Forme farmaceutice pentru uz intern

Soluţiile extractive apoase sunt cele mai folosite

preparate în care apa (apa distilată) reprezintă solventul
pentru principiile active din materia primă vegetală.
Acestea sunt: infuzia, decoctul şi maceratul
Infuzia se recomandă, de obicei, a fi preparată din flori,
frunze, părţile aeriene (ţesuturi friabile). Materia primă
fragmentată se umectează cu 3 părţi de apă, lăsându-se
repaus 5 minute. După acest timp, plantele umectate se
adaugă într-un vas smălţuit cu apă la fierbere, acoperit cu
capac. Vasul se menţine 5 minute pe o baie de apă la
fierbere, apoi se lasă în repaus 15-30 minute. Se filtrează
printr-un tifon care se stoarce uşor.
Decoctul → tot o soluţie extractivă apoasă
(fiertura) → menţinută la fierbere (cu cantitatea de apă
prescrisă) timp de 15-30 min. la foc domol
sau pe o baie de apă în clocot.
→ soluţia extractivă apoasă obţinută se filtrează
fierbinte şi se completează până la volumul
iniţial de apă cu apă fiartă şi răcită
→ decoctul se recomandă în general în cazul
materiilor prime vegetale cu consistenţă dură:
rădăcini, scoarţe, respectiv acele organe ale
căror celule au membrane prin care difuziunea
se face mai greu, care au îngroşări secundare
Maceratul la rece
► este soluţia extractivă apoasă cea mai simplă obţinută
din plante la temperatura camerei (15-25oC) timp de 6-8 ore
(fără a se depăşi această durată → se pot dezvolta
microorganisme)
► acest procedeu este indicat pentru speciile care conţin
principii active care se extrag la rece, ca de exemplu Nalba
Mare, Inul, Vâscul.
► se filtrează prin tifon şi se administrează în aceeaşi zi
Siropurile
► reprezintă soluţii extractive apoase (infuzie, decoct,
macerat) la care se adaugă o cantitate ridicată de zahăr →
concentraţia acestuia să depăşească 60%
► cantitatea ridicată de zahăr este menită pe de o parte să
fie un corectiv al unor gusturi neplăcute (amare,
astringente) iar pe de altă parte → factor de conservare al
produsului
► în siropuri de pot adăuga tincturi sau alte substanţe
medicamentoase care le măreşte eficienţa
 Soluţiile extractive hidroalcoolice sunt forme farmaceutice în
care plantele sunt macerate într-un amestec de alcool şi apă, cu
concentraţie mai mare (tincturile) sau mai redusă (vinurile
medicinale).
Tincturile
► soluţii extractive hidroalcoolice obtinute la temperatura
camerei, în care plantele sunt tratate cu alcool de diferite
concentraţii (45o,60o,70o) pe o durată mai mare de timp (8-10
zile), în vase bine închise → apoi se filtrează presând planta
► este folosită în cantităţi mici (picături), se extrag mai
complet substanţele active, gusturile neplăcute sunt atenuate
► se recomandă bolnavilor la care este contraindicat aportul
ridicat de lichide (edeme, hipertensivi)
Vinurile medicinale
► recomandate pentru efectele tonice (numai adulţilor)
► plantele mărunţite se macerează 7-10 zile în vin de
bună calitate, în conc. de 30-50 ‰, apoi se face filtrarea
► se adaugă uneori şi zahăr sau miere deoarece sub
această formă se prepară plantele amare
► se administrează ca tonice în doze de 30-50 g, cu 20-
30 min. înainte de mese
►nu se recomandă celor cu gastrite acide, ulcer gastric,
afecţiuni hepatice, copiilor.
 Alte forme farmaceutice de uz intern

•Consumul ca atare → la unele seminţe cu conţinut în

mucilagii (Semen Lini)
• Sucul plantei proaspete → zdrobire (mixer)
•Pudra → din mărunţirea foarte fină a produsului uscat
(Folium Visci ; Folium Patlaginis)
•Comprimatele → preparate din amestecuri de pulberi de
plante, prezintă avantaje faţă de ceaiurile medicinale:
- dozare precisă în funcţie de conţ. în subst. active
- eliminarea acţiunii căldurii → principii active labile
- conservabilitate mai îndelungată (comprimate
drajefiate)
 Forme farmaceutice pentru uzextern

Cataplasmele
► sunt procedee de tratament ce menţin căldura la locul
vătămat un timp mai îndelungat
► se obţin din planta măcinată în amestec cu apă caldă
până se formează o pastă care se pune între 2 bucăţi de
pânză curată
► au acţiune emolientă şi calmantă
► favorizează dilatarea vaselor sanguine, activează
circulaţia sângelui şi ajută la calmarea durerilor, a
spasmelor şi a colicilor, a nevralgiilor
► în abcese grăbesc formarea puroiului
 Inhalaţiile – forme de administrare care se bazează pe
pătrunderea vaporilor de apă care antrenează la
temperaturi ridicate uleiuri volatile pe tractul respirator
- utile în bronşite, laringite, traheite, astm, emfizem

Gargarismele – modalităţi de dezinfectare a gurii şi

faringelui prin ţinerea în gură a unor infuzii sau decocturi
- se recomnadă ca dezinfectante generale,în stomatite,
aftă, amigdalită, abcese şi dureri dentare
 Distribuţia principiilor active în plante

puţine specii de plante au substanţele active distribuite în

concentraţii egale în toate organele (Atropa belladonna)
la marea majoritate a plantelor substanţele chimice cu
proprietăţi terapeutice sunt concentrate în anumite organe.
Mai mult, chiar în acestre organe, concentraţia variază de la
un stadiu vegetativ la altul, adică apare această concentraţie
numai în anumite faze a vegetaţiei.
substanţele active metabolizate
descompuse
dirijate spre alte organe
există anumite principii active care se găsesc în majoritatea
plantelor, cum sunt acidul ascorbic (fam. Rosaceae), glicozizii
există principii active care se sintetizează numai în
anumite specii de plante → alcaloizii (unii) sunt sintetizaţi
în plantele din fam. Solanaceae, ex. atropina.
prezenţa unor principii active în anumite plante şi în
anumite untăţi sistematice ajută la identificarea şi la
stabilirea legăturilor filogenetice dintre diferite familii de
plante, grupuri de plante. În acelaşi timp, descoperirea sau
izolarea unor substanţe active într-o specie de plantă ajută
la izolarea aceluiaşi principiu activ şi din alte specii
înrudite.
Condiţiile de creştere pedoclimatice (solul, reacţia solului,
umiditatea, temperatura, latitudinea, altitudinea, lumina) →
influenţează foarte mult atât cantitatea de principii active
sintetizate, cât şi varietatea structurală a acestora
Arctostaphylos uva ursi (strugurele ursului) → specie de plantă
răspândită în ţările din nordul Europei
 se sintetizează glicozidul → arbutină
 în ţările continentale se sintetizează metlilarbutina
 în ţările meridionale → arbutina şi metilarbutina (ana partes)
 Recoltarea plantelor medicinale

 la recoltare trebuie să avem în vedere natura principiilor

active pe care le conţin plantele, locul unde sunt distribuite şi
concentrate principiile active, să cunoaştem foarte bine specia
de plantă medicinală, să o deosebim de alte specii din genul
respectiv, în multe cazuri chiar de varietăţi care nu au
proprietăţi medicinale
cel care face recoltarea să cunoască condiţiile de uscare a
materialului vegetal recoltat, deoarece dacă nu respectă
aceste condiţii principiul activ poate fi inactivat şi să dispară în
totalitate
există date precise despre timpul optim de recoltare, despre
stadiul vegetativ în care să se găsească planta şi când
principiul activ este în concentraţie maximă, chiar în timpul
unei zile existând diferenţe de concentraţie sau timp însorit sau
fără soare
chiar şi orele din timpul zilei la care se recomnadă recoltarea
au, pentru multe plante, o semnificaţie deosebită:
→ recoltarea dimineaţa devreme, pe rouă, duce la
deprecierea materiei prime.La plantele ce conţin alcaloizi
glicozide, uleiuri esenţiale se constată variaţii mari în
conţinutul în substanţe active chiar în timpul unei zile
→ la Coada şoricelului (Achillea millefolium) conţinutul în
substanţe active creşte semnificativ, în flori, spre mijlocul
zilei
→ recoltarea petalelor de trandafir (Rosa centifolia) trebuie
să înceapă dimineaţa foarte devreme şi să se oprească
imediat după răsăritul soarelui (păstrarea parfumului)
→ frunzele de degetar lânos (Digitalis lanata) culese la ora
12 conţin mai mulţi glicozizi cardiotonici, decât frunzele
culese la 8 dimineaţa sau la 8 seara
Digitalis lanata Digitalis purpurea
 Frunzele se recoltează dimineaţa (cu alcaloizi) imediat după
ce se evaporă roua, cantitatea de alcaloizi fiind mai ridicată
noaptea. Se recoltează pe timp uscat, frumos, iar ca perioadă
de vegetaţie, puţin înainte, în timpul sau imediat după ce au
înflorit plantele. Fiecare plantă are stabilit exact momentul în
care alcaloizii se găsesc în cantităţi mari.
►frunzele de lăcrămioară (Convallaria majalis) sunt mai
bogate în glicozizi cardiotonici cu 2 săptămâni înainte de
înflorire; frunzele de Atropa belladonna sunt mai bogate în
timpul înfloririi
frunzele recoltate trebuie să fie întregi, nepătate, bine
dezvoltate
uscarea frunzelor se face întotdeauna la umbră, cu curenţi de
aer şi se consideră că sunt uscate dacă peţiolul şi nervurile se
rup
 Florile se recoltează la unele specii în timpul îmbobocirii
(salcâm galben japonez – Sophora japonica) iar la altele la
începutul înfloririi sau în timpul înfloririi, înainte de ofilire.
 întârzierea recoltării inflorescenţelor duce la deprecierea
materiei prime prin scuturarea petalelor sau a florilor
 trecerea spre stadiul de fructificare a florilor le depreciază
calitatea terapeutică corola (petale)
 partea de floare care se recoltează
floarea întreagă
 recoltarea se face manual, floare de floare, sau cu ajutorul
unui pieptene
 în general recoltarea florilor se face pe timp uscat, iar
uscarea se realizează la umbră
 Părţile aeriene (Herba) ale plantei se recoltează, de
obicei, cu putin înainte de înflorirea completă sau în timpul
înfloririi.
 momentul optim de recoltare a plantelor in acest caz este
foarte diferit, în funcţie de specie, altitudini si zona geografică
unde creşte planta.
 recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera si
nici într-un caz prin smulgere
Mugurii foliari se recoltează primăvara devreme înainte ca
ei sa se desfacă → Gemmae populi – recoltarea se face
manual sau se taie şi se usucă şi apoi se separă mugurii
Scoarţa (cortex) se recoltează când începe să circule seva
(primăvara la începutul vegetaţiei) şi când scoarţa se
detaşează de cambiu cu mai multă uşurinţă. De obicei se fac
incizii cu cuţitul la distanţă de 20-30 cm.
 Fructele se recolteaza unele în pârgă (măceşe) când conţin
maximum de vitamine, fie când au ajuns la coacere (afinele).
 cele suculente se recoltează când ajung la maturitate, dacă
sunt mari → manual, dacă sunt mici → piepteni
 Fructus carvi → se recoltează crengile, se lasă să se usuce
şi apoi se separă
Seminţele se recoltează cu puţin înainte de maturizare, apoi
se întind imediat pentru uscare în straturi subţiri.
Rădăcinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) si
tuberculii (Tubera) → părţile subterane ale plantelor, se
recoltează primăvara timpuriu, înainte de formarea mugurilor
sau lăstarilor vegetativi sau toamna târziu, dupa veştejirea
frunzelor aeriene.
 la recoltarea acestor organe subterane ale plantei, datorită
lipsei părţilor aeriene (tulpini, frunze, flori), se pot ivi cele mai
multe confuzii → se va acorda o atenţie deosebită identificării
botanice a speciilor respective
 Plantele recoltate trebuie transportate, imediat după
recoltare în uscătorii special amenajate
 se transportă în săculeţi de tifon sau în saci de iută sau
cânepă (în nici un caz pungi de plastic → „ încingere ”)
 înainte de uscare se elimină eventualele plante străine
(toxice!) dintre plantele recoltate, apoi se fragmentează în
bucăţi de 1-3 cm
florile şi frunzele se usucă de obicei la umbră, în spaţii bine
aerisite
 părţile subterane se expun la soare, după spălare şi
secţionare
 în condiţii industriale, pentru cantităţi mari de plante se
folosesc uscătorii cu căldură naturală (solară) sau artificială, cu
sisteme de ventilaţie adecvată, respectându-se pentru fiecare
plantă, condiţiile tehnice de uscare: temperatură, timp şi loc de
uscare (umbră sau lumina solară)
după uscare plantele se păstrează în pungi sau saci de
hârtie, în săculeţi de tifon sau de pânză şi nu în pungi de
material plastic
scoarţa de cruşin (Cortex frangulae) se foloseşte numai la un
an de la recoltare; uscată timp de o oră la temperatura de
100oC, apoi ţinută la temperatura mediului ambiant, ea poate fi
folosită chiar în anul recoltării