BOLILE APARATULUI

RESPIRATOR
• 1. Insuficienţa respiratorie
• 2. Bolile cavităţilor nazale
- Hemoragia nazală
- Rinitele & Corizele
• 3. Bolile laringelui
• 4. Edemul laringian
• 5. Spasmul laringian
• 6. Paralizia laringiană 1
 1. Insuficienţa respiratorie

Funcţionalitatea aparatului respirator

depinde de:
- starea de oxigenare a sângelui şi
- de capacitatea de îndepărtate a CO2 rezultat
în urma proceselor metabolice.

2
Insuficienţa respiratorie se traduce prin hipoxie care poate fi:
• hipoxică (datorată neasigurării suficiente de O2 în cazul bolilor aparatului respirator)
• anemică – care constă în insuficienţa de hemoglobină (anemii) sau insuficenţa
funcţională a acesteia (hemoglobinopatii),

• stagnantă – întâlnită în insuficienţa cardiacă congestivă, care determină

stagnarea sângelui în circulaţie,

• toxică tradusă prin două aspecte contradictorii :

• sânge complet oxigenat dar O2 nu poate fi transferat în
ţesuturi (intoxicaţia cu cianuri sau cea cu glicozizi cianogenetici)

• blocarea oxigenării sângelui (methemoglobinemia din intoxicaţia cu

nitriţi şi alte substanţe oxidante sau carboxihemoglobinemia în intoxicaţia cu
monooxid de carbon).

3
•Principalele manifestări
ale insuficenţei
respiratorii sunt :
- tahipneea

- dispneea.

4
• Bolile care determină dispnee sunt reprezenate de:
• boli caracterizate prin umplerea alveolelor pulmonare:
pneumonie, edem pulmonar, atelectazie,

• comprimarea alveolelor pulmonare prin: pneumotorax, colecţii

lichide pleurale (pleurezie, hidrotorax, hemotorax), emfizem pulmonar, hernie
diafragmatică,

• dificultăţi în inspiraţie prin: obstrucţii nazale, faringiene, laringiene,

traheobronhice, bronhiolare,

• boli cardiovasculare: insuficienţa cardiacă acută şi cronică, sau

deshidratarea,
• boli ale sângelui anemia, methemoglobinemia, carboxihemo-globinemia
: ,

• boli ale sistemului nervos: paralizia muşchilor respiratori (tetanos,

botulism),
paralizia centrului respirator (intoxicaţia cu nicotină, narcotice), excitarea centrilor
respiratori (dispnee neurogenă), în cazul unor leziuni de encefalită,

• tulburări generale (durere, febră, acidoză)

• factori de mediu: scăderea presiunii O2 la altitudine sau în incendii,
• toxice exogene: metaldehide, dinitrofenolii, organofosfori-cele, carbamaţii,
ureea, nicotina, unele plante. 5
2. Bolile cavităţilor nazale
• Hemoragia nazală

Hemoragia nazală este întâlnită la toate

speciile şi reprezintă scurgerea sângelui
din cavităţile nazale sau sinusuri.
6
• Etiopatogeneza
• Frecvent sunt menţionaţi factorii de natură mecanică
care produc ruptura vaselor şi sunt reprezentaţi de:

- traumatismele produse asupra regiunii nazale sau craniene,

- sondajul nazo-esofagian (cal),

- examenul endoscopic al căilor respiratorii

anterioare,
- strănuturile intense sau repetate la anim. cu afecţiuni nazale,
- corpii străini etc.

7
Etiopatogeneza
• O altă cauză frecvent întâlnită este congestia mucoasei
nazale apărută în urma:
- iritaţiilor mecanice sau chimice,
- proceselor inflamatorii şi neoplazice,
- eforturilor mari, mai ales pe timp de vară (îndeosebi la caii de
curse sau la câinii de vânătoare).

*La caii de curse, datorită efortului apar hemoragii pulmonare

care de cele mai multe ori sunt însoţite de epistaxis (detectabile
endoscopic la 40 – 75% din cai).

*La bovine se poate constata apariţia epistaxisului în intoxicaţia

cu ferigă.

• Hemoragia nazală poate apare şi secundar stazei sanguine

locale sau aceleia din insuficienţa cardiacă congestivă
(afecţiuni cardiace, pulmonare, mediastinale).

8
Etiopatogeneza

• Simptomatic, ea este întâlnită în:

- stări anafilactice,
- stări hemoragice congenitale şi câştigate
(diateza hemoragipară).

- bolile infecţioase:
* viroze respiratorii la rumegătoare
(rinotraheită infecţioasă, febra catarală malignă),

* variolele, gripa purceilor, antrax,

- bolile parazitare - anchilostomiaza, estroza,
- hipovitaminozele - A, C, K,
- în osteopatii,
- tulburări grave ale hematopoezei
(panmieloftizia).
9
• Patogenia

se explică
- prin hemoragiile care se produc, de importanţă
mai mare sau mai mică, cu evoluţie acută sau cronică

şi
- prin consecinţele acestora asupra
schimburilor hemotisulare + cu aspectele
patogenetice dependente de afecţiunea
primară. 10
• Simptomatologie
• Semnul cel mai important este eliminarea de
sânge din cavităţile nazale sub formă:

- de picatură (epistaxis), sau

- sub formă de jet (rinoragie)
* unilateral
când provine din cavitatea nazală

* bilateral când provine din zone posterioare faringelui

(laringe, trahee, bronhii, pulmoni).
11
Simptomatologie

• Sângele din cavitatea nazală este de culoare

roşie închisă (sânge venos), diferenţiindu-se clar de
cel din pulmon care are o culoare roşie
deschisă şi conţine bule de gaz.
• De obicei, eliminarea de sânge apare spontan,
însă în legătură cu intervenţia factorului cauzal
(lovire, cădere, efort).

• Atunci când rinoragia sau epistaxisul însoţesc

procesele inflamatorii nazale (rinite) sau
sinusale etc, sângele este amestecat cu
mucus, puroi, false membrane sau alte
elemente care individualizează procesul
patologic respectiv. 12
Simptomatologie

• În acest caz la cal, se constată:

- sforăit puternic,
- strănuturi repetate,
- facies îngrijorat sau neliniştit,
- iar în cazul hemoragiilor mari sau de lungă
durată, pot apare semnele anemiei
posthemoragice:
* tahipnee,
* tahicardie,
* paliditatea mucoaselor până la aspect
porţelaniu,
* puls slab şi mic până la filiform,
* adinamie şi astenie. 13
Simptomatologie

• La examenul hematologic se
constată:
- reducerea volumului sanguin
şi
- modificări eritrocitare.

14
Diagnosticul
Se bazează pe aspectele clinice, diferenţierea făcându-se
faţă de:
- hemoptizie (în care sângele este spumos de culoare roşie deschisă
şi se mai constată şi tuse umedă şi dispnee intensă),

- hematemază (în acest caz culoare sângelui este negricioasă şi

mirosul înţepător – acru -, iar uneori este amestecat cu resturi alimentare sau cu
porţiuni de mucoasă necrozată - gastritele toxice şi corozive -), sau

- hemoragiile faringiene şi de la nivelul

pungilor guturale.
• Diagnosticul etiologic se precizează luându-se în
considerare leziunile traumatice, ulcerele, fracturile
oaselor nazale sau diverse boli primare (viroze, bacterioze,
stări toxice, insuficienţe cardiace şi hepatice, boli parazitare etc).

15
Evoluţia
• De cele mai multe ori, hemoragia se opreşte
spontan în câteva minute sau cel mult în 60
minute, dacă nu intervin tulburări de
coagulabilitate sanguină, dar cu posibilitatea
apariţiei recidivelor datorită strănuturilor
repetate.

• În hemoragiile de intensitate mai mică, evoluţia

este mai îndelungată.

16
Tratamentul
• Se administrează calmante sau tranchilizante la
animalele agitate şi se recomandă înlăturarea cauzelor
care, de obicei sunt reprezentate de boli primare.

• Se mai recomandă:
- comprese reci pe regiunea nazală,
- instilaţii sau
- se introduc tampoane îmbibate cu
soluţii astringente:
* perclorură sau sulfat de fier 1 – 3%,
* alaun, tanin 0,5 - 2%,
* adrenalină 1:10000 (cu acţiune scurtă)
* etamsilat 3 – 5 g
* clorură de calciu, etc 17
Tratamentul
• Se administrează medicaţia antihemoragică pe
cale generală respectiv:

- ergotină - 5 – 10 g la AM, - 2 – 5 g la Am şi
- 0,5 – 1 g la am,
- adrenostazin - 1 – 3 g i.v. la Am
- 0,5 – 1 g la am
- etamsilat - 1 – 2 g la Am
- 0,5 – 1 g la am
- vitamina C
- săruri de calciu, etc

• Igienodietetic se recomandă adăpostirea animalelor

în locuri liniştite cu evitarea prafului sau a gazelor
iritante. ~
18
 Rinitele & Corizele
• Rinitele sunt inflamaţii
ale mucoasei nazale, frecvent
întâlnite la păsări, carnivore, cabaline, porcine, ovine
, care pot evolua de sine
şi iepuri

stătător sau în complexul

bolilor respiratorii.

• Corizele sunt inflamaţiile

mucoaselor capului în
totalitate şi sunt mai frecvent întâlnite la
păsări.
19
Etiopatogeneza

• În cazul animalelor crescute în sistem intensiv

factorul care favorizează instalarea proceselor
inflamatorii este reprezentată de contactul
permanent al mucoasei pituitare cu aerul
atmosferic nu întotdeauna salubru din
adăposturi (conţine mari canţităţi de NH4, CO2, H2S, pulberi, microbi).
• În funcţie de cauze se deosebesc rinite:
- 1. primare,
- 2. simptomatice şi
- 3. secundare
20
Etiopatogeneza
• 1. Rinitele primare sunt declanşate de
deficienţele igienice şi nutriţionale.

• Predispozant în rinitele primare, intervin:

- subnutriţia,
- scăderea rezistenţei organismului,
- particularităţile anatomice (rasele de câini cu
un pronunţat unghi fronto-nazal sunt mai des afectate),

- carenţele vitaminice şi minerale, etc.

21
Etiopatogeneza rinitelor primare

• Factorii ocazionali sunt reprentaţi de:

- frig,
- variaţiile de temperatură,
- deficienţele de microclimat (curenţii puternici de aer,
umiditatea scăzută, gazele nocive peste limitele admise, praful),
- stresul,
- traumatismele sau
- reacţiile alergice.

• De asemenea trebuie menţionat că administrarea pe

cale nazală de către empirici a substanţelor
iritante (oţet, alcool sau amoniac) este dăunătoare.
22
 Etiopatogeneza rinitelor primare

• Factorii determinanţi sunt reprezentaţi de:

- diferite bacterii,
- virusuri sau
- miceţi
care, declanşează procese inflamatorii la
animalele la care rezistenţa specifică şi
nespecifică este scăzută, datorită condiţiilor
proaste de adăpostire, întreţinere şi exploatare .

23
Etiopatogeneza
• 2. Rinitele simptomatice apar în boli generale bacteriene,
virotice, micotice şi parazitare.
• La cai, rinitele apar în “influenţă”, gurmă, morvă, anazarcă,
estroză, aspergiloză (Aspergilus fumigatus).
• La taurine, rinitele se întâlnesc în coriza cangrenoasă, rinotraheită
infecţioasă, parainfluentă bovină, febra catarală malignă,
actinobaciloză etc.
• La suine, prezintă importanţă pesta, gripa, infecţiile cu
Haemofilus, Bordetella spp, Pasteurella spp, micoplasme,
Pseudomonas spp Actynobacillus ,
• La ovine : ectima, variola şi estroza.
• La câine, rinitele sunt întâlnite în boala lui Carre,
• La pisici în rinotraheită infecţioasă,
• La iepuri în pasteureloză şi coccidioză iar
• La păsări în coriza infecţioasă şi pasteureloză. 24
 Depigmentare şi ulceraţii ale nasului în
ASPERGILOZA NAZALĂ la câine. Leziunile se
extind de obicei de la o nară la alta, iar în imagine
sunt mai severe în zona ventrală. 25
Etiopatogeneza
• 3. Rinitele secundare apar prin progresarea
procesului inflamator de la ţesuturile învecinate .

• Congestia şi inflamaţia mucoasei determină

stenoză (chiar şi cu apariţia dispneei), totodată
apărând şi creşterea sensibilităţii cu
fenomenele reflexe caracteristice:
- prurit,
- strănut şi
- astm.

26
 Simptomatologie
• Semnele predominante sunt:

- jetajul,
- cornajul
- strănutul.

27
Simptomatologie
• Jetajul poate fi unilateral sau bilateral, seros, sero-
mucos, muco-purulent, conţinând pseudomembrane
sau uneori gangrenos.

• Obstrucţia canalului lacrimo-nazal determină epiforă,

iar pruritul nazal determină leziuni traumatice.

• În funcţie de evoluţie, se deosebesc rinite:

- acute
şi
- cronice,
iar polimorfismul anatomoclinic şi
particularităţile legate de specie permit
descrierea mai multor forme de rinită.
28
Simptomatologie
• Rinită catarală acută se caracterizează prin tumefacţia şi
înroşirea mucoasei pituitare, care iniţial are un aspect lucios. Luciul dispare
ulterior datorită proceselor de descuamaţie.
Semnul caracteristic este strănutul (sforăitul la cal).
Pruritul nazal şi perinazal obligă animalele să-şi frece botul de obiectele din jur
sau cu labele (la iepure, câine, pisică).
Tabloul simptomatologic este completat la toate speciile de:
- apariţia cornajului nazal unilateral sau bilateral,
- dispneea este relativ intensă la porc, câine şi pisică,
- respiraţia devine frecvent bucală,
- jetajul seros, sero-mucos, mucopurulent, purulent şi
- uneori epiforă.

• La toate speciile, prin uscarea secreţiilor nazale, în jurul nărilor se formează

o crustă de culoare alb-galbuie.

• Rinitele simple evoluează 5 -15 zile, sau alteori ele se pot

complica cu conjunctivită, faringită, tonsilită, laringită sau cu
bronhopneumonie, mai ales la pisică 29
Jetaj mucopurulent

30
 Jetaj sero-mucos
la vacă

Jetaj mucos la vacă

31
Simptomatologie
• Rinita crupală este întâlnită mai frecvent la porc, cal şi
rumegatoarele mari.
• Ea se datorează acţiunii accentuate a:
- agenţilor patogeni biotici (bacterii, virusuri, miceţi) sau
- abiotici (amoniac, formol, clorură de var, fum de incendii).
• Se caracterizează prin:
- modificarea stării generale şi
- apariţia hipertermiei.
- jetajul iniţial este seros, apoi devine mucopurulent,
fibrinos şi uneori cu aspect hemoragic, iar falsele membrane
de la nivelul mucoasei pituitare individualizează această
formă clinică de rinită. Îndepărtărea membranelor lasă descoperită o
suprafaţă sângerândă sau ulcerată.
- strănut,
- cornaj nazal intens în special la rumegatoare şi
- dispnee, care la unii indivizi determină respiraţie bucală.
• După 7-10 zile, boala se complică cu inflamaţia căilor respiratorii posterioare sau32se
cronicizează.
Simptomatologie

• Rinita atrofică a purceilor este produsă de

Bordetella bronchiseptica, în asociaţie cu alţi germeni
condiţionat patogeni.

- catar (iniţial),
- cu un uşor jetaj,
- cu sau fără conjunctivită şi rinoragie.

• După 2 – 3 săptămâni de boală apare

deformarea corneţilor nazali fapt ce duce la
intensificarea cornajului.
33
 Aspect normal

Deviatia septului nazal

Atrofie
totală
bilaterală

Atrofie parţială 34
Simptomatologie
• Rinită necrotică - întâlnită la purceii debilitaţi şi se
datorează intervenţiei germenilor necrozei (Fusobacterium
necrophorum), care intervin după acţiunea altor germeni patogeni responsabili de leziun
primare.

• Procesul necrotic se extinde de la nivelul mucoasei nazale

cuprinzând şi pereţii cavităţilor nazale şi sinusurile .
• Mai târziu pot apare fistule, regiunea nazală deformandu
se.
35
Simptomatologie rinita necrotică

• Simptomele manifestate sunt:

- inapetentă,
- apatie,
- slăbire rapidă,
- cornaj intens uni sau bilateral,
- dispnee,
- respiraţie bucală,
- jetaj cu sfacele de mucoasă,
- miros de necroză şi
- fistulizarea pielii din regiune, până la necroze
sau ulcerări ale pielii. 36
Simptomatologie
• Rinita alergică - cunoscută şi sub denumirea de astm nazal
sau rinită spastică, este strict legată de unele tipuri de furaje
sau poate apare o dată cu păşunatul, sensibilizarea
animalelor fiind produsă de alergenii din furajele
consumate.

• Ca simptome frecvente:
- strănutul,
- jetajul, este gălbui şi este bogat în eozinofile
- cornajul,
- dispneea nazală evoluează în accese şi este
foarte intensă
• Diagnosticul
- pe baza repetabilităţii semnelor,
- pe împrejurările în care acestea apar şi
- pe descoperirea euzinofilelor din jetaj.
• Se poate face şi un diagnostic terapeutic, tulburările încetând după
administrarea substanţelor cu acţiune antihistaminică, antialergică, vagolitică
sau simpaticomimetică. 37
Simptomatologie
• Rinita foliculară (pustuloasă) se întâlneşte în gurmă
la cabaline.
- hipertermie,
- inapetenţă şi
- apariţia jetajului bilateral la început seros iar mai târziu
purulent.
Caracteristică - apariţia pustulelor la nivelul
mucoasei pituitare care pot conflua iar apoi se
deschid lăsând ulcere dureroase.
Mai pot fi observate
- pruritul,
- cornajul şi
- sforaitul.
Complicaţie - tumefacţia limfonodurilor submandibulare. 38
Simptomatologie

• Rinita iepurilor este frecventă în crescătorii

simptomatică în pasteureloză, sau asociată cu
pleuro-bronhopneumonii şi abcese subcutanate .
- hipertermie,
- inapententă,
- strănut şi
- prurit accentuat.
- jetajul, iniţial seros şi scăzut cantitativ, devine
mai târziu purulent, abundent şi murdăreşte trenul anterior al
animalului.
Micobacteriosa
Mortalitatea este de 90% nazală

39
Simptomatologie
• Rinita păsărilor - origine infecţioasă (în corize) fiind produsă
de Haemophilus gallinarum, sau mai poate fi întâlnită în
micoplasmoză, difterovariolă, bronşită , sau pseudopestă .
• Rinita are un caracter contagios şi determină mortalitate
ridicată.

- strănutul este însotit de scuturări frecvente ale

capului.
- jetajul, iniţial seros, devine ulterior serofibrinos, fibrinos
sau purulent şi determină rapid obstruarea orificiilor
nazale, fapt care duce la apariţia respiraţiei bucale.
- secundar apare glosita şi chiar şi
- inflamarea tuturor mucoaselor (coriza) până
la deformarea capului.
Uneori pot apare complicaţii oculare exprimate prin conjunctivite
sau cheratite. 40
Haemophilus gallinarum

41
Acumulare de material
purulent în sinusul infraorbital Conjunctivită la o pasăre
caracteristic în corize la cu coriză
păsări

Conjunctivită şi inflamaţia
sinusului nazal
caracterisrică în corize

42
• Rinita cronică este de obicei continuarea celei acute tratate
incomplet, sau poate apare secundar faringitelor, stomatitelor şi
sinuzitelor.
• Este simptomatică în tuberculoză, gurmă, morvă, actinobaciloză,
aspergiloză, în infestaţia cu Oestrus ovis , Linguatulla, coccidii, în
rinita atrofică a porcului, sau în tumorile nazale.
• La câine, poate evolua secundar paradontitei netratate asociată cu
abces la nivelul caninilor sau la nivelul măselelor carnasiere
superioare care fistulizează oronazal.
Simptomatologic:
- apariţia unui jetaj redus cantitativ cu aspect
variabil (mucos, mucopurulent, purulent sau cu sfacele în cazul
proceselor tumorale).
- strănutul este urmat de eliminarea unor
canţităţi mici de puroi cu strii de sânge sau de epistaxis.
- mucoasa nazală este îngroşată şi lezionată,
uneori proliferativă sau granulomatoasă cu cicatrici sau
ulceraţii.
43
• Diagnosticul rinitelor cronice se pune pe baza
modificărilor anatomice, a jetajului, strănutului
şi dispneei.
• Diagnosticul diferenţial trebuie făcut faţă de
- afecţiunile pungilor guturale la cal,
- de sinuzite şi
- de neoplasme.
• În general, se iau în considerare factorii care
pot produce stenozări ale cavităţilor nazale,
osteopatiile, mai ales la porci (osteofibroza), hipertrofia corneţilor nazali etc.

• După stabilirea diagnosticului clinic este

necesară precizarea etiologiei.
44
Tratamentul
- lavaj cu ser fiziologic sau soluţii saline 20%,
- instilaţii cu substanţe astringente, antiseptice sau
antiinfecţioase. Se utilizează:
* taninul 0,5%,
* sulfat de zinc 0,5 – 1%,
* permanganat de potasiu 1‰,
* iod iodurat 2‰,
* adrenalină 1/10 000,
* rinofug, mentol, eucaliptol,
*inhalaţii cu ulei de terebentină,
* instilaţii cu antibiotice, etc.
• Se recomandă efectuarea antibiogramelor din jetaj şi
administrarea antibioticelor prin aerosolizare.
• La iepuri, deoarece rinitele sunt foarte contagiose, se
recomandă sacrificarea. 45
Tratamentul
• În formele crupale, se recomandă:
- instilaţii cu soluţii bicarbonatate sau
- cu tripsină.
• În rinitele alergice şi cronice se recomandă:
- antibiotice asociate cu corticoizi prin aerosolizare.
• În rinitele grave,
- antiinfecţioase pe cale generală,
- vitaminizare cu preparatele A, D, C,
- stimulente generale (proteinoterapie, roburante),
- analeptice cardiorespiratorii şi
- corticoizi.
46
A
B

Deformare la nivelul feţei, caracterizată prin inflamaţia

puternică deasupra maxilarului, la două pisici.
A: Deformarea a fost provocată de un carcinom.
B: Deformarea a fost provocată de criptococoză
47
 Examinarea zonei fundice poate oferi
informaţii utile la animalele cu simptome
ale unor boli ale tractului respirator.
Zonă fundică, întâlnită la o pisică
diagnosticată cu corioretinită datorată
unei criptococoze, prezintă o leziune
hiporeflectoare focală de mari
dimensiune în partea centrală. S-au
observat, de asemenea, şi regiuni mai
mici de hiporeflectivitate. Discul optic este
localizat în partea dreaptă sus a imaginii

Rezultat biopsic la o pisică

cu o deformare facială
datorată unui criptococ.
Criptococii pot apare
atât intracelular cât şi
extracelular.

48
 A

Scanări CT ale cavităţii nazale la doi câini diferiţi.

A: Cornete nazale normale şi sept nazal intact.
B: Este prezentă o masă neoplazică în cavitatea nazală stângă.
Această masă erodează septul, afectând astfel şi partea dreaptă.
(B – oase faciale, E – tub endotraheal, P – palat, T – limbă).
49
 A B
Poziţionarea unei pisici pentru
o proiecţie prin gura deschisă a
bulelor de la nivelul
timpanelor. Raza (săgeata) este
direcţionată prin cavitatea bucală
spre baza craniului. O bandă
adezivă (t) menţine capul şi
mandibula în poziţia adecvată
Radiografie a unei pisici cu polip
nazofaringian, cu ajutorul proiecţiei prin
cavitate bucală deschisă, demonstrată în figura
A
Bula timpanică din stanga prezintă o
îngroşare a osului şi o densitate sporită a
fluidului, indicând osteită şi o probabilă
mărire a polipului.
50
Radiografie intraorală la un
câine cu aspergiloză nazală.
Endoscop cu fibră optică
Zonele focale ale lizei rigidă (cu diametru de 3
marcate a cornetului mm, lungime de 18 cm)
nazal sunt prezente pe pentru rinoscopie
ambele părţi ale cavităţii
nazale.
Osul vomer rămâne intact.
51
 Vedere a cavitaţii nazale interne, la un câine care
Endoscop rigid indicat strănută.
pentru realizarea Se observă un obiect alb de mici dimensiuni în
rinoscopiei care foloseşte cavitatea nazală stângă, lângă sept.

un otoscop standard ca Septul este îngust şi nara internă dreaptă are

sursă de lumină formă ovală, fără a fi obstrucţionată.
La înlăturarea obiectului, acesta s-a dovedit a
fi un grăunte de popcorn.

Câinele prezenta un văl palatal anormal de scurt şi

grăuntele de popcorn a intrat probabil prin cavitatea
52
nazală caudală din orofaringe.
Vedere a nărilor interne (săgeţi
subţiri), la un câine ce prezintă
scurgeri nazale.
O masă de ţesut moale (săgeată
groasă) blochează septul, în
mod normal subţire
îngreunând circulaţia aerului
Vedere rinoscopică prin nara
externă a unui câine cu
aspergiloză;
Se observă pierderea corneţilor
nazali, o masă granulomatoasă roşie
– maronie şi prezenţa unei ciuperci
de culoare albă.
53
 A B

Vedere rinoscopică.
A: O căpuşă nazală observată la un câine infectat cu
Pneumonyssoides caninum.
B: Un vierme subţire se observă la un câine infectat cu
Capillaria boehmi (Eucoleus).
54
Forceps pentru biopsie de Ţesut nazal, obţinut cu
tip „aligator” ajutorul forcepsului pentru
biopsie de tip „aligator”.

55
Polip nazofaringian la o
pisică cu scurgeri nazale Hife ramificate de
severe Aspergillus fumigatus de pe o
placă fungică

56
Câine cu infecţie micotică nazală, pregătit pentru un lavaj cu
clotrimazol.
S-a utilizat :
- un tub endotraheal,
- un cateter Foley 24 (săgeată groasă) în nazofaringele caudal,
- un cateter Foley 12 (săgeţi înguste) care blochează fiecare nară şi
- un cateter Foley 10 din polipropilen (vârfurile săgeţilor) plasat la mijlocul
distanţei, in fiecare canal dorsal, pentru infuzia medicamentului.
- bureţii de laparotomie sunt folosiţi pentru a împacheta nazofaringele caudal în
jurul tubului traheal şi a cavităţii orale caudale 57
 Bolile laringelui

• Laringitele
• Sunt definite ca inflamaţii ale
mucoasei laringiene evoluând frecvent la
păsări, câine, cal, pisică şi mai rare la celelalte animale.

• Laringitele evoluează frecvent asociat cu:

- afecţiunile faringiene,
- trahale sau
- ale cavităţilor nazale. 58
Etiopatogeneză
• Laringitele primare evoluează în special la animalele
carenţate, debiliate, sub influenţa diferitor agenţi
patogeni (virusuri, bacterii, miceţi).

• O importanţă majoră în declanşarea acestor afecţiuni

o au factorii stresanţi care, în condiţiile deficitare de
microclimat, precedă bronşitele sau bronhopneumo-
niile.
• Astfel se poate spune că orice tip de stres (transportul,
lotizările, acţiunile sanitar-veterinare modificările de microclimat) datorat
personalului sau defecţiunilor aparaturii de întreţinere
este dăunător, favorizând apariţia tulburărilor respiratorii, cu frecvenţă mai
mare la viţei, purcei şi păsări.

59
Etiopatogeneză
• Laringintele simptomatice apar în bolile
bacterine sau virale produse de:
- Bacillus anthracis,
- Pasteurella,
- Streptococcus betahemoliticus.
* La purcei şi viţei intervine mai frecvent
Arcanobacterium pyogenes,
* La pisică se citează laringita fibrinoasă sau
difteronecrotică produsă de un parvovirus
60
Etiopatogeneză

• Dintre paraziţi, menţionam:

- larvele de gastrofili la cal,
- filariile la câine şi
- Syngamus la galinacee.

61
Larve de
gastrofili la
cal

62
 Dirofilaria immitis la câine

Dirofilaria immitis la câine

63
Syngamus trachea

64
Etiopatogeneză

• De asemenea trebuie menţionaţi şi unii

factori de natură mecanică respectiv:
- gâtare prea strâns legate,
- traumatisme în regiunea laringiană,
- sau sondajul nazo-esofagian.

65
Patogeneză
• Factorii patogeni produc congestia şi apoi
iritaţia mucoasei laringiene, ajungându-se la
procese catarale, hemoragice sau necrotice.
• În urma iritaţiei şi a congestiei sensibilitatea
laringiană creşte, rezultatul fiind apariţia tusei
şi a respiraţiei dispneice.
• La agravarea semnelor se poate produce
spasmul sau/şi edemul laringian, care determină
asfixie pe cale reflexă sau prin stenozarea orificiului glotic.

66
Modificările morfopatologice

• Diferă în funcţie de tipul inflamaţiei.

• În inflamaţia catarală:
- congestia difuză sau circumscrisă a mucoasei
laringiene,

- prezenţa punctelor hemoragice, a

echimozelor, ulceraţiilor şi a infiltraţiei seroase.
• În cazul antraxului inflamaţia este serohemora-
gică sau serofibrinoasă,
• În pasteureloză se constată un edem local mai
pronunţat.
67
Modificările morfopatologice

• În laringitele pseudo-membranoase, falsele

membrane sunt de culoare alba-galbuie, sau
cenuşiu-galbuie pe fondul roşiatic-negricios al
mucoasei laringiene.

• Se mai pot constata flegmoane, noduli, ulcere

şi cicatrici caracteristice infecţiei morvoase, tuberculoase sau a parazitozelor.

• În formele cronice, mucoasa este hiperplazi-

ată sau subţire, cu aspect palid.

68
69
Simptomatologie

• În funcţie de exprimarea clinică, se

deosebesc:
- laringita acută catarală,
- laringita crupală,
- striduloasă şi
- laringita cronică.

70
 Laringe canin.
A: În timpul inspiraţiei, cartilajele aritenoide şi
pliurile vocale se îndepărtează, ducând la o
deschidere simetrică largă către trahee.
B: În timpul expiraţiei, cartilajele şi pliurile
vocale aproape închid glota.
A B
Câine poziţionat
pentru
vizualizarea
anatomiei
faringiene şi a
mişcării laringiene

71
Simptomatologie

• Laringita acută catarală (simplă)

• În formele incipiente simptomele generale sunt absente.
• În alte boli cu localizare laringiană se constată:
- stare subfebrilă sau
- hipertermie şi
- lipsa apetitului.

• Tulburare funcţională majoră = tusea care:

- în stadiile incipiente este seacă, rară şi dureroasă,
- în fazele de exsudaţie devenind frecventă, umedă
şi mai puţin dureroasă.
- pe parcurs ea poate lua un caracter emetizant sau
asfixiant.
• Tusea poate fi declanşată uşor de curenţii reci de aer, de
deglutiţie, ca şi de agitaţia sau efortul animalelor bolnave.
72
Simptomatologie

• Jetajul este prezent în fazele avansate, având aspect:

- seromucos,
- mucos sau
- mucopurulent,
- bilateral şi în cantitate variabilă.

73
Simptomatologie Laringita acută catarală (simplă )

• Se mai constată voalarea vocii, iar respiraţia se

menţine în limitele fiziologice ale fiecarei specii.
• La palpaţia laringelui se constată:
- creşterea sensibilităţii dureroase (tusea se declanşează rapid),

- fremisment laringian în cazurile mai grave

• La ascultaţia laringelui se înregistrează:

- raluri laringiene, uscate în stadiile iniţiale,
corespunzătoare fenomenelor congestive, iar

- ulterior raluri umede.

74
Laringită crupală (pseudomembranoasă)
• Simptomele generale observate sunt:
- hipertermia,
- inapetenţa,
- parezia prestomacelor,
- constipaţia,
- tahicardia,
- tahipneea şi
- alte semne caracteristice sindromului febril.
• Accentuarea simptomatologiei se exprimă prin:
- dispnee intensă (cu poziţie ortopneica, respiraţii ample,
tiraj intercostal),
- cornaj laringian dublu,
- respiraţie bucală (în final).
• Accesele de sufocare sunt frecvente şi se datorează
spasmului laringian. 75
Laringită crupală (pseudomembranoasă)

Cornaj laringian în
laringita crupală

• Tusea este:
- foarte dureroasă,
- chintoasă,
- la început uscată,
- după câteva zile odată cu tusea se elimină
falsele membrane de culoare galbena-cenuşie, cu
striuri de sânge, uneori adevărate “mulaje” ale căilor respiratorii.
76
Laringită crupală (pseudomembranoasă)

• La palpaţia laringelui se constată:

- creşterea sensibilităţii dureroase manifestată
prin reacţii de durere,
- tuse sau spasm şi fremisment laringian.
- reacţia limfonodulilor regionali este
evidentă uneori chiar cu deformarea regiunii guturale.
• La ascultaţia laringelui se constată:
- cornaj, “zgomot de fald” (sau de “drapel”),
- raluri laringiene foarte intense, înregistrate
şi la nivelul toracelui.

• La examenul intern al laringelui, se descoperă:

- falsele membrane, constituite din depozite fibrinoase
gălbui, care nu rămân cantonate la nivelul mucoasei laringiene şi al orificiului laringotraseal, ci
se întind la nivelul traheei până la ramificaţiile bronhice

77
Laringită striduloasă
• Se caracterizează prin:
- cornaj mixt şi
- dispnee laringiană.
• Se datorează:
- tulburărilor inflamatorii şi degenerative
- edemului glotic,
- spasmului laringian,
- chiştilor, abceselor, tumorilor,
- paraliziei laringiene
- altor afecţiuni stenozante ale laringelui.
78
Laringită striduloasă
• Simptomul caracteristic este cornajul laringian mixt
însotit de respiraţia
(care se aude de la depărtare)
dispneică, amplă, subresotantă sau chiar
discordantă.
• Faciesul animalelor este speriat, dispneic, iar
mucoasele aparente cianozate.
• La palpaţia laringelui se constată:
- fremisment laringian intens,
- durere,
• La ascultaţie - raluri laringiene intense.
• În timpul palpaţiei se declanşează uşor spasmul
laringian, cu criza de asfixie, urmată în dese cazuri de
moarte.
79
 Dispnee la vacă
Capul întins pe gât

80
 Abces aritenoida
stângă în laringita
striduloasă la vacă

81
• Laringita cronică - continuă frecvent formele acute,
mai ales când persistă deficienţele de microclimat.
• Factorii care întreţin procesul inflamator cronic sunt
reprezentaţi de:
- difterovariolă la păsări,
- micoplasmoză,
- toxicoze,
- tumori,
- parazitoze,
- micoze,
- prezenţa corpilor străini în mucoasă,
- mugetul şi lătratul continuu etc.

82
• Semnele generale
- sunt absente, iar
- manifestările funcţionale, asemănătoare cu cele întâlnite în formele
acute, sunt de intensitate mai
mică.
• Tusea - semnul principal, cu caractere diferite:
- uscată sau umedă,
- mai mult sau mai puţin dureroasă,
- fiind declanşată de factori ocazionali (schimbarea bruscă
a temperaturii, frigul, consumul apei şi furajelor reci şi prăfoase, efortul, agitaţia).

• După accesele de tuse urmează perioade de linişte.

• Jetajul este absent sau în cantitate mică şi are aspect
mucos.
83
• Diagnosticul laringitelor - pe baza:
- caracterelor tusei,
- a sensibilităţii laringiene,
- a zgomotului de cornaj mixt şi
- a dispneei laringiene.
• În laringita catarală
- se ia în considerare lipsa modificărilor de ordin general.
• În laringita pseudomembranoasă se are în vedere :
- cornajul intens, mixt,
- dispneea gravă însoțită de respiraţii ample, rare şi
- eliminarea de false membrane odată cu tusea.
• În laringita striduloasă
- se recomandă individualizarea cauzală.
• Pentru toate formele de laringită se recomandă precizarea
etiologiei 84
• Evoluţia este variabilă, în funcţie de forma clinică.
• Laringitele catarale evoluează 8 -10 zile,
- la câine existând tendinta de cronicizare.
- la păsări, apar complicaţii ale căilor respiratorii posterioare,
ruperea sacilor aerieni şi emfizem subcutanat.
• Laringitele crupale şi striduloase au o evoluţie scurtă, survenind
adesea asfixie (edem sau spasm laringian), moment marcat de
titubaţie şi cădere, cu moarte în câteva minute.
• Convalescenţa, în cazul laringitelor pseudomembranoase, este
lungă.
• În formele cronice, evoluţia bolii este de luni sau ani, cu
perioade de reacutizare şi cu complicaţie frecvenţă cu emfizem
pulmonar cronic.
• Pronosticul este:
- favorabil în laringita catarală şi
- rezervat în laringita pseudomembranoasă şi striduloasă.
85
• Profilaxia se realizează vizând eliminarea
factorilor cauzali.
- se vor evita greșelile de furajare,
adăpostire şi exploatare.
- parametrii microclimatului trebuie
menţinuţi constanţi
- de asemenea este indicată terapia
antistress.

86
• Tratamentul necesită:
- izolarea animalelor bolnave,
- menţinerea lor în adăposturi cu temperatură cât mai
constantă, fără curenţi de aer, cu umiditate normală, fără gaze
iritante şi praf.
- evitarea adăpării cu apă rece,
- stropirea furajelor fibroase cu soluţii saline, eventual cu soluţie
de bicarbonat de sodiu 0,5-1%pentru a evita iritaţia determinată de pulberi la nivelul
căilor respiratorii.

- asigurarea necesarului în substanţe nutritive, în macro- şi

microelemente, în vitamine etc., corespunzător speciei, vârstei
şi scopului economic.
- în cazuri deosebite - pentru a evita agitarea excesivă a
animalelor, se poate apela şi la medicaţia calmantă.

87
• Pentru reducerea congestiei:
- la animalele mari inhalaţii cu creolina, esenţă de
terebentină, tinctură de iod,
- la animalele mici inhalaţii cu vapori de apă caldă
sărată, mentol, gomenol, eucaliptol
• Extern - aplicarea de substanţe cu acţiune rubefiantă
sau vezicantă:
- tinctură de iod concentrată 1/10,
- emetic 1/10,
- biiodură de mercur 1/5 - 1/10 în regiunea guturală,
atât la AM cât şi la tineret.

88
• Tusea,
• durerea laringiană, ca şi
• excitabilitatea centrului respirator bulbar se
combat prin administrarea:
- expectorantelor,
- a substanţelor cu acţiune behică,
- a opiaceelor,
- bromurilor,
- barbituricelor,
- spasmoliticelor,
- tranchilizantelor, sau a
- antihistaminicelor de sinteză. 89
• Ca expectorante se utilizează:
- bicarbonatul de sodiu,
- benzoatul de sodiu,
- clorura sau acetatul de amoniu,
- sulfura neagră sau portocalie de stibiu - în doze zilnice de 10 – 15 - 20 g
la AM, 3 - 5 g la A.m. şi 0,2 - 1 g la a.m., timp de 8-10 zile.
- rădăcina de ipeca şi emeticul, în doză de 0,5 - 2 g la cal, 2 - 5 g la taurine, în
două reprize.

• În laringitele crupale se recomandă:

- substanţele alcaline “per os” sau pe cale parenterală,
- ser fiziologic bicarbonatat 1,4%,
- sare artificială de Karlsbad 1 - 2 linguri pe zi, etc.
• Spasmul laringian se combate prin administrarea de:
- procaină ca atare sau în asociere cu atropina,
- a novalginului, sau
- a tranchilizantelor (clordelazin, romtiazin). 90
• Când asfixia este iminentă, se recomandă
oxigenoterapia sau traheotomia de urgentă .

91
• Tusea se calmează cu:
- Codeină - 0,5 - 1 g/zi la cal, în apa de băut şi
- 0,01 - 0,03g/zi la câine şi pisică.
- Tinctura de opiu - 40 - 60 ml/zi la cal.
- tusan, codenal s.a. sunt utilizate la a.m..
• Antihistaminicile de sinteză
- Feniramin, Romergan, Nilfan se utilizează în
alergoze.
• Infecţia se reduce prin administrarea
- Chimioterapicelor şi a antibioticelor cu spectru
larg.

92
• ÎN LARINGITELE CRONICE se recomandă:
- îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire şi furajare.
- local extern - aplicarea de substanţe rubefiante sau vezicante
- tinctură de iod gaiacolată 1/10,
- unguente pe baza de biiodura de mercur,
- general - medicaţia iodurată.
- Iodura de potasiu oral sau parenteral - 7 - 10 zile,
tratamentul reluându-se după o pauză de 2 săptămâni;
- doza parenterală este de 2 - 4 g la cal,
- 4 - 5 g la taurine,
- 0,5 - 1 g la animale de talie mijlocie,
- dozele orale fiind mai mari
- oral la câine 0,2 - 1 g, iar la pisică 0,1 – 0,3 g pe zi.
• În cazuri foarte grave recidivante, se recomandă infiltraţia
perilaringiană cu penicilina şi hormoni corticoizi la interval de 2
zile, una sau două repetări. 93
 Edemul laringian

• Este cunoscut la toate speciile de animale , fiind

determinat de reacţiile anafilactice sau
anafilactoide la diferite medicamente, înţepături
de insecte, gaze iritante, agravarea laringitelor
acute, traumatisme zonale sau diferite boli
infecţioase (pasteureloză, anazarcă). 94
• Simptomatologia este variabilă,
- uneori semnele generale lipsind sau fiind discrete
- alteori se constată:
- cianoza mucoaselor şi a pielii şi
- tulburări respiratorii grave
- dispneea inspiratorie,
- facies speriat, dispneic,
- atitudine ortopneică,
- tiraj intercostal evident şi
- respiraţii rare, ample, însoţite de zgomote
de stenoza.
- Cornajul laringian este mixt
- La palpaţia laringelui se înregistrează fremisment.95
• Simptomatologie

• Când se suprapune cu spasmul laringian dispneea se

poate agrava, respiraţia devenind discordantă, putând
apare asfixia.

• Tusea apare rar şi este determinată de diferiţi factorii

ocazionali

• Edemul laringian alergic este asociat cu edemul

subcutan al capului (edem angioneurotic).

• La examenul intern se evidenţiază stenoza orificiului

glotic

96
• Diagnosticul se bazează pe:
- respiraţia dificilă,
- cianoza mucoaselor,
- cornajul mixt şi
- tusea rară.
• Diferenţierea trebuie făcută faţă de:
- cornajul adevărat sau esenţial,
- de laringita crupală şi
- de spasmul laringial,
fiind recomandată şi stabilirea diagnosticului etiologic.

• Evoluţia este variabilă:

- supraacută (cazul edemului anafilactic),
- acută (în tulburările circulatorii şi inflamatorii), sau
- cronică, cu perioade de ameliorare, în insuficienţa cardiacă
congestivă. 97
• Tratamentul constă în:
- efectuarea traheotomiei de urgenţă la cazurile grave
- combaterea agitaţiei prin administrarea calmantelor şi
tranchilizantelor în cazurile uşoare.
- reducerea edemului şi a stenozei laringiene se face prin
administrarea:
- diureticelor,
- a purgativelor saline,
- venisecţie largă, sau
- fricţiuni cu rubefiante sau vezicante.
- administrarea substanţelor cu rol antihistaminic:
- corticoizilor,
- a hemisuccinatului de hidrocortizon 1 – 3 mg/kg rep. la 8
h

- a clorurii de calciu.
98
 Spasmul laringian

• Reprezintă contractura tonică şi de

durată a muşchilor constrictori ai
laringelui, cu obstrucţionarea orificiului
glotic şi evoluţia până la asfixie.

99
• Etiologie
• Spasmul laringian poate fi provocat de:
- orice acţiune iritantă provocată de procesele
inflamatorii, sau degenerative (amiloidoza),
- neoplasme,
- paraziţi,
- chiştii epiglotici,
- corpi străini,
- praf,
- gaze nocive, sau
- acţiuni traumatice (sondajul nazo-esofagian).

100
• Simptomatologia
• Spasmul laringian poate apare brusc, la animalele sănătoase,
cu o desfăşurare uneori dramatică a semnelor asfixiei.
• Se constată:
- apariţia bruscă a unei stări de agitaţie,
- facies îngrijorat,
- cianozarea bruscă a mucoaselor,
- luarea poziţiei ortopneice,
- transpiraţii generalizate,
- cu eforturi de respiraţie fără finalizarea acestui act şi cu
apariţia finală a apneei.
- animalele titubează, cad, prezintă miscări agonice şi mor
prin asfixie.
• Uneori respiraţia este intermitentă, horcăitoare, iar spasmul
se poate repeta în accese.
101
• Diagnosticul
• - clinic se stabileşte destul de facil,
• este necesară diferenţierea de edemul laringian,
care evoluează progresiv manifestându-se cu un
cornaj laringian intens.

102
• Profilaxia este importantă, spasmul laringian fiind
considerat un accident destul de greu de rezolvat.
• Prevenirea constă în:
- înlăturarea factorilor care declanşează spasmul.
- evitarea eforturilor,
- a agitaţiei,
- palparea brutală şi insistentă a laringelui,
- evitarea efectuării diferitor manevre
medicale (sondajul nazo-esofagian).
• Tratamentul constă în:
- traheotomie de urgenţă asociată cu
- administrarea medicamentelor spasmolitice şi
calmante (novalgin, atropină, procaină, scobutil, papaverină, No-Spa)
pentru a reduce pe cât posibil spasmul 103
 Paralizia laringiană

• Cunoscută şi sub denumirile de:

- paralizie recurenţială,
- cornaj esenţial (sau adevărat),
- hemiplegie laringiană stângă s.a.,
mai frecvent întâlnită la cal. 104
Laringe normal

Laringe paralizat

105
• Etiopatogeneză
• Cauzele sunt reprezentate de:
- degenerarea şi atrofia muşchilor dilatatori ai larinxului , sau
- paraliziile de origine centrală (leziuni bulbare).
- la cal este reprezentată de lezionarea nervului recurent stâng
datorită particularităţilor anatomice (traiectul lung şi ocolirea cârjei aortice
fapt ce determină tensiunea mărită pe nerv), caii de curse fiind cei mai afectaţi
datorită poziţiei (capul întins pe gât).
- anevrismele cârjei aortice,

- şocul puternic al pulsului aortic,

- incidenţa mare a flebitelor şi periflebitelor stângi (datorită
administrării mai frecvente a substanţelor medicamentoase pe partea stângă) ,

- gâtarele prea strânse,

- afecţiunile esofagiene (ectazia, jaboul),
- limforeticulitele traheobronhice şi cervicale ,
- pleureziile, neoplasmele s.a. 106
• La caii de curse se mai presupune o predispoziţie
genetică pentru axonopatie distală.

• Paralizia muşchilor laringieni (muşchiul cricoaritenoidian posterior,

dilatator al glotei) împiedică dilataţia glotei.

• Uneori reducerea orificiului glotic se poate datora şi

contracturii jumătăţii laringiene sănătoase , asociată cu
contractura spasmodică a constrictorilor părţii
paralizate, respectiv prin contracţia muşchiului
cricotiroidian.

• Hemiplegia corespunzătoare explică dispneea şi

cornajul laringian inspirator.
107
• Modificările morfopatologice se evidenţiază la
nivelul nervului recurent stâng, fiind reprezentate
prin îngroşări, iar microscopic observându-se
degenerare valeriană.

• De asemenea se mai constată că:

- muşchii cricoaritenoidian şi cricotiroidian sunt
atrofiaţi şi de culoare mai deschisă,
- iar orificiul glotic este redus.

108
Simptomatologia
• Se constată:
- apariţia iniţială a tulburărilor respiratorii discrete sau chiar
absente în repaus, dar care se intensifică la efort.
- cornajul şi dispneea laringiană devin evidente la efort chiar
dacă acesta este de scurtă durată.
- cornajul laringian este inspirator - simptom caracteristic al
acestei afecţiuni.
- La efort accentuat - dispneea se intensifică,
- apar transpiraţii abundente,
- titubări, pierderea echilibrului,
- căderea şi moartea prin asfixie.
- Tusea are un caracter voalat sau tremurător ea fiind prezentă
din momentul începerii efortului.

• La debutul bolii se constată nechezat voalat.

109
• La palparea laringelui se constată:
- reducerea în volum a muşchiului cricoaritenoidian
posterior stâng, sesizându-se o scobitură care lipseşte în regiunea corespunzătoare
dreaptă şi

- fremisment laringian
• Paralizia de natură centrală (în cazul encefalopatiilor) se asociază
cu paralizia faringiană, manifestată prin:
- disfagie,
- jetaj alimentar, iar
- la bovine cu dificultăţi în rejecţia bolului
alimentar.
 Complicaţia apărută cel mai frecvent este
bronhopneumonia ab ingestis.
110
• Diagnosticul
se bazează în mare parte pe simptomatologia caracteristică:
- cornajul inspirator şi dispneea,care se intensifică la efort.
• La caii de curse - se recomandă efectuarea laringoscopiei
după efort pentru a evidenţia reducerea orificiului glotic .
• Diagnosticul diferenţial se face faţă de:
- stenozele căilor respiratorii anterioare , care se manifestă prin
cornaj dublu (mixt), cornaj care se menţine şi în starea de
repaus.
• Confirmarea diagnosticului se face prin laringoscopie .

• Diagnosticul etiologic se precizează avându-se în vedere şi

existenţa altor semne, în afară de cornaj şi dispnee, date de
anchetă etc.

111
• Evoluţia
- este progresivă,
- boala complicându-se cu
- emfizem pulmonar cronic, sau cu
- spasmul laringian, putând produce moartea prin asfixie.

• Tratamentul constă în administrarea:

- nevrostenicelor
- stricnină 0,1 mg/kg, - 3 zile, pauză 3 – 5 zile şi apoi
repetări,
- vitamina B1 sau
- substanţe iodurate pe cale generală,
- electroterapie regională, dar nu întotdeauna cu rezultate
satisfăcătoare.
• Atunci când se obţin ameliorări acestea apar după cel puţin 14
zile de tratament. ### 112