Relaţiile microorganism – gazdă umană

“SIMBIONŢII NU SUNT ALTRUIŞTI”

M. Alexander

Condiţiile de găzduire Capacitatea

microorganismelor de a le asimila

Relaţii simbiotice:
Forezia - relaţie întâmplătoare, nesistematizată
- Musca domestica

Comensalismul – adăpost şi hrană oferite de gazdă unui organism mai mic.

Gazda rămâne indiferentă.
Mutualismul – beneficiul reciproc al consorţilor
Parazitismul – beneficiul unilateral
Oportunismul – comensal sau mutualist devine parazit
Dinamica relaţiilor microorganism – gazdă. Afectarea gazdei.
Patogene – microorganismele patogene
Nepatogene - comensale şi mutualiste
Condiţionat patogene – oportuniste
Microorganismele patogene
Atacă eficient gazda normoreactivă
După apariţia imunităţii:
- distrugerea microorganismului cu vindecare
- trecerea la mutualism – gazda se vindecă, dar microorganismul este
găzduit persistent în focare profunde care nu comunică cu exteriorul.
Imunitatea este întreţinută de această convieţuire (infecţie latentă).
Echilibrul poate fi rupt ocazional şi gazda se reîmbolnăveşte.
- trecerea la comensalism – bolnavul se vindecă, dar continuă să
găzduiască microorganismul în cavităţi de unde îl elimină în mediu. Gazda
devine purtător sănătos de microorganism patogen, fără profit.
Microorganismele condiţionat şi accidental patogene
Comensale, mutualiste ale gazdei sau saprofite ale mediului extern
(saprophagein – care se nutreşte cu materie în descompunere) şi care ajung
forţat în ţesuturi prin depăşirea barierelor antimicrobiene. Atacă gazda numai în
anumite condiţii:
- prezenţa disfuncţiilor în sistemul barierelor antiinfecţioase
- variaţia genetică le conferă capacităţi patogene suplimentare.
Prin vindecarea bolii revin la relaţia anterioară.
Astăzi – microorganisme cunoscute a fi nepatogene pot îmbolnăvi gazda
imunocompromisă. Nu atât din cauza microorganismului, cât din cauza
diversificării şi agravării deficitelor în apărarea antimicrobiană (terapia
imunosupresivă, imunodepresie, infecţia cu HIV). Aceste microorganisme
se numesc accidental patogene.

Colonizarea microbiană a omului. Microbiota indigenă.

În evoluţia colonizării microbiene a învelişurilor şi a unor cavităţi sunt implicate:

• Specii pionier –primele care asimilează condiţiile de găzduire şi

proliferează mai repede decât sunt eliminate. Modificările fizico-chimice pe
care le produc în biotopul învelişurilor le limitează creşterea.

• Specii de tranziţie – profită de modificarea condiţiilor de găzduire de către

speciile pionier şi se înmulţesc la rândul lor.

• Comunitatea climax – microbiota indigenă, unitate ecologică în echilibru

dinamic cu condiţiile de găzduire şi cu noii contaminanţi.
Barierele antimicrobiene stabilesc limitele colonizării cu zonarea organismului
în raport de condiţia microbiologică :
1. zone normal sterile – mediul intern, ţesuturile, cavităţile seroase
2. zone ocazional contaminate, dar necolonizate: sinusurile paranazale,
urechea medie, etajul infraglotic al căilor respiratorii, căile biliare, căile
urinare de la rinichi până la uretra proximală, căile genitale interne
3. zone periodic contaminate, dar necolonizate sau abortiv colonizate –
stomacul, duodenul, jejunul
4. zone normal colonizate – tegumentul, conjunctiva, nările, naso şi
orofaringele, vaginul, uretra distală, ileonul terminal şi colonul

Diferenţierea microbiocenozelor organismului uman prin condiţiile de

găzduire
Sectorul 1, colonul şi crevasele gingivale, oferă cele mai mari cantităţi de
nutrienţi în condiţiile de pH şi umiditate optime pentru dezvoltarea
microbiană variată şi luxuriantă - 1011-12 UFC/g de conţinut în colon sau 109
UFC/mg de conţinut în crevasele gingivale.
Sectorul 2, căile aero-digestive superioare, vaginul, vulva – 104-7 UFC/cm2 în
nări, 109 UFC/g conţinut oral sau vaginal.
Sectorul 3, tegumentul.
Sectorul 4, al zonelor de tranziţie: esofag, duoden, jejun, conjunctiva.

Caracterizarea generală a microbiotei indigene

- bacteriile, fungii – majoritatea microbiotei indigene. Bacteriile anaerobe le
domină pe cele aerobe sau facultative (10;1 pe tegument şi mucoasele în
contact direct cu aerul, până la 1000:1 în diferite cavităţi).
- protozoarele apar în tractusul digestiv, mai ales în condiţii de promiscuitate.

Semnificaţiile biologice ale microbiotei anaerobe

Speciile aerobe şi facultativ anaerobe care consumă oxigenul scad potenţialul
de oxido-reducere până la valori optime dezvoltării bacteriilor strict
anaerobe. Bacteriile anaerobe nesporulate sunt selectate de gazdă
deoarece:
- sunt bacterii cu echipament de patogenitate redus
- după translocarea prin epiteliile mucoaselor nu supravieţuiesc în mediul
intern sau ţesuturi.
- antagonizează eficient microorganismele aerobe şi facultative cu
potenţial patogen mai mare.
Rolul fiziologic al microbiotei indigene
Rolul nutritiv – microbiota intestinală produce proteaze care cresc capacitatea
digestivă a gazdei
- produce cantităţi importante de vitamine (biotină, acid
pantotenic, piridoxină, riboflavină, vitamina K) utile atât pentru
gazdă cât şi pentru creşterea altor bacterii.
Stimulent al competenţei imune – animalele germ-free sintetizează de 50 ori
mai puţine imunoglobuline decât cele normal colonizate.
Barieră ecologică antimicrobiană – relaţiile speciale cu microorganismele
anaerobe nesporulate.
- microbiota normală antagonizează noii
contaminanţi prin competiţia pentru nutrienţi,
inhibiţia realizată de metaboliţi toxici, antibiotice, bacteriocine.

Efectele negative ale microbiotei indigene

1. Bacteriile colonului favorizează apariţia sau dezvoltarea tumorilor
maligne:
- generează produşi carcinogeni – din substanţe precarcinogene
Lizina → piperidină, arginina/ornitina → pirolidină, metionina→ etionină,
tirozina→ fenoli volatili, colesterol (fenantren), azocoloranţi alimentari(fenil şi
naftilamine) nitraţi (nitriţi).
- generează analogi de estrogeni din steroizii biliari
- amorsează ciclul entero-hepatic al hormonilor de estrogeni prin
deconjugarea estrogenilor eliminaţi de ficat drept compuşi neresorbabili.
Surplusul de estrogeni resorbit din colon grăbeşte dezvoltarea cancerului de
sân.
2. Un sindrom de malabsorbţie apare prin metabolizarea sărurilor biliare în
intestinul subţire de Bacteroides spp. la pacienţii cu colonizări la acest nivel
prin bacterii din microbiota colonului.

Disbiozele
Colonizări anormale, tranzitorii sau de durată, clinic mute sau manifestate ca
boli ecologice, pot altera microbiota unor suprafeţe anterior colonizate sau
extind colonizarea la suprafeţe normal necolonizate - pot creşte
receptivitatea la boli infecţioase.
Pot fi cauzate de:
 Alterarea unor bariere antimicrobiene: aclorhidria duce la colonizări ale
stomacului şi duodenului care deschid calea spre infecţia căilor biliare;
Alterări ale transportului mucociliar duc la colonizarea traheo-bronşică
crescând riscul infecţiilor respiratorii joase.
 Modificări ale condiţiilor de găzduire
Deficit enzimatic congenital sau dobândit prin infecţii virale ale enterocitelor de
a digera lactoza: favorizate bacteriile care fermentează lactoza în colon şi
determină diaree.
Umiditatea crescută a tegumentului favorizează înmulţirea excesivă a unei
levuri lipofile Malassezia furfur care determină pitiriazis versicolor. Cheilita -
umidifierea comisurilor bucale prin scurgerea de salivă duce la înmulţirea
excesivă a Streptococcus pyogenes şi a levurilor.
Lipsa igienei bucale+consum crescut de dulciuri – placa dentară →patogeneza
cariei.
 Modificarea receptorilor epiteliali
Pierderea în condiţii de stress sau la vârstnici a fibronectinei, receptorul pentru
streptococi orali, principala barieră a gurii şi a orofaringelui - deschide calea
colonizării cu bacili gram-negativi.
 Medicaţia antibacteriană cu spectru larg administrată per os
Boli ecologice prin înmulţirea excesivă a microorganismelor rezidente:
candidoze orale, vaginale intestinale;enterocolita pseudomembranoasă.
A. Apărarea antiinfecţioasă nespecifică

 acţionează asupra oricărui microorganism,

indiferent de specie

 mecanisme active la primul contact

 nu sunt amplificate prin expuneri repetate

 sunt înnăscute, reprezentate de bariere

antiinfecţioase externe şi interne
 1. Bariere externe de apărare nespecifică
 funcţionează la nivelul suprafeţelor de înveliş
(tegument şi mucoase)
 reprezentate de bariere mecanice,fizice, chimice,
ecologice
 Mecanisme de apărare la nivelul tegumentului
- integritatea anatomică a învelişului tegumentar;
- exfolierea celulelor superficiale
- condiţii de vieţuire neprielnice (keratina, umiditate
scăzută, concentraţii mari de săruri, secreţia de
sebum, pH acid)
- lizozim prezent în secreţia glandelor sudoripare
- bariera ecologică reprezentată de microorganisme
comensale rezidente (predominant gram-pozitive).
 Mecanisme de apărare la nivelul mucoaselor
 mecanisme antimicrobiene complexe dar mai puţin
eficiente ca cele tegumentare
 prezente la nivelul tuturor mucoaselor sau particulare
pentru anumite mucoase
 mecanisme comune:
- integritatea mucoaselor;
- prezenţa stratului de mucus care maschează receptorii
celulari pentru liganzii microbieni; conţine lizozim şi
lactoferină
- îndepărtarea microorganismelor prin spălarea suprafeţelor
de către secreţii sau excrete
- bariera ecologică de la nivelul mucoaselor normal
colonizate
 Mecanisme de apărare la nivelul mucoaselor
 mecanisme particulare
 Conjunctivă
- spălarea mucoasei prin secreţia glandelor lacrimale
- îndepărtarea microorganismelor prin mişcări ale
pleoapelor
- prezenţa lizozimului în lacrimi
 Tractus respirator
- filtrarea aerodinamică
- sedimentarea
- transportul mucociliar
- macrofage alveolare.
• Barierele antimicrobiene ale tractusului respirator
 Mecanisme de apărare la nivelul mucoaselor
 Tractus digestiv
• orofaringe
- descuamarea epiteliului pavimentos
- masticaţia şi deglutiţia
- prezenţa tiocianaţilor în salivă
- ecologică
• stomac
- secreţia de HCl (ph 2,5-3).
• intestin
- mişcări peristaltice
- acizi biliari, enzime digestive
- ecologică
 Mecanisme de apărare la nivelul mucoaselor
 Tractus urinar
- spălare prin fluxul urinar unidirecţionat
- pH acid şi osmolaritate crescută a urinii
- efect antibacterian al secreţiei prostatice şi a glandelor
periuretrale.
 Tractus genital la femeie
- descuamarea continuă a mucoasei vaginale şi periodică a
mucoasei uterine
- pH acid vaginal prin prezenţa florei lactobacilare
- dopul de mucus cervical
- transport mucociliar la nivelul mucoasei trompelor.
2. Barierele antibacteriene nespecifice ale
mediului intern
mecanice : ţesut conjunctiv dens organizat în fascii,
teci tendinoase
 chimice:
• constitutive: complement şi lizozim
• ca răspuns la infecţie: interferoni şi proteine de fază
acută
 celulare: fagocite “profesionale” (PMN şi
macrofage).
Celule fagocitare
- prima linie de apărare celulară
 polimorfonucleare neutrofile (PMN)
- se mobilizează în focarul de infecţie sub efectul
chemotactic al unor compuşi de origine bacteriană, tisulară
sau prin activarea complementului
- prezintă receptori pentru structuri de suprafaţă ale
microorganismelor.
- prezintă receptori pentru C3b şi Fc al IgG
- microorganismele fagocitate sunt omorâte şi digerate după
fuzionarea fagozomului cu lizozomii, prin “explozie
respiratorie” (radicali toxici de oxigen);
Fagocitoza

• Chemotaxia – C5b67, C5a

• Recunoaşterea ţintei de atac – C3b

- Ac
• Ingestia

• Omorârea şi digestia
– mecanism dependent de mieloperoxidaza

- independent de mieloperoxidaza, activ în condiţii de anaerobioză

 Macrofage
- celule cu viaţă lungă, care se mobilizează în focarul de infecţie
după PMN
- mai puţin eficiente în distrugerea microorganismelor fagocitate
- bacteriile facultativ intracelulare (M.tuberculosis,
L.monocytogenes, specii Brucella etc) sunt omorâte numai după
activarea lor prin limfokine.

Celule NK
- produc perforine care formează canale în membrana
citoplasmatică, cu moartea celulei prin liză osmotică
- distrug celulele infectate cu virus (independent de AC)
- activitatea lor este stimulată prin interferoni.
Jules Bordet
Complement seric
- complex de substanţe proteice sintetizate de
macrofage (C2 şi C4), ficat (C3, C şi C9), splină
(C5şi C8) şi epiteliul intestinal (C1)
- activare prin reacţii enzimatice în cascadă
(proenzime inactiveenzime active)
 pe cale alternativă (LPS, compuşi endotoxină-like)
 pe cale clasică (proteina C reactivă, anticorpi)
 Calea lectinei
- funcţii:
• citoliza prin complexul C5, C6-C9
• opsonizare prin C3b
• stimularea inflamaţiei prin C3a şi C5a.
 C3a C5a C5b67 Fc IgG, C3b C3e

Mastocit neutrofil chemotaxie Fagocitoză Leuc.

Eritem, necroza
edem

Inflamaţie acuta
Interferoni
- glicoproteine cu gr.moleculară mică de tip
• alfa (sintetizaţi de leucocite),
• beta (sintetizaţi de fibroblaşti),
• gamma (sintetizaţi de limfocite T, ca limfokine)
- sinteza interferonului alfa şi beta este stimulată de
virusuri (în special ARN)
- funcţii:
• inhibă replicarea virusurilor prin blocarea sintezei
proteinelor virale
• efect antiproliferativ
• acţiune imunomodulatoare – activează funcţional
macrofagele, celulele NK şi limfocitele T citotoxice;
favorizează exprimarea MHC de clasă I.
Proteine de fază acută
- reprezentate de proteina C reactivă (CRP), alfa1-
antitripsina, alfa 2 macroglobulina, fibrinogen,
orozomucoid, amiloid A
- majoritatea sintetizate în ficat, după efectul
stimulant al citokinelor proinflamatorii (IL-1, IL-6,
TNF-alfa)
- CRP, cel mai bine studiată, are efect opsonizant şi
de activare pe cale clasică a complementului
(PROCALCITONINA).
 B. Apărarea antiinfecţioasă specifică
(imunitatea)
 răspuns specific dirijat faţă de structuri recunoscute
ca non-self (Ag) de către sistemul imunocompetent
 răspunsul primar (după un prim contact) necesită
mai multe zile pentru ca efectorii imuni să devină
operanţi
 răspunsul specific este intensificat prin expuneri
repetate (răspuns secundar)
 răspunsul imun poate fi
- de tip umoral (sau seric), asigurat de Ac specifici
produşi de limfocite B
- de tip celular, fiind implicate limfocite T.
Clasificarea imunităţii după modul de obţinere

 Imunitate activă
naturală – postinfecţie
artificială - după vaccinări.
 Imunitate pasivă
 naturală - Ac materni transmişi la nou-născut
- transplacentar (IgG)
- prin lapte (IgA)
artificială – seroterapie sau seroprofilaxie.
1. Răspunsul imun umoral

 este asigurat de Ac serici specifici pentru un anumit tip de

epitopi antigenici ( IgM, IgG, IgA, IgE, IgD), produşi de
plasmocite
 limfocite B recunosc şi se leagă de un anumit Ag, maturarea în
plasmocite şi proliferarea acestora fiind ajutată de limfocite T
(răspuns imun T-dependent)
 IgM apar primele în cadrul răspunsului imun primar
 unele limfocite B devin celule cu memorie, responsabile de
răspuns imun secundar
 unele Ag polizaharidice (Ag capsulare, LPS) pot activa
limfocitele B fără intervenţia limfocitelor T (răspuns imun T-
independent).
Acţiunea antimicrobiană a Ac
- neutralizează toxine şi exoenzime (în special IgG1)
- blochează ataşara bacteriilor şi virusurilor la
receptorii celulari
- efect opsonizant (favorizează fagocitoza bacteriilor
capsulate prin legare la receptori pentru Fc de pe
suprafaţa PMN)
- efect microbicid prin activarea complementului pe
cale clasică, IgM fiind de aprox. 1000 x mai
eficiente decât IgG
- Ac fixaţi pe determinanţi Ag de pe suprafaţa
celulelor infectate le transformă în ţinte pentru
complement şi celule NK cu receptori pentru IgG
(citotoxicitate dependentă de Ac)
- IgA asigură apărarea antimicrobiană a mucoaselor.
2. Răspunsul imun celular
- limfocitele T joacă un rol major în apărarea imună
faţă de patogenii intracelulari
- sunt implicate două subpopulaţii celulare
• limfocite T citotoxice care identifică celule infectate ce
exprimă pe suprafaţa lor Ag virale asociate MHC clasă I
şi le omoară prin perforine sau inducerea apoptozei
• limfocite T ajutătoare
* prin subpopulaţia Th-1, activată de Ag asociate cu MHC
clasă II de pe suprafaţa celulelor prezentatoare de Ag
(macrofage), stimulează apărarea celulară prin
producere de limfokine (o parte din aceste celule devin
cu memorie)
* prin subpopulaţia Th-2 stimulează răspunsul imun
mediat de Ac.
 Statusul imun al nou-născutului
• Are capacitate de a monta răspuns imun dar e lipsit de experienţa
antigenică

• Complementul – 50-75% din nivelul adultului

• Fagocitele imature funcţional
• Imunitatea antiinfecţioasă pasivă
• Rata catabolism anticorpi materni/rata sintezei proprii de anticorpi
- hipogamaglobulinemie fiziologică, “fereastra imunologică”
- nivelul imunoglobulinic al adultului este realizat la vârsta
de 1 an pentru IgM, 5-8 ani pentru IgG, 10-11 ani pentru IgA
Consecinţe:
• Receptivitate crescută la infecţii cu BGN, bacterii facultativ
intracelulare
• Receptivitate sporită la prematur, IgG se transmit în ultimile luni
• Particularităţi în diagnosticul infecţiei neonatale

• Calendarul vaccinărilor la nou-născut, sugar, gravidă

- vaccinarea care vizează răspunsul imun celular trebuie

făcută nou-născutului la termen imediat după naştere
- vaccinarea care vizează răspunsul imun umoral începe cu
fereastra imunologică
- vaccinarea antitetanică a gravidei în trimestrul III previne
tetanosul neonatorum

• Importanţa hrănirii la sân