ale modernismului au fost puse de criticul Eugen Lovinescu, mentor al cenaclului si revistei “Sburatorul”.
 Teoriile ce aveau ca scop aducerea culturii romane la nivelul celei europene au fost:
Teoria imitatiei;
Teoria sincronismului;
Teoria mutatiei valorilor estetice.
 Lovinescu preia din sociologie doctrina imitatiei(Gabriel Tarde) si contrazice teoria formelor fara fond a mentorului sau
spiritual ,Titu Maiorescu, si considera ca forma poate crea fondul, iar imitarea poate avea efect benefic
 Teoria sincronismului se infatiseaza, in concepţia lui E.Lovinescu, nu ca o teorie a adaptării intamplatoare la ritmul culturii
europene, ci a „trăirii in acelaşi spaţiu sufletesc". Adversar hotart al inchistarii tradiţionaliste, criticul nu este insa un partizan
al inovaţiei de orice natura, după cum, teoretician al sincronismului, el nu se declara de acord cu negarea caracterului
naţional. Toate indrumarile mai noi ale literaturii romane sunt izvorâte „din contactul mai viu cu literaturile occidentale si
îndeosebi cu literatura franceza mai noua, adică de după 1880". După opinia criticului, influentele si sincronizările nu vor
acoperi niciodată fondul nostru etnic, intregrarea in tendinţa generala a culturii moderne realizandu-se doar cu ceea ce ne
este specific.
 Teoria mutatiei valorilor estetice viza in conceptia lui E. Lovinescu:
- trecerea prozei de la o tematica preponderent rurala la una citadina;
- dezvoltarea romanului obiectiv;
- dezvoltarea romanului de analiza;
- dezvoltarea romanului citadin;
- intelectualizarea prozei si a poeziei;
- trecerea poeziei de la epic la liric;
- folosirea unor forme narative moderne.
 Prin imitatie se ajunge la sincronizare, aceasta fiind o forma a evolutiei in cultura.
 Aceste idei au stat la baza celei mai importante epoci din istoria literaturii romane, dupa aceea a marilor clasici.
 Teoria mutatiei valorilor estetice viza in conceptia lui E. Lovinescu:
- trecerea prozei de la o tematica preponderent rurala la una citadina;
- dezvoltarea romanului obiectiv;
- dezvoltarea romanului de analiza;
- dezvoltarea romanului citadin;
- intelectualizarea prozei si a poeziei;
- trecerea poeziei de la epic la liric;
- folosirea unor forme narative moderne.
 Prin imitatie se ajunge la sincronizare, aceasta fiind o forma a evolutiei in cultura.
 Aceste idei au stat la baza celei mai importante epoci din istoria literaturii romane, dupa aceea a marilor clasici.
 Proza se obiectiveaza- romanul “Ion” de Liviu Rebreanu;
 Romanul de analiza de factura moderna aplica tehnici narative ca:fluxul constiintei, memoria involuntara, dupa modelul
scriitorului francez Marcel Proust. Ex. Romanele “Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi” si “Patul lui Procust”
de Camil Petrescu.
 Poezia se desprinde de epic, de anecdotic, se intelectualizeaza, prezentand o viziune filozofica asupra lumii, intr-un limbaj
incifrat (Ion Barbu).
 In teatru, apar drama de idei(Camil Petrescu), drama mitologica (Lucian Blaga- influentat de expresionism).
 Fara a face parte din cenaclul “Sburatorul”, sunt modernisti si scriitorii Tudor Arghezi,Lucian Blaga, George Bacovia.
 Curent literar modernist, ce apare ca o reactie estetica impotriva poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii
reci a parnasienilor, în ultinele decenii ale secolului al XIX-lea în Franţa şi extins apoi în întreaga Europă.
 Retorismului romantic îi este opusă muzicalitatea şi discreţia trăirilor lirice, în timp ce caracterului
sculptural şi pictural al poeticii parnasiene îi e contrapus vagul simţurilor şi al trăirilor, vaporozitatea imaginilor şi
stările sufleteşti nedefinite, de speţa reveriei şi melancoliei, a nostalgiei spre tărâmurile îndepărtate.
 Denumirea curentului este propusa de Jean Moreas, într-un manifest intitulat Le Symbolisme (publicat în
suplimentul Le Figaro Litteraire), care devine manifestul literar al miscarii (derivat de la cuvantul "symbolore" -
"semn de recunoastere")- 18 septembrie 1886.
ROMANTISMUL
 Cultivarea sensibilitatii, a imaginaţiei şi a fanteziei creatoare;
 Evaziunea în trecut;
 Contemplarea naturii;
 Temele: istoria, natura, folclorul, tradiţia, realitatea socială;
 Categorii estetice: feericul, fantasticul, macabrul, grotescul, sublimul;
 Ca figură de stil se foloseşte antiteza;
 Interesul pentru tradiţie, istorie şi folclor naţional;
 Prezentarea unor personaje excepţionale;
 Personaje: inadaptatul, pesimistul, nebunul, demonul, geniul;
 Importanţa deosebită accordată sentimentelor omeneşti;
 Descoperirea infinitului spaţial şi temporal;
 Libertate de creaţie;
 Ironia romantică
 SIMBOLISMUL
• Respingerea prozaismului;
• Sugestia;
• Cultivarea simbolului;
• Corespondenţele;
• Sinestezia;
• Obsesia culorilor şi a unor instrumente muzicale;
• Muzicalitatea interioară a poeziei;
• Inclinaţia către stări sufleteşti nedefinite;
• Teme, motive, simboluri: iubirea, singurătatea, nevroza, speenul, reveria, ploaia, oraşul,
boala, moartea, descompunerea materiei, evadarea în spaţii exotice, parcul, parfumul etc.;
• Cultivarea versului liber ;
• Preferinta pentru mediul citadin;
• Figuri umane: nebuni, fitzici, vagabonzi, femei pierdute şi morţi.
 Reprezentantii de seama ai curentului simbolist sunt:
 -francezii Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé, Jean Moréas;
 -belgienii Emile Verhaeren, M. Maeterlinck;
 -germanii Stefan George, Rainer Maria Rike;
 -spaniolii Rubén Darió, Antonio Machado;
 -italianul D’Annunzio;
 -românii Alexandru Macedonski, Dimitrie Anghel, Stefan Petica, Ion Minulescu, George Bacovia, D. Iacobescu,
Demostene Botez.
 Etapele simbolismului românesc
 1.Momentul experienţelor, al tatonărilor:
 -activitatea de pionierat desfăşurată de Al. Macedonski la revista Literatorul, în care publică articolul Poezia
viitorului-1892- în care teoretizează noua poezie.
 -în ansanblu, creaţia artistică macedonskiană nu e simbolistă, ci în ea se îmbină tendinţe diverse: romantice
(Nopţile), romantic parnasiene (Noapte de decemvrie), parnasiene (Poema rondelurilor), simboliste (Rondelul
rozelor)
 -Dimitrie Anghel cultivă rafinamentul senzaţiilor olfactiv-muzicale, predispoziţia pentru reverie, preferinţa pentru
stările vagi, nedefinite (vol. În grădină, Fantazii).
 -alţi poeţi simbolişti: Traian Demetrescu, Iulius Cezar Săvescu, Ştefan Petică.
 2.Direcţia pseudosimbolistă de la revista Viaţa nouă
 -Ovid Densusianu opune poeziei de orientare sămănătoristă o poezie citadină, wagneriană.
 3.Simbolismul “exterior”, minulescian
 -Ion Minulescu nu este un simbolist de substanţă; este simbolist mai mult prin mijloace decât prin viziune şi
sensibilitate; manifestă atracţie faţă de tehnica şi motivele simboliste.

 4.Simbolismul autentic
 -George Bacovia : simbolism depresiv ; cultivă simbolul ca modalitate de surprindere a corespondenţelor eului cu
lumea, cu natura şi universal; sugestivitate melodică interiorizată; teme şi motive tipic simboliste (târgul provincial
ca element al claustrării, nevroza, descompunerea materiei).
 Simbolismul nu se constituie ca o opoziţie faţă de romantisn şi parnasianism, ci, mai curând, îşi are
reperele “negative” în epigonismul eminescian şi în ideologia sămănătoristă. Simbolisnul românesc a fost receptat
în condiţii de paralelism şi transformat progresiv, “autohtonizat” în concordanţă cu realităţile sociale, cu climatul
spiritual şi cu sensibilitatea proprie literaturii române; nu este un femonen de imitaţie.
 Simbolismul românesc şi-a încorporat parnasianismul; a fost o tendinţă de modernizare a vieţii în totalitatea ei, şi
nu doar de înnoire artistică.

 S-a îmbogăţit aria tematică a poeziei; evitând spaţiul rural, poeţii simbolişti evocă oraşul, cu parcul şi edificiile lui
monumentale.

 În funcţie de predominantele unor privelişti pot fi detaşate două tendinţe:

1. creaţii ce mărturisesc foamea de spaţiu, avânturile spre pitorescul exotic (Ion Minulescu)
2. tristeţea, revoltele, resemnările unor poeţi visători şi melancolici, interiorizaţi (G. Bacovia)

 N-a marcat în istoria poeziei româneşti un moment de ruptură, ci anticipează şi pregăteşte poezia modernă.
 GEORGE BACOVIA- PLUMB
Simbolist autentic

Universul poetic:
 este poetul toamnelor dezolante, al iernilor apocaliptice sau al caldurilor toride si al primaverilor nevrotice;

 cadrul: orasul de provincie, cu peisaje dezolante, ca cafenele sarace, o realitate demoralizanta;

 motive frecvente: al toamnei, al somnului, plansului, tristetei, al nevrozei al descompunerii;

 gama de culori este restransa sustinand relatia sentiment-nuanta cromatica: monotonia este sugerata prin violet si gri,
nevroza prin verde crud, albastru si roz;
 corespondenta intre culori si trairile interioare ale poetului: uratul, tristetea plictisul, monotonia isi gasesc exprimarea prin
elemente ale lumii muzicale (clavirul-melancolia, armonica si fanfara-melancolia,flautul- nevroza);
 in poezia lui Bacovia gasim influente din simbolisti francezi: Baudelaire, Verlaine, iar in ceea ce priveste culoarea se simt
influente de la Renoir Degas.

 Analiza poeziei “Plumb”

 Apare in volumul “Plumb”, in anul 1916.
 Titlul:”plumb”-motiv al singuratatii apasatoare; este reluat de sase ori in poezie , este cuvantul cheie;
 Tema:conditia poetului intr-o societate care-l respinge, il izoleaza;
 Structura poeziei:
 cele doua catrene corespund celor doua planuri ale realitatii: cea exterioara (cimitirul, cavoul-elemente ale izolarii), cea
interioara ( iubirea sufocata, atinsa de aripa mortii);
 simbolul central, “plumb”, se asociaza elementelor funerare: “sicrie de plumb”, flori de plumb”, coroane de
plumb”,”amorul de plumb”;
 Astfel, materia nu intra in descompunere ci impietreste;
 Universul este asezat sub aripa mortii: campul semantic: sicrie,cavou,coroane, funerar vestmant, aripile de plumb;
 Versul:”Dormea intors amorul meu de plumb” exprima zborul invers(creatia) obsedat de greutatea teluricului si nu de
libertatea absolutului;
 constructia implica elemente de simetrie: paralelismul sintactic , distributia
cuvantului “plumb” sau asezarea laitmotivului “stam singur”;
 Limbajul poetic:
 expresivitatea: elementele de recurenta, lumea obiectuala inlocuita cu aceea
interioara(“amorul de plumb”, aripile de plumb”), elemente ale muzicalitatii
care sustin sentimentul specific bacovian;
 sugestia: corespondente intre planul obiectiv si cel subiectiv, muzicalitatea
interioara”( Si scartiau coroanele de plumb./ Dormea intors amorul meu de
plumb”), epitete metaforice ( “dormeau adanc”,” flori de plumb”)
 ambiguitatea: semnificatia bogata a cuvantului “plumb”( apasare sufleteasca,
izolare, starea depresiva, disperarea)
 Muzicalitatea este imprimata de repetitia imperfectelor si de tonurile inchise ale
cuvintelor din rima(vestmant/vant).
 LUCIAN BLAGA-”EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII”

 O arta poetica, expresie a profesiunii de credinta a lui Lucian Blaga. Stransa legatura dintre univers, poezie si
preocuparile lui din domeniul filosofiei fiind valorificarea celor doua concepte: cunoasterea paradisiaca si
luciferica. El va constitui un sistem filosofic dupa 15 ani de la aparitia poeziei.
 Tema: atitudinea poetului in fata misterelor universului
Ideea poetica: preocuparea de a da un raspuns gravelor intrebari privitoare la destinul omului in univers, la
problemele cunoasterii, la rolul creatorului in raport cu lumea. Cunoasterea poate fii paradisiaca, misterul este
redus cu ajutorul ratiunii si luciferica, misterul este sporit cu ajutorul imaginatiei poetice. Referindu-se la cele
doua tipuri de cunoastere, Blaga marturiseste ca datoria noastra in fata unui mister nu este sa-l lamurim ci sa-l
adancim asa de mult incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare. “daca s-ar lamuri misterele, omul nu ar mai fi
creator”. Rolul poeziei decurgand in aceleasi convingeri, este acela ca prin mit si simbol, elemente specifice
imaginatiei, creatorul sa patrunda in tainele universului sporindu-le.
Structura: o scurta confesiune, de unde rezulta ca rolul poetului fata de tainele care ne inconjoara este de a le
potenta.
Compozitie: Se remarca frecventa opozitiilor care se amplifica in jurul pronumelor : “eu, altii, lumina mea, lumina
altora”, ochii, flori, buze, morminte. Toti termenii au un sens figurat: pronumele personal “eu”, cuvant cheie al
poeziei semnifica poetul , cunoasterea luciferica alaturi de lumina mea, nu strivesc, iubesc, nu ucid, sporesc,
imbogatesc, in timp ce, “lumina altora” , « altii sugruma »- cunoastere paradisiaca. Alt termen cu sens figurat este
“corola de minuni” = misterul universal.
 flori, ochi, buze, morminte = infatisari concrete ale misterlor
 flori = frumusetea naturii
 ochi = frumusetea sufletului
 buze = sarut, rostire
 morminte = viata, moarte
 Pentru a accentua ideea sa cu privire la potentarea misterelor universului poetul foloseste o
comparatie ampla, sugestiva : “ Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu miscoreaza, ci tremuratoare/
mareste si mai tare taina noptii/asa imbogatesc si eu intunecata zare / cu largi fiori de sfant mister”.
 Atitudinea de protejare a misterelor se explica prin iubire, iubirea la Blaga este un instrument al
cunoasterii. De aceea finalul poeziei transcende printr-o propozitie cauzala, intensitatea trairii : “caci eu
iubesc si ochi, si flori, si buze ,si morminte”.
 Problematica indreptateste asezarea poeziei in fruntea volumului de debut ca act de manifestare a unui
crez artistic si a unei conduite filosofice.
 - capacitatea de plasticizare a ideilor
 - caracterul modern al poeziei pornind de la conditia ganditorului
 - versul litber
 Particularitati ale stilului. Reprezentarile artistice sunt insotite permanent de un plan filosofic
secundar.
 - ritm interior determinat de gandirea filosofica a poetului
 -. 
 Elemente moderniste (expresionismul):
 misterul universului
 cunoasterea
 lumea, un spectacol de intuneric si lumina
 limbajul metaforic, abstractizat, simboluri
 nelinistea existentiala,
 gustul pentru mister
 repetitia conjunctie “si” si a adverbului de intarire “si”
 versul liber
 lirismul exprimat subiectiv
 discursil liric este organizat in jurul unor antiteze (intuneric - trup >> paradisiac ; lumina – spirit >> luciferica)
 Balaga considera ca adevarata cunoastere este cea care potenteaza misterul deoarece este singura modalitate de a
imita actul divin al creatiunii realizat de Marele Anonim
 expresionismul lui Blaga este astfel specific ca tendinta a omului catre absolut – tendinta tipica gandirii
eminesciene
 ingambamentul
 imaginea esentializata a lumii
 sentimental metafizic.
TEMA 7
TUDOR ARGHEZI
ION BARBU
 TUDOR ARGHEZI-TESTAMENT
Univers poetic

Este cel mai mare poet roman de la Eminescu, dupa cum il defineste critica interbelica.
S-au remarcat afinitati cu lirica eminesciana prin tematica si meditatie.
Desi traieste in perioada de afirmare a curentelor literare din secolul 20, de la semanatorism, poporanism si
simbolism la traditionalism ortodoxist, expresionism si ermetism, ori la curente de avantgarda, poetul nu se
incadreaza direct in nici unul, declarand ca in literatura a fost » fara mama si fara tata ».
Creatia lui se inscrie intre traditionalism si modernism. Originalitatea sa consta in extinderea ariei tematice
si inventivitate imagistica, spargerea tiparelor sintactice prin dislocari topice in vers, bogatie si expresivitate in
lexic. Arghezi a inovat la nivelul lexicului ceea ce l-a facut pe Ibraileanu sa afirme “ca intr-un fel s-a scris inainte
de Arghezi, altfel dupa el”.
 Prozator, poet, dramaturg, cronicar, publicist , traducator , el a fost o prezenta activa in viata spirituala a
epocii sale. A debutat la 16 ani in “ Liga Ortodoxa” a lui Macedonski cu poezia “Tatalui meu“. Ii apare in 1927
primul volum de poezii “ Cuvinte potrivite”, urmat de “Flori de mucigai”. Ca prozator, scrie “ Icoana pe lemn”,
romanele : “ Lina” , “Ochii Maicii Domnului” si “Cimitirul Buna- Vestire”
 Tematica poeziei sale
 Poezia filosofica
 Poezia autodefinirii : “ Vraciul” , “Cantec”
 Arta poetica: “ Testament “ si “ Flori de mucigai “
 Lirica existentiala: confruntarea cu Divinitatea- Psalmii ;
 atitudinea in fata mortii -“De ce-as fi trist”,
 « Duhovniceasca », »De-a v-ati ascuns ».
 Lirica sociogonica: “Cantare omnului”
 Poezia sociala: “Cuvinte potrivite”, “ Flori de mucigai”
 Poezia de dragoste: “Versuri de seara”
 Poezia jocului, a boabei si a faramei : “Prisaca” , « Martisoare », « Cantec de adormit Mitura »
Analiza poezie “Testament”
 Deschide volumul debutului, “Cuvinte potrivite” din anul 1927.
 Este considerata o poezie programatica: se sustin probleme de ideologie literara si de tehnica artistica, definind viziunea
poetica argheziana.
 Titlul: “Testament” este cuvant care trimite catre sfere diferite, aceea a juridicului( act pentru urmasi), spre registrul
biblic( sacrul poetic) dar si spre testamentul literar initiat de Enachita Vacarescu.
 Structura poetica si semnificatii:
 “Cartea” este metafora centrala a poeziei ,in jurul careia se construieste intregul text;
 “cartea” capata mai multe sensuri fundamentale pentru existenta ulterioara a mostenitorului (“Cartea mea-i, fiule, o
treapta.”): acela de “treapta”- punte intre generatii, intre trecut si prezent;
 este, de asemenea ,“hrisov”: intaiul act care atesta nasterea unei natiuni, care-i consemneaza istoria;
 cartea-opera poetica este vazuta ca un rezultat al evolutiei creatoare, de la material la spiritual, un produs al trudei acumulte
veacuri la rand ,schimbul instrumentelor de munca si scris s-a produs in timp;
 materialul lingvistic vechi, neslefuit, rudimentar se inlocuieste treptat, prin slefuire, prin mestesug, cu acele”cuvinte
potrivite”(“Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite”);
 poezia, ca mestesug are puterea de schimba uratul, realitatea dura, in frumos, estetic: “Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-
am frumuseti si preturi noi”;
 contrastele isi gasesc locul potrivit intre versuril lui Arghezi: “Veninul strans l-am preschimbat in miere”./”Facui din zdrente
muguri si coroane.”;
 Ca si la Octavian Goga, poezia lui Arghezi poate avea rol justitiar, eternizand trecutul ;
 Violenta verbala poetica este ca un “bici “ pedepsitor, iar poetul un mesager al durerilor de veacuri;
 Finalul creatiei ne ofera o noua definitie a poeziei ca sinteza intre har(“slova de foc”) si truda(“slova faurita”).
 Limbajul poetic:
 asocierea cuvintelor in grupuri neobisnuite: material-abstract, sacru-laic;
 Metafora este puternica si inedita: “Dumnezeu de piatra”, “Hotar inalt, cu doua lumi pe poale”, “Cartea mea-i, fiule, o
treapta.”
 Elemente aflate in antiteza, definind procesul creatiei: “Am luat ocara, si torcand usure/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.”,
“slova de foc si slova faurita”
 Schimbarea persoanei verbelor: de la persoana I la a II-a si apoi persoana I plural, exprimand legatura dintre generatii, implicarea
colectiva in transferul valorilor traditionale.
 ION BARBU- JOC SECUND

Universul poetic
Poetul a fost dublat de un matematician si modul de a gandi in spiritul abstract s-a impus si in planul reprezentarilor poetice:”
Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramanand poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al
geometriei.”(Ion Barbu).
Starea poetica barbiana este o contemplare a lumii, o dorinta de comunicare cu Universul.
Etapele creatiei lui Ion Barbu:
1. etapa parnasiana, intre 1919 si 1920, in care se descriu peisaje pasteluri exotice si se accentueaza aspiratia spre cunoastere;
“muntii’,” Copacul”, “Umanizare”, ‘Raul”.
2. Etapa baladica si orientala- creatia poetului se indreapta spre un univers concret, realizand poezii cu caracter narativ, in care
evoca o lume pitoreasca, balcanica: “Riga Crypto si Lapona Enigel”, Domnisoara Hus”, “Dupa melci”.
Etapa ermetica- incifrarea semnificatiilor: “Oul dogmatic”, “Joc secund”. Ermetismul- provine de la numele zeului grec
Hermes; se constituie intr-o tendinta de ascundere, de incifrare a sensului poetic.

JOC SECUND( DIN CEAS DEDUS)

 Poezia are caracter de arta poetica si se inscrie in etapa modernismului barbian.

 Titlul: substantivul “joc” exprima o receptare a realitatii prin fantezia mintii, prin geometrizarea spatiului; “secund”
specifica incadrarea jocului in zona superioara esentei, a abstractului.
 Structura si semnificatii:
 Primul vers contine un epitet metaforic”calma creasta” prin care se desemneaza universul ideilor.(“Arta ar fi o rasfrangere
la puterea a doua a realitatii.”).
 Poezia este o creatie ce depaseste timpul (“din ceas dedus”), devenind o imagine mai pura a acestei
lumi.
 Lumea reala exista sub zenit, in obiectivitate,iar poezia se afla sub semnul nadirului, prin reflectare.
 Zborul invers este o pierdere in nadir, intr-o lume mai pura.
 Creatia isi ascunde sensurile asa cum marea isi protejeaza cantecul sub clopotele verzi ale
meduzelor.
 Noul univers al poeziei are un sens propriu, intern diferit de al lumii care o reflecta.
 Limbajul poetic
 abundenta metaforelor, a inversiunilor(“mantuit azur”), a epitetelor(“harfe rasfirate”, “calma
creasta”)
 folosirea adjectivelor participiale:” dedus, intrata” si a unor infinitive lungi(“insumare, inecare”).
 ambiguitatea textului vine si din constructii sintactice inverse sau fraze fara predicat(prima strofa).
 iambul este singura unitate metrica a poemului, rima este incrucisata.
TEMA 8
TRADITIONALISMUL
 TRASATURILE TRADITIONALISMULUI

 Miscare literara care considera valorile trecutului superioare noului.

 Viziunea idilica asupra trecutului si asupra satului atemporal se accentueaza in samanatorism datorita
conceptieie lui Nicolae Iorga:
 satul era un loc al armoniei depline;
 viata rurala era prezentata in opozitie cu cea din orase, neconforma spiritului national
 oamenii plecati la oras traiau sentimentul dezradacinarii al instrainarii de satul natal.
 Traditionalismul interbelic s-a conturat in jurul revistei “Gandirea”, aparuta la Cluj in anul 1921.
 Revista “Gandirea” se va muta la Bucuresti in anul 1924 sub conducerea lui Nechifor Crainic
 Nechifor Crainic, ideologul acestei orientari literare, expune programul :
 influenta straina conducea la deznationalizarea culturii romane, instrainarea de sufletul poporului;
 se militeaza pentru autohtonizarea religiei ortodoxe, asa cum se intalneste in folclor;
 reinvierea in constiinta romanilor a trecutului nostru;
 cultivarea folclorului, accentuand zonele lui magice, bogatul fond mitic: obiceiuriCaloianul,Pastele
Blajinilor)
 Reprezentanti ai traditionalismului gandirist: Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Mateiu Caragiale, Cezar
Petrescu.
 IN GRADINA GHETSEMANI- VASILE VOICULESCU

 Face parte din vol “Parga” aparut in 1921, volum care marcheaza afirmatia originalitatii stilului lui Voiculescu
 Desi majoritatea temelor si motivelor erau anticipate in primele sale volume, poetul depaseste traditia ortodoxa prin
spiritualizarea imaginii si innoirea expresiei .
 Acum tehnica poetului este mai precizata, expresia mai individualizata, scenele si motivele biblice nu mai sunt simple
elemente decorative, ci alegorii ale nelinistii omului in aspiratia sa catre Dumnezeu.
 Punctul de plecare al poeziei se afla in cele patru Evanghelii.
 Vasile Voiculescu mentine in structura poemului majoritatea detaliilor din textul biblic pe care le dezvolta.
 In poezia de inspiratie religioasa, imaginea lui Iisus apare de obicei asociata cu tema durerii, scriitorul oprindu-se asupra
patimii acestuia.
 Rugaciunea din Gradina Ghetsemani are loc inaintea arestarii lui Iisus de catre soldatii romani, in urma tradarii lui Iuda.
 Poetul se opreste asupra acestui moment, in care Iisus apare ca om framantat de sfarsitul ce se apropie, fiind constient in
acelasi timp de misiunea pe care o are .
 Intreaga poezie se organizeaza astfel in jurul elementelor ce tin de natura duala a lui Iisus. Inaintea mortii Iisus ezita,
indoielile si nelinistea, teama de moarte sunt ale omului, depasirea momentelor de zbucium, de teama, tin de natura divina.
 In prima strofa cu ajutorul imaginilor vizuale, poetul prezinta zbuciumul omenesc, lupta cu un destin care-l inspaimanta:
“Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul … / Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intr-una”
 Prin contrast vizual sunt puse in opozitie omenescul si divinul sugerate pe o parte de sangele care reprezinta omul, viata
terestra si pe de alta parte albul, simbol al puritatii ceresti: “curgeau sudori de sange pe chipul alb ca varul”
 Intensitatea durerii, capata proportii cosmice, intreaga natura fiind strabatuta de o jale metafizica “Si-amarnica-i strigare
starnea in slavi, furtuna “
 ROMAN TRADITIONAL-ROMAN MODERN
 Romanul traditional presupune o atitudine obiectiva si impersonala a autorului fata de universal
creat.
 Naratorul este omniscient, omniprezent.
 Focalizarea este zero.
 Naratiunea se face la persoana aIII-a.
 Ordinea evenimentelor este cronologica, logica, iar firul epic- linear.
 Personajele sunt tipuri umane constante, evolutia lor este previzibila, sunt integrate in mediul
social .
 Observatia asupra personajelor se face din exterior.
 Constructia este echilibrata, uneori circulara.
 Modurile de expunere se imbina.
 Se acorda atentie detaliului semnificativ.
 Mediul prezentat este cel rural, iar viziunea asupra realitatii este etica.
 Sunt preferate romane monografice,sociale,romanul fresca.
 Ex. “Baltagul” de M. Sadoveanu.
 Romanul modern este citadin.
 Prezentarea evenimentelor se face la persoana I, in mod subiectiv.
 Focalizarea este interna.
 Intriga nu este importanta ,fiind subordonata analizei.
 Tehnica de analiza psihologica se face prin introspectie, monolog interior, fluxul constiintei,
memoria involuntara, dupa modelul lui Marcel Proust.
 BALTAGUL-MIHAIL SADOVEANU

 Romanul apare in anul 1930.

 Se incadreaza in specia romanului realist traditional.
 Titlul: a dat nastere unor interpretari diferite:
unealta specifica munteanului pentru a-si castiga painea;
unealta crimei;
simbolic inchide drumul initierii lui Gheorghita.
 Tema: viata pastorala, transhumanta, in contextul unei lumi situate in prgul secolului XX
 Structura si subiectul :
 Romanul este alcatuit din 16 capitole bazat pe trei nuclee epice.
 În expoziţie/expoziţiune este fixat cadrul spaţial, aflăm referinţe temporale (timpul de desfăşurare a acţiunii) şi se
fac referiri la personaje – mai ales se insistă de la început asupra Vitoriei, acest tip reprezentativ pentru lumea
arhaică, ancorată în respectarea tradiţiei şi a datinei.
 Acţiunea se petrece într-un sat de munte, în Măgura Tarcăului. Autorul situează în prim-planul romanului familia lui
Lipan, insistând asupra chipului eroinei,care torcând pe prispa casei, singură şi-aminteşte o legendă despre felul de
a fi al muntenilor, în care sunt fixate trăsăturile de caracter şi condiţiile grele de trai ca fiind „semne” ale lui
Dumnezeu date fiecărui neam încă de la „zidirea neamurilor”.
 Autorul introduce, prin această legendă, unul din motivele mioritice: motivul transhumanţei, sugerat prin cele două
verbe autentice legate de condiţia lor de păstor: „suim”, „coborâm”, mişcare specifică oierilor din vremuri
ancestrale.
 . Visele, alte semne, o fac să creadă că prelungita absenţă a lui Nechifor este impusă de un fapt de Acţiunea este deci
plasată într-un timp anume: cel al sosirii neîntârziate a iernii; curând va „vremii” prin a urla lupii, deci vine iarna,
zice argatul Mitea, care se întoarce cu oile şi vacile. Vitoria îşi „aşază” gospodăria pentru iarnă. În sufletul ei
îngrijorarea devine nelinişte de excepţie.
 Vitoria îi scrie (prin preot) o scrisoare lui Gheorghiţă, chemându-l acasă. De la preot merge la baba Maranda,
vrăjitoarea satului, în ale cărei previziuni oculte Nechifor s-ar fi lăsat prins în mrejele unei femei cu ochii verzi.
 Vitoria se hotărăşte să-i spună lui Gheorghiţă că trebuie să plece în căutarea tatălui său. Nesiguranţa şi sfioşenia lui
Gheorghiţă o determină pe Vitoria să nu-l trimită singur, ci să plece împreună.
 Intriga: hotararea Vitoriei Lipan de a pleca impreuna cu fiul sau in cautarea lui Nechifor Lipan
 Desfasurarea actiunii (capitolele VII-XII):
 Desfăşurarea acţiunii cuprinde drumul străbătut de Vitoria în căutarea lui Nechifor. Înainte de a pleca merge la
biserică, apoi vinde produse hangiului David din Călugăreni, iar banii îi lasă, până a doua zi, părintelui, temându-se să
nu fie „călcată” de hoţi.
 Cei doi, împreună cu domnul David, după ce trec prin Bistriţa, fac popas la hanul lui Donea, la Bicaz. Aici află „urma”
lui Nechifor. Plecarea ei la începutul lui martie nu este întâmplătoare, ci pentru că în această lună Sfântul Gheorghe
străpunge cu suliţa luminii solare balaurul iernii şi al întunericului; în martie (alt mit) lumina învinge întunericul.
 Pe tot parcursul drumului femeia întreabă de un datornic „cu căciulă brumărie”, „călare pe un cal negru ţintat”.
 La Borca întâlneşte o cumetrie, la Cruci o nuntă, de unde observă că urmele lui Nechifor sunt tot mai sigure, ceea ce o
face să-şi continue drumul spre „ţara Dornelor”, şi „au purces spre Vatra Dornei” aflând că acolo fusese în toamnă târg
de oi. Drumul nu e sigur. Acostaţi de un străin cu gânduri necurate, reuşesc să scape, ameninţându-l şi ajung la han.
Aici afla ca s-a făcut tranzacţia între Nechifor care cumpărase 300 de oi şi alţi doi oieri.
 Trecând muntele Stănioara la Suha, află de la hangiul Iorgu Vasiliu, că pe la Sfinţii Mihail şi Gavril trecuseră doi
ciobani cu turmele: Calistat Bogza şi Ilie Cuţui.
 În Sabasa, în curtea unui gospodar, îl găseşte pe Lupu, câinele credincios al lui Nechifor Lipan.
 Vitoria îl recuperează pe Lupu plătind o sumă de bani. Lupu este cel care îi conduce la cel dispărut.
 Punctul culminant: inhumarea ramasitelor lui Lipan si indeplinirea obligatiilor funerare.
 La masa de pomenire sunt invitaţi subprefectul şi oamenii săi şi cei doi oieri. În urma investigaţiilor făcute de
ea,reuşeşte, în ciuda lipsei dovezilor, să reconstituie în mintea ei crima. Spera însă să-i determine pe cei doi ucigaşi să
se autodemaşte.
 Vitoria relateaza atat de veridic faptele, incat Bogza isi recunoaste crima, este lovit cu baltagul de Gheorghita si
muscat de cainele Lupu.
 Cutui isi va recunoaste si el fapta si va fi arestat de autoritati.
 Deznodamantul: Vitoria hotărăşte ceea ce are de făcut într-un viitor apropiat: întoarcerea după 40 de zile la
mormântul lui Nechifor, unde să vină să se închine şi Minodora.
 Caracterizarea personajelor
 Eroul principal şi prezent în desfăşurarea acţiunii este Vitoria Lipan, deosebită prin frumuseţea fizică şi
sufletească, prin inteligenţa şi tăria morală, prin spiritul echilibrat, prin tenacitatea prin care-şi urmăreşte scopul
propus. De remarcat la Vitoria Lipan devotamentul şi statornicia morală, inteligenţa în descifrarea şi înţelegerea
sufletului omenesc.
 Arta de a-şi disimula intenţiile o stăpâneşte în mod impecabil. Negustorul David, impresionat de inteligenţa,
caracterul ferm, îi mărturiseşte domnului Iordan că, dacă n-ar fi fost însurat, ar fi cerut-o de soţie.
 Vitoria trăieşte întărită de credinţa neclintită în Dumnezeu: „Era aşa o hotărâre de mai sus – către care inima ei
într-una sta îngenuncheată”. Vitoria pare o iniţiată, de vreme ce recunoaşte în faţa negustorului David că drumul
ei a fost poruncit de o instanţă supremă, divină: „Să ştii dumneata că eu am pornit după semne şi porunci”.
 Cunoaşte, ştie mersul vremii şi se conduce după semnele naturii.
 Vitoria respectă justiţia divină şi stimulează pe cea omenească, rămâne de neclintit în apărarea credinţei religioase
cu caracter ritualic. Pentru Vitoria este sacră obligaţia de a-l îngropa pe Nechifor, de a efectua ritualurile
înmormântării şi de a răzbuna crima.
 Stilul caracterizat prin naturaleţe, simplitate (dar nu simplism) armonia rezultată din folosirea cuvintelor ce
conferă muzicalitate comunicării, fineţea, concizia demnitatea care impune folosirea numai a cuvintelor elevate
de simţul cultivat al limbii şi evitarea celor triviale, grosolane, cu tentă de invectivă vulgară, oralitatea, ironia care
îmbracă nuanţe diverse de la persiflare la sarcasm,contribuie la realizarea personajului.
 Un rol deosebit îl au dialogul şi monologul interior prin care Sadoveanu îşi realizează personajul literar.
 Numele dat celor două personaje principale,Vitoria şi Nechifor sunt simbolice
 Simbolul acestor nume este triumful iubirii asupra tragicului existenţei, asupra răului din oameni, căci „Lumea
asta-i mare şi plină de răutăţi” (Vitoria este o formă regională de la Victoria, iar Nechifor este un nume ce-şi află
originea în cuvintele greceşti Nike – phoros – purtător de victorie).
 Un alt personaj al romanului este Nechifor Lipan, marele absent, cunoscut indirect, prin intermediul celorlalte
personaje. Ca şi Vitoria, este o figură emblematică pentru lumea oierilor de pe Rarău. Din monologurile interioare
ale Vitoriei aflăm că era un om nu frumos, dar impunător, inegalabil povestitor, nelipsit de la petrecerile rurale.
Avea o fire comunicativă şi pasională, îi plăcea să mai şi rămână în compania unei femei frumoase dar n-ar fi
părăsit-o pe Vitoria, nu şi-ar fi călcat jurământul de credinţă şi „să se fi săturat de vechi şi să fi căutat nou” cum
încearcă să insinueze Calistrat Bogza.
 O caracteristică deosebită a lui Nechifor : este, ca şi Vitoria, un iniţiat. Când Nechifor avea numai 4 ani se
îmbolnăvise de „hidropică”, o boală letală, dar din care se poate salva numai pe căi oculte, magice. Nechifor a fost
vândut simbolic vrăjitoarei satului pe-un bănuţ de aramă, trecându-i-l peste fereastra casei ca peste un prag al
morţii. Vrăjitoarea, după ce l-a descântat, i-a schimbat numele din Gheorghe în Nechifor „ca să nu-l mai cunoască
bolile şi moartea”.
 Nechifor, dotat cu înţelepciune, învăţase de la bătrânii oieri „slovă” şi poveşti care conţineau o morală profundă.
Ştia să spună „vorbe adânci pe care le spusese cu înţeles la vreme potrivită”.
 Curajos, nu se temea să plece în toiul nopţii pe poteci de munte şi „de hoţi nu se temea; avea mare stăpânire asupra
lor”. Nechifor îşi iubea câinele, pe care-l hrănea cu mâna lui, spre admiraţia hangiului.
 Chiar şi după moarte, spiritul său continua să fie ghid pentru familia sa. „În gândul acesta care –i venise dintr-o
dată să caute câinele, Vitoria cunoscu o altă binecuvântare. De unde-i venise gândul? Fără îndoială că de la
Nechifor (…) sufletul lui se întorsese către dânsa şi-i dădea îndemnuri”.
 Un alt personaj este Gheorghiţă. El moştenise de la tatăl său nu numai numele tainic al acestuia, rostit de Vitoria
în ceasurile ei de sfâşietoare tristeţe lăuntrică, ca semn al iubirii purtate, ci şi forţa fizică a acestuia. Este un copil,
un adolescent, care se iniţiază în tainele vieţii de păstor, în meşteşugul oieritului. Astfel se explică de ce se află
departe de casă, în bălţile Jijiei.
 Vitoria îl face să înţeleagă că trebuie să se maturizeze: „Înţelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie
să te arăţi bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău.” Drumul vieţii şi morţii lui Lipan
alături de mama sa este un drum de iniţiere în misterele vieţii. Gheorghiţă n-are rolul numai de
însoţitor al mamei, ci îi revine rolul major de preluare a responsabilităţilor tatălui său. Orice proces
de iniţiere este însoţit de o moarte simbolică. „Vârsta jucăriilor” moare când la porunca repetată a
mamei coboară în râpă să privegheze osemintele părintelui său şi, după datină, să ţină aprinsă
lumânarea.
 Gheorghiţă, purtător al cărui nume înseamnă „victoriosul”, învinge răul. Fiul Vitoriei, deşi nu are
însuşiri fantastice, este totuşi un Harap-Alb al lui Creangă, simbol al binelui, care parcurge un
drum iniţiatic, devenind „braţul” care „să lucreze” şi să protejeze familia şi să „rostuiască
moştenirea paternă”.

 ,,Baltagul” rămâne o operă de referinţă pentru specia literară care se numeşte roman, pentru că
este:
 creaţie epică de mare întindere,
 acţiunea este amplă, desfăşurată pe mai multe planuri;
 conţine conflicte umane şi frământări sufleteşti puternice;
 un număr mare de personaje şi varietate de tipuri umane;
 acţiune densă, dinamică;
 personajele sunt principale, secundare şi episodice;
 sunt respectate momentele subiectului;
 modurile de expunere: naraţiunea, descrierea, dialogul şi monologul interior;
 modalităţile narative: consemnarea obiectivă a faptelor, relatare la persoana a III-a.
TEMA 9
REALISMUL
LIVIU REBREANU
 REALISMUL
 
 
 Curent literar aparut la mijlocul secolului al XIX-lea ca o reactie impotriva romantismului.
 Opera literara este conceputa ca reflectare obiectiva a realitatii, in complexitatea acestia.

 Eroul este integrat in mediul de viata familial, social, economic, politic,cultural,fiind un produs al acestuia.
El este tipic, in sensul ca reprezinta o clasa sociala sau morala..
 Primeaza observatia sociala si psihologica.

 Faptele, caracterele sunt veridice, verosimile.

 Stilul este obiectiv, impersonal.

 Predomina descrierea concentrica si tehnica detaliului.

 Constructia operelor este solida, adesea circulara.

 Naratorul este omniscient, omniprezent.

 Focalizarea este zero.

Un tip de realism este cel balzacian.

Trasaturi :
 teme- mostenirea, arivismul, paternitatea ;

 tehnica narativa originala- expozitiune ampla, descriere detaliata a mediului de viata ;

 tipuri de personaje – avarul, arivistul, fata batrana ;

 arta personajului – inainte de a fi introduse in actiune este prezentat amanuntit prin mediul de viata,
vestimentatie, portret fizic.
 In literatura romana « Enigma Otiliei » de G. Calinescu , « Ion » de Liviu Rebreanu si altele
ROMANUL “ION”-LIVIU REBREANU

 - In perioada interbelica, romanul a avut o evolutie rapida.

 Liviu Rebreanu deschide drumul romanului romanesc cu “Ion” impunand romanul obiectiv.
 Aria tematica se largeste substantial.
 Se dezvolta romanul de evocare istorica: ex: “Fratii Jderi” de Mihail Sadoveanu, romanul de analiza psihologica
cultivat de Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, “Patul lui Procust”, romanul indirect
dupa modelul lui Gide al lui Mircea Eliade ex: Maytrei
 In acesata perioada scriitorii trec de la o tematica preponderent rurala la una citadina conform modernismului
lovinescian: romanele Hortensiei Papadat- Bengescu, ale lui Camil Petrescu, Anton Holban, Cezar Petrescu.
 Formulele epice traditionale coexista cu tehnici artistice moderne: in creatia lui Cezar Petrescu se simte influenta lui
Marcel Proust, in creatia lui Mircea Eliade influenta lui Gide si Joyce.
 Romanul evolueaza de la forma obiectiva la cea subiectiva.

  Romnaul”Ion” este publicat in anul 1920, fiind considerat de E. Lovinescu “cea mai mare creatie epica romaneasca”.
 Surse ale romanului:
 o scena vazuta pe coastele dimprejurul satului in care un taran in haine de sarbatoare se apleaca si saruta pamantul;
 pedepsirea unei fete bogate dintr-un sat de catre tatal sau ca s-a lasat sedusa de un taran sarac;
 Situatia grea a taranilor din satele ardelenesti relatata chiar de un taran numit Ion.
 “Ion”-roman realist obiectiv:
 narator omniscient, omniprezent;
 obiectivitatea, impersonalitate naratorului, detasat, neimplicat in faptele prezentate;
 viziune “dindarat” , nonfocalizata;
 intentia accentuata de veridicitate;
 naratiune la persoana a-III-a;
 naratorul prezinta realitatea din roman ca pe un proces logic, cu final explicabil si previzibil;
 evenimentele sunt inlantuite cauzal si temporal, acestea devenind credibile;
 cititorul are impresia de veridicitate si de obiectivitate.
 Titlul: este dat de numele personajului principal;
 este un nume comun, obisnuit in spatiul rural;
 Ion poate reprezenta o categorie sociala, a taranului fara pamant, care se lupta pentru existenta sa.
 Tema: problematica pamantului in satul ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea
 Structura si subiectul:
 este alcatuit din doua parti: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”, avand 13 capitole;
 alcatuire de “corp sferoid” ,structura circulara;
 simetrie intre incipit si fianl realizata prin descrierea drumului care se intra si se iese din satul Pripas, locul desfasurarii
actiunii;
 prezenta a doua planuri paralele: destinul taranimii si al intelectualitatii;
 Expozitiunea: intr-o zi de duminica, satul se strange la hora in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea;
 oamenii din sat sunt asezati dupa conditia sociala, batranii, fruntasii satului, invatatorul si preotul;
 Ion o ia la joc pe Ana cea bogata, desi o place pe Florica; Ana fusese harazita lui George Bulbuc, fiu de bogatas;
 Vasile Baciu, tatal Anei, il acuza pe Ion ca ar umbla dupa fiica lui, astfel ca in confruntarea lor verbala Ion este numit “hot si
talhar”, “sarantoc”;
 Intriga: aceasta confruntare satrneste nemultumirea lui Ion si hotararea lui de a-si schimba statul social renuntand la iubirea
lui pentru Florica;
 Rusinea indurata de flacau va intari dorinta de razbunare ,seducand-o pe Ana pentru a-l obliga pe Vasile Baciu sa ii dea fata
de nevasta impreuna cu averea cuvenita.
 Desfasurarea actiunii: Ana devine obiect de negociere intre tatal sau si Ion; Ana este batuta si de tata si de Ion, alungata de la
o casa la alta, ea ajunge la disperare;
 dupa nunta dintre Ion si Ana, Vasile Baciu se hotaraste sa puna averea pe numele ginerelui;
 Ana da nastere lui Petrisor , dar nici acest eveniment nu schimba purtarea brutala a lui Ion fata de ea;
 fire slaba, Ana se sinucide si la scurt timp moare si copilul, nefiind bine ingrijit de mama lui Ion;
 acum Ion este liber sa se indrepte catre Florica, dar aceasta se maritase cu George Bulbuc;
 surprins de acesta in casa cu Florica, Ion este omorat prin lovituri cu sapa.
 In celalalt plan ,invatatorul Herdelea are si el necazuri: si-a zidit casa pe pamanturile bisericii, iar acum a ajuns in conflict
cu preotul;
 are doua fete de maritat, Ghighi si Laura, pentru care trebuie sa aiba zestre;
 fiul,Titu, este o fire de poet;
 reuseste pana la urma sa gaseasca partide bune pentru a-si marita fetele;
 Intra in conflict cu autoritatile si va fi inlocuit cu invatatorul Zagreanu si nevoit sa plece in alt sat;
 Punctul culminant: Ion este lovit de mai multe ori cu sapa de catre Bulbuc deoarece il prinde in casa cu sotia sa, Florica.
 Deznodamantul: George Bulbuc va fi arestat, iar Florica ramane de rasul satului;
 familia Herdelea isi paraseste casa si satul, invatatorul fiind inlocuit cu altul mai tanar;
 preotul Belciug isi construieste biserica noua si organizeaza sarbatorirea sfintirii acesteia.
 Personajele
 Ion: este personaj principal si eponim cu insusiri contradictorii(viclenie-naivitate, gingasie-brutalitate);
 reprezinta o larga clasa sociala: a taranului ardelean lipsit de pamant;
 este tipul parvenitului, omul fara scrupule manat de instinctul de a se ajunge, de a fi cineva in satul sau;
 provine dintr-o familie care a saracit deoarece tatal sau, Glanetasu, a vandut pamanturile avute ca zestre de la nevasta lui,
Zenobia, si i-a cheltuit pe bautura;
 Ion este harnic, ca elev fusese silitor si cuminte, dar a renuntat la scoala pentru pasiunea lui de a avea pamant(“iute si
harnic ca ma-sa”);
 impins de dorinta de a avea pamant, Ion renunta la Florica si o alege pe Ana cea urata dar bagata (glasul pamantului este
mai puternic decat cel al iubirii);
 pentru Ion ,pamnatul reprezinta atat un mod de existenta cat si o identitate sociala;
 scena care sta la baza romanului este a sarutarii pamantului de catre Ion: acesta se simte un urias la picioarele caruia se
zbate un balaur.(“Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l.”);
 patima pentru pamant il face sa nu vada suferinta Anei, tragismul mortii lui Petrisor si nici sa sesizeze nepotrivita
apropiere de Florica, maritata cu George Bulbuc;
 ii era drga munca, oboseala il intarata, se simtea infratit cu lutul pe care-l frământa in mainile sale(“Munca ii era draga,
oricat ar fi fost de aspra, ca o ravna ispititoare.”);
 finalul sau este previzibil: eroul este prins intre Eros si Thanatos de patima obsesiva pentru pamant.
 Modaliati de caracterizare:
 caracterizarea directa: observatiile autorului despre Ion, monologul interior, opinia altor personaje;
 Se remarca aici tehnica pluraritatii perspectivelor: doamna Herdelea spunea ca “Ion e un baiat cumsecade.E muncitor, e
harnic, e saritor, e istet”, iar preotul il considera “un stricat si-un bataus, si-un om de nimic… te tii mai destept decat toti
dar umbli numai dupa blestamatii.”;
 caracterizarea indirecta: relatia dintre personaje, dialogul, gesturi, atitudini si fapte.
 Ana: este o tanara bogata din satul Pripas, fiica lui Vasile Baciu;
 dupa ce i-a murit mama, a fost crescuta de tatal ei, care se insurase pentru avere dar care a fost muncitor dedicat familiei si
a sporit averea.
 Portertul Anei este privit in opozitie cu al Floricai: Ana era urata, dar bogata ,Florica era frumoasa dar saraca(“…fata
aceasta uscat, cu ochii pierduti in cap de plans, cu obrajii galbejiti, cu pete cenusii, si care, impopotionata cum era astazi,
parea si mai urata.”);
 Ana reprezinta soarta femeii de la tara: “doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii.”
 Ana, fire slaba, se va lasa usor in bratele lui Ion, uitand ca a fost promisa lui George Bulbuc;
 soarta Anei va fi mai rea decat a altei femei din sat: este batuta si de tata si de Ion, alungata de la o casa la alta,
astfel ca ramanand fara sprijin se va spanzura;
 Ion nu are niciun regret ci simte ca este liber si poate sa asculte de “glasul iubirii’.
 Titu Herdelea: este fiul invatatorului din sat; are 23 de ani, “mandria familiei Herdelea”;
 a fost un elev eminent dar la liceul din Armadia, in clasa a III-a, a inceput sa simta ca e persecutat si este mutat la
liceul unguresc din Bistrita si apoi la liceul sasesc;
 nu isi da bacalaureatul, astfel ca tatal sau nu-l poate vedea preot, notar sau invatator;
 publica o poezie in revista “Familia” si se considera poet;
 mai superficial decat Ion, Titu se conduce dupa principii simple:” Unde te duce viata, acolo trebuie sa mergi si ce-
ti porunceste ea trebuie sa faci! Numai nebunii umbla sa-I stavileasca mersul, s-o abata din calea ei.”
 in ultimul capitol se sintetizeaza evolutia lui Titu: aflat la Bucuresti, el trmite o scrisoare parintilor, in care gasim
un tanar maturizat de suferinta dorului de casa, impresionat de evenimentele traite la Sibiu;
 Arta prozatorului
 Formula epica a obiectivitatii impune relatarea cronologica a evenimentelor.
 Fiecarpersonaj este introdus in roman cu o biografie sumara
 Cele doua planuri paralele se interfereaza si apoi se desprind in functie de evenimentele din viata satului.
 Personajele din roman sunt conturate in paralel, subliniindu-se trasaturile opuse: Ana-Florica, Ion-Titu, Vasile
Baciu-Herdelea.
 Stilul cenusiu al scriitorului concentreaza metafora in jurul unui singur termen:pamantul.
 Destinele eroilor sunt anticipate de semne a caror prezenta accentueaza obiectivitatea.
 Tehnica detaliului (incipit-final) sustine caracterul realist al romanului, imaginea de “oglinda a realitatii”.
 Enigma Otiliei-G. CALINESCU
 
→ roman realist, tip balzacian.
→ a aparut in 1938 in doua volume , este al II-lea dupa “Cartea nuntii”
 In perioada interbelica, romanul a avut o evolutie rapida.
 Liviu Rebreanu deschide drumul romanului romanesc cu “Ion” impunand romanul obiectiv.
 Aria tematica se largeste substantial.
 Se dezvolta romanul de evocare istorica: ex: “Fratii Jderi” de Mihail Sadoveanu, romanul de analiza
psihologica cultivat de Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, “Patul lui
Procust”, romanul indirect dupa modelul lui Gide al lui Mircea Eliade ex: Maytrei
 In acesata perioada scriitorii trec de la o tematica preponderent rurala la una citadina conform modernismului
lovinescian: romanele Hortensiei Papadat- Bengescu, ale lui Camil Petrescu, Anton Holban, Cezar Petrescu.
 Formulele epice traditionale coexista cu tehnici artistice moderne: in creatia lui Cezar Petrescu se simte
influenta lui Marcel Proust, in creatia lui Mircea Eliade influenta lui Gide si Joyce.
 Romanul evolueaza de la forma obiectiva la cea subiectiva.
   → “Enigma Otiliei” constituie o revenire la formula obiectiva de roman, la metoda balzaciana.
 → Romanul lui G.Calinescu devine astfel unul polemic, replica la cultivarea in epoca a formulei
proustiene, dar si o ilustrare a conceptiei sale privind curentele literare. Astfel el afirma ca “Nu exista in realitate
un fenomen artistic pur classic sau pur romantic. Acest lucru se poate realiza doar in retorta.”
 → Calinescu este autorul primelor romane citadine de tip clasic. Cu romanul “Enigma Otiliei” el aduce o
viziune originala, moderna romanul fiind situat intre traditie si inovatie.
 Elemente balzaciene:
→ Tema: mostenirea care declanseaza si mobilizeaza energii umane ce se confrunta clanul Tulea impreuna cu
Stanica Ratiu urmaresc averea lui Costache Giurgiuveanu.
→Motivul paternitatii: concretizat in raportul dintre parinti si copii: Costache Giurgiuveanu-Otilia, Pascalopol-
Otilia, Aglae-Otilia.
 Titlul initial al romanului a fost “Parintii Otiliei” fiind schimbat de editor.  
→ Expozitiunea ampla in care actiunea este plasata in timp: O seara la inceputul lunii iulie 1909 cu putin
inainte de ora 20 si in spatiu: pe strada Antim.
 Este prezentat unul dintre personajele principale si anume Felix Sima, un tanar de 18 ani imbracat in uniforma
de licean, care a sosit de la Iasi la Bucuresti pentru a urma facultatea de medicina.
 Tehnica detaliului: prin acest procedeu sunt realizate portretele fizice ale personajelor. Primul al lui Felix, al lui
Costache Giurgiuveanu si cel al celor aflati la masa de joc: Pascalopol, Aglae, Aurica si mai tarziu al lui Stanica
Ratiu.
 → Tot prin tehnica detaliului se face descrierea minutioasa a strazii Antim, a cladirilor acesteia. “Era o strada
pustie si intunecata avand un aspect bizar, o caricatura in moloz a unei strazi italice” fiind prezentata varietatea
arhitecturala, amestecul de stiluri.
 → Este descris exteriorul casei lui Costache Giurgiuveanu, aceasta indicand gustul estetic indoielnic si
caracterul proprietarului: casa avea o intentie de grandoare prin imitatii ieftine, prin geamurile patrate acoperite
cu hartie translucida pentru a imita vitraliile de catedrala. Ferestrele erau de o inaltime absurda, zidaria era
crapata, iar din crapaturi ieseau buruieni. Usa de lemn umflat si descleiat, imensa, de forma unei ferestre gotice,
in general degradarea cladirii contureaza imaginea despre proprietar.
 → Interiorul este asemanator: in holul de la intrare se afla o imitatie: un cupidon din ipsos vopsit maro,
geamurile pline de praf nu aveau perdele, usa si scarile care scartaiau. Aceasta descriere contureaza o atmosfera
lugubra si misterioasa si contribuie la caracterizarea personajului.
→ Camera Otiliei: o defineste intru totul pe fata: Aici se afla o masa de toaleta cu 3 oglinzi mobile si cu multe
sertare. Motivul oglinzilor prezent sugereaza firea imprevizibila a fetei dar oglinda este si elementul
indispensabil al cochetariei feminine. Dezordinea ce stapaneste denota firea exuberanta a Otilei si amestecul de
feminitatea si copilarie. Peste tot erau aruncate rochii, palarii, pantofi, partituri, jurnale de moda frantuzesti,
carti, papusi.
 Toate alcatuiesc universul spiritual al fetei.
→ Casa lui Pascalopol: mobila, obiectele de arta exprima rafinamentul, bunul gust, placerea confortului, bunastarea.
 Acelasi lucru se poate observa si la conacul din Baragan.
→ Salonul Familiei Tulea are peretii incarcati de tablouri, copii dupa carti postale ilustrate care vorbesc despre involutia lui Titi si
despre lipsa lui de imaginatie.
 Peste tot se aflau perne cusute cu margele colorate de catre Simion Tulea amintind procesul de degradare psihica a acestuia care
avea crize periodice. Ordinea si curatenia care parca inghetau tot trimit la firea acra, rea a Aglaei.
 Astfel mobila, vesmintele, mediul de viata in general prefigureaza caracterul, exprima atitudinea despre viata, educatia
personajelor, temperamental. Toate aceste exemple ilustreaza conceptia clasica balzaciana de exprimare a caracterului prin detalii
semnificative.
 Elemente clasiciste:
 → Tipologia personajelor: acestea sunt conturate realist dar sunt caractere dominate de o singura trasatura fundamentala care le
incadreaza intr-un anumit tip uman:
 : avarul – Costache Giurgiuveanu
 : arivistul-Stanica Ratiu
 : baba absoluta-Aglae
 : fata batrana-Aurica.
 Elemente romantice:
 → analiza sentimentului iubirii (a lui Felix fata de Otilia);
 → descrierea Baraganului;
 → motivul orfanului;
 → antiteza dintre Otilia si Felix care nu urmaresc averea lui Mos Costache si clanul Tulea;
 → Generozitatea lui Pascalopol se opune avaritiei lui Mos Costache.
 
Elemente moderne:
 → introspectia;
 → finetea, luciditatea si precizia analizei pshilogice;
 → Interesul pentru psihologii contradictorii, tulburatoare : ex: Otilia si Pascalopol; Otilia il iubeste pe Felix dar se
casatoreste cu Pascalopol; Pascalopol nu isi poate defini in mod clar sentimentele fata de Otilia;
 → Interesul pentru cazuri patologice: degradea psihica, alienarea la Simion Tulea, consecintele ereditatii la Titi
Tulea;
 → Pluriperspectivismul in caracterizarea Otiliei;
 → Personajul-martor: Felix.
 Perspectiva narativa:
 → omniscienta partiala deoarece multe secvente din roman sunt prezentate prin prisma personajului martor si
actor: Felix
 Evenimentele sunt relatate cronologic la persoana a III-a . 
 Structura romanului:
→ fiind un roman realist are o constructie circulara: incepe si se incheie cu descrierea casei lui Mos Costache si cu
vorbele acestuia “Aici nu sta nimeni”.
→ Romanul e structurat pe doua planuri:
 Un plan urmareste destinul celor 2 familii si al membriilor acestora: Familia lui Costache Giurgiuveanu si a fiicei
sale vitrege Otilia Marculescu si Familia Tulea la care se adauga si Stanica Ratiu, ginerele.
 Mobilul principal al tuturor actiunilor acestora este averea lui Mos Costache pe care o doreste Aglae, sora lui,
pentru copiii sai si la care se adauga, inventiv si rapace Stanica Ratiu;
 Eforturile acestora sunt canalizate spre inalturarea Otiliei, fata celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu
crescuta de acesta fara acte de adoptie.
 Tot in acest plan este urmarit si destinul lui Pascalopol.
 Al doilea plan prezinta evolutia lui Felix Sima, ramas orfan si venit la Bucuresti ca sa studieze medicina, dornic de a face
cariera.
 - Din acest punct de vedere ,“Enigma Otiliei” este un bildungs-roman;
 - El traieste prima experienta de dragoste. Aceasta constituie fondul liric al romanului: o iubire adolescentina.
Costache Giurgiuveanu este tutorele lui Felix avand obligatia sa-i administreze bunurile lasate de tatal sau.
 Felix se indragosteste de Otilia, devine gelos pe Pascalopol, o prezenta nelipsita din preajma fetei si necesara prin
generozitatea si cavalerismul omului rafinat.
 Otilia il iubeste pe Felix dar nu vrea sa-i fie o piedica in cariera si ia hotararea sa plece cu Pascalopol. Inteligenta si
discernamantul izvorate dintr-o existenta timpurie nesigura, fiind orfana suferind umilinte, o fac pe Otilia sa-l accepte pe
Pascalopol drept sot.
 Felix nu intelege acest lucru. Totusi este preocupat de carierea, ajunge un medic celebru, profesor universitar, facand o
casatorie stralucita.
 Otilia va ramane o amintire, o imagine a eternului feminin.
 In celalalt plan al romanului este prezentat declinul clanului Tulea:
 -Aglae nu reuseste sa puna mana pe banii lui Mos Costache acestia fiind furati de Stanica, ceea ce provoaca
moartea acestuia, dupa care o paraseste pe Olimpia , se casatoreste cu Georgeta care-l propulseaza in inalta societate
bucuresteana. Aurica ramane fata batrana.
 -Titi divorteaza de Ana Sohatchi si se legana din ce in ce mai mult. Simion Tulea moare la ospiciu, parasit de
familie. 
 Modalitati de caracterizare:
 → cele clasice: caracterizarea directa de catre narator, alte personaje, autocaracterizare; caracterizarea indirecta prin gesturi,
vorbe, fapte.
 → prin mediu (indirecta) de tip balzacian
 → moderna: pluriperspectivismul (caracterizarea Otiliei)
 → caracterizarea directa: portretele fizice ale personajelor (prin tehnica detaliului-tip balzacian).
 Caracterizarea Otiliei 
 → Chipul Otiliei este prezentat tot la inceputul romanului prin intermediul personajului martor: Felix “un cap
prelung, tanar, incarcat cu bucle pana la umeri”.
 → Urmeaza prezentarea vestimentara care sugereaza suplete, delicatete, finete: Fata era imbracata intr-o rochie
dintr-un material foarte moale, care cadea usor, stransa bine la mijloc. Pe umeri purta o coreleta .
 Prezenta ei invioreaza atmosfera lugubra si apasatoare a casei.
 Ea raspandeste in jurul ei gratie, inteligenta, delicatete, creeaza o atmosfera placuta prin melodiile pe care le canta la pian.
 Amestec de copilarie si adolescenta, are un efect ciudat asupra lui Pascalopol fata de care manifesta gesturi materne (ii
potriveste nodul de la cravata) sau familiare (se aseaza pe genunchii lui).
 Ea reprezinta feminitatea in devenire. Pascalopol nu-si poate defini sentimentele fata de ea.
 Otilia este cel mai complex personaj din roman. Este proiectia scriitorului in afara. “Otilia c’est moi!” G. Calinescu.
→ In conturarea Otiliei este folosita ca tehnica pluriperspectivismul. Ea se reflecta diferit in ochii celor din jur.
 Mos Costache: ea este “fe-fe-fetita tatii”, o sorbea umil din ochi era fericit cand o vedea;
 Pascalopol: este o mare strengarita cu un suflet de artista, o floare rara.
 Aglae si Aurica: purtarile ei sunt asemeni fetelor fara capatai “e o dezmatata”.
 Felix: ea este o fata deosebita cu o mare sensibilitate.
 Nelinistea adolescentina, bucuriile ei sunt surprinse cu finetea observatiei.
 Fire nastrusnica, visatoare, imprevizibila, aduce o nota de bucurie, de lumina in casa lui Costache Giurgiuveanu.
 Exbueranta alearga in picioarele goale in iarba, doarme in fan, canta, fluiera, danseaza. Tot comportamentul ei aduce
indignarea clanului Tulea.
 Si Otilia este caracterizata prin mediul de viata (camera ei).
 Personajul se autocaracterizeaza analizandu-se cu luciditate. Intr-o discutie cu Felix ea-i marturiseste ca este capricioasa
si vrea sa fie libera pentru ca ea se plictiseste repede.
 Si fata de Felix are griji materne: il ingrijeste, doreste ca el sa-si atinga visul
 Desi-l iubeste pe Felix, are nevoie de Pascalopol fiind lipsita in copilarie de dragostea mamei care murise.
 Calatoria la Paris o maturizeaza, devine mai sigura pe ea, schimbare pe care Felix o percepe.
 Ea ramane o enigma atat pentru Felix cat si pentru Pascalopol, niciunul neputand sa inteleaga gestul din final: casatoria cu
Pascalopol.
 Cu sufletul este alaturi de Felix dar spirit practic, fiind convinsa ca viata nu tine decat cativa ani pentru o femeie, se marita
cu Pascalopol.
 Pascalopol ii reda libertatea dupa o perioada de 5 ani, iar fotografia pe care i-o va arata lui Felix va infatisa o femeie
frumoasa dar complet diferita.
 Caracterizarea lui Felix
 
→ Personajul-martor si actor al romanului, un caracter in formare.
→ Prin tehnica detaliului i se face si lui un portret fizic la inceput:
 - El este „un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean „ce” intra in strada Antim, venind
dinspre strada Sf. Apostoli cu un soi de valiza in mana, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindca, obosit, o trecea des
dintr-o mana-ntr-alta”. 
 “uniforma neagra ii era stransa bine pe talie, ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca
umflata ii dadeau un aer barbatesc si elegant. Fata ii era insa juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor
mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar culoarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau pintr-o nota
voluntara intaia impresie” .
 El are ambitia de a deveni un medic celebru. Deschide seria personajelor de exceptie din opera calinesciana.
 In casa lui Mos Costache o intalneste pe Otilia de care se indragosteste, pe care o iubeste sincer dar a carei enigma nu va
reusi s-o dezlege.
 Parcurge drumul de la simpla atractie la acuitatea sentimentului iubirii.
 Simte nevoia de a fi permanent langa ea dar relatia acesteia cu Pascalopol il deranjeaza.
 Numeroase pagini descriu starile prin care trece Felix el traind o multitudine de sentimente: neliniste, incertitudine,
atractie, dezamagire, gelozie, fericire dar absenta ei il arunca din nou in incertitudine.
 Fata de Pascalopol are sentimente contradictorii de gelozie si simpatie.
 Niciunul dintre ei nu este sigur de iubirea fetei.
 Spirit rational nu se pierde cu firea cand cei doi pleaca la Paris, din contra isi concentreaza atentia asupra studiului
remarcandu-se la facultate.
 Relatia cu Georgeta il maturizeaza.
 Pentru el Otilia va ramane permanent un mister.
 Tine la Mos Costache: o data pentru ca este singura sa ruda si pentru ca este tatal Otiliei.
 Epilogul il infatiseasa pe Felix devenind o celebritate dar cu nostalgia Otiliei.
 Aceasta nostalgie il face sa se intoarca pe strada Antim, unde vede casa si mai paraginita si isi aminteste cuvintele
tutorelui sau “aici nu sta nimeni”.
→ Cei doi adolescenti se opun antitetic arivistilor din jurul lor fiind singurii care nu urmaresc averea lui Mos Costache pe
care il iubesc sincer.
  Stanica Ratiu:
→ un Dinu Paturica modern (personaj din “Ciocoii vechi si noi) incadrandu-se in tipul arivistului.
 este un avocat fara procese, sotul neligitim al Olimpiei, fiica cea mare a Aglaei Tulea;
 tipul de individ care asteapta o avere care sa-i modifice radical viata;
 este volubil, indiscret, circula in diferite medii;
 afla, se informeaza, agresiv cand este cazul, fara nici un scrupul, cu o mare disponibilitate de adaptare si supravietuire;
 inteligent si escroc, fanfaron si abject;
 ideea de familie pe care o cultiva permanent nu-l impiedica s-o paraseasca pe Olimpia dupa ce ii fura banii lui Costache
Giurgiuveanu si sa se insoare cu Georgeta, femeie intretinuta dar cu relatii in inalta societate bucuresteana;
 este un artist al intrigii, spioneaza pe la usi, pe la ferestre, ii povesteste lui Costache Giurgiuveanu o serie de cazuri in care
mostenitorii i-au omorat pe proprietari pentru a-l inspaimanta;
 este implicat in afaceri dubioase, nu-si raspecta nici macar propria familie furand niste cesti de portelan ale matusei, fura
bani din poseta unei verisoare;
 dupa ce pune mana pe banii lui Costache Giurgiuveanu provocandu-i acestuia moartea, isi va deschide un birou de
avocatura si va deveni proprietarul unui bloc.
 conturat astfel el a fost asociat personajului Gore Pirgu din “Craii de curte veche” de Mateiu Caragiale;
 temele lui favorite sunt paternitatea, casatoria, de care face mare caz desi nu are grija de primul copil care moare
(Relisor), atat din neglijenta lui cat si a Olimpiei.
 obiectivul urmarit este banul;
 este un arivist lacom, versatil, tine teorii despre societate, familie, profesiune.
 personajul este caracterizat si direct printr-un portret realizat tot din perspectiva lui Felix: are un par bogat, negru, o
mustacioara in forma de musca, era imbracat intr-un costum soie-ecru avand o lavaliere mare;
 trece cu usurinta de la o stare la alta, este volubil, trivial, labil demagog, adopta maniere distinse fata de Aglae, se
induioseaza fata de situatia lui Simion.
 Aglae Tulea: 
 si acestui personaj i se face un portret fizic de catre personajul martor si actor Felix, in momentul in care tanarul intra in
casa tutorelui sau
 era cam de aceeasi varsta cu Pascalopol: “avea buze subtiri, fata galbicioasa, obrajii brazdati de cute mari, ochii
bulbucati, nasul incovoiat”;
 se inscrie in tipologia babei absolute;
 caracterizarea indirecta indica faptele si actiunile pe care le intreprinde pentru a pune mana pe averea fratelui sau;
 doreste s-o indeparteze pe Otilia de Mos Costache pentru ca acesta sa n-o infieze si sa nu-i lase averea;
 
 si ea este intruchiparea dorintei de imbogatire: scopul este capatuirea copiilor si mai ales a lui Titi;
 lacomia de bani este trasatura esentiala;
 este rece, odioasa, marginita, meschina, desconsidera orice preocupare intelectuala;
 colegul lui Felix, Weissman o caracterizeaza direct spunand ca este baba absoluta fara cusur in rau; observatia acestuia este
justa deoarece ea nu are nici un sentiment nici fata de fratele sau cand este bolnav, si nici fata de Simion pe care-l duce la
ospiciu fara sa-l mai viziteze.
 zgarcita si rapace, caracterul ei nu poate fi contracarat decat de Stanica Ratiu;
 si ea este caracterizata indirect prin mediul de viata (vezi el.balzaciene). 
 Aurica Tulea:
 este fata batrana obsedata de casatorie, vede in fiecare barbat un pretendent;
 este dezechilibrata psihic pierzand orice decenta;
 la fel ca mama ei are numai rautati fata de Otilia.
 Titi Tulea:
 personajul este caracterizat direct si indirect.
 Otilia il considera prost, a ramas repetent de cateva ori.
 e un “vlajgan molatic” iar invatatura ii da dureri de cap;
 singura lui preocupare este copierea cartilor illustrate, tablouri cu care va impodobi salonul familiei;
 este instabil psihic si apatic, ii place ordinea militara, se leagana intruna;
 crizele lui de apatie sunt luate de Aglae drept dovezi de cumintenie;
 se va casatori cu Ana Sohatchi de care se desparte si doreste sa se casatoreasca cu Georgeta.
 este in cele din urma student la Belle-Arte.
 Simion Tulea: 
 - batran si senil, sotul Aglaei, are comportamentul unui degenerat;
 se uita in oglinda, isi pipaie muschii, se crede Iisus, brodeaza, va sfarsi la ospiciu.
 
 
 Pascalopol:
 
 este introdus in scena tot de personajul martor si actor Felix;
 i se face si lui un portret fizic: este un om de 50 de ani, are un costum din stofa fina, un ceas cu lant de aur care-i
atarna la vesta; se remarca finetea pielii, taietura englezeasca a mustatii carunte;
 este politicos si manierat;
 “un personaj nou in literatura romana”, dupa cum afirma Pompiliu Constantinescu;
 detaliile pun in lumina pozitia sociala, trasaturile fizice si morale;
 este neimplinit matrimonial si se substituie intr-unul dintre parintii Otiliei;
 este indragostitul matur, dezamagit si trist pentru ca traieste doar o iluzie;
 nu isi poate defini cu exactitate sentimentele fata de Otilia; vine in casa lui Mos Costache cu sentimentul ca are o
familie;
 ii povesteste lui Felix ca a facut studii in Germania, apoi la Paris, calatorise aproape in toata Europa, fusese
casatorit putin timp, dar se intorsese in tara pentru a-si administra averea dupa moartea mamei;
 traieste in lux si rafinament, are o fire boema;
 fata de Otilia are sentimente puternice, ii satisface toate capriciile inlocuind ceea ce ar fi trebuit sa faca Mos
Costache; pentru el Otilia este un “vitiu sentimental”;
 a fost asociat de catre criticii literari eroilor lui Turgheniev prin blazare si noblete sufleteasca;
 si acest personaj este caracterizat indirect prin mediul de viata (vezi casa si conacul lui Pascalopol) .
 
 
TEMA 10
ROMANUL SUBIECTIV
CAMIL PETRESCU
 Elemente noi ale esteticii romanului

 Actul de creatie reprezinta, pentru Camil Petrescu, un act de cunoastere, de descoperire.

 Literatura unei epoci trebuie sa fie sincrona cu filosofia si cu celelalte domenii ale cunoasterii.
 Romanul inseamna experienta interioara. Camil Petrescu declara:” eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai.”
 In noul roman timpul este subiectiv perceput, iar totul se relateaza la persoana I.
 Se constata identitatea narator-personaj, cu o perspectiva unica a faptelor prezentate.
 Gandurile, faptele se subordoneaza fluxului memoriei si introspectiei.
 Personajul este un intelectual lucid care-si traieste profund drama in constiinta.
 Este dominanta autoanaliza alaturi de monolog si analiza psihologica.
 Se valorifica scrisorile si jurnalul de campanie creand impresia de autenticitate a evenimentelor.
 Romanul se structureaza in jurul unei pasiuni, idei.

 Geneza romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”(ROMANUL IONIC)

 Preocuparea scriitorului de a scrie despre razboi.
 Experienta traita pe front in timpul primului razboi mondial.
 Ideile sustinute in conerinta “Noua structura si opera lui Marcel Proust”.
 Caracteristicile romanului modern subiectiv:
 relatarea se constituie la persoana I, realizand unicitatea perspectivei;
 faptele, evenimentele stau sub semnul introspectiei, al fluxului memoriei;
 se adopta formula monologului confesiv;
 Autenticitatea se sustine atat prin relatatre la persoana I cat si prin valorificarea notelor din jurnalul de campanie;
 personajul este un intelectual lucid, care crede in existenta ideii absolute de iubire.
 Titlul : anunta existenta a doua parti ce corespund unor experiente fundamentale , iubirea si razboiul.
 Romanul apare in anul 1930 si propune o creatie originala de tip analitic.
 Structura:
 romanul are doua parti: prima relateaza experienta iubirii prin analiza relatiei dintre Ela si Gheorghidiu;
 a doua parte este jurnalul eroului aflat pe front in Primul Razboi Mondial.
 legatura dintre cele doua parti se realizeaza printr-o constiinta care se autoanalizeaza si prezinta evenimentele la persoana
I, dar si prin artificiul literar din primul capitol(relatarea unei scene de la popota ofiterilor din regimentul XX, despre un
act de infidelitate ).
 Subiectul
 In prima parte asistam la o descriere monografica a unei iubiri esuate dintre Ela si Gheorghidiu
 Gheorghidiu rememoreaza experienta conjugala dupa ce isi impune punctul de vedere intr-o discutie la popota ofiterilor:
“Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt.”
 Casatoria cu Ela, cea mai frumoasa studenta de la Litere, este linistita o vreme, mai ales ca cei doi duc o existenta modesta.
 Mostenirea primita dupa moartea unchiului schimba destinul cuplului si ii da lui Gheorghidiu posibilitatea de a reflecta
asupra existentei lui individuale, iar Elei prilejul de a deveni ea insasi.
 Ela se implica tot mai mult in relatiile cu noii prieteni, in participarea la petreceri mondene sau iesiri in afara orasului.
 Gheorghidiu devine din ce in ce mai gelos, fara a avea o motivare a unor acte concrete, ci mai degraba o prejudecata
sociala si o exagerare a gesturilor ei.
 Asistam la o succesiune: despartire- impacare si iar despartire care marcheaza traseul acestei casnicii.
 Intamplarea de la Odobesti creeaza o grava criza in relatia de cuplu, mai ales datorita prezentei domnului G alaturi de Ela
in cele mai multa situatii.
 Concentrat pe front, Gheorghidiu este convins ca Ela il inseala cu domnul G si incearca sa obtina o permisie s-o viziteze
pe sotia lui care se mutase mai aproape de el, la Campulung.
 Ela ii cere sa-i treaca o parte din bani pe numele ei deoarece se temea ca ar ramane saraca daca lui i s-ar intampla ceva pe
front.
 Gheorghidiu este si mai convins acum ca Ela vrea sa-si faca un viitor alaturi de Grigoriade.
 Ranit, Gheorghidiu se intoarce acasa si descopera ca nu mai este atras de sotia lui, astfel este hotarat sa divorteze si sa-I
cedeze o mare parte din avere impreuna cu “tot trecutul”.
 Partea a II-a
 Razboiul este relatat asa cum l-a trait, din perspectiva combatantului.
 Se descrie mai mult viata interioara a celui care va participa la razboi si care cauta mereu certitudini.
 Razboiul este cumplit, iar scriitorulsurprinde evenimente care capata proportii uriase.
 La popota se discuta despre maretia razboiului, despre lipsa de eroism, dar si despre incapacitatea conducerii militare si
slaba dotare a armatei noastre.
 Capitolul “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” surprinde dramatismul luptei, “una dintre zilele cele mai grozave din
viata mea.”
 Sunt descrise invalmaseala, exploziile, zgomotul care asurzeste pe soldati.
 Toti traiesc sentimentul groazei, nimic nu mai pare eroic, ci totul este apocaliptic, fiecare parca, isi asteapta sfarsitul.
 Gheorghidiu retine panica, lasitatea, durerea si nedumerirea celorlalti.
 Se demasca ororile razboiului.
 Drama colectiva anuleaza pe cea individuala, ii deschide alte perspective asupra vietii.
 Personajele
 Gheorghidiu este student stralucit la Filozofie, cu o conditie materiala modesta, deoarece tatal sau risipise averea in
initiative culturale neprofitabile.
 In facultate o cunoaste pe Ela pentru care face o pasiune, finalizandu-si relatia cu o casatorie.
 Gheorghidiu simte ca orgoliul a fost baza iubirii pentru Ela, dar si o armonie spirituala.
 El analizeaza toul din perspectiva omului superior, aflat intamplator intr-o anumita situatie.
 Este convins ca pe Ela o schimba mostenirea primita fiindca nu daduse importanta unor dorinte ale ei manifestate modest:
lipsa unor prieteni, a petrecerilor, a implicarii in situatii practice(discutia despre bani, afaceri la masa din familia lui
Gheorghidiu).
 Este adept al iubirii unice, absolute si descopera astfel, ratiunea insasi de a fi .
 Pe Ela o vede ca pe un ideal implinit:” as fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestora vulgare, plapanda si avand
nevoie sa fie protejata.”
 Sentimentul nesigurantei il macina si accentueaza problemele cuplului.
 El traieste drama intelectualului intolerant alimentata de orgoliul manifestat in viata publica si in cea privata.
 Opinia fata de colegii de la popota demonstreaza existenta unui “filozof”, a unui individ ce se distanteaza de ceilalti:
“Folositi un material nediferentiat… dublat de cunoasterea adevarului unic”.
 Chiar si sentimentele le marturiseste sub semnul stiintei, analizei profunde.
 Personajul isi exprima dorinta de cunoastere absoluta :” N-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe
care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact sa lipseasc ea din intregul meu sufletesc…Ar constitui pentru mine o
limitare.”
 Natura reflexiva si hipersensibila, Gheorghidiu se autoanalizeaza lucid in situatii-limita (razboiul).
 Nu accepta compromisul, cauta mereu lumea pura a ideilor.
 Caracterizarea directa este dominanta: monolog, autoanaliza.
 Caracterizarea indirecta este pusa in evidenta prin dialog, fapte, gesturi ,relatia cu alte personaje.
 Ela era cea mai frumoasa studenta de la Litere, cu o situatie materiala modesta.
 Este un personaj a carui existenta se construieste dintr-o perspectiva unica, a lui Gheorghidiu.
 Ea ne apare frumoasa, generoasa, dar superficiala si totusi feminina.
 Interventia ei in discutii despre bani, il surprinde pe Gheorghidiu:”Nevasta-mea, cu ochii ei albastri si neprihaniti, a
intervenit in discutie cu o pasiune si o indarjire de care nu o credeam in stare”
 Existenta ei ar fi trebuit sa se desfasoare dupa coordonatele impuse da la inceput de Gheorghidiu.
 Ea iese din tipar, se implica in viata mondena dar nu face decat sa il indeparteze pe Gheorghidiu.
 Implicarea in probleme legate de mostenire trezeste suspiciunea sotului sau.
 Ea creeaza o stare de gelozie prin placerea de a fi in centrul atentiei, de a fi admirata si de a raspunde prin mici gesturi lui
Grigoriade.
 Dorinta Elei de primi o parte din avere pe numele ei ,produce ruptura definitiva si intareste sentimentul de infidelitate.
TEMA 11
ROMANUL POSTBELIC
MOROMETII - MARIN PREDA
 Morometii de Marin Preda apare in doua volume astfel: primul in anul 1955, iar al doilea in anul 1967.
 Titlul este numele familiei aflate in centrul romanului. Este o familie de tip patriarhal, a lui Ilie Moromete.
 Surse de inspiratie: copilaria, adolescenta si maturitatea autorului;
 Creatii epice ca: “Salcamul”,”Intalnirea din pamanturi”,”Calul”.
 Primul volum
 Actiunea este plasata cu trei ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial(1937), in satul Silistea-Gumesti din Campia
dunareana.
 Este structurata in trei secvente epice:
a. Fapte de viata care se petrec de sambata seara pana duminica noaptea, de la intoarcerea Morometilor de la camp pana la
fuga Polinei cu Birica;
b. Satul prezentat la seceris;
c. Conflictul dintra Moromete si fiii lui cei mari.
 Volumul prezinta simetrie compozitionala prin reluarea observatiei despre timp: timpul “era foarte rabdator cu oamenii;
viata se scurgea fara conflicte mari.” si “Timpul nu mai avea rabdare .”
 Actiunea volumului se realizeaza prin accentul pus asupra unor scene fundamentale din viata satului.
 Scena cinei subliniaza statutul membrilor familiei la masa.Astfel, Paraschiv, Nila si Achim stateau langa usa, Moromete
“statea parca deasupra tuturor”, Catrina si cele doua fete, Tita si Ilinca erau aproape de vatra, iar Niculae parca nu-si gasea
locul.
 Scena dezvaluie ierarhia familiala, gruparea copiilor dupa relatiile dintre frati, semnaland de la inceput animozitatile
existente.
 Moromete se distinge drept o autoritate suprema, stapanul familiei.
 Taierea salcamului : acest moment sugereaza inceputul declinului familiei lui Moromete si al satului.
 Momentul se proiecteaza pe fundalul unui bocet care se aude din cimitir , exprimand o durere universala in care se cuprind
omul si natura.
 Aparent Moromete taie salcamul fara remuscari dar atitudinea lui evidentiaza tensiune interioara:”intr-adins, Nila il taiem,
intelegi, asa, ca sa se mire prostii.”
 Caderea salcamului este descrisa magistral, dramatic: “ se clatina, se impotrivi, balabanindu-se cateva clipe ca si cand n-ar
fi vrut sa paraseasca cerul, apoi deodata porni spre pamant, strivind linistea diminetii…”.
 Adunarile din poiana lui Iocan : aici se aduna barbatii imbracati in straie de sarbatoare, unde Moromete, Cocosila si
Dumitru lui Nae citeau ziarul si comentau ironic politica.
 Totul se desfasoara dupa un ceremonial, incepand cu drumul lui Moromete si continuand cu intampinarea acestuia si
discutiile despre politica.
 Oamenii interpreteaza totul din perspectiva vietii lor de zi cu zi.
 Scena secerisului se construieste pe baza unui ritual.
 Se infatiseaza o realitate arhetipala: miscarile, gesturile, pregatirea si plecarea la camp.
 Secerisul este trait de satul intreg, ca un ceremonial mitic, specific unei colectivitati arhaice.
 Carutele din sat erau toate aliniate ca intr-o procesiune, iar in urma lor casele raman goale.
 Plecarea celor trei fii mai mari la Bucuresti cu oile si caii este sustinuta de sora lui Moromete, Guica.
 De acum incepe decaderea lui Moromete, transformarea lui, sufera un adevarat soc, se simte invins.

 Volumul al II-lea a aparut in anul 1967, dupa 12 ani de la primul volum.

 Partea I
 Moromete ii roaga pe cei tri fii sa vina acasa dar acestia refuza.
 Printr-o scrisoare se anunta moartea lui Nila in lupta de la Cotul Donului.
 Catrina se indeparteaza de Moromete dupa ce afla ca ar fi vrut sa treaca totul pe numele fiilor.
 Tita se marita dar dupa scurt timp ii moare sotul.
 Niculae se instraineaza de tatal sau si curand intra in randurile partidului comunist, care tocmai se instalase la putere.
 Aristide intocmea liste cu noii aderenti la partid, fara ca oamenii sa-si fi dat acordul
 Moromete incepe sa se imbolnaveasca , iar Catrina se obisnuieste la Alboaica.
 Niculae este trimis in sat ca activist pentru a participa la strangerea recoltei.
 Partea aII-a Moromete o duce din ce in ce mai greu cu plata impozitelor si nu exista posibilitatea sa fie amanate; ii cere
bani lui Niculae.
 Se purtau discutii in curtea lui Moromete, pe prispa.
 Niculae incearca s-o impace pa Catrina cu Moromete.
 Marioara Fintina venea pe la Ilinca, fiindca il placea pe Niculae.
 Partea a III-a
 Moromete participa la seceris alaturi de fiul Alboaicei.
 Dupa multa chibzuiala, Niculae se duce la Marioara si ii spune ca nu are nicio obligatie fata de ea si ca nu se poate insura cu
ea.
 Dupa treiarat, fiecare taran urma sa plateasca statului cotele.
 Niculae , Plotoaga si Isosica incearca sa curete graul de neghina, astfel incat, taranii sa plateasca cotele.
 Moromete se impotrivea mereu noilor reguli impuse de conducerea partidului.
 Taranii se invoiesc pana la urma si platesc cotele.
 Partea a IV-a
 Moromete trece pe numele Ilincai trei pogoane si jumatate din locul casei pentru a se putea marita.
 Se formeaza o noua comisie care sa stranga cotele de la oameni.
 Niculae va ramane pana la urma cu Mariora cu care avea si un copil.
 Moromete moare, dupa ce se indepartase de familie.
 Sustine pana la sfarsit ca i-a placut sa fie un om liber.
 Moromete- caracterizare
 Autorul construieste personajul plecand de la tatal sau, Tudor Calarasu.
 Moromete are trei baieti din prima casatorie(Nila, Paraschiv si Achim), doua fete(Ilinca si Tita) si pe Niculae din a doua
casatorie.
 Personajul are o pozitie privilegiata inca din primul capitol(scena cinei).
 Desi isi iubeste copiii si vrea binele acestora, isi cenzureaza orice manifestare de afectiune fata de ei.(scena serbarii scolare)
 Placerea vorbei este o pasiune pentru taranul mucalit, care profita de orice intalnire ( poiana lui Iocan, discutiile de pe
stanoaga).
 Disimularea este definitorie pentru firea lui Moromete(scena cu Jupuitu).
 Viata este pentru personaj un prilej de contemplare.
 El ramane lucid si echilibrat, dar “o fire sucita”, cu reactii neasteptate.
 Filozofia lui de viata se bazeaza si pe tehnica amanarii, incercand sa taraganeze orice decizie sau atitudine care nu-i
convine.
 Il caracterizeaza ironia ascutita , inteligenta deosebita, felul sau de a face haz de necaz.(taierea salcamului)
 In finalul volumului intai, Moromete devine aparent nepasator”nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa sau la drum
pe stanoaga.”
 Destramarea familiei duce la prabusirea lui morala.
 Constiinta deteriorarii unei ordini durabile ii provoaca o tristete rece:”Am facut tot ce trebuia.” “Si daca lumea e asa cum
zic ei si nu e asa cum zic eu, ce mai ramane de facut?”
 Spre sfarsitul romanului : Moromete are aproape 80 de ani, ii este alaturi doar Ilinca, este slabit si umbla prin sat, pe camp.
 Moartea sa reprezinta disparitia unei lumi a carei filozofie se poate rezuma astfel:”Domnule,… eu totdeauna am dus o
viata independenta.”
 Este “taranul filozof”, o fire reflexiva deosebit total fata de taranul din romanele lui Rebreanu.
 Se observa caracterizarea directa (mai ales in capitolul al X-lea),prezenta monolgului.
 Caracterizarea indirecta: fapte, gesturi dialog.
 Arta literara
 Fluxul epic creeaza senzatia de viata in care detaliul releva talentul narativ al autorului.
 Prozatorul descopera complexitatea sufletului taranesc, care sta sub semnul ratiunii.
 Se remarca realismul viziunii, observatia obiectiva, stilul analitic.
 Se impleteste stilul indirect liber cu cel direct. Accentuandu-se oralitatea, ironia.
 Se observa viziunea scenica, simtul comic si tragic, observatia psihologica.
TEMA 12
NEOMODERNISMUL
NICHITA STANESCU
 Neomodernismul- curent literar

 Este caracteristic perioadei 1960-1970, care va repune poezie in drepturile sale depline, dupa ce fusese anulata si inlocuita cu
literatura ideologizata politic:
 redescoperirea emotiei estetice, a lirismului pur si a sensului metaforei
 se cultiva: spiritul ludic, ironia si autoironia, ambiguizarea limbajului
 cititorul devine un cautator de sensuri ascunse, un adevarat initiat
 refacerea legaturilor cu modernismul interbelic
 ambiguizarea limbajului

 Nichita Stanescu este considerat liderul poetic al celor care creau in perioada “saizecistilor”.
 In prima etapa a creatiei se remarca inca influenta modelelor moderniste dar este evidenta capacitatea poetului de a reinnoi
limbajul(crearea de cuvinte si expresii noi: “Necuvintele”, “Dezimblanzirea”)
 Primul volum, publicat in anul 1960, “Sensul iubirii” se concentreaza asupra unei teme majore si anume iubirea, vazuta ca
act de cunoastere. Aceasta poate duce la schimbari radicale in alcatuirea fiintei, a universului
 Timpul este o alta tema a poeziei lui Nichita Stanescu. I se asociaza simboluri ale absolutului ca: stele aripa, curcubeulsau
cerul.
 Infinitul, o alta tema a liricii poetului, se regaseste in dorul de absolut si in incercarea de a surprinde eternul in fiinta
cuvantului.
 Conditia umana, ca tema artistica, isi asociaza simboluri ale umanului sau ale lumii imperfecte.
 Al doilea volum, intitulat “O viziune a sentimentelor, aduce in prim plan o modalitate originala de a privi lumea.
 In acest volum gasim si poezia “Leoaica tanara, iubirea” .
 Titlul contine o metafora explicata deja care avertizeaza asupra dimensiunii noi atribuite iubirii.
 Tema :iubirea vazuta ca o modalitate de cunoastere a lumii, cu puteri creatoare.
 Structura poeziei: se observa trei secvente in care metafora devine singura modalitate de transmitere a viziunii subiective
asupra evolutiei iubirii si care asigura si unitatea formala a textului.
 Prima secventa: ne socheaza prin asocierea sentimentului cu forta unei leoaice tinere, iar relatia concret-abstract tine sub
control intentia ludica.
 Primele momente ale intalnirii cu iubirea sunt asociate cu imagini ale gresivitatii motivandu-se totul prin etapele instalarii
sentimentului: asteptarea, seductia, comuniunea dintre om si iubire:”Ma pandise-n incordare/ mai demult./ Coltii albi mi i-a
infipt in fata,/ m-a muscat, leoaica azi de fata.”
 Instalarea iubirii este perceputa ca pe o surpriza si cu cat neasteptatul este mai puternic cu atat reactia de acceptare se
contureaza socant creand tensiune poetica.
 Secventa a II-a: fiinta este acaparata total de acest sentimente care potenteaza creatia si cunoasterea. Astfel ne aflam in fata
unei cosmogonii care valorifica pe aceea eminesciana.
 Omul capata o noua identitate ca si lumea care se reconstituie dintr-un cerc”de-a dura”.
 Eul poetic este proiectat in centrul universului, in afara timpului: “in jurul meu , natura/ se facu un cerc, de-a dura,/cand mai
larg, cand mai aproape,/ ca o strangere de ape.”
 Metafora curcubeului taiat in doua sugereaza doua sensuri : unul biblic al impacarii lui Dumnezeu cu lumea si altul al
unitatii in diversitatate a simturilor fiintei umane.
 Miscarea de ascensiune a simturilor nu este decat o cunoastere ce aspira spre absolut, spre armonie si imaterial.
 Secventa a III-a: ne surprinde prin imaginea unei fiinte total schimbate sub influenta noii experiente a iubirii, a
cunoasterii:”Mi-am dus mana la spranceana,/la tampla si la barbie/ dar mana nu le mai stie…”
 Receptarea lumii se va face acum afectiv cu sentimentul de ciclicitate a reluarii procesului de initiere si percepere a iubirii
in timp.
 Ultimele versuri ale poeziei trimit catre o integrare a fiintei intr-o lume a carei eternitate este asigurata de repetabilitate:”
inca-o vreme,/ si-nca o vreme…”
 Trasaturi neomoderniste ale poeziei:
 recuperarea sentimentului iubirii;
 relatia abstract-concret;
 limbajul ambiguu;
 dominatia metaforei;
TEMA 13
TEATRUL POSTBELIC
IONA DE MARIN SORESCU
 Iona de Marin Sorescu
 
 Piesa Iona a fost scisa in 1965 si publicata in 1968. A fost reprezentata pe scena in stagiunea 1968-1969la Teatrul
Mic , in regia lui Andrei Serban..
 Opera se constituie ca o meditatie , ca o parabola creatoare a unei mitologii si anume mitologia omului
contemporan.
 Alaturi de “Paracliserul” si “Matca” formeaza o trilogie dramatica intitulata “Setea muntelui de sare “, titlu
metafora care simbolizeaza setea omului de absolut. Toate cele 3 piese sunt opere moderne in genul celor scrise de
Beckett sau Eugen Ionescu si se constituie intr-o cautare spirituala.
 Temele dezvolate de aceste monologuri dramatice, merg pana la un punct in directia existentialistilor (omul in fata
existentei coplesitoare ) insa Marin Sorescu nu face din moarte o problema fundamentala si nu cauta in absurd o
solutie de salvare .
 Iona cea mai existentialista dintre piesele sale da o rezolvare originala unui conflict cunoscut in literatura si anume
“omul fata in fata cu moartea”.
 Pentru Albert Camus ,( a scris Strainul, Ciuma)…….. individul aflat intr-o situatie de acest fel nu are decat o
singura solutie si anume sa iasa cat mai demn din comedia existentei prin sinucidere, care dupa scriitorul francez
este un act de revolta si demintate.
 . Sorescu reluand aceasta dezbatere da alta interpretare faptelor facand din revolta fata de conditia imposibila in
care l-a pus existenta, adevarata problema a unui individ.
 Cele 3 piese propun trei solutii intr-o drama existentiala , desi situatiile in care se afla indivizii sunt diferite .
 
GENEZA
 Piesa are la origine cunoscutul mit biblic a lui Iona , fiul lui Amitai care este insarcinat in taina sa propovaduiasca
cuvantul Domnului in cetatea Ninive . Vrea insa sa se ascunda . Se imbarca pe o corabie si incearca sa fuga la Tarsis , dar
este pedepsit de Dumnezeu care straneste o fortuna si corabierii il arunca pe Iona in valuri . Din porunca divina Iona este
inghitit de un peste urias (un chit). Dupa 3 zile si 3 nopti , timp in care Iona se roaga lui Dumnezeu , va fi eliberat si
aruncat pe uscat .
 Piesa lui Sorescu nu are nimic religios , dramaturgul pastrand doar numele din fabula biblica si intamplarea ,Iona fiind
inghitit de o balena.
TEMA
 Plecand de la metafora lui Nietzsche “ solitudinea m-a inghitit ca o balena” Iona da expresie srigatului tragic al individului
insingurat care face eforturi disperate pentru a-si regasi identitatea.
 Pe de alta parte acest monolog al lui Sorescu este interesant si ca demonstratie a unei problematici filozofice de natura
existentiala cu privire la raportul dintre individ si societate , dintre libertate si necesitate, dintre sens si nonsens . El
prezinta imaginea lumii ca o ierarhie de sfere prelungita in timp si spatiu caruia omul se straduieste sa-i reziste in efortul
de a-si pastra identitatea.
STRUCTURA
 4 tablouri , sub forma unui monolog (solilocviu), un dialog aparent , deoarece Iona vorbeste cu sine , ceea ce simbolizeaza
dorinta omului modern de a alunga singuratatea.
 Primul tablou infatiseaza pe Iona pe tarmul marii ,aceasta sugerand libertate, aspiratie, iluzie si chiar deschidere spre un
orizont nelimitat. Iona este un pescar ghinionist care desi isi doreste sa prinda pestele cel mare prinde numai “fate” chiar
si in vis nu-i apar decat pesti mici . Ca sa nu se faca de ras isi ia cu el un acvariu pentru a pescui pesti din el . Din aceasta
cauza el se simte un ratat , pentru a prinde pestele cel mare, Iona isi striga numele , el cugeta asupra relatiei intre viata si
moarte ajungand la concluzia ca marea este plina de nade frumos colorate care sugereaza capcanele vietii atragatoare,
fascinante dar si pericolele existentei . Iona isi asuma aceasta existenta . Finalul tabloului I il prezinta pe Iona inghitit de un
peste urias cu care incearca sa se lupte strigand dupa ajutor .Exclamatia “de-ar fi macar ecoul” sugereaza pornirea eroului
intr-o aventura a cunoasterii.
 Taboul 2 se petrece in interiorul primului peste , in intuneric , ceea ce il determina pe Iona sa constate ca “incepe
sa fie tarziu in mine”. Iona vorbeste mult , logosul fiind expresia supravietuirii, solilocviul continua cu puternica
accente filozofice exprimand cele mai variate idei existentiale, de ex: “ de ce trebuie sa se culce toti oamenii la
sfarsitul vietii” sau “ de ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte”. Iona doreste sa se
simta liber “fac ce vreau, vorbesc , sa vedem daca pot si sa-mi tin gura “. Eroul isi aminteste povestea chitului
dar n u-l intereseaza decat in masura in care ar fi ancorata in real.
 Iona gaseste un cutit , semn al libertatii de actiune si constata lipsa de vigilenta a pestelui recomanda ca “ ar
trebui sa se puna un gratar la intrarea in orice suflet” de unde reiese ideea unei selectii lucide a lucrurilor
importante din viata .
 In finalul tabloului Iona devine visator si se simte ispitit sa construiasca o banca de lemn in mijlocul marii , unde
sa se odihneasca pescarusii si vantul . Aceasta banca ar fi o constructie grandioasa , singurul lucru pe care l-ar fi
facut in viata lui . Avand de jur imprejur marea, aceasta banca ar fi fost un lacas de stat cu capul in maini in
mijlocul sufletului.
 Tabloul 3 se desfasoara in interiorul celui de al doilea peste care inghitise la randul sau primul peste. Aici se afla
o mica moara de vant care poate sa se invarteasca sau sa se invarteasca , simbol al zadarniciei . Iona mediteaza
acum la viata , la conditia omului in lume , la ciclicitatea vietii; oamenii sunt coplesiti de viata si ii uita pe cei
apropriati. Apar doua personaje figurante ; pescarul 1 si pescarul 2 , fiecare cu cate o barna in spate fara sa scoata
nici un cuvant, simbolizand oamenii ce-si duc povara data de destin, dar care nici nu se framanta pentru gasirea
de motivatii.
 Iona vorbeste cu ei , vrand sa le inteleaga conditia umila . El constata ca viata aici inauntru, intr-un spatiu
restrictiv nu este una sanatoasa spiritual si Iona se intreaba de ce oamenii trebuie sa duca un astfel de trai.
 “De ce ii mai mananca chitul daca n-are conditii?” Iona devine increzator , se inchipuie o mare si puternica
unghie ca de la piciorul lui Dumnezeu . Iona ramane singur cu propria constiinta. Apar in acest tablou motive
noi; gemenii , prin prezenta ochilor care –l privesc si cu care dialogheaza.
 Iona adreseaza o scrisoare mamei sale , gandindu-se ca toti oamenii se gandesc la mama lor “fiica la mama,
mama la mama , bunica la mama pana se ajunge la o singura mama , una imensa”.
 Apare ideea repetabilitatii existentiale a omului sugerta prin rugamintea adresata mamei de a naste mereu
deoarece ne scapa totdeauna ceva din viata . Replicile se succed cu vioiciune si amaraciune in acelasi timp , cu
tonuri grave sau ironice.
 Finalul tabloului il ilustreaza o infinitate de ochi care-l privesc , simbolizand nenascutii pe care chitul ii pastra in
pantece.
 Tabloul 4 il prezinta pe Iona in gura ultimului peste spintecat pe un tarm nisipos plin de alge ; respira acum alt
aer , dar nu vede marea deoarece orizontul este format din burti de peste.
 Este singur in pustietatea imensa si-si strige semenii “Hei!”. Apar cei doi pescari care au in spinare barnele , iar
Iona se intreaba de ce intalneste mereu aceasi oameni, sugerand limita omenirii captive. Meditand asupra relatiei
dintre om si divinitate, Iona nu are nici o speranta de-naltare, drama omului este aceea a vietii apasatoare,
sufocanta in care nimeni nu poate evada in libertate “ Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva, odata ce te-ai
nascut . Doamne cati pesti, unul intr-altul!”.
 Toti oamenii au acelasi destin de muritor, toate lucrurile sunt pesti.
 Intelegem din toate acestea ca pescarul a intrat intr-un alt cerc si ca universul este un fel de palnie dantesca.A trai
in aceasta lume de determinari circulare este marele eroism al omului. Problema esentiala pentru Iona nu este
sinuciderea ci daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-ai nascut .
 Finalul piesei este tulburator; trezit din amnezie Iona isi aminteste despre parinti, copilarie , scoala , despre
proprioa viata pe care o vede “frumoasa, minunata , nenorocita si caraghioasa , formata din ani pe care am trait-o
eu”.
 Isi aminteste numele , constata ca destinul a fost potrivnic , ca “totul e invers”dar nu renunta spunand “plec din
nou”.Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti , ce semnifica evadarea din
propriul destin . Gestul este insotit de cuvintele “Razbim noi cumva la lumina” ceea ce poate insemna un nou
inceput. Este o retragere in sine.
 SEMNIFICATII
 Apare metafora pestelui care este viziunea centrala a piesei. In pantelecele chitului, Iona se descopera pe sine , ca un ins
captiv intr-un labirint in care omul este vanat si vanator.
 Motivul labirintului: - drum al cunoasterii; devine sinonim cu lupta impotriva propriei singuratati
 -nu este intrarea doar in alt spatiu ci si in alt timp “incepe sa fie tarziu in mine”
 - Iona apare ca un pedepsit pentriu vina de a fi fortat norocul; ; drumul este orientat
continuu spre iesire.In mitologie labirintul era si spatiul initierii prin cunoastere; iesirea din labirint este inteleasa cu
renastere si poate avea valoare initiatica.
 Motivul dedublarii: -personajul ajunge de la dedublarea verbala la cea a propriei fiinte; el vorbeste cu sine , se striga, se
ipostaziaza in Iona cel fara de noroc la pescuit si Iona cel cu noroc la nori.
 Solititudinea : - care este legata de motivul instrainarii si al claustrarii; e acentuata de prezenta celor doi pescari muti. Iona
sufera de singuratate si incearca s-o depaseasca, vrea sa vorbeasca si vorbeste chiar daca nu I se raspunde, cu mama sa, cu
cei doi pescari. Personajul se descopera solitar dupa fiecare evadare. Solititudinea este insa sansa solidaritatii cu sine .
 . Personajul evolueaza de la starea de inconstienta la cea de luciditate si vizionarism.
 - Iona are vocatia singuratatii , scopul sau este sa iasa din labirint. El cauta un sens , este rational , evolueza spre
luciditate, spre cunoastere de sine , vrea sa se naca din nou, spre a deveni alt Iona , capabil sa-si asume destinul . Obsesia
renasterii este rezultatul nevoii de a avea mereu o sansa.
 Esecul nu anuleaza increderea in puterea spiritului de a invinge destinul si de a atribui un sens , o ratiune.
 TEHNICI ALE TEATRULUI MODERN
 Iona este o creatie moderna contruita pe un pretext mitic cu un singur personaj .
 Elemente de expresionism – in centru se afla problematica eului
 - personajul nu este un resemnat ci un ins activ, protestatar
 -supus unui process de transformare launtrica sufleteasca el cauta sa evadeze , se cauta pe sine , se dedubleaza
 - personaj generic
 Mijloace de expresie – ironia, grotescul si tragicul - final
deschis specific teatrului modern
- final deschis specific operelor moderne
 Procedee specifice - solilocviul

- stilizarea conflictului
- abandonarea formelor traditionale ale dramaticului : intriga ,
conflict, deznodamant , elemente de teatru absurd
- solititudinea ca tema
- fomula operei deschise
TEMA 14
POSTMODERNISMUL
Postmodernismul
 
 
Elementul de compunere “post” din termenul postmodernism defineste exact curentul din punct de vedere
istoric si topologic. Postmodernismul vine dupa modernism, dupa o intreaga evolutie sedimentata istoric a
literaturii.
 Spre deosebire de curentele si atitudinile anterioare, el intentioneaza sa nu se mai inscrie in aceasta evolutie, ci
sa o aboleasca, privind mai intai istoria literaturii ca pe un tot si aderand apoi la acele segmente din ea ce pot fi
exploatate si reinterpretate
 . Scriitorul postmodern are sentimentul ca toate lucrurile au fost deja scrise si atunci face din aceasta o premisa
pe care isi construieste propria reactie, una esentialmente culturala, a citatului intertextual si a parafrazei.
 El incorporeaza in propriul text fragmente de texte si experiente ale altora, recunoscandu-le si numindu-le
explicit.
 Asadar face literatura pornind mai degraba de la literatura ce-l precede decat de la realitatea istorica a sec al
XX-lea.
 Pe de o parte scriitorul postmodern este ironic si pe de alta ludic
 Ludic pentru ca aceasta noua literatura, in marginea si in spiritual unei literaturi deja scrise dezvolta bucuria
reinterpretarii personale a unor vechi scrieri.
 Postmodernismul se indeparteaza prin urmare de la acea linie dreapta a evolutiei literaturii, a progresului si a
progresiei estetice oprite in avangardism (modernism extrem) atasandu-se la o traditie pe care in loc sa o nege
o recreaza. Identitatea si substanta sa ies din acel element de compunere “post”, care semnaleaza o continuitate
ludica si deci ironica.
 Postmodernismul in general este un concept complex referitor la civilizatia de dupa 1950 corespunzand
societatii postindustriale.
 Termenul a fost folosit mai intai de urbanistii americani, apoi de filosofi, economisti psihologi. In Europa s-a
aplicat dupa 1960 tuturor formelor de cultura. La noi apare dupa 1980, scriitorii din aceasta perioada numindu-
se si optzecisti.

Trasaturile in literatura
 
 Nu se mai vorbeste de opera ci de text caracterizat prin discontinuitate.

 Arta antimimetica ignora forma referentiala a limbajului (arta nu imita realitatea).

 Autoreferentialitate; Opera se refera la ea insasi.

 Intertext-referiri la alte opere, citate din alte opere, inserate in opera postmodernista;

 Preiau traditia ironic-ludic

 Reprezentanti: M. Cartarescu, Traian T. Cosovei, Ion Stratan, Florin Iaru, Al. Musina.

 In proza: M. Nedelcu, St. Agopian, M. Cartarescu

 Se cultiva proza scurta, ;poezia cotidianului, a faptului divers.

 Teme: banalul cotidian, “caminele”, “navetele”, vacantele, lecturile, filmele, raporturile individului cu
sistemul in care se integreaza.

 Ce intalnim in postmodernism: mitologia derizoriului, intertexul prin pastisa(citat din texte consecrate),
asimilare ironica a cliseelor colocviale culturale, amestec ludic de registre stilistice, poezie narativizata,
relatare de aspecte banale, refuzul metaforei plasticitati, demitologizare prin ludic parodic.
 De exemplu: “Levantul”, epopea lui Mircea Cartarescu in 12 canturi parodie ce in postmodernism “opusul te
cufunda in reverii”(in visare in care sunt amestecate stiluri citate formule lexicale din sec 18-19. “Budila-
Expres” Al. Musina)
 
 
 
1883, Aprilie
de Ion Stratan
 
 Titlul reprezinta data aparitiei “Luceafarului”. Aici se intalneste autoreferentialitatea, adica poezia este inspirata
din alte opera nu din relitate, apare si antimimeticul, autoironic.
 Poezia incepe cu versuri din Luceafarul eminescian: “Da orizont nemarginit singuratatii marii”. Acest procedeu
este intertextualitatea, tehnica prin care in cadrul poeziei nou create s-au introdus versuri din “Luceafarul”.
 Urmatoarele doua versuri: “Si gandesc uneori cum va fi cerul dupa ce nu vom mai fi” dau un ton elegiac textului
si totodata un aspect prozaic.
 Urmeaza versuri in care sunt prezente imagini vizuale: “Cum orizontul va deveni roz inainte de rasarit”, aici
limbajul este metaforic pentru ca apar conotatii, rozul fiind de fapt viata frumoasa.
 Sunt prezentate motive intalnite in creatia eminesciana: orizontul, marea, considerate leagan al vietii.
 Cuvintele “materii lichide”, “materiale” sunt neologisme care contribuie la crearea unui limbaj nepoetic.
 Urmatoarele trei versuri prezinta o imagine grotesca “luminati pana la schelete”; apare antiteza lumina - noapte
si totodata cea intre subiecti si obiecti.
 A fi subiect inseamna a avea contiinta existentei de sine, obiecti care este cuvant inventat sugereaza o entitate
fara constiinta fara sentimente.
 “ Pe gratarele noptii ne vom gandi ca am fost subiecti nu obiecti vreodata.”