BAZE DE DATE SPAŢIALE

Hărţi digitale
 Hărţi digitale
Datele spaţiale pentru a putea fi recunoscute de calculator, în
vederea efectuării analizelor specifice GIS – urilor trebuie memorate
sub formă numerică, adică sub forma unei hărţi digitale.

Harta digitală permite efectuarea de către calculator (sau cu asistenţa

acestuia) a analizelor spaţiale, realizate în mod tradiţional de către un
operator uman, ca de exemplu:
-selectarea şi numărarea tuturor arborilor dintr-o anumită specie,
amplasaţi într-o parcelă;
-determinarea celui mai convenabil traseu de urmat pentru un transport
efectuat între două localităţi oarecari;
-selectarea tuturor terenurilor care îndeplinesc un anumit set de criterii
prestabilite;
-amplasarea optimă a unor dotări oarecari (şcoală, restaurant, stadion,
etc) într-un centru populat;
-calculul ariei totale a terenurilor dintr-un teritoriu administrativ dat care
au o anumită categorie de folosinţă;
 Organizarea datelor în straturi tematice
Modalitatea de realizare a hărţii analogice, de grupare datelor spaţiale
într-un număr oarecare de categorii, funcţie de diverse criterii este
preluat de toate modelele de hartă digitală.
Criteriul cel mai frecvent utilizat este apartenenţa datei la un anumit
domeniu sau la o anumită categorie de entităţi, cum ar fi:
- ape curgătoare;
- drumuri;
- reţele de canalizare;
- limite de terenuri;
- tipuri de sol;
- specii de vegetaţie;
- categorii de folosinţă;
- clădiri;
 STRAT TEMATIC
Definiţie: Un domeniu sau
categorie de entităţi care
reprezintă criteriul de
grupare a datelor spaţiale,
se numeşte strat tematic.
Unele firme producătoare
de soft GIS, folosesc şi alte
noţiuni echivalente cu cea
de strat tematic, strat
(layer), acoperire
(coverage), temă (theme),
etc.
Organizarea straturilor
hărţilor digitale:
- modelul raster
- modelul vectorial
 Modelul raster
-este specific modului de memorare a imaginilor în memoria
calculatoarelor;
-datele spaţiale memorate în sistem raster nu sunt hărţi ale terenului
ci imagini ale terenului;
-de exemplu, imaginile fotogrammetrice şi cele satelitare sunt imagini
ale terenului, care pot fi transformate în hărţi ale terenului fotografiat
prin procesarea lor cu ajutorul unor programe speciale din categoria
GIS-urilor;

În acest model, teritoriul de

reprezentat este împărţit în
mai multe celule, de regulă
pătrate, având toate aceeaşi
dimensiune
 Modelul raster
Fiecare celulă componentă a
unei imagini este memorată prin CELULĂ
coordonatele plane ale colţului
din stânga jos (Xmin, Ymin)
coordonatele punctului din
dreapta sus (Xmax, Ymax) ale
imaginii la care se adaugă o
cifră care reprezintă codul
stratului tematic.
pixeli

Fiecare celulă este compusă

dintr-un grup de puncte foarte
mici, numite pixeli, la care li se
atribuie o anumită
caracteristică, reprezentată de o
cifră
 Informaţii care însoţesc valorile celulelor
- precizarea zonei geografice reprezentate (Africa, România, Judeţul Argeş,
etc.);
- denumirea caracteristicii reprezentate (tipul de sol, numărul de locuitori,
temperatura medie anuală, altitudinea, etc.);
- unitatea de măsură a caracteristicii (adimensional, grade Celsius, metri,
procente, etc.);
- dimensiunea laturii unei celule (rezoluţia);
- numărul de linii şi de coloane;
- coordonatele unui punct caracteristic al zonei reprezentate (de regulă,
acesta este colţul din sud-vest)
- tipul de coordonate şi unitatea de măsură a coordonatelor (geografice,
rectangulare, grade sexagesimale, metri, etc.);
- sistemul de referinţă (elipsoid) şi sistemul de proiecţie cartografică;
- semnificaţia codurilor utilizate (de exemplu: 1 = arabil, 2 = vie, etc.);
- sursa datelor, organizaţia care a întocmit reprezentarea, data reprezentării;
 Caracteristici ale modelului raster
- este adecvat pentru reprezentarea fenomenelor areale (de suprafaţă), mai
ales când acestea au limite incerte;
- nu este adecvat pentru reprezentarea fenomenelor punctuale sau liniare (de
exemplu, fiind dată o rezoluţie de 100 m, se poate stabili dacă printr-o celulă
trece sau nu o conductă, dar nu se pot preciza punctele în care conducta taie
laturile unei celule;

- nu permite reconstituirea limitelor pe

baza cărora a fost realizată
reprezentarea;
- integrează cu uşurinţă datele de
teledetecţie care au o organizare
similară modelului raster;
- este uşor de realizat şi implementat;

Permite elaborarea de algoritmi simpli (calcule cu tabele

bidimensionale) pentru funcţiile de analiză, în cazul unor teritorii
relativ mari;
 Modelul vectorial
se consideră că orice entitate spaţială poate fi reprezentată fie ca
punct, fie ca linie, fie ca poligon.

1. Puncte:
- alegerea acelor entităţi care să fie reprezentate ca puncte, depinde în
cea mai mare măsură de gradul de detaliere ales, precum şi de
natura fenomenului reprezentat;
- un oraş ar putea fi reprezentat ca punct dacă s-ar considera o
reprezentare generală a statelor unui continent;
- entităţi fără dimensiune – stâlpi, arbori, hidranţi, cămine de vizită,
etc.
- poziţionarea entităţilor reprezentate se face prin coordonatele plane
X şi Y
2. Linii:
- se reprezintă ca linii (arce) acele entităţi la care una dintre
dimensiunile din plan (lungimea) este semnificativă în raport cu
cealaltă;
- alegerea entităţilor care să fie reprezentate ca linie depinde de
gradul de detaliere şi de fenomenul studiat.
- o arteră de circulaţie dintr-o localitate ar putea fi reprezentată ca
linie dacă se doreşte efectuarea unor studii de trafic, iar în cazul
elaborării unul proiect de reabilitare a îmbrăcăminţilor rutiere, ca
poligon;
- poziţia şi forma entităţilor de tip linie sunt date de succesiunea
punctelor (denumite vertexuri) care determinş linia respectivă;
- între două puncte (vertexuri) vecine, linia reprezentată este o
dreaptă;
- punctele de pornire şi terminare ale unei linii (arc) se numesc noduri;
3. Poligoane :
- sunt reprezentate ca poligoane acele entităţi spaţiale la
care ambele dimensiuni plane sunt semnificative;
- se reprezintă ca poligoane: terenurile (parcele, teritorii
administrative, ţări, etc.), suprafeţele acoperite cu apă
(lacuri, mări, oceane), insulele, râurile, şoselele de mari
dimensiuni, etc.
- poziţia şi forma entităţilor de tip poligon sunt date de
cele ale liniilor care constituie limitele (conturul) lor;
- nodul de pornire a primei linii (arc) trebuie să fie
identic poziţionat prin coordonate plane cu nodul de
terminare a ultimei linii (arc) a hotarului poligonului
considerat;
Atribute
Atributele sunt caracteristici
specifice ale entităţilor cu ajutorul
cărora este substituită lumea
reală;

Pentru fiecare entitate

reprezentată se atribuie un
identificator unic ID (un „număr
de ordine”) de care sunt ataşate
date geometrice („de poziţie”),
sub formă de coordonate, şi
caracteristici specifice (atribute
ale entităţii spaţiale „drum”).

Atributele sunt memorate în baze

de date clasice numite tabele de
atribute ale obiectelor.
 Modelul vectorial

Harta digitală în format vectorial este formată dintr-un

set de straturi de puncte, linii şi poligoane, având în
comun acelaşi sistem de referinţă spaţială.

În modelul vectorial, un strat este format din

entităţi geometrice de acelaşi tip.

Un strat poate conţine entităţi diferite, dacă acestea se

reprezintă prin aceeaşi formă geometrică (de exemplu,
poate fi conceput un strat de puncte care să reprezinte
stâlpi, arbori şi hidranţi, dar o asemenea abordare s-ar
putea dovedi ineficientă în realizarea bazei de date
tabelare cu atribute).
 Topologie
Datele memorate până acum nu sunt suficiente pentru efectuarea de
“analize spaţiale” cu ajutorul GIS-urilor:
- nu există nici o garanţie că, aceeaşi limită (o entitate de tip linie)
nu a fost introdusă de mai multe ori în baza de date (fie că a provenit
din surse diferite, fie din eroare);
- nu există nici o garanţie că liniile desemnate ca limită a unei
anumite entităţi de tip poligon formează un contur închis;
- nu există date prin care să se poată stabili că două linii
reprezentând râuri sunt sau nu confluente;
O structură în care lipsesc informaţiile privind relaţiile dintre entităţile
aceluiaşi strat, este denumită „structură spaghetti”, sau structură
fără topologie.

Definiţie: Topologia este un procedeu matematic

utilizat pentru definirea explicită a relaţiilor
spaţiale.
1. Topologia punctelor - coordonatele unui punct sunt suficiente pentru a
defini poziţia unui punct în raport cu celelalte entităţi ale stratului;

2. Topologia liniilor
– conectivitate =
întâlnirea liniilor în
noduri ale reţelei
- un traseu
reprezentat prin mai
multe entităţi linie;
- o linie are sens,
din nodul de pornire
spre nodul de
sfârşit (de la – la);
- sensul liniei
permite stabilirea
sensului “stânga” şI
“dreapta”
 3. Topologia poligoanelor
Topologia entităţilor de tip poligon se defineşte în patru
etape, a căror succesiune poate diferi de la o implementare
la alta:
- generarea reţelei de limite - se identifică liniile care
se leagă între ele;
- formarea poligoanelor - pentru fiecare poligon, se
identifică liniile care reprezintă limitele sale;
- verificarea închiderii poligoanelor - liniile care
limitează flecare poligon trebuie să formeze un contur
închis;
- identificarea poligoanelor - fiecare poligon format
trebuie să primească un identificator (ID) unic pentru a
asigura posibilitatea completării bazei tabelare cu date
atributive.
 Arii şi Suprafeţe
Aria (A) este o caracteristică a poligoanelor raportată la suprafaţa
orizontală de proiecţie.
A = f (x, y)

Suprafaţa (S) este o entitate geometrică care poate fi implementată

în harta digitală pentru a reprezenta fenomene şi entităţi spaţiale:
S = f(x, y, z)
în care z reprezintă o caracteristică oarecare a unei poziţii definite
prin coordonatele plane x şi y.

Fenomenele care pot fi descrise sub această formă sunt diverse:

relieful, nivelul apei freatice, concentraţia unei substanţe oarecare în
atmosferă, etc.
 Reţele
Reţeaua reprezintă o combinaţie specifică a entităţilor punct şi linie, în
principiu, o reţea este formată din entităţi de tip punct (noduri) unite
prin entităţi de tip linie (arce) prin care se transportă un semnal
oarecare (apă potabilă, gaz metan, curent electric, oameni, vehicule,
ziare, etc.)

Nodurile reţelei pot fi „de distribuţie” sau „depozite” (de

la care pleacă semnalul de transportat) şi „colectoare”
sau „consumatoare” (la care trebuie să ajungă semnalul
transportat).

Fiecare nod al reţelei se caracterizează printr-o anumită capacitate

de depozitare sau de producţie, respectiv de consum sau de preluare
şi fiecare linie se caracterizează printr-o anumită capacitate de
transport.
 Modelul obiect
Modelul raster şi modelul vectorial reprezintă structurile de
date.
Modalitatea în care aceste date sunt prelucrate nu reprezintă
o componentă implicită a modelelor respective şi constituie o
componentă distinctă, materializate prin programe de calcul.
Structurile de date sunt încapsulate împreună cu programele
de prelucrare specifice dând naştere conceptului de obiect
Obiect = date (proprietăţi) + instrucţiuni de prelucrare a
acestora (metode).
- se pot defini clase generice de obiecte ale căror proprietăţi şi
metode sunt „moştenite” de obiectele din clasa respectivă.
Exemplu: Clasa „cameră”, cu un set de proprietăţi comune tuturor camerelor
(lungime, lăţime, înălţime), şi de metode specifice (calculul ariei, calculul
volumului). Pornind de la cameră, se pot defini o serie de obiecte ca
“bucătărie”, „living”, „baie”, „dormitor”, etc, toate moştenind proprietăţile şi
metodele camerei, completate cu proprietăţi şi metode specifice.