POVESTEA GRĂDINIȚEI

„...MAI VIU, MAI NATURAL, MAI POTRIVIT

COPILĂRIEI.”
FRIEDRICH FROEBEL
(1782-1852)
„Sunt născut la Oberweisbach,
un sat în pădurile Turingiei, în
micul principat Schwarsburg-
Rudolstadt, la 21 august 1782”.
Astfel începe Froebel, fără altă
introducere, memoriile lui și ne
povestește în mai mult de 100
de pagini, cu de-amănuntul,
copilăria și adolescența lui.

Casa părintească a lui Friedrich
Wilhem August Froebel
Primul punct însemnat este că
Friedrich Wilhelm August Froebel
a fost întotdeauna un om adânc
religios, un creștin-luteran convins.
Neamurile sale, familia sa, primele
lui impresii școlare îl predestinau să
fie un om credincios și pios.
El era al cincilea fiu al unui
modest preot de sat din Germania,
care conducea o parohie de cinci,
șase mii de suflete, ce locuiau mai
multe sate. Teolog de școală veche,
luteran strict și neînduplecat, tatăl
lui Froebel stima mai puțin știința
decât credința. Copilăria sa a fost
marcată de faptul că a ramas orfan
de mama, fiind privat astfel de
dulceața unei copilării fericite.
 „Eu mă simțeam cu desăvârșire singur, zice el în autobiografia
lui, și sufletul meu era plin de durere”. Viața-i lipsită de dragoste,
datorită singurătății în care crește deveni în chip forțat o viață de
gândire și meditație.
Sărmanul copil era ca și părăsit în casa părintească, iar
pedagogul, care trebuia mai târziu să atribuie jocului o
importanță capitală în dezvoltarea copilului, n-a gustat jocul în
copilăria lui.
În același timp, impresiile din casa părintească determinară
întru câtva, viitoarea carieră a lui Froebel. Tatăl său lucra în
grădină fiind distracția lui obișnuită și își asocia pe micul
Froebel la lucrări, dragostea pentru plante, gustul pentru
botanică, de la dânsul i-au rămas.
 Când Froebel frecventează pentru a doua oară școala primară, el
cunoscu care este adevăratul mijloc pentru un învățător de a obține
rezultate bune și de a se impune elevilor „aveam, zice el, doi
învățători: unul pedant și încăpățânat, îngâmfat și sever, care
nu exercita asupra noastră nici un fel de înrâurire și cu care nu
făceam nimic bun, celălalt dimpotrivă, cu sufletul mare și
generos care făcea din noi ceea ce voiam și căruia îi era de
ajuns o privire pentru a ne stăpâni ”.
Aici , de asemeni, își au începutul unele din ideile lui de practică
pedagogică. El capătă dezgust de lecțiile învățate pe de rost „noi
repetam lecțiunile noastre papagalicește, vorbind mult și
necunoscând nimic real”; El fu descurajat de metodele obișnuite
ale învățământului geografiei;
 Friedriech Froebel era pasionat pentru studiul științelor naturale
și mai ales pentru botanică, iar matematica ajunse studiul său
favorit: „fără matematici, zicea el, sau cel puțin fără cunoștința
profundă a aritmeticii, educațiunea omului nu este decât o
operă nenorocită și nesigură, fără de nici o legătură și ceea ce
opune dezvoltării civilizației omului și umanității, un obstacol
de neînvins, este tocmai această ignoranță a matematicilor”.
De aici importanța pe care o să o vedem mai târziu, atribuită
matematicilor, în organizarea jocurilor și a ocupațiilor copilăriei.
 În 1805 atunci când Froebel avea 23
ani, își dădu seama de vocația sa de
educator făcându-se învățător. „ O viață
nebănuită se deștepta în mine, ea
Institutul de la Yverdon crește și trezește puterile tainice ale
spiritului meu” .
În 1807, învățătorul Froebel devine
pedagogul care consideră ca pentru a-i
instrui mai bine pe copii ar trebui să
meargă să urmeze la Yverdon lecțiile
lui Pestalozzi, astfel devine pentru 2
ani elevul acestuia și care judecă
sforțările marelui său înaintaș
constatând lacunele și imperfecțiunile
sistemului incomplet și nelămurit.
 Un deceniu mai târziu Froebel a dechis la Blankenburg o
instituție bazată pe propria teorie educațională, cu un
curriculum care își dorea să acopere nevoile fundamentale
fizice și mentale ale dezvoltării copilului, având copii mici de
la 3 la 6 ani.

Froebel compara creșterea copiilor cu îngrijirea plină de

atenție a unei grădini cu flori și de aceea istituția s-a numit
„kindergarten” (grădina cu flori), în cadrul căreia se regăsea o
grădina în care copiii să poată lucra.
 Nu numai școli elementare reuși
Freobel să înființeze, el organizează
de asemenea o școală normală pentru
pregătirea conducătoarelor de grădini
de copii.

La 7 august 1851 se lovește

instituția atunci când opera sa era în
expansiune plină.

La 21 iunie 1852 Froebel se stinge

liniștit din viață, înconjurat de soție
și prieteni în Marienthal.

MARIENTHAL
 PREMISE ALE GÂNDIRII PEDAGOGICE
 Friedrich Froebel este influențat, într-o mare măsură de ideile pedagogice
ale lui Comenius, de filosofia romantică modernă și îndeosbi de principiile
și experiențele exemplare ale lui Pestalozzi. El consideră activitatea proprie
motorul dezvoltării personale.
 Însuși Dumnezeu este o entitate activă, pe baza activismului creând întregul
univers.
 Pe linia lui Comenius și a lui Pestalozzi, consideră că cea mai bună cale de
educare a omului constă în ascultarea legilor naturii. Conformitatea cu
natura înseamnă să asculți de instinctele copilului, de apetența spre
activitate, cunoaștere , expansiune afectivă a celui mic.
 Prin educație, crede Froebel, omul se formează ca ființă individuală, dar și
universală, integrală. Omul este capabil de educare continuă, de
autoformare prin ascultarea de înclinațiile și trebuințele individuale.
 Pedagogul german consideră că fiecare copil are individualitatea lui și
aceasta, ca orice lucru este respectabilă și sfântă. Individualitatea este
esențial activă, făptuitoare, mai mult „executivă decât receptivă” și ea nu
cere decât a se exercita și dezvolta singură în toată libertatea.
 Froebel face din copilul însuși agentul principal al dezvoltării sale.
 CONCEPTIA PEDAGOGICA
 Ca și marele său mentor Froebel aprecia că rostul educației este de a
dezvolta forțele, tendințele interne înnăscute umane.
„ Educația, ca teorie și ca învățământ, leagă pe copil de lumea
înconjurătoare , de perioada și de istorie în care trăiește copilul,
ucenicul și în care este el situat ca într-un tot. Această educație
cuprinde și formează pe om, pe copil ca aparținând lui
Dumnezeu, naturii, omenirii. ”
 Pedagogul german consideră că educația trebuie să respecte două
legi:
• legea activității;
• legea armoniei.
 Copilul mic străbate trei etape:
• etapa alăptării, alimentația sugarului fiind prioritară;
• etapa micii copilării, când se exersează limbajul, iar activitatea
principală este jocul;
• etapa copilăriei „școlare” ,când are loc instruirea sistematică
elementară.
 Optimist când studiază natura copilului, Froebel devine
pesimist când el consideră condițiile de dezvoltare ale
copiilor : „femeile și copiii, zice el, sunt cei mai neglijați și
năpăstuiți”.
 Pedagogul german a căutat întotdeauna comparații în regnul
vegetal : „O, voi, care străbateți grădinile, câmpiile,
fânețele și pădurile, pentru ce nu ascultați aceea ce vă
spune, aceea ce vă învață natura în limbajul ei tainic ?
Acele plante pe care le numiți buruieni, n-au crescut
decât strânse și înnăbușite, ele n-au fost la sate să ajungă
ceea ce puteau să ajungă, dacă le era dat de a-și vedea
deschizându-li-se florile în libertate. Cultivate în câmp
sau în grădină, veți vedea desfășurându-și privirile
voastre, o nemaivăzut de bogată natură, înfățișare, un
plus de viață răspândită în toate organele lor. Același
copil care înnăbușit prin o educație stângace tânjește și
se ofilește, copleșit de defecte fizice și morale, putea să
devină în același timp un om complet dezvoltat dacă ar fi
fost crescut în grădina vieții”.
 Teoria pedagogică a lui Froebel este întemeiată pe o concepție filosofică și
panteistă : lumea este o creație a lui Dumnezeu, a cărui prezență se simte
pretutindeni. Dumnezeu este o ființă activă, iar omul este creat după chipul
său, se caracterizează deasemenea prin activitate. „ Dumnezeu, divinul,
este omiprezent: influența sa guvernează toate lucrurile... care nu sunt
decât principiul divin în acțiune.”

 Primii șapte ani sunt fundamentali în schițarea profilului omului.

 Copiii sunt asemenea florilor dintr-o grădină și trebuie să se bucure de o
îngrijire atentă. El acordă cea mai mare atenție formării copilului prin
intermediul activităților ludice. Instinctul către activitate la nivelul copilului
se exteriorizează în dorința permanentă de joacă. Germenele dezvoltării
viitoare se prefigurează în primii ani de viață în și prin joc.
 Froebel a introdus conceptul de "muncă liberă" ( Freiarbeit )
în pedagogie și a stabilit "jocul“ ca forma tipică pe care
viața a luat-o în copilărie și, de asemenea, valoarea
educațională a jocului. Activitățile din prima grădiniță
includ cântecul , dansul , grădinăritul și jocul auto-îndrumat cu
cadouri Froebel. La copil tendința înnăscută spre activitate se
manifestă sub formă de JOC.
 Dacă este bine condus și practicat, jocul devine o trambulină de dezvoltare
armonioasă a personalității. Satisfăcându-i-se această tendință, i se creează
condiția fundamentală pentru dezvoltare.” Jocul, iată treapta cea mai
înaltă a dezvoltării copilului, a dezvoltării omului în această perioadă,
deoarece aceasta este prezentarea activității libere a interiorului,
manifestarea interiorului din nevoia și cerințele interiorului însuși,
ceea ce spune clar cuvântul joc; jocul este produsul cel mai curat, cel
mai spiritual al omului aflat pe această treaptă și este, în același timp,
model și copie a vieții omenești, a vieții interioare, tainice, a naturii, în
om, și în toate lucrurile”
 În concepția lui Froebel, jocul nu constituie numai un exercițiu
pentru întărirea fizică a copilului, ci și pentru dezvoltarea lui
psihică. „Jocul este o oglindă a vieții, a vieții proprii și a
altuia, a vieții anterioare și a celei înconjurătoare...”
Sâmburele întregii dezvoltări ulterioare a copilului se
formează, prin joc, în primii săi ani de viață. De aceea
dezvoltarea spirituală a copilului depinde de felul în care se
joacă. „Jocul, cunoscut bine și bine cultivat, deschide
copilului perspectiva universului, spre care îl educăm și
pentru care el se dezvoltă. ”
 Întemeindu-se pe aceste idei, pedagogul german a elaborat o
metodă specifică vârstei preșcolare. Metoda lui Pestalozzi,
aprecia el, se poate aplica numai copiilor care au împlinit
vârsta de 8 ani. Învățământului de tip pestalozzian trebuie să-i
premeargă un altul „...mai viu, mai natural, mai potrivit
copilăriei”.

 Froebel a susținut ideea unei educații în aer liber, în natură

folosindu-se excursii pentru a se oferi copiilor posibilitatea
cunoașterii plantelor și animalelor în mediul lor natural, iar a
produselor activității umane în locurile în care acestea se obțin.
 Este adevărat că misticismul, cu care a fost
puternic impregnată concepția sa filozofică și
pedagogică i-a alterat multe din ideile sale
valoroase.
 Astfel, după ce susținuse corect ideea organizării
activității copilului sub formă de joc, viu, natural,
potrivit copilăriei, el limitează menirea acestuia la
sesizarea unor simboluri.
 Dintre cele trei elemente ale intuiției
pestalozziene, număr, formă, nume, pedagogul
german reține forma considerată ca fiind aspectul
esențial al lucrurilor. De aici și locul important pe
care îl avea desenul în teoria și practica sa
educațională.
 Prin jocul copiilor în grădiniță, Froebel propunea
utilizarea unor corpuri geometrice „daruri” menite
mai ales să dezvolte simțurile.
 În grădinițele froebeliene s-au utilizat 6 categorii de
„daruri”:
1. MINGEA
6 mingi de lână, variat colorate, elastice și moi cu care se pot
exercita , fie lăsând-o să se rostogolească pe pământ, fie
suspendând-o cu un șiret, care erau prinse și aruncate de copii
în mare număr de mișcări, 21 notează froebelienii. Prin
mobilitatea ei mingea cheamă atenția copilului, prin aceea că
privirea copilului urmărește mingea în diferitele ei situații.
Diferitele culori ale mingii contribuie la educația vederii. Mai
întâi mingea este sferică iar filozofii dau o mare importanță
formei sferice.
2. SFERA , CUBUL ȘI CILINDRUL - dacă mingea simbolizează
mișcarea, cubul este simbolul repausului, inerției, cilindrul
fiind intermediar între cele două daruri opuse;
3. CUBUL ÎMPĂRȚIT ÎN 8 CUBURI EGALE;
4. CUBUL ÎMPĂRȚIT ÎN 8 PARALELIPIPEDE;
5. CUBUL ÎMPĂRȚIT ÎN 27 DE CUBURI ;
6. CUBUL ÎMPĂRȚIT ÎN 27 PARALELIPIPEDE .
 Fiecare copil primește cutii de construcție. Cu ajutorul acestor
bucăți de lemn, micul constructor, micul arhitect se exercită și
el capătă o mare plăcere pentru acest joc instructiv,
reproducând mai întâi formele obiectelor uzuale, masă,
bancă, zid, etc, apoi forme geometrice, un pătrat, triunghi,
etc, în sfârșit forme plăcute: floare de măceș, stea, etc.
 Gustul artistic se dezvoltă în același timp când spiritul se
inițiază în primele elemente de calcul și geometrie. Lucrările
pregătesc în copil viitorul lucrător, făcându-l să dobândească
oarecare deprindere manuală, acuratețea și exactitatea
privirii.
 Acestora li s-au adăugat CERCURI, TRIUNGHIURI, PĂTRATE ,
BEȚIȘOARE, etc. Toate acestea constituiau un material de
construcții, după natură sau din imaginație.
 Creatorul grădinii de copii a introdus toate aceste corpuri și
figuri geometrice în 7 cutii, cărora le-a spus daruri și care
constituiau materialul didactic fundamental.
 Legea contrastelor joacă un rol foarte important în pedagogia
lui Froebel.
 El voia ca prin prezentarea contrastelor: sus și jos, strâmt și
larg, mare și mic, ziua și noaptea, materie și spirit, văzut și
nevăzut, viața și moartea, să ajute la dezvoltarea intelectuală a
copilului.
 În acest principiu se vede rațiunea pentru care fiecare dar nou
trebuie să fie antiteza precedentului.
 Pe lângă joc, Froebel propunea antrenarea copiilor în
efectuarea unor LUCRĂRI PRACTICE, astfel în grădină
sau în atelierul de lucru manual copiii desenau, coseau,
împleteau, îndoiau și lipeau hârtie, decupau, modelau etc.
 Prin astfele de activități se dezvoltau simțurile, funcțiile
psihice: gândirea, imaginația, atenția, etc. Și se formau
deprinderi de mânuire a uneltelor simple.
 Totodată Froebel consideră că un copil făcând parte
dintr-un ansamblu social , copilul se considera pe sine ca
o ființă socială și se obișnuia să lucreze împreună cu alții.
 Alături de joc și de activități practice, Froebel a introdus în
grădinițele sale și CÂNTECUL precum și EXERCIȚIILE
FIZICE.
 Compune singur în 1844 o sută de cântece pe care le publică
sub titlul „Hundert Ballieder”, cele o sută de cântece ale
mingii. Cântul joacă un mare rol în grădinile de copii și
Froebel trebuie lăudat pentru că a înțeles mai bine decât
oricare altul importanța lui educativă.
 „Povestirile mamei despre moară”, „Cuibul paserei”,
„Cosașul” sunt cântece cu care mama-și legăna pruncul. Alte
cântece în cor pentru copiii ce știu să meargă, pe care le cântă
atunci când încep primele jocuri gimnastice sunt: „Țăranul”,
„Premianții”, „Porumbarul”, etc.
 Fără indoială că toate aceste genuri de activități, specifice
primei copilării, constituiau un conținut bogat pentru grădinile
de copii, oferind totodată, o tehnică metodică armonios
construită pe o bază psihologică.
 LUCRĂRI FROEBELIENE
 În 1820, Fröbel a publicat prima dintre cele cinci broșuri Keilhau, Un unser
deutsches Volk -"Pentru poporul nostru german". Celelalte patru au fost
publicate între atunci și 1823;
 1821 „ Principiile, mijloacele și viața interioară a institutului din Keilhau”;
 1822 „Asupra educației germane” studiu continuat în 1823;
 1826 „ Educația omului” cea mai importantă lucrare;
 1826 publică reviste printre care și „Ziarul educației familiare”;
 1834 ” Cântec de masă” ;
 În 1836 a apărut opera sa Erneuerung des Lebens erfordert das neue Jahr 1836 –
„Anul Nou 1836 cere pentru reînnoirea vieții”;
 1838 până în 1840 a publicat, de asemenea, revista Ein Sonntagsblatt für
Gleichgesinnte –„O hârtie de duminică pentru cei ce se gândeau la fel”.
 1840 „Pedagogic de grădinițe” ;
 1837-1840 „ Veniți să trăim pentru copii noștri” în care prezintă numeroase
articole unde îndemna la realizarea unei educații preșcolare;
 Compune singur în 1844 o sută de cântece pe care le publică sub titlul „Hundert
Ballieder”, cele o sută de cântece ale mingii;
 1862 „Autobiografia”.
 EDUCAȚIA OMULUI
 În 1826 a publicat principala sa lucrare scrisă, Die Menschenerziehung -
"Educația omului". Câteva extrase din celebra sa lucrare:
 „Școala are ca finalitate să facă cunoscută copiilor esența, interiorul
lucrurilor și raporturile dintre lucruri, raportul lor cu omul, cu
școlarul, pentru a le arăta principiul existenței tuturor lucrurilor și
raportul lor cu Dumnezeu. Scopul învățământului este de a raporta
la Dumnezeu unitatea și diversele stări ale tuturor lucrurilor, pentru
ca omul să poată acționa în viață. Calea prin care se poate realiza
acest scop este învățământul sau instrucția”.
 „Copilul trebuie să fie inițiat de timpuriu în cunoașterea naturii, nu
numai în ceea ce privește formele sale de manifestare, ci în maniera
în care spiritul divin trăiește în natură și planează deasupra ei...
Trebuie ca părinții și institutorii să nu lase să treacă o soptămână
fără să ducă în natură pe școlari... determinându-i să observe și să
admire bogățiile variate pe care le etalează în fața ochilor noștri
natura în fiecare anotimp”.
 CONCLUZII
Grădina de copii în zilele noastre e supusă prea mult rutinei
procedeelor tradiționale, organizația lor constituie un fel de
scolasticism sau conservatorism îndărătnic, de copiști orbi,
repetând superstițioși aceleași exerciții. Ei consideră un
sacrilegiu de a aduce o schimbare cât de mică practicilor
cunoscute. Pentru a le reforma și îmbunătăți este suficient de a
confrunta procedeurile lor cu adevăratele principii ale
educației, așa cum le concepe Froebel și care, în cea mai mare
parte, merită a-și lua locul în o pedagogie definitivă. Aceste
principii sunt:
 Copilul repetă istoria rasei și recapitulează treptele succesive
ale mersului dezvoltării omenirii;
 Sensibilitatea și instinctul sunt izvorul inteligenței și voinței;
 Trebuie respectată spontaneitatea și activitatea personală a
copilului care trebuie să fie un producător, un creator și care în
jocuri manifestă o inițiativă aproape divină;
 Copilul trebuie sa fie tratat copil, trebuie puse în activitate
organele primitive ale spiritului său și nu-l vom supune în chip
prematur regulilor potrivite adulților;
 Noi trebuie să trăim cu copiii și pentru copii, educația copiilor
care interesează mai mult statul e aceea care se referă la cămin,
biserică, într-un cuvânt la civilizație;
 Trebuie să avem credință, nu într-o metodologie produsă
savant, care analizează fără încetare și caută necontenit o
explicație, dar în resursele spontane ale intuiției naturale;
 Trebuie să punem sănătatea pe primul plan al preocupărilor
noastre. Sănătatea este condiția, baza tuturor celorlalte și în
aceasta Froebel este steaua de dimineață a igienii moderne;
 Prin mijloacele pe care le-a
întrebuințat Froebel se consideră
mai presus scopul ce se
urmărește, și care era conform cu
adevăratul ideal al educației, dacă
este adevărat că educația care are
înainte de toate grija, nu de a
grămădi cunoștințe în spiritul
copilului, dar de a forma acest
spirit exercitându-se facultățile
lui, forțele lui de viață și-n chip
deosebit atenția și imaginația.
Prin aceasta, dulcele Froebel,
duiosul prieten al copiilor,
presupunând că ingeniosul său
material de învățământ
„darurile”, va fi zadarnic și
trecător, va trăi și merită să
trăiască etern în memoria
tuturor.
 BIBLIOGRAFIE
• 1. CUCOȘ, CONSTANTIN. (2017). ISTORIA PEDAGOGIEI . Iași:
Editura Polirom

• 2. STANCIU, ION.GH. (1977). O ISTORIE A PEDAGOGIEI

UNIVERSALE ȘI ROMÂNEȘTI până la 1900. București: Editura Didactică
și Pedagogică

• 3. ION, GH. (1991). ISTORIA PEDAGOGIEI- Manual pentru clasa a XII-

a, Școli normale. București : Editura Didactică și Pedagogică

• 5. COMPAYR, GABRIEL. (1921). FROEBEL și GRĂDINILE DE COPII.

București : Editura Librăriei H. Steinberg & Fiu

• 6. FLORENTIN, I.P. (1887). EDUCAȚIUNEA FROEBELIANĂ. Iași :

Editura Librăriei Școalelor Frații Șaraga
FLORENTINA MOCĂNIȚĂ
ALINA
NICOLETA VIORICA
ELENA
PĂUN
NACU