Realizat de: Rotaru Nicolae

Mîrza Ambrosi
 Tudor Țopa (n. 27 mai 1928, Cernăuți, Regatul României – d. 10
august 2008, București, România) a fost un scriitor și traducător
român.Intre anii 1946-1948 a fost student la Facultatea de Filozofie
a Universitatii Bucuresti. A fost curator la primele expoziții
retrospective Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Ștefan
Luchian, Dumitru Ghiață (între 1955-1956), bibliotecar la Biblioteca
Centrală de Stat și Biblioteca Centrală Universitară (1957-1962),
apoi cercetător științific la Institutul de Cercetări Pedagogice și
Psihologice. A debutat cu proză în revista „Luceafărul” în anul 1968,
la patruzeci de ani, și a fost membru al „Școlii de la Târgoviște”, din
care mai făceau parte Mircea Horia Simionescu, Costache
Olăreanu și Radu Petrescu.
• Serghei Krutilin, Amintiri din Lipiaghi~1965;
• Hyppolite Taine, Pictura Renasterii in Italia si alte
scrieri despre arta~1968;
• Alexandr Ceakovski, Logodnica, roman ~1969;
• Stendhal, Roma. Neapole. Florenta ~ 1970;
• Henry Focillon, Anul o mie (Studiu istoric) ~1971;
• Hyppolite Taine, Filosofia artei~ 1973.
• Boris Bednii, Fetele~ 1963;
• Încercarea scriitorului. Bucuresti, 1975;
• Punte, proza scurta, Bucuresti, . 1968
• Punte (Tudor Topa) este o carte care continua incercarea
scriitorului. Desi imprumuta tehnica diaristica, cartea
incalca legea jurnalului, situandu-se la granita dintre
roman si naratiunea-confesiune. Scriitorul largeste sfera
experientelor culturale si existentiale ale tanarului
amator de introspectie si observatie sociala si psihologica
din volumul anterior, apeland la virtutile unui stil
cuceritor, de o mare pregnanta poetica, in care
autenticitatea si mestesugul tehnic fuzioneaza. Eseist,
prozator, scriitor si traducator, Topa a debutat cu proza
in revista Luceafarul in anul 1968, la varsta de 40 de ani,
iar in anul 1985 i-a fost decernat Premiul pentru proza al
Uniunii Scriitorilor din Romania, pentru romanul de
fata.
 Incercarea scriitorului a fost una dintre cele mai
comentate carti de debut ale deceniilor 80 -90 din
secolul trecut. Aparitia ei a constituit o adevarata
revelatie pentru critica noastra literara, facand
din Tudor Țopa un nume citat cu consecventa,
alaturi de cele ale lui Radu Petrescu, Mircea Horia
Simionescu si Costache Olareanu, in sintezele
dedicate prozei romanesti postbelice. Cartea,
inclasificabila, in acelasi timp roman de formatie si
jurnal subiectiv,demonstrează,deși Tudor Țopa și-a
expus gândurile în mare parte în articolele sale și în
discursurile dânsului,opera sa are o deosebită
profunzime.
Barbu Cioculescu
 In literatura noastra postbelica, Tudor Topa (autorul a doar doua carti
publicate pina acum, scrise la 18-19 si, respectiv, 22-24 de ani) e un prozator
de o sensibilitate aparte (si cu lecturi pe masura!) care acopera toata gama
de senzatii, pulsiuni si fantasme a unei naturi interiorizate, de la pornirile
ipohondrice la interesul pentru „realitatile“ onirologice. Ca si Radu Petrescu,
Tudor Topa e o fiinta greu de strunit, timida si orgolioasa in acelasi timp, pe
care scrisul incearca s-o disciplineze, s-o mentina in stare „de functionare“ si
astfel sa-i asigure justificarile fata de sine si de ceilalti. Operatie dificila,
chinuitoare, mult mai vizibila in tesatura discursului decit la tovarasul sau
de scoala literara. In Incercarea scriitorului si Punte, autorul adopta – ca
forma mai rapida si mai libera de a vorbi despre sine insusi – scriitura
jurnalului. Cel care spune „eu“ in aceste carti nu e insa mai putin un
personaj, un dublu al unei constiinte care incearca sa priveasca totul de la
distanta, nu si la rece, asediata de aprehensiuni, nedumeriri, revolte,
excrescente imaginare etc. In aceste conditii, corpul celui care scrie devine o
prezenta tutelara in orice act de existenta.

Gheorghe Crăciun
• George Călinescu
• Tudor Arghezi
• Mircea Florian
• Anton Dimitriu
• Tudor Vianu
• Iolanda Malamen: Cum vedeti iesirea in lume a literaturii romane?
• T.T.: Ea e data de Sus. Nu trebuie fortata de pamanteni, doar
favorizata. Cum? In afara de foarte rare exceptii bine motivate, ea
trebuie tradusa in strainatate de catre apartenentii respectivei
literaturi. Statul roman ar trebui sa finanteze scriitori straini care sa
invete limba romana, asta dupa ce au dat dovada de talent in limba
proprie. Dupa aceea, sa fie bine platiti de editorii Lor. Pentru
traduceri, talentul in limba proprie primeaza, nu cunoasterea limbii
din care traduce (care e presupusa). Cu alte cuvinte, traduttore,
tradittore, la Benedetto Croce nu e un repros; o traducere nu e o
simpla translatie, ci e o noua opera (alta).
Populari în cercurile literare şi universitare, dar mai puţin cunoscuţi printre
cititori, aceştia au instituit cea de-a doua direcţie novatoare din literatura
română a anilor ’60-’70