Evoluţia vieţii politice în RSSM

1944-1991

A elaborat: Ţurcanu Mihai

Profesor: Cuhal Liliana
• Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească (în româna moldovenească cu alfabet
chirilic, Република Советикэ Сочиалистэ
Молдовеняскэ, în rusă Молда́вская Сове́тская
Социалисти́ческая Респу́блика; abreviată RSS
Moldovenească sau RSSM) a fost o republică
constituentă a Uniunii Sovietice din 2
august 1940[1] până în 1991.
• Din primele zile de după evenimentele dramatice,
cruciale de la 28 iunie 1940 împuternicirile organelor
legislative şi executive ale R.A.S.S.M. au fost extinse
provizoriu şi asupra raioanelor din dreapta Nistrului.
Au fost alese 1,1 mii de comitete executive săteşti şi
25 orăşenești. Competența Comitetului Regional al
Partidului Republicii Moldova (bolșevici) din Ucraina, a
Consiliului Suprem al RASSM, al RSSM se extindeau
temporar și asupra Moldovei din partea dreaptă a
Nistrului.
• Sub influenţa noilor autorităţi luase început în
rîndul populaţiei moldoveneşti şi grupurilor etnice
minoritare, atît din stînga, cît şi dreapta Nistrului,
mişcarea de autodeterminare naţională, care
solicita crearea formaţiunii statale de un nivel mai
înalt decât R.A.S.S.M.
• Pornind de la această stare de spirit a populaţiei
organele puterii supreme ale R.A.S.S.M. s-au
adresat instanţelor superioare ale U.R.S.S. cu
demersul de a forma Republica Moldovenească
unională. Problema a fost inclusă pe ordinea de zi
a celei de a VII-a sesiuni a Consiliului Suprem al
U.R.S.S. din 2 august 1940 la care a fost invitată
şi delegaţia moldovenească. Drept urmare la 2
august 1940 Sovietul Suprem al U.R.S.S. a decis
formarea R.S.S. Moldoveneşti în calitate de
subiect naţional statal al Uniunii Federale.
• Însă principiile democratice de egalitate nici
pe departe nu au fost respectate de
autorităţile unionale. În componenţa R.S.S.
Moldoveneşti au fost incluse doar 6 judeţe
ale fostei Basarabii şi numai 6 raioane ale
fostei R.A.S.S.M. Astfel spaţiul Moldovei
istorice, judeţele Cetatea Albă, Ismail,
Bolgrad şi Hotin au fost în mod arbitrar
atribuite R.S.S. Ucrainene. De asemenea,
regimul totalitar stalinist a declanşat represalii
împotriva populaţiei paşnice. Fiind învinuiţi ca
duşmani ai poporului, mii de oameni de
diferite naţionalităţi au fost expropriaţi, supuşi
represiunilor şi în iunie 1941 deportaţi în
Siberia.
• Potrivit cercetărilor istoricului rus Nikolai Teodorovici Bugai, de
la Universitatea din Moscova, care în anii 1992-1993 a avut
acces la arhiva NKVD-MVD-KGB și la corespondența
între Stalin și miniștrii săi, îndeobște Kruglov[5], între iulie 1940
și decembrie 1953, un număr de 332.500 de persoane au fost
deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940: români, ruși
albi (antibolșevici), refugiați care fugiseră din URSS, minorități
religioase, dintre care 47.000 mai erau incă în viață, în locurile
de deportare, în 1954. Aceasta reprezintă o medie de 90 de
persoane pe zi sau 2700 pe lună, dar practic deportările se
efectuau în valuri, în funcție de disponibilitatea materialului
feroviar și rutier.
• Colectivizarea a fost pusă în aplicare între 1949 și 1950, deși
încercări au fost efectuate mai devreme încă din 1946. În
acest timp, o foamete de mare amploare s-a produs: unele
surse dau un minim de 115.000 de oameni care au murit de
foame și boli între decembrie 1946 și august 1947, alții pun
cifra la 216.000, la aceștia se mai adaugă alți 350.000 care au
fost afectați de malnutriție, dar care au supraviețuit.
• Consecinţele social-economice şi politice ale
constituirii R.S.S.M.
• În pofida abaterilor de la normalitate autodeterminarea
naţional-statală sub formă de republică unională a
permis desfăşurarea unor profunde schimbări socio-
economice, politice şi culturale. În plan politic aceste
schimbări au însemnat: adoptarea Constituţiei, care a
legiferat procesul de constituire a organelor legislative,
executive şi judecătoreşti. Au fost fixate drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, care însă în condiţiile regimului
stalinist au rămas, în mare măsură, pe hârtie. Toţi
cetăţenii, indiferent de naţionalitate, studii, origine
socială şi de avere obţinuseră dreptul de a alege şi a fi
ales, începînd cu vîrsta de 18 ani. Alegerile însă aveau
în condiţiile regimului totalitar un caracter formal, erau
petrecute nedemocratic şi nu reprezentau voinţa reală
a poporului.
• A fost lichidat şomajul. Asistenţa medicală şi
tratamentul devin gratuite.
• Viaţa socio-politică din Moldova în anii 1944–
1953
• După eliberarea în 1944 a R.S.S.M., iniţial, la
Soroca, apoi la Chişinău, s-au stabilit organele
puterii sovietice, revenite după evacuațiune. A
rămas însă în vigoare reîmpărţirea teritorial-
administrativă din 1940 care a încălcat principiul
unităţii administrative a fostei provincii Basarabia.
Teritoriul R.S.S. Moldoveneşti s-a redus la 33,7 mii
km². Deşi au fost multe adresări ale cetăţenilor de
diferite naţionalităţi către I. Stalin de a păstra
judeţele Cetatea Albă, Ismail, Belgrad şi Hotin în
componenţa R.S.S. Moldoveneşti, organele puterii
unionale au rămas neînduplecate.
• Consolidarea puterii republicane la toate nivelurile s-a
produs în urma alegerilor în Sovietul Suprem al R.S.S.M.
(1947) şi consiliile puterii locale. Însă majoritatea
conducătorilor din comitetele executive raionale şi
judeţene erau trimişi din alte republici. Ei aveau o
anumită experienţă de muncă în Soviete, însă nu
cunoşteau limba, tradiţiile, datinile populaţiei locale.
• În condiţiile regimului stalinist s-au manifestat acţiuni de
violare şi de lipsire de drepturi politice a unor pături
sociale, ceea ce venea în contradicţie cu principiile
declarate în Constituţiile unională şi cea republicană. În
scopul de a „convinge" ţărănimea să se înscrie în
colhozuri în iulie 1949 au fost deportaţi peste 11 mii de
familii ale aşa-zişilor chiaburi, moşieri şi comercianţi.
Arestările s-au făcut noaptea, oamenii au fost duşi în
mărfare în Siberia, Kazahstan etc., iar averea lor a fost
confiscată.
•
• După moartea în 1953 a lui I. Stalin au fost întreprinse măsuri pentru
liberalizarea societăţii şi afirmarea legalităţii. Mai eficient s-a desfăşurat
această activitate după Congresul al XX-lea al P.C.U.S. care a
condamnat cultul personalităţii lui I. Stalin şi a îndepărtat de la cîrma
partidului şi a statului cele mai odioase figuri politice. Însă esenţa
totalitară a regimului existent nu s-a schimbat şi exprimarea liberă a
dezacordului cu măsurile întreprinse de Guvern era şi în continuare
evidentă.
• Începând cu regimul lui Hrușciov, succesorul lui Stalin, supraviețuitorii
din Gulag și lagărele de deportați au primit permisiunea să se întoarcă
în Moldova. Îmbunătățirea relațiilor politice a încheiat și perioada de
putere absolută a NKVD, iar economia planificată centralizat a dus la
dezvoltarea în domenii precum educația, știința și tehnologia,
sănătatea, și industria (cu excepția domeniilor care au fost considerate
sensibile politic, cum ar fi genetica sau istoria).
Viaţa politică din Moldova în „epoca
brejnevistă"
• Dezvoltarea statalităţii moldoveneşti în perioada
poststalinistă şi-a schimbat direcţia într-o anumită
măsură, cresc împuternicirile organelor republicane a
puterii de stat, se lărgeşte componenţa socială
implicată în conducerea statului, creşte ponderea
moldovenilor în componenţa aparatului de stat. Însă
controlul eficient al centrului unional asupra tuturor
domeniilor vieţii sociopolitice a republicii s-a păstrat.
Limba rusă a rămas şi în continuare unica limbă a
aparatului de stat, jucînd, de fapt, rolul de limbă de
stat în R.S.S.M., cu toate că formal limbile rusă şi
moldovenească se considerau egale.
• Sfîrşitul anilor '60 – în anii '70, aşa-numita „epocă a
stagnării" e legată în republica noastră de numele lui I.
Bodiul, regimul politic a cunoscut unele tendinţe
neostaliniste: lupta cu naţionalismul inexistent,
continuarea politicii de rusificare a moldovenilor sub
steagul „internaţionalismului proletar", lupta cu orice
manifestare a gîndirii care venea în contradicţie cu
dogmele oficiale. Însă totodată datorită creşterii
generale a nivelului de cultură şi instruire a populaţiei,
apariţia intelectualităţii moldoveneşti, aceasta a fost o
perioadă de trezire a conştiinţei cetăţeneşti şi
naţionale a moldovenilor şi a altor grupuri etnice
conlocuitoare, a necesităţii unei dezvoltări
independente a republicii faţă de centrul federal. Circa
52% din deputaţii Sovietului Suprem erau muncitori şi
ţărani, restul fiind reprezentanţi ai celorlalte pături
sociale. Componenţa naţională a deputaţilor din forul
legislativ corespundea componenţei naţionale a
populaţiei republicii.
• Un eveniment însemnat în viaţa politică a
Moldovei a fost adoptarea la 15 aprilie 1978 a
Constituţiei R.S.S.M. Pentru cetăţenii R.S.S.M.
erau declarate şi garantate drepturile şi libertăţile
omului. Constituţia garanta inviolabilitatea
persoanei. Şi dacă drepturile socio-economice ale
oamenilor erau cu stricteţe respectate, cele
politice erau, în mare măsură, declarative,
deoarece lipsea în societate orice formă de
pluralism politic şi ideologic. În Legea
Fundamentală a fost fixată hegemonia deplină a
Partidului Comunist în viaţa societăţii. Acesta
constituia nucleul sistemului politic şi al
organizaţiilor statale şi obşteşti. Apariţia şi
activitatea oricărei alte organizaţii politice în acele
condiţii era absolut imposibilă.
 Perestroika și drumul spre ieșirea
din Uniunea Sovietică: 1985–91
• Deși Brejnev și alti primi-secretari ai URSS au avut parțial succes în
suprimarea naționalismului existent în RSSM, regimul lui Mihail Gorbaciov a
facilitat renaștere naționalismului în regiune. Politicile
sale glasnost și perestroika au creat condițiile pentru exprimarea deschisă a
sentimentelor naționale și au dat posibilitatea republicilor sovietice de a face
reforme, independent de guvernul central.
• Drumul RSSM către independența față de URSS a fost marcat de manifestări
ale civilor, conservatoarii din est (în special de la Tiraspol), precum și activiști
ai Partidului Comunist din Chișinău care au vrut să mențină MSSR în Uniunea
Sovietică. Principalul succes al mișcării naționaliste între 1988 și 1989 a fost
adoptarea la 31 august 1991 de către Sovietului Suprem al RSS Moldova a
limbii moldovenești ca limbă oficială, iar în declarația de preambul unitatea
lingvistică moldo-română, și întoarcerea la alfabetul latin pre-sovietic. În 1990,
când a devenit clar faptul că Moldova în cele din urmă va de veni
independentă, un grup de activiști pro-URSS din Transnistria au proclamat
Republica Sovietică Socialistă Nistreană Moldovenească cu capitala
la Tiraspol, care, după dizolvarea URSS, a fost redenumită în Republica
Nistreană Moldovenească.