Profesor: Cuhal Liliana • Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (în româna moldovenească cu alfabet chirilic, Република Советикэ Сочиалистэ Молдовеняскэ, în rusă Молда́вская Сове́тская Социалисти́ческая Респу́блика; abreviată RSS Moldovenească sau RSSM) a fost o republică constituentă a Uniunii Sovietice din 2 august 1940[1] până în 1991. • Din primele zile de după evenimentele dramatice, cruciale de la 28 iunie 1940 împuternicirile organelor legislative şi executive ale R.A.S.S.M. au fost extinse provizoriu şi asupra raioanelor din dreapta Nistrului. Au fost alese 1,1 mii de comitete executive săteşti şi 25 orăşenești. Competența Comitetului Regional al Partidului Republicii Moldova (bolșevici) din Ucraina, a Consiliului Suprem al RASSM, al RSSM se extindeau temporar și asupra Moldovei din partea dreaptă a Nistrului. • Sub influenţa noilor autorităţi luase început în rîndul populaţiei moldoveneşti şi grupurilor etnice minoritare, atît din stînga, cît şi dreapta Nistrului, mişcarea de autodeterminare naţională, care solicita crearea formaţiunii statale de un nivel mai înalt decât R.A.S.S.M. • Pornind de la această stare de spirit a populaţiei organele puterii supreme ale R.A.S.S.M. s-au adresat instanţelor superioare ale U.R.S.S. cu demersul de a forma Republica Moldovenească unională. Problema a fost inclusă pe ordinea de zi a celei de a VII-a sesiuni a Consiliului Suprem al U.R.S.S. din 2 august 1940 la care a fost invitată şi delegaţia moldovenească. Drept urmare la 2 august 1940 Sovietul Suprem al U.R.S.S. a decis formarea R.S.S. Moldoveneşti în calitate de subiect naţional statal al Uniunii Federale. • Însă principiile democratice de egalitate nici pe departe nu au fost respectate de autorităţile unionale. În componenţa R.S.S. Moldoveneşti au fost incluse doar 6 judeţe ale fostei Basarabii şi numai 6 raioane ale fostei R.A.S.S.M. Astfel spaţiul Moldovei istorice, judeţele Cetatea Albă, Ismail, Bolgrad şi Hotin au fost în mod arbitrar atribuite R.S.S. Ucrainene. De asemenea, regimul totalitar stalinist a declanşat represalii împotriva populaţiei paşnice. Fiind învinuiţi ca duşmani ai poporului, mii de oameni de diferite naţionalităţi au fost expropriaţi, supuşi represiunilor şi în iunie 1941 deportaţi în Siberia. • Potrivit cercetărilor istoricului rus Nikolai Teodorovici Bugai, de la Universitatea din Moscova, care în anii 1992-1993 a avut acces la arhiva NKVD-MVD-KGB și la corespondența între Stalin și miniștrii săi, îndeobște Kruglov[5], între iulie 1940 și decembrie 1953, un număr de 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940: români, ruși albi (antibolșevici), refugiați care fugiseră din URSS, minorități religioase, dintre care 47.000 mai erau incă în viață, în locurile de deportare, în 1954. Aceasta reprezintă o medie de 90 de persoane pe zi sau 2700 pe lună, dar practic deportările se efectuau în valuri, în funcție de disponibilitatea materialului feroviar și rutier. • Colectivizarea a fost pusă în aplicare între 1949 și 1950, deși încercări au fost efectuate mai devreme încă din 1946. În acest timp, o foamete de mare amploare s-a produs: unele surse dau un minim de 115.000 de oameni care au murit de foame și boli între decembrie 1946 și august 1947, alții pun cifra la 216.000, la aceștia se mai adaugă alți 350.000 care au fost afectați de malnutriție, dar care au supraviețuit. • Consecinţele social-economice şi politice ale constituirii R.S.S.M. • În pofida abaterilor de la normalitate autodeterminarea naţional-statală sub formă de republică unională a permis desfăşurarea unor profunde schimbări socio- economice, politice şi culturale. În plan politic aceste schimbări au însemnat: adoptarea Constituţiei, care a legiferat procesul de constituire a organelor legislative, executive şi judecătoreşti. Au fost fixate drepturile şi libertăţile cetăţenilor, care însă în condiţiile regimului stalinist au rămas, în mare măsură, pe hârtie. Toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate, studii, origine socială şi de avere obţinuseră dreptul de a alege şi a fi ales, începînd cu vîrsta de 18 ani. Alegerile însă aveau în condiţiile regimului totalitar un caracter formal, erau petrecute nedemocratic şi nu reprezentau voinţa reală a poporului. • A fost lichidat şomajul. Asistenţa medicală şi tratamentul devin gratuite. • Viaţa socio-politică din Moldova în anii 1944– 1953 • După eliberarea în 1944 a R.S.S.M., iniţial, la Soroca, apoi la Chişinău, s-au stabilit organele puterii sovietice, revenite după evacuațiune. A rămas însă în vigoare reîmpărţirea teritorial- administrativă din 1940 care a încălcat principiul unităţii administrative a fostei provincii Basarabia. Teritoriul R.S.S. Moldoveneşti s-a redus la 33,7 mii km². Deşi au fost multe adresări ale cetăţenilor de diferite naţionalităţi către I. Stalin de a păstra judeţele Cetatea Albă, Ismail, Belgrad şi Hotin în componenţa R.S.S. Moldoveneşti, organele puterii unionale au rămas neînduplecate. • Consolidarea puterii republicane la toate nivelurile s-a produs în urma alegerilor în Sovietul Suprem al R.S.S.M. (1947) şi consiliile puterii locale. Însă majoritatea conducătorilor din comitetele executive raionale şi judeţene erau trimişi din alte republici. Ei aveau o anumită experienţă de muncă în Soviete, însă nu cunoşteau limba, tradiţiile, datinile populaţiei locale. • În condiţiile regimului stalinist s-au manifestat acţiuni de violare şi de lipsire de drepturi politice a unor pături sociale, ceea ce venea în contradicţie cu principiile declarate în Constituţiile unională şi cea republicană. În scopul de a „convinge" ţărănimea să se înscrie în colhozuri în iulie 1949 au fost deportaţi peste 11 mii de familii ale aşa-zişilor chiaburi, moşieri şi comercianţi. Arestările s-au făcut noaptea, oamenii au fost duşi în mărfare în Siberia, Kazahstan etc., iar averea lor a fost confiscată. • • După moartea în 1953 a lui I. Stalin au fost întreprinse măsuri pentru liberalizarea societăţii şi afirmarea legalităţii. Mai eficient s-a desfăşurat această activitate după Congresul al XX-lea al P.C.U.S. care a condamnat cultul personalităţii lui I. Stalin şi a îndepărtat de la cîrma partidului şi a statului cele mai odioase figuri politice. Însă esenţa totalitară a regimului existent nu s-a schimbat şi exprimarea liberă a dezacordului cu măsurile întreprinse de Guvern era şi în continuare evidentă. • Începând cu regimul lui Hrușciov, succesorul lui Stalin, supraviețuitorii din Gulag și lagărele de deportați au primit permisiunea să se întoarcă în Moldova. Îmbunătățirea relațiilor politice a încheiat și perioada de putere absolută a NKVD, iar economia planificată centralizat a dus la dezvoltarea în domenii precum educația, știința și tehnologia, sănătatea, și industria (cu excepția domeniilor care au fost considerate sensibile politic, cum ar fi genetica sau istoria). Viaţa politică din Moldova în „epoca brejnevistă" • Dezvoltarea statalităţii moldoveneşti în perioada poststalinistă şi-a schimbat direcţia într-o anumită măsură, cresc împuternicirile organelor republicane a puterii de stat, se lărgeşte componenţa socială implicată în conducerea statului, creşte ponderea moldovenilor în componenţa aparatului de stat. Însă controlul eficient al centrului unional asupra tuturor domeniilor vieţii sociopolitice a republicii s-a păstrat. Limba rusă a rămas şi în continuare unica limbă a aparatului de stat, jucînd, de fapt, rolul de limbă de stat în R.S.S.M., cu toate că formal limbile rusă şi moldovenească se considerau egale. • Sfîrşitul anilor '60 – în anii '70, aşa-numita „epocă a stagnării" e legată în republica noastră de numele lui I. Bodiul, regimul politic a cunoscut unele tendinţe neostaliniste: lupta cu naţionalismul inexistent, continuarea politicii de rusificare a moldovenilor sub steagul „internaţionalismului proletar", lupta cu orice manifestare a gîndirii care venea în contradicţie cu dogmele oficiale. Însă totodată datorită creşterii generale a nivelului de cultură şi instruire a populaţiei, apariţia intelectualităţii moldoveneşti, aceasta a fost o perioadă de trezire a conştiinţei cetăţeneşti şi naţionale a moldovenilor şi a altor grupuri etnice conlocuitoare, a necesităţii unei dezvoltări independente a republicii faţă de centrul federal. Circa 52% din deputaţii Sovietului Suprem erau muncitori şi ţărani, restul fiind reprezentanţi ai celorlalte pături sociale. Componenţa naţională a deputaţilor din forul legislativ corespundea componenţei naţionale a populaţiei republicii. • Un eveniment însemnat în viaţa politică a Moldovei a fost adoptarea la 15 aprilie 1978 a Constituţiei R.S.S.M. Pentru cetăţenii R.S.S.M. erau declarate şi garantate drepturile şi libertăţile omului. Constituţia garanta inviolabilitatea persoanei. Şi dacă drepturile socio-economice ale oamenilor erau cu stricteţe respectate, cele politice erau, în mare măsură, declarative, deoarece lipsea în societate orice formă de pluralism politic şi ideologic. În Legea Fundamentală a fost fixată hegemonia deplină a Partidului Comunist în viaţa societăţii. Acesta constituia nucleul sistemului politic şi al organizaţiilor statale şi obşteşti. Apariţia şi activitatea oricărei alte organizaţii politice în acele condiţii era absolut imposibilă. Perestroika și drumul spre ieșirea din Uniunea Sovietică: 1985–91 • Deși Brejnev și alti primi-secretari ai URSS au avut parțial succes în suprimarea naționalismului existent în RSSM, regimul lui Mihail Gorbaciov a facilitat renaștere naționalismului în regiune. Politicile sale glasnost și perestroika au creat condițiile pentru exprimarea deschisă a sentimentelor naționale și au dat posibilitatea republicilor sovietice de a face reforme, independent de guvernul central. • Drumul RSSM către independența față de URSS a fost marcat de manifestări ale civilor, conservatoarii din est (în special de la Tiraspol), precum și activiști ai Partidului Comunist din Chișinău care au vrut să mențină MSSR în Uniunea Sovietică. Principalul succes al mișcării naționaliste între 1988 și 1989 a fost adoptarea la 31 august 1991 de către Sovietului Suprem al RSS Moldova a limbii moldovenești ca limbă oficială, iar în declarația de preambul unitatea lingvistică moldo-română, și întoarcerea la alfabetul latin pre-sovietic. În 1990, când a devenit clar faptul că Moldova în cele din urmă va de veni independentă, un grup de activiști pro-URSS din Transnistria au proclamat Republica Sovietică Socialistă Nistreană Moldovenească cu capitala la Tiraspol, care, după dizolvarea URSS, a fost redenumită în Republica Nistreană Moldovenească.