VIEŢUITOARELE DIN MEDIUL APROPIAT

ŞI MAI ȊNDEPĂRTAT:

PĂDUREA
,,Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a
vorbi cu cerul.”
Rabindranath Tagore – scriitor indian

PĂDUREA DE FOIOASE PĂDUREA DE CONIFERE

 PĂDUREA DE FOIOASE:
BIOTOPUL
 Pădurile sunt ecosisteme terestre
naturale în care predomină plantele
lemnoase.
 Pădurile de foioase se întind din zona
câmpiilor (200 m) până în munți, la
aproximativ 1200 m înălțime.
 Solurile sunt variate, brune sau brun-
roșcate. Litiera, formată din stratul de
frunze și plante uscate, protejează solul
pădurii de îngheț, absoarbe și reține apa,
menținând umezeala
 Temperatura medie anuală este de
8-10 °C, iar precipitațiile sunt
repartizate uniform pe parcursul anului.
 Lumina se strecoară printre coroanele
arborilor şi ajunge până la suprafața
solului.
 PĂDUREA DE FOIOASE:
BIOCENOZA
Vegetația pădurilor de foioase este formată
din plante lemnoase:
1) arbori (stejar, carpen, ulm, tei, arţar, fag);
2) arbuști (soc, păducel, mur)
și plante ierboase (ghiocei, rodul pământului,
păiuș, fragi de pădure). Pe solul umed se
întâlnesc covoraşe verzi şi moi din mușchi de
pământ, iar pe scoarța copacilor se întâlnesc
numeroși licheni (exemplu, lichenul galben). În
poienițe se întâlnesc ciuperci comestibile
(hribul, mânătarca), dar și ciuperci otrăvitoare
(buretele pestriț).
 PĂDUREA DE FOIOASE:
BIOCENOZA
Dintre animale, se întâlnesc
nevertebrate: melci, omida păroasă a
stejarului, păianjeni, fluturi, gândaci (croitorul,
rădaşca) şi vertebrate: amfibieni
(salamandra, brotăcelul), reptile (șopârle,
șerpi), numeroase păsări (piţigoi, şoim,
ciocănitoare, ulii, huhurezi) și, nu în ultimul
rând, mamifere (veveriță, lup, vulpe, cerb, urs,
mistreț, râs, bursuc).
 CROITORUL Croitorul este o
insectă de 3–5 cm lungime.
Masculul are antenele mai
lungi decât corpul.
Femelele depun ouă în
șanțurile din scoarța
stejarilor mari, unde se
dezvoltă larvele și pupele.
Adulții se hrănesc cu seva
arborilor, cu frunze și polen.
Au un zbor greoi. Este o
specie care trăiește în
arborii bătrâni.

ANIMALE NEVERTEBRATE
 Ciocănitoarea are un cioc CIOCĂNITOAREA
care crește pe măsură ce se
tocește, când pasărea lovește
scoarța copacilor pentru a scoate
larvele insectelor dăunătoare.
Zgomotul produs cu ciocul a dat
numele acestei păsări. Penele
aripilor sunt mai scurte decât
corpul, iar cele ale cozii sunt
dure, de sprijin. Degetele, cu
gheare, sunt orientate două
înainte și două înapoi. Este o
pasăre agățătoare, folositoare
pentru arbori.

ANIMALE VERTEBRATE
 PĂDUREA DE CONIFERE:
BIOTOPUL
Pădurile de conifere se
întâlnesc în regiunile înalte ale
munților (1200 – 1800 m).
Clima este rece și umedă,
temperatura medie anuală
este de 3° – 5°C, iar
precipitațiile sunt abundente.
Lumina este slabă, aceste
păduri sunt întunecoase , astfel
numărul plantelor ierboase
este redus, vânturile sunt
puternice, de aceea coniferele
și-au adaptat forma frunzelor
în formă de ac, dar și pentru a
evita pierderea apei. Solul are
culoare cenuşie şi fertilitate
slabă.
 BIOTOPUL
FACTORII DE PĂDUREA DE PĂDUREA DE
MEDIU FOIOASE CONIFERE

Temperatura medie 8 – 10ºC 3 – 5 ºC

anuală

Lumina Ajunge până la suprafața Foarte slabă

solului

Solul Brun şi brun – roşcat de Cenuşiu cu fertilitate

pădure slabă

Precipitaţiile Repartizate uniform pe Abundente

parcursul anului
PĂDUREA DE CONIFERE:
BIOCENOZA
 Specia dominantă din
biocenoză este
molidul, însoțit de
brad și pin, de foioase
(la limita inferioară), de
zadă (larice) și zâmbru
(la limita superioară).
 PINUL ZADA

PLANTE LEMNOASE – ARBORI

 PLANTE LEMNOASE –
ARBUŞTI
 În
luminișurile
pădurii apar și
arbuști (afin,
zmeur, coacăz,
merișor).
 Lichenii, ca
mătreața bradului,
atârnă pe ramurile
arborilor. Multe
ciuperci (hribi, râșcovi
– comestibile sau
otrăvitoare pălăria-
șarpelui, buretele
pestriț) trăiesc pe sol,
iar mușchii se
dezvoltă pe scoarța
copacilor.
 PĂDUREA DE CONIFERE:
BIOCENOZA
Fauna cuprinde specii de nevertebrate
(melci, insecte) și de vertebrate: amfibieni
(triton, broască roșie de munte), reptile
(șopârlă de munte, viperă), păsări (forfecuță,
ciocănitoare, mierlă, cocoș-de-munte, pițigoi
de brădet, acvilă) și mamifere (șoarece
vărgat, veveriță, cerb, jder, pisică sălbatică,
râs, urs brun).
BROASCA ROŞIE DE MUNTE COCOŞUL DE MUNTE

ANIMALE VERTEBRATE
 Ursul este un animal
URSUL
omnivor. Urșii tineri se
hrănesc mai mult cu hrană
vegetală (muguri de
conifere, ghindă, jir, miere
etc). Urșii bătrâni se hrănesc
mai mult cu hrană animală
(ouă, păsări, pești etc.). În
timpul iernii, fără hrană
vegetală proaspătă, urșii
intră în somnul de iarnă,
retrăgându-se în bârlog.
Urșii se trezesc uneori
pentru a se hrăni cu hrana
depozitată în bârlog.

ANIMALE VERTEBRATE
 IMPORTANTA ECOSISTEMELOR
DE PĂDURE
Pădurea oferă adăpost și hrană multor
viețuitoare, contribuie la menținerea regimului
de temperatură și al precipitațiilor, la reducerea
vitezei vântului, la diminuarea eroziunii solului și
la evitarea alunecărilor de teren și a inundațiilor.
Îmbogățește atmosfera în oxigen, ceea ce justifi
că denumirea de „plămân verde al Terrei“, are
un efect purificator, reținând diferiți poluanți.
Este și un important furnizor de materii prime
(lemnul folosit în industria mobilei, a celulozei și
a hârtiei, pentru construcții și drept combustibil),
de alimente (fructe de pădure, ciuperci), plante
medicinale. Pădurea a reprezentat dintotdeauna
o sursă de relaxare, dar și de inspirație artistică
pentru om.
 INFLUENŢA OMULUI ASUPRA
ECOSISTEMELOR DE PĂDURE
În urma tăierilor masive și a unor
incendii, suprafețele împădurite s-au redus,
iar viețuitoarele din pădure au devenit tot
mai rare sau chiar au dispărut. Vânatul
excesiv a redus numărul indivizilor unor
specii precum capra neagră, cerbul, vulturul
pleșuv, cocoșul de mesteacăn etc. și a
provocat dispariția zimbrului și a unor specii
de vulturi. În zonele defrișate, versanții
dealurilor și munților sunt expuși eroziunii
solului, alunecărilor de teren și modificărilor
climatice (intensificarea vântului).
DEFRIŞAREA PĂDURILOR
Alcătuieşte o listă cu reguli care trebuie
respectate într-o drumeţie prin pădure.