Sunteți pe pagina 1din 15

PRINCIPIILE

MEDICINEI DE FAMILIE

1
Medicina de familie are, la fel ca celelalte ştiinţe obiectele de
activitate, metode, principii, reguli şi legi, care o deosebesc de
celelalte discipline şi care îi conferă o utilitate şi particularitate
incontestabilă în cadrul medicinei contemporane, delimitând-o
de celelalte specialităţi cu care se intersectează.

Principiile MF derivă din problemele concrete pe care aceasta


trebuie să le rezolve.

Obiectul de studiu al medicinei de familie ar putea fi disputat şi


de alte discipline, dar principiile după care lucrează o
deosebesc.

2
Principiile medicinei de familie sunt:
Asistenţa medicală de prim contact
Asistenţa medicală continuă
Abordarea integrală a pacientului
Asistenţa medicală a familiei
Asistenţa medicală comunitară
Abordarea ecologică a problemelor medicale

3
1. Asistenţa medicală de prim contact
Medicina de familie asigură accesibilitatea tuturor pacienţilor la
serviciile sale, indiferent de vârstă, de sex şi de boală. La
medicul de familie pot să se adreseze toţi pacienţii cu orice
problemă de sănătate, acesta fiind cel mai accesibil nivel
medical.
Medicul de familie îşi cunoaşte cel mai bine asiguraţii săi şi
trebuie să-şi asume responsabilitatea deciziei iniţiale pentru
toate problemele medicale pentru care este solicitat.
În unele ţări pacientul este obligat să se adreseze cu problemele
sale mai întâi medicului de familie. Acesta va stabili primul
contact cu bolnavul, va examina şi încerca să rezolve cazul şi
numai dacă nu va reuşi va face trimiterea acestuia la un
specialist. În alte ţări pacientul poate fi consultat direct de un
specialist, fără a fi obligat să se prezinte iniţial la medicul său de
familie. 4
Se pune întrebarea de ce simte pacientul nevoia să se adreseze
medicului de familie, chiar şi atunci când ar putea fi consultat de
un specialist, care este mai competent uneori decât primul în
tratarea unei anumite boli?
Această tendinţă a asiguraţilor de a consulta întâi medicul de
familie reiese
din accesul uşor şi rapid la medicul de familie,
din încrederea pe care pacientul o dobândeşte de-alungul timpului,
din faptul că acesta este prin programul său zilnic o lungă
perioadă de timp disponibil pentru asistaţii săi
fiindcă multe boli pot debuta cu o simptomatologie nespecifică,
astfel încât pacientul nu va şti iniţial cărui specialist să se
adreseze.
În plus specialiştii de profil nu sunt atât de accesibili ca MF. Este
mai greu să ajungi la un oftalmolog, neurolog sau la un
cardiolog decât la medicul tău de familie, care are cabinetul în
apropiere de locuinţa pacientului, nu impune deci deplasări mari
şi pierdere de timp, fiind la dispoziţia asistaţilor săi zilnic, printr-
un program cunoscut de aceştia atât la cabinet şi cât 5şi la
domiciliul acestora.
2. Supravegherea medicală continuă
Medicul de familie este singurul care acordă asistenţă medicală
continuă:
urmăreşte bolnavul la domiciliu şi la internarea în spital,
cunoaşte cel mai bine istoria naturală a fiecăruia,
poate lega starea actuală de condiţiile mai deosebite în care a trăit
bolnavul,
poate corela unele boli cu antecedentele heredocolaterale,
personale şi cu anumite evenimente din biografia asistatului.

Spre deosebire de specialiştii de profil, care acordă o asistenţă


medicală episodică, intermitentă, medicul de familie acordă o
asistenţă medicală continuă. El are grijă de pacient când acesta
este bolnav şi când este sănătos, pe tot timpul existenţei sale,
de la naştere şi uneori până la moarte:
urmăreşte dezvoltarea sarcinii la gravidă,
dezvoltarea psihosomatică a copilului,
adaptarea la mediu a adolescentului şi adultului,
6
face prevenţia îmbolnăvirilor şi a procesul de îmbătrânire.
Asigurând o asistenţă medicală continuă medicul de familie
poate să depisteze precoce bolile şi complicaţiile acestora,
poate să recomande internarea la momentul oportun în unităţile de
specialitate,
să asigure continuarea tratamentului după externare şi
recuperarea bolnavului.

În absenţa medicului de familie pacientul ar fi tratat în salturi şi


s-ar simţi părăsit între îngrijirile secvenţiale acordate de
specialiştii de profil.
Urmărirea continuă a bolnavului de către MF poate contribui nu
numai la creşterea eficienţei asistenţei medicale, ci şi la
ieftinirea ei.
Atunci când bolnavul are un medic de familie competent, el va
putea evita uneori internarea acestuia în spital, externarea se va
face mai repede, fiindcă la domiciliu poate fi îngrijit7 cu
responsabilitate şi competenţă.
3. Abordarea integrală a pacientului
Spre deosebire de specialişti, care se ocupă de o anumită boală,
medicul de familie se ocupă nu numai de aceasta dar şi de
bolnav în toată complexitatea lui. Îngrijind o persoană o
perioadă îndelungată de timp, el va cunoaştere mai bine decât
alt specialist situaţia în ansamblu a asistatului său.

Organismul uman este un sistem în care toate aparatele şi


organele sunt indisolubil legate între ele.

În timp ce toate celelalte specialităţi se ocupă doar de câte un


aparat sau organ, medicina de familie se ocupă de întreg
organismul uman, nu numai din punct de vedere somatic, ci şi
din punct de vedere psihic. Acest lucru este important pentru că
starea psihică a pacientului poate să influenţeze apariţia şi
8
evoluţia unor boli.
MF plasează boala în contextul general al pacientul, face un
inventar al tuturor suferinţelor şi o ierarhizare a acestora, fiindcă
nu toate bolile au aceeaşi importanţă: unele prezintă un pericol
mai mare şi trebuie rezolvate imediat, altele nu sunt atât de
severe şi pot fi tratate ulterior.

Suferinţele pacienţilor trebuie ierarhizate de către medicul de


familie periodic.

9
4. Asistenţa medicală a familiei
Pacientul este produsul unei familii, se naşte, trăieşte într-o
familie care are anumite obiceiuri, condiţii socio-profesionale şi
epidemiologice de care depinde, în mare măsură sănătatea
membrilor acesteia.
Medicina de familie este axată nu numai pe sănătatea
pacientului, ci şi a familiei acestuia.
Factorii familiali care pot influenţa starea de sănătate a
individului sunt:
factorii genetici,
locuinţa,
nivelul economic şi cultural al familiei,
obiceiurile,
relaţiile dintre membrii
10
existenţa unor boli transmisibile.
5. Asistenţa medicală a comunităţii
Individul şi familia trăiesc într-o colectivitate. Acordând asistenţă
medicală mai multor asistaţi şi familii, medicul acordă, de fapt,
asistenţă medicală unei colectivităţi, unei comune, unui cartier,
unei instituţii sau şcoli.

Acest lucru este foarte important pentru că omul este o fiinţă


socială. El trăieşte într-o colectivitate şi într-o societate umană,
care are un anumit standard economic, are anumite tradiţii, un
anumit nivel cultural şi anumite norme etice şi morale, care pot
să influenţeze starea de sănătate.

Pe lângă stresul psiho-social, asupra omului acţionează şi alţi


factori ce ţin de comunitate, de ordin economic, epidemiologic,
culturali, etc., care pot contribui la apariţia bolii.
11
Tabelul 4.1. Factorii comunităţii care influenţează starea de
sănătate

 Factorii economici
 Gradul de civilizaţie al societăţii
 Factorii culturali
 Tradiţiile sociale ale comunităţii
 Factorii psihosociali
 Factorii etici şi morali
 Starea epidemiologică a colectivităţii
 Răspândirea consumului de droguri în societate, alte noxe

• Societatea poate avea efecte favorabile, dar şi efecte


nefavorabile asupra omului. Există o adevărată patologie
socială, în care intră, spre exemplu, şomerii, bătrânii părăsiţi,
alcoolicii şi alte cazuri sociale, situaţii de care se ocupă în mod
12
special medicul de familie.
6. Abordarea ecologică a patologiei umane

Oamenii trăiesc într-o comunitate, iar comunitatea umană se


află amplasată într-un sistem ecologic, care îi asigură nevoile
sale fundamentale.

Ecosistemul uman cuprinde fiinţele umane, elementele naturii şi


ale societăţii în care acestea sunt interconectate la un moment
dat prin relaţii extrem de complexe.

Ecosistemul uman poate fi reprezentat de un sat, de un oraş sau


de o anumită zonă ocupată de o colectivitate umană, care
include, pe lângă componentele naturale şi o serie de
componente artificiale.
13
Tabelul 4.2. Factorii ecologici care influenţează starea de
sănătate
 Factorii climatici
 Structura solului
 Calitatea aerului
 Calitatea apei
 Structura florei
 Structura faunei
 Factorii de civilizaţie
 Poluarea

14
Medicul de familie trebuie să privească pacientul în toată
integritatea lui, în familie, în societate şi în ecosistemul în care
trăieşte.

Sesizând rolul familiei, al societăţii şi al ecosistemului asupra


sănătăţii individului, MF va situa patologia umană în cadrul
interdependenţelor dintre persoană, familie, societate şi natură.

15

S-ar putea să vă placă și