MEDICINA ÎN GRECIA ANTICĂ.

ȘTIINȚELE MEDICALE ÎN GRECIA

ANTICĂ. HIPOCRATE ȘI
CONCEPȚIA HIPOCRATICĂ

Colegiul de medicină și farmacie ”Raisa Pacalo”

Proiect la istoria medicinei
Grupa: 102
Moraraș Natalia
 • Medicina greciei antice se
referă la acea parte a istoriei
medicinei din perioada
cuprinsă de la începutul
secolului al VIII-lea î.Hr.[1],
până la jumătatea seciolului al
II-lea d.Hr. pe teritoriul Greciei
anticei sau coloniilor grecești.
La aceasta, adăugăm și
perioada elenistică și cea a
stăpânirii romane.
Perioadele medicinei în Grecia Antică sunt:

• Medicina influențată de religie (secolul al VIII-lea - sec. al VII-lea

(î.Hr.): se manifestă și filozofii presocratici;
• Perioada hipocratică (sec. V - sec. IV): dominată de Hippocrate și
discipolii săi, medicina rațională;
• Perioada elenistică (300 - 50 î.Hr.): în care Alexandria este
principalul focar de cultură și civilizație (Herophilos, Erasistrate);
• Perioada greco-romană (50 î.Hr. - 395 d.Hr.): apare și evoluează
medicina romană (Galenus, Dioscoride).
• Hipocrate sau Hippocrates din Kos (n. 460 î.e.n.,
Kos, Grecia – d. 370 î.e.n., Larisa, Grecia) a fost cel
mai vestit medic al Greciei antice. Este considerat
„părintele medicinei”[1] ca recunoaștere a
contribuțiilor sale de durată la domeniu ca
fondator al Școlii Hipocratice de Medicină.
Această școală intelectuală a revoluționat
medicina Greciei antice, fixând-o ca o disciplină
distinctă de alte domenii cu care a fost asociată în
mod traidițional (teurgie și filozofie), așadar
stabilind medicina ca profesie.[2][3]. Numele lui
este legat de Jurământul lui Hipocrat, un adevărat
codice moral al unui medic în exercitarea
profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele
noastre în multe universități de către absolvenții
facultăților de medicină.
• Realizările scriitorilor Corpusului hipocratic, ale practicienilor medicinei hipocratice
și acțiunile lui Hippocrate însuși au fost adesea amestecate; așadar, se cunoaște
foarte puțin despre ce Hippocrate de fapt a gândit, a scris și a făcut. Hippocrate este
adesea prezentat ca model de perfecțiune al medicului antic. I se atribuie progresul
mare în studiul sistematic al medicinei clinice, rezumând cunoașterea medicală a
școlilor precedente și prescriind practici pentru medici prin Corpusul hipocratic.
• Soranus din Efes, medic grec din secolul 2, a fost primul biograf al lui Hippocrate.
• Soranus a susținut că Hippocrate a învățat medicină de la tatăl și bunicul său
(Hippocrates I), și a studiat alte subiecte cu Democrit și Gorgias. Hippocrate a fost
probabil antrenat la templul de vindecare din Kos și a luat lecții de la medicul trac
Herodicos din Selimbria. Platon îl menționează pe Hippocrate în două din
dialogurile sale: în Protagoras, Platon îl descrie pe Hippocrate ca „Hippocrate de
Kos, Asclepiadul(d)”; pe când în Phaidros, Platon sugerează că „Hippocrate
Asclepiadul” gândea că o cunoaștere completă a naturii corpului este necesară
pentru medicină. Hippocrate a predat și practicat medicina de-a lungul vieții și a
călătorit cel puțin până la Tesalia, Tracia și Marea Marmara. Există câteva relatări
diferite despre decesul său. A murit, probabil în Larisa, la vârsta de 83, 85 sau 90,
deși unii spun că a trăit peste 100.
Teoria hipocratică
• I se atribuie lui Hippocrate faptul de a fi prima persoană
care a crezut că bolile au cauze naturale, ce nu țin de
superstiții și zei. Discipolii lui Pitagora au pus pe seama
lui Hippocrate alierea filosofiei și medicinei. A separat
disciplina medicinei de religie, crezând și susținând că
boala nu este o pedeapsă dată de zei, ci mai degrabă
produsul unor factori de mediu, a dietei și a obiceiurilor
de viață. Într-adevăr, nu există nici o singură mențiune
cu privire la vreo boală mistică în Corpusul hipocratic. În
orice caz, Hippocrate a lucrat cu multe convingeri care
s-au pe bazat pe ceea astăzi este cunoscută drept
fiziologie și anatomie incorectă, cum este
umorismul(d).
• Școlile grecești antice de medicină erau împărțite (în knidiană și koană) în
privința felului în care să trateze problema bolilor. Școala knidiană de medicină
s-a concentrat pe diagnostic. Medicina din timpul lui Hippocrate nu cunoștea
aproape nimic despre anatomia și fiziologia umană din cauza tabuului grecesc
care interzicea disecția oamenilor. Prin urmare, școala knidiană a eșuat în a
distinge atunci când o boală cauzează multe posibile serii de simptome.[18]
Școala hipocratică sau școala Koan a obținut un mai mare succes prin aplicarea
de diagnostice generale și tratamente pasive. S-a concentrat pe grija pentru
pacient și pronostic, nu pe diagnostic. A putut trata în mod eficient boli și a
avut în vedere o mai mare dezvoltare în practica clinică.
• Medicina hipocratică și filozofia sa sunt de departe eliminate din medicina
modernă. Acum, medicul se concentrează pe diagnostic specific și tratament
specializat, ambele fiind adoptate de școala knidiană. Această schimbare în
gândirea medicală din zilele lui Hippocrate încoace a cauzat critici serioase în
timpul ultimelor două milenii, pasivitatea tratamentului hipocratic fiind subiect
de condamnări puternice; de exemplu, doctorul francez M. S. Houdart a numit
tratamentul hipocratic „meditație asupra morții”.
 • Criza
Un alt concept important din medicina
hipocratică a fost cel de criză, un punct al
evoluției bolii în care fie boala va începe să
triumfe și pacientul va ceda în fața morții, sau
se va întâmpla opusul și procesele naturale îl
vor face pe pacient să-și revină. După o criză,
ar putea urma o recidivare, iar apoi o altă criză
decisivă. Potrivit acestei doctrine, crizele tind
să aibă loc în zile critice, despre care se credea
că sunt o perioadă determinată de după
contractarea bolii. Dacă o criză a avut loc într-
o zi aflată departe de o zi critică, o recidivare
poate fi așteptată. Galen credea că această
idee provine de la Hippocrate, deși este
posibil să-l fi precedat.
• Medicina hipocratică a fost modestă și pasivă. Abordarea
terapeutică se baza pe „puterae vindecătoare a naturii” („vis
medicatrix naturae” în latină). Potrivit acestei doctrine, corpul
conține în el însuși puterea de a reechilibra cele patru umoruri(d)
și de a se vindeca (physis). Terapia hipocratică s-a concentrat pur
și simplu pe ușurarea acestui proces natural. În acest scop,
Hippocrate credea că „odihna și imobilizarea [sunt] de o
importanță capitală.” În general, medicina hipocratică era foarte
amabilă cu pacientul; tratamentul era blând și punea accent pe
faptul ca pacientul să rămână curat și steril. De exemplu, numai
apa curată sau vinul erau folosite pentru răni, deși tratamentul
„uscat” era preferabil. Uneori erau întrebuințate balsamuri
liniștitoare.
• Hippocrate a fost ezitant în privința administrării de medicamente și a
angrenării într-un tratament specializat ce poate fi ales în mod greșit;
terapia generalizată era urmată de un diagnostic generalizat. Tratamentele
generalizate pe care le-a prescris includeau postul și consumul unui
amestec de miere și oțet. Hippocrate a zis odată că „a mânca când ești
bolnav înseamnă a-ți hrăni boala.” Oricum, medicamente puternice erau
utilizate cu anumite ocazii. Această abordare pasivă a avut mult succes în
tratarea unor probleme simple precum oasele rupte care necesitau
contracție pentru întinderea sistemului scheletic și ușurarea presiunii în
zona rănită. Banca hipocratică și alte instrumente erau utilizate în acest
scop.
• Unul dintre punctele tari ale medicinei hipocratice a fost accentul pus pe
prognoză. În timpul lui Hippocrate, terapia medicală era foarte imatură și
adesea cel mai bun lucru pe care medicii îl putea face era să evalueze boala
și să-i prezică progresul bazându-se pe date colectate din istorii detaliate
ale cazurilor medicale.
Contribuții directe la medicină a lui Hipocrate
• Hippocrate și urmăritorii săi au fost primii care au
descris multe boli și condiții medicale. Este
considerat cel care a realizat prima descriere a
degetelor în sticlă de ceas(d), un semn important de
diagnostic al unei boli cronice a plămânilor, anume
cancerul pulmonar și boala cardiacă cianotică. Din
acest motiv, degetele în sticlă de ceas sunt uneori
numite „degete hipocratice”. Hippocrate a fost de
asemenea primul medic care a descris fața
hipocratică(d) în Prognoză. Shakespeare face aluzie
foarte bună la această descriere când scrie despre
moartea lui Falstaff în Actul II, Scena iii din Henric V.
 • Hippocrate a început să categorizeze bolile în acute, cronice,
endemice și epidemice, și să utilizeze termeni precum
„exacerbare, recidivare, rezoluție, criză, paroxism, culme și
convalescență.” Altă contribuție majoră a lui Hippocrate poate fi
găsită în descrierile simptomatologiei, descoperirile fizice,
tratamentul chirurgical și prognoza epiemei toraice, adică
supurarea căptușelii cavității pieptului. Învățăturile sale rămân
relevante pentru studenții contemporani de medicină pulmonară
și chirurgie. Hippocrate a fost primul chirurg cardiotoracic
documentat, iar descoperirile și tehnicile sale, deși brute, precum
utilizarea țevilor de plumb pentru eliminarea peretelui de puroi din
piept, sunt încă valabile.
• Școala hipocratică de medicină a descris bine indispoziții ale rectului uman și tratamentul
acestuia, în ciuda teoriei deficitare a școlii despre medicină. Hemoroizii, de exemplu, deși se
credea că sunt cauzați de excesul de bilă și flegmă, erau tratați de medicii hipocratici prin
metode relativ avansate. Cauterizarea și extirparea sunt descrise în Corpusul hipocratic, în plus
pe lângă metodele preferate: facerea de ligaturi(d) între hemoroizi și uscarea acestora cu fier
fierbinte. Alte tratamente precum aplicarea diferitor alifii sunt sugerate de asemenea. Astăzi,
„tratamentul [pentru hemoroizi] încă include arderea, înăbușirea și facerea de incizie.” De
asemenea, unele dintre conceptele fundamentale ale proctoscopiei prezentate în Corpus sunt
în încă în uz. De exemplu, utilizarea oglindei rectale, un instrument medical obișnuit, este
discutată în Corpusul hipocratic. Aceasta constituie cea mai timpurie referință atestată la
endoscopie. Hippocrate a utilizat adesea modificări ale stilului de viață precum dieta și
exercițiul pentru a trata boli precum diabetul, ceea ce este în prezent numit medicina stilului de
viață. Este adesea citat cu „Lasă mâncarea să-ți fie medicină, și medicina să-ți fie mâncarea” și
„Plimbarea este cea mai bună medicină a omului”, oricum citatul „Lasă mâncarea să-ți fie
medicină” pare a fi o citare greșită, iar originea sa exactă rămâne necunoscută.
• În 2017, cercetătorii au susținut că în timpul restaurărilor de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din
Sinaiul de Sud, au găsit un manuscris ce conține o rețetă medicală a lui Hippocrate. Manuscrisul
de asemenea conține trei rețete cu imagini cu ierburi ce au fost create de un scrib anonim.
Medicina înainte de Hipocrate
• Medicina în Grecia Antică – Îngrijiri date
unui bolnav. Detaliu de pe un lecit aribalesc.
Sec. V i.Hr. Muzeul Louvre
• Primele referințe cu privire la medicină apar
în Iliada, acolo unde sunt prezentați doi
medici, ”fiii lui Asclepios”, Mahaon și
Podaleirios. Când Menelau este rănit de o
săgeata, Mahaon îl îngrijește astfel:
”Dezvelește rana în locul unde îl lovise arma
dureroasă. Suge sângele, apoi, după
învățătură, toarnă balsamuri calmante
primite de la tatăl sau Chiron.”
• În a doua jumătate a secolului V (i.Hr), Hipocrate a pus
bazele patologiei și a întemeiat totodată o admirabilă
deontologie: jurământul hipocratic definind un umanism
medical care își păstrează până astăzi întreaga sa
valoare. Cu toate acestea, chiar și după Hipocrate, muți
șarlatani au continuat să se dea drept medici, căci nu
existau diplome și nici control asupra cunoștințelor
medicale. Mulți dintre pretinșii tămăduitori lucrau cu
formule magice sau prin tălmăcirea viselor, metodă
practicata pe scara mare la Epidaur, în sanctuarul lui
Asclepios.
Școli medicale, Hipocrate și medicii publici
• Cea mai importantă școală medicală
a fost, cu siguranță, la Cos, acolo
unde s-a format și Hipocrate. De
asemenea, centre de formare
medicală a existat la Cnid și la
Crotona. La Cos, de exemplu, familia
”Ascepiazilor” își transmiteau din
tată în fiu cunoștințele dobândite și
nu refuzau să le împărtășească și
elevilor străini.
• Existența lui Hipocrate din Cos (cel mai cunoscut medic al greciei antince)
este atestată istoric, dar biografia sa este aproape necunoscută. Acestuia i
se atribuie o importantă colecție de tratate medicale – voluminosul Corpus
hipocratic, în care sunt adunate lucrari de inspiratii diferite. Louis Bourgey
demonstrează în 1954 că în aceste tratate se disting trei tendințe: prima își
propune să construiască o teorie legată de concepțiile filozofilor
contemporani despre natură; a doua are un caracter empiric și derivă, după
toate probabilitățile, din școala medicală de la Cnid; a treia, unind
observația cu speculația, încearcă să construiască o medicină rațională și un
îndreptar de conduită medicală. Spiritul hipocratic trebuie căutat în această
din urmă categorie de tratate. Aici se poate găsi o concepție asupra
evoluției boilor, o concepție a solidarității dintre părțile organismuluiși o
concepție a ordinii naturale, cu care medicul trebuie să lucreze. Se acordă o
mare importanță unei deontologii bazate pe respectul valorilor morale.
Proiect realizat de
Natalia Moraraș