De mici copiii îndrăgesc poveştile.

Mai
mult decât atât, aceste poveşti au rolul de a stimula
educaţia şi imaginaţia copiilor, care învaţă să
descopere lumea minunată a cărţilor. Poveştile
permit copilului să pătrundă într-un univers
fantastic, plin de mistere şi cât se poate de fascinant.
Această fascinaţie îl atrage şi încet, încet cu fiecare
poveste citită micul ascultător pătrunde în această
lume.

Odată pătruns în această lume, cel mic

începe să îşi dezvolte limbajul, dar şi să îşi
îmbogăţească imaginaţia.

Mai mulţi specialiţti spun că poveştile

îi ajută pe cei mici să crească frumos.

 Citirea unei poveşti poate fi un moment
deosebit de relaxant pentru cel mic. Unul dintre cele
mai importante lucruri pe care cei mici le învaţă din
poveşti este diferenţa dintr bine şi rău. În poveşti ca
şi în basme, binele învinge întotdeauna. Cel mic va
dobândi deprinderi pentru a realiza judecăţi de
valoare, precum şi exprimarea propriilor sentimente
într-un mod simplu.

Copilul poate învăţa ce înseamnă

prietenia şi care sunt aspectele pozitive ale vieţii.

Mai mult, va încerca să fie prietenos, precum

sunt personajele din poveste, bun, prieten

cu ceilalţi, de ajutor precum personajele

din poveste.
 Cu ajutorul personajelor din poveste, micuţii
vor reuşi chiar să îşi depăşească anumite fobii. Binele
şi răul sunt două concepte pe care cel mic le poate
distinge acum, încă din primii anişori de viaţă.
Copilul înţelege ă există anumite reguli şi conduite ce
se aplică în fiecare zi. Aceste reguli trebuie respectate,
deoarece în lipsa lor nicio societate nu poate
funcţiona. De asemenea, va înţelege să înveţe că dacă
nu respecţi reguli de conduită, devii presonajul
negativ, precum cel din poveste, iar personajul
negativ întotdeauna suferă consecinţele faptelor sale.
Dacă ar fi să rezumăm ceea ce aduce
povestea în viaţa copilului, putem
menţiona că povestea îl învaţă pe
copil să fie un bun ascultător, să
urmărească conştient firul ei, să facă legătura dintre
imagine şi ceea ce aude, copilul observă descrieri,
însuşiri, emoţii, comportamente şi limbaj. Pentru a
stimula interacţiunea cu copilul, uneori este bine să îl
punem să ne descrie personajul, să deseneze ceva din
poveste, să reproducă dialoguri sau fapte, etc.
Astfel, apelăm la imaginaţia lui
şi îl punem în pielea
personajului, îi cerem să
acţioneze ca ele, creăm un joc de
rol care sigur îi va plăcea, apoi
îl solicităm să descrie emoţiile
trăite fiind transpus în personaj.
 Deci povestea rămâne una dintre cele mai
intense, mai educative şi mai răspândite activităţi.
Cu cât apropierea copilului de carte se face mai
devreme, cu atât mai importante şi durabile sunt
efectele ei în domeniul limbajului, al comunicării,
precum şi în cel al comportamentului şi al socializării.
În acest context, pentru a potenţa efectul demersurilor
iniţiate, încă din 2002, în cadrul proiectului naţional
„Să citim pentru mileniul III”, se statuează, ca
moment obligatoriu, de 10 – 15 minute/zi,
„Momemtul poveştilor”.
Educatoarea are libertatea de a
plasa acest moment în programul
zilnic al copiilor, în funcţie de
temele abordate, de
disponibilitatea copiilor, etc.,
repectiv fie la “Întâlnirea de
dimineaţă”, fie ca moment de
tranziţie, fie la sfârşitul zilei sau a
primei părţi a zilei - înainte de
masă, înainte de somn, înainte de
plecarea acasă, etc.
 Această activitate nu se va opri doar la
lectura unui text şi la câteva întrebări şi răspunsuri
pe marginea acestuia, ci poate conţine, chiar dacă
în momente/etape/zile diferite, şi redarea
conţinutului textului citit, ca un exerciţiu eficient
de exprimare şi comunicare, în care face dovada
înţelegerii textului şi unde copilul ordonează şi
formulează propoziţii, operaţii în care antrenează şi

gândirea.
 Haideţi să dăruim poveşti copiilor şi să-i
ducem către „A fost odată ca niciodată...” deoarece
rolul acestor expresii este să facă lumea copilăriei
mai frumoasă, mai fericită şi să construiască un
viitor mai optimist.
STRUCTURA CURRICULARĂ ŞI MODELUL DE PROIECTARE

CURRICULARĂ PROMOVAT

Bazele capacităţii de a învăţa pe tot parcursul vieţii se formează în

primii ani ai copilăriei. Învăţarea este un proces gradual, iar construirea unor
premise puternice în copilăria mică reprezintă o condiţie prealabilă pentru
dezvoltarea competenţelor şi pentru succesul educaţional de la nivelurile
superioare, fiind, în egală măsură, esenţială pentru sănătatea şi pentru starea de
bine a copiilor.

În acest context, finalităţile educaţiei timpurii, vizează o serie de

aspecte, care se constituie în premise ale competenţelor – cheie formate,
dezvoltate şi diversificate, pe traseul şcolarizării ulterioare:

 Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în

funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea
autonomă şi creativă a acestuia;
 Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul
pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite noi;
 Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi a experimentărilor, ca
experinţe autonome de învăţare;
 Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi
dezvoltarea unei imaginide sine pozitive;
 Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi
atitudini necesare la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
 Programa şcolară pentru educaţia timpurie valorifică
paradigma curriculară centrată pe competenţe şi fundamentează
demersurile educaţionale pe copil şi pe activitatea de învăţare a
acestuia ca proces, respectiv pe dobândirea unor comportamente
care să asigure premisele dezvoltării competenţelor cheie mai
târziu. Luând în calcul particularităţile dezvoltării copilului până
la 6 ani, nu este proprie utilizarea conceptului de competenţă,
înţeleasă ca ansamblu integrat de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini.
Competenţa implică existenţa unor scheme cognitive şi
pattern-uri de comportamnet, deci un nivel de dezvoltare
superior celui atins de copiii tipici în etapa 0-3 ani şi chiar 3-6
ani.