 Examinarea pacientului cu boala

parodontală. Instrumente și metode de

examinare, stabilirea diagnosticului.
 Examenul clinic: subiectiv (anamneza), clinic-
obiectiv(instrumentar).

Obiective educaţionale. Examenul clinic are în vedere ca să surprindă toate elementele

clinice ce se constituie în semne evocatoare ale distrucţiei parodontale. Dorim să
furnizăm viitorilor practicieni o abordare clinică logică, folosind elemente şi tehnici
exacte de cuantificare ale parametrilor clinici monitorizaţi. Evidenţierea semnelor ce
se constituie în elemente de sănătate sau de afectare gingivală, precum şi a factorilor
locali de risc sunt elemente esenţiale ale examenului clinic.
7.1.Anamneza
În parodontologie, anamneza relevă relaţii despre afecţiuni generale ale organismului,
care ele sau tratamentul lor pot să influenţeze evoluţia bolii parodontale sau planul de
tratament şi rezultatele terapiei parodontale. Se obţin date legate de istoricul stării de
sănătate orală şi despre eventualii factori de risc. Anamneza se poate efectua pe de-o
parte cu ajutorul unui chestionar pe care pacientul îl completează, urmat apoi de
întrevederea propriu-zisă cu pacientul. Vârsta este un element de luat în considerare
şi poate fi considerat un factor de risc.
• Evaluarea factorilor de risc urmăreşte dacă: aceştia sunt ereditari (boală
genetică) sau dobândiţi (afecţiuni, obiceiuri nocive), deci dacă sunt reversibili.
În această etapă se caută următorii factori de risc: ►ereditatea vi-a-vis de
afectarea parodontală, ►fumatul, ►stresul, ►boala cardio-vasculară,
►diabetul, ►deficitele imunologice (sindrom Papillon-Lefevre, infecţia cu
HIV), ►alte afecţiuni ce pot contraindica alegerea intervenţiilor chirurgicale
sau care necesită antibioprofilaxie (Lemaître 2002a)(1). Aprecierea factorilor
de risc reprezintă o parte integrantă a diagnosticului datorită influenţei lor
asupra expresiei boli, cât şi asupra prognosticului şi tratamentului.
• Anamneza specifică, legată de sfera orală ne permite aprecierea statusului
dentar şi parodontal într-un context specific, care va facilita aprecierea
terapeutică şi prognostică. Practicianul va obţine informaţii legate de:
►frecvenţa vizitelor la stomatolog, ►eventualul diagnostic şi tratament
specific anterior pentru boala parodontală, ►informaţii legate de igiena orală:
numărul de periaje cotidiene, durata acestora, tipul de perie de dinţi şi
intervalul de înlocuire al acesteia, tehnica de periaj, mijloacele de igienă
interdentară
• Motivul prezentării
• Este deosebit de important să cunoaştem şi în conduita ulterioară să ţinem cont de
motivul principal al prezentării, de principala plângere sau dorinţă a pacientului.
Astfel, pacientul trebuie să explice motivele vizitei sale: estetice, dureri,
sângerarea, mobilitatea dentară, modificările de poziţie dentare, etc. La sfârşitul
discuţiei vom şti ce nemulţumire l-a îndemnat să ni se adreseze şi ce fel de ajutor
aşteaptă din partea noastră. După examinare şi formularea diagnosticului se va
discuta dacă cerinţele lui se înscriu în sfera posibilităţilor noastre terapeutice.
• Examenul clinic parodontal se realizează după efectuarea examenul exo-oral şi al
examenului intra-oral odontal. Examenul odontal va aprecia următoarele aspecte:
dinţii prezenţi şi absenţi (agenezie, extracţie din motive odontale, datorită
mobilităţii), leziunile odontale (carii, leziuni cervicale de uzură, fracturi, leziuni
pulpare şi periapicale), restauraţii, modificările de poziţie unidentare şi de grup,
examenul ocluziei.
• Examenul clinic parodontal trebuie să permită o observare completă şi logică a
elementelor parodonţiului şi a semnelor bolii parodontale.
 Parodontometria. Noțiune. Criterii clinice de evaluare în
timpul unui examen parodontal: (stabilirea statusului
parodontal) - nivelul marginei gingivale libere, adâncimea
pungii parodontale, pierderea atașamentului clinic, mobilitate,
sângerare, supurare, culoarea, conturul, textura, consistența
țesutului gingival. Metode de relevare a plăcii bacteriene.

PARODONTOMETRIA
Parodontometria este o manoperă necesară în cazul pacienților ce prezintă gingii
inflamate ce sângerează la atingere, dar și a celor ce prezintă mobilitate dentară.
Aceasta trebuie să fie efectuată după un detartraj profesional pentru o precizie cât
mai mare.
Specifice bolii parodontale sunt pungile parodontale, mobilitatea dentară și retracțiile
gingivale. Pentru a aprecia severitatea bolii parodontale, medicul va completa o fișă de
parodontometrie în care va consemna gradul de mobilitate al dinților, dar și
dimensiunile pungilor parodontale (numărul de milimetri măsurați între marginea
gingivală și cel mai adânc punct al pungii). Astfel, o adâncime de 3-5 mm reprezintă o
îmbolnăvire moderată, pe când una de 6 mm sau mai mare evidențiază o îmbolnăvire
majoră.
Pentru detectarea prezenței, configurației și adâncimii pungilor parodontale, medicul
parodontolog va folosi sonda parodontală, un instrument gradat cu vârf bont
(neascuțit), care odată introdus în șanțul gingival va permite stabilirea gradului de
afectare parodontală. Palparea cu sonda este în general netraumatică, însă pentru un
confort sporit se poate realiza anestezie topică/locală.
Evoluția bolii parodontale se apreciază prin măsurarea pungilor parodontale și
evaluarea mobilității dentare. Acesta este motivul pentru care se recomandă ca
parodontometria să se realizeze atât inainte, cât și în cursul tratamentului parodontal
(antimicrobian și chirurgical)
METODE DE EVIDENTIERE A PLĂCII BACTERIENE – SUBSTANŢE
REVELATOARE DE PLACĂ BACTERIANĂ
Pentru vizualizarea plăcii bacteriene se folosesc metodele de colorare in vivo cu
substanţe colorante denumite revelatori de placă bacteriană. Calităţile pe care trebuie
să le îndeplinească un revelator de placă bacteriană sunt:
să nu fie toxici sau alergici;
să aibă un index bun de colorare, realizând o colorare selectivă;
colorarea să fie imediată, să persiste după clătirea orală şi să poată fi îndepărtată cu
uşurinţă prin periaj;
utilizare facilă şi să nu necesite condiţii speciale de depozitare;
să prezinte gust agreabil;
să fie uşor de procurat şi ieftin. Revelatorii de placă bacteriană disponibili în prezent
încearcă să se încadreze în regulile expuse, dar nu există încă reprezentantul ideal.
În practică se folosesc următoarele substanţe colorante:
soluţii colorante (ca soluţii de clătire, sau spray-uri) cu: fuxină bazică 0,03%, albastru
de toluidină 1%, albastru de metilen 2%, hematoxilină 0,1% eozină 1%, tinctură de
iod 2%, eritrozină
coloranţi pe bază de fluoresceină - se vizualizează cu lampa Wood
drajeuri sau comprimate colorante, care se dizolvă în salivă şi produc colorarea plăcii
bacteriene, mono sau bitonic- Placolor, Ceplac, Red-Cote, Revelan, Oral B, Mira-2-
Ton coloranţi bitonici, care colorează placa bacteriană tânără în violet şi placa
bacteriană matură în albastru.
Protocolul clinic de revelare a plăcii bacteriene
clătire orală cu apă simplă sau utilizarea spray-ului de apă şi aer pentru îndepărtarea
depozitelor moi şi a resturilor alimentare;
vaselinarea buzelor pentru a evita colorarea lor;
aplicarea revelatorului de placă (soluţie - cu bulete de vată prin badijonare sau tabletă
- se va plimba prin gură până la dizolvare);
clătirea cavităţii orale pentru îndepărtarea surplusului de colorant;
aprecierea gradului de colorare;
 Indicii de apreciere a îmbolnăvirii parodontale (Indicele de
placă, indicele de tartru, Indicele de inflamție
gingivală/parodontală).

Sco Indicii de apreciere a îmbolnăvirii parodontale

r (Indicele de placă, indicele de tartru, Indicele de
inflamție gingivală/parodontală).
CRITERIU
0 Depozite de placă bacteriană absente.
1 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii
gingivale, sub formă de insule,
2 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii
gingivale, sub formă de bandă continuă, până la 1mm
3 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii
gingivale, până la o treime din coroana dintelui Figura 1. Cuantificarea plăcii
bacteriene pentru calcului indicelui
4 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii Quigley Hein.
gingivale, între o treime şi două treimi din coroana
dintelui
5 Depozite abundente de placă bacteriană, care
depăşesc două treimi din coroana dintelui
Indicele API
Necesitatea apariţiei şi introducerii indicelui de placă bacteruană din spaţiile
aproximale API (Aproximal Plaque Index - Lange, 1981) de şcoala germană rezultă
din faptul constatat clinic că spaţiile aproximale sunt cel mai mult neglijate în
cursul practicării igienei orale individuale. La nivelul spaţiilor aproximale, ca
urmare a stagnării resturilor alimentare şi colonizării cu floră microbiană, se
creează nişe ecologice ce întreţin şi amplifică inflamaţia ţesuturilor parodontale.
API apreciază calitatic şi procentual acumularea plăcii bacteriene în spaţiile
aproximale

a b
Aprecierea clinică a plăcii bacteriene din spaţiile aproximale.

API

Schema generală a indicelui aproximal de placă.

 Indicele de eficienţă a igienei orale (Podshadely şi Haley) se
evaluează în regiunea suprafeţelor jugale ale 16, 26, labiale ale
11, 31 şi linguale ale 36,46.
Suprafaţa studiată este împărţită în 5 segmente
mezială
distală
ocluzală
centrală
precoletară
Codificare:
0 - absenţa plăcii;
1 - o singură zonă a dintelui prezintă depozit de placă;
2 – 5 – după nr. zonelor dentare cu placă.
 Sonda parodontală. Tipurile.

• Sondele parodontale mecanice

 Sonde fără presiune constantă • Sonde parodontale tradiţionale
(Deoarece sondajul poate varia în -Măsoară adâncimea sulcusului gingival
raport de 1/3 mm în funcţie de
-Estimează adâncimea pungilor
examinator s-au realizat sonde cu o gingivale şi parodontale
presiune constantă manuală sau
-Determinarea configuraţiilor acestora
electronică)
-Aprecierea leziunilor de furcaţie
Sonde sensibile la presiune -Evaluează defectele muco-gingival
Sonde cu presiune constantă
• Sondele parodontale colorimetrice
Sondele parodontale electronice
Evită: variaţiile de presiune,
dificultăţile de citire a datelor,
problemelor de transcripţie, stocare şi
gestionare a datelor