1

Catedra de ortodonție

“Transformări tisulare sub influența

forțelor ortodontice”

NAZAROVA CRISTINA
REZIDENTĂ ANUL I, ORTODONȚIE

Chișinău, 2019
 Tratamentul ortodontic

 Terapia ortodontică singură sau

în asociere cu alte miljoace
terapeutice reprezintă principala
modalitate de tratament a
anomaliilor dento-maxilare. În
orice tratament ortodontic se
disting două faze: o fază activă în
care se produc modificări sub
acţiunea forţelor ortodontice de
corectare (redresare) a anomaliei
şi o fază de contenţie (stabilizare)
în care trebuiesc menţinute
rezultatele terapeutice în timp.

E. Cura Ortodonție, 2008, pag.125

 Ipoteza de plecare a unui tratament
ortodontic este aceea că este posibilă
deplasarea prin osul alveolar a unui dinte
sau unui grup de dinţi, pe o oarecare
distanţă cu ajutorul dispozitivelor
mecanice.
 Terapia ortodontică acţionează asupra
dinţilor şi proceselor alveolare şi mai puţin
asupra bazelor scheletale şi se bazează pe
plasticitatea elementelor aparatului dento-
maxilar. https://encrypted-
tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQ_udfERb24Iz-
K9RlhTOgtbbom0Vd94E_lcvAjv24ONRQN3Zaf

E. Cura Ortodonție, 2008, pag.126

Un stimul de origine extrinsecă (mecanică),
adică o forţă ortodontică, transmite presiuni la
nivelul parodonţiului care induce un răspuns
biologic. Iniţial modificările se produc la
nivelul ligamentelor parodontale. Adaptarea
progresivă şi revenirea la o situaţie de echilibru
se face graţie remanierilor osoase care conferă
o altă poziţie dintelui. Se realizează astfel
prima fază a tratamentului ortodontic,
redresarea anomaliei dento-maxilare.

http://img.medicalexpo.com/images_me/projects/images-
om/592-8390934.jpg

E. Cura Ortodonție, 2008, pag.126

 Trinom ortodontic

 Zona de aplicare – dinți izolați sau grupe dentare

Arcade denatre
Maxilare
ATM
 Zona de sprijin – asigură ancorajul (retenția)
aparatului, deci sursa rezistenței la reacția
componentelor active (la deplasarea aparatului).
 Forța
Prin acţiunea lor aparatele ortodontice genereză sau
favorizează forțe ortodontice de redresare a anomaliei dento-
maxilare (malpoziţii dentare, malocluzii, tulburări de creştere).
Țămure V. Elemente de diagnostic și tratament în ortodonție, 2017, pag.94
 Mecanismul deplasării dentare
 Pentru a modifica poziţia unui dinte se acţioneaza cu o forţă la
nivelul coroanei, forţa este transmisă
• rădăcinii
• spaţiului desmodontal
• sistemului ligamentar
• osului alveolar.

https://slideplayer.com/slide/6116214/18/images/4/Tissues+of+the+Periodontium.jpg

Țămure V. Elemente de diagnostic și tratament în ortodonție, 2017, pag.95

 Mecanismul deplasării dentare

La acţiunea acestei forţe apare un centru de rezistenţă, situat la

unirea 1/3 apicale cu 1/3 mijlocie a rădăcinii, denumit fulcrum
sau hipomoclion, în jurul căruia se va produce deplasarea. La
pluriradiculari, punctul se găseşte la nivelul zonei de furcaţie.

http://www.drted.com/index.html.bak2/Cof%20RGIF.gif

Țămure V. Elemente de diagnostic și tratament în ortodonție, 2017, pag.95

 BAZELE BIOLOGICE ALE
DEPPLASĂRII DENTARE
 Transformările tisulare în structurile de susținere a
dinților țin nu numai de terapia ortodontică, dar și de
procesul de erupție a dinților și dezvoltare a ocluziei,
care se includ în modelele legităților elementare
biomecanice și hidraulice.
 Dinții și țesuturile lor de suport au capacitatea de a se
adapta cerințelor funcționale și, prin urmare, să
deruleze prin procesul alveolar, fenomen numit
migrația fiziologică a dinților. De asemenea, bine
cunoscut clinic este faptul că orice schimbare în
echilibrul presiunii ocluzale, cum ar fi pierderea a
https://makeagif.com/gif/teeth-eruption-timing-ei62fl?
unui dinte învecinat sau antagonist, poate induce mai
departe mișcarea dinților.
Graber, ”Orthodontics. Current principles and tehniques” Sixth edition, 2017, pag 252
 Transformările tisulare care apar în timpul migrării
fiziologice a dinților reprezintă o funcție normală a
structurilor de suport a dinților. Această ipoteză a
fost subliniată pentru prima dată de către Stein și
Weinmann, care au observat migrarea spre mezial a
molarilor permanenți, împreună cu ligamentele
supra-alveolare. Astfel implicînd remodelarea
ligamentului paradontal și osului alveolar, celule
fiind mai puțin active de partea cementului
radicular.

Graber, ”Orthodontics. Current principles and tehniques” Sixth edition, 2017, pag 252
 Osteoclastele sunt văzute în lacune asociate zonei de presiune unde
predomină fenomenele de rezorbție osoasă suprafața resorbtivă de-a
lungul peretelui osos alveolar, spre care se mișcă dintele, numărul
celulelor sporind atunci când migrarea dentară este rapidă.
 Zona de tracțiune este caracterizată de osteoblaști care depozitează osteoidul
nemineralizat. Tehnicile specifice de colorare dezvăluie modul în care fibrele
vechi ale ligamentului paradontal sunt înconjurate de o matrice osoasă nou
depusă. Simultan, fibrele noi de colagen sunt produse pe suprafața osoasă.

Graber, ”Orthodontics. Current principles and tehniques” Sixth edition, 2017, pag. 252
 O apoziție lentă apare pe suprafața cementului de-a lungul
vieții, fapt care are o mare importanță pentru mecanismul
resorbtiv în os și ciment. Stratul de precement
nemineralizat are o importanță deosebită ca strat de
"acoperire" rezistent la resorbție, protejînd astfel suprafața
rădăcinii în timpul migrației fiziologice.

Deoarece schimbări considerabile în poziția dentară au loc

și fără oarecare terapie ortodontică, cunoașterea
remodelării parodontale în timpul migrării fiziologice a
dinților este extrem de importantă în perioada de
postretenție.

Graber, ”Orthodontics. Current principles and tehniques” Sixth edition, 2017, pag 252
 BAZELE BIOLOGICE ALE
TRATAMENTULUI ORTODONTIC
 În esenţă, dintele se mişcă prin os purtîndu-şi propriul aparat de
susţinere, pe măsură ce alveola dintelui migrează. Răspunsul
osului fiind mediat de către ligamentul periodontal, putem
afirma că mişcarea dintelui este în mod primar un fenomen al
acestui ligament.
 Forţele aplicate pe dinți pot afecta tiparul apoziţiei și resorbţiei
osoase la distanță, în special la nivelui suturilor maxilarului şi
suprafeţelor osoase ale ambelor compartimente ale ATM. Astfel,
răspunsul biologic la terapia ortodontică include nu numai
răspunsul ligamentului periodontal, ci şi răspunsul suprafețelor
osoase la distanţă de dentaţie.
V.Fratu Ortodonție:diagnostic,clinică, tratament. 2002, pag. 276
REACȚIILE STRUCTURILOR DE
SUSȚINERE SUB INFLUENȚA
FORȚELOR ORTODONTICE
Reacțiile ligamentului parodontal
Complexul ligamentar parodontal este alcituit din :
- sistem hidraulic, care cuprinde substanța fundamentală, vasele sanguine
și elementele celulare (fibroblaste, osteoclaste, osteoblaste) ;
- fibre parodontale propriu-zise;
Reacțiile sistemului
hidraulic.

 Odată aplicată pe dinte o forță care depășește presiunea sanguină din interiorul
capilarelor (între 25 gi 30 g/cm2 ), se produce un colaps al vaselor, cu expulzarea de
sînge către țesuturile vecine.
 În momentul aplicării forțelor ortodontice importante, presiunea rămâne ridicată
chiar și după ieșirea sângelui. Fluidele intersțiale ies, la rîndul lor, din parodonțiu,
mai lent decît sângele, deoarece vîscozitatea lor este mai mare, ele nedispunînd de
rețea de circulație.
 Într-un ultim stadiu și sub influența unei forțe mari și prelungite, celulele dispar din
spațiul periodontal - faza de hialinizare.
 Reacția fibrelor parodontale.
 Se traduce schematic printr-o tensiune, o întindere de partea opusă deplasării dintelui,
ceea ce lărgește spațiul paradontal; fenomenul este vizibil pe radiografii și printr-o
compresiune de partea unde dintele se deplasează, ceea ce îngustează spațiul paradontal
și tasează fibrele.

https://synapse.koreamed.org/Synapse/Data/PDFData/2080ISD/isd-46-229.pdf
- Tensiunea fibrelor: fibrilele de colagen nu sunt elastice, doar
gruparea lor în smocuri, apoi în fascicule de fibre în interiorul cărora ele
sunt încolăcite le conferă o anumită elasticitate. Ele pot aluneca, puțin cîte
puțin unele în lungul celorlalte, alungind astfel fibra pe care o alcătuiesc.

- Compresia fibrelor:
De partea opusă aplicării presiunii, fibrele de colagen comprimate trebuie să
se scurteze pentru a-și menține legătura cu dintele, aceasta se produce prin
reorganizarea la nivel molecular.
Cît timp rămîn alungite sau comprimate, fibrele periodontale opresc
migrarea dintelui și păstrează capacitatea dintelui de a se reface imediat ce
forța încetează, provocînd o recidivă a deplasării.
 Reacțiile osului alveolar

 În raport cu sensul forţei şi indiferent

de natura ei, la nivelul parodonţiului
apar zone distincte de presiune
parodontală şi tracţiune parodontală.
În zonele de presiune parodontală se
produce resorbţie osoasă (pe direcţia
deplasării dintelui), iar în zonele de
tracţiune parodontală se produce
apoziţie osoasă (în urma deplasării
dintelui) şi, astfel, se produce
remodelarea procesului alveolar care
conferă dintelui malpoziţionat o
nouă poziţie în arcadă. https://res.mdpi.com/healthcare/healthcare01.png
 Resorbția osoasă directă
 În momentul aplicării forţelor lejere, ceea ce se
traduce printr-o presiune scăzută pe unitatea de
suprafaţă, ligamentele sunt puţin comprimate şi
nu prezintă hialinizări. La nivelul zonei de
presiune se constată o creştere rapidă a
numărului de celule conjunctive în ligament şi
apariția a numeroase osteoclaste în lacunele
osului subiacent. Acestea, prin activitatea lor
enzimatică, distrug osul în contact cu care s-au
format. Astfel resorbţia debutează printr-o
presiune scăzută pe unitatea de suprafață, după
câteva ore producându-se direct la nivelul
laminei dura prelungirea în mod angulat pe
măsură ce se menţine forța.
Resorbția osoasă indirectă
 Numeroşi factori (condiții mecanice, caracteristici individuale etc.) fac,
cel mai frecvent, ca forța să fie relativ prea ridicată şi provoacă o
hialinizare mai mult sau mai puţin importantă a ligamentului având drept
consecinţă lipsa instalării resorbţiei osoase pe lamina dură. În acelaşi
timp, la nivelul corticalei dinspre osul spongios, îşi fac apariţia zone de
resorbţie osoasă, mai exact în interiorul osului spongios, în spaţiile
medulare. Aceste zone de resorbţie osoasă apar şi în porţiunile protejate
de presiune exagerată şi pe corticală însăşi, de o parte şi de alta a zonei de
compresiune. Tot peretele osos va fi erodat progresiv de această resorbţie
indirectă. Odată lamina dura eliminată şi forţa menţinută fără a fi
crescută, resorbţia osoasă se va continua în cele mai bune condiţii.
Dintele se va deplasa regulat în interiorul osului spongios.
 Apoziţia osoasă şi ţesutul osteoid
 Sub efectul tracţiunii, osul nou se depune pe suprataţa
internă a alveolei de-a lungul fibrelor periodontale
întinse. Apoziţia osului de neoformaţie debutează prin
formarea unui ţesut de tranziţie, osteoidal, care
reprezintă trama organică pe care se va depune,
ulterior, substanţa minerală pentru a forma osul
complet. Osteoidul este format din preoseină, os
nematurizat, invizibil pe radiografie. El nu posedă
proprietăţile osului matur şi nu este resorbabil.
Osteoclastele nu atacă decât traveele mineralizate, https://media.springernature.com-
ocolind traveele acalcice. Astfel, principala static/image_Fig2_HTML.jpg

caracteristică a osteoidului este asemănătoare cu - cea

a zonei hialinizate, cu cea a ligamentului, şi anume
aceea de a se opune tuturor mişcărilor dentare în
direcţia sa.
 Osteoidul se formează după căteva ore de la apariţia tracţiunii.
Trama organică nu începe să se calcifice decât după 10-15 zile şi
osul nu este matur decât după 3-4 săptămîni, mai puţin la copil
şi mai mult la adult. În afara acestor fenomene, la adult, osul
neoformat poate rămâne fibros, adică imatur, deci, neresorbabil.
Cât timp osteoidul nu este calcificat, este inutil şi poate fi chiar
nociv să împingem dintele împotriva acestui perete de ţesut
neresorbabil. Nu numai că dintele nu se va deplasa, dar
cementul şi dentina radiculară se vor putea resorbi sub efectul
presiunii. De aceea se va evita cu orice preţ în cursul
tratamentului ortodontic supunerea dinţilor unor mişcări de du-
te-vino, adică de a deplasa dintele într-un sens, pentru a-l
readuce apoi în sens opus. Tensiunea devine atunci presiune şi
osteoidul format în timpul primei faze a deplasării se opune
mişcării retrograde a dintelui, atât timp cât nu este calcificat.
 Reacțiile cementului

 Resorbții radiculare :
- marginale (repararea lor se produce prin apoziție
secundară de cement);
- apicale ( nu refac în totalitate țesutul dentar distrus).
După oprirea presiunii, rădăcina rămîne a fi scurtată.
Microscopic aceste resorbții sunt inevitabile, dar de
mică importanță. În momentul cînd devin mai întinse,
pot fi decelate radiografic.
 Hipercementoza, destul de rar întîlnită, după Rentan și
Hummerfeld, pe dinți care au fost supuși unor tracțiuni
importante sau din contra, pe dinți care au rămas timp
îndelungat fără antagonist. Este de obicei întlnit la nivelul
molarilor, în cazul inocluziilor verticale.
 TRANSFORMĂRI TISULARE
POST-TRATAMENT
Factorii osoși
 În tratamentul ortodontic, acţiunea mecanică asupra bazelor
osoase şi arcadelor alveolo-dentare produce o glisare a
arcadelor alveolare pe bazele osoase.
 În disjuncţiile maxilarului superior există o oarecare
elasticitate osoasă. În urma realizării unei expansiuni se
produce recidivă dacă arcada dentară este plasată pe o bază
osoasă îngustată.

W. Proffit, “Contemporary orthodontics” Fifth Edition pag. 290

 Studiul perimetriilor arcadelor-dento alveolare a pacienților,
non-ortodontici, fără careva anomalii dento-maxilare, cu
vîrsta cuprinsă între 5-31 ani a demonstrat schimbări dento-
faciale din fragedă copilărie, adolescență pînă la maturitate.
Aceste schimbări purtînd un caracter treptat care trebuie luat
în calcul în timpul tratamentului ortodontic și în perioada de
post-retenție.
Circumferința arcadelor dentare crește în timpul erupției
incisivilor și caninilor, dar după aceea se află într-o
continuuă diminuare, cu precădere la nivelul mandibulei.
Femei; Bărbați
Thilander B: Dentoalveolar development in subjects with normal
occlusion: A longitudinal study between the ages of 5 and 31 years, Eur
J Orthod 31:109, 2009.)

Graber, ”Orthodontics. Current principles and tehniques” Sixth edition, 2017, pag 282
 Acest fapt explică de ce 12 dintre cei 30 de
subiecți, examinați la 31 de ani, au demonstrat
înghesuiri la nivelul incisivilor, chiar și în
cazuri de lipsă congenitală a molarilor de minte.

Cazul clinic unui bărbat documentat la 13, 16 și

31 ani. Observăm efectul negativ al migrării
fiziologice, ce a condus la tortopoziția dintelui
41, chiar și în cazul absenței congenitale a
dintelui 48.
Thilander B: Dentoalveolar development in subjects with normal
occlusion: A longitudinal study between the ages of 5 and 31 years, Eur J Orthod 31:109, 2009.)

Graber, ”Orthodontics. Current principles and tehniques” Sixth edition, 2017, pag 283
Factorii ligamentari
 După poziționarea corectă a dintelui pe arcadă, în timpul
perioadei de contenție se vor produce două modificări:
formarea şi reorganizarea ţesutului osteoid spre ţesut osos
alveolar, menţinerea constantă a dimensiunii osului alveolar şi
modificări la nivelul ţesutului conjunctiv periodontal. Ambele
modificări reprezintă parametrii esențiali în schimbările
tisulare. Are loc o produciţe de fibre de partea în tensiune şi o
dezorganizare a fibrelor existente de partea presiunii.

W. Proffit, “Contemporary orthodontics” Fifth Edition pag. 290

Factorii ligamentari
 Trebuie să oferim timp suficient fibrelor să se reorganizeze și
osului să se remineralizeze. Recidiva poate apărea imediat
după îndepărtarea aparatului activ, dacă deplasarea dentară a
fost recentă şi rapidă. Fibrele periodontale aflate în tensiune
au tendința să inverseze direcția mișcării spre poziţia inițială.
Ele pot să se reorganizeze decurs de 8-9 săptămăni. Se observă
o proliferare a fibrelor elastice şi oxitalan, care cresc în
grosime după tratament. La vîrstă tînără, fibrele periodontale
se remaniază repede, celulele conjunctive sunt tinere şi
numeroase. Dacă poziţia este corectată înainte de formarea
apexului, acestuia i se formează fibre noi în timpul dezvoltării
rădăcinii, care vor stabiliza dintele în noua situaţie.

W. Proffit, “Contemporary orthodontics” Fifth Edition pag. 290