CENTRU DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI

FARMACOLOGIE ”RAISA PACALO”

STUDIU INDIVIDUAL LA TIC , NR. 2

GRUPA 102
MORARAS NATALIA
 MEDICINA ÎN GRECIA ANTICĂ.
ȘTIINȚELE MEDICALE ÎN GRECIA
ANTICĂ. HIPOCRATE ȘI CONCEPȚIA
HIPOCRATICĂ

Colegiul de medicină și farmacie ”Raisa Pacalo”

Proiect la istoria medicinei
Grupa: 102
Moraraș Natalia
Medicina greciei antice
se referă la acea parte a
istoriei medicinei din
perioada cuprinsă de la
începutul secolului al
VIII-lea î.Hr.[1], până la
jumătatea seciolului al
II-lea d.Hr. pe teritoriul
Greciei anticei sau
coloniilor grecești. La
aceasta, adăugăm și
perioada elenistică și cea
a stăpânirii romane.
PERIOADELE MEDICINEI ÎN GRECIA ANTICĂ
SUNT:
 Medicina influențată de religie (secolul al VIII-lea - sec.
al VII-lea (î.Hr.): se manifestă și filozofii presocratici;
 Perioada
hipocratică (sec. V - sec. IV): dominată de
Hippocrate și discipolii săi, medicina rațională;
 Perioadaelenistică (300 - 50 î.Hr.): în care Alexandria
este principalul focar de cultură și civilizație
(Herophilos, Erasistrate);
 Perioadagreco-romană (50 î.Hr. - 395 d.Hr.): apare și
evoluează medicina romană (Galenus, Dioscoride).
 Hipocrate sau Hippocrates din Kos (n. 460 î.e.n., Kos,
Grecia – d. 370 î.e.n., Larisa, Grecia) a fost cel mai
vestit medic al Greciei antice. Este considerat
„părintele medicinei”[1] ca recunoaștere a
contribuțiilor sale de durată la domeniu ca
fondator al Școlii Hipocratice de Medicină. Această
școală intelectuală a revoluționat medicina Greciei
antice, fixând-o ca o disciplină distinctă de alte
domenii cu care a fost asociată în mod traidițional
(teurgie și filozofie), așadar stabilind medicina ca
profesie.[2][3]. Numele lui este legat de
Jurământul lui Hipocrat, un adevărat codice moral
al unui medic în exercitarea profesiunii sale,
jurământ prestat și în zilele noastre în multe
universități de către absolvenții facultăților de
medicină.
TEORIA HIPOCRATICĂ

I se atribuie lui Hippocrate faptul de a fi prima persoană

care a crezut că bolile au cauze naturale, ce nu țin de
superstiții și zei. Discipolii lui Pitagora au pus pe seama lui
Hippocrate alierea filosofiei și medicinei. A separat
disciplina medicinei de religie, crezând și susținând că boala
nu este o pedeapsă dată de zei, ci mai degrabă produsul unor
factori de mediu, a dietei și a obiceiurilor de viață. Într-
adevăr, nu există nici o singură mențiune cu privire la vreo
boală mistică în Corpusul hipocratic. În orice caz,
Hippocrate a lucrat cu multe convingeri care s-au pe bazat pe
ceea astăzi este cunoscută drept fiziologie și anatomie
incorectă, cum este umorismul(d).
  Criza

Un alt concept important din medicina hipocratică a

fost cel de criză, un punct al evoluției bolii în care fie
boala va începe să triumfe și pacientul va ceda în fața
morții, sau se va întâmpla opusul și procesele
naturale îl vor face pe pacient să-și revină. După o
criză, ar putea urma o recidivare, iar apoi o altă criză
decisivă. Potrivit acestei doctrine, crizele tind să aibă
loc în zile critice, despre care se credea că sunt o
perioadă determinată de după contractarea bolii. Dacă
o criză a avut loc într-o zi aflată departe de o zi
critică, o recidivare poate fi așteptată. Galen credea că
această idee provine de la Hippocrate, deși este posibil
să-l fi precedat.
 Medicina hipocratică a fost modestă și pasivă. Abordarea
terapeutică se baza pe „puterae vindecătoare a naturii”
(„vis medicatrix naturae” în latină). Potrivit acestei
doctrine, corpul conține în el însuși puterea de a
reechilibra cele patru umoruri(d) și de a se vindeca
(physis). Terapia hipocratică s-a concentrat pur și simplu
pe ușurarea acestui proces natural. În acest scop,
Hippocrate credea că „odihna și imobilizarea [sunt] de o
importanță capitală.” În general, medicina hipocratică era
foarte amabilă cu pacientul; tratamentul era blând și punea
accent pe faptul ca pacientul să rămână curat și steril. De
exemplu, numai apa curată sau vinul erau folosite pentru
răni, deși tratamentul „uscat” era preferabil. Uneori erau
întrebuințate balsamuri liniștitoare.
CONTRIBUȚII DIRECTE LA MEDICINĂ
A LUI HIPOCRATE
 Hippocrate și urmăritorii săi au fost primii
care au descris multe boli și condiții
medicale. Este considerat cel care a
realizat prima descriere a degetelor în
sticlă de ceas(d), un semn important de
diagnostic al unei boli cronice a plămânilor,
anume cancerul pulmonar și boala cardiacă
cianotică. Din acest motiv, degetele în sticlă
de ceas sunt uneori numite „degete
hipocratice”. Hippocrate a fost de asemenea
primul medic care a descris fața
hipocratică(d) în Prognoză. Shakespeare
face aluzie foarte bună la această
descriere când scrie despre moartea lui
Falstaff în Actul II, Scena iii din Henric V.
 Hippocrate a început să categorizeze bolile în
acute, cronice, endemice și epidemice, și să
utilizeze termeni precum „exacerbare,
recidivare, rezoluție, criză, paroxism, culme și
convalescență.” altă contribuție majoră a lui
Hippocrate poate fi găsită în descrierile
simptomatologiei, descoperirile fizice,
tratamentul chirurgical și prognoza epiemei
toraice, adică supurarea căptușelii cavității
pieptului. învățăturile sale rămân relevante
pentru studenții contemporani de medicină
pulmonară și chirurgie. Hippocrate a fost
primul chirurg cardiotoracic documentat,
iar descoperirile și tehnicile sale, deși brute,
precum utilizarea țevilor de plumb pentru
eliminarea peretelui de puroi din piept, sunt
încă valabile.
MEDICINA ÎNAINTE DE HIPOCRATE
 Medicina în Grecia Antică – Îngrijiri date
unui bolnav. Detaliu de pe un lecit
aribalesc. Sec. V i.Hr. Muzeul Louvre
 Primele referințe cu privire la medicină
apar în Iliada, acolo unde sunt prezentați
doi medici, ”fiii lui Asclepios”, Mahaon și
Podaleirios. Când Menelau este rănit de
o săgeata, Mahaon îl îngrijește astfel:
”Dezvelește rana în locul unde îl lovise
arma dureroasă. Suge sângele, apoi,
după învățătură, toarnă balsamuri
calmante primite de la tatăl sau Chiron.”
ȘCOLI MEDICALE, HIPOCRATE ȘI MEDICII PUBLICI
 Cea mai importantă școală medicală
a fost, cu siguranță, la Cos, acolo
unde s-a format și Hipocrate. De
asemenea, centre de formare
medicală a existat la Cnid și la
Crotona. La Cos, de exemplu, familia
”Ascepiazilor” își transmiteau din
tată în fiu cunoștințele dobândite și
nu refuzau să le împărtășească și
elevilor străini.
PROIECT REALIZAT DE
NATALIA MORARAȘ