Primele acțiuni ale noului conducător s-au

îndreptat spre sudul Galiei romane, mai

precis spre Aquitania, pe care o va câștiga.
La cererea papei Hadrian I, Carol cel Mare
va interveni în Italia, pe care o va prelua de
la longobarzi. În 773, armata francă trece
Alpii, asediind capitala Pavia, până la
capitularea acesteia, în iunie 774. După
această victorie, Carol cel Mare își va lua
titlul de rege al francilor și al longobarzilor.

Portret al lui Carol cel Mare.

Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne; (n. 2
aprilie 748 e.n.,Imperiul Franc – d. 28 ianuarie 814 Aachen, Germania, a fost rege al francilor din 768 până la
moarte, și fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat
Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a
reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de
Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face
parte din dinastia Carolingiană, și este văzut uneori ca părintele fondator atât al Franței cât și al Germaniei, și
de unii istoriografi ca părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală de la
prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.

Papa Adrian si Carol cel Mare.

În ciuda eforturilor depuse de Carol, au existat obstacole în calea unificării eterogenului stat franc. Legile
populațiilor supuse au fost păstrate, cu unele modificări, iar suveranitatea monarhului era limitată. Capitulariile
sunt departe de realitatea din teritoriu. Au existat și opoziții , în 786, comiții din Thuringia s-au revoltat împotriva
politicii centriste, iar în 792, o conspirație fără succes încercat să-l pună pe tron pe unul dintre fii lui Carol, Pepin.
Carol a înfruntat multe răscoale ale saxonilor, tensiunile din Italia și nordul Spaniei, secete, foamete, ambuscadă
din Spania, revoltele din Aquitania, Italia și Saxonia. Clerul nu acceptă teocrația imperială fără a-i opune propriile
principii politice și religioase. Nobilimea nu putea fi controlată pe deplin în ciuda legăturilor de fidelitate, cât nu
era implicată în acțiuni ofensive, care să furnizeze prăzi și domenii. După 800, expansiunea regatului franc s-a
încheiat, iar resursele administrative erau insuficiente. Acțiunile din ultima parte a domniei lui Carol erau doar
preventive, că apărarea hotarelor de slăvi din 806-809 sau a urmărit împărțirea și recunoașterea sferelor de
influență. Spre sfârșitul vieții, în 806, Carol a împărțit regatul între cei trei fii ai săi: fiul mai mare, Carol cel Pleșuv,
a primit Austrasia, Neustria, nordul Burgundiei și Saxonia
Pepin a obținut Italia și Bavaria, iar Ludovic a primit Aquitania și Provența. Ultimii ani de domnie ai lui Carol au cunoscut
începutul declinului. Izvoarele vorbesc despre semne de rău augur: seceta, foamete, epidemii, cutremure sau moartea
elefantului dăruit de Harun al Rashid, apariția unei comete. Capitulariile și cronicile pomenesc despre măsuri împotriva
refuzului de a veni la oaste, vagabondajului, hoției, despre acțiuni războinice împotriva danezilor și slavilor ce profitau de
situația în care regele era bolnav și bătrân și nu mai putea reacționa cu vigoarea de altădată. În 810, moare Pepin, iar în 811,
Carol. Astfel, Carol cel Mare a fost determinat să-l încoroneze la Aachen, în septembrie 813, pe singurul fiu rămas, Ludovic cel
Pios, și să-l asocieze la domnie. Câteva luni mai târziu, pe 28 ianuarie 814, Carol cel Mare a murit la Aachen, trupul sau fiind
înmormântat în catedrala de la palat. Carol a acordat trei sferturi din metalul prețios strâns în tezaur să fie distribuit la 21 de
biserici mitropolitane din regat, iar fiilor săi le-a fost oferit doar 8% din tezaur, precum și săracilor și slujitorilor credincioși din
palat. Sub Ludovic cel Pios, Aachen a rămas reședința principala, deși mergea deseori la reședința de la Compiegne, unde a
întrunit adunările generale din 816-820. A depus eforturi pentru a face administrația și legislația să fie mai eficiente. A mărit
numărul missi-lor în 825 ce aveau să acopere cele trei vechi regate: Austrasia, Neustria și Burgundia. A mărit numărul
adunărilor publice pentru a dezbate problemele regatului de trei ori pe an. A căutat să păstreze statutul de mare putere al
regatului franc. A urmărit menținerea croaților și sorabilor sub protectoratul franc. Hamburg a devenit reședința unei episcopii
în 831, dar a fost distrus de danezi, această fiind mutată la Bremen.
 Carol cel Mare este văzut ca părintele fondator atât al Franţei, cât şi
al Germaniei, iar de unii istorici chiar ca părinte al Europei. A fost primul
conducător al unui imperiu în Europa Occidentală de la prăbuşirea Imperiului
Roman, cu capitala la Roma.
Carol a construit şcoli şi a sistematizat bibliotecile, ordonând supuşilor săi să alcătuiască liste
de inventar, prin care a asigurat peste timp memoria culturală europeană. Împăratul francilor a
decis sa trandafirul să devină o plantă de cultură şi i-a ordonat unui învăţat al Curţii, Alkuin, să
clarifice dilema vizavi de existenţa sau inexistenţa ”nimicului”, consemnează Christoph Schulte-
Richtering în cartea sa.

Moneda de pe vremea Imperiului Carolingian.