Sunteți pe pagina 1din 15

COADA URSOAICEI

DE EUGEN JIANU
Ursoaica s-a privit în oglinda izvorului şi, plină
de mirare, a văzut că n-avea coadă!
- Mor-mor, a mormăit ea. Mândreţe mare cum
sunt şi taman eu să n-am coadă! Ia să plec eu
prin pădure şi să-mi rostuiesc una. Cât mai
făloasă!
N-a umblat mult că a dat peste vulpe.

• - Cumătră, a întrebat-o ursoaica, n-ai vrea să-mi împrumuţi


coada matale?
- Nu pot, spuse vulpea. Fără ea m-ar râde câinii. Aşa, când mă
gonesc, eu ţuşti, fac coada într-o parte, ei crezând ca am
luat-o şi eu într-acolo, aleargă şi intră cu frunţile în copaci, iar
eu în timpul ăsta am ajuns, hăt departe.
Aşa că ursoaica a plecat într-altă parte.
Aici s-a întâlnit cu veveriţa.

• - Veveriţă, a luat-o ursoaica


mai pe departe, n-ai vrea
să-mi dai coada ta s-o port
şi eu o zi, nu mai mult...
- Nu pot! Dacă aş sta
bearcă, ar pune jderul laba
pe mine. Că eu când sar din
copac în copac, cu coada mă
ajut. Ea îmi ţine echilibrul şi
mă ajută să cad mereu în
picioare!
A plecat din nou ursoaica
hotărâta să nu se lase
păgubită.
În poiană s-a oprit în dreptul calului care păştea.

• - Calule, rogu-te, fii


bun, împrumută-mi
coada ta aleasă.
- Nu mă pot lipsi,
ursoaică, nici măcar o
clipă de coadă, că ea mă
fereşte de muşte şi de
tăuni...
Tot umblând aşa, a ajuns ursoaica pe malul râului.
Acolo a dat peste vidra, ieşită la pescuit.

• - Vidro, ţie ţi-e de vreun folos coada? Ţi-o


trebui acolo, în împărăţia apelor tale?
- Păi cum altfel? Coada mă ajută la înotat; cu
ea cârmesc...
A ridicat ursoaica ochii către crengişul şi
frunzişul copacilor şi al tufanilor. Acolo, mulţime
mare de păsări şi păsăruici de tot felul, şi mai
mari şi mai mici, fiecare cu coada ei.

• - Zău că nu pot să-ţi dau coada mea, i-a


răspuns gaiţa cea gureşă. E cârma mea când
mă aflu în zbor!
- Nici eu nu mă pot lipsi de coadă, a adăugat
ciocănitoarea. Pe ea mă sprijin când mă caţăr
în copaci şi bat cu ciocul prin scoarţa lor ca
să-mi agonisesc viermişorii.
- Mie îmi foloseşte deopotrivă şi când
zbor şi când mă preumblu în sus şi-n jos
pe trunchiul copacilor adunând ouăle de
gângănii, a mai zis şi piţigoiul.
- Hm, a mai mormăit ursoaica, se
vede treaba că am să rămân
bearcă. la să mă duc eu la bufniţă,
înţeleapta pădurii.
Dar cum păşea către scorbura bufniţei, a dat
peste iepure.

• - Iepuraş drăgălaş, - Bucuros. Numai că n-am


împrumută-mi o lecuţă coadă! La ce mi-ar folosi? S-o
coada mătăluţă! târii după mine când alerg
încoace şi încolo? Păi mai
mult m-ar încurca . Şi-ar pune
degraba gheara pe mine toţi
cei care îmi jinduiesc blana.
Aşa că mai bine fără coadă!
Uite, poate vecina căprioară o
să te ajute...
- V-am auzit vorba adineauri, dar nici eu n-am
coadă. La ce mi-ar folosi?! În locul codiţei am
o pată albă. Ea e semnul pentru iezii mei când
mă urmează prin desişurile pădurii: se ţin
după albeaţă şi nu se- rătăcesc!
A ajuns ursoaica la
scorbura bufniţei. A stat - Toate cele ale pădurii
acolo până seara fiindcă şi ale vietăţilor ei au
peste zi bufniţa nu iese rosturile lor. Ţie la ce
la lumină. A ascultat
păsul ursoaicei, apoi i-a ţi-ar folosi coada? La
zis: agonisitul demâncării?
Nu! La apăratul
împotriva vrăjmaşilor?
Nici atâta! La umblat?
Deloc! Atunci? Numai
aşa, de fudulie?
Păunul e singura făptură care îşi poartă coada de
frumuseţe; din pricina asta o ţine toată ziua înfoiată! Şi tot
din pricina asta se şi sfădeşte cât e ziua de mare cu celălalt
fălos al ogrăzii: curcanul; fiecare înfoindu-se în pene. Ba,
dacă stau şi mă gândesc bine, şi cozile lor au un rost pe
lumea asta: le jumulesc oamenii ca să-şi facă podoabe pe
la cuşmi şi pălării! Ce zici, ursoaico, ţi-ar fi la îndemână o
coadă pe care s-o porţi zi de zi înfoiată şi să se ţină oamenii
după tine, doar-doar or apuca să prindă o pană din ea, iar
tu să fugi pe unde vezi cu ochii ca să te fereşti?
• - Ba, a mai mormăit • - la te uită ce bine îmi stă
ursoaica şi a plecat aşa fără de coadă! Şi cum
într-ale ei. Tot fără de aş fi purtat-o dacă aş fi
coadă. Şi când s-a oprit la rostuit una! Pe spate? Pe
unda izvorului să-şi mai laturi? Hm, mai mare
astâmpere setea, că doar râsul. Mor-mor-mor, să
umblase, nu glumă, după nu mai aud pe cineva
o coadă, s-a văzut pomenindu-mi de
oglindită în ape. coadă...

S-ar putea să vă placă și