Sunteți pe pagina 1din 8

Trei fluturi, buni prieteni , se jucau pe câmpie, într-o frumoasă zi de vară; unul

avea aripile albe, celălalt galbene-aurii, iar aripile celui de-al treilea erau roşii.
Ai fi zis că-s trei flori vii, care se leagănă pe florile de pe câmpie.
Dar iată că, în vreme ce fluturii se jucau de-a prinselea, se porni deodată o ploaie
repede de vară.
Cei trei fluturaşi se grăbiră să-şi caute un adăpost. Întâlniră în drum o margaretă albă,
care-şi clătină floarea sub picăturile de ploaie.
-Bună margaretă, primeşte-ne sub petalele florii tale! Noi suntem mici şi aripile
noastre-s tare gingaşe, picăturile grele de apă ni le distrug.
-Sunteţi prea mulţi, le răspunse margareta. Eu aş putea primi numai pe fluturele alb,
care seamănă cu mine ca un frate cu sora lui. Ceilalţi doi mergeţi mai departe şi
căutaţi-vă adăpost!
Dar fluturele alb zise prietenilor săi:
- Să zburăm mai departe! Mai degrabă voi lupta cu ploaia, decât să mă
despart de voi!
Şi flutureşii au pornit mai departe toţi trei, sub ploaia neîndurătoare. În calea
lor zăriră o lalea galbenă aurie.
-Dragă lalea, adăposteşte-ne în căsuţa florii tale! Dacă ne alungi, vom muri
sub ploaia asta rece şi repede.
-Sunteţi prea mulţi, le răspunse şi laleaua. Tu, frumosule fluture galben,
rămâi la mine, dar ceilalţi să-şi caute de drum!

Fluturele galben însă îi răspunse, ca şi


fluturele alb,
şi iar zburară tustrei mai departe,
supăraţi şi plouaţi.
Şi iată că-n faţa lor se ivi un mac roşu, cu petale mari şi
strălucitoare. L-au rugat şi pe el să-i primească, fiindcă li
s-au făcut aripioarele grele de ploaie şi abia mai puteau
zbura.
-Nu vă pot primi pe toţi; să rămână doar fluturele roşu!
ceilalţi doi mergeţi şi vă căutaţi alt adăpost!

Însă nici fluturele roşu nu voi să se despartă


de prietenii săi şi o luară iară
toţi la drum.
Deodată se ivi în faţa lor Curând ploaia se opri
un plop înalt şi frumos, şi cei trei fluturaşi, după
care-i primi pe toţi trei în ce mulţumiră plopului
frunzişul lui bogat. pentru omenoasa lui
Le era frig şi aripioarele lor găzduire, îşi luară
nu mai erau aşa de zborul în văzduhul cald
frumoase şi strălucitoare, şi limpede.
dar ei erau fericiţi şi
mândri, căci cunoscuseră
puterea adevăratei prietenii
şi bucuria ospitalităţii.
Un baieţel de vreo 4-5 ani spunea foarte convins: "Pisica şi câinele au învăţat să
fie prieteni". A fost pentru prima oară când am auzit cuvintele "a învăţa" şi "prieten" unul
lângă celălat. A învăţa să fii prieten......
Se învaţă oare prietenia? …aşa cum se învaţă tabla înmulţirii sau poeziile,
aşa cum îi învăţăm pe copiii noştri să se îmbrace singuri, să facă ordine sau să patineze?
Apoi mi-am amintit că citisem că dragostea se învaţă şi a
apărut întrebarea "CUM?" Cum învăţăm să fim prieteni,
cum îi învăţăm pe copiii noştri să fie prieteni?

Poate cuvântul “învaţă" ne deruteaza, fiind obişnuiţi să-l folosim pentru lecţii. Sigur
că pisica şi căţelul din povestirea baieţelului nu luaseră "lecţii de prietenie". Totuşi,
copilul sesiza, conştient sau nu, efortul depus de cele două animale – inamice în
majoritatea cazurilor pentru a face pasul către prietenie.

Poate, de fapt, este un pas mai curând decât o învăţare, un pas pe care îl facem când
suntem mici sau când devenim adulţi, când ne simţim singuri şi ne
căutăm prieteni. Să nu uităm că Micul Prinţ a plecat pe alte planete pentru a-şi căuta prieteni!

Auzim adesea părinţi care spun: "Am vrea ca băieţelul nostru să aibă prieteni".
Apoi adaugă ca pentru ei…"Noi nu avem pentru că …suntem prea ocupaţi!"
Şi atunci ne gândim dacă un copil poate afla ce este un prieten deşi părinţii lui nu-i arată.
Sigur că sunt copii care se împrietenesc cu uşurinţă.
Merg în parc şi într-o oră îşi fac câţiva prieteni. Prieteni pentru ziua aceea.
Mâine vor fi cu siguranţă alţii! Totuşi, încă de pe la 3 ani, copiii ţin minte şi întreabă de alţi
copii, le reţin numele şi chiar se duc în parc pentru a-i întâlni.
Grădiniţa este însă primul loc în care începi să-ţi faci prieteni deoarece întâlneşti
aceeaşi colegi zilnic. Unii îţi vor deveni prieteni, alţii nu, în funcţie de afinităţi, potriviri,
gusturi, plăceri comune.
Cu toate acestea, sunt copii care nu au prieteni nici la grădiniţă, nici la şcoală.
Toţi rămân la stadiul de colegi. Niciunul nu devine mai apropiat, nu-i împărtăşeşte
secretele sale, nu-i cere ajutor, nu-i spune ce simte. Este vorba despre atingerea
unui anumit grad de intimitate atât la copii cât şi la adulţi.

Când o persoană ne devine prieten?


Când avem încredere în el…
Când ţinem la el…
Când ne leagă diverse lucruri…
Când găsim asemănări…
Când ne place ce simţim venind dinspre el.
Dacă toate acestea sunt adevărate, ce ar însemna "să învăţăm prietenia?“
"să învăţăm să fim prieteni?" sau "să ne învăţăm copiii să fie prieteni?“
….aşa cum au învăţat pisica şi căţelul!
Poate să învăţăm să căutăm asemănări cu ceilalţi mai degrabă decât deosebiri…
Poate să avem mai multă încredere în ceilalţi…
Poate să-l ajutam pe copilul nostru să aibă încredere în el însuşi, în forţele
proprii, să fie independent, să plece pe alte planete pentru a-şi căuta prieteni…
Poate să avem destulă răbdare pentru a reuşi să-l cunoaştem pe celălalt…
destulă dorinţă de a afla cum sunt alţi oameni, asemănători sau diferiţi de noi…
destulă curiozitate şi interes, destul curaj pentru a face pasul către oameni
necunoscuţi...care ne vor deveni atât de apropiaţi încât îi vom numi PRIETENI.

Psih. Anca Munteanu


Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
www.centrupsihologie.ro