TEORIA COMUNICARII

CURS XI

COMUNICAREA INTERCULTURALA.
TEORIA NEGOCIERII FETEI
Conceptul de cultură

 natură/cultură

 1. accepțiune spiritual-estetică, strâns legată de conceptul de artă

 2. accepțiune antropologică = totalitatea valorilor, simbolurilor,

modelelor de acţiune, de gândire şi de percepţie, ritualurilor,
tradiţiilor etc. ale unei societăţi
 a. cultura nu este înnăscută, ci dobândită
 b. aspecte materiale şi imateriale
 c. diversele sale aspecte constituie un sistem
 d. este împărtăşită (dimensiune colectivă)
Conceptul de cultură
Conceptul de comunicare interculturală
 operează cu accepțiunea antropologică a culturii

• 1) un proces de comunicare între persoane conştiente de diferenţele

lor culturale
• 2) nivel micro, intermediar si macro (comunicare între culturi)
• https://www.youtube.com/watch?v=sdCyLMWiDWU&list=PLAEKUX2eV4jJE
qwQnxJjXjlz09G7GGk7f&index=3
• https://www.youtube.com/watch?v=TBFC5isQuYA

• concepte asociate: alteritate, multiculturalitate,

interculturalitate, transculturalitate
Alteritatea
 celălalt = termen-cheie al înţelegerii fenomenelor
interculturale

 reprezentarea celuilalt → tendinţe opuse: xenofobia şi

xenofilia

 xenofobia → respingerea a ceea ce este străin (posibil

corelată cu etnocentrismul)

 xenofilia → atracţia deosebită faţă de tot ce este străin

(posibilă bază pentru cosmopolitism)
 Multiculturalitate

„convieţuirea diferitelor culturi (în

sens antropologic) în interiorul unui
sistem social (de cele mai multe ori
în cadrul unei naţiuni)” (Hans-
Jürgen Lüsebrink, 2005), fie ea
paşnică sau conflictuală
Multiculturalitate
 Modele de societate multiculturală

modelul asimilaţionist → vizează

adaptarea culturală a minorităţilor şi
imigranţilor la cultura majoritară (sau
model integrativ → asimilarea = proces
de lungă durată, timp în care
reprezentanţilor unei culturi minoritare le
sunt garantate anumite drepturi care ţin de
educaţie, religie şi participare la viaţa
politică)
Ex.: societatea britanică de astăzi, cea
germană, franceză sau americană
Modele de societate multiculturală

modelul Apartheid → strictă

delimitare a culturilor minoritare,
mergându-se până la ghetoizarea
acestora
Ex. Africa de Sud de dinainte de
1995, Germania din timpul celui de-
Al Treilea Reich, societăţile coloniale
 Modele de societate multiculturală

modelul policentric → convieţuirea

diferitelor culturi într-o societate în
care sunt în mod principial
considerate egale
Ex.: Elveţia, Belgia (societăţi fără
centru cultural şi fără majoritate
hegemonică)
 Interculturalitate

•ansamblul fenomenelor ce iau naştere la

întâlnirea dintre două culturi

•în lumea contemporană, culturile nu trebuie

înțelese ca niște sfere închise, omogene, lipsite
de posibilitatea înțelegerii reciproce și a
întrepătrunderii

•ele trebuie concepute dincolo de opoziţia

dintre ceea ce este propriu şi ceea ce este
străin
Competenţa interculturală
 Trei componente: cunoaştere, mindfulness şi pricepere

 Cunoaştere: înţelegerea culturii celuilalt, a importanţei identităţii

etnice/culturale, capacitatea de a observa ce este important pentru ceilalţi

 Mindfulness: a fi constant conştient, a fi pregătit să îmbrăţisezi noi moduri

de a vedea lucrurile

 Pricepere: capacitatea de a negocia identităţi prin observaţie atentă,

ascultare, empatie, sensibilitate non-verbală, politeţe, colaborare
Transculturalitate
• ideea unei culturi strict legate de etnicitate este depăşită

• sistemele de comunicare în masă - accentuat metisaj cultural

• culturile actuale – hibridizare

• infiltrarea elementelor unei culturi străine în cea proprie nu se

referă numai la forme precum Coca-Cola sau McDonald’s, ci
vizează întreaga sferă a culturii, cu toate nivelurile ei
(Wolfgang Welsch)
 Transculturalitate
„Nu mai există nimic de-a dreptul străin [...
]. Şi, de asemenea, nu mai există nimic de-
a dreptul propriu. Autenticitatea a devenit
folclor, nefiind altceva decât particularitate
simulată pentru alţii” (Wolfgang Welsch)
Transculturalitate
• transculturalitatea - uniformizare culturală în era
globalizării?

• transculturalitatea - corelată cu procesul de creare

a unei noi diversităţi

• abordare diferită a construcţiei identitare a

indivizilor şi comunităţilor, care privilegiază dialogul
cultural în detrimentul conflictului dintre culturi
Teoria negocierii feţei

Ramură a comunicării în funcţie de nivelul

de analiză: comunicare interculturală

Tip de teorie: obiectivă

Direcţie teoretică: socio-psihologică

Reprezentant: Stella Ting-Toomey, 1985

(+ precizări ulterioare)
Faţa

• FAŢA = metaforă pentru imaginea de sine

(în context relaţional)

• Erving Goffman: fața este preocuparea

pentru imaginea de sine pe care o
proiectăm celorlalți, fenomen imediat și
spontan, determinat de dinamica interacțiunii
sociale

• Penelope Brown și Stephen Levinson: faţa

este „imaginea publică de sine pe care
fiecare membru al societății vrea să și-o
revendice”
Nevoi ori dorinţe legate de faţă

• Autonomie (nevoia ca ceilalți să ne recunoască independența, intimitatea etc., dar

și respectarea nevoilor celorlalți)

• Includere (nevoia de a fi recunoscuți ca parte a grupului)

• Status (nevoia ca ceilalți să ne admire „posesiunile” vizibile sau invizibile: înfățișare,

reputație, poziție, putere, bogăție)

• Încredere (nevoia ca ceilalți să își dea seama că suntem demni de încredere, loiali)

• Competență (nevoia ca ceilalți să ne recunoască abilitățile sociale precum

inteligența, leadershipul, abilitățile de rezolvare a problemelor)

• Morală (nevoia ca ceilalți să respecte felul în care noi înțelegem integritatea,

demnitatea, onoarea etc.)
Faţa

Faţa (sau imaginea de sine) = fenomen

universal, specific tuturor culturilor

Faţa include aspecte legate de demnitate,

onoare, status

Faţa reprezintă modul (respectuos sau nu) în

care un individ este văzut de ceilalţi într-o
interacţiune
Faţa
 Teoria negocierii feţei

• Descrie modul în care se face față conflictelor în diferite

culturi

• Într-un conflit, fața este amenințată; prin urmare, individul

caută să și-o salveze sau să și-o refacă

• Facework: un set de comportamente de comunicare pe

care le folosim ca să ne exprimăm/salvăm propria față și
ca să sprijinim/amenințăm fața celuilalt

• Indivizii încadrează diferit sensul feței și abordează

diferit procesul de facework de la o cultură la alta; prin
urmare, teoria plasează negocierea feței într-un cadru
cultural
 Teoria negocierii feţei

• la întrebarea: A
cui față
(sau demnitate) salvăm?
– răspuns diferit, în funcție de cultură

• Cultură individualistă: a mea

• Cultură colectivistă: a celuilalt
• În ambele culturi: a noastră
Culturi individualiste

(Australia, Germania, USA) – menținerea unei

coerențe între o față publică și una privată

Modul în care un individ își prezintă public fața

trebuie să corespundă unui sine esențial, central,
invariabil

Sinele - entitate liberă să își urmărească

propriile dorințe, nevoi

În facework, accentul cade pe menținerea

autonomiei, teritoriului și spațiului personal,
respectând în același timp nevoile celuilalt de
spațiu și intimitate
 Culturi colectiviste
• (China, Corea și Japonia) – sinele este un
concept situațional și relațional

• Sinele este definit printr-o rețea de relații

sociale și personale care se intersectează

• Sinele nu este niciodată liber; e legat prin

obligații reciproce de rol și datorii și
structurat printr-un proces de negociere
reciprocă a feței

• Facework se concentrează pe sprijinirea

feței celuilalt și pe evitarea lezării acesteia
Culturi individualiste/Culturi colectiviste

Culturi individualiste Culturi colectiviste

Independenţă Relaţionare cu grupul
Scopuri personale Sentimentul apartenenţei, datoria faţă de
grup
Competiţia cu ceilalţi Armonia cu ceilalţi
Unicitate, Cunoaştere prin propriile puteri Caută sfaturi de la ceilalţi
Comunicare directă Importanţa ierarhiei
Egal cu sine, indiferent de situaţie Sinele se modifică în funcţie de context
Preferă să muncească singur Preferă să muncească în grup
Culturi individualiste/Culturi colectiviste
Teoria negocierii feţei
• În interiorul unei culturi, oamenii diferă din punctul de vedere al
accentului pe care îl pun pe auto-suficiență sau pe solidaritatea de
grup

• Toomey: sine independent și interdependent = „măsura în care

oamenii se percep ca fiind relativ autonomi față de ceilalți sau
legați/conectați cu aceștia”

• Sinele independent valorizează identitatea-eu; orientat către față

(concept de sine prevalent în culturile individualiste); specific
culturilor individualiste.

• Sinele interdependent: prevalent în culturile individualiste;

valorizează identitatea-noi; pune accent pe relații
Teoria negocierii feţei

•Teoria negocierii feței examinează

tipurile de conflict intercultural și modul de
gestionare a acestora

•Conflictul = fenomen prezent în toate

formele de relații sociale și personale din
toate culturile

•Conflictul = o clasă de situații potențial

riscante, care amenință identitatea/fața
celor implicați
Teoria negocierii feţei

Conflictul – situație problematică, care implică

un management activ al feței din partea celor
implicaţi

Conflictul este văzut ca un proces de negociere

a feței, în care identitățile situaționale ale
părților implicate în conflict sunt amenințate și
puse sub semnul întrebării

Conceptul de față și felul în care se

gestionează conflictele sunt, în principiu,
determinate cultural
Teoria negocierii feţei
• Ideea de bază a teoriei lui Toomey: felul în care indivizii
din culturi colectiviste își gestionează fața și relațiile
conflictuale diferă într-o mare măsură de felul în care o fac
indivizii din culturi individualiste

• Indivizii cu o imagine de sine interdependentă, din culturi

colectiviste, sunt preocupați de fața celorlalți sau de o față
comună; stilul de conflict: evitare sau integrare

• Indivizii cu o imagine de sine independentă, din culturi

individualiste, sunt preocupați de protejarea propriei imagini;
stilul de conflict: dominare
Teoria negocierii feţei
 https://www.youtube.com/watch?v=RDQmyNFK8sc
(Amelie Nothomb, Stupeur et tremblements

https://fr.slideshare.net/Angesha/amelie-nothomb-
uimire-si-cutremur)
Teoria negocierii feţei
Stiluri de management al conflictului (Toomey şi Afzalur Rafim) specifice situațiilor de muncă
occidentale:
• Dominare: unul dintre cei implicați în conflict luptă pentru a-și impune poziția sau scopurile
(cultură individualistă)

• Evitare: unul dintre cei implicați în conflict evită tema conflictului sau conflictul în sine (cultură
colectivistă)

• Supunere: o preocupare mare pentru interesele celuilalt, puse deasupra propriilor interese
(renunț la dorințele mele, pentru a aplana conflictul) (cultură colectivistă)

• Compromis: negociere pentru a ajunge la o înțelegere reciproc avantajoasă (cultură

colectivistă)

• Integrare/Rezolvare: rezolvarea conflictului prin discuție deschisă; colaborare pentru o

revolvare reciproc avantajoasă a conflictului ((cultură colectivistă), (cultură individualistă))
Teoria negocierii feţei
• Toomey şi John Oetzel - stiluri de management al conflictului
inspirate din alte culturi:

• Exprimarea emoțiilor (rezolvi conflicte arătându-ți sentimentele)

(cultură individualistă)

• Agresivitate pasivă (acuzi în mod indirect, arăți resentimente)

(cultură individualistă)

• Implicarea unei a treia părți (în culturi individualiste: un avocat sau

un mediator stabilit prin justiție; în culturi colectiviste: o persoană pe
care o admiri/respecți) ((cultură colectivistă), (cultură
individualistă))
Teoria negocierii feţei