Educaţia copiilor cu cerinţe speciale în cadrul

învăţământului de masă

prof. Nicolae Iuliana Louise

Liceul Tehnologic '' Dr. C. Angelescu''
Gaesti, jud. Dambovita
 CONCEPTUL DE CES

Fiecare copil prezinta trasaturi individuale si de relatie cu mediul, trasaturi care necesita o evaluare si o abordare personalizata.Copii cu deficiente au si ei aceleasi trebuinte in crestere si
dezvoltare.Acesti copii au in acelasi timp si anumite necesitati, particulare, specifice, individualizate.Ei sunt diferiti din punct de vedere al temperamentului, motivatiilor, capacitatii chiar daca
prezinta acelasi tip de deficienta.
Copiii cu nevoi educaţionale speciale constituie unul dintre grupurile ţintă pentru asigurarea accesului tuturor la educaţie şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei.
Cerintele educative speciale desemneaza acele cerinte ori nevoi speciale fata de educatie, care sunt suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru copil.Fara
abordarea adecvata a acestor cerinte speciale nu se poate vorbi de egalizarea sanselor de acces, participarea si integrarea scolara, sociala si profesionala.
Conceptul de cerinte educative speciale aspira la depasirea traditionala a separarii copiilor pe diferite categorii de deficiente, printr-o abordare noncategoriala a tuturor copiilor.
În multe ţări copiii cu dizabilităţi, precum şi cei care provin din medii dezavantajate, familii vulnerabile, exponenţii unor etnii, religii, rase umane, sex (de ex., fetele, în unele culturi) nu vin nici la
grădiniţă, nici la şcoala generală, faptul avînd mai multe explicaţii:
- Familiile nu conştientizează dreptul copilului lor la educaţie sau preferă să investească puţinii bani de caredispun în ceilalţi copii;
-Grădiniţa/şcoala nu ştie să lucreze cu copiii care au necesităţi educative speciale şi nu permite înscrierea lor;
- Copiii încep să frecventeze şcoala, dar în scurt timp o abandonează. Ei merg, de regulă, la grădiniţe/şcoli speciale sau centre de reabilitare etc.
Însa in întreaga lume tot mai mulţi copii cu deficienţe sau din familii vulnerabile frecventează
instituţiile educaţionale preşcolare, şcolile primare sau gimnaziile din localitatea lor deoarece majoritatea ţărilor au legi care stipulează că TOŢI copiii trebuie educaţi.
Toţi copiii pot învăţa, iar dacă nu frecventează grădiniţa/şcoala şansele lor de a învăţa sînt cu
mult mai reduse.
Toţi copiii au dreptul să înveţe împreună cu semenii lor în grădiniţele/şcolile locale.
Mulţi copii se confruntă cu probleme la un moment dat în viaţă. Unele dintre ele se rezolvă repede, iar altele necesită un ajutor continuu, suplimentar.
Soluţia nu rezidă într-un număr mai mare de grădiniţe/şcoli speciale. De obicei, acestea sunt
situate departe de locul de trai al familiei, izolînd copiii de semenii lor.
Principalul motiv pentru promovarea frecventării grădiniţelor/şcolilor obişnuite de către copiii cu deficienţe (sau din familii/medii vulnerabile) constă în sporirea
posibilităţilor lor de a învăţa din interacţiunea cu alţii şi în promovarea participării lor la viaţa comunităţii.
Deseori aceşti copii sunt excluşi din viaţa comunităţii. Fie că se ascund în casă dacă arată
diferit, din cauza fricii şi/sau superstiţiilor. Deseori necesităţile lor nu sunt recunoscute şi se
consideră că nu pot contribui aproape deloc la viaţa comunităţii. Dar această izolare reduce
posibilităţile copiilor de a învăţa, de a creşte şi a se dezvolta la nivelul potenţialităţilor native.
Astfel, sunt dublu dezavantajaţi! Frecventarea grădiniţei/şcolii locale constituie principala modalitate de a asigura includerea tuturor copiilor în societate.
Procesul de învăţare a copiilor nu se desfăşoară exclusiv la grădiniţă/şcoală. Ei învaţă de la
familiile lor, din contactul cu semenii şi prietenii, din participarea la diveresele activităţi care
au loc în comunitate. Dar anume grădiniţa/şcoala contribuie la promovarea acestor forme de
învăţare diferită.
Cadrele didactice au o responsabilitate specială – de a se asigura că toţi copiii
participă din plin la viaţa societăţii şi că educaţia le oferă şanse egale.
“Prin educaţie pentru Toţi ar trebui să fie posibil ca toate fiinţele umane, inclusiv cele cu dizabilităţi, să-şi dezvolte întreg potenţialul, să aducă folos
societăţii şi, mai presus de toate, să se îmbogăţească prin diferenţa lor şi nu să fie depreciate. În lumea noastră constituită din diferenţe de toate felurile, nu
persoanele cu dizabilităţi, ci societatea, în mare, are nevoie de educaţie specială pentru a putea deveni o veritabilă societate pentru toţi”.
(Federico Mayor, fostul Director General al UNESCO)
 BARIERE ÎN ÎNVĂŢARE LA COPIII CU CES?

În grădiniţă/şcoală copiii trebuie să însuşească lucruri diferite. Unii copii par să însuşească rapid, alţii – mai încet. La unele activităţi/lecţii unii copii pot fi mai buni decît alţii. Deseori nu
cunoaştem motivul acestei situaţii. Explicaţii pot fi diferite. De exemplu:
“Ei sunt mai inteligenţi”...
“El o ia pe urmele tatălui său”...
“Ea nu este atentă”...
Aceste trei explicaţii pot conţine un pic de adevăr. Dar există şi altele, pe care trebuie să
le luăm în consideraţie:
• “Părinţii îi ajută: citesc împreună, se joacă, rezolvă probleme, ghicitori, sunt luaţi în braţe, lecîntă...”
• “Familia este săracă şi ei nu au destulă mîncare”...
• “Ea nu aude la fel de bine ca ceilalţi copii cînd se află în celălalt capăt al sălii de grupă”...
Puteţi distinge diferenţa? E simplu: acestea de la urmă sugerează acţiuni care pot fi întreprinse pentru a depăşi dificultăţile copilului. De exemplu, încurajînd părinţii să-i stimuleze
dezvoltarea copilului prin jocuri, lecturi, excursii, plimbări etc. Sau dacă suspectaţi că o fetiţă ar putea avea o problemă cu auzul, găsiţi-i un loc în faţă. Sau dacă un copil are deficienţe
de vedere, acordaţi-i braţul şi sprijiniţi-l să coboare/urce scările, să ocolească obstacolele.
Acest mod de abordare a problemelor este mai util pentru copii, familii şi dvs, cadrele didactice: ne spune ce trebuie de făcut pentru a ajuta copiii să depăşească barierele în învăţare.
Copiii care au deficienţe fizice, senzoriale şi intelectuale se pot confrunta cu multe dificultăţi în ceea ce priveşte învăţarea şi participarea la viaţa comunităţii. De ex., un copil şi-a pierdut
unul din membre într-un accident, ori şi-a pierdut capacitatea locomotorie ca rezultat la poliomielitei, sau s-a născut cu membre deformate din cauza paraliziei cerebrale. Foarte frecvent
aceşti copii sunt numiţi “handicapaţi” pentru că nu pot merge sau urca scările. Dar şi mai trist e faptul că acest handicap frînează dezvoltarea copilului şi sub alte aspecte:
- din moment ce copilul nu se poate mişca prin sala de grupă/clasă sau cartier, precum ceilalţi copii, posibilităţile lui de a se încadra în viaţa comunităţii sînt, deasemenea, limitate - el
ajunge mai greu la terenul de joacă, bibliotecă, piaţă, magazin, cinematograf etc.;
- poate să se ruşineze de corpul său;
- poate să-i lipsească încrederea şi să evite jocul cu alţi copii etc.
Gîndiţi-vă ce alte consecinţe mai poate avea handicapul fizic asupra copiilor? (O sugestie: Imaginaţi-vă cît de diferită ar fi viaţa dvs, dacă nu aţi mai putea merge!)
Analizînd lista cu consecinţe, veţi observa că nu deficienţa sau cauza acesteia ar trebui să ne preocupe pe noi, cadrele didactice, ci reducerea consecinţelor pe care handicapul le
generează în viaţa copilului şi a barierelor pe care le ridică în procesul de învăţare a acestuia.
Unii consideră, că soluţia la toate aceste probleme constă în înlăturarea handicapului, astfel, încît copilul să poată merge din nou: “Toate acestea ar dispărea doar dacă i-am reda
copilului mersul!”. Deseori se caută tratamente medicale: “Probabil s-ar putea interveni chirurgical”sau “Li s-ar putea recomanda exerciţii speciale care să-i ajute să se mişte normal“. Toate
acestea ar putea avea efectul scontat asupra unei persoane, dar ce se întîmplă, dacă nu-şi ating scopul sau dacă copiii şi familiile din localitatea Dvs nu au aceste oportunităţi? Pur şi simplu
renunţăm? Nu, deloc!
Există o mulţime de acțiuni care pot fi întreprinse pentru a reduce consecinţele negative
ale handicapului. Iată cîteva idei :
- Putem învăţa persoana să se mişte cu ajutorul cîrjelor sau al bastoanelor.
- Îi oferim un scaun cu rotile.
- Ne asigurăm că nu sunt scări pînă la şi în clădire.
- Ajustăm WC-ul astfel, ca persoana să se poată deplasa din scaunul cu rotile la toaletă.
- Adaptăm curricula, materialele didactice şi strategiile de predare/învăţare la posibilităţile de
învăţare a acestor copii.
- Ne asigurăm că fraţii şi surorile, precum şi alţi copii din grupă/clasă se joacă împreună cu copilul, etc.
Nu am înlăturat handicapul, dar am schimbat mediul în folosul copilului astfel, încît efectul handicapului să fie limitat.
Acest mod de gîndire transferă responsabilitatea asupra cadrelor didactice şi a comunităţii.
Dacă nu ne reuşeşte să realizăm nici unul din lucrurile enumerate, copiii vor fi şi mai dezavantajaţi.
Deci, nu handicapul împiedică dezvoltarea normală a unei persoane, ci felul în care societatea tratează această persoană. Acesta este motivul din care unii oameni preferă să fie numiţi
“persoane invalide”, pentru că au sentimentul că societatea şi mediul în care trăiesc i-au invalidat.
În toată lumea această viziune socială asupra deficienţei devine tot mai acceptabilă.
 VIZIUNEA SOCIALĂ ASUPRA DEFICIENŢEI

Toţi copiii învaţă din interacţiunea cu alţi oameni – părinţi, fraţi/surori şi semeni – şi din experienţa obţinută în diferite medii din viaţa lor – casa, cartierul, mahalaua,
grădiniţa/şcoala.
În cazul copiilor cu dizabilităţi acest lucru este adesea trecut cu vederea cînd aceşti copii sunt
percepuţi ca “diferiţi”. Într-adevăr, lipsa progresului în învăţare sau dezvoltarea mai lentă
erau numite efect al deficienţelor lor, al restricţiilor întîlnite în interacţiunile cu ceilalţi şi al
participării în diferite medii. Multe din efectele nedorite ale dizabilităţilor pot fi limitate cînd
copiii au posibilitatea:
- să înteracţioneze cu semenii şi adulţii din comunitatea lor;
- să se expună unui şir variat de medii care ar minimaliza impactul deficienţei lor, precum clădirile fără scări;
- să fie instruiţi de către părinţi şi educatori/profesori care îi ajută să-şi dezvolte noi deprinderi.
Prin urmare, e important să li se asigiure tuturor copiilor accesul la educaţie.