Sunteți pe pagina 1din 54

CESTODE

TAENIA SOLIUM
Gazda definitiva: omul
Gazda intermediara:
porcul
Stadiul infectant:
Cysticercus bovis
Calea de infectie: digestiva,
prin consumul carnii de
porc netratata termic
corespunzator.
Localizare: in intestinul
subtire, in special in
jejunul superior, are
aproximativ 3 m lungime.
Diagnostic: examene
coproparazitologice care
permit vizualizarea si
recunoasterea proglotelor
ovigere si/sau a oualelor
caracteristice.
DISTRIBUŢIA GEOGRAFICĂ
Taenia solium este un vierme plat, lung
de 2 - 5 m; are un scolex de 1 mm
diametru, cu patru ventuze si un rostru
cu doua coroane de carlige; corpul este
impartit in segmente numite proglote, in
numar de 800 - 1 000. Proglotele, care se
elimina in grupe de 5 - 6, o data cu
materiile fecale, contin 20 000 - 30 000
de oua.
PROGLOTA TAENIA SOLIUM

Uterul are ramificatii dendritice,


9-13 de fiecare parte, si contine
aproximativ 80.000 de oua.
Latimea proglotei e cuprinsa in
lungime de 2,5-3 ori.
Eliminarea una cite una sau
inlantuite NUMAI IMPREUNA
CU BOLUL FECAL.
In general in intestinul gazdei
exista o singura tenie adulta , care
poate supravietui citva ani,uneori
ajungind chiar la 25 de ani.
CICLUL BIOLOGIC TAENIA SOLIUM
CICLUL BIOLOGIC TAENIA SOLIUM
Simptomatologia este prezenta la mai putin de jumatate
dintre purtatorii de tenie. Se manifesta prin usoare
tulburari dispeptice, dureri periombilicale, modificari de
apetit, scadere ponderala, ameteli, prurit cutanat.
Examenul sangelui arata eozinofilie, insa nu constanta.
Cisticercoza umana se manifesta in functie de numarul
cisticercilor si de localizarea lor. Localizarile mai frecvente
sunt cerebrale, pulmonare, subcutanate si musculare.
CISTERCIRCOZA
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

1. Metoda coprologică - depistarea ouălor


în masele fecale
2. Metoda imunoenzimatică - ELISA –
determinarea anticorpilor T. solium

Diagnosticul se bazeaza pe examinarea


proglotelor eliminate si pe cercetarea
oualelor in scaun; diagnosticul de
cisticercoza se pune cu ajutorul biopsiei
musculare sau subcutanate.
TAENIA SAGINATA

Gazda definitiva: omul


Gazda intermediara: bovinele
Stadiul infectant: Cysticercus
cellulosae
Calea de infectie: digestiva, prin
consumul carnii de vita netratata
termic corespunzator.
Localizare: in intestinul subtire,
in special in jejunul superior, are
aprox.4-6 m lungime.
Diagnostic: examene
coproparazitologice care permit
vizualizarea si recunoasterea
proglotelor ovigere si/sau a
oualelor caracteristice.
MORFOLOGIA TAENIA SAGINATA

Este un parazit in forma de panglica


cunoscut sub numele de tenie sau panglica
(Taenia saginata) din clasa cestodelor.

Parazitul este format din cap (scolex), gat si


corp (strobila). Corpul este constituit dintr-o
insiruire de 1000-2000 proglote si masoara in
lungime pana la 8-10m.
Uterul are ramificatii
PROGLOTA TAENIA SAGINATA dicotomice aprox. 18 de
fiecare parte, si contine
aproximativ 100.000de
oua.
Latimea proglotei e
cuprinsa in lungime de 5
ori.
Eliminarea proglotelor se
face activ.
In general in intestinul
gazdei exista o singura
tenie adulta, care poate
supravietui citva ani.
CICLUL BIOLOGIC TAENIA SAGINATA
CICLUL BIOLOGIC TAENIA SAGINATA
Simptomatologia este aceeasi ca la Taenia solium. Taenia
saginata nu provoaca cisticercoza umana.
CISTECIRCOZA LA BOVINE
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

1. Metoda coprologică - depistarea ouălor în masele fecale


HYMENOLEPIS NANA

Cestod de talie mica 1,5-4 cm.

SINGURUL CESTOD CARE NU


ARE GAZDA INTERMEDIARA.

Proglotele gravide contin uterul cu


aproximativ 200 de oua.

Calea de infectie: digestiva,


ingerarea de alimente contaminate.
MORFOLOGIA H. NANA

Viermele este un un scurt, de măsurare timp


de numai 2 inch la scadenţă şi cu 15
segmente numite proglottids. Capul este
întreprinderile mici şi-a făcut un singur inel
de mici cârlige.

Este un vierme mai rar intalnit la noi si se


intalneste la copii. Este parazit si pentru
sobolan si soarece si masoara in lungime 10-
20 mm.

Ouale provenite de la omul purtator, de la


sobolan sau soarece contamineaza apa,
zarzavaturile, fructele sau mainile omului si
ajung in intestin, unde, la cateva zile, vor
forma un parazit adult.
Evolutia de la stadiul de ou ce contine embrionul hexacant pina la
stadiul de adult se face in aproximativ 10-12 zile.
Primele oua sint eliminate dupa 30 zile de la infectie, ca urmare a
dezintegrarii ultimelor proglote ovigere.
Duarata de viata a acestui cestod e de aprox.4 luni.
Ouale embrionate pot rezista in mediul exterior aproximativ 11 zile.
CICLUL BIOLOGIC H. NANA
Simptomatologia seamana cu a celorlalte teniaze; la copil,
cand infestarea este intensa, acesta prezinta semne nervoase
mai pregnante: cefalee, astenie, convulsii.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
Examenele de laborator, examenul coprologic
macroscopic poate arata proglotele;
examenul microscopic, care trebuie facut din
portiuni multiple de scaun, trebuie sa
utilizeze metode de concentratie si sa fie
repetat; ouale de botriocefal si de
Hymenolepis se gasesc mai usor decat ouale
de Taenia solium sau de Taenia saginata.
PROFILAXIA CESTODIAZELOR

consta in consumarea carnii de porc, vita sau peste


numai dupa ce a fost bine fiarta sau fripta (afumarea si
sararea nu ofera siguranta), respectarea dispozitiilor cu
privire la controlul carnii, depistarea purtatorilor si
tratarea lor, deratizarea si asanarea terenurilor infestate,
educatie sanitara.
ECHINOCOCCUS GRANULOSUS - TAENIA ECHINOCOCCUS
Agentul cauzal este un vierme mic şi plat,
Echinococcus granulosus (1), parazit
cunoscut şi sub numele de Taenia
echinococcus. Corpul măsoară abia 2,5-9
mm lungime şi este alcătuit din cap (scolex)
globulos, prevăzut cu 4 ventuze şi numeroase
cârlige (croşete), un gât scurt şi 3 segmente
(proglote), unde se formează ouăle
(oncosfere); ultima proglotă este propriu-zis
un sac plin cu aproximativ 900 de ouă
mature.
Ouăle sunt microscopice (30-40 microni în
diametru) şi au formă aproape rotundă.
Fiecare ou conţine câte un embrion (pui),
prevăzut cu 6 cârlige (hexacant) şi este
protejat de un înveliş striat şi rezistent. La
câine, tenia ajunge în stadiul adult în 6
săptămâni şi elimină ouă timp de o jumătate
de an.
Un câine infestat poate să adăpostească, în intestin, câteva sute sau
mii de tenii, care generează în permanenţă ouă mature. Cei mai
parazitaţi sunt câinii vagabonzi, în proporţie de 5-80%, urmând câinii
ciobăneşti 4-50%, câinii de pază în gospodărie 1-10% şi cei de
apartament 1-5%.
Ouăle de tenie sunt eliminate, odată cu fecalele, în mediul
înconjurător, unde sunt răspândite în apă, pe sol, gunoaie, ierburi,
salate, fructe, pe păşuni, pe talpa încălţămintei. Uneori, proglotele
pline cu ouă rămân lipite de zona anală, producând prurit
(mâncărime); câinele se freacă sau linge zona respectivă. Astfel, ouăle
vor ajunge pe blană sau în gura câinelui, punând în pericol în special
copiii care se joacă şi mângâie aceste animale.
Rezistenţa ouălor de tenie în natură este variată. Ele rezistă până la
un an sub zăpadă, două săptămâni la temperatura din casă, două zile
în mediu cald şi uscat şi câteva minute la 70°C. În condiţii de păşuni şi
fâneţe la şes, deal, podiş, zonă submontană sau montană, ouăle rezistă
până la 2 ani, iar în padocurile adăposturilor rezistă până la 10 luni.
Infestarea animalelor receptive şi a omului. În urma
poluării mediului ambiant cu fecale de câine sau de la alte
carnivore, ouăle de tenie sunt ingerate de animale (vite, oi,
porci, cai, erbivore sălbatice), odată cu hrana consumată
(2). Omul se infestează consumând salată şi fructe
nespălate, apă poluată sau aşezându-se nespălat pe mâini
la un prânz frugal sau la masa sa obişnuită.
În intestin, ouăle de tenie sunt dezbrăcate de învelişul
extern şi embrionii hexacanzi (puii de tenie) pătrund în
pereţii intestinelor, de unde sunt luaţi în circulaţia
generală a sângelui; astfel sunt răspândiţi în ţesuturi şi
diferite organe. Majoritatea se opresc (se localizează) în
ficat (60%) şi pulmon (30%); restul de 10% se localizează
în inimă, splină, rinichi, musculatură, orbită, oase, creier
şi în alte locuri. Acelaşi traseu şi aceleaşi localizări sunt
întâlnite şi la om.
Dezvoltarea chistului hidatic în organismul animal şi la om. Chistul hidatic sau
hidatida este larva teniei Echincoccus granulosus. După localizarea
embrionului într-un ţesut sau organ oarecare, acesta se transformă într-o
veziculă (băşicuţă), denumită chist hidatic. Acesta va creşte continuu, încet şi
sigur, ca să ajungă, după un timp variabil, la mărimi cât o cireaşă, nucă, ouă,
portocală sau chiar la dimensiunile unui cap de copil (3). Chistul este mărginit
de un înveliş stratificat, având în interior un lichid clar şi toxic, numit „apă de
stâncă“.
Învelişul este elastic, permiţând dezvoltarea în volum a chistului şi separarea
acestuia de ţesutul sănătos. Pe partea interioară chistul este căptuşit cu o
membrană fertilă, proligeră. Aceasta, după 6-8 luni de la infestarea animalului,
dă naştere la capsule proligere şi vezicule proligere fiice, care, la rândul lor, vor
produce alte şi alte vezicule proligere.
Totodată, se formează un număr considerabil de scolecşi (capete de tenie).
Uneori pot să apară vezicule secundare la exteriorul chistului, mărind volumul
acestuia. Lichidul hidatic devine populat cu capsule proligere, protoscolecşi şi
resturi de cârlige detaşate de la protoscolecşi, alcătuind împreună aşa-zisul
„nisip hidatic“.
Un centimetru cub din acest lichid conţine circa 400.000 de protoscolecşi.
Fiecare scolex reprezintă, de fapt, un cap de tenie, prevăzut cu 4 ventuze şi 30-
40 de cârlige.
HIDATIDOZA, BOALA HIDATICĂ, CHISTUL HIDATIC, APĂ ÎN COŞ ŞI
LA FICAT

Echinococoza/hidatidoza (E/H) este o boală parazitară


gravă, răspândită la animale şi om. Îmbolnăvirea se poate
produce la orice vârstă şi durează tot restul vieţii, cu
pierderi însemnate economice la animalele infestate şi cu
mari suferinţe în populaţia umană.
Răspândirea largă a acestei parazitoze în ţara noastră este
cauzată, în primul rând, de lipsa de educaţie sanitară,
antiparazitară.
Aspecte epidemiologice şi patologice la animale.
Cele mai parazitate animale sunt oile (şi caprele). Faptul este explicabil
deoarece aceste specii trăiesc într-o comuniune strânsă cu câinii de pază.
Aproximativ 70% din oile şi caprele bătrâne sunt infestate cu chişti hidatici.
Adesea, ficatul şi plămânii acestora sunt invadaţi masiv de astfel de chişti, de
toate mărimile.
Din neştiinţă, organele parazitate de la oile tăiate în gospodărie sau la stână
sunt „aruncate“ la câini. Din această cauză, câinii (mai ales cei ciobăneşti)
sunt purtători de tenie în procente ridicate. Ei vor polua zona de păşunat şi de
stabulaţie cu ouă de tenie, care vor fi ingerate odată cu furajele atât vara, cât
şi iarna. Se creează astfel un lanţ biologic vicios neîntrerupt: câine – oaie –
câine – oaie etc. Într-o proporţie mai mică, acelaşi lanţ biologic este realizat şi
la câine, bovine şi porc.
Trebuie menţionat că la ovine, spre deosebire de alte erbivore, marea
majoritate a chisturilor hidatice sunt fertile, deci cu mare risc de infestare a
câinilor. În zona urbană, cu deosebire la periferie, cei mai infestaţi sunt câinii
vagabonzi, care găsesc în gunoaiele menajere resturi de organe crude sau
alterate, provenite de la animale cu hidatidoză. Chiar şi câinii de curte, liberi
sau legaţi, din această zonă sunt infestaţi, în mare măsură, cu tenie.
Nu aceeaşi situaţie o găsim la animalele tăiate în abator unde sunt examinate
de medicul veterinar, iar ţesuturile şi organele bolnave, inclusiv cele cu
chisturi hidatice, sunt confiscate şi prelucrate tehnic.
CICLUL BIOLOGIC E. GRANULOSUS
Ciclul biologic (modul de înmulţire a parazitului) se desfăşoară astfel:
câinele (sau alte carnivore) se infestează prin consumul de organe crude cu
chişti hidatici, din care se vor dezvolta tenii adulte care trăiesc în intestinul
câinelui. Acesta, odată cu fecalele elimină fragmente de tenii cu ouă în
mediul exterior, contaminând păşunile, apa, furajele şi solul. Mai departe,
ouăle vor fi ingerate de către gazdele intermediare reprezentate de
animalele erbivore din mediul domestic şi sălbatic (rumegătoare, cai, porci)
prin păşunat, adăpat sau consum de furaje contaminate.
Omul se poate contamina prin consumul de zarzavaturi şi fructe nespălate,
dar şi prin mâinile murdare (în urma mângâierii câinelui pe blană sau în
jurul botului) pe care le duce apoi la gură, moment în care se infestează cu
ouă de tenii. De aceea hidatidoza se mai numeşte şi „boala mâinilor
murdare“. Din ouăle ingerate se vor dezvolta atât la animale, cât şi la om,
chişti hidatici (larve ale parazitului) în diferite organe (ficat, pulmon,
inimă, dar şi în splină, cavitatea abdominală, ovar, creier, în canalul
medular al oaselor lungi).
Aceşti chişti sunt de dimensiuni variabile, de la 1-2 cm până la
dimensiunea unui cap de copil, fiind formaţi din mai multe vezicule
învecinate prinse una de alta sau chiar una în alta. În interiorul
veziculei se găseşte un lichid limpede (lichid de stâncă) şi capete de
tenii (nisipul hidatic). Prin consumarea organelor cu larve chistice de
către carnivore se închide cercul epidemiologic al hidatidozei. Câinii
ciobăneşti au cel mai ridicat indice de infestare, având în vedere
incidenţa mărită a chiştilor hidatici la oi. De aceea, este important de
ştiut că organele crude de la animale, în special de la rumegătoare,
nu se dau în hrana câinilor decât după prepararea acestora prin
fierbere.
Dezvoltarea chiştilor hidatici se face foarte lent. Astfel, la animale
devin maturi după 1-2 ani, iar la om după 5-10 ani de la infestare, iar
simptomatologia bolii este ştearsă şi ţine de organul parazitat.
Diagnosticul bolii se pune în urma investigaţiilor de laborator (reacţii
alergice, examen radiologic, ecografii, teste serologice etc.).
MANIFESTĂRI CLINICE
Hidatidoza la om. În privinţa studiului acestei boli la om, medicina umană
recunoaşte următoarea sistematizare: Hidatidoza (H) hepatică localizată
în ficat (5); H. pulmonară; H. cerebrală, cu localizare în creier; H.
vertebro-medulară, la nivelul coloanei vertebrale; H. cardiacă, cu
localizare în musculatura inimii; H. intra-orbitală, cu tulburări severe la
ochi; H. splenică; H. renală, cu localizare la rinichi; H. pancreatică; H.
peritoneală, cu localizare în cavitatea abdominală, H. pelvigenitală, cu
localizare la organele genitale feminine şi la bazin; H. osoasă; H.
musculară şi altele.
În boala hidatică pot apărea complicaţii severe, cu o mare varietate de
aspecte clinice şi morfopatologice, cum ar fi ruptura chisturilor, infectarea
acestora cu formare de abcese şi altele.
Trebuie menţionat că numărul de persoane cu hidatidoză este mult mai
mare decât arată datele oficiale, deoarece o bună parte dintre persoanele
infestate rămân neidentificate. Frecvenţa cea mai ridicată a bolii cuprinde
vârsta între 20-50 de ani, la locuitorii din zonele rurale şi la ciobani. De
asemenea, cazuri frecvente se înregistrează la tineret până la 18 ani,
precum şi la copii de 1-3 ani.
Diagnosticul se stabileşte pe baza datelor epidemiologice şi manifestărilor
clinice, completate cu examene de laborator, radiologice, scintigrafice,
ecografice şi altele.
Tratamentul, de regulă, este chirurgical, combinat cel mai adesea cu cel
medicamentos.

Prognosticul este, în general, rezervat mai ales la cazurile grave, cu chisturi


vechi, chisturi rupte urmate de însămânţări ale cavităţilor toracice,
peritoneală şi altele cu vezicule fertile sau chisturi infectate. Uneori apar
recidive, fiind necesară reluarea tratamentelor.

Consecinţe. Hidatidoza provoacă:


• grele suferinţe bolnavilor şi familiilor acestora, constituind un larg capitol
de patologie;
• complicaţii sociale şi economice prin spitalizări repetate, concedii
medicale prelungite şi pensionări timpurii;
• mari pierderi economice prin reducerea drastică a producţiei de carne,
lapte şi lână şi a calităţii acestor produse animaliere.
Notă: Nu uitaţi, câinele este cel mai vechi şi
mai fidel prieten pentru om, în cazul când
avem un comportament decent şi adecvat faţă
de el. În caz contrar el poate deveni un pericol
pentru sănătatea omului.
PROFILAXIE
Măsuri necesare pentru prevenirea şi combaterea echinococozei/hidatidoze
• evitarea administrării în hrană la câini şi pisici de resturi, ţesuturi şi organe
parazitate cu chisturi hidatice;
• tăierea animalelor pentru consum numai sub control sanitar-veterinar;
• spălarea bine cu apă curentă a salatelor şi fructelor înainte de consum;
• spălarea bine pe mâini înainte de aşezarea la masă;
• tratament antiparazitar al câinilor care însoţesc turmele de oi şi a câinilor
vagabonzi preluaţi de iubitorii de animale;
• eradicarea câinilor vagabonzi prin mijloace civilizate şi umane;
• tratarea termică a organelor parazitate sau îngroparea lor la 1,5 metri adâncime;
• editarea de broşuri cu conţinut informaţional despre chistul hidatic la animale şi
om;
• organizarea de expoziţii permanente în muzeele de ştiinţe naturale, cu piese de
ţesuturi şi organe parazitate;
• conştientizarea populaţiei prin educaţie antiparazitară, începând din copilărie,
utilizând inclusiv presa scrisă şi audiovizuală;
• elaborarea şi implementarea unor strategii la scară naţională, aşa cum s-a
procedat şi în alte ţări, unde echinococoza/hidatidoza a fost redusă la un nivel
acceptabil sau a fost complet eradicată.
DIPHYLLOBOTRIUM LATUM
Diphyllobotrium latum sau Botricephalus latus, vierme
mare, care atinge o lungime de 8 - 12 mm si chiar mai
mult. Capul este lunguiet, de 2 - 3
mm, si are doua santuri de suctiune; proglotele sunt in
numar de 3 000 - 4 000, mai
mult late decat lungi. Ciclul de dezvoltare cunoaste
doua gazde intermediare.
Ouale ajunse la conditii prielnice in apa curata, vor
dezvolta embrionul hexacant, care
este inghitit de un crustaceu inferior: Cyclopus
strenuus sau Diaptomus gracilis
(prima gazda intermediara); crustaceul poate fi
inghitit de un peste rapitor: stiuca,
biban, pastrav, somn (a doua gazda intermediara).
Omul consuma carne de peste,
insuficient fiarta sau fripta, si in intestinul lui se va
dezvolta parazitul adult.
Fiecare proglot conţine organe
reproductătoare ale ambelor sexe.
Uterul nu are ramificaţii laterale.
EPIDEMIOLOGIE

Boala este raportata in tari din Europa de Est,


America de Sud si de Nord, tari africane si unele
tari asiatice. Preferintele culinare individuale dar
si igiena precara sunt responsabile de incidenta
crescuta a bolii in aceste tari.
CICLUL BIOLOGIC DIPHYLLOBOTRIUM LATUM
Ciclul de viata al botriocefalului este complex si presupune existenta
unei gazde infectate care elimina proglote gestante cu oua, in apa
dulce care contine anumiti crustacei si pesti ce devin gazde
intermediare. Puricele de apa dulce ingera embrionii. In organismul
puricelui se dezvolta larva. Puricele este apoi consumat de un peste
de apa dulce. In organismul acestuia larva trece in al doilea stadiu si
capata si proprietati infectante pentru gazda definitiva. Viermele
atinge maturitatea in intestinul subtire al gazdei definitive si in 5
saptamani devine capabil sa produca oua. Botriocefalii infecteaza o
gazda chiar si 10 ani. Viermele adult poate sa se dezvolte enorm,
ajungand si la 15 metri lungime. Poate sa aiba pana la 4000 de
proglote si in functie de activitatea reproductiva, un gram de fecale
poate contine chiar si 200000 de oua.
Simptomatologia este la fel ca la celelalte parazitoze determinate de cestode,
insa botriocefalul poate provoca in plus o anemie megaloblastica.

Majoritatea pacientilor sunt asimptomatici. Cand simptomele exista,


acestea sunt nespecifice:

- dureri abdominale sau disconfort abdominal generalizat, greturi,


varsaturi, fenomene dispeptice, diaree, pierderea apetitului sau dimpotriva,
cresterea acestuia insa cu o constanta pierdere in greutate

- stare de oboseala si astenie marcata

-prurit anal

-parestezii ale membrelor

- daca parazitul este foarte lung se poate ajunge la ocluzii intestinale cu


manifestarile specifice ale acesteia.
INVESTIGATII
Unii pacienti simt cand elimina segmente din vierme. Observarea acestora la
microscop (intre lama si lamela) pune diagnosticul.
Investigatiile de baza includ:
- realizarea hemoleucogramei: demonstreaza existenta unei anemii macrocitare
megaloblastice (prin deficit de vitamina B 12 – parazitul are o afinitate
neobisnuita fata de aceasta vitamina), trombocitopenii, leucopenii, dar cu
hipereozinofilie; apar si semne ale unei intense hemolize
- realizarea unui frotiu din sange periferic unde se observa reticulocitoza,
anizocitoza, anizocromie
- determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH) care este crescuta
- determinarea nivelului de vitamina B12 si a acidului folic
- examenul de urina – certifica hemoliza (apar cantitati crescute de urobilinogen)
- examenul coproparazitologic – este diagnostic daca vizualizeaza ouale in fecale.
La examenul fizic se constata modificari ale mucoasei bucale (cu hipertrofia
papilelor gustative, cu zone hemoragice la suprafata); apare glosita. Pacientul
este palid, tahicardic, dispneic, astenic si poate sa prezinte parestezii si tulburari
ale coordonarii motorii.
Diagnosticul diferential se face cu alte cauze de anemie megaloblastica, cu anemia
pernicioasa, cu hipotiroidismul si cu deficitul de acid folic.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
CONCLUZII

Pentru o diagnosticare corecta a unei eventuale infectii


parazitare, trebuie realizata o anamneza riguroasa.
Stabilite eventualele obiceiuri alimentare, calatorii in zone
endemice.
Diagnosticul de laborator – trebuie ales examenul de electie,
tinindu-se cont, bineinteles, de biologia parazitului suspectat.
Pentru parazitozele intestinale, este foarte important de retinut
ca elementele de diagnostic (chisturi, oua, proglote) se elimina
cu intermitenta, ca urmare sint necesare examene repetate la
intervale de 7-10 zile distanta (cel putin 3).
UN SINGUR REZULTAT NEGATIV NU INFIRMA
INFECTIA.
VĂ MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE

Evaluare