Integritatea morală

Conform
dicționarului,
integritatea este
însușirea de a fi
integru; cinste,
probitate;
incoruptibilitate,
însușirea de a fi
sau de a rămîne
intact, întreg,
sentiment al
demnității,
dreptății și
conștiinciozității,
care servește
drept călăuză în
conduita omului.
În etică , integritatea este considerată de mulți oameni ca fiind onestitatea,
veridicitatea sau acuratețea acțiunilor cuiva. Integritatea stă în opoziție cu
ipocrizia, fiind în conflict cu aceasta. Integritatea în etică NU poate fi
similară cu Binele ci NUMAI cu principiile raţionale.
 Integritatea cere
Curaj, Moralitate,
Etică,
Responsabilitate,
Asumare şi Voinţă.
Dacă individul nu
deţine aceste
componente
esenţiale în
structura ADN-ului
personal ori îi
lipsesc unele dintre
ele, nu poate fi
INTEGRU.
Marvin Williams spunea că ” Nu există o testare mai bună a integrităţii unui
om decît comportamentul acestuia atunci cînd greşeşte.” Omul integru îşi
recunoaşte greşeala şi vinovăţia. Îşi cere întotdeauna scuze şi, dacă este
posibil, va depune toate eforturile pentru a o îndrepta sau a-i micşora
efectele negative.
Omul integru este
complet
responsabil
pentru faptele
sale şi îşi asumă
faptele cu
fermitate. El
conştientizează că
oamenii pot avea
îndoieli cu privire
la vorbele rostite
dar întotdeauna
vor crede în
faptele
demonstrate.
Pentru a constata dacă o persoană este integră din punct de vedere etic este
suficient să observăm şi să analizăm acțiunile, credințele, metodele,
măsurile și principiile sale. Toate derivă dintr-un singur nucleu de valori şi
acela este caracterul ei.
Integritatea reprezintă
calitatea supremă pe
care o persoană o
poate dobîndi la un
moment dat în
evoluția sa. Aceasta
este o încununare a
experienței dobîndite
pe parcursul evoluției
fiecăruia și apare mai
devreme sau mai
tîrziu ca o consecință
pentru cei care doresc
să urce pe scara
valorilor .
Mulțumesc
pentru
atenție!