DINAMICA SCOARŢEI TERESTRE.

MIŞCĂRILE TECTONICE
PROCESE GEOLOGICE
 Schimbările variate ale scoarţei terestre
 I.procese endogene:
 1.mişcările tectonice;
 2.procesele magmatice;

 3.procese metamorfice;

 4.procese vulcanice;

 5.procese seismice.
SURSELE DE ENERGIE ALE
PROCESELOR ENDOGENE

Căldura internă a Pămîntului;

Gravitaţia;

Mişcarea de rotaţie a Pămîntului.

II. PROCESE EXOGENE

Procesele geologice ce au loc

la suprafaţa Pămîntului ca
urmare a interacţiunii dintre
scoarţa terestră şi geosferele
externe(atmosfera,
hidrosfera,biosfera).
SURSA DE ENERGIE A
PROCESELOR EXOGENE

Radiaţia solară;
Radiaţiile cosmice;

Gravitaţia terestră;
PROCESELE ENDOGENE +
PROCESELE EXOGENE =
RELIEFUL

Determină caracterul continuu

al dinamicii scoarţei terestre
I.MIŞCĂRILE TECTONICE OSCILATORII

 Mişcări lente de ridicare sau coborîre

a unor porţiuni vaste din scoarţa
terestră.
 Mişcările de ridicare mai sunt numite
epirogenice sau pozitive,iar cele de
coborîre negative
MIŞCĂRI OSCILATORII

 Actuale – cele care  Neotectonice –

 s-au produs de-a lungul manifestate în
timpului istoric şi decursul ultimilor 40
continuă pînă în prezent. mln.de ani
 Mişcări intense de
 (în neogen -cuaternar)
ridicare: scandinavia,
Islanda, Uralul de Nord;  Recife la 1000m?
 Mişcări de adîncime sau 5000m
coborîre:Olanda, Belgia înnălţime?
MIŞCĂRI TECTONICE DE FORMARE A
MUNŢILOR (OROGENICE)

 Dislocaţie – deranjarea straturilor de roci din

poziţia iniţială.

 Mişcările tectonice orogenice :

 1.de cutare(de încreţire);

 2.disjunctive(radiare)
 MIŞCĂRI OROGENICE

 De cutare- orientate  Disjunctive –se

orizontal sau manifestă în sens
tangenţial ce duc la vertical.
defprmarea  În urma acestor
ctraturilor de roci. mişcări are loc
 Cute drepte,cute dislocaţia straturilor
înclinate, cute de roci.
culcate, cute  Fracturi, flexuri,falii,
răsturnate. decroşări,
PLĂCILE LITOSFERICE ŞI DINAMICA LOR

Placile litosferice sunt alcătuite

din scoarţă terestră continentală
şi oceanică.
Ele alunecă pe suprafaţa
astenosferei şi se deplasează în
direcţie orizontală cu diferite
viteze.
Tectonica este știința care se ocupă cu studiul
dinamicii și evoluției scoarței terestre. Conform
descoperirilor acesteia, suprafața planetei
noastre este alcătuită din șapte plăci tectonice
mari și din câteva mai mici. Aceste plăci, mai
mult sau mai puțin stabile, se mișcă pe
orizontală, ceea ce conduce la formarea de fisuri
în scoarța terestră. Concomitent, masa fierbinte
care alcătuiește miezul Pământului ajunge prin
aceste fisuri aproape de suprafață și astfel lava
fierbinte ajunge să se reverse în exterior.
Această teorie a fost formulată de
învățatul german Alfred Lothar Wegener,
meteorolog, geofizician și explorator
al Groenlandei. În cercetările sale, el a
susținut existența supracontinentului
Pangeea, care s-a divizat în perioada triasică
și ale cărui fragmente s-au îndepărtat unele
de altele, formând continentele. Deși
Wegener și-a susținut teoriile cu numeroase
argumente și observații, comunitatea
științifică le-a respins, deoarece acestea erau
împotriva convingerilor vremii, potrivit cărora
continentele și oceanele aveau o poziție fixă.
Abia după 30 de ani de la moartea omului de
știință, teoriile sale au fost confirmate de
cercetările ulterioare, efectuate în timpul
uneia dintre expedițiile din Groenlanda..
O placă tectonică este o bucată foarte mare a scoarței
terestre, totalitatea acestora formând suprafața Terrei. Prin
mișcarea acestora iau nastere cutremurele, și de asemenea
contribuind parțial la geneza vulcanilor.

Crusta Pământului este divizată în mai multe plăci tectonice.

Acestea interacționează prin intermediul a două procese:
expansiune (când o placă se depărtează de alta și între ele
se formează o nouă crustă)
subducție (când una din plăci intră sub cealaltă și se
distruge în manta).

Plăcile tectonice ale Terrei se împart în 3 subdiviziuni:

Plăci principale (Macroplăci)
Plăci secundare (Mezoplăci)
Plăci terțiare (Microplăci)
În prezent se cunoaște existența a 7 macroplăci:

1.Placa Nord-Americană - America de Nord,

Atlanticul de Nord Vest și Groenlanda
2.Placa Sud-Americană - America de Sud și
Atlanticul de Sud Vest
3.Placa Antarctică - Antarctica și Oceanul sudic
4.Placa Eurasica - Atlanticul de Nord
Est, Europa și Asia exceptând India
5.Placa Africană - Africa, Atlanticul de Sud Est si
vestul Oceanului Indian
6.Placa Indiano-Australiană - India, Australia, Noua
Zeelandă și cea mai mare parte a Oceanului India
7. Pacifică.
Plăci secundare (mezoplăci)
Placa Arabică, cea mai întinsă dintre
cele secundare
Placa Caribică
Placa Cocos (în estul Pacificului)
Placa Juan de Fuco (în estul
Pacificului)
Placa Nazca (în estul Pacificului)
Placa Filipineză (a Mării Flipinelor)
Placa Scoției (scoțiană)
MICROPLĂCI

Placa Mării Negre cu

Dobrogea;
Placa Moesica;
Cutremur sau seism sunt termenii folosiți pentru
mișcările pământului, ce constau în vibrații originate
în zonele interne aleTerrei, propagate în formă de
unde prin roci. Aceste vibrații rezultă din
mișcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o
activitate vulcanică.
În unele țări, cuvântul cutremur este folosit doar
pentru acele mișcări ale plăcilor tectonice care
provoacă daune majore și seism sau mișcări
seismice pentru cele care trec neobservate.
Scara seismologică a lui Richter este o
scală logaritmică, care este folosită pentru a evalua
intensitatea cutremurelor.
Prin studiul cutremurelor, la observatoarele seismice
răspândite pe glob, cu ajutorul unui aparat de înregistrare a
cutremurului s-a constatat că aceste mișcări ale scoarței
pământului au un centru în adâncime de propagare circulară
a undelor seismice. Punctul de la suprafață, (situat deasupra
hipocentrului), în care se măsoară intensitatea cutremurului
este numit epicentru. De aceea intensitatea cutremurului este
definită nu numai de intensitatea și direcția de propagare a
undelor, ci și de profunzimea hipocentrului (adâncimi
măsurate până la 700 km). Intensitatea cutremurului,
măsurată în epicentru, va fi cu atât mai mare cu cât
hipocentrul este mai aproape de suprafață. La un cutremur
se pot deosebi mișcări orizontale, verticale și de torsiune. În
funcție de cauzele care le produc, se deosebesc: cutremure
tectonice, cutremure vulcanice și cutremure de prăbușire.
Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:
1. Naturale:
deplasarea plăcilor tectonice
erupții vulcanice
impactul cu meteoriți
2. Antropice
mijloacele de transport(produc minicutremure)
explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear
subteran)
edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)
Anual se înregistrază circa 500.000 de mișcări seismice, însă
doar 0,2% din ele pot provoca pagube.
Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșază
avalanșe și valuri seismice, produce modificări ale mediului
natural și antropic în funcție de intensitatea și de modul de
propagare a undelor, cu pierderi umane și economice.
Harta seismicității evidențiază teritoriile în care seismele se manifestă
puternic și frecvent:
centura de foc a Pacificului, căreia îi revin circa 80% din cutremurele
puternice globale și 90% din toată energia seismică anuală
brâul Mediteranean-Himalaian, care cuprinde și munții Carpați cu zona
seismogenă Vrancea
Celelalte zone seismice, Oceanul Atlantic, partea interioară a
Oceanului Pacific, Riftul Est-African ș.a. au o activitate seismică mai
redusă.

Țara cu cele mai frecvente cutremure este Japonia. Cele mai

puternice cutremure din România își au focarul în munții Vrancei, fiind
produse de mișcări ale scoarței terestre.
Există și zone unde cutremurele nu se produc. Aceste zone,
numite aseismice sunt următoarele: scutul baltic, canadian, brazilian,
african, australian, platforma rusă, Groenlanda ș.a..
 Producerea cutremurelor

În momentul în care se declanșează cutremurul,

din epicentru, adică din punctul situat deasupra
vatrei cutremurului, vor porni unde de șoc.
Primele valuri care vor porni se numesc
unde primare sau unde P. Acestea sunt valuri
longitudinale, care se propagă asemănător cu
undele sonore: produc mișcări în sens înainte –
înapoi, în direcția de propagare.
Undele primare sunt urmate de undele
secundare, sau undele S. Sub efectul acestora,
rocile se vor zgudui perpendicular pe direcția de
mers. Al treilea tip de unde, undele de suprafață,
provoacă unduirea solului și accentuează efectul
distrugator al undelor secundare.
1. Unda P :
este o undă longitudinală, de compresie
determină mișcarea particulelor solului
paralel cu direcția de propagare
unda se deplasează prin compresie-dilatare
în direcția de mers
amplitudinea acestei unde este direct
proporțională cu magnitudinea (energia
cutremurului)
este percepută la suprafață de către oameni
ca pe o săltare, un mic șoc în plan vertical
nu este periculoasă pentru structuri (clădiri)
deoarece conține (transportă) aproximativ
20% din energia totală a cutremurului
2. Unda S :
este o undă transversală, de forfecare
determină mișcarea particulelor solului
perpendicular (transversal) față de direcția de
propagare deplasarea acestei unde este similară
cu înaintarea unui șarpe (mișcări ondulatorii
stânga-dreapta față de direcția de înaintare)
este resimțită la suprafață sub forma unei mișcări
de forfecare, de balans în plan orizontal
este periculoasă, deoarece transportă
aproximativ 80% din energia totală a
cutremurului determină distrugeri
proporționale cu magnitudinea cutremurului și cu
durata de oscilatieclădirile cad datorită intrării în
rezonanță a frecvenței proprii de oscilație a
structurii clădirii cu frecvența undei incidente, în
acest caz efectul distructiv fiind puternic
amplificat .
La numai doua zile dupa ce un seism de 7,2 a
lovit tara Soarelui rasare, un nou cutremur cu
magnitudinea 8,9 s-a produs in largul coastelor
de nord-est ale Japoniei la ora locala 14.46
(07.46 ora Romaniei).
Cutremurul a fost atat de puternic, incît a generat
un val ţsunami de zece metri înaltime, care a lovit
coastele Sendai din nord-vestul tarii.
Guvernul a declarat stare de urgenta la o centrala
nucleara!
scara Richter a fost imaginată în 1935 de Charles
Richter și Beno Gutenberg, de la California Institute
of Technology, pentru a măsura puterea
unui cutremur. Este o scară logaritmică, pentru că
magnitudinea, după Richter, corespunde
logaritmului măsurării amplitudinii undelor de volum
(de tip P și S), la 100 km de epicentru și este
gradată de la 1 la 9. De obicei intensitatea
cutremurelor nu se exprimă în numere întregi, ci în
numere fracționare.
Deoarece scara Richter este o scară logaritmică, o
modificare de un grad pe scara Richter este corelată
cu o modificare de 10 ori a amplitudinii undelor
seismice și de aproximativ 30 de ori a energiei
eliberată de cutremur.
 Magnitudine Richter Descriere Efecte Frecvență de producere
sub 2,0 micro Microseisme; nu se simt. 8.000 pe zi
De obicei nu se simt, dar sunt
2,0–2,9 1.000 pe zi
măsurate/înregistrate.
minor
Adeseori se simt, dar arareori
3,0–3,9 49.000 pe an
produc pagube.

Trepidații perceptibile ale

obiectelor în interiorul
4,0–4,9 ușor clădirilor, zgomote prin lovire; 6.200 pe an
pagube importante sunt puțin
probabile.

Pot provoca pagube importante,

pe porțiuni restrânse, la
5,0–5,9 moderat clădirile prost construite și 800 pe an
pagube ușoare la clădirile bine
construite.

Pot provoca distrugeri în zone

6,0–6,9 puternic populate cu întinderi până la 120 pe an
circa 160 km.
Pot provoca distrugeri
7,0–7,9 major 18 pe an
importante pe întinderi mari.
Pot provoca distrugeri
8,0–8,9 importante în zone cu întinderi 1 pe an
important de sute de kilometri.
Devastează zone cu întinderi
9,0–9,9 1 la 20 de ani
de mii de kilometri.
Nu s-au înregistrat; posibilă
10,0 și peste devastator necunoscută
devastare la scară planetară.
Scoarța terestră nu este nici netedă și nici continuă. Crăpături
adânci ce ajung până la manta fragmentează litosfera în mai
multe plăci tectonice. Formarea plăcilor tectonice este datorată
presiunii create de curenții magmatici din mantaua Pământului
asupra scoarței terestre. Aceștia se formează ca rezultat a
ridicării magmei fierbinți spre partea superioară a mantalei,
urmând să ia locul magmei mai reci care, la rândul ei va coborî
în adâncime.
Ramurile ascendente ale curenților din manta din două
inele vecine creează o presiune foarte mare asupra scoarței
terestre, subțiind-o până când aceasta se fisurează până la
suprafață. Această spărtură se numește rift și determină
fragmentarea plăcii tectonice existente în două plăci mai mici.
Prin rift, magma ajunge la suprafața scoarței și, datorită
pierderii gazelor din componență devine lavă.
Suprafața globului este divizată în plăci tectonice. În timpul
deplasării lor, acestea inevitabil vor întâlni alte plăci
tectonice în cale. Când două plăci se întâlnesc, își lovesc și
își deformează marginile astfel:
1. Margini divergente
Dacă se întâlnesc două plăci a căror margini sunt formate
din crustă oceanică și care se mișcă depărtându-se una de
alta, în spațiul care apare, iese la suprafață roca încinsă din
manta, formându-se vulcani. Această rocă încinsă se răcește
în apa oceanului, se întărește și duce la formarea unei noi
cruste oceanice. Ea împinge cele două plăci forțându-le să
se depărteze ducând la apariția cutremurelor în locul
respectiv. Locul în care acest fenomen apare se numește
zonă de divergență.
2.Margini convergente
Margini convergente
Când două plăci se ciocnesc, o parte din marginile lor se distruge. Rezultatul
acestor distrugeri depinde de tipul de cruste de la marginea plăcilor care se
ciocnesc. Astfel: - daca se ciocnește o placă oceanică de una continentală,
cea oceanică, fiind mai subțire și mai densă va fi forțată să intre sub cea
continentală care este mai ușoară și mai groasă. Aici apare fenomenul de
subducție . Crăpătura scoarței pe unde placa pătrunde în manta se numește
fosă. -când se ciocnesc 2 plăci oceanice, de asemenea una poate fi împinsă
sub cealaltă. -când se ciocnesc două plăci continentale, se creează arii de
munți pentru că marginile care se ciocnesc se vor încreți, se vor compresa și
vor fi împinse la suprafață. Acesta este procesul formării munților prin
încrețire (ex.: Himalaya). Zona în care două plăci se ciocnesc se numește
zonă de convergență.
3.Când plăcile tectonice trec unele pe lângă altele ele vor aluneca, se vor
lipi, se vor freca una de alta ducând la apariția unei presiuni care va face ca
plăcile să se zdruncine, să se smucească formând cutremure.
Mobilitatea plăcilor tectonice
Plăcile tectonice sunt mobile. Ele se
deplasează pe suprafața mantalei cu 3-4
cm/an. Magma iese încontinuu la suprafață
prin rift iar marginile acestuia încep să se
depărteze. În spațiul rezultat din depărtarea
marginilor riftului se formează, prin răcirea
magmei o scoarță oceanică alcătuită din roci
bazaltice. Odată cu trecera timpului, în acest
loc se va forma fundul unei mări iar, mai târziu
va forma fundul unui nou ocean. Astfel se
explică formarea a două oceane: Oceanul
Atlantic și Oceanul Indian.
Formarea cutremurelor de pământ

În timpul deplasării plăcilor tectonice, acestea

inevitabil vor întâlni alte plăci tectonice în cale.
Acestea se vor ciocni iar placa mai grea va intra sub
placa mai ușoară, se va afunda în mantaua
Pământului și se va topi. Acest proces se numește
subducție. Crăpătura scoarței pe unde placa pătrunde
în manta se numește fosă.
De multe ori au loc cutremure de pământ și erupții
vulcanice în zonele de rift și de subducție.
GRAD DESCRIERE MAGNITUDINE (pe scara Richter)

Nu este simțit, păsările și animalele sunt neliniștite.

I - Instrumental Între 1 și 2 grade
Înregistrat doar de seismografe.

Este simțit numai de către puține persoane care se

II - Slab sesizabil Între 2 și 3 grade
găsesc în repaus, în special la etajele superioare.
Este simțit de către unele persoane din interiorul
III - Perceptibil Între 3 și 4 grade
clădirilor.
Este simțit de către mai multe persoane din interiorul
IV - Moderat 4 grade
clădirilor și de unele aflate în exterior.

Este simțit de către aproape de toată lumea, mulți

V - Serios Între 4 și 5 grade
sunt sculați din somn.

Este simțit de către toată lumea, mulți se sperie și fug

VI - Puternic Între 5 și 6 grade
din locuințe, unele mobile grele se deplasează.

Cei mai mulți oameni părăsesc locuințele. Este

VII - Foarte puternic perceput și de persoanele aflate la volan. Stricăciuni 6 grade
considerabile în clădiri prost construite.

Casele se deplasează pe fundațiile lor, pereții ușori

VIII - Destructiv sunt aruncați în afară, unii pereți de cărămidă se Între 6 și 7 grade
prăbușesc.
Panică generală, stricăciuni considerabile și în structuri
IX - Ruinător 7 grade
special construite. Crăpături mari în teren.
Sunt distruse cele mai multe structuri din cărămidă. Mari
X - Dezastruos Între 7 și 8 grade
alunecări de teren.
Puține clădiri din cărămidă rămân în picioare. Sunt
XI - Foarte dezastruos distruse poduri. Șinele de cale ferată sunt îndoite 8 grade
puternic.
Distrugerea este aproape totală. Obiectele sunt
XII - Catastrofic
azvârlite în sus. Au loc modificări ale reliefului.