Sunteți pe pagina 1din 58

KINETOTERAPIA ÎN

GERIATRIE ŞI APLICAŢII
PRACTICE ÎN CENTRE
DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

CURS 10-11
CURS 10-11

 10. AFECŢIUNI CARDIO-VASCULARE


FRECVENTE LA VÂRSTA A III-A
 10.1. Afecțiuni cardiovasculare la persoanele în vârstă
 10.2.Simptomele bolilor de inimă
 10.3. Cauzele bolilor de inimă
 10.4.Evaluarea capacității de efort la un
cardiac
 10.5. Afecțiuni cardiovasculare
 10.5.1. Hipertensiunea arterială (HTA)
 10.5.2. Hipotensiunea arterială
 10.5.3. Tahicardia
 10.5.4. Bradicardia
 10.5.5. Infarctul miocardic
 11.1. Insuficiența cardiacă
 11.2. Cardiopatia ischemică
 11.3.Angina pectorală
 11.4. Cardiopatia ischemică silențioasă
 11.4.1. Cardiopatia ischemică restrictivă
 11.4.2. Cardiopatia ischemică dilatativă
 11.5. Sindroame valvulare
 11.5.1. Stenoza aortică
 11.5.2. Stenoza mitrală
 11.5.3. Insuficiența aortică
 11.5.4. Insuficiența mitrală
 11.6. Afecțiuni venoase
 11.6.1. Tromboflebitele
 11.6.2. Insuficiența venoasă cronică
 11.6.3. Varicele
 11.7. Transplantul cardiac
 11.8. Rolul kinetoterapiei în
ameliorarea afecţiunilor cardio-
vasculare la vârsta aIII-a
Introducere
 Generic se referă la orice boală care afectează sistemul
cardiovascular, care implică inima și vasele sangvine
(arterele și venele).
 Afecțiunile cardiovasculare devin frecvente datorită
factorilor de risc specifici vârstei și informațiilor genetice.
 Vârsta – un factor de risc pentru apariția bolilor
cardiovasculare:
 crește nivelul colesterorului seric,
 apar modificări ale proprietăților mecanice și structurale ale
peretelui vascular,
 pierderea elasticității arteriale duce la apariția boli coronaniene.
 Cunoașterea cauzelor de apariție a afecțiunilor
cardiovasculare specifice vârstei și a măsurilor de
profilaxie pot limita apariția sau să încetinească
agravarea unor afecțiuni cardiovasculare.
 Deficienţele cele mai frecvent întâlnite la
persoanele de vârsta a III-a sunt:
 hipertensiunea arterială (HTA), hipotensiunea arterială,
tahicardia, bradicardia, infarctul miocardic,
 insuficiența cardiacă, cardiopatia ischemică, angina
pectorală,
 sindroame valvulare (stenoza aortică, stenoza mitrală,
insuficiența aortică, insuficiența mitrală),
 afecțiuni venoase (tromboflebite, insuficiență venoasă
cronică, varicele) și transplantul cardiac.
Obiectivele cursului
 Cunoaşterea noţiunilor privind
afecțiunile cardiovasculare, la
persoanele de vârsta a III-a.

 Cunoaşterea aspectelor privind


afecțiunile cardiovasculare, profilaxia şi
intervenţia kinetoterapeutică în aceste
cazuri.
10. 1. Afecțiuni cardiovasculare la
persoanele în vârstă
 Cauze de risc în apariția bolilor cardiovasculare:
 Vârsta este un factor de risc important pentru apariția
bolilor cardiovasculare (peste 60 de ani).

 Sexul diferențiază riscul bolilor de inimă, mai frecvente


la bărbați (din cauza diferenței hormonale, estrogenul la
femei are efect de protecție prin metabolizarea glucozei).

 Poluarea, expunerea pe termen lung la pulberi și alte


noxe crește riscul de arteroscleroză și boli ale inimii.
 Moștenirea genetică constituie un factor agravant în a
dezvolta o afecțiune cardiovasculară.

 Stresul este o cauză frecventă a apariției bolilor


cardiovasculare.

 Depresia prezentă la persoanele în vârstă se asociază cu


un risc crescut de deces prin boli de inimă.

 Alți factori: tabagismul, fumatul pasiv, sedentarismul,


obezitatea, alimentaţia, consumul de alcool, HTA,
diabetul zaharat, hipercolesterolemia, etc..
Tipuri de boli cardiovasculare:
 Boli cardiace coronaniene – funcționare
insuficientă a mușchiului cardiac – circulație
inadecvată a sângelui care alimenteză miocardul.
Este o boală a arterelor cauzată de acumularea de aterom în
pereții arterelor care alimentează miocardul.

 Angina pectorală – durere în piept;

 Infarctul miocardic, (atac de cord), sunt simptome și stări


cauzate de boală coronaniană.
 Cardiomiopatia – deteriorarea funcției miocardului (risc
de aritmie/moarte cardiacă subită).

 Cardiomiopatii extrinseci, boli ischemice ale inimii,


cardiomiopatia alcoolică, malformații congenitale ale
sistemului circulator, boli de nutriție care afectează
inima.

 Cardiomiopatie ischemică, hipertensivă, valvulară,


inflamatorie.

 Cardiomiopatie secundară, la o boală metabolică


sistemică, miocardiodistrofia.

 Cardiomiopatia cu dilatație
 Cardiomiopatia hipertrofică obstructivă.
 Boli vasculare:
 Anevrism, arteriopatia obliterantă a membrelor
inferioare, hipertensiune arterială pulmonară, trombo-
embolism.

 Boli cardiace ischemice – scade alimentarea cu sânge a


miocardului.

 Boli cardiace hipertensive:


 Hipertrofie ventriculară stângă

 Boală coronaniană, insuficiență cardiacă, aritmie


cardiacă.
 Boli cardiace inflamatorii – implică inflamația
miocardului și/sau ale țesuturilor care îl înconjoară.

 Endocardita – inflamația stratului interior al inimii


(endocardul). Sunt afectate valvele cardiace.

 Miocardită – inflamația miocardului.


 Valvulopatii cardiace – procese care afectează una sau mai
multe valve ale inimii: valva tricuspidă și aortică pe partea
dreaptă a inimii, valva mitrală și aortică pe partea stângă a
inimii.

Pentru înţelegerea corectă a afecţiunilor cardiovasculare în


fig. 1-3 sunt prezentate structura inimii, venele şi
arterele precum şi schema circulaţiei sângelui.
Fig. 1. Structura inimii
Fig. 2. Vene şi artere
Fig. 3. Circulaţia sângelui
10.2. Simptomele bolilor de inimă
 Anxietate intensă – în perioada dinaintea infarctului
miocardic.
 Durere în piept (angina pectorală) simptom comun al
infarctului miocardic, în cazul bolilor de inimă durerile
toratice apar sub stern către partea stângă.
 La femei senzația de arsură în piept.
 La bărbați senzație de presiune și durere în piept.
 Tuse persistentă, respirația șuierătoare pot fi simptome
ale insuficienței cardiace.
 Vertij și pierderea conștienței, tulburări severe de ritm
cardiac (aritmii) pot fi provocate de infarctul miocardic.
 Oboseala neobișnuită, frecventă în cazul femeilor.
 Starea de greață și lipsa poftei de mâncare manifestare
în perioada dinaintea unui infarct miocardic. Balonarea și
stările de greață asociate cu insuficiența cardiacă pot
interfera cu apetitul alimentar.

 Durere manifestată în alte părți ale corpului în caz de


infarct miocardic, propagare de la piept către umeri, brațe,
coate, spate, gât, maxilar sau abdomen.
 La bărbați durerea se manifestă în special la nivelul brațului stâng.
 La femei durerea se resimte la ambele brațe sau între omoplați.
 Tulburări de ritm cardiac și frecvență cardiacă asociate
cu alte simptome: slăbiciune, vertij, respirație cu dificultate
poate indica un infarct miocardic sau insuficiență cardiacă.
Aritmiile pot duce la producerea unui accident vascular
cerebral sau chiar moarte subită.
 Dispneea (oboseală, epuizare după efort minim) este un
simptom și pentru infarctul miocardic sau insuficiență
cardiacă (asociere cu dificultate în respirație și însoțită de
durere în piept).

 Transpirația rece chiar când organismul este relaxat, în


stare de repaus este simptomul cel mai comun al
infarctului miocardic.

 Inflamații la nivelul picioarelor, gleznelor, mâinilor sau a


abdomenului pot fi produse de insuficianța cardiacă prin
retenția lichidului în organism.

 Palpitații pot să apară la un efort mare, emoție, bufeu de


amgoasă - pot indica prezența unei tulburări de ritm
cardiac.
10.3. Cauzele bolilor de inimă

La adulți și vârstnici îmbolnăvirile sau


decesele datorate inimii sunt atribuite altor
cauze: HTA, arterosclerozei, sifilisului.
 Este posibil ca inima să suporte alte afecțiuni de
bază: diabetul zaharat, hipertiroidismul și alte
afecțiuni endocrine sau pulmonare.
 Alte cauze: colesterolul, alcoolul, fumatul,
monoxidul de carbon, obezitatea, stresul.
Evaluarea capacității de efort la cardiaci
 Evaluarea persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare pornind de la
evaluarea funcției cardiace în repaus necesită și testarea capacității
funcționale la efort pentru a putea urmării evoluția ulterioară cât și
pentru a putea elabora un program de recuperare adaptat
posibilităților fiecărui individ în parte.
 Metode de testare la efort:
 Pedalarea la cicloergometru sau covor rulant,
 testarea cardio-pulmonară în circuit inchis,
 testul de mers 6 minute (pentru cei cu insuficiență cardiacă).

 Testarea la efort este o metodă de diagnostic și de evaluare a


cardiopatiei ischemice dar și a altor boli cardiovasculare.
 Este obligatorie înainte de includerea bolnavilor în programe de
recuperare fizică și pentru evaluarea rezultatelor recuperatorii.
 Indicațiile efectuării testului de efort (TE):
 Măsurarea capacităţii fizice (condiția fizică);
 Depistarea unor afecțiuni la persoanele asimptomatice cu risc
coronanian crescut;
 Stabilirea unui diagnostic diferențial al durerii toracice (angină de
efort tipică, angină de repaus, durere toracică atipică);
 Stabilirea prognosticului și gravitatea bolii la anginoși și la
persoanele cu infarct miocardic acut (IMA) în antecedente;
 Indicarea/aprecierea tratamentului medical sau chirurgical al
bolii coronariene;
 Depistarea aritmiilor cauzate de efort;
 Detectarea HTA labile, aprecierea eficienței tratamentului
hipotensor;
 Evaluarea crampelor la nivelul MI care apar în cursul efortului
fizic.
Contraindicațiile efectuării TE:
 Absolute:
 IMA în primele zile;
 Angină pectorală instabilă;
 Stenoză aortică (Sao) severă și anevrismele aortei;
 Insuficiență cardiacă congestivă (ICC);
 Afecțiuni cardiace acute: miocardită, endocardită,
pericardită;
 HTA severă (peste 200/120 mm Hg în repaus);
 Aritmii cardiace severe, greu de controlat;
 Boli endocrine și metabolice decompensate;
 Stări febrile.
Contraindicaţii
 Relative:
 Bradicardie, tulburări de ritm atriale;

 Bronhopneumopatie obstructivă cronică;

 Arteriopatii periferice, flebite, insuficiență venoasă;


 Prolaps de valvă mitrală;

 Nu se efectuează proba sub efect medicamentos.


Testările se fac la valori submaximale ale efortului fizic,
sub pragul critic al consumului de O2 de la nivelul
miocardului.
Efortul fizic determină următoarele modificări fiziologice:
 Crește debitul cardiac (DC), frecvența cardiacă (FC) și tensiunea
arterială (TA);
 Vasodilatație intensă în zona musculaturii în activitate, cu
creșterea extracției de O2 și scăderea tensiunii arteriale diastolice
(TAD);
 Modificări ale debitului sanguin între diferite sectoare (4 faze):
 Faza de anticipare – de origine centrală, cu stimulare
simpatică;
 Debutul efortului – creștere bruscă a FC, a întoarcerii
venoase și a DC, scăderea rezistenței periferice;
 Faza de echilibru – realizează un VO2 constant, TA și
polipnee stabile;
 Faza de epuizare – o creștere suplimentară a FC, scăderea
volumului sistolic (VS), accentuarea polipneei și a
vasodilatației cutanate.
 FC – frecvența cardiacă – reprezintă numărul de bătăi cardiace
pe minut.
 Pentru persoanele cu vârsta peste 50 de ani (bărbați și femei) în
patologie se utilizează formula de calcul:
FC=180-vârsta.
 Frecvența cardiacă (FC) este utilizată pentru:
1. Evaluarea stării funcționale a organismului (evaluarea
prețului biologic al organismul în efectuarea unui efort). Se
urmăresc 3 parametri (indiferent de tipul probei efectuate):
 Parametrul economiei funcționale – cu cât FC este mai mică în efort se
apreciază o economie funcțională mai bună.
 Parametrul armoniei funcționale – FC și TA trebuie să se modifice în
același sens.
 Parametrul labilității funcționale – revenire după efort. Revenirea FC
înaintea TA și revenirea TAD înaintea celei sistolice constituie o
adaptare bună la efort.
2. Aprecierea capacității de efort. În baremul de examinări
cardiovasculare funcționale proba ASTRAND (efectuarea
unui efort submaximal timp de 6 minute).

 FC din minutul 6 este paramentrul de corelare cu


consumul de O2, determinare indirectă a consumului de
O2 (se folosesc nomograme speciale pentru interpretarea
rezultatelor).
 Influența efortului static asupra organismului
 Efortul static reprezintă solicitarea mecanică care are la bază
contracții statice sau izometrice, cantitatea de sânge din mușchi scade
froporțional cu intensitatea efortului.
 Creșterea efortului (la 75%) scade circulația până la ischemie
musculară (metabolismul muscular spre anaerob), rezultă o cantitate
mare de acid lactic în mușchi, iritant pentru terminațiile nervoase
senzitive, persoana acuză dureri și întrerupe efortul. La întreruperea
efortului în mușchi apare un debit mare de sânge bogat în substanțe
plastice (proteine) și ergogene (lipide, glucide).
 Prin creșterea FC și a TAS în final crește travaliul inimii,
antrenamentul static cu intensități mari este contraindicat la
persoanele în vârstă, bolnavii cardiovasculari (hipertensivi,
cerebrovasculari), persoanele cu insuficiențe cardiace și varice de grad
2 spre 3.

 În recuperarea cardiovasculară se acceptă doar contracții


izometrice localizate, segmentare, care nu solicită mult inima.
10.5. Afecțiuni cardiovasculare
 10.5.1. Hipertensiunea arterială (HTA)
 HTA este caracterizată de creșterea TA peste limita normală bazată pe media a cel
puțin două măsurători efectuate după screeningul inițial.
 Clasificarea HTA după criteriul etiologic:
 HTA esențială (primară) – cauză necunoscută;
 HTA secundară – poate avea o varietate de cauze.
 Clasificarea HTA pe criteriul cantitativ (OMS):
Tabelul 1. Tensiune arterială
TA TA TA
Optimă Normală Normal înaltă
Valoarea Sistolică <120 120-129 130-139
Valoarea Diastolică <80 80-84 85-89

Tabelul 2. Clasificare HTA (OMS)


HTA
Grad I Grad II Grad III Sistolică
(ușoară) (moderată) (severă) izolată
Valoarea 140-159 160-179 ≥180 ≥140
Sistolică
Valoarea 90-99 100-109 ≥110 ≤90
Diastolică
 Evaluarea pacientului hipertensiv:
 Istoricul HTA în familie; creșteri TA intermitente în
trecut; afecțiuni și tratamente efectuate anterior.

 Existența factorilor de risc: fumat, diabet zaharat, istoric


familial cu decese premature datorate bolilor
cardiovasculare.

 Evaluarea stilului de viață al persoanei privind: dieta,


activitatea fizică, statutul familial, profesie, nivel de
educație, etc..

 Examen fizic.

 Investigații de laborator.
 Simptome:
 HTA se poate manifesta prin simptome ca: cefalee (dureri de
cap), oboseală, acufene (țiuituri în urechi), scomatoame
(vedere cu puncte galbene), amețeli.
 Mijloace kinetoterapeutice:
 exerciții de respirație;
 exerciții de relaxare;
 scuturări ale MI și MS pasive, de către kinetoterapeut și
active;
 exerciții de trunchi circumducții);
 mobilizări active ale MI;
 Inot; mers; alergări ușoare;
 medicație beta blocante, diuretice.
 Exercițiile aerobe scad tensiune arterială în repaus cu
aproximativ 10 mm Hg, pot vindeca pacientul.
10.5.2. Hipotensiunea arterială
Medical reprezintă o valoare scăzută a tensiunii arteriale ≤90/60,
produce un flux sanguin inadecvat la inimă, creier și alte organe vitale în
special la persoanele în vârstă.
 Senzația de amețeală apare la ridicarea în picioare (ortostatism) din poziție culcată sau șezândă –
hipotensiune posturală, hipotensiune ortostatică sau hipotensiune ortostatică mediată neuronal.
 Hipotensiune posturală este imposibilitatea SN autonom (care controlează activitățile vitale involuntare –
bătăile inimii) de a reacționa la modificările bruște.
 Cauze:
 Afecțiuni la nivel hormonal: hipertiroidism, hipotiroidism, diabetul, hipoglicemia.
 Utilizarea excesivă a medicamentelor, fără prescripție medicală. Supradozajul medicamentelor
antidepresive.
 Insuficiența cardiacă, aritmiile cardiace, lărgirea sau dilatarea vaselor sanguine.
 Extenuarea datorată căldurii sau accidentul vascular datorat căldurii
 Scăderile bruște ale tensiunii pot amenința viața, hipotensiunea poate fi cauzată de: pierderile de
sânge (hemoragiile) hipotermia, hipertermia, afecțiuni miocardice care pot avea ca efect insuficiența
cardiacă, septicemia, deshidratarea severă, lipsa de răspuns la medicamente.
 Simptome:
 Amețeală, tulburări de echilibru, tulburării de vedere (încețoșată sau întunecată),
slăbiciune, fatigabilitate, tulburări cognitive, greață, disconfort la nivelul capului sau
gâtului, tegumente reci și umede, cefalee, leșin.
 Mijloace:
 Hipotensiunea arterială are tratament prin kinetoterapie: înot, masaj (MI),
antrenament de rezistență, sport terapeutic.
10.5.3. Tahicardia
Reprezintă o creștere a FC peste limita superioară a normalului - 90 de contracții
pe minut.
Simptome:
10.5.4. Bradicardia
 În evoluție are o perioadă
Reprezintă scăderea FC sub limita
prodromală, una de debut, de stare
inferioară a normalului sub 60.
și de covalescență.

 Perioada prodromală – precede cu


10.5.5. Infarctul miocardic


 Este un sindrom clinic provocat de câteva zile instalarea infractului,
necroza ischemică a unei porțiuni din accentuează intensitatea, durata și
miocard, determinată de obturarea frecvența acceselor dureroase.
bruscă a unei artere coronare.
Cauze: Uneori debutul este brusc, brutal
 În principal ateroscleroza (90-95% din în repaus sau în somn.
cazuri). În antecedente personale sau  Perioada de debut, 3-5 zile, cea mai
familiale există accidente vasculare
cerebrale, cardiopatii ischemice, arterite critică datorită mortalității mari, a
ale membrelor pelviene. complicațiilor numeroase și grave.
 Apare la bărbații trecuți de 40 de ani, de Durerea (simptomul caracteristic),
obicei sedentari, obezi, fumători înrăiți,
suprasolicitați psihic, având hipotensiunea și febra sunt
hipercolesterolemie, diabet sau HTA. semnele clinice estențiale.
Obiectivele recuperării:
 Să asigure bolnavului capacitatea de autoîngrijire;
 Independența în sensul deplasării, fără ajutor din partea altor
persoane;
 Limitarea efectelor generale ale decubitului;
 Obținerea de efecte psihologice favorabile pentru creșterea
încrederii în sine și rezolvarea problemelor complexe ale vieții.

Mijloace kinetoterapeutice:
 Mobilizări pasive:
 Mobilizări active analitice ale membrelor;
 Mers;
 Exerciții de streetching;
 Elemente din jocuri sportive;
 Exerciții la cicloergometru
 Alergare ușoară.
11.1. Insuficiența cardiacă
Reprezintă dezechilibrul între nevoile de sânge oxigenat ale organelor și
țesuturilor și eficiența cordului de a-l furniza, precum și imposibilitatea
cordului de a face față hemodinamic, volumului de sânge venos care se
întoarce la inimă.
 Forma acută este dominată de tulburările proceselor biochimice de
producere a energiei de contracție fără modificarea proprietăților
contractile ale miocardului.
 Forma cronică, procesele biochimice sunt normale, puterea de
contracție a cordului este scăzută.
Obiectivele recuperării:
 Ameliorarea vasodilatației arteriale;
 Ameliorarea mecanismelor periferice de adaptare la efort;
 Ușurarea și ajutarea funcționării miocardului;
 Îmbunătățirea ventilației pulmonare prin restabilirea activității diafragmului și a
musculaturii toracice.
Mijloace kinetoterapeutice:
 Poziții de repaus, accent pe odihnă: decubit dorsal, lateral, așezat;
 Mobilizări pasive, active;
 Exerciții de respirație;
 Masajul.
11.2. Cardiopatia ischemică
Boală care afectează arterele coronare care își mișorează calibrul
fapt care duce la scăderea cantității de sânge care irigă
miocardul făcând imposibilă satisfacerea necesarului de
oxigen, acizi grași, glucoză.
 Reducerea fluxului de sânge prin arterele coronare – este numit medical
ischemie.
 Modificările cardiace produse de ischemie poartă denumirea de cardiopatie.
 Clinic ischemia se exprimă prin – durere la nivelul pieptului.
Obiectivele recuperării:
 Educarea bolnavului pentru respectarea unui regim alimentar pentru normalizarea
greutății corporale;
 Diminuarea efectelor stresului cotidian prin autoeducare;
 Intensificarea dozată a schimburilor metabolice;
 Mărirea forței și rezistenței grupelor muscularte ale membrelor și trunchiului;
 Creșterea coordonării în executarea diferitelor acte motrice.

 Mijloace kinetoterapeutice:
 Gimnastică medicală;
 Mers, alergari, urcarea scărilor, jocuri sportive fără caracter competitiv.
11.3. Angina pectorală
Angina pectorală de efort – o formă clinică a cardiopatiei ischemice,
caracterizată prin crize dureroase, cu sediu retrosternal, apar la efort sau
la emoții, durează câteva minute.
Obiective:
 Reducerea cât mai mare din diferența procentuală dintre Deficitul Aerobic
Miocardic (DAM) și Deficitul Aerobic Funcțional (DAF), ideal reducerea DAF
până la valoarea DAM.
 În cazul bolnavilor cu DAM sever, se urmărește doar menținerea capacității de
efort existente.

Mijloace:
 Adaptarea antrenamentului fizic la nivelul capaciutății funcționale a pacienților;
 Gimnastica igienică zilnic, complexe de exerciții fizice sub forma mișcărilor de
trunchi și membre, intensitate mică și medie,exerciții de respirașie și tonifiere a
abdomenului (exerciții din decubit, șezând, sau stând, ritm lent și coordonat cu
respirația);
 Masajul toracelui;
 Plimbări.
11.4. Cardiopatia ischemică silenţioasă
Trei categorii de subiecții;
1. Bolnavi cu antecedent în infarct miocardic, asimptomatici în prezent;
2. Bolnavi cu angină pectorală, episoadele de ischemie dureroasă alternează cu
episoade de ischemie (depistată EKG sau alte metode) neacompaniată de
durere;
3. Bolnavi total asimptomatici (clinic sănătoși), depistați cu ischemie miocardică
sau stenoze coronariene severe prin diverse metode de diagnostic;
 Programele de recuperere fizică vor fi precedate de un test de stres
pentru încadrarea categoriei de subiecți, metodologia este superpozabilă
cu angina pectorală de efort stabilă, recuperarea este ambulatorie.
Obiectivele recuperării:
 Efortul care poate fi prestat este mai mare, fapt care scurteză durata de
recuperare.

Mijloace kinetoterapeutice:
 Deoarece "bolnavii" se simt sănătoși, de la început în antrenament se
adaugă activități recreative pentru a atrage și crește aderența la
tratament.
11.4.1. Cardiopatia ischemică restrictivă
 Este o bală rară, musculatura inimii devine rigidă, nu se poate destinde normal,
ventriculii (camerele inferioare ale inimii) nu primesc suficient sânge care să fie
pompat către celelalte organe. Deoarece ventriculii nu se pot destinde normal, sângele
este trimis înapoi (în amonte) în sistemul circulator.
Cauze:
 Etiologia bolii în generel este necunoscută (cardiomiopatie restrictivă idiopatică).
 Cauze cunoscute:
 Amiloidoza cardiacă – depunere anaormală de material proteic la nivelul țesutului
muscular cardiac;
 Hemocromatoza – depunerea anaormală a fierului la nivelul musculaturii cardiace;
 Sarcoidoza – boală cronică, caracterizată prin formarea și depunerea în diferite organe
și țesuturi a unor mase inflamatorii, noduli (granuloame, în plămâni și inimă);
 Factori genetici – în cazul unor boli ereditare precum boala Gaucher sau Fabry
(tulburări ereditare ale metabolismului).

Simptome:
 Dispnee, tuse, amețeli, tahicardie, tuse seacă.

Mijloace kinetoterapeutice:
 Mobilizări pasive/active;
 Mers;
 Exerciții de respirație;
 Anticoagulante, diuretice.
11.4.2. Cardiopatia ischemică dilatativă
 Este o afecțiune severă, mușchiul cardiac este slăbit și nu mai
poate să pompeze sângele în întregul organism. Rămâne mai
mult sânge după fiecare bătaie de inimă, rămâne cantitate mare
de sânge în camerele inferioare (ventriculi) inima se dilată,
mușchiul pierde forma , devine tot mai slab, în final pacienții
dezvoltă insuficiență cardiacă.
Simptome:
 Amețeli, dispnee, oboseală, umflarea abdomenului, creșterea în
greutate.

Mijloace:
 Mobilizări active, mers, alergare, exerciții pentru musculatura
abdominală.
11.5. Sindroame valvulare
11.5.1. Stenoza aortică
Stenoza aortică – reprezintă o strâmtare a orificilui aortic, un obstacol în
trecerea sângelui din ventriculul stâng în aortă în timpul sistolei.
 Este de natură reumatismală, mult mai rar arterosclerotică sau congenitală.
 Este o leziune destul de frecventă, asociată cu insuficiență aortică.
 Leziunea constă în îngroșarea valvulelor aortice care formează un inel rigid.
Uneori apare și o calcifiere a valvulelor. Orificiul stenozat impune ventriculului
stâng un efort important, îl fece să se hipertrofieze.
Simptome:
 Boala rămâne asimptomatică timp îndelungat.
 Când debitul cardiac scade, la efort sau la schimbarea poziției apar episoade de
ischemie cerebrală, amețeli, sincope, convulsii sau moarte subită.

Evoluție:
 Este bună timp îndelungat. Când apare insuficiența cardiacă, evoluția este
ireversibilă și de obicei fatală, în scurt timp.
 Edemul pulmonar acut este un semn de insuficiență ventriculară stânga.
 Examenul radiologic arată mărirea ventricolului stâng și uneori calcifieri.
11.5.2.

Stenoza mitrală
Este o modificare patologică a orificilului mitral, produsă de
sudarea valvulelor cu strâmtarea orificiului, împiedicând
scurgerea sângelui din atriu în ventriculul stâng în timpul
diastolei.

Simptome:
 Depind de stadiul clinic
 Primul stadiu – clinic se constată, la palpare, freamăt la ascultarea
cordului, o uruitură diastolică, datorită trecerii sângelui în diastolă
prin orificiul micșorat, accentuarea primului zgomot la vârf și celui
de-al doilea la orificiul pulmonar. Pulsul este mic, tensiunea
arterială scăzută, din cauza debitului cardiac redus.
 Stadiul de hipertensiune pulmonară: dispnee de efort, chiar
edem pulmonar acut, puseuri, tuse seacă, ușoară cianoză a feței,
palpitații frecvente și precoce. Bolnavul este astenic.
 Stadiul al treilea, de insuficiență cardiacă dreapta, edeme
periferice, hepatomegalie, ascita.
11.5.3. Insuficiența aortică
 Închiderea incompletă a valvulelor aortice în timpul diastolei, cu
refularea sângelui în diastola din aortă în ventricolul stâng.
 Boala evoluează de la insuficiență ventriculară stânga cu stază
pulmonară, apoi insuficiență cardiacă dreapta prin cedarea
ventricolului drept. Leziunea pură este rară, fiind însoțită de stenoza
aortică sau mitrală.

 11.5.4. Insuficiența mitrală


 Este un defect valvular constând în închiderea incompletă în
sistolă a valvulelor mitrale, ceea ce permite refularea sângelui din
ventriculul stâng în atriul stâng.
 Când ventriculul stâng cedează apare insuficiența ventriculară
stânga, staza retrogradă provoacă tulburările descrise la stenoza
mitrală.
11.6. Afecțiuni venoase
 11.6.1. Tromboflebitele
 Tromboflebită – stânjenirea circulației prin vene determinată de inflamarea peretelui
venos.
Simptome:
 Durere pe traiectul venei, accentuată în punct fix și la palparea venei;
 Venă varicoasă cu erite inflamator pe traiect, vizibil pe piele;
 Edem și căldură locală.
Obiectivele recuperării:
 Aplicarea măsurilor profilactice pentru activarea circulației periferice.
 Prevenirea edemului.
 Activarea circulației venoase.
 Tonifierea musculaturii extremităților inferioare.
Mijloace kinetoterapeutice:
 Poziționarea MI în plan procliv;
 Mobilizări pasive;
 Exerciții respiratorii;
 Masajul cu scop hiperemiant la nivelul circulației superficiale a extremității bolnave;
 Mers.
 11.6.2. Insuficiența venoasă cronică
Rezultat al obturării venoase și al distrugerii valvelor.
 Când se manifestă prin edeme se folosesc următoarele
mijloace: repaus la pat, MI ridicate în sprijin pe un suport
mai sus decât restul corpului (în timpul nopții) 2-3x/zi;
 Masajul MI, manevre cu caracter circulator, executate
blând deasupra regiunii bolnave pentru a ușura circulația
de întoarcere;
 Practicarea înotului.
 Când insuficiența venoasă nu se manifestă prin edeme se
folosesc următoarele mijloace:
 Exerciții active ale MI din poziții peste nivelul trunchiului, să
favorizeze circulația de întoarcere (decubit, patrupedie,
așezat sprijinit);
 Contracții și relaxări ritmice ale grupelor musculare mari (la
nivelul MI);
 Masajul MI – manevre cu efect circulator.
11.6.3. Varicele
Varicele sau ectazia venoasă constă în dilatarea venelor determinată de
insuficența valvulelor venoase.
Simptome:
 Oboseală sau dureri difuze în membre;
 Crampe musculare, în special nocturne.
Obiectivele recuperării:
 Depistarea precoce a dilatațiilor;
 Limitarea ortostatismului;
 Instituirea unui regim de repaus cu MI deasupra planului orizontal;
 Favorizarea circulației de întoarcere.
Mijloace kinetoterapeutice:
 Exerciții de gimnastică vasculară (gimnastica Bürger);
 Mobilizarea analitică a MI;
 Mobilizări active ale MI din poziții peste nivelul orizontal;
 Masajul.
 11.7. Transplantul cardiac
 Particularități ale pacientului cu transplant cardiac:
 FC de repaus la cordul denervat este mai crescută decât la cordul sănătos;
 FC se adaptează mai lent la efort, revenirea mai lentă (cca 20 de minute);
 La sfârșitul maximal transplantul are FC inferioară celei maximale teoretice;
 Instalarea metabolismului anaerob este precoce;
 Randamentul ventilator este scăzut;
 Rejetul moderat impune reducerea intensităţii antrenamentului iar rejetul
sever implică oprirea antrenamentului.
 Preoperator
 Obiective:
 Furnizare de informații pentru intervenția chirurgicală;
 Reducerea anxietății.

 Postoperator
 Obiective:
 Limitarea la maxim a efectelor nefaste ale unui decubit prelungit;
 Realizarea unei toalete bronșice satisfăcătoare;
 Începerea treptată a antrenamentului fizic.
11.8. Rolul kinetoterapiei în ameliorarea
afecţiunilor cardio-vasculare la vârsta aIII-a
 Activitatea fizică este efcientă şi la vârstnicii cu infarct miocardic în
antecedente.
 Utilizarea exerciţiilor fizice se poate extinde şi la alte categorii de cardiaci
vârstnici aflaţi în condiţii clinice stabile (insuficienţa cardiacă, valvulopatii,
hipertensiune arterială), respectând principiul gradării efortului şi al
controlului permanent.
 Mersul pe jos reprezintă un mod eficient de condiţionare fizică chiar dacă este
efectuat cu o viteză de 4-5 km/h. Nu necesită echipamente speciale sau aparate
sofisticate, este la îndemâna tuturor.
 Orice program de antrenament fizic la cardiacii vârstnici va cuprinde perioade
de mers pe jos cu creşterea gradată a vitezei, duratei şi distanţei parcurse.
 Debitul cardiac maximal şi consumul maxim de oxigen scad mai puţin cu
vârsta la vârstnicii activi faţă de sedentari; astfel activitatea fizică regulată
contribuie la menţinerea posibilităţii de efort.
 Efortul fizic efectuat periodic are şi avantajul de a menţine
mobilitatea articulaţiilor, coordonarea neuro-musculară şi poate
întârzia demineralizarea osoasă.
 Ameliorare semnificativă a parametrilor hemodinamici se obţine
la pacienţii vârstnici cu disfuncţie ventriculară stângă şi boală
coronariană care efectuează antrenament fizic pe termen lung.
 Recuperarea este recunoscută doar de câţiva ani ca un ansamblu
de tehnici şi metode ce contribuie la refacerea condiţiei fizice,
psihice, sociale şi mentale anterioare bolii.

 Practic, tendinţa este de a pune accent pe prevenirea secundară


(incluzând în principal controlul stresului şi aplicarea măsurilor
de schimbare a stilului de viaţă), antrenamentul fizic
transformându-se din unică “vedetă” a recuperării, într-o metodă
modernă şi utilă, care se subordonează unui program unic mai
complex - recuperarea comprehensivă.
Obiectivele programelor de recuperare cardio-vasculară
sunt:
1. Corectarea factorilor de risc;

2. Depistarea pacienţilor cu risc crescut;

3. Ameliorarea performanţei fizice;

4. Asigurarea suportului psihologic;

5. Creşterea calităţii vieţii;

6. Facilitarea reinserţiei sociale;

7. Scăderea morbidităţii şi mortalităţii.


 Efectele favorabile ale antrenamentului fizic asupra
organismului se prezintă astfel:
 Cardiace:
 Ameliorarea funcţiei ventriculului stâng;
 Scăderea variabilităţii ritmului sinusal;
 Scăderea riscului de tromboze şi embolii;
 Scăderea frecvenţei tulburărilor de ritm şi a morţii subite
(cu 40%).

 Vasculare:
 Normalizarea TA şi diminuarea variaţiei acesteia;
 Încetinirea procesului de ateroscleroză;
 Dezvoltarea circulaţiei colaterale;
 Diminuarea spasmului vascular.
 Respiratorii:
 Ameliorarea capacităţii vitale;
 Ameliorarea raportului ventilaţie-perfuzie;

 Musculare:
 Ameliorarea metabolismului local;
 Creşterea densităţii vaselor capilare;
 Creşterea fluxului sangvin local;
 Creşterea procentului de fibre musculare de tip I.

 Metabolice:
 Scăderea masei adipoase;
 Scăderea colesterolului şi a trigliceridelor cu creşterea HDL;
 Scăderea glicemiei şi a insulinorezistenţei;
 Scăderea agregării plachetare(şi a riscului de tromboză)

 Psihologice:
 Creşterea încrederii în sine, resocializare rapidă;
 Creşterea calităţii vieţii.
 Organismul uman reacționează ca un tot unitar, performanţa sa
globală nu reprezintă suma performanţelor individuale, cu
referire la diferite ţesuturi, organe şi funcţii. Modificările
răspunsurilor adaptative ale organismului sunt raportate la
vârsta acestuia.
 Apare necesitatea supravegherii nivelului funcţional, spre a evita
instalarea fenomenului de decondiţionare, neutilizare optimă sau la
parametri fiziologici ai unui organ sau funcţii şi a pierderii
capacităţii adaptative faţă de stimuli contextuali.

 Prin studii s-a stabilit valoarea sau nivelul antrenamentului


raportat la vârsta unei persoane, spre a evita instalarea declinului
performanţelor şi a condiţionării sale la efort, în termeni de
specialitate, prevenirea atrofiei de neutilizare.

 Activitatea fizică devine obligatorie, deoarece poate să stopeze


şi/sau să amelioreze în mare parte aspectele legate de
vulnerabilitatea, adaptabilitatea şi performanţele vârstnicului,
crescând astfel calitatea vieţii acestuia.
Rezumat

 Îmbatrânirea este un proces complex care implicaă o


multitudine de factori (patologici, genetici, stil de viaţă) şi
care frecvent se asociază cu o reducere a capacităţii
funcţionale şi cu prezenţa unor boli cronice.
 Datorită modificărilor degenerative, afecţiunile
cardiovasculare netratate, în timp duc la agravarea stării de
sănătate.
 În cazul vârstnicilor cardiaci, reabilitarea fizică reprezintă
condiţia cvasiobligatorie a refacerii parţiale a capacităţii de
efort, care să le permită o viaţă activă, chiar dacă aceasta se
limitează doar la măsurile de autoîngrijire, munca casnică şi
posibilitatea de a se deplasa singuri.
Concepte şi termeni de reţinut
Frecvența cardiacă, HTA, hipotensiune, tahicardia,
bradicardia,infarct miocardic, insuficiență cardiacă,
cardiopatia ischemică, stenoza aortică, stenoza
mitrală, insuficiența aortică, insuficiența mitrală,
tromboflebite, varice, cardiovasculare.
Probleme de reflexie şi teme de dezbatere
1. Care sunt factorii de risc de care depinde apariţia
afecţiunilor cardiovasculare la persoanele de vârsta a
III-a?

2. Care sunt măsurile kinetoterapeutice în cazul


afecţiunilor cardiovasculare pentru persoanele de
vârsta a III-a?
Bibliografie
Recomandări bibliografice
1. Armean P. 2004. Managementul recuperării bolnavului vârstnic cardiac,
Editura C.N.I.Coresi – Bucureşti
2. Buşneag C. 2006. Recuperarea în afecţiuni cardiovasculare, Editura
România de Mâine – Bucureşti
3. Ciobanu D., Dan M., Lozincă I., Marcu V., Pâncotan V., Serac V., Serbescu
C. 2007. Kinetoterapia în patologia geriatrică, Editura Universitaria –
Craiova
4. Ochiană G. 2006. Rolul kinetoterapiei în recuperarea bolnavilor cardiaci,
Editura Pim – Iaşi
5. Tomescu-Bordejevic M. 1997. Particularităţi ale patologiei
cardiovasculare la vârstnici, Editura Mirton – Timişoara
6. http://farmaciilebelladonna.ro/wp-content/uploads/Inima-anatomie.jpg
7. http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_aparate_si_siste
me_si_boli_sistemul_circulator_MEDIA_2.jpg
8. http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_aparate_si_siste
me_si_boli_sistemul_circulator_MEDIA_1.jpg