Efectul fotoelctric extern.

Legile.
Galațchi Cristian
cl 12 “A”
Se numește efect fotoelectric extern
fenomenul de emisie de electroni de către un
corp aflat sub acțiunea unei radiații
electromagnetice.
Observații:
• Efectul fotoelectric mai este denumit și emisie fotoelectronică.
• Efectul fotoelectric se manifestă atunci când frecvența
radiațiilor incidente este suficient de mare. Pentru toate
metalele, cu excepția celor alcaline, sunt necesare radiații
ultraviolete. În cazul metalelor alcaline efectul se produce și
sub acțiunea radiațiilor vizibile.
• Efectul fotoelectric a fost descoperit experimental de către
Hertz (1887) și W. Hallwachs (1888).
• Există și un effect fotoelectric intern, descoperit în 1873, care
constă în eliberarea electronilor în interiorul unui cristal sau al
unui semiconductor. Prin generarea de perechi electron-gol
crește conductivitatea semiconductorului. Principalele
aplicații ale efectului fotoelectronic intern sunt fotorezistorii,
a căror rezistență scade la creșterea iluminării și celulele
solare, care convertesc direct energia radiațiilor luminoase în
energia electrică.
Schema dispozitivului experimental

F F – fereastră de cuarț;
C – catod; A – anod;
R – reostat; V – voltmetru;
𝜇𝐴 – microampermetru;

Într-un tub de sticla vidat, cu

o F se află doi electrozi, C și A,
legați prin R la o sursă de curent.
V măsoară tensiunea electrică între
A și C, iar 𝜇A măsoară curentul din
circuit.
Mărind treptat tensiunea 𝑈, intensitatea curentului din circuit
scade, pentru ca la o anumită valoare 𝑈𝑠 , numită tensiunea de
stopare, intensitatea curentului să devină zero. Se poate astfel
determina energia cinetică maximă a electronilor emiși de catod:

𝐸𝑐 = 𝑒 ∙ 𝑈𝑠
Observație: Folosind această retație de definește o altă unitate
de măsură a energiei, foarte folosită în fizica atomică și nucleară,
electronvoltul (𝑒𝑉).
Un electrovolt este energia unui electron accelerat de o
diferență de potențial de un volt:
1 𝑒𝑉 = 1,6 ∙ 10−19 𝐶 ∙ 1 𝑉 = 1,6 ∙ 10−19 𝐽
Legile efectului fotoelectric: 1 Efectul fotoelectric se produce numai dacă
se folosește o radiație cu lungimea de undă
mai mica decât lungimea de undă de prag,
2 Experimentul lui Meyer și Gerlach (1914), 𝜆0 = 𝑐Τ𝜈0
effectuate pe particule mici de praf metalic arată
că diferența de timp dintre momentul iluminării
și momentul apariției curentului în circuit este 3 Cu dispozitivul menționat se mai constată
neglijabilă (< 10−19 𝑠). că energia cinetică a electronilor emiși de
catod crește liniar cu frecvența radiației
incidente:
𝐸𝑐
4 Iluminând catodul cu radiație electromagnetică de
frecvența 𝜈, dar folosind fascicule de diferite valori ale
fluxului de energie luminoasă, se obțin caracteristici curent-
tensiune. Se constată că tensiunea de stopare 𝑈0 este
aceeași, dar că intensitațile curenților de saturație diferă. Se
găsește că intensitatea curentului de saturație, deci numărul
electronilor emiși în unitate de timp este proporțional cu 𝜈0 𝜈
fluxul de energie luminoasă al radiației incidente.
Efectul fotoelectric extern se produce numai atunci când
frecvența radiației incidente este mai mare decât frecvența de
prag specificată metalului din care este confecționeat catodul.

Efectul fotoelectric se produce practice instantaneu.

Energia cinetică a electronilor emiși crește linear cu frecvența

radiației incidente: 𝐸𝑐 = ℎ ∙ (𝜈 − 𝜈0 )

Numărul electronilor emiși în unitatea de timp este direct

proporțional cu fluxul de energie luminoasă al radiației incidente.

Atunci când a putut fi măsurată exact, constanta de

proporționalitate, ℎ, s-a dovedit a fi egală cu constanta ℎ
introdusă de Planck pentru explicarea mecanismului emisiei
radiației electromagnetice.