Sunteți pe pagina 1din 16

AUTISMUL

Introducere

• Autismul, alături de sindromul


Asperger, sindromul Rett,
deficienţa de dezvoltare
pervazivă şi tulburarea
dezintegrativă a copilăriei, face
parte din categoria de dizabilităţi
pervazive de dezvoltare (TPD –
Pervasive Developmental
Disorders) sau din cea a
tulburărilor spectrului autist
(Autism Spectrum Disorder –
ASD).
Definiţii
• Autism – gr. “autos” = însuţi sau Eul propriu.
• Autismul este o dizabilitate de dezvoltare care ţine toată viaţa
şi care se manifestă prin incapacitatea indivizilor de a
întelege ceea ce văd, aud sau altfel spun ce simt. Toate aceste
impedimente gerenerează dificultăţi de interacţiune socială,
comunicare şi comportament.
• Autismul este o tulburare spectrală neuropsihiatrică
caracterizată prin deficit de interacţiune socială, comunicare
şi prin manifestări comportamentale neobişnuite şi
repetitive.
• În Enciclopedia Medicală, autismul este descris ca
dizabilitatea severă a funcţionalităţii creierului, marcată prin
probleme de contact social, inteligenţă şi limbaj, împreună cu
comportamente ritualistice sau compulsive şi răspunsuri
bizare la mediu.
Scurt istoric
• În 1943 doctorul Leo Kanner a studiat pentru
prima dată 11 copii care s-au prezentat la
clinica sa cu o combinaţie de grave deficite de
vorbire marcate de anormalităţi în
interacţiunea sociala şi o înclinaţie spre
comportamente stereotipe, repetitive şi
ritualisitce. Aceştia au fost primii copii
diagnosticaţi cu autism infantil. Deşi
denumirea iniţială a evidenţiat că autismul
infantil e observat în copilărie şi documentele
descriu comportamentul autist la copii, acum
este clar că autismul e văzut ca o boala pe tot
parcursul vieţii a cărei tip şi severitate se
modifică în timp odata cu dezvoltarea
individului.
Caracteristicile autismului

Autismul este o dizabilitate de dezvoltare pe viaţă care apare


în mod tipic în perioada primei copilării. Persoanele cu
această tulburare prezintă diverse grade comportamentale
care interferează cu procesul de învăţare în următoarele arii:
• comunicarea;
• participarea socială;
• repertoriu de activităţi, interese şi de dezvoltare
imaginativă;
• nivelul de dezvoltare;
• procesare sezorială;
• cognitive.
Cauzele de apariţie a autismului

Organizaţia „Învinge autismul acum” (Defeat Autism


Now!) a descris autismul ca fiind consecinţa mai
multor factori:
• o predispoziţie genetică a unui sistem imunitar
scăzut;
• un atac viral, viruşi proveniţi din vaccinuri sau mediu
extern (copilul poate fi afectat din etapa intrauterină
dacă mama are o boală virală);
• un virus intern ce se poate instala la nivel celular;
• anticorpii nu reacţionează corespunzător la „intruşi”
în vederea creşterii imunităţii;
• imunitate scăzută produsă de o suprasolicitare care
generează o disfuncţie la acel nivel;
• anticorpii ce rămân imaturi, devin în timp agresorii
propriului sistem;
• viruşi instalaţi la nivel celular ce rămân activi şi caută
permanent să se transforme suprasolicitând continuu
sistemul de apărare al corpului;
• suprasolicitare care determină o diminuare
importantă sau chiar dispariţia lanţului biochimic
responsabil de detoxifierea corpului.
Etiologia autismului

1. Teorii neuropsihologice:
Cele mai recente cercetări atestă faptul că
autismul apare ca urmare a lezării sau
involuţiei structurilor sistemului nervos
central.
• Acestea influenţează dezvoltarea
memoriei, limbajului,
comportamentului, atenţiei,
emoţiei, fenomenelor psihice
cognitive care perturbate determină
dificultăţi de comunicare, imaginaţie
şi interacţiune socială. Feedback-ul la
stimuli externi nu este bun datorită
dificultăţilor de percepţie, prelucrare
şi sintetizare a informaţiei. Pe lângă
faptul că se concentrează asupra
caracteristicilor autismului, studiile
neuropsihologice au şi o altă ţintă
aceea de a descoperi deficitele
cognitive fundamentale ce se află în
spatele anomaliilor comportamentale
observate în cazul acestei dizabilităţi.
2. Teoria biologică:
Studiile întreprinse de-a lungul timpului au demostrat că
autismul are o bază biologică, dar nu au determinat, încă,
mecanismele patogenice. Cea mai reprezentativă dovadă o
constituie faptul că 10% din indivizii cu autism prezintă
totodată şi o stare medicală fragilă despre care se crede că a
fost determinată de simptomele autiste, ceilalţi 90% la care
nu apare nici o altă boală, se consideră că factorul genetic are
o mare importanţă.
Diagnostic
• O persoană ce prezintă simptomele
autismului trebuie examinată de o
echipă interdiciplinară, formată din
specialişti din ramuri terapeutice
diferite, care include: medicul psihiatru,
psihologul, logopedul, kinetoterapeutul
etc.
• Stabilirea diagnosticului este precedată
de un examen fizic al evoluţiei
dezvoltării, pentru identificarea
posibilelor cauze ale simptomelor fiind
necesare şi alte analize: cea a sângelui,
scanare TC, RMN a creierului,
electroencefalograma, etc.
Tratament
Tratamentul poate include:
- terapie comportamentală pentru a ajuta pacientul să se
adapteze condiţiilor sale de viaţă;
- “programe de integrare” care ajută pacientul să se adapteze
lumii înconjurătoare atât cât e posibil;
- asigurarea unui mediu organizat de viaţă;
- terapie audio-vizuală, care să ajute în comunicare;
- controlarea regimului alimentar;
- medicamente;
- terapia cu muzica;
- terapie fizică (kinetoterapie);
- terapia limbajului (logopedie).
Terapia ABA
• Terapia ABA (Applied Behavior Analysis
– Terapia comportamentală aplicată)
este recunoscută pe plan mondial ca
tratament sigur pentru copiii autisţi.
• ABA este un sistem de învăţare, un
program care îşi propune să modifice
comportamentul copilului în mod
sistematic şi intensiv. Sistemul are
obiective clar formulate, împărţite în
sarcini mici, astfel încât evoluţia
copilului să poată fi măsurată
permanent. Întărirea
comportamentului se face cu
recompense, întreg sistemul
funcţionând pe baza acestor întăritori,
fie materiali, fie sociali.
Terapia PECS
• PECS (Picture Exchange
Communication System) este o
metodă care facilitează şi/sau
mijloceşte comunicarea copilului
cu autism. Are la bază
comunicarea prin intermediul
obiectelor, fotografiilor sau
pictogramelor (în funcţie de
nivelul de dezvoltare a copilului).
Copilul trebuie să aibă un set de
obiecte, fotografii/pictograme
care simbolizează obiectul sau
acţiunea dorită. Când doreşte
ceva, el va arăta obiectul/
pictograma/ fotografia adultului
(părinte sau terapeut).
Kinetoterapia - obiective
• Dezvoltarea capacității coordinative;
• Dezvoltarea schemei corporale;
• Reducerea excesului de greutate;
• Creșterea capacității de atenție;
• Reducerea comportamentelor negative, de
autostimulare;
• Dezvoltarea abilităților de comunicare, sociale
și cognitive.
Concluzii
• Indiferent de cauzele existente, se poate afirma că persoanele cu autism
sau TPD se nasc sau prezintă o predispoziţie pentru o astfel de tulburare.
• Simptomele autiste apar, de obicei, în jurul vârstei de 3 ani şi durează
toată viaţa.
• În urma consultării literaturii de specialitate, reiese că autismul este o
boală pervazivă de dezvoltare ce se caracterizează prin scăderea
capacităţii de a interacţiona pe plan social şi de a comunica, prin
manifestarea unor comportamente stereotipe şi repetitive la care se
adaugă deficite senzorio-motorii şi mintale.
• Diagnosticarea din timp şi instituirea tratamentul adecvat vor contribui la
scăderea numărului de personae cu autism. Astfel, nu mai este nevoie de
o altă persoană care să le controleze comportamentul şi să-i ajute în
realizarea activităţilor zilnice.
• Cu ajutorul unei echipe multidisciplinare specializate, persoanele
suferinde de autism, au şanse foarte mari să-și îmbunătăţească nivelul
funcţional, deoarece vor fi capabile să ducă o viaţă cât mai fericită şi
independentă.