Atitudine şi prim ajutor în traumatisme

Traumatismul (de la grecescul trauma = rană) defineşte ansamblul manifestărilor

locale şi generale ce se instalează consecutiv acţiunii unui agent vulnerant asupra
organismului.

Traumatismele pot fi produse voluntar sau accidental

Agentul vulnerant poate fi de origine mecanică, fizică sau

chimică, iar ca mod de acţiune poate acţiona direct sau indirect.

Indiferent de tipul şi modul de acţiune al agentului vulnerant, se produc două

categorii de leziuni primitive şi anume contuzii şi plăgi, care indiferent de
localizare necesită intervenţii de prim ajutor şi tratament de urgenţă.
 Contuziile

Contuziile sunt traumatisme produse de forţe mecanice externe (agenţi traumatici),

care determină leziuni şi tulburări funcţionale, dar care nu întrerup continuitatea
tegumentară la locul de acţiune.

Clasificare: 1. În funcţie de intensitatea cu care a acţionat agentul traumatic

2. După localizare
 1. În funcţie de intensitatea cu care a acţionat agentul traumatic se diferenţiază:

 contuzii superficiale, care afectează pielea şi ţesutul celular

subcutanat;
 contuzii forte, în care leziunile depăşesc ţesutul celular
subcutanat cuprinzând muşchii sau chiar osul, iar tulburările
funcţionale pot fi sistemice.

2. După localizare deosebim:

a. contuzii craniene
b. contuzii toracice
c. contuzii ale membrelor (inclusiv contuzii articulare)
d. contuzii abdominale.

Diagnostic Diagnosticul pozitiv este relativ simplu. Diagnosticul de

gravitate este important pentru alegerea mijloacelor optime
pentru acordarea primului ajutor.
Diagnosticul se bazează pe anamneză şi examen clinic.
Anamneza are drept scop cunoaşterea agentului traumatic, a
mecanismului de producere şi a simptomelor.
 Intensitatea durerii este determinată de mai mulţi factori:

a. intensitatea de acţiune a agentului traumatic

b. locul impactului şi suprafaţa agresionată, (durerea fiind proporţională cu
numărul receptorilor senzitivi dureroşi interesaţi)
c. sensibilitatea dureroasă individuală

Printre cele mai dureroase contuzii sunt contuziile articulare, faciale şi contuziile
degetelor, mai ales la copii.
În contuziile forte durerea poate determina impotenţă funcţională antalgică.

Examenul clinic Prin inspecţie se evidenţiază mai multe

aspecte în funcţie de natura agentului
traumatic, intensitatea şi localizarea
agresiunii.
În zona contuzionată se pot observa:
escoriaţii, leziuni superficiale ale stratului cornos al pielii (cu păstrarea
continuităţii tegumentare) şi care pot constitui o poartă de intrare pentru
germeni şi pot predispune la complicaţii infecţioase.
Escoriaţiile sunt considerate leziuni de graniţă între contuzii şi plăgi.

roşeaţă tegumentară datorată vasodilataţiei locale posttraumatice,

prezentă în contuziile tegumentare superficiale.

flictene, vezicule pline cu lichid seros sau sanguinolent apărute

posttraumatic şi datorate extravazării plasmatice la nivelul capilarelor
traumatizate. Ele caracterizează anumite contuzii tegumentare (exemplu:
flictenele plantare ale baschetbaliştilor).

echimoze, datorate ruperii posttraumatice a capilarelor cu acumulări de

sânge subcutanat. Ele apar după un timp de la producerea contuziei, timp în
care se produce degradarea hemoglobinei, care explică virajul de culoare al
echimozei în timp. Culoarea echimozei (albastru-violet-verde-galben) poate fi
folosită pentru aprecierea timpului scurs de la producerea traumatismului.
 peteşii (hemoragii intradermice) şi sufuziuni (hemoragii subcutanate) care apar în
contuziile tegumentare forte şi care se relevă ca nişte "pete" roşii pe tegumentele
contuzionate.

tumefiere cu modificare de volum şi formă în zona traumatizată. Prin palparea

zonei tumefiate obţinem informaţii despre natura colecţiei (hematom, tumefiere
inflamatorie etc.).

De asemenea prin palparea zonei traumatizate aflăm sediul şi amploarea durerii

provocate, în scopul aprecierii gravităţii contuziei şi chiar a posibilelor complicaţii
(exemplu hematomul).

Complicaţii şi sechele

1. Hematomul rezultă în urma unor traumatisme directe ce determină

leziuni vasculare şi hemoragii în spaţii inextensibile.
Hematomul se constituie odată cu leziunea vasculară şi se dezvoltă până ce
se realizează un echilibru presional între colecţia sanguină şi presiunea
intravasculară.
Hematomul poate fi:

mic sau voluminos

superficial sau profund
circumscris sau difuz

La examenul clinic se constată o zonă tumefiată, dureroasă; însoţită, (sau

nu), de o modificare a culorii tegumentului supraiacent în funcţie de
profunzimea colecţiei.

2. Infecţiile pot apare în contuzii fie în cazul infectării endogene a hematoamelor,

fie în cazul escoriaţiilor care deşi nu întrerup continuitatea tegumentară, înlătură
totuşi stratul cornos (superficial) al epidermei scăzând capacitatea de apărare a
pielii în faţa agresiunii microbiene.

3. Şocul traumatic este o complicaţie gravă ce poate apare în contuziile forte, cu

dureri mari, ca o formă de răspuns a organismului la agresiune.
Starea de şoc se caracterizează prin: extremităţi reci, paloare tegumentară,
hipotensiune arterială, puls slab dar cu frecvenţă crescută, reflexe întârziate,
pierderea conştienţei.
şocul posttraumatic are trei forme:

şoc uşor cu T.A sistolică până la 100 mm Hg şi frecvenţa cardiacă 90-100/min

şoc mediu cu T.A sistolică între 70-90 mm Hg şi frecvenţa cardiacă între 120-140/min
şoc grav cu T.A sistolică sub 60 mm Hg şi frecvenţa cardiacă peste 140/min

Dintre sechele (complicaţii de lungă durată) apărute după contuzii, în

special in cazul contuziei musculare se remarcă:

miozita calcară
hematomul muscular calcificat
ischemia musculară cu retractură musculară Volkmann

Miozita calcară se formează prin impregnarea cu calciu a hematoamelor

musculare. Depunerile calcare din masa musculară se realizează în timp, ele pot
fi asimptomatice, dar uneori pot determina o jenă dureroasă la contracţia
musculară. Se instalează o scădere de forţă şi rezistenţă a muşchiului.
Depunerile calcare se evidenţiază radiografic.
 Hematomul muscular calcificat. Este vorba de hematomul voluminos care
compromite funcţia muşchiului. Dacă nu este evacuat chirurgical el se
impregnează cu calcar amorf determinând un proces de calcificare, care se
face lent fără semnele inflamatorii prezente în miozita calcară.

Ischemia musculară poate apare în contuzii musculare forte care afectează

şi vascularizaţia locală (ruptura vaselor, spasm arterial, tromboză) ducând
indirect la afectarea musculară prin ischemie. Muşchiul suportă greu lipsa
de oxigen şi de aceea frecvent ischemia musculară determină fie apariţia
unei claudicaţii intermitente la efort, fie retractura Volkmann.

Primul ajutor

Primul ajutor vizează ameliorarea simptomelor şi prevenirea complicaţiilor.

Durerea se combate prin antialgice şi sedative şi necesită o atenţie specială nu
numai din considerente umanitare ci şi pentru că ea poate favoriza apariţia şocului
traumatic.
Infecţia se previne prin spălarea abundentă cu soluţii antiseptice (rivanol, apă
oxigenată) în special a zonelor escoriate şi cu flictene.
În scop antialgic, dar şi pentru limitarea inflamaţiei şi hemoragiei, se folosesc
proceduri de crioterapie: punga cu gheaţă, masaj cu gheaţă sau chiar simple
compresii reci .

În cazul contuziilor musculare forte, când impotenţa funcţională sugerează

posibilitatea leziunilor musculare şi a rupturii vaselor sanguine, se va imobiliza
segmentul traumatizat şi se va aplica un bandaj compresiv.

Se contraindică oricărui accidentat cu posibile contuzii musculare

să continue efortul fizic, pentru a nu agrava leziunile fibrelor
musculare şi a preveni o posibilă hemoragie.
De asemenea în acordarea primului ajutor în contuzii, nu sunt
permise aplicaţii locale calde şi manevre de masaj (din motivele
enunţate anterior).