Anatomie tub digestiv

Anatomie TD
Funcţia de nutriţie a organismului este asigurată de:
 sistemul digestiv
 sistemul excretor
 sistemul cardio – vascular
 sistemul respirator.

- Sistemul digestiv, prin funcţiile sale are un rol important în furnizarea energiei necesare
menţinerii vitalităţii şi funcţionalităţii structurii întregului organism.
Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente cu structură adaptată asigurării
funcţiei de digestie şi absorbţie:
 cavitatea bucală cu glandele ei salivare;
 faringe - situat la intersecţia căii aeriene cu calea digestivă:
 esofagul - organ tubular de aprox. 25 – 30 cm;
 stomacul - cel mai dilatat segment, situat în etajul supramezocolic, în loja gastrică;
comunică cu esofagul prin sfincterul Cardia şi cu duodenul prin sfincterul Pilor;
 duodenul - ţine de la Pilor la unghiul duodeno-jejunal, şi e în formă de potcoavă;
 jejunul şi ileonul;
 cecumul;
 intestinul gros - colonul ascendent, porţiunea transversală, colonul descendent şi
colonul sigmoid;
 rectul - ultimul segment al tubului digestiv urmat de
 anus.
 Glandele şi
organele anexe
sunt
reprezentate
de:
 glandele salivare;
 ficatul;
 colecistul;
 pancreasul.
 Glandele salivare
Glandele salivare
A. Glande mici – diseminate în toată cavitatea bucală;
B. Glande mari
 1. Glandele parotide
- canalele excretorii se deschid în dreptul celui de-al 2-lea molar
superior.
 2. Glandele sublinguale
- canalele excretoare se deschid sub limbă;
 3. Glandele submandibulare
- canalele exceroare se deschid în apropierea glandelor sublinguale.

 - Produsul de secreţie al acestor glande este saliva – 1 - 2 l/zi.

 - Cea mai importantă enzimă a salivei e amilaza salivară (sau
ptialina) care acţionează numai asupra amidonului preparat.
 - Enzima conţine lizozim – o substanţă bactericidă care poate
distruge capsula polizaharidică microbiană. (o mai întâlnim şi în
lacrimi).
 Ficatul
Ficatul
 - cel mai voluminos viscer din corp, este un organ glandular, plin, de
consistenţă fermă, ce cântăreşte la adult 1200 – 1500 g cu vasele golite. Este
situat în loja hepatică, înre bolta diafragmului, flexura colică dreaptă şi stomac.

Prezintă 2 feţe:
 a) Faţa superioară – diafragmatică – situată sub bolta difragmului pe care se
mulează. Aici are dezvoltat un aparat ligamentar propriu care îl menţine în loja
sa.
 b) Faţa inferioară – viscerală – care se află în raport cu stomacul, duodenul,
colonul, mezocolonul transvers, rinichiul drept şi glanda suprarenală dreaptă.

- Hilul hepatic este locul prin care pătrund vasele şi nervii ficatului şi de unde
ies canalele biliare şi limfatice ale ficatului.

Ficatul are 2 învelişuri:

 - un înveliş seros care înveleşte tot ficatul, cu excepţia unei benzi transversale
unde ficatul este aderent direct la diafragm;
 - al doilea înveliş este capsula Glisson care acoperă ficatul şi intră la nivelul
hilului în interiorul organului de-a lungul vaselor şi căilor biliare.
- Capsula ficatului este un ţesut conjunctiv şi elastic.
 Ficatul
Vascularizaţia ficatului
Ficatul prezintă:
 - circulaţia nutritivă care asigură aportul de sânge hrănitor
bogat în oxigen ajuns la acest nivel prin intermediul arterei
hepatice;
 - circulaţia funcţională prin care sângele încărcat cu
substanţe nutritive absorbite la nivelul organelor digestive
abdominale este adus prin vena portă.

 La nivelul hilului hepatic iese din ficat canalul hepatic,

care adună bila din căile biliare intrahepatice. Canalul
hepatic se continuă cu canalul coledoc, iar la unirea dintre
ele se găseşte vezicula biliară unită prin canalul cistic.
 Funcţiile ficatului
Rolurile ficatului
 1. Implicat în metabolism
 2. Funcţie de reglare hidrică, de menţinere a ehilibrului hidro-
electrolitic şi acido-bazic şi posibilitatea de a echilibra perturbările
circulatorii.
- Prin mecanisme complexe ficatul contribuie – direct şi indirect –
la reglarea conţinutului hidric total şi a repartiţiei sectoriale a
lichidelor electrolitice.
 3. Funcţia de rezervor sanguin şi de epurare a sângelui
- Prin funcţia sa de rezervor sanguin ficatul se adaptează
necesităţilor cantitative volemice. În mod normal, la ficat ajung
aproximativ 1500 ml de sânge din care 70% prin sistemul port şi
30% prin artera hepatică, iar volumul de sânge prezent în venele
hepatice e apreciat ca fiind 10% din volumul sanguin total.
 4. Funcţia antitoxică
 5. Sinteza fermenţilor
Colecistul
Vezicula biliară sau colecistul
 - este un organ cu rol de
rezervor, retractil, în formă de
pară, cu o lungime de 7 – 10 cm
şi o capacitate de aprox. 30 -
50 ml.
 Bila e secretată continuu în
cantitate de aprox. 700 - 500
ml/24h. În intervalul dintre
mese, sfincterul Oddi fiind
închis, bila se acumulează în
vezicula biliară. În colecist,
bila este de 10 ori mai
concentrată datorită resorbţiei
de apă şi săruri.
 Bila are un ph = 7,8 deci este
alcalină şi conţine: lecitină,
colesterol, electroliţi, mucus,
pigmenţi (bilirubină,
biliverdină) şi 98% apă.
 Colecistul
Bila nu e un suc digestiv propriu-zis neconţinând enzime. Cu toate
acestea are un rol foarte important în digestia lipidelor prin
conţinutul ei în săruri biliare.
 - În lipsa sărururilor biliare grăsimile nedigerate se depun pe
suprafaţa proteinelor împiedicând digestia lor. În colon proteinele
nedigerate intră sub acţiunea florei de putrefacţie.
 - Pigmenţii biliari, care dau culoare bilei, reprezintă produşii de
degradare a hemoglobinei din hematiile distruse.
 - Producerea excesivă a pigmenţilor biliari ori împiedicarea
eliminării lor determină instalarea icterului caracterizat prin
creşterea concentraţiei sangvine a pigmenţilor biliari, dând o
coloraţie caracteristică.
 - Creşterea cantităţii de bilă secretată de ficat se numeşte
colereză, iar substanţele care produc colereza se numesc
coleretice. Efect coleretic au: sărurile biliare, gălbenuşul de ou,
protidele, apele minerale sulfatate şi alcaline.
 - Substanţele care favorizează contracţii ale colecistului se
numesc colagoge sau colecistokinetice. Alimentele
colecistokinetice sunt: grăsimile, gălbenuşul de ou şi carnea.
 Pancreasul
Pancreasul
 - Este o glandă mixtă situată posterior de peritoneul parietal
(ca şi duodenul);
 Structural e alcătuit din 2 tipuri de ţesuturi:
- ţesutul endocrin;
- ţesutul exocrin – care secretă sucul pancreatic.
 - Sucul pancreatic secretat e de 800ml/24ore, apos, incolor –
opalescent;
 - Este alcalin, pH = 8,4 datorită conţinutului ridicat de Na.
 Conţine: apă – 99,5%, ioni de Ca, K, Cl, Na şi enzime
digestive.
 Cea mai importantă enzimă e amilaza pancreatică care
acţionează asupra amidonului crud – un poliglucid din care
organismul îşi extrage glucoza.
 Noţiuni de fiziologie - stomac
 După ce trec de cavitatea bucală, faringe şi esofag alimentele
intră în stomac.
- Aici e secretat sucul gastric cu fermenţii importanţi pentru
digestie şi cu HCl cu un pH de 1,2 – 2,5, cu rol antiseptic şi
prodigestiv.
- În sucul gastric există şi o mucină – care apără mucoasa
gastrică de propria digestie.
- Cei mai importanţi fermenţi gastrici sunt: pepsina gastrică,
cazeina, lipaza gastrică care acţionează asupra proteinelor şi
lipidelor.
- În stomac glucidele nu sunt digerate – pt. că stomacul nu are
enzime pentru digerarea lor. Trec nedigerate formând
senzaţia de „prea plin” al stomacului.
- Rezultă în final CHIMUL GASTRIC.
 Duoden - jejun - ileon
 Chimul trece în duoden sub acţiunea combinată a bilei şi a
acidului pancreatic.
- Bila are un rol deosebit de important în ce priveşte lipidele,
emulsionându-le şi ajutând la digestia acestora.
- Glucidele şi lipidele intră în digestie sub acţiunea sucului
pancreatic.
- Amilaza pancreatică acţionează asupra amidonului crud –
un poliglucid vegetal din care organismul îşi extrage
glucoza.

 De aici se trece în intestinul subţire unde sub acţiunea

enzimelor din sucul intestinal se obţin nutrimentele –
produşii finali ai digestiei: aminoacizi, monoglucide (
glucoză, fructoză, galactoză), acizi graşi şi glicerină.
 Se produce absorbţia prin mecanisme pasive şi active.
 Se formează CHILUL INTESTINAL.
 Intestin gros
 După 4 ore conţinutul intestinului subţire - CHILUL INTESTINAL - trece prin
valvula ileo-cecală treptat şi fracţionat, câte 2 ml.

 - În intestinul gros flora bacteriană are o mare importanţă, ajută la:

- procesele de fermentaţie – sub acţiunea bacteriilor aerobe nepatogene
(bacilul Coli şi bacterii lactice) care degradează glucidele nedigerate şi
neabsorbite;
- procesele de putrefacţie – sub acţiune florei anaerobe care atacă
proteinele nedigerate şi neabsorbite prin reacţii de decarboxilareşi
dezaminare.
- Prin dezaminare rezultă amoniacul toxic absorbit în sângele portal, ajunge la
ficat unde e neutralizat sub formă de uree, indoli, scatoli, fenoli.
- Prin decarboxilare rezultă aminele: histamina, tiamina, cadaverina,
putresceina.
- Sub influenţa bacteriilor din colon pigmenţii biliari se transformă în
stercobilină ce colorează conţinutul cecal.
 Funcţia de absorbţie e foarte redusă la acest nivel – numai apă, electroliţi, vit.
K, vit. B1 şi Vit. B12 - în jumătatea proximală a intestinului gros.
- Structura mucoasei colice nu permite absorbţia nutrimentelor care sunt
eliminate prin defecaţie – act reflex, voluntar.